Cum s-a ajuns aici și ce urmează? Consilierul prezidențial Andrei Muraru ar trebui să-și dea demisia de onoare

27/12/2014

Aflu că gestul preşedintelui Klaus Iohannis de a-l decora pe Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, a stârnit reacția critică a Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului MCA România. Pe bună dreptate. Trăim in secolul al XXI-lea, stim ce-a insemnat totalitarismul. Prețuirea publica pentru pseudo-moralitatea unor mișcări terorist-demonice (comunismul si fascismul) nu poate face parte din pedagogia democratică. Nimeni nu poate interzice cuiva să prețuiască pe cine are chef. Dar un stat democratic nu legitimează, prin cea mai inaltă distincție a sa, asemenea opțiuni. Iar dacă o face, intelectualii democratici au dreptul să protesteze.

A fost prima distincţie acordată de Klaus Iohannis în calitate de şef al statului. Ceremonia a avut loc luni, 22 decembrie, la Palatul Cotroceni. Pe blogul, meu pe platforma “Contributors” si aici, in “Evenimentul Zilei”, am indrăznit să pun sub semnul intrebării raționalitatea democratică a acelei decorări. Nu e vorba de AFDPR, pentru care nutresc cele mai sincere sentimente de prețuire (am fost foarte apropiat de regretatul Constantin Ticu Dumitrescu), ci de dl Octav Bjoza, apologet deschis al “moralității” unei miscări fasciste. Decorarea a fost o eroare. Din păcate, s-au găsit unii care să o justifice strident, chiar agresiv. Alături de jurnalistul Mircea Marian, am fost linșat mediatic in emisiunea “Sinteza zilei” de pe Antena 3. Am fost numit “ciomăgarul lui Băsescu”. Acum, cand scriu aceste randuri, constat intensificarea campaniei huliganice (citit forumul in EvZ). Pe lista celor desemnati drept “trădători de neam” a fost adăugat şi Ion Cristoiu.

Unica noastră “culpă” este că am cutezat să spunem ceea ce orice prieten al societății deschise ar trebui să spună. In loc de aceasta, pe Antena 3 și pe unele bloguri am fost stigmatizați, insultați, denigrați. In unele cazuri, antisemitismul a rabufnit paroxistic. Pe blogul unui fost disident și fost prieten, un forumist afirmă că sunt inrudit cu călăul Nicolschi prin originea “basarabeană”. De ce tocmai cu Nicolschi? Ghici ghicitoarea mea! Injuriile lor mă onorează. In orice caz, nu ma intimidează.

Tezele aberante despre “părintii care au controlat comunismul” si “copiii care controlează anticomunismul” sunt preluate, diseminate, aplaudate, amplificate pe blogurile urii. Analiza istorică este inlocuită prin mitologii toxice, prin amenintări, inclusiv amenintări cu moartea.

Revenind la detonatorul acestui scandal, este vorba de o gafă extrem de gravă care probează incompetența crasă a consilierului care a facut propunerea de decorare. In mod normal, acel consilier prezidential, cel mai probabil Andrei Muraru, ar trebui să-și depuna neintârziat demisia de onoare. Nu doar pentru a micsora pagubele pentru imaginea noului președinte al României, ci și ca expresie publică, fără urmă de ambiguitate, a căinței pentru consternanta sa gafă morală.

http://www.evz.ro/cum-s-a-ajuns-aici-aici-si-ce-urmeaza-consilierul-prezidential-andrei-muraru-ar-trebui-sa-si-dea-demisia-de-onoare.html


Astept scuze: Dl Octav Bjoza, cel decorat cu “Steaua Romaniei”, si Partidul “Totul pentru Tara”

26/12/2014

Dl Octav Bjoza are o legatura, se pare, cu un anume Florin Dobrescu. Acest Dobrescu, șef al Departamentului imagine al Federației Foștilor Deținuți Politici, Secretar al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, apare mereu in poze cu dl Bjoza, la comemorari, etc. Un exemplu de la o lansare de carte despre un legionar:

http://www.frontpress.ro/2013/01/din-lagarul-romania-evadeaza-mortii-prima-lansare-oficiala-a-cartii-luptatorului-constantin-iulian-fotovideo.html
Acum, cireasa de pe tort… Florin Dobrescu este, oficial, reprezentant al “Partidului Totul pentru Tara”:
http://www.frontpress.ro/2012/06/florin-dobrescu-candidatul-partidului-totul-pentru-tara-la-primaria-capitalei.html
Ma intreb daca aceste date erau cunoscute de cel (cei) care au facut propunerea de decorare. Ma intreb daca ele erau cunoscute de cei care m-au atacat imund in aceste zile. Se poate ca ei sa nu le fi stiut. Dar, daca asa stau lucrurile, astept scuze. Dl Bjoza nu este Constantin Ticu Dumitrescu, un om care a luptat din rasputeri imptriva politizarii legionaroide a AFDPR.
Dl Klaus Iohannis a fost, evident, manipulat. Sper sa ceara o analiza riguroasa a modului cum s-a ajuns aici si sa ia masurile ce se impun. Ar fi spre binele unei presedintii pentru care, eu unul, am votat pe 16 noiembrie 2014 crezand ca votez pentro Romanie a  secolului XXI, nu pentru una a tribalismului exclusivist, xenofob si intolerant.
Cat il priveste pe fostul dizident Dorin Tudoran, un om care a infruntat cu admirabil curaj dictatura lui Ceausescu, o figura marcanta, ani si ani,  a exilului democratic antifascist si si anticomunist, fostul redactor-sef al revistelor “Agora” si “Meridian”, fostul meu prieten, intrat in acest joc sordid fara sa realizeze, probabil, in ce cloaca se baga, nu-l pot priva de placerea unei lecturi din fundamentalistul ortodoxist Iulian Capsali. Exista momente cand, oricat de jos ai fi coborat, te opresti din drum si iti spui: Pana unde? Nu simte dl Tudoran ca se afla intr-o companie care il dezonoreaza, pe el si trecutul sau neindoios eroic? Nu-si da oare seama ca a ajuns sa justifice nejustificabilul? Regret din suflet sa vad aceasta degringolada. Sa fi fost candva langa Monica Lovinescu si Virgil Ierunca si sa ajungi acum sa fii langa Victor Roncea, Iulian Capsali, Mircea Platon, Alexandru Racu,  “Paduchele Plesuv” (nick-ul unui individ de pe forumul blogului d-lui Tudoran)  si altii ca ei, ce tristete…

