Sorin Antohi despre “ritualul” condamnarii comunismului

Nu fac decit sa reproduc din Cotidianul afirmatiile atribuite lui Sorin Antohi de la o discutie de club (“cafe-bar”) despre condamnarea comunismului. Dupa parerea sa, Raportul Final al Comisiei Prezidentiale (din care initial a facut parte, invitat de mine, in calitatea conferita mie de seful statului de presedinte si coordonator al Comisiei, pina in clipa cind anumite pe atunci iminente dezvaluiri legate de trecutul dlui Antohi au dus la demisia sa in luna mai 2006, deci la aproximativ o luna de la infiintarea Comisiei, “din motive personale”) ar fi un fel de “ritual totemic in jurul unui cadavru absent”.

Trec peste metaforele oferite cu larghete, surprinzatoare ca implicatii pentru un fost student al lui Alain Besancon, discipol al lui Mihai Sora si Adrian Marino, ambii militanti anticomunisti, ca si peste faptul ca, oricum am privi lucrurile, cadavrul nu este tocmai absent, si afirm cit se poate de categoric ca nu divergentele epistemologice au dus la demisia lui Sorin Antohi. Arhiva mea ori aceea a Comisiei nu contine nici un mesaj din partea domnului Antohi in care sa-si afirme “dezacordul bazal” privind orientarea generala, filosofia, proiectul de structura a lucrarii pe care o incepeam impreuna. Cum este vorba de o relatare de presa, nu stiu daca fiecare cuvint coincide cu ce s-a spus. Ramine insa the hard fact ca Sorin Antohi s-a retras din Comisie pentru cu totul alte ratiuni decit cele invocate in articol. Lucru ce poate fi lesne si irefutabil demonstrat. Cine nu crede, poate citi confesiunea lui Sorin Antohi despre trecutul sau aparuta chiar in paginile Cotidianului in vara anului 2006, la citeva saptamini dupa ce demisionase din Comisie. Nu discut aici pozitiile critice ale lui Sorin Antohi formulate la acea dezbatere de cafe-bar (ma abtin de la orice comentarii) la adresa Raportului. Tin numai sa clarific acest detaliu de maxima semnificatie: demisia sa nu a avut absolut nici o legatura cu paradigma conceptuala a Raportului.

Sociologul rus Iuri Levada a scris un studiu intitulat Homo Prevaricatus, urmasul lui Homo Sovieticus. Nu stiu ce sa spun despre un prieten pe care l-am aparat contre vents et marées. Sunt speechless. Poate ca niciodata nu mi-au lipsit mai mult Monica si Virgil. Recititi poemul lui Dan Desliu, realmente un mare poem, scris in vremuri de bejenie de un intelectual care nu a fost informator. Recompun din memorie: “Era o noapte sa tot mori/Cu prunci ucis/Si fulgi de ciori”. Ma duc sa ascult fado-uri cintate de Amalia. E tirziu, sunt obosit, scirbit, e trist, teribil de trist…

O veste buna: Vandalii au fost eliminati de pe site-ul Declaratiei de la Praga

“Nastrusnicii internauti”, de fapt smintitii neo-nihilisti care au vandalizat site-ul Declaratiei de la Praga, au fost eliminati de adminstratori. Este o victorie a bunului simt, a decentei, a civilitatii, a respectului pentru milioanele de victime ale experimentelor totalitare de inginerie sociala.

Ioan Stanomir despre N. Steinhardt, memorie si adevar

Lucid, patrunzator si incisiv eseul lui Ioan Stanomir din Revista 22 despre semnificatiile contemporane ale Jurnalului fericirii, capodopera lui N. Steinhardt. Atunci cind unii iluzionisti si revizionisti ne anunta ca regimul comunist a fost de fapt unul “normal”, ba chiar si “modernizator”, iar “anormali” suntem noi, liberalii civici care ne obstinam sa nu uitam, Jurnalul fericirii devine parte a luptei in favoarea eticii neuitarii, acea moralitate ilustrata de Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Vlad Georgescu.

