Dinu Patriciu si avantul demascarilor manipulative

Dinu Patriciu s-a implicat total, cu arme si bagaje, in campania electorala. A-l distruge pe Traian Basescu a devenit, in cazul sau, o cauza pentru care nici un pret nu este prea ridicat.

Nimic nu pare sa-l poata opri pe mega-businessman din avantul demascarilor.  Este pur si simplu mistuit de nevoia demolarii celui care este nemesisul marilor corupti si corupatori din Romania.  Ostilitatea viscerala in raport cu proiectul Basescu nu este doar un capriciu resentimentar. Miza este esentiala si priveste viitorul comunitatii democratice romanesti. Cine cunoaste istoria “tinerilor liberali” si a jocurilor acestora in politica romaneasca pos-decembrista stie la ce ma gandesc.  Apropiatii lui Radu Campeanu au fost constant adversarii ideii de unificare a dreptei in Romania.  La ora actuala, infratit cu pesedistii (amici de-o viata) si cu cei care nu au ezitat sa abandoneze traditia anticomunista a bratienilor, spre a nu mai vorbi de alte personaje din colatia “Grivco”, Dinu Patriciu este omul-orchestra al campaniei lui Mircea Geoana: strateg, tactician, coordonator si purtator de cuvant, finantator. O presedintie Geoana inseamna de fapt o presedintie Iliescu-Hrebenciuc-Voiculescu controlata de interesele si ambitiile lui Dinu Patriciu.  Surasul lui Mecena ascunde arivismul cinic al oligarhiei transpartinice.

Aflu ca in urma cu cateva zile, intreprinzatorul personaj, fostul (probabil ca si actualul) patron al lui Dorin Marian, omul de incredere al lui Emil Constantinescu si al lui Calin Tariceanu,  s-a ocupat, de o maniera nu tocmai eleganta, de mine. Tin sa precizez doar un lucru: cata vreme eu provin din zona ilegalistilor comunisti, un univers de care m-am despartit transant, explicit si irevocabil, domnia sa, de-a lungul anilor de dictatura comunista s-a apropiat de exact acel teritoriu, devenind, prin optiune personala, membru al unor asemenea familii.  El a facut tot posibilul ca sa intre in nomenklatura. Eu am decis sa o parasesc.

Acolo unde eu am spus adio, domnia sa a spus, de doua ori, “bun gasit”.  L-a cultivat pe Dinu Sararu nu doar ca romancier ceausist, ci si ca ruda a uneia din sotii.  A relua acum, din jenante ratiuni de basescofobie, delirul vadimiot, a profera ritos insulte si insinuari, mi se pare o degringolada intristatoare. Sa-i amintesc oare lui Dinu Patriciu unde duc asemenea atacuri ad hominem?  Isi da el oare seama ca s-a coborat la nivelul lamentabil al unor romosani si nistoresti?  Toate investitiile culturale nu fac doi bani atunci cand recurgi, constient si deliberat, la armele pegrei.

In plus, nu este tocmai fair sa ataci astfel un colaborator al unui numar recent al revistei trustului de presa pe care il dirijezi (“Foreign Policy”, Romania).  Dar ce sa ma mai mir cand presa dirijata de trusturile monopoliste construieste zilnic scenarii abracadabrante menite a-l decredibiliza pe cel pe care acesti oameni l-au declarat inamicul lor mortal.

In fapt, ne intalnim cu anxietati abia mascate, cu teama ca vor pierde alegerile prezidentiale, ca Romania nu va fi provincia bunului plac, a aranjamentelor bizantine si a loviturilor sub centura.