Există un caz “Bjoza”? Mai degrabă unul “Tismaneanu”

O chestiune care in SUA a fost tratata cu onestitate civica, este vorba de primirea la Casa Alba de catre Președintele Ronald Reagan a Pr. Gheorghe Calciu, care fusese in tinerețe, de la 15 ani, membru al Fratiilor de Cruce, in România anului 2014 declanșează, in condiții aproximativ similare, un război ideologic. Luptator anti-comunist cu 21 de ani de pușcărie la activ, inclusiv sub regimul Ceaușescu, căruia i-a denunțat ateismul agresiv și care l-a condamnat în 1979, la 10 ani de închisoare, Parintelui Gh. Calciu nu i s-a contestat de catre administratia americana dreptul de a reprezenta istoria demna a poporului român. In anul 2014 insa, presedintele AFDPR Octav Bjoza si Presedintele României, Klaus Iohannis sunt expuși oprobriului public de către veșnicul ideolog Vladimir Tismaneanu. 
Câteva chestiuni concrete, care ar fi trebuit sa-l faca mai temperat in abordare: în timp ce tanarul Vladimir isi croia drumul de beizadea comunista in cartierul protipendadei din Primăverii, dl. Octav Bjoza infunda pușcăriile presărate pe tot cuprinsul tarii, de la Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Văcăreşti sau Jilava, ori prin lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoieneşti şi Salcia, precum şi cele din Delta Dunării ca Bacul „4” şi Periprava, de unde a fost eliberat in 1962. In timp ce fiul lui Leonid Tisminețki aka Leonte Tismaneanu isi desăvârșea educația in clasa cu Nicu Ceausescu si alte vlăstare comuniste în Liceul 24 (actualul Jean Monnet), apoi la Facultatea de Filosofie, unde nu se intra decât pe baza de dosar, Octav Bjoza era împiedicat sa-si continue studiile fracturate de pușcăria politica, fiind obligat sa facă o scoală medie. Abia dupa destinderea ideologica din ’65 a reusit sa se înscrie la o facultate. 
In timpul Rebeliunii Legionare din 1941, dl. Bjoza avea 3 (trei) ani neimpliniti. La 6 martie 1945, cand a fost anunțată componenţa guvernului dr. Petru Groza si a început comunizarea României – la care familia dlui Tismaneanu si-a adus o contributie nemijlocita -, dl Octav Bjoza avea 7 (șapte) ani neîmpliniți. La varsta de 20 de ani (1958), Tribunalul Militar Braşov l-a condamnat pe Octav Bjoza la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii, pentru delictul crimă de uneltire împotriva ordinii sociale.
Singurul loc in care mai putea avea contact cu foștii membri ai ML era la inchisoare, unde a cunoscut si oameni de mare calitate umana, care in acele condiții de exterminare s-au comportat admirabil. Nu a fost singurul deținut politic in acea perioada care a cunoscut deținuți legionari ce au facut jertfe pentru cei din jur. Evreul N. Steinhardt consemna, la rândul sau, astfel de fapte: “N-a fost camera in care tinerii – si mai ales legionarii – sa nu-mi vie in ajutor si sa nu-mi dea ‘cafeaua’ de dimineata si feliuta bisaptamanala de paine – odoare fara pret pentru un bolnav de intestine in schimbul ciorbei de muraturi putrede, al fasolei negatite, al cartofilor fierti cu coaja si pamant cu tot ori al verzei crude la care lighioanele s-ar uita cu sila – singurele alimente ce le puteam oferi. Pana ce – si au trecut mai bine de trei ani – n-am invatat sa mananc arpacas, ei m-au tinut in viata. Si fara a face caz.“
Care este, de fapt, “delictul” dlui Bjoza? El a declarat următoarele: “Nu sunt legionar, nu am fost și e prea târziu să mai devin, dar norocul meu a fost ca la vârsta de 19 ani să fiu educat în temnițele comuniste de unii dintre ei. Mi-au marcat tot restul vieții, de la ei am învățat pentru totdeauna că nimic, fiule, nu se poate realiza fără morală, nici în familie, nici în economie, nici în politica, nici în țară.” 
Dorin Tudoran, un autentic dizident anticomunist, glosează pe marginea acestei declarații si demasca manipularea lui V. Tismaneanu: “În chip rollerian, subiectul admirației dlui Bjoza (conduita morală dovedită în pușcării de unii dintre deținuții legionari) este substituit de procurorul autosesizat cu lipsa de morală din ideologia și acțiunile Legiunii. După care se cere intervenția Institului “Wiesel”, IICCMER etc. (…) Avem de-a face cu o mistificare, dar ea nu a fost săvârșită de dl Octav Bjoza, ci de cel care-l demască. În numele cui și a ce?
Cumva în numele unei propagande potrivit căreia numai deținuți politici comuniști s-au putut comporta în pușcărie de o manieră demnă de respect, în timp ce deținuți de alte culori politice nu ar fi fost capabili de așa ceva?
Azi, în “reprezentanți ai societății civile” s-a trezit brusc o vigilență debordantă, aflată într-un sabatic de zece ani – exact cât perioada mandatelor președintelui Traian Băsescu.
Când acesta din urmă l-a decorat pe fostul ministru de interne ceaușist, dl Gheorghe Homoștean (aflat pe lista neagră din Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Studierea Dictaturii Comuniste în România), unii dintre vigilenții de astăzi n-au scos o vorbă timp de trei săptămâni. Ba, unul dintre ei umbla cu fofârlica “Proștilor… Homoștean ăsta nu e Homoștean ăla”. Concluzia dlui Dorin Tudoran este una la care nu pot decât sa ma raliez: “Părinții au deținut monopolul Comunismului. Copiii dețin monopolul Anticomunismului”… 
Întrebarea mea este: Până când? La 25 de ani de la căderea regimului comunist după jertfa tinerilor de atunci, un personaj care a cochetat cu Ion Iliescu, caruia i-a facut o carte de interviuri, care a fost conectat la sinecurile regimului Băsescu (considerat de acelasi VT “un mare om politic român, unul care a făcut lucruri extraordinare pentru țara sa”, comparat cu Henric al V-lea) este cel care face din instrumentalizarea turpidă a unei rememorări din închisoare a președintelui AFDPR, un ciomag cu care lovește nu numai în memoria unor oameni care au suferit regimuri carcerale inimaginabile pentru o minte omenească normală, într-o epoca a totalitarismului la care, repet, familia sa de bolșevici sadea a dat un neprecupețit ajutor, transformând țara într-un imens lagăr în care elitele ne-au fost decimate, dar și in Instituția Prezidențială, care nu și-a dovedit, la o zi după ce Klaus Iohannis a preluat mandatul, grija fata de un personaj care frizează permanent auto-encomiastica grotescă, de bulibașă al anticomunismului, care cerea ca sa-i fie închiriat – in regimul luminos al lui “Henric al V-lea” Basescu – nici mai mult, nici mai putin decât salonul VIP al Aeroportului Otopeni. Pentru el, soția sa și fiu.


Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului MCA România s-a declarat dezamăgit de iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis

26/12/2014

Aflu că gestul preşedintelui Klaus Iohannis de a-l decora pe Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, a stârnit nemulţumirea Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului MCA România. A fost prima distincţie acordată de Klaus Iohannis în calitate de şef al statului. Ceremonia a avut loc luni, 22 decembrie, la Palatul Cotroceni. Pe acest blog, pe platforma “Contributors” si in “Evenimentul Zilei”, am indrăznit sa pun sub semnul intrebarii rationalitatea democratică a acelei decorări. Nu e vorba de AFDPR, pentru care nutresc cele mai sincere sentimente de pretuire, ci de dl Octav Bjoza, admirator deschis al “moralitătii” unei miscări fasciste. Decorarea a fost o eroare. Din păcate, s-au găsit unii care să o justifice strident, chiar agresiv. Alături de jurnalistul Mircea Marian, am fost linsat mediatic in emisiunea “Sinteza zilei” de pe Antena 3. Am fost numit “ciomăgarul lui Băsescu”. Unica noastră “culpă” este ca am cutezat să spunem ceea ce orice prieten al societătii deschise ar trebui sa spună. In loc de aceasta, pe Antena 3 si pe unele bloguri am fost stigmatizati, insultati, denigrati. Pe blogul unui fost disident si fost prietent, un forumist gaseste ca sunt inrudit cu calaul Nicolschi prin originea “basarabeana”. De ce tocmai cu Nicolschi? Ghici ghicitoarea mea! Injuriile lor mă onorează.

Revenind la detonatorul acestui scandal, este vorba de o gafa care probeaza incompetenta crasa a consilierului care a facut propunerea de decorare. In mod normal, acel consilier, cel mai probabil Andrei Muraru ar trebui sa-si depuna neintarziat demisia de onoare. (VT)

Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului MCA România s-a declarat dezamăgit de iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis.

„MCA România ia act, cu dezamăgire, de decizia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, de a acorda Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler unui deţinut politic care se afişează public cu un partid susţinător al Mişcării Legionare şi al neo-nazismului.

Condamnarea atrocităţilor comise de dictatura comunistă este o datorie a fiecărui om politic din România. Sistemul criminal comunist l-a aruncat în închisoare pe domnul Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, i-a distrus viaţa, i-a persecutat familia şi i-a refuzat drepturile universale ale oricărei fiinţe umane. Aceste crime comise de regimul comunist nu anulează crimele comise de legionarii impotriva evreilor din România. Faptul că, în România post-comunistă, domnul Bjoza a ales să împărtăşească idealurile Mişcării Legionare, să omagieze ideile şi credinţele acestei mişcări politico-religioase criminale, este profund regretabil.

Preşedintele României însă, prin puterea în încrederea cu care a fost investit, are obligaţia a trasa linia fină dintre eroul anti-comunist şi participantul activ la activităţi omagiere a unei Mişcări criminale antisemite. Decorarea unui sustinator, declarat, al Mişcării Legionare, cu Ordinul Naţional «Steaua României» poate fi interpretată ca o omagiere adusă, de Administraţia Prezidenţială, acelei mişcări naţionaliste, fasciste, criminale.

Fără condamnarea explicită a Mişcării Legionare, fără delimitarea clară a Administratiei Prezidenţiale de ideile Mişcării Legionare propovăduite activ, îmbrăţişate, omagiate şi dată drept exemplu de către domnul Bjoza, Preşedintele României, pentru noi, a semnat un dezamăgitor act de populism“, consideră Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului MCA România.

Reacţia lui Octav Bjoza: „Sunt împotriva oricăror extremisme“

Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, s-a declarat uimit de opinia MCA România. „Este revoltător! Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi niciodată antisemit. În temniţă am fost educat să nu privesc oamenii după etnie, culte sau politici. Eram doar luptător anticomunişti acolo, nu făceam deosebire care este legionar, ţărănist, cuzist sau că n-avea nicio culoare politică. Sunt împotriva oricăror extremisme, fie de stânga, fie de dreapta“, precizează Bjoza.

Liderul Deţinuţilor Politici arată că niciodată nu s-a asociat vreunei mişcări de acest gen. „Când sunt comemoraţi luptătorii anticomunişti, noi suntem cu ale noastre, legionarii cu ale lor. Probabil se referă la comemorarea de la mănăstirea Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Eu fiind din Braşov am participat la ceremonial, ei au avut drapel, a fost treaba lor. Irascibilitatea nu ajută nimănui. Lucrurile trebuie discutate cu calm şi fără patimă. Am susţinut întotdeauna că unii dintre legionari au avut părţi bune. Faptele rele trebuie judecate separat, înfierate, astfel încât să nu se mai repete“, este de părere Bjoza.

Octav Bjoza la Cotroceni Foto presidency.ro

Aceeaşi părere a avut-o Octav Bjoza şi despre trecutul legionar al părintelui Arsenie Papacioc, pe care l-a cunoscut. Deşi a suferit atât de mult în puşcăriile comuniste, Bjoza (76 ani) crede în iertare.