O restituire pretioasa: Alexandru Safran, carturar, rabin, luptator pentru democratie

Vocatia umanista a rabinului Alexandru Safran

de Vladimir Tismaneanu si Cristian Vasile

Remarcabil numarul 1, 2009 al revistei clujene Apostrof. Un intreg dosar cu documente si articole evocatoare este consacrat sef-rabinului Alexandru Safran, personalitate emblematica a comunitatii evreiesti din Romania secolului XX. Gratie portretului empatic facut de istoricul Carol Iancu, aflam importante detalii biografice menite sa lumineze acest destin de exceptie: Alexandru Safran, fiul prim-rabinului comunitatii din Bacau, a studiat intre altele la Facultatea de Filosofie din Viena, unde a fost remarcat chiar de Sigmund Freud. Devine el insusi doctor in filosofie si rabin, iar in 1934 se intoarce in Romania, unde ii succede tatalui sau, ca prim-rabin al orasului. Erau acelea timpuri tulburi cand miscari extremiste de dreapta se angajasera pe panta unui antisemitism tot mai virulent. Stanga extrema controlata de Moscova, contesta, la randul ei, legitimitatea statului national. A-ti pastra cumpatul rezistand oricarei forme de totalitarism nu era nici pe departe un lucru usor. In martie 1940, la doar 29 de ani Alexandru Safran a fost instalat ca sef-rabin al comunitatii evreiesti din Romania, intr-o perioada in care cetatenii romani de origine evreiasca erau supusi discriminarii si, ulterior, represiunii celei mai violente. In timpul razboiului Alexandru Safran s-a apropiat de Casa Regala stabilind relatii privilegiate cu Regina-Mama Elena. Alexandru Safran, devenit mare rabin al Genevei, dupa ce a reusit sa scape de prigonitorii comunisti, a jucat un rol esential in atribuirea titlului postum de “Dreapta intre popoare” acordat de Institutul Yad Vashem Reginei Mama. Trebuie mentionat rolul inginerul Emil Simiu in aceasta actiune. Iata un fragment din scrisoarea trimisa de rabinul Safran Institutului Yad Vashem pe 13 februarie 1992: “Intr-adevar, Regina s-a distantat clar de dictatura progermana si de politica ei fata de Comunitatea Evreiasca, o politica pe care o socotea criminala si intolerabila. Cu un inalt sentiment al datoriei, ea a facut tot ce a putut pentru a evita ca evreii sa fie deportati si pentru a salva viata celor care erau deja deportati, luand initiative si intervenind cu succes pentru a impiedica deportari si pentru a procura alimente si medicamente celor deportati (…) Sunt, de asemenea, in masura sa certific faptul ca opozitia de principiu a Reginei-Mama fata de crimele antisemite comise de dictatura progermana in cursul acelor ani a avut efectul de a-l stimula pe tanarul monarh sa se alature eforturilor menite a atenua si/sau pune capat acelor crime”. In acelasi numar, sub semnatura profesorului Vasile Morar, o substantiala recenzie a biografiei lui Alexandru Safran datorata lui Carol Iancu si aparuta in 2008 la Editura Hasefer. Mentionam ca Alexandru Safran a fost printre cei dintai care au sesizat primejdia comunizarii Romaniei si s-au opus cu mare curaj eforturilor comuniste de penetrare si dominare a comunitatii evreiesti din Romania. Intre volumele ilustrului ganditor, mentionam Intelepciunea cabalei si Etica evreiasca si modernitatea.

Sorin Iliesiu la Parlamentul European: Necesitatea condamnarii comunismului

Intervenţia orală a lui Sorin Ilieşiu
(membru în Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România,
reprezentant al societăţii civile din România)
la Audierea publică
“European Conscience and Crimes of Totalitarian Communism: 20 Years After”,
organizată de preşedinţia cehă a Uniunii Europene
în colaboarare cu membrii Parlamentului European care susţin Declaraţia de la Praga.

