Atunci cind ajung sa faca valuri teorii aberante care justifica extremismul neo-iacobin, este cazul să ne reamintim de unele adevaruri rostite de autori care au inteles mizele marilor dezbateri metafizice si politice (ori, mai bine spus, metafizico-politce) ale veacului trecut. De la Dostoievski la Camus, exista o linie de gindire care respinge (pseudo)-solutiile apocaliptic-utopice la framintarile omului modern.
Filosoful politic anti-totalitar Eric Voegelin, din a carui opera sper sa putem publica o antologie in colectia “Zeitgeist” pe care o coordonez la Humanitas, a fost printre primii care au explorat fenomenul religiilor politice. A facut-o in acei tulburi si dezolanti ani 30, numiti cindva de Koestler “the pink decade”, deci in perioada cind Europa se afla sub asediul simultan al bolsevismului si nazismului. Iata cum isi incheie Voegelin studiul pe aceasta tema: “Neither knowledge nor Christian determination can solve the mystery of God and being. God’s creation contains evil, the splendor of Being is clouded by human misery, the order of the community is built upon hate and blood, with misery and the apostasy of God. Schelling’s fundamental question–’Why is there something; why is there nothing?’–is followed by the other question, ‘Why is it the way it is’–the question of theordicy”.
Aceeasi interogatie il obsedeaza pe Whittaker Chambers in capodopera sa “Witness”, acel ginditor care dupa ce a imbratisat nalucile comuniste, a stiut sa se desparta de acest univers magic si sa rosteasca adevarul, spre furia si disperarea atitor drogati ideologici (consumatori entuziasti a a ceea ce Raymond Aron a numit “opiul intelectualilor”). Merita citite cu atentie cuvinte lui Chambers din scrisoarea catre copiii sai:” “Economics is not the central problem of the century. It is a relative problem that can be solved in relative ways. Faith is the central problem of this age. The Western world does not know it, but it already possesses the answer to this problem–but only provided that the faith in God and the freedom He enjoins is as great as Communism’s faith in Man”. Religiile politice, nervul tare al miscarilor totalitare, nu pot fi invinse daca nu este salvata distinctia esentiala, inradacinaata in moralitatea iudeo-crestina, dintre Bine si Rau.
