Sorin Antohi despre “ritualul” condamnarii comunismului

Nu fac decit sa reproduc din Cotidianul afirmatiile atribuite lui Sorin Antohi de la o discutie de club (“cafe-bar”) despre condamnarea comunismului. Dupa parerea sa, Raportul Final al Comisiei Prezidentiale (din care initial a facut parte, invitat de mine, in calitatea conferita mie de seful statului de presedinte si coordonator al Comisiei, pina in clipa cind anumite pe atunci iminente dezvaluiri legate de trecutul dlui Antohi au dus la demisia sa in luna mai 2006, deci la aproximativ o luna de la infiintarea Comisiei, “din motive personale”) ar fi un fel de “ritual totemic in jurul unui cadavru absent”.

Trec peste metaforele oferite cu larghete, surprinzatoare ca implicatii pentru un fost student al lui Alain Besancon, discipol al lui Mihai Sora si Adrian Marino, ambii militanti anticomunisti, ca si peste faptul ca, oricum am privi lucrurile, cadavrul nu este tocmai absent, si afirm cit se poate de categoric ca nu divergentele epistemologice au dus la demisia lui Sorin Antohi. Arhiva mea ori aceea a Comisiei nu contine nici un mesaj din partea domnului Antohi in care sa-si afirme “dezacordul bazal” privind orientarea generala, filosofia, proiectul de structura a lucrarii pe care o incepeam impreuna. Cum este vorba de o relatare de presa, nu stiu daca fiecare cuvint coincide cu ce s-a spus. Ramine insa the hard fact ca Sorin Antohi s-a retras din Comisie pentru cu totul alte ratiuni decit cele invocate in articol. Lucru ce poate fi lesne si irefutabil demonstrat. Cine nu crede, poate citi confesiunea lui Sorin Antohi despre trecutul sau aparuta chiar in paginile Cotidianului in vara anului 2006, la citeva saptamini dupa ce demisionase din Comisie. Nu discut aici pozitiile critice ale lui Sorin Antohi formulate la acea dezbatere de cafe-bar (ma abtin de la orice comentarii) la adresa Raportului. Tin numai sa clarific acest detaliu de maxima semnificatie: demisia sa nu a avut absolut nici o legatura cu paradigma conceptuala a Raportului.

Sociologul rus Iuri Levada a scris un studiu intitulat Homo Prevaricatus, urmasul lui Homo Sovieticus. Nu stiu ce sa spun despre un prieten pe care l-am aparat contre vents et marées. Sunt speechless. Poate ca niciodata nu mi-au lipsit mai mult Monica si Virgil. Recititi poemul lui Dan Desliu, realmente un mare poem, scris in vremuri de bejenie de un intelectual care nu a fost informator. Recompun din memorie: “Era o noapte sa tot mori/Cu prunci ucis/Si fulgi de ciori”. Ma duc sa ascult fado-uri cintate de Amalia. E tirziu, sunt obosit, scirbit, e trist, teribil de trist…