Parlamentul European, 18 Martie 2009 (între orele 14.30-18.30)

Mesdames et Messieurs,
Je m’appelle Sorin Iliesiu. Je viens de Roumanie. Je suis viceprésident de l’Alliance Civique fondée en 1990.
Je représente la Commission présidentielle pour l’Analyse de la dictature communiste en Roumanie presidé par M. Vladimir Tismăneanu – professeur de sciences politiques à l’Université de Maryland, Etats Unis. M. Tismăneanu a été invité ici, mais c’était impossible pour lui de venir.
Une grande partie de la societé civile de Roumanie a lancé récemment un appel adressé au Parlement Européen, signé jusqu’a présent par 250 intellectuels, 40 organisations civiques et sindicales, 500 anciens detenus politiques.
Notre appel est signé par de personalités comme: Vladimir Bukovsky – le plus important symbole d’aujourd’hui de la lutte anticommuniste, Stéphane Courtois – auteur du volume „Le livre noir du communisme ”, argument décisif de la Résolution Lindblad du Conseil de l’Europe sur la Nécessité de la condamnation internationale des crimes communistes et aussi, des autres personalites.
Voici le resumé de notre APPEL adressé aux MEMBRES DU PARLEMENT EUROPEEN:

Appel pour la condamnation du communisme dans le Parlement européen selon le modèle roumain et pour la condamnation du Pacte Hitler-Staline

Nous sollicitons que cette année, quand nous comptons 20 ans après la chute du communisme et 70 ans après la signature du Pacte Hitler-Staline, le Parlement européen condamne les régimes communistes et le Pacte Hitler-Staline comme étant illégitimes et criminels. La condamnation des régimes communistes doit se faire en suivant l’exemple de la condamnation du régime communiste en Roumanie, à savoir en vertu des rapports concluants sur la criminalité et l’illégitimité du communisme dans les divers pays.

Ainsi, en 2006, suite à l’Appel de la societé civile, le régime communiste de Roumanie a été condamné comme illégitime et criminel par le Président de Roumanie Traian Băsescu devant les Chambres réunies du Parlement de Roumanie, en vertu du Rapport final de la Commission présidentielle pour l’Analyse de la dictature communiste en Roumanie. Dans aucun autre ancien pays communiste, à l’exception de la Roumanie, le régime communiste n’a été condamné en vertu d’un rapport concluant et incontestable, synthétique et analytique (qui totalise 660 pages, élaborée par plus de 40 auteurs, la majorité experts dans les domaines abordés. Des nombreuses mesures de décommunisation de la Roumanie ont été proposées par les membres de la Commission présidentielle dans les conclusions du Rapport : condamnation du communisme, travail de mémoire, législation et justice, recherche et archives, éducation.
VOICI LE RAPPORT FINAL ! Vous pouvez voire les dimmensions.

Comme la condamnation du communisme en vertu d’un rapport concluant a été possible même dans un pays comme la Roumanie qui a enduré un régime communiste staliniste jusqu’à 1989, ainsi que quelques années de néo-communisme, nous avons estimé que ce qui a été possible en Roumanie, peut être possible au niveau international. Ainsi, en 2006, nous avons lancé l’Appel pour la condamnation internationale du communisme, en vertu des rapports concluants dans chaque pays. Citation de l’appel du 17 mai 2006: ‘Nous sollicitons aux organismes internationaux compétents de demander aux anciens pays communistes de présenter leur propre rapport sur les crimes communistes dans leur pays. La condamnation internationale doit se faire en parfaite connaissance de cause, en vertu de tels rapports, dans le cadre d’une conférence mondiale, afin que le monde entier connaisse la vérité entière sur les crimes du communisme, pour que celles-ci ne soient plus jamais et nulle part possibles’

En 2006 (deux milles six) a été publié la Déclaration de Prague – un document d’importance historique dont nous avons immédiatement demandé l’adoption intégrale par le Parlement de la Roumanie , dans la Proclamation pour la décommunisation de la Roumanie.

Nous sollicitons dans notre Appel que le Parlement européen soumette au vote, le plus vite possible, les propositions suivantes:

1). L’adoption des demandes contenues dans les documents suivants: a). la Résolution Lindblad du Conseil de l’Europe; b). l’Appel pour la condamnation internationale du communisme; c). la Déclaration de Prague.