Esenţă şi accident, centru şi periferie în presă (plus bonus: Târgul Gaudeamus)

Cer mai întâi scuze cititorilor acestui blog pentru intermitenţa postărilor din ultima vreme. Mai multe calătorii cu scop academic în Europa şi SUA m-au reţinut departe de computer. Am urmărit cu interes evoluţia campaniei electorale şi am reţinut mai multe comentarii publicistice demnă de-o sobră evaluare. Astfel, Andrei CORNEA în Revista 22:

Cu numai 2% înaintea lui Geoană, Traian Băsescu are de dus o luptă dură pentru a câştiga în cel de-al doilea tur. Deţine însă două atuuri importante. Mai întâi, a obţinut acest rezultat în pofida campaniei de presă fără precedent împotriva lui, dezlănţuită de mai bine de doi ani, şi care a încercat să acrediteze, împotriva evidenţei, mitul „preşedintelui dictator“. (Nu mai devreme decât duminică seara, d-na Zoe Petre îl compara pe Băsescu cu Stalin – ceea ce, indiferent de context, este o insultă la adresa zecilor de milioane de victime ale stalinismului.) Se vede, deci, că nu există limite ale îndoctrinării şi manipulării neruşinate – ceea ce ar putea juca puternic în favoarea sa în al doilea tur de scrutin.

De asemenea, Mihail Neamţu despre manipulare:

http://grupareaaproape.wordpress.com/2009/11/26/nervii-domnului-patriciu-stupid-people-si-televiziunea-tribunal-mihail-neamtu/

Pe fondul isteriei create de noua moguliadă, în contextul oribilelor manipulări mass-media, a amestecului de minciună sfruntată, ignoranţă şi sferturi de adevăr rostite în platourile TV, îmi face plăcere să reamintesc prietenilor mei faptul că următoarele zile la târgul GAUDEAMUS se vor lansa mai multe cărţi esenţiale pentru înţelegerea trecutului nostru.

SÂMBĂTĂ 28 noiembrie

11.00 STANDUL HUMANITAS
Sinistra doamnă. Văduva dictatorului albanez Enver Hoxha de Fahri Balliu
Participă: Excelenţa Sa domnul Dashnor Dervishi, ambasadorul Albaniei în România, Fahri Balliu,
Vladimir Tismăneanu, Tiberius Puiu, dr. Luan Topciu

14.00 STANDUL HUMANITAS
Despre 1989. Naufragiul utopiei de Vladimir Tismăneanu
Participă: Vladimir Tismăneanu, H.-R. Patapievici, Sever Voinescu, Lidia Bodea

17.00 STANDUL CURTEA VECHE,

COLECŢIA “CONSTELAŢII”

• Despre sunete şi memorie. Fragmente de istoria ideilor de Ioan Stanomir.
• Verbul ca fotografie. Comentarii politice şi disidenţe culturale de Mihail Neamţu.
• Cadavrul răsturnat. Stânga la răscruce de Bernard-Henri Lévy.

Invitaţi: Vladimir Tismăneanu, Cristian Preda,  Alexandru Gussi, Angelo Mitchievici şi autorii Mihail Neamţu şi Ioan Stanomir.

Detalii, aici.

Les jeux ne sont pas faits: Sansele turului doi

Este o eroare sa credem ca jocurile sunt definitiv facute. Electoratul liberal si cel inca indecis nu sunt formate din oameni mancurtizati. Analogiile buimacitoare pe care le tot proclama sustinatorii lui Mircea Geoana proveniti din zona Emil Constantinescu si Crin Antonescu nu pot oculta faptul ca este vorba de o alianta contra naturii intre o stanga inca nereconstruita (dominata de Iliescu) si o dreapta liberala descumpanita si manipulata. Sigur, circula rumori despre planurile de impartire a “prazii”, insa este mult prea devreme. Eu cred ca o desteptare a celor care nu consimt la politicianismul ieftin, o mobilizare electorala cu efecte decisive, sunt sanse reale. Traian Basescu este un politician deschis spre valorile liberalismului anticomunist, un european si un atlantist autentic, un om pentru care reforma sistemului politic este o proritate absoluta. A fost calomniat de o maniera incalificabila vreme de aproape trei ani. Tot astfel, au fost insultati abject cei care nu inteleg sa aprobe campaniile desantate. Cititi interviul lui Dennis Deletant din EvZ si veti vedea cum discuta situatia un observator onest. Romanii vor reforma sistemului politic, nu incape indoiala. Mircea Geoana nu o va intreprinde, Traian Basescu o va continua si intensifica. Aici se afla miezul fierbinte al chestiunii.