„Nu trebuie judecaţi toţi în bloc, în masă. Aşa cum nu judecăm nici toţi membrii PCR, care au fost 4-5 milioane. Păcătoşii – tâlhari, femei uşoare – care s-au întors către Dumnezeu sunt iertaţi, dar unui fost legionar sau a altora care au făcut parte dintr-o mişcare extremistă, deşi n-au comis crime, nu le este permisă întoarcerea către Dumnezeu. În schimb, criminalilor care ne-au trimis în puşcării le este permis să se plimbe ca la ei acasă prin Parlament. Sunt de acord ca legionarii care au comis crime să fie pedepsiţi. Dar, repet, nu trebuie toţi judecaţi în bloc. Martirii din puşcăriile comuniste sunt, în continuare, nerecunoscuţi. Printre ei au fost mulţi preoţi a căror putere spirituală treceau de zidurile celulelor închisorii, dându-ţi forţă psihică. Totuşi, eroii noştri nu sunt beatificaţi sau martirizaţi, aşa cum se întâmplă la alte naţiuni“, arată liderul deţinuţilor politici.

Octav Bjoza se întreabă totuşi ceva: „Parlamentul României a fost mereu îmbâcsit de criminali, s-a sesizat cineva? Ofiţerii de Securitate sunt marii patroni de azi. Copiii lor sunt peste tot, în funcţii-cheie. De ce doar pentru copiii lor se poate, iar pentru ai noştri nu?“

Declaraţiile de la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis explicase la ceremonia de la 22 decembrie de ce a ţinut să acorde această primă distincţie, în a doua zi de la instalarea sa la Cotroceni. „Prin acest moment vreau să marchez începutul unui nou capitol în istoria noastră recentă, un preşedinte care pune în valoare înainte de toate modelele din societate, iar foştii deţinuţi politici reprezintă cu siguranţă repere de moralitate pentru tânăra generaţie. La vârsta de 20 de ani, domnul Bjoza a fost arestat şi întemniţat de către Securitate şi a fost condamnat pe nedrept, fiind obligat să suporte supliciul anilor de detenţie şi să cutreiere nu mai puţin de 14 locuri de detenţie. Până în 1989 a fost persecutat continuu de autorităţile comuniste, dar acest lucru nu l-a împiedicat nicidecum să militeze după Revoluţie pentru idealurile de libertate şi democraţie“, a precizat Iohannis.
Klaus Iohannis, faţă în faţă cu Octav Bjoza Sursa foto presidency.ro

În cuvântul său de mulţumire, Octav Bjoza declarase: „Pentru noi, cei loviţi de represiunea comunistă în modul cel mai direct, este foarte important că v-aţi gândit să ne acordaţi o distincţie atât de înaltă. În acest fel, lupta şi suferinţa noastră au căpătat o recunoaştere deosebită, având şi semnificaţia unui act simbolic de condamnare a comunismului din România. Nu putem decât să salutăm faptul că v-aţi gândit la înfiinţarea în capitala României, singura capitală din lumea comunistă europeană care nu are încă un muzeu al crimelor comunismului, v-aţi gândit să fie înfiinţat. Sperăm să mai fim în viaţă atunci, măcar ultimii dintre noi, atunci când acest muzeu va fi realizat.

Aveţi aici pe laterală 17 colegi de suferinţă. Ei însumează 300 de ani de condamnare, din care 115 au fost şi efectuaţi. Aveţi aici – mă refer la cei tineri din stânga mea – adevărate jaloane în ale moralei, dar care societatea românească a ultimilor 25 de ani nu a vrut să ţină cont. Este trist, dar adevărat. Dacă în această ţară mai există undeva ultimele fărâme în ale moralei, ele trebuie căutate undeva între zidurile Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici. Acolo este «km 0» al moralei româneşti, atâta câtă mai există şi dacă mai există“.

https://ro.stiri.yahoo.com/klaus-iohannis-criticat-pentru-decorarea-lui-octav-bjoza-124829371.html


Ion Cristoiu: În decorarea lui Octav Bjoza, ANTENA 3 a văzut prețuirea de către Klaus IOHANNIS a propagandei lor de identificare a fostului deținut politic cu DEȚINUTUL Dan VOICULESCU!

26/12/2014

“Primul gest al lui Klaus Iohannis ca președinte a fost decorarea lui Octav Bjoza, deținut politic, președintele AFDPR. Doi jurnaliști – Vladimir Tismăneanu și Mircea Marian – și-au exprimat mirarea față de gest, reamintind că Octav Bjoza și-a declarat public în mai multe rînduri admirația față de Mișcarea legionară. La o comemorare din 2oo9, domnia sa a susținut că, deși n-a fost legionar, a primit în închisorile comuniste, de la ucenicii lui Corneliul Zelea Codreanu, o educație moral-patriotică a cărei esență ar consta în următoarea învățătură: „Neamul românesc este bântuit de trădători, de vânzători de țară și au avut dreptate. Din cauza asta îi voi purta în mintea și sufletul meu, câte zile voi avea”.

Departe de mine gîndul de a-l critica pe fostul deținut politic pentru admirația sa față de Mișcarea legionară. Cititorii își mai amintesc, probabil, că aserțiunea mea de la o emisiune a Eugeniei Vodă, potrivit căreia Corneliu Zelea Codreanu n-a fost un politician corupt, a declanșat o mișcare antifascistă de protest epistolar al Intelectualilor de la GDS. Se cerea sancționarea Eugeniei Vodă, pentru că la aserțiunea mea, de om care a studiat cazul Corneliu Zelea Codreanu în arhive și biblioteci, n-a sărit să-mi dea în cap cu un text e pe Wikipedia despre antisemitul Codreanu.

Una e ce face și ce spune un fost deținut politic și alta e ce face și ce spune un președinte al României, care trebuie să țină cont și de semnificațiile nedorite de el ale unor gesturi și vorbe. Din acest punct de vedere, cei doi jurnaliști au avut dreptate. Președintele Klaus Iohannis trebuie să fie mai atent pe cine decorează, pe cine binecuvîntează și pe cine ia în brațe. De remarcat și faptul că textele celor doi jurnaliști s-au păstrat în regimul politeții civilizate, dar mai ales c-au fost opinii și nu născociri de fapte despre politicianul Klaus Iohannis.

