Leszek Kolakowski, religie, filosofie, mesianisme politice

In New York Review of Books (Oct. 3, 2008), filosoful politic britanic John Gray se ocupa de cea mai recenta carte a lui Leszek Kolakowski aparuta in engleza, Why Is There Something Rather Than Nothing: 23 Questions from Great Philosophers (tradusa de fiica ginditorului, Agnieszka Kolakowska, cea care a  tradus, intre altele, cartea Teresei Toranska Oni). Citeva  citate din eseul lui Gray:

“If the work of Leszek Kolakowski has a recurring theme it is that philosophy and religion have always been inseparable.”

“It is part of Kolakowski’s achievement as the greatest living intellectual historian to have tracked the ways in which religion has shaped Western thought. …  In Kolakowski‘s view the secular movements of the last century, such as communism, were not vehicles of a view of the world that owed nothing to religion. Marxists were militant in their enmity to religion, and aimed to bring about a type of societyin which it had no place; but they deployed categories of thought, including a view of history as a narrative having a consummation or an endpoint, which are inheritances from Western monotheism. “

Iata asadar cum teleologiile istorice sunt din capul locului ersatz-religii, reversul mundan al unei nazuinte religioase autocenzurate, negate si in fond tradate, abjurate, uitate: “”Presupposing as they do a teleological  view of history that cannot be stated in empirical terms, all such theories are religious narratives translated into secular language.”  De aici si intensitatea emotionala, sentimentele incendescente, misticismul ardent al atitor true believers revolutionari.

Concluzia lui John Gray despre rolul lui Kolakowski in a mentine vie traditia fideismului sceptic: “”Whether learning the limits of reason does lead to faith–and if so, what kind of faith–may themselves be the questions that cannot be answered in any conclusive fashion. But in showing how philosophy and religion have and should continue to be linked, Kolakowski’s work  is exemplary and indispensable.”

Arhivele lui Stalin si “re-normalizarea” comunismului

O relatare din Washington, de la Vladimir Tismaneanu si Cristian Vasile

Astazi, 23 februarie, la Woodrow Wilson Center (unde suntem fellows in aceste luni), un moment cu totul exceptional. Jonathan Brent, directorul lui Yale University Press si coordonatorul faimoasei serii “The Annals of  Communism”, si-a prezentat cartea “Inside the Stalin Archives: Discovering the New Russia” (New York, Atlas Publishers/Norton, 2008). O alta carte de Jonathan Brent (in colaborare cu istoricul rus Oleg Naumov) despre “Stalin’s Last Crime” (inscenarea impotriva doctorilor, cei mai multi evrei,  acuzati de complot criminal) a aparut acum citiva ani si a suscitat multe discutii indeosebi legate de obsesiile antisemite ale celor doua sisteme totalitare, bolsevismul si nazismul.

 

Johnathan Brendt

 

 

In noua contributie, Brent se ocupa de starea actuala a arhivelor CC al PCUS si ale KGB, precum si de arhiva personala a “parintelul popoarelor”, “corifeul stiintei” etc. La prezentarea de azi, Jonathan Brent a comentat si unele fotocopii din cartile colectionate de Stalin in propria biblioteca. Intre acestea, cu insemnari masive pe margine, “Istoria revolutiei ruse” de Trotki si brosura lui Lenin “Revolutia proletara si renegatul Kautsky”. Brent a accentuat centralitatea ide0logiei in cosmologia paranoica a stalinismului. Mai mult, a insistat asupra prapastiei dintre cunoastere si credinta in mentalul bolsevic. Cei mai multi lideri aflati pe drumul piezaniei stiau ca vor fi lichidati, insa refuzau sa creada acest lucru. Nikolai Buharin ii trimitea lui Stalin o scrisoare din celula de la Lubianka in 1937 in care sustinea Marea Teroare aratind ca numai astfel, prin crearea unui climat de frica generalizata, de suspiciune universala, partidul-stat isi poate exercita deplina putere. Brent a respins pozitiile care incearca sa puna totul pe seama unei presupuse maladii mentale a despotului. A amintit discutia lui Stalin din 1947 cu Serghei Eisenstein despre prima parte a filmului acestuia “Ivan cel Groaznic”. Cu acel prilej, “criticul de film” Djugasvili-Stalin i-a reprosat regizorului ca nu intelege dialectica istorica – eroarea lui Ivan a fost ca s-a last “domolit” de Dumnezeu. Stalin nu nega existenta divinitatii, ci se propunea pe el insusi ca figura negativa a transcendentei.

Intrebat ce formule ideologice, ce curente de idei pot lua locul bolsevismului (in versiunea stalinista sau neostalinista), Brent a accentuat ascensiunea nationalismului. In opinia sa, Biserica Ortodoxa Rusa nu este o alternativa viabila la nivel societal global.