Declinul unui simbol al democraţiei româneşti: PNL

În lumina ultimelor decizii ale polului liberal din România, recomand cititorilor lectura a două texte:

Mihail NEAMTU

Câte asemănări va găsi publicul educat între Radu Mazăre şi Varujan Vosganian, între Viorel Hrebenciuc şi Zoe Petre, între Ion Iliescu şi Crin Antonescu, între Marian Vanghelie şi Adriana Săftoiu? Răspunsul firesc putea fi: „nici una”. Într-o lume normală, diferenţa dintre cele două serii de nume şi personalităţi ar fi eclipsat prăpastia dintre un zbor la Moscova (sau Teheran) şi un priveghi la capul morţilor din Timişoara (sau Chişinău). În România, însă, bântuie duhul smintelii. Iată şi contextul.

 

Alin VARA

E dificil  sa descriu starea de soc provocata de afirmatiile doamnei Zoe Petre in emisiunea de aseara de la Realitatea. Cu melancolie aristocratica, ea deplange victoria referendumului si faptul ca “ceva se distruge si nu se pune nimic in loc.” Senatul, de unde, ce surpriza, “s-au rostit mari discursuri” si care are o vechime de “200 de ani”, va fi desfiintat prin acest referendum. Este, sugereaza dansa, un atac la adresa democratiei, asemanator cu, atentie! “decretul de desfiintare a Senatului dictat de Stalin in 1946 “.

La Geneva, despre anul 1989: Revolutii, cauze, semnificatii, consecinte

Joi voi tine Prelegerea Pierre du Bois la prestigiosul Institut des Hautes Etudes Internationales din Geneva despre revolutiile din 1989: cauzele, semnificatiile si si mostenirile lor. Pierre du Bois a fost un distins istoric al Europei secolului XX, specialist reputat in relatii Est Vest, autorul, intre alte carti, al unui remarcabil studiu investigativ despre ascensiunea lui Ceausescu la putere (trad rom de Ioana llie la Humanitas). Joi voi vorbi la Natiunile Unite despre efectele anului 1989, cu aplecare speciala asupra cazului romanesc in perspectiva comparativa.
Voi reveni cu detalii despre conferinta de sub egida Fundatiei Piere du Bois, o insitutie menita sa cultive ariile ce cercetare in care a activat regretatul istoric si politolog.

De la Lausanne: necesitatea votului pro-reforma

Prima runda a alegerilor din acest an m-a prins in Elvetia, la Lausanne, unde sunt invitat la o conferinta internationala. Alaturi de citiva prieteni, urmaresc alegerile din Romania si ma bucur sa observ mobilizarea cetatenilor romani din Republica Moldova si din diaspora. Sper ca voturile exprimate pe parcursul dupa-amiezii si al serii sa fie decisive. Toate discutiile despre “pre-fraudare” nu valoreaza nimic in raport cu ambitia, demnitatea si dorinta de libertate a romanilor! Admir tenacitatea celor care au stat minute bune la coada pentru a-si exprima un drept fundamental, cistigat in 1989 prin jertfa.

De ce mergem astăzi la vot?

