Libertate, tiranofilie, valoare estetica: Octavio Paz, Gabriel Garcia Marquez, Mario Vargas Llosa

19/04/2014

Motto: “Si las revoluciones no se hacen con palabras, las ideas no se implantan con decretos.”–Octavio Paz, “El laberinto de la soledad”

Octavio Paz, Gabriel Garcia Marquez si Mario Vargas Llosa sunt, alaturi de Jorge Luis Borges, Julio Cortazar, Ernesto Sabato, Roberto Bolaño, varfurile literaturii latino-americane din secolul trecut si din acest secol. Toti trei au primit Premiul Nobel pentru literatura. Porniti dinspre stanga radicala, cu pronuntate simpatii marxiste, chiar leniniste, simpatizanti ai Revolutiei lui Fidel si “Che” Guevara, au evoluat in directii diferite, indeosebi dupa accentuarea a ceea ce regretatul sociolog Irving Louis Horowitz a diagnosticat drept ireversibila stalinizare a regimului de la Havana, abandonarea promisiunilor emancipatoare initiale si transformarea sa intr-un experiment liberticid. Intre cei care au indraznit sa protesteze impotriva bolsevismului tropical a fost Octavio Paz, nascut acum o suta de ani, in martie 1914. A fost imediat blamat ca fiind “complicele lui Ronald Reagan”. Stangistii scandau: “Reagan rapaz, tu amigo es Octavio Paz!’

http://www.dissentmagazine.org/online_articles/poetry-and-action-octavio-paz-at-100

Lista persecutiilor organizate de totalitarismul castrist impotriva oricarei expresii de autonomie a spiritului este fara de sfarsit. Tacerea lui Garcia Marquez, ori si mai grav, refuzul emfatic de a-i sprijini pe disidentii din Cuba ramane o pata indelebila din biografia sa intelectuala si politica. Este ceea ce i-au reprosat Vargas Llosa, Guillermo Cabrera Infante, Reinaldo Arenas, Susan Sontag, Andre Glucksmann, Sofia Imber, Carlos Alberto Montaner si cati altii. Ceeea ce nu inseamna ca valoarea operei sale literare scade ori ca ar trebui sa judecam aceasta opera in functie de pariul sau politic scandalos si revoltator.

Care pariu de-o viata a existat si nu poate sa-l lase indiferent pe niciun prieten al libertati. Spre a-l cita pe istoricul si eseistul mexican Enrique Krauze: “Panegyrist, court adviser, press agent, ambassador-at-large, plenipotentiary representative, head of foreign public relations: García Márquez has been all these things for Castro. In 1996, he dined with President Clinton and told him that “if you and Fidel could sit face to face, there wouldn’t be any problem left.” After September 11, he published a long letter to Bush: “How does it feel now that the horror is erupting in your own yard and not in your neighbor’s living room?”

http://www.newrepublic.com/article/books-and-arts/the-shadow-the-patriarch

Istoria literara si politica a veacului trecut se va ocupa, sunt sigur, de acesta contradictie dintre o fascinanta opera literara care exalta imaginatia fara nicio opreliste si cautionarea unui despotism ideologico-politenesc. Asemeni, sa spunem, unui Heidegger, Garcia Marquez a facut parte din contingentul tiranofililor secolului XX. Termenul apartine, din cate stiu, istoricului ideilor Mark Lilla si este cat se poate de adecvat. Heidegger admira, in anii 30. “grandoarea istorica a national-socialismului”. Garcia Marquez gandea, probabil, in aceiasi termeni, despre aventura istorica a castrismului. Dar, at the end of the day, opera sa literara, magnifica, fara precedent, clocotitoare, dainuie.

Cred ca acesta este sensul cuvintelor lui Vargas Llosa din finalul unui interviu aparut cu o zi inaintea mortii lui Garcia Marquez, dupa patru decenii de ruptura a unei prietenii candva legendare: Vargas Llosa said the Colombian author’s writing was one of the “real important literary works of this time. ‘One Hundred Years of Solitude’ is one of the great achievements in literature and that will be his legacy.” Cred ca marele scriitor peruvian nu greseste. Sunt convins ca Octavio Paz ar fi subscirs.

http://www.theguardian.com/world/2014/apr/10/venezuela-protest-crackdown-threatens-democracy-latin-america-mario-vargas-llosa

Mesajul de condoleante al lui Mario Vargas Llosa: El premio Nobel de Literatura peruano Mario Vargas Llosa hizo esta declaración de condolencia a EL PAÍS: “Ha muerto un gran escritor cuyas obras dieron gran difusión y prestigio a la literatura en lengua española en todos los países del mundo. Sus novelas sobrevivirán e irán ganando lectores por doquier. Envío mis condolencias a toda su familia”.