Cristian Vasile despre Arheologia terorii

Acum aproape 16 ani, când apărea prima ediţie din Arheologia terorii, cititorul român putea răsfoi una dintre puţinele cercetări cu nuanţe prosopografice privitoare la elita comunistă românească. Serialul de eseuri privind destinul potentaţilor comunişti, care a fost transmis la Radio Europa Liberă sub impulsul istoricului Vlad Georgescu, se transforma după 1989 într-o carte ambivalentă: accentul puternic emoţional-protestatar specific anilor ’80, când ţara abia părăsită de Vladimir Tismăneanu gemea sub dictatura lui Nicolae Ceauşescu, alterna cu tonul precumpănitor analitic al sociologului şi filosofului politic exilat în Venezuela şi apoi în Statele Unite. Comentariile politice difuzate la Radio Europa Liberă şi volumul care le-a adunat sunt martorii despărţirii definitive de neomarxism, iluzia pentru care Vladimir Tismăneanu a mai rămas în ţară până în toamna anului 1981, continuând să scrie în publicaţiile oficiale, îndeosebi în Viaţa Studenţească şi Amfiteatru, inclusiv câteva texte presărate cu afirmaţii conformiste.

Inspirat de Isaiah Berlin şi Leszek Kołakowski

Public aici un eseu  din 2002 menit sa propuna o viziune actuala asupra unor teze esentiale despre pasiunile si polarizarile  ideologice in lumea de astazi. Ma refer la contributiile lui Isaiah Berlin si Leszek Kolakowski. Din Isaiah Berlin va apare in colectia Zeitgeist de la Humanitas volumul The Power of Ideas, iar din Kolakowski vom lansa pe 23 martie la Bucuresti primul volum din traducerea in romaneste a magistralei lucrari Main Currents of Marxism (Curtea Veche Publishing, traducere de S. G. Dragan, “Argument” de VT).

 

Leszek Kołakowski

 

 

The Good Society 11.1 (2002) 23-25 (Vladimir Tismăneanu)

Laszlo Alexandru despre “Iluzia anticomunismului”

Un articol din revista Tribuna.

Construcţia democratică şi denunţul totalitarismelor

Un interviu cu Ion Jianu pentru Scrisul românesc.

Simone Weil despre religiile politice

Iata motto-ul cartii “L’opium des intellectuels” de Raymond Aron, care ar trebui sa le dea de gindit unora dintre neo-marxistii care se imbata cu noile (de fapt vechile) droguri ideologice:

“Marxismul este neindoielnic o religie, in sensul cel mai de jos al cuvintului.  Asemeni oricarei forme inferioare a vietii religioase, a fost continuu folosit, spre a relua expresia atit de potrivita a lui Marx insusi, ca opiu pentru popor” (Simone Weil). Cartea lui Aron a aparut la Calmann-Levy in 1955, iar editia romaneasca a fost publicata la Curtea Veche acum doi ani in colectia “Constelatii” in traducerea Adinei Dinitoiu.

Tot din Simone Weil, iata un fragment din 1937 despre cuvintele investmintate cu majuscule care ii pot atrage pe oameni in razboaie si masacre:

“Cuvinte lipsite de noima  sunt inzestrate cu majuscule si, oricit de putin ar avea justificarea circumstantelor, oamenii vor varsa riuri de singe si vor aduna ruine peste ruine pe masura ce repeta aceste cuvinte, fara ca macar sa implineasca ceva care sa se asemene cu aceste vorbe– nimic real nu poate sa semene cu ele intrucit ele nu inseamna nimic. Succesul este de aceea definit exclusiv prin anihilarea acelor grupuri de fiinte umane care sprijina cuvintele inamice. Este de fapt o caracteristica a acestor cuvinte existenta lor ca perechi antagoniste. … In toate sferele se pare ca ne-am pierdut notiunile esentiale ale inteligentei care sunt stapinirea de sine, moderatia, gradul, proportia, corelatia, rationalitatea, conditionalitatea, , legaturile necesare si relatia dintre scop si mijloace. …. Traim printre realitati schimbatoare si diverse, determinate de capriciile nestatornice ale necesitatilor externe. Aceste schimbari rezulta din conditii particulare si se petrec intre anumite limite, insa noi actionam, luptam si ne sacrificam, pe noi insine si pe altii, pe baza unor abstractii fosilizate care nu pot fi raportate la faptele concrete” (apud Emilio Gentile, Politics as Religion, Princeton University Press, 2008, p. 54)  Lupta claselor, lupta raselor, Partid, Fuhrer, Volksgemeinschaft, “statul intregului popor”, dictatura proletariatului–toate aceste abstractii cu efecte catastrofale au fost de fapt justificari, alibiuri pentru experimente maniacale menite sa anuleze distinctia dintre tarimul transcendent si cel al imanentei istorice.

H.-R. Patapievici: un răspuns către pseudo-Jacques şi Alexandru Matei

Un articol de Alexandru Matei in “Observator Cultural” pe o tema  pe care o abordeaza atit de des incit pare sa devina subiectul disertatiei sale doctorale (intelectualii de dreapta si discursul lor presupus incompetent si incoerent), ii da prilejul unui postator cu pseudonimul “Jacques” sa faca afirmatii cel putin stranii, in mod cert neadevarate, despre un fel de cabala neo-conservatoare care ar explica (ba chiar cauza) atribuirile de burse ICR si NEC.  Parca am mai citit despre acesti “neoconi de Dimbovita” recrutati din rindurile adeptilor “tribului galitienilor” (ma refer la o iesire antisemita a lui Dan Ungureanu pe blogul “Cultura” taxata ca atare de George Scarlat in “Ziua”).  Textul lui Ungureanu a fost preluat pe blogul lui V. Roncea (idem si scremuta aparare semnata de M. Iovanel).