Cele două texte, singurele care au cutezat să pună un pic de lămîie în dulceața de agrișe care e azi, în chip grețos, presa despre faptele și vorbele președintelui României, tratat nu ca un demnitar în democrație, ci ca un Sultan în Imperiul Otoman, au făcut tema unei sesiuni de înjurături la Sinteza zilei, emisiunea de predici ținute seară de seară telespectatorilor și invitaților din studio de Mihai Gâdea.

Deși era vorba doar de două texte și acelea mai mult decît politicoase, cei de la Antena 3 au denunțat cu huruit o linșare a Președintelui Klaus Iohannis. Pe vremea lui Nicolae Ceaușescu era imposibil să-i atragi atenția, Conducătorului, în scris, că are un fir de ață pe cracul pantalonului. Dacă, totuși, un text în această chestiune ar fi putut apărea în presă, mai mult ca sigur Mihai Gâdea ar fi făcut o emisiune de denunțare publică a linșării Mult Iubitului Conducător.

Pentru a întări teza unei linșări, Mihai Gâdea l-a avut invitat în studio pe decoratul Octav Bjoza. N-a fost o premieră. Numit de Victor Ponta într-un post de demnitar, Octav Bjoza a fost de multe ori invitat la Antena 3.

Dacă ne gîndim că Antena 3 a dus înainte de alegeri împotriva lui Klaus Iohannis o campanie de acuzații fără probe și fără dreptul celui acuzat de a răspunde, de insulte fără margini, replica violentă a postului deținut din închisoare de Dan Voiculescu surprinde:

  • Prin caracterul disproporționat al reacției față de, repet, două texte de critică politicoasă.
  • Prin ipostaza de bodyguard mediatic al lui Klaus Iohannis asumată de un post care pînă nu demult îi trăgea seară de seară fermoarul lui Victor Ponta, cel în defavoarea căruia a ajuns Klaus Iohannis președinte.

 

Replica surprinde la o privire superficială.
La o privire mai atentă,  nu surprinde.
Asta deoarece:

  • Prin Antena 3 Dan Voiculescu încearcă o apropiere de Klaus Ihannis și în numele unui interes comun: cel de a-l da la fund pe Traian Băsescu.
  • Antena 3 și alte componente ale Trustului Intact i-au cultivat zgomoots pe deținuții politici din perioada comunistă. Nu pentru că pe Dan Voiculescu, fost membru al Securității care i-a hărțuit pe deținuții politici, l-ar încerca remușcările, ci pentru că deținuții politici din perioada comunistă au fost folosiți propagandistic pentru prezentarea lui Dan Voiculescu și a altor corupți celebri din mandatul lui Traian Băsescu drept victime ale Dictaturii lui Traian Băsescu, drept deținuții politici ai regimului Traian Băsescu. Octav Bjoza a fost prezent la multe emisiuni de la Antena 3 cu intervenții care identificau pe deținuții corupți din regimul Traian Băsescu cu deținuții politici din regimul comunist.

 

În decorarea lui Octav Bjoza, Antena 3 a văzut prețuirea de către Klaus Iohannis și a activității lor propagandistice de identificare a fostului deținut comunist cu deținutul corupt Dan Voiculescu.

Antena 3 a socotit că prin decorarea lui Octav Bjoza, Klaus Iohannis a decorat și pe deținuții corupți gen Dan Voiculescu, bocit de dimineață pînă seara ca o victimă a regimului Traian Băsescu.”

http://www.evz.ro/in-decorarea-lui-octav-bjoza-antena-3-a-vazut-pretuirea-de-catre-klaus-iohannis-a-propagandei-lor-de-identificare-a-fostului-detinut-politic-cu-detinutul-dan-voiculescu.html


Placet experiri: Ce-as fi facut daca nu plecam din Romania in 1981?

25/12/2014

Pentru prietenii mei dragi, mai vechi si mai noi, care m-au si ma fac sa inteleg ca nu exista dar mai frumos decat le don de l’amitié .

Imi place  istoria alternativa, contrafactuala. Problema ar incepe cu ce-as fi facut inainte de 22 decembrie. Probabil ca in anii 80 as fi ajuns sa trimit scrisori publice in Vest, in directia partidelor eurocomuniste. Il cunosteam, prin sora mamei mele, Cristina Luca, pe Francis Cohen, directorul lunarului teoretic al PCF, “La Nouvelle Critique”. Intelectual, as fi evoluat pe linia liberalismului civic, asemeni, toutes proportions gardees, unor Miklos  Haraszti, Adam Michnik, Jacek Kuron, Bronislaw Wildstein, Karol Modzelewski, Janos Kis, Gyorgy Bence, Martin Palous. Deci, dinspre neo- si post marxism anti-totalitar (Scoala de la Frankfurt, Castoriadis, Lefort) spre Isaiah Berlin, Hannah Arendt, Hayek, Raymond Aron. As fi urmat, cum am facut-o si in Vest, traiectoria celui care mi-a fost model intelectual si moral, Leszek Kolakowski. As fi mentinut si dezvoltat contacte cu prieteni de idei, indeosebi in lumea tinerilor scriitori si critici literari (Radu G. Teposu, Ioan Buduca, Andrei Corbea-Hoisie, Ioan T. Morar). Cu Biju Morar sunt prieten de suflet, lipsa lui Tepi o resimtim amandoi.  Radem impreuna, privim cu amuzament spectacolul grotesc al atator schimbari de masti. Asa cum m-am imprietenit cu Dan Pavel, in 1990, as fi facut-o, mai devreme. M-as fi vazut des, cum o faceam inaintea plecarii din 1981, cu Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Petru Cretia, Alexandru Paleologu. Habar n-am unde ar fi dus aceste intalniri. Poate la un manifest comun, cine stie.