PENTRU CĂ România se află într-o criză profundă, determinată nu doar de criza globală, ci şi de criza de sistem social-politic intern, nu mai puţin gravă. Această din urmă criză îşi are rădăcinile în impostura ce s-a produs la momentul în care revoluţia din decembrie 1989 a fost deturnată de „salvatorul” Iliescu şi de echipa sa compusă din nomenclaturişti de rangul 2 ai partidului, securităţii şi armatei, cu intenţia iniţială de a implementa în R.S.R. doar perestroika şi glasnostul gorbaciovist, dar care apoi, văzând că e imposibil să menţii „lagărul socialist” cu pluripartidism, cu libera concureţă, cu presa liberă şi cu o justiţie independentă (fie acestea şi minimale), s-au transformat din „comuniştii cu faţa umană” şi „adevăraţii socialişti” din seara zilei de 22 decembrie 1989 în „capitaliştii” sălbatici care vor transfera în cont propriu cea mai rentabilă parte din avuţia „întregului popor”. Ei au utlizat în acest scop nu regulile economiei de piaţă şi legile statului de drept pe care pretindeau demagogic că le-au redescoperit şi că le apără, ci mentalităţile şi metodele specifice „PCR”, bazate pe „pile, cunoştinţe, relaţii”, aşadar pe o corupţie devastatoare (în condiţiile în care fostul aparat de stat comunist nu doar că a rămas intact, ci a crescut monstruos în aşa-zisa perioadă de tranziţie, iar justiţia a fost ca şi inexistentă). Acesta e sistemul ticăloşit care a lovit România ca o năpastă infernală, mult înainte de a o lovi criza globală. Il putem denumi şi regimul Iliescu…

Ce este „sistemul ticăloşit” ? Este monstruoasa coaliţie dintre statul funcţionăresc hipertrofiat şi hipercentralizat de tip comunistoid şi un fals „stat de drept”, un stat de drept formal, evident, în care legile ordonatoare sau reglatoare-ocrotitoare ale sistemului libertăţii economice şi democratice fie nu există, fie sunt făcute doar în interesul unor clanuri, fie nu sunt aplicate decât discreţionar de funcţionarii, poliţaii, procurorii sau judecătorii proveniţi în cea mai mare parte din comuniştii cu mentalitate quasimafiotă, situaţie în care clanurile, frăţiile sau lojile constituite din impostorii decembrişti şi / sau din clientela lor au putut face ravagiile binecunoscute: indivizi care au devenit milionari sau miliardari (în valută forte) peste noapte, furând de la stat, spoliind bănci, înşelând sute de mii de cetăţeni şi corupând enorma funcţionărime şi justiţia pretins imparţială şi care indivizi practic tind să se substituie statului de drept şi ordinii publice, în interes strict privat sau de clan. Din cauza acestei pegre amorale / imorale, cinice, lacome, corupte, hedonist-consumiste şi egoiste, milioane de români oneşti au fost siliţi să părăsească ţara spre a-şi găsi de lucru printre străini ori s-au resemnat să subziste – hic et nunc – la limita civilizaţiei, într-un stat fals asistenţial, căci în fapt quasifeudal, în care relaţia dintre stat şi cetăţeanul asistat este aceea dintre stăpân şi vasal. Io, statul sau primarul (comunei, oraşului, judeţului) îţi dau atât cât să nu mori de foame (fără să-ţi creez locuri de muncă, ci doar prin minimalul „ajutor social”), iar tu mă votezi în etern. Or, în felul acesta, falimentul naţional – într-o lume deja postmodernă – este inevitabil.