 

H.-R.Patapievici

 

 

Am propriile mele banuieli despre “sursa Jacques”… O postare aproape identica a aparut in EvZ  imediat dupa ce intr-un aticol il citasem favorabil pe Bernard-Henri Levy cu ultima sa carte despre deruta stingii occidentale si flirtul acesteia cu antisemitismul.

Iata raspunsul de o logica impecabila postat de HRP. Evident “Jacques” a dat imediat inapoi, dar nu si-a spus numele. Ne anunta doar ca nu este “un insider al ICR”.   Oricum, il framinta o anumita bursa ICR si un anumit bursier.  Nu-l intereseaza ca toate bursele trec prin jurii de specialitate. El are, vorba lui E. Barbu cind se voia traducator din franceza, o “anumita pisica de biciuit”…

Iata asadar replica lui H.-R Patapievici.

Simone Weil – Greutatea şi harul unei vieţi (un eseu de Angela Furtună)

Simone Weil a fost una dintre cele mai lucide gânditoare într-un timp al iresponsabilităţii şi complicităţii cu forţele Raului. Am citit “La pesanteur et la grace” când aveam 18 ani. A fost una din cărţile care m-a marcat definitiv. Eseul poetei Angela Furtuna este deopotrivă un omagiu şi o analiză de mare fineţe. Camus, Aron, Malraux, Levinas, Cioran, Hannah Arendt au admirat curajul intelectual şi moral al unei gânditoare care, spre a relua cuvintele lui Jaspers, a dat masura umanului la ceasul căderii în barbarie. Cu permisiunea autoarei, postăm aici acest text revelator. (Vladimir Tismăneanu)

Greutatea şi harul unei vieţi

 La 3 februarie 2009 s-au  împlinit 100 de ani de la naşterea, la Paris, a scriitoarei franceze  Simone Weil, care a fost o conştiinţă intensă a interbelicului european, o apreciată şi controversată gânditoare franceză din zona existenţialismului creştin, pasionată de filozofie şi de mistica creştină, animată de un activism pasional şi de un mit personal egofob. “Ori de câte ori mă gândesc la crucificarea lui Hristos, săvârşesc păcatul invidiei“, scria în caietele sale de mai târziu autoarea, dar tot ea afirmă (în eseul Iubirea lui Dumnezeu şi nenorocirea) că „această distanţă infinită între Dumnezeu şi Dumnezeu, sfâşiere supremă, durere de care nimeni altul nu s-a apropiat, minune a iubirii, este răstignirea. Nimic nu poate fi mai departe de Dumnezeu decât ceea ce s-a făcut blestem“.

 

Simone Weil

 

 

În Cahiers 1957-1972, Emil Cioran scria că „există la Simone Weil o latură de Antigona, care a ferit-o de scepticism şi a apropiat-o de sfinţenie” (apud Simone Weil, Oeuvres, Paris, Gallimard, 1999, édition établie sous la direction de Florence de Lussy, p.1265), aşezând într-un trup delicat o fiinţă pasionată de nenorocire (mai mult decât de împlinire), dar şi o intensitate interogativă de filosof autentic (Albert Camus însuşi a afirmat că, după Simone Weil, nu se mai poate concepe o Europă nouă care să nu ţină seama de exigenţele formulate în operele ei), o exigenţă investigatoare şi o dorinţă de transcendenţă cum rar se întâlnesc. Nicolae Steinhardt, pe urmele Simonei Weil, meditează în Jurnalul fericirii (Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1991, p.223), în însemnările din iulie 1966, la civilizaţia şi cultura occidentală, care „au un  caracter de generalitate, se adoptă uşor şi se adaptă oriunde”, iar această uşurătate el o aşează în balans cu „greul-greutate” (în sens de adânc, serios), găsind aceleaşi tipuri de raportare, precum şi Simone Weil, între har şi greutate (din Le pesanteur et la grâce, Plon, 1947 şi 1988), atunci când„ graţia este contrastul  gravitaţiei (=ca atracţia pământului, încetineala, îngreuierea, grosimea, grosimea, grosomânia)”.

Florin Ţurcanu si Steliu Lambru despre Raportul Final

Dupa 1989, necesitatea unei istorii a comunismului nu a fost de la bun inceput evidenta in spatiul public romanesc. Foarte repede a aparut in acea parte a societatii romanesti traumatizata de violenta cotidiana a retoricii FSN si de brutalitatea stupefianta a mineriadelor banuiala ca perioada comunista continua si ca, prin urmare, nu a devenit inca un obiect de studiu istoric. Pe de alta parte, memoria tacuta, inabusita timp de peste patru decenii, a represiunii si abuzurilor defunctului regim s-a revarsat, revendicativa si colorata afectiv, in paginile ziarelor si revistelor, pe ecranele televizoarelor si la posturile de radio.