Un cautator de lumi imposibile: Gabriel Garcia Marquez (1927-2014)

17/04/2014

In memoria varului meu, doctorul Pedro Meneses Imber (1962-2014)

Stiam ca era foarte bolnav, acum am aflat ca a incetat din viata. A fost un mare romancier, l-am citit, asemeni atator prieteni, ca pe o voce menita sa schimbe nu doar lexicul, ci si axele de coordonate ale literaturii. In viziunile sale, se intalneau Simon Bolivar, Franz Kafka, Sigmund Freud. Fernando Botero si Marc Chagall. Cand il citesti, ai sentimentul plutirii. I s-a spus, pe drept cuvant, “magul realismului magic”. Este ceva deopotriva grandios si intim, epic si febril in acest efort de a lua masura acelor o suta de ani de singurate, de a traduce in cuvinte deceniile unui razboi civil ce nu s-a oprit, in fond, nici azi.

In plan politic, Garcia Marquez a fost un om de stanga. A simpatizat cu stanga radicala. Mai mult, cand alti intelectuali latino-americani, inclusiv oameni de stanga precum un Teodoro Petkoff,  si-au ridicat vocile impotriva tiraniei castriste, el a tacut si a continuat sa mentina relatii amicale cu patriarhul leninist de la Havana, In articolul extrem de patrunzator aparut in “New York Times” (18 aprilie 2014),  Michiko Kakutani mentioneaza o declaratie a unei intelectuale care nu putea fi suspectata de vederi de dreapta. Ma refer la Susan Sontag: “Pentru mine este scandalos ca un scriitor inzestrat cu un asemenea imens talent poate fi purtatorul de cuvant (spokesman) unui guvern care a trimis mai multi oameni in inchisoare (proportional cu populatia tarii) decat orice alt guvern din lume”.

Evident, opera literara, in cazul de fata geniala, nu se confunda cu optiunile politice ale unui scriitor. Pentru noi, in anii 70 si 80, Garcia Marquez, Vargas Llosa, Sabato, Cortazar, evident Borges, erau oaze ale sperantei. Una din cartile la care tin foarte mult este “El olor de la guayaba”, dialogurile dintre Gabo si Plinio Apuleyo Mendoza. O ciudata concidenta face ca tocmai in aceste zile am recitit, intr-un numar al revistei “Dissent” din 1980, omagiul adus de Octavio Paz lui Sartre, la moartea acestuia. Ma gandeam sa scriu pe marginea acelui text. Iata ca am facut-o aici si acum…

 

Gabriel Garcia Marquez with Book on Head

 

Asemeni lui Sartre, Garcia Marquez a avut multe iluzii, la unele a renuntat, a persistat in altele. A fost, din pacate, selectiv in denuntarea tiraniilor si a tiranilor. Nu stiu ce-ar fi avut de spus daca ar fi citit cartea lui Leonardo Padura (El hombre que amaba a los perros) despre Ramon Mercader, asasinul lui Trotki, dar si despre dezastrul stangii revolutionare, inclusiv al celei din Cuba, in secolul XX. Nu a imbratisat liberalismul democratic, precum Vargas Llosa si Octavio Paz. A ramas atasat de Fidel, in pofida nenumatelor probe ca promisiunile revolutiei din Cuba au fost de mult tradate. A fost un scriitor extraordinar, un magician al verbului, un alchimist al metaforelor ametitoare si un cautator asiduu de lumi imposibile…

http://www.amazon.com/olor-guayaba-Fragance-Guava-Conversaciones/dp/968132546X

PS: Fiind la Caracas in 1982, am locuit la matusa mea, Sofia Imber (vara primara a tatalui meu). Fiul ei, Pedro, era mai tanar ca mine cu 11 ani. Il chema Pedro, ca si pe fiul, si el disparut prea tanar, al bunului prieten al Sofiei, pictorul columbian Fernando Botero. Ne-am apropiat, am ajuns ca doi frati. Impreuna cu el am vazut prima oara “Apocalypse Now”. Cand a venit la Washington, acum cativa ani, am mers imreuna la libratia mea favorita, “Politics and Prose”. Sofia si primul ei sot, marele scriitor Guillermo Meneses, lucrasera cu Gabo in anii 50, la Bogota. Facusera parte din acelasi cerc intelectual. Drumurile lor s-au despartit in anii 70, dar Sofia mi-a vorbit intotdeauna cu drag despre vechiul ei prieten.