Cel care a vorbit primul în mod deschis despre „sistemul ticăloşit” şi pericolul enorm pe care acesta îl reprezintă pentru societatea românească a fost preşedintele Traian Băsescu, în consens cu echipa sa de colaboratori. Însă preşedintele Băsescu nu doar că a denunţat „sistemul ticăloşit”, ci s-a înfruntat în mod explicit cu el încă de la începutul mandatului său, contând pe aliaţii politici din ADA, dar care din păcate nu s-au dovedit la înălţimea platformei „Dreptatea şi Adevărul”. Astăzi, practic, în condiţiile contraatacului virulent al „sistemului ticăloşit”, infiltrat peste tot (deci nu doar în tabăra „mogulilor”, dar şi, bineînţeles, în kafkianul Aparat de Stat sau în „justiţia” încă nereformată), Traian Băsescu nu mai are de partea sa decât publicul pe care l-a cucerit cu incontestabil talent politic. Acest public e însă din ce în ce mai bulversat de campania media ostilă preşedintelui, in fapt un permanent linsaj, şi comandată de cupola „sistemului ticăloşit” (care îl consideră pe preşedinte un „trădător al sistemului”). De aceea, acum e momentul ca preşedintele reformator să ştie că nu este singur în faţa golemului criptomafiot şi că alături de el se află nu doar oamenii simpli, ci şi cei ce trebuie să fie formatori de opinie şi cariatide ale societăţii civile mature şi responsabile.

Vladimir TISMĂNEANU şi Viorel PADINA

“Povara libertăţii” de Mihail Neamţu şi “Despre doliu” de Mircea Mihăieş

Intensele emoţii politice ale acestui sfârşit de săptămână riscă să ne abată de la ritmul lecturilor de profunzime. În preajma Târgului de carte Gaudeamus (la care voi participa), fac aceste două recomandări (urmând să revin cu alte titluri):

Mihail NEAMTU, Povara libertatii. Antiteze, paradigme si biografii moderne, Ed. Polirom, 2009.

Imbinind istoria ideilor cu filosofia politica, Povara libertatii prezinta citeva dintre tensiunile modernitatii euroatlantice. Sint citite in oglinda optimismul protoliberalismului democratic si pesimismul reactionarismului autoritar, reductivismul ideologic al marxismului si replica istoriei religiilor, precum si diferite ipostaze ale utopiei occidentale. Autorul reliefeaza importanta dezbaterilor teologice pentru cultura noastra civica, profunzimea gindirii conservatoare nord-americane, dar si necesitatea unei etici a intervalului in spatiul est-european. Pendulind intre prudenta erudita si angajamentul personal, Povara libertatii prilejuieste citeva reflectii decisive pe marginea conditiei omului recent si a lumii contemporane.

Nu cred că există o dezbatere importantă în Europa zilelor noastre pe care Mihail Neamţu să nu o urmărească în detaliu şi despre care să nu scrie cu ardentă competenţă. Contopind în fiinţa sa exigenţele unei autentice vita contemplativa cu urgentele chemări ale unei vita activa, Mihail Neamţu ne invită la angajamente morale imperioase. Nu trebuie să fii de acord cu tot ceea ce, punctual, afirmă tânărul autor pentru a-i parcurge până la capăt consideraţiile. Aceste scrieri de indubitabilă actualitate mijlocesc o conversaţie vitală pentru viitorul spiritului democratic, explorând moştenirile Iluminismului, vicisitudinile Raţiunii moderne, dar şi contribuţia personalismului creştin la civilizaţia europeană. Cititorii vor preţui capacitatea lui Mihail Neamţu de a articula, cu eleganţă şi probitate, aspiraţiile unui spaţiu intelectual emancipat de tenebrele oricărui dogmatism, exprimând nevoia de civilitate, reflexivitate, moderaţie.

Vladimir TISMĂNEANU

Mircea MIHĂIEŞ, Despre doliu. Un an din viata lui Leon W., Ed. Polirom, Iaşi, 2009.

Despre doliu. Un an din viata lui Leon W. trateaza din perspectiva multipla – psihologica, antropologica, liturgica si literara – chestiunea rugaciunii de doliu, a „kaddish”-ului ca potential element de unificare a religiosului si traditiei, vazute din perspectiva modernitatii tirzii. Pornind de la jurnalul de doliu al lui Leon Wieseltier, Kaddish, lucrarea surprinde mutatiile petrecute in sfera religiosului intr-o lume din ce in ce mai desacralizata. Demersul se doreste a fi si o reconstituire a unei „biografii exemplare”, urmarind avatarurile de natura psihologica si culturala survenite pe parcursul anului in care, conform credintei iudaice, autorul a tinut doliu in urma mortii tatalui sau.