Cel care organiza adesea intalnirile noaste era regretatul critic de arta Radu Bogdan. Il cunoscusem prin Radu Stern, prietenul meu din liceu, actualul critic de arta elvetian. In fabuloasa locuinta, un fel de casuta pe doua niveluri, a lui Radu Bogdan de pe strada Iulius Fucik (revenita, dupa 1990, la numele ei originar, Tomas G. Masaryk), un templu al cartilor rare pazite cu proverbiala, auto-torturanta vigilenta, am conversat indelung despre Cassirer si Caspar David Friedrich, despre Malraux si Berenson. Uneori si despre mizeriile ideologice ale epocii, despre de-alde Radu Pantazi si Nicolae Gogoneata, tartori ai “filosofiei” oficiale, dar, in genere, preferam sa evitam motivele de greata.

Ar fi fost inevitabil sa ma imprietenesc, inca de-atunci, cu Mircea Mihaies. Cred ca drumurile mele s-ar fi incrucisat cu acelea ale lui Horia Patapievici si Mircea Cartarescu, am fi ajuns instantaneu prieteni pe viata. Baniesc ca as fi vorbit cu Horia despre tanarul Lukacs si despre Hegel, erau pasiuni comune. Mircea era prieten cu Tudor Jebeleanu, un om care a fost si este ca si fratele meu. De-aici, ii las pe cititori sa-si imagineze incotro as fi mers. In orice caz, nu spre grupul Trocadero (Vasile Secares, Dorel Sandor, Ioan Mircea Pascu etc). In pofida minciunilor ordinare care se debiteaza despre mine, n-am vrut niciodata sa lucrez la “Stefan Gheorghiu”. Desfid pe oricine va putea oferi vreo proba ca as fi incercat sa fiu angajat acolo ori ca am facut cursuri la “academia” partidului. As fi continuat prietenia cu sociologii Calin Anastasiu si Alin Teodorescu, deci as fi semnat, in decembrie 1989, cateva zile inaintea revolutiei, apelul de solidaritate cu Mircea Dinescu. As fi fost, ca si ei, unul dintre fondatorii GDS. As fi scris din primul numar al revistei “22” (in realitate, am aparut cu un lung interviu luat de Stelian Tanase cam prin numarul 10). Ar fi urmat, fireste, atacurile feseniste. Deci, in the long run, as fi ajuns unde am ajuns, ca prezenta publica in Romania, traind in Statele Unite. Cu cuvintele unui mare scriitor si drag prieten:  “Pentru ca nu imprejurarile, ci caracterul determina destinul unui om, pana la urma tot unde esti ai fi ajuns.” The world is a small place, indeed!

L-am cunoscut pe Gabriel Liiceanu in 1974. Mi l-a prezentat prietenul meu Adrian Rezus, lucrau amandoi la Institutul de Filosofie. Adrian a lucrat la traducerile din Platon (primul volum), a plecat apoi din tara, traieste, din cate stiu, in Olanda. Am povestit despre prietenia noastra (a mea cu Gabriel) in volumul omagial “Liber Amicorum”. Nu faceam parte dintre cei care vizitau Paltinisul, dar aveam multi amici printre acestia. Eram apropiat, intre altii, de George Purdea, traducatorul lui Jaspers, el insusi apropiat de Constantin Noica prin Vasile Dem. Zamfirescu. Pe Gabriel il intalneam adeseori duminica, la criticul de arta Radu Bogdan. Imi amnitesc o cina, erau si Andrei Plesu si Alexandru Paleologu, cu ocazia unei vizite la Bucuresti a lui Victor Ieronim Stoichita (pe Ivi il stiam din copilarie, locuia in aceiasi casa, pe strada Andrei Muresanu, la numarul 29, cu sora tatalui meu, doctorita Nema Tisminetki). Ne-am revazut anul acesta, in martie, la Fribourg. Tatal meu era bun prieten cu unchiul sau, Radu Stoichita, profesor de logica la Facultatea de Filosofie, intelectual ilegalist, un om de o admirabila curatenie sufleteasca, traducator din Hegel.

Am avut marea sansa sa fiu prieten cu Petru Cretia, l-am revazut dupa revolutie, in 1990, Am si acum unele randuri pe care mi le-a trimis in timpul mineriadei din iunie 1990. Un detaliu amuzant: am avut, cateva luni, un cocker spaniel, l-am numit Orlando la sugestia lui Petru. Sa ne gandim in aceste clipe cu drag la acel om minunat care a fost Petru Cretia, sa ne gandim la spiritul nobil si liber care a fost Imre Toth, sa ne gandim la Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Vlad Georgescu, Noel Bernard, Ioan Petru Culianu, Cornel Chiriac, Serban Orescu, recent stins din viata.

Sa ne gandim la acei doi oameni minunati care au fost jurnalistii Dan Costescu si Cornel Dumitrescu, devotati luptei pentru adevar, cei care au publicat revista “Lumea Libera Romaneasca” de la New York, acolo unde a scris saptamanal Ioan Petru Culianu (scriam si eu, scriau si altii). Sa ne gandim ca anul acesta s-au implinit o suta de ani de la nasterea lui Corneliu Coposu de care am fost extrem de apropiat.

Despre Noica am scris inca din anii cand eram in tara, in “Amfiteatru”. Despre cercul sau filosofic am vorbit, in anii 80, la “Europa Libera”. Am scris un eseu cu titlul “Gand intarziat despre Paltinisul magic”. Era si o aluzie la Zauberberg-ul lui Thomas Mann. Timpuri vrajite, experiente ale dezvrajirii. Ca si despre Hans Castorp, poate ca s-a putea spune si despre mine: Placet experiri…

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/07/24/centenar-noica-un-hegel-pentru-sufletul-nostru/


Revolutia sugrumata: Procesul Ceausescu si geneza puterii feseniste

25/12/2014

Una dintre marile intrebari ramase inca fara raspuns (ori fara un raspuns definitiv) legate de revolutia din decembrie 1989 are de-a face cu procesul inscenat de noua putere impotriva cuplului Nicolae si Elena Ceausescu. Tiranicidul (probabil justificat) a fost prezentat drept implinirea pe cale judiciara a vointei poporului. Nicolae si Elena Ceausescu au respins legitimitatea tribunalului militar si au cerut sa vorbeasca in fata “Marii Adunari Nationale”. Au respins apararea din oficiu care, oricum, era o parodie penibila a ce-ar fi implicat o asemenea pozitie. Presedintele completului de judecata a recurs la un limbaj agresiv, umilitor si arogant, menit sa dovedeasca reprezentantilor Consiliului FSN, deplasati la Targoviste sa pregateasca si supravegheze lichidarea ultimului secretar general al PCR, presedintele RSR, comandant suprem al Fortelor Armate, precum si a sotiei sale, cat de devotat este celor instalati la putere in urma revoltei populare spontane, utilizata si manipulata cinic. O spun cat pot de apasat: milioanele de romani care au iesit in strada in acele zile cerand sfaristul si provocand caderea unui regim criminal si ilegitim aveau dreptate din toate punctele de vedere: politic, moral, social si civilizational.