Pedro on Horseback - Fernando Botero

Fernando Botero, “Pedro on a Horse”

Cand a primit premiul Muzeului de Arta Contemporana care purta numele Sofiei pana cand colonelul Chavez a decis sa-l inlature, Gabo a donat suma substantiala ce i se cuvenea pentru dezvoltarea acestei institutii. Al doilea sot al Sofiei a fost celebrul ganditor politic Carlos Rangel.

imageRotate

Pedro, Adriana, Daniela si Sofia

In urma cu cateva saptamani, stateam de vorba, la Fribourg, cu Victor Ieronim Stoichita despre Sofia si pasiunile ei, politice si estetice. Pedro a murit inacceptabil de tanar. Era chirurg la Miami. Henrique Capriles Radonsky, candidatul opozitiei la alegerile prezidentiale din Venezuela, a postat pe FB acest mesaj:

https://es-es.facebook.com/HenriqueCaprilesRadonski/posts/675019799227443?stream_ref=10

Recomandari:

http://voxxi.com/2013/07/29/10-facts-about-artist-fernando-botero/

http://english.eluniversal.com/nacional-y-politica/140417/henrique-capriles-in-wsj-meaningful-dialogue-is-necessary-in-venezuela

http://www.contributors.ro/cultura/adios-gabo/

http://www.nytimes.com/2014/04/18/books/gabriel-garcia-marquez-literary-pioneer-dies-at-87.html?_r=0

 

 


Fragila, casabila si plina de har: Despre Nina Cassian (1924-2014)

16/04/2014

“Langa floarea margareta/Sta motanul Behemoth/Floarea e analfabeta/Behemoth e poliglot./Singura atunci ramane/Cartea-n raft, anahoreta/Cuplul vesnic, Rau si Bine/Behemoth si Margareta”. Citez din memorie acest superb poem. A fost foarte miscata cand, era prin 1985, i l-am recitat in apartamentul in care locuia in Greenwich Village. Fiinta de o mare sensibilitate, cu aer de sirena seducatoare si ciuta inspaimantata, semanand la chip (din profil) cu Dante, cu niste degete de-o eleganta iesita din comun, neuitabile, avand muzica-n sange si poezia-n carnea trupului, cu o conversatie imbatatoare precum o sampanie de mare lux, consumatoare frenetica de vodka si de tigari, cinica si ludica, romantica si melancolica, fragila si cruda, gracila si intransigenta, aceasta a fost Nina.

 

Istoria literara o va retine ca iubita multor figuri celebre, rasfatata, adorata, inconjurata mereu de o curte de tineri admiratori. Primul ei sot a fost Vladimir (Jani) Colin. Al doilea, Al. I. (Ali) Stefanescu. Al treilea si cel din urma, Maurice Edwards. Traducatoare de geniu, asemeni tatalui ei. Brecht exista ca poet in romaneste gratie ei. La fel Christian Morgenstern. A fost atacata feroce in anii stalinismului dezlantuit, in primul rand de fostul coleg de ilegalitate comunista, tartorul Uniunii Scriitorilor, Traian Selmaru. Indragostita de expresionism, si-a trait viata sub semnul maximei expresivitati. S-a indepartat de regimul pe care initial il slujise cu delirant zel. A scris, pentru urechile amicilor apropiati, poezii subversive. Avea grija sa ramana in cercul lor intim. Gheorghe (Babu) Ursu le-a notat in acel jurnal ce avea sa-i fie fatal.

M-am intalnit cu Nina la New York exact in perioada cand a aflat de arestarea lui Babu Ursu. Era ingrozita de ideea revenirii in nebunia din tara. Avea o spaima fizica de Securitate. A decis sa ceara azil politic in Statele Unite. Aminteste in memoriile ei intalnirea noastra de atunci. Am stat de vorba indelung despre culturnicii stalinismului, despre Chisinevschi si Rautu. Mi-a citit pasaje din caietul ei de amintiri. Ca si Paul Georgescu si Ov. S. Crohmalniceanu, ca si fratii Brandys si Adam Wazyk, ca si Tamas Aczel si Tibor Meray, a confundat stalinismul cu anti-fascismul.