„In Talmud gasim aceasta fraza: «Cind moare un intelept, toti sint rudele lui». Cu ea si-a inceput Leon Wieseltier textul pe care l-a scris la moartea maestrului sau, Isaiah Berlin. Contrariat de caracterul enigmatic si profund al acestei fraze, Mircea Mihaies a dedicat elucidarii ei o investigatie tulburatoare, la capatul careia aflam ce mai inseamna pentru omul modern sa tina doliul religios si rugaciunile de mintuire pentru parintele sau mort. Pasiunea investigatiei il tine pe cititor cu sufletul la gura, intr-o situatie care ne va tine pe toti, la timpul potrivit, fie cu sufletul cernit, fie cu el trecut in/de bezna. Cind moare un om, toti ii poarta doliul. Despre doliu este o carte superba, care ne priveste cu insistenta pe toti.” (H.-R. Patapievici)

„Amintirea, rugaciunea, veghea, melancolia despartirii fara intoarcere, noaptea adanca si definitiva care ne cotropeste existenta atunci cand trebuie spus fatalul «bun ramas» parintelui iubit, intalnirea inevitabila si totusi de negandit cu limita din urma, jalea, dar si speranta impotriva sperantei, inerenta, spiritul mesianic din inima iudaismului, toate aceste teme si atatea altele se regasesc in cartea lui Mircea Mihaies, deopotriva erudita si tulburatoare, manual de gravitate, empatie si salvare.” (Vladimir Tismaneanu)

1989: Un an decisiv si miraculos

Pe blogul ei,  Iulia Motoc publica o patrunzatoare si emotionanta analiza a conferintei recent desfasurate la Washington.  Intr-adevar, a fost vorba de o intrunire de varf din punct de vedere intelectual.  Volumul va aparea la CEU Press.

“M-am intors din Washington DC de la una dintre  cele mai impresionante conferinte la care am participat vreodata.  Ma asteptam ca prezentarile si dezbaterile sa fie de o inalta calitate academica, cunoscand organizatorii. Inutil sa spun ca asa s-a intamplat. Cele mai multe conferinte sunt doar un prilej de schimb academic si intelectual. Aceasta conferinta a fost mult mai mult. Mai intai prezenta magnetica a lui Agnes Heller si incredibila ei modestie. Agnes Heller este unul dintre ultimii martori ai disidentei comuniste.

Apartine celor despre care Michnik spunea ca sunt vazuti  deseori de marea majoritatea a  propriilor comunitati doar ca o “banda de nebuni”. In societatile totalitare de lunga durata este mai usor sa te conformezi, sa devii bacanul lui Havel care isi afisa in fiecare zi in vitrina ” Proletari din toate tarile uniti-va” pentru a profita de micile privilegii ale sistemului.  Este ratiunea pentru care rezistenta de lunga durata a celor ca Agnes Heller, Havel sau Michnik demonstreaza o forta morala incomparabila. Heller a vorbit din nou despre “revolutia tradata”. O mare parte a discutiilor academice au pornit de la ultima carte a lui Stephen Koktin ” Uncivil society”, carte care spre  onoarea noastra incepe prin a-l aminti pe Vladimir Tismaneanu.

Mai mult decat atat, interpretarea filmului lui Corneliu Porumboiu “A fost sau n-a fost” demonstreaza pentru mine doua lucruri. In primul rand   ca in sfarsit s-a inteles importanta vocilor din Romania in explicarea evenimentelor din ‘89 si numai suntem considerati ca niste orbi iesiti dintr-o noapte totalitara. In al doilea rand, faptul ca in lipsa unei analize politice profunde a totalitarismului comunist arta ramane singurul  mod prin care putem intui ce s-a intamplat. Am avut marea bucurie sa cunosc doua profesoare universitare minunate pe care le citisem inainte: Noemi Marin si Lavinia Stan.