3). La condamnation du Pacte Hitler-Staline du 23 août 1939, ainsi que de ses conséquences, comme illégitimes et criminelles, dans l’esprit de la Déclaration de Prague.

4). La condamnation dans des régimes communistes comme illégitimes et criminelles et en vertu des rapports de chaque pays concluants sur la criminalité et l’illégitimité du communisme dans le pays.

5). La présentation jusqu’au 7 novembre 2009, par chaque ancien pays communiste membre de l’Union européenne de leur propre rapport sur la criminalité du communisme.

6). La condamnation, le 7 novembre 2009, par le Parlement européen, des régimes communistes comme illégitimes et criminels, en vertu des rapports concluants dans chaque pays, dans le cadre d’une conférence organisée à Bucarest, dans le grandiose palais de Ceauşescu, le dernier staliniste de l’Europe. On propose aux participants la visite du Mémorial des victimes du communisme et de la résistance à Sighet, ainsi que de la Maison mémorielle d’Elie Wiesel, lauréat du Prix Nobel pour la paix, survivant de l’Holocauste. On propose l’organisation d’un séminaire à Sighet sur la condamnation du nazisme et du communisme dans l’esprit de la Déclaration de Prague du 3 juin 2008.

7). La création d’une Commission au sein du Parlement européen pour l’élaboration d’un Rapport de synthèse sur la criminalité et l’illégitimité du communisme, en vertu des rapports dans chaque pays.

8). L’admission dans l’Union européenne uniquement des pays ayant condamné le régime communiste de leur propre pays.

9). La recommandation au Conseil de l’Europe que les anciens états communistes membres, qui ne sont pas membres de l’Union européenne, condamnent le régime communiste de leur propre pays comme illégitime et criminel, en vertu des rapports concluants de chaque pays.

10). L’adoption par le Parlement européen de mesures et lois de décommunisation, assumées par le Président de la Roumanie – M. Traian Băsescu, proposées par le Rapport final de la Commission présidentielle pour l’Analyse de la dictature communist, comme suit :
a). L’adoption de la lustration anticommuniste.
b). L’annulation des sentences de condamnation politique.
c). La réinhumation des victimes du communisme enterrées dans des fosses communes.
d). La reconnaissance pour les combattants anticommunistes et pour les anciens détenus politiques.
e). La loi de la diminution au minimum des pensions de retraite des responsables pour les crimes communistes: anciens activistes communistes de la nomenclature des partis communistes, anciens dirigeants et tortionnaires des polices politiques communistes, anciens dirigeants des Milices, des Ministères de l’intérieur et de la „Justice” communiste.
f). L’ouverture des archives communistes et néo-communistes.
g). La révélation de la vérité sur la période pré-communiste, communiste et néo-communiste dans les manuels scolaire. Que l’étude de l’histoire du communisme et de l’Holocauste soit obligatoire, pas optionnelle.
_________________

Il y a encore quelques solicitations, mais j’ai déja beaucoup depassé le temps accordé.
J’enregistrerai officiellement le texte intégrale de l’Appel au Cabinet de Monsieur le Président Poettering.
Je vous remercie.
______________________________

“Perfectul acrobat” si demolatorii elitelor

Nimic nu a fost mai drag sufletului (daca suflet avea) lui Leonte Rautu decit prigonirea si umilirea adevaratelor elite intelectuale. Iata ca sub ochii nostri, in publicatii ce se numesc culturale, extremele se imbratiseaza facind deliciul strapontinei forumiste. Daca ar fi printre noi, Rautu ar jubila vazind cum fraternizeaza exegetii ortodoxisti, anti-conec(sionistii), admiratorii lui Naomi Klein, nostalgicii taberei pionieresti de la Artek, discipolii lui Alain Badiou (numit pe buna dreptate de Bogdan Calinescu “un Robespierre al secolului XXI”), veleitari sterili, poetastri complexati, demagogi acneici, fani ai lui Mihai Ungheanu, universitari fara alta opera decit denigrarea celor cu opera, negationisti ai Holocaustului, comentatori de mode culturale pozind in creatori de doctrina, pe scurt o intruchipare a barocului neo-nihilist. Evident, este vorba de fenomene (inca?) marginale. Exista un mainstream intelectual de orientare civic-liberala in Romania, exista o comunitate reflexiva care refuza amnezia, exista carturari reali care nu alearga dupa aparitii “pe sticla” si refuza ispita neo-rinocerizarii. Exista foarte multi tineri intelectuali care se crucesc cind citesc spasmodicele peroratii ale celor mai sus-amintiti. Exista reactii normale, inteligente, competente la cartile bazate pe cercetari adincite, inclusiv in arhive. Iata asadar cronica semnata de Adriana Bittel la volumul Perfectul acrobat. Leonte Rautu, mastile raului, aparut la Humanitas in 2008/