Trecuse prin trauma Holocaustului, stia ce inseamna prigoana rasiala. Din pacate, a deschis prea yarziu ochii la ceea ce insemna prigoana sociala. In clipa cand s-a produs revolta mintii in Polonia si Ungaria, in acel fierbinte an 1956, nici Nina, nici prietenii ei nu au mers pe calea intelectualilor critici din acele tari.

Am mai vazut-o prin 1990 cand a venit la Stefan (Pista) Benedict, impreuna cu Mihai Botez, sa-l intalneasca pe Mircea Cartarescu. A fost o mare deziluzionata, a crezut in utopia comunista si a admis ca s-a inselat. Nu a fost disidenta. Nu este niciun repros aici, ci pur si simplu notarea unui adevar factual. Devenise constienta de fascizarea comunismului, stia ca pariase pe o carte gresita. A fost o poeta adevarata, a trecut prin acel veac insangerat incercand sa-si salveze talentul. Uneori a reusit, alteori nu. Dar a incercat.

 Romanta cu tantar

Iti mai aduci aminte, toamna ?
Era tarziu. Eram o doamna.

Aveam lungi rochii-n roz, lila,
si il aveam pe vino-ncoa

sub forma unui catelus
cu ochi de cocs, cu bot de plus.

Fugind de sufletele moarte,
de-atatea ori ieseam din carte,

ma lepadam de privilegii
visand sa pot rosti « exegi »,

sa las pe drumul nimanui,
cladiri, poeme si statui.

Iti mai aduci aminte, vara ?
Era-n amurg. Eram murdara.

Imi siroiau pe doua laturi,
zadarnici, anii mei cei maturi.

Zbura tantarul Anofel
pe langa sanul meu rebel,
pe gura mea de poama coarna.

Era in zori. Si era iarna.

Din volumul « Loto-poeme, 1972 »
http://www.cerculpoetilor.net/Nina-Cassian.html

http://atelier.liternet.ro/articol/1602/Daniel-Cristea-Enache-Nina-Cassian/Nina-Cassian-Ma-fascina-ideea-disparitiei-razboaielor-a-statului-a-banilor-a-claselor.html


http://abcnews.go.com/International/wireStory/romanian-poet-dissident-nina-cassian-dies-23344203


Gheorghe Gheorghiu-Dej, micul Stalin de la București (I)

16/04/2014

Declarația PMR în problemele mișcării comuniste internaționale a fost adoptată, acum cinci decenii, din inițiativa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nu voi analiza aici acel moment. Provocat, în parte, și de un articol recent al lui Ion Cristoiu, prefer să mă ocup de personalitatea liderului totalitar de la București, revenind la unele amintiri publicate și adăugând alte elemente ce mi se par necesare portretizării sale adecvate.

Dej a fost un stalinist convins și consecvent, a îmbrățișat cu ardoare ideile lui Stalin și a fost șocat, chiar revoltat, de denunțarea cultului personalității de către Nikita Hrușciov. Ion Cristoiu are dreptate, pentru Dej Stalin era un idol absolut. Vreme de 11 ani, în închisori și lagăre, trăise cu gândul la Stalin. Ceea ce nu înseamnă că Ana Pauker nu-l adora pe Stalin, ci doar că venerația ei, de militantă a Cominternului, era cumva diferită.

Dacă Tito a reușit, până la un punct, să se “de-stalinizeze” mental, Dej nu a ajuns niciodată la convingerea că sistemul avea carențe insolubile și că problema terorii staliniste nu era una ce ținea exclusiv de psihologia despotului sociopat de la Kremlin. „Declarația” nu a fost un manifest anti-stalinist, ci unul anti-hrușciovist. Nu se poate însă nega și elementul anti-hegemonic din linia politică a ultimului Dej. În plus, realismul lui Dej în relațiile cu Vestul (o moderație dezvoltată sub influența lui Maurer), ajunsese la punctul coliziunii cu aventurismul lui Hrușciov. Criza