Din nou, rar in lumea academica sa gasesti oameni care sa intruneasca exceptionalism uman si academic ca Noemi si Lavinia. Am vorbit cu Tom Gallagher, nefiind de acord cu multe din tezele lui despre ” exceptionalismul romanesc” in peisajul postcomunist  dar pana la urma am ajuns la concluzia ca, studiind atat de mult Romania, Gallagher a ajuns ca si noi: iubim si uram Romania in aceeasi masura.

M-am  bucurat cand l-am ascultat  pe stralucitorul meu fost student David Morar vorbind alaturi de tatal sau. Si pe Bogdan Iacob langa parintele sau spiritual, profesorul Tismaneanu. Cea mai originala si emotionanta prezentare a fost facuta de Emil Hurezeanu,  in seara cand bunii mei prieteni, Codrina si Adrian Vierita ne-au invitat la Ambasada. Pe un ton lipsit de orice urma de patetism, perfect egal,  Emil Hurezeanu a povestit cum au fost cunoscute si percepute evenimentele din ‘89 de la Europa libera.  Vladimir Tismaneanu i-a raspuns.  Pentru prima data imi aminteam perfect seara  lui 21 decembrie cand m-am hotarat sa ma duc la Universitate si tot ce a urmat. Ma gandeam la Agnes Heller: daca revolutia a fost tradata atunci ar trebui sa o reinventam,  noi cei care avem in continuare numai ” puterea celor fara de putere”.

Conferinta s-a terminat prin discursul lui Jeffrey Isaac. El a vorbit despre liberalismul din Europa de Est de astazi, despre dialog, despre pluralism a dat exemplu conferintele stralucite ale Instititului Cultural Roman. Nu departe de mine statea Horia- Roman Patapievici, victima unor actiuni de linsaj mediatic poate fara echivalent in Europa de Est. M-am intrebat atunci din nou daca nu exista si disidenti ai postcomunismului, oameni atat de incomozi prin onestitatea si inteligenta lor pe care  adevaratii invingatori ai lui 1989 ar  fi  vrut cu orice pret sa-i elimine de pe scena publica. L-am felicitat pe Isaac pentru frumosul sau discurs normativ”.

Să nu uităm! Adevărul despre comunism ca miza a alegerilor prezidenţiale

Să nu uităm!

Un Apel din partea lui Sorin Iliesiu

Să nu uităm că România a îndurat cel mai cumplit regim comunist din Europa anilor 1950-1980: teroare, spaimă, frig, foamete, întuneric şi totdată cele mai multe victime faţă de numărul populaţiei şi cea mai înfricoşătoare poliţie politică.

Să nu uităm că România a fost singura ţară în care s-au înregistrat victime la căderea comunismului: nu au fost câteva victime, a fost un genocid deliberat cu 1600 de oameni masacraţi la întâmplare (peste 1400 fiind sacrificaţi de neocomunişti după 22 Decembrie 1989).

Nu ne vine să credem, dar acum, în preajma alegerilor prezidenţiale, la 20 de ani de la căderea acestui cumplit regim comunist, asistăm la un spectacol abject al amneziei, al cinismului, al sfidării memoriei eroilor masacraţi, al amoralităţii, al iresponsabilităţii, al lipsei totale de patriotism şi de demnitate, spectacol al complicităţii în diferite grade la crime neocomuniste, spectacol al dezonoarei absolute  în care candidatul Traian Băsescu este:

-        singurul candidat la Preşedinţia României care promovează adevărul despre crimele comuniste, inclusiv despre genocidul neocomunist din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990;

-        singurul candidat care şi-a asumat reformarea morală a societăţii prin adoptarea legilor şi măsurilor pentru decomunizarea României;