http://www.formula-as.ro/2009/859/carte-47/selectia-formula-as-10860

Cristian Vasile despre “Fantoma lui Gheorghiu-Dej”

Public aici postfata scrisa de istoricul Cristian Vasile, cercetator la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” din Bucuresti, la cartea mea Fantoma lui Gheorghiu-Dej, editia a II-a revazuta si adaugita, Humanitas, 2008 (seria Istorie Contemporana). Cei care vor citi textul in editia tiparita, vor gasi un bogat aparat critic.

Un manual despre cultura politică a comunismului românesc,
de Cristian VASILE
“Anii 2007-2008 au reprezentat pentru Vladimir Tismăneanu un adevărat tur de forţă din punct de vedere editorial: după Reinventarea politicului. Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel (ediţia a II-a revăzută, Polirom, 2007), Cortina de ceaţă. Vladimir Tismăneanu în dialog cu Mircea Mihăieş (Polirom, 2007), Refuzul de a uita. Articole şi comentarii politice 2006-2007 (Curtea Veche, 2007) şi după apariţia Raportului Final (Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România – Editura Humanitas, 2007), unde este coeditor, au văzut lumina tiparului în primăvara lui 2008 noi ediţii din Arheologia terorii şi Irepetabilul trecut, iar în pregătire – la editura Humanitas – se află cartea Perfectul acrobat. Leonte Răutu, măştile răului, o încercare de a schiţa biografia pontifului doctrinar en titre al PCR/PMR. Nu mai insistam asupra prezentei profesorului de la Maryland in peisajul academic, editorial si jurnalistic anglo-american (presedinte al Comitetului Editorial al revistei trimestriale East European Politics and Societies, coordonator de conferinte, prelegeri in mari universitati, noi carti in pregatire, articole si studii despre ideologie, religii politice, comunism, fascism, nationalism etc). Dacă Arheologia terorii nu avea iniţial pretenţii de carte politologică, ştiinţifică, deşi a fost utilizată ca atare cu mult folos, Fantoma lui Gheorghiu-Dej, culegerea de studii apărută într-o primă ediţie la începutul anului 1995 , reuneşte – în traducere românească – texte tipărite în prestigioase periodice academice occidentale, contribuind definitiv la recunoasterea lui Vladimir Tismăneanu în spaţiul cultural autohton, inclusiv în mediile politologic şi istoriografic. Cartea, care a stârnit numeroase comentarii şi controverse, discerne particularităţile culturii politice a comunismului românesc, tipul specific de autocraţie, şi surprinde foarte bine mentalitatea liderilor comunişti români din perioada interbelică până în 1989, cu prelungirile postdecembriste.

Perspectiva lui Vladimir Tismăneanu nu este însă a unui marxist anticomunist, cum eronat a scris în epocă un recenzent altminteri favorabil şi empatic, ci aceea a unui anticomunist care este adept al liberalismului civic, un gânditor ce repetă, ori de câte ori are ocazia, că decomunizarea trebuie să meargă în paralel cu defascizarea, cu infrangerea naţionalismului extrem, a populismului etnocentric. Atunci când vorbeşte despre România anului 1989, unde stalinismul este sănătos şi în putere, despre o „viziune a comunismului – sinteză de stalinism revizuit şi de populism xenofob“, de fapt