Sistemul totalitar comunist fusese barbar, represiv si inuman de la inceput, strain de valorile patriotice si opus lor, strain de valorile democratice si opus lor. Asasinarea pseudo-legala a dictatorului era insa altceva. Un stat de drept nu se cladeste pe o farsa judiciara. Scenariul a fost, cel mai probabil, conceput de Silviu Brucan in consens cu Ion Iliescu si Petre Roman. S-a ticluit trama unui show-trial, a unui proces spectacol. Tele-revolutia avea nevoie de o tele-executie. Generalul Victor Atanasie Stanculescu, membru al CC al PCR ales la Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989, prim-adjunct al Ministrului Apararii Nationale (specializat in tranzactii cu armament), investit de Ceausescu cu conducerea Armatei dupa sinuciderea generalului Vasile Milea, a fost de fapt regizorul acelui grotesc spectacol, acompaniat de straniul geolog cu pasiuni mistico-oculte Gelu Voican-Voiculescu si de profesorul de socialism stiintific de la “Stefan Gheorghiu”, Virgil Magureanu. Un trio mai mult decat bizar.

Faptul ca Stanculescu a jucat rolul decisiv in anihilarea fizica a lui Ceausescu probeaza fara putinta de tagada ca a fost vorba de o lovitura de stat (din punctul de vedere al institutiilor care au functionat in Romania intre decembrie 1947 si decembrie 1989). Voican-Voiculescu si Magureanu au fost activi in lunile urmatoare (Magureanu in anii urmatori) in actiunile de neutralizare a societatii civile, de decredibilizare a opozitiei democratice si de mentinere a unui status quo convenabil lui Ion Iliescu si echipei sale perestroikiste.

Nu exista, la 25 decembrie 1989, o baza legala clara pentru acel tribunal. Completul de judecata, procurorul, avocatii, erau de fapt marionete puse in actiune de noii papusari. Temeiul legal a fost creat a posteriori, abia pe 27 decembrie si a fost anuntat public de succesorul lui Ceausescu in fruntea tarii, Ion Iliescu. Disidentii, intre care Doina Cornea, Ana Blandiana si Mircea Dinescu, care fusesera cooptati strict simbolic in Consiliul FSN, erau de-acum ignorati si marginalizati. Nomenclatura s-a regrupat cu o viteza fulgeratoare si a luptat (lupta inca) sa-si pastreze nerusinatele privilegii. Ceausescu a fost impuscat pentru a scapa de un martor periculos. Mai mult, procesul cuplului Ceausescu era menit sa previna procesului regimului comunist. Ceausescu a trait si a murit ca un true believer, ca un fanatic comunist. La fel si sotia sa. Au murit cantand “Internationala”.

Generalul Stanculescu nu spune adevarul atunci cand afirma ca, daca fostul dictator ar fi fost lasat in viata, Romania ar fi devenit teatrul unui cumplit razboi civil. Iliescu, Brucan, Voican-Voiculescu, Petre Roman, Dumitru Mazilu au patronat cu totii acel proces macabru, un fals exorcism care nu avea cum sa duca la un catharsis colectiv. Vinovat de numeroase crime, inclusiv cele comise in anii colectivizarii fortate, Nicolae Ceausescu nu a fost judecat pentru aceste faradelegi, ci in numele unor acuzatii fabricate, nascocite din ratiuni propagandistice. Nici azi nu este clar de ce a trebuit ucisa Elena Ceausescu (sa nu fiu gresit inteles, n-am nutrit niciodata vreo urma de simpatie pentru ea, dar nu despre acest lucru este vorba aici). Victor Stanculescu n-a avut curajul sa-i priveasca in ochi pe cei carora le jurase credinta si pe care i-a tradat fara reticente. Ion Iliescu n-a avut curajul sa se infatiseze in sordida sala de pseudo-tribunal din prafuita cazarma de provincie. Era de-acum ocupat cu impartirea “placintei”.

Ulterior, Mazilu, care era (ori parea a fi) cel mai radical anti-comunist in cadrul juntei ajunsa la putere, s-a despartit de noii lideri (ori a fost ajutat sa se desparta prin informatiile scurse convenabil in presa privind trecutul sau de director al Scolii de Securitate). Sangele varsat de peste o mie de cetateni pasnici ai Romaniei a fost alibiul noii puteri pentru a poza in “emanatie” a unui proces revolutionar. In fapt, revolutia a fost confiscata, deturnata si sugrumata. Au trebuit sa treaca doua decenii pentru ca Romania sa ajunga sa se confrunte cu acele tulburi momente. Un stat de drept care isi ignora originile, fie ele chiar si atat de controversate, nu este unul robust. O democratie intemeiata pe amnezie si falsificari ale istoriei nu este una credibila. Natura autoritara a regimului impus in decembrie 1989 nu poate fi inteleasa fara a lamuri ce s-a intamplat la Targoviste, in urma cu un sfert de veac, in ziua de Craciun a anului 1989 atunci cand sefii garzii pretoriene l-au lichidat pe cel caruia ii jurasera eterna, neclintita credinta. Omul pe care il aplaudasera frenetic cu doar cateva saptamani mai devreme. Riturile bizantine ale comunismului dinastic culminau intr-un asasinat judiciar cu functie ritualica. Pentru a se legitima, puterea neo-comunista avea nevoie de un tap ispasitor, Ceausescu era candidatul perfect pentru aceasta pozitie. Narcisist si megaloman, facuse tot ce era nevoie pentru a se califica.