Reiau pasaje din volumul de dialoguri cu Cristian Pătrășconiu, subtil comentator politic, intitulat “Cartea președinților”, apărut la Humanitas în 2013. Cum am mai spus, am fost amic cu nepotul lui Dej, Gheorghe, copilul Licăi Gheorghiu, fiica dictatorului. I se spunea Ghiță, era un băiat cu ochii negri, de o mare intensitate. La fel mi-l descria tatăl meu pe tânărul Gheorghiu, pe vremea când îl întâlnise la Doftana (1935-1937). Colegul meu nu era cultivat, dar îl interesa istoria, era modest ca stil, în plus era generos. Ghiță și surorile sale au fost adoptați de bunic în 1963. Si-au schimbat numele din Popescu (după tatăl lor, Marcel Popescu, fost ministru al Comerțului Exterior, debarcat în clipa când Lica a decis să divorțeze), era în perioada legăturii intime cu doctorul Plăcințeanu, care avea să fie arestat și practic lichidat în temnițele regimului. Au schimbat și școala: au venit toți trei de la Liceul „Caragiale” din Piața Dorobanți la noul Liceu nr. 24 de pe strada Grădina Bordei, lângă televiziunea din epocă. Actualul Liceu „Jean Monet”.

Acolo am fost și eu elev între 1963 și 1970, când am dat bacalureatul. Chiar și după moartea lui Dej, familia Licăi avea parte de privilegii (medici personali, medicamente, aprovizionare specială). Ghiță împărțea fără probleme țigări Rothmans. În anii facultății nu ne-am văzut, el a făcut Politehnica. Dar am reluat prietenia prin 1975 când am petrecut multe ceasuri, inclusiv la el acasă măcar o singură dată (adică la Lica), pe actuala stradă Atena, vorbind despre sistem, despre Dej, despre Ceaușescu, despre Nicu. Era amic cu acesta, dar țin minte că Lica se opunea ca „delfinul” să mai vină pe la ei.

Articol aparut in editia online a ziarului “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/gheorghe-gheorghiu-dej-micul-stalin-de-la-bucuresti-i-.html

 


Pontocratia nu se dezminte: Jocul cu focul continua

15/04/2014

Traim un nou moment de un penibil extrem al aventurii pontocratice. Cand, acum aproape doi ani, in plina tentativa de lovitura de stat, l-am comparat cu Gutza Tatarescu, dl Crin Antonescu s-s simtit jignit. A fost un enabler, a colaborat cu un personaj mafiotic dispus sa utilizeze absolut orice mijloace pentru a cuceri si pastra puterea. Nu stiu ce mai zice acum, la un ceas cind omul pe care, o admite chiar el, l-a adus la putere, da extrem de ingrijoratoare dovezi ca are serioase probleme cu perceperea realitatii. Decizia premierului-plagiator de a-si muta biroul din palatul guvernului in cladirea Ministerul Apararii Nationale este fara precedent intr-o democratie care nu se afla la un pas de starea de asediu. Problema personajului histrionic numit Victor Ponta este dubla: lipsa totala de credibilitate ca om politic responsabil si infantilismul nesabuit ridicat la rang de doctrina.

Public mai jos un articol in care anticipam alunecarea regimului pontocratic in directia unei farse cu consecinte tragice. Nu pentru Victor Ponta, ci pentru Romania.

Minciuna este sufletul nemuritor al comunismului, scria marele filosof polonez Leszek Kolakowski. Minciuna este antipodul democratiei, tot asa cum noaptea este antipodul zilei si bezna acela al luminii. O societate democratica se intemeiaza pe adevar si transparenta, nu pe legende si falsuri. Mistificarea propriei biografii face parte din esenta dedublarii specifice totalitarismului. Victor Ponta era inca un adolescent cand s-a prabusit oficial comunismul, dar se pare ca a ramas marcat pe viata de metehnele acestui sistem.