-        singurul candidat care a cerut şi care cere Justiţiei să lupte împotriva corupţiei;

-        singurul candidat care ar putea solicita Justiţiei să cerceteze modul în care s-a reconsolidat oligarhia securisto-comunistă în România şi să verifice corectitudinea privatizărilor făcute de oligarhia securisto-comunistă care a acaparat fraudulos puterea economică în România;

-        singurul candidat care credem că va cere SRI şi SIE să predea către CNSAS cele aproape 97.000 de dosare considerate abuziv “de siguranţă naţională” (2.000.000 de dosare fiind deja predate).

-        singurul candidat care credem că va acţiona pentru condamnarea naţională şi internaţională a Pactului Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop) şi a consecinţelor lui, ca ilegitime şi criminale;

Să nu uităm că Preşedintele Băsescu a condamnat regimul comunist ca ilegitim şi criminal la cererea fermă şi argumentată a societăţii civile. Până în acel moment, nici un preşedinte al României nu a răspuns vreunui apel al societăţii civile. Apelul meu, lansat la GDS în 10 martie 2006, a fost semnat de peste 700 de personalităţi (reprezentând elita culturii române începând cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca), de peste 40 de organizaţii civice şi sindicale reprezentând peste un milion de sindicalişti.

Prin actul condamnării comunismului din 18 decembrie 2006 – unic în istorie – Preşedintele Băsescu şi-a asigurat două locuri privilegiate: unul în rai pentru condamnarea demonului comunist care a stabilit recordul mondial al criminalităţii şi unul în istoria reformării României.

Condamnarea oficială a fost făcută în baza unui Raport Final edificator şi substanţial, elaborat de Comisia Tismăneanu, operă colectivă asumată de toţi membrii comisiei (în număr de 39). Excepţionalul raport de condamnare a constituit o premieră mondială, “un miracol şi o enigmă”, un document exemplar pentru viitoarea condamnare internaţională a crimelor comunismului.

Raportul asumat de Preşedintele Băsescu are nu numai virtuţi congnitive, ci şi terapeutice. Terapia vindecării de sechelele cancerului comunist constă în măsurile şi legile decomunizării propuse de autori şi asumate de şeful statului.

Să nu uităm că actul din 18 Decembrie 2006 al Preşedintelui Băsescu a însemnat un moment de răscruce: începutul renaşterii morale a României şi totodată cel mai important eveniment din istoria noastră postcomunistă alături de aderarea la NATO şi integrarea in UE.

Să nu uităm nici faptul că Preşedintele Băsescu a fost suspendat la iniţiativa predecesorului său Ion Iliescu, implicat în crimele comuniste ale reprimării studenţilor protestatari din 1956-57 şi a celor din 1968, precum şi – Doamne Dumnezeule! – în masacrul neocomunist din 22-27 decembrie 1989 şi în fratricidul neocomunist din 13-15 iunie 1990.

Cum a fost posibil ca poporul român să aleagă de trei ori un asemenea preşedinte?

Răspunsul poate fi aflat citind manualele diversiunii fără Dumnezeu studiate în tinereţe la Moscova de cel care va deveni „blestemul şi nenorocirea României postcomuniste”. Aceste diversiuni cu efect de genocid la propriu şi la figurat au fost puse în aplicare începând din seara zilei de 22 Decembrie 1989 când a început o terifiantă tragedie naţională care ar trebui încheiată definitiv acum, după 20 de ani de dezonoare în care un miraculos act de onoare a fost condamnarea comunismului prăbuşit prin masacru şi salvat prin genocid de vedeta acestui ticălos şi însângerat „bal mascat” în care poporul nostru a fost jertfit fără vreo remuşcare.

19 noiembrie 2008

Sorin Ilieşiu – vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului

http://www.libertates.com/en/articles/40-appeal-for-the-condemnation-of-the-criminality-and-illegittimacy-of-communism.html