PS: O coincidenta cu misterioase intelesuri face ca astazi, de Craciun, sa fie si premiera pe internet a filmului “The Interview”. La 25 de ani de la asasinarea lui Ceausescu de catre lacheii sai, un film despre posibilul destin al monstrului de la Pyonyang (Phenian). Un prilej de meditatie la soarta dictatorilor si la perisabilitatea puterii lor aparent infinite. Celebrating Christmas with James Franco. Listening, after 25 years, to the wind of change…

Articolul de mai sus este versiunea actualizata a unui eseu aparut aici, pe “Contributors”, in luna mai 2012.

http://www.contributors.ro/cultura/anatomia-unei-inscenari-judiciare-ultimele-ore-ale-cuplului-ceausescu/

Recomandari:

http://www.contributors.ro/global-europa/leninismul-lui-ceau%c8%99escu-un-palimpsest-din-balcani-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-elena-ceausescu-tovarasa-de-viata-si-de-lupta-a-dictatorului/

http://www.movingimagesource.us/articles/how-was-ceausescu-possible-20110929

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/12/19/un-mesaj-pentru-valentin-ceausescurevolutia-nu-a-fost-o-mizerie/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-silviu-brucan-marele-maestru-al-mistificarilor/

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/revolutia-sugrumata-procesul-ceausescu-si-geneza-puterii-feseniste/


Barocul fascisto-comunist in actiune: Fobii, fixatii, manii (Updated)

24/12/2014

Reactiile la articolul meu despre unii dintre consilierii d-lui Klaus Iohannis sunt siderante. Clocotesc de revolta si se sufoca de furie personaje din zone aparent incompatibile. Neo-legionari, fundamentalisti ortodoxisti, neo-leninisti, ba chiar si un fost disident (Dorin Tudoran, fostul consilier al partidulului voiculescian, incantat nu doar sa ma insulte a mia oara, e in fond singura sa expertiza, se pare, ci sa publice pe forumul blogului sau interventii huliganic antisemite), se infratesc spre a ma afurisi. Sunt “mercenar”, “burghezo-tismanean” si cate altele. Sunt inrudit, prin sange, biologic, cu Nikolski si Ana Pauker. N-am dreptul sa vorbesc pentru ca, stiti Dvs, “tatal lui”, “bunica sa”, “Kominternul”, “Radio Moscova” “monopolul”.  Pe scurt,Zydokomuna”, mitul iudeo-bolsevismului care dizolva, distruge, submineaza etc etc

Codul genetic ma recomanda ca tortionar. Ba mai am si tupeul sa cred ca negationistii Holocaustului sunt negationisti, nu bird-watchers. Barocul comunisto-fascist in actiune. Voi reveni. Oricum, asemenea isterii nu-l favorizeaza pe cel care promite liniste si pace, concordie si armonie, fie si in coabitare cu pontocratia. Nici pe consilierul care i-a facut imensul deserviciu de a-i propune d-lui Iohannis ca, in prima zi a presedintiei sale, sa decoreze un simpatizant legionar. Ma refer la gafeurul de profesie Andrei Muraru. Ma intreb daca macar acum acest arivist cu instincte autocrate intelege ce rau i-a facut celui pe care pretinde ca-l consiliaza.

Update, 25 decembrie 2014. Pe forumul de pe platforma “Contributors”, o remarcabila interventie semnata “Intelectual sovaielnic”. O preiau aici:

“Naivi au fost oamenii de buna credinta, evrei si neevrei, care au crezut sincer ca antisemitiismul e imposibil dupa Holocaust. Atacurile huliganice pe aceasta tema contra domnului profesor Tismaneanu dovedesc ca fiara, departe de a fi murit, e plina de energie si gata sa muste la prima ocazie. Ce ne spun propagatorii urii ? Ca VT ar avea o “ereditate incarcata”, fiind fiu de “evrei kominternisti”, ceea ce pentru ei e aproape un pleonasm ! “Se stie”, nu-i asa, ca “evreii ne-au adus comunismul” ! Ce conteaza faptele ? Ce conteaza analizele istorice minutioase care au demonstrat ineptia unor asemenea teze ? “Se stie” ca “ce naste din pisica, soareci maninca” Fiind predestinat, cum ar fi spus Calvin, profesorul Tismaneanu ar trebui sa-si poarte “vina genetica” in tacere, caci nu “tocmai el, evreul, ar trebui sa condamne comunismul” !

Pentru antisemiti, Vladimir Tismaneanu este un adevarat scandal, caci luarile sale de pozitie le spulbera stereotipele ! Cind insa acelasi condamna si legionarismul, scandalul ajunge la paroxism : “Cum isi permite iudeul ? El care, din parinti evrei kominternisti…”

Sa speram ca va veni o zi cind asemenea afirmatii vor parea istoricilor viitorului niste elucubratii nascute din minti bolnave. Atunci se va putea discuta cu o obiectivitate care, din pacate, lipseste astazi admitind evidenta : daca marea majoritate a detinutilor care au suferit in temnitele comuniste au suferit pe nedrept, nu absolut toti au fost nevinovati ! Unii, mai ales printre legionari si demnitari antonescieni, aveau singe pe miini ! Faptul de a fi fost anticomunisti nu-i absolva pe legionari de toate vinele !

Cind vom ajunge acolo, vom putea intelege mai bine importanta cartii esentale a profesorului Tismaneanu, “Diavolul in istorie”, in care cele doua mari ciume ale secolului trecut, cea rosia si ea bruna (verde in varianta autohtona) sint puse, asa cum trebuie, pe acelasi plan si demascate ca emanatii ale Raului absolut!”

Pentru versiunea largita si actualizata a tecxtului de mai sus:

http://www.evz.ro/vladimir-tismaneanu-din-nou-despre-consilierii-lui-klaus-iohannis-funestul-mit-al-zydokomunei-fobii-fixatii-manii.html

Recomandare:

http://www.europalibera.org/content/article/26759232.html


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 185 other followers