Premierul Ponta s-a facut vinovat de ceea ce orice om cu scaun la cap, alfabetizat, cunoscator al limbii romane si cu un dram de moralitate recunoaste instantaneu drept plagiat. Acelasi Victor Ponta a pretins ca detine um masterat de la Universitatea din Catania. Iarasi o poveste de adormit copiii, un basm, o fabricatie, o nascocire. Incoltit de aceste revelatii devastatoare, dl Ponta a decis ca cea mai buna aparare este atacul, a declansat razboiul total impotriva statului de drept, pentru anihilarea justitiei independente, pentru suspendarea lui Traian Basescu si emascularea unor institutii precum Curtea Constitutionala si DNA. Decomunizarea tarii a fost clar inmormantata ca proiect politic. Cand Lucia Hossu-Longin, figura marcanta a PNL, indrazneste sa compare procesul lui Adrian Nastase cu acela al lui Iuliu Maniu intram pe teritoriul obscenitatiii. Nu sunt singurul care astpet o reactie a IICCMER la aceasta scandaloasa, revoltatoare comparatie. Va veni oare? Va tolera echipa Grivco aflata la putere o asemenea sfidare?

Este reluarea scenariului din 1945, cu Crin Antonescu pe post de Gutza Tatarascu. Dar Tatarascu avea un oarecare alibi in prezenta Armatei Rosii in Romania. Uslasiii distrug democratia romaneasca din ratiuni personale, legate strict de temerile si interesele lor mafiotice, nu la comanda unui despot scelerat precum Stalin. Uslasii practica minciuna sistematica si violenta simbolica pe cont propriu.

Cartea lui William Shirer despre ascensiunea si caderea celui de-al Treilea Reich are, daca nu ma insel, doua mottouri: cel din filosoful american Santayana suna astfel: “Cei care uita istoria sunt condamnati sa o retraiasca”. Al doilea este un vechi proverb german, teribil de actual in Romania acestor zile, cand putem constata consternanta fragilitate a democratiei: “Padurii ii trebuie o mie de ani ca sa creasca. Ii este de ajuns o noapte ca sa arda complet”. Piromanilor trebuie sa li se spuna ca asemenea jocuri nu sunt ingaduite in cetatile democratice.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/democratie-pontocratie-si-piromanie/

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/pontocratia-nu-se-dezminte-jocul-cu-focul-continua/

 


Recomandare de lectura: Alain Besançon si utopia incarnata

12/04/2014

Regimul totalitar care a stat la putere in Romania intre 6 martie 1945 si 22 decembrie 1989 a fost unul de tip sovietic. Daca nu intelegem acest lucru, ne ratacim intr-un labirint de alibiuri, mituri si mistificari. Sigur, intre 6 martie 1945 si 30 decembrie 1947 comunistii nu au putut sa instituie teroarea, la nivel national, care avea sa urmeze, dar au pregatit-o sistematic, metodic, diabolic. Dupa Declaratia din aprilie 1964, PMR a obtinut o relativa autonomie in raport cu Kremlinul, dar a ramas pana la capat fidel stalinismului national. De-sovietizarea a fost de fapt argumentul PMR/PCR pentru a evita de-stalinizarea. Nu spun ca n-a existat de-sovietizare (de-rusificare), spun doar ca finalitatea nu era una reformatoare. Ar fi putut sa fie, dar n-a fost. Iugoslavizarea nu s-a intamplat in Romania unde dogmele leniniste au ramas intacte.

Unul dintre istoricii cei mai profunzi, subtili si informati ai leninismului este Alain Besançon. Contributiile sale apartin celei mai rodnice si durabile traditii a sovietologiei. Recomand aici cartea sa despre utopia incarnata aparuta zilele acestea la Editura Humanitas. Mi se par cat se poate de graitoare cuvintele lui Gabriel Liiceanu:

„Stafia care, în imaginarul politic al lui Marx, bântuia Europa n-a avut parte niciodată de un corp care s-o preceadă. Ea a fost şi a rămas o stafie chiar şi după ce a fost proclamată întruparea ei. Ce s-a întâmplat însă cu oamenii care au fost puşi să trăiască într-o economie ireală şi irealizabilă şi care au experimentat pe pielea lor încarcerarea într-o utopie? Cum poţi angaja popoare întregi, pornind de la o fantasmă politico-economică, în construirea planificată a neantului? Nici un autor nu a descris, într-o manieră mai concisă şi mai limpede ca Alain Besançon, o realitate care, încălcând toate legile economiei, s-a declarat a fi economia însăşi, «socialismul real». Cartea lui Alain Besançon răspunde aşadar la întrebarea «cum e cu putinţă ceva care nu e cu putinţă?». Ea e anatomia unei societăţi care nu poate genera nimic pentru indivizii care o alcătuiesc, ci doar pentru economia de război menită să apere partidul care deţine puterea. Şi care, paradoxal, trăieşte pe spezele societăţii pe care îşi propune s-o distrugă («capitalismul»). Un ţel care, odată atins, ar reprezenta şi propriul ei sfârşit. O carte obligatorie pentru noile generaţii cărora le place să viseze în anticamera unui coşmar pe care părinţii lor l-au trăit.

http://www.humanitas.ro/humanitas/anatomia-unei-stafii

 

Pentru textul complet al acestui articol si pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/recomandare-de-lectura-alain-besancon-si-utopia-incarnata/

 


IICCMER (Muraru-Zamfirescu) si gogoaşa celor 35 de tortionari

10/04/2014

 

Motto: “Cu iaurt, cu gugoşele,/Te făcuşi vornic, mişele!” –Costache Negruzzi, “Istoria unei plăcinte”

Lista lui Andrei Muraru va dăinui ca unul din misterele istoriei recente a Romaniei. Lansata ca o bomba jurnalistica, cu surle si tobe, lista pare sa fi fost mai degraba un exercitiu de PR al celui care, pana recent, a fost presedintele executiv al IICCMER iar acum candideaza, din partea PNL, pentru un loc in Parlamentul European. O poveste nu in sens de story, ci de basm. Deci de fictiune, de nascocire. Aflam ca dl Dinu Zamfirescu nu a avut acces la lista, desi este presedintele Consiliului Stiintific, numit de premierul-plagiator Victor Ponta. Inteleg ca nici dl Marius Oprea nu este foarte lamurit si se indoieste ca ar exista 35 de indivizi precuma aceia “vanati” de dl Muraru cu ajutorul “neprecupetit” al d-lui Nitu (mult mai putin entuziast in 2010 in cazul real al tortionarului Enoiu).

Ar rezulta ca nici membrii acelui organism menit sa coordoneze activitatile stiintifice ale institutului. Oare ce au de spus istoricii Zoe Petre si Adrian Cioroianu, membri ai CS? Jenant, teribil de jenant. Situatia este paradoxala, chiar consternanta, si nu poti sa nu te intrebi cum a fost de fapt condusa institutia in acesti ultimi doi ani? S-a facut stiinta sau propaganda? Cum si de unde a aparut numarul magic “35″? A indus dl Muraru in eroare opinia publica? Daca nu, sa probeze existenta acelor 35 de nume de tortionari aflati in libertate. Daca da, sa recunoasca, el si cei care l-au girat, ca s-a comis o frauda morala si stiintifica. Poate ca dl Ponta va trimite Corpul de Control sa vada despre ce este vorba…

http://m.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/unde-au-disparut-cei-35-de-tortionari–331626

Cum sa nu fii de acord cu istoricul Dumitru Lacatusu atunci cand intervine intr-una din discutiie de pa Facebook si precizeaza:

“Marius Oprea si Dinu Zamfirescu erau la IICCMER si in 2013. Din cate stiu, nu au iesit public sa spuna ca e o farsa mediatica. Au fost dezvaluiti 4 tortionari, doar pentru ca atat a apucat Muraru sa fure din dosarele celor care lucrau acolo. Dosarul lui Ficior era gata din timpul mandatului lui Tismaneanu-Stanomir. Groapa comuna de la Periprava a fost descoperita din 2008. Tot atunci au fost fotografiate si cele 100 de acte de deces. La cel cu Visinescu se lucra de ceva timp. Motivul pentru care acesta a fost dezvaluit primul a fost notorietatea personajului. S-a mizat pe sensibilitatea publicului. Toate informatiile era deja adunate. Iuliu Sebestyen a fost luat din ‘Dictionarul ofiterilor de penitenciare’. Cormos a aparut in sesizarea Institutului din 2008, cea cu 205 ofiteri, care in timpul lui Muraru a disparut de pe site-ul IICCMER. Meritul dlui Muraru este ca a stiut sa vanda o gogoasa goala, care nici macar nu-i apartinea. Asta arata ca are stofa de politician, ca pupil al lui Fenechiu.” Nimic de adaugat, decat ca nu-l invidiez pe dl Radu Preda, noul presedinte executiv, autor al unor excelente lucrari despre comunism, pentru ce are de administrat…

Pentru textul integral al acestui articol si pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/iiccmer-muraru-zamfirescu-si-gogoasa-celor-35-de-tortionari/

 

 


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 166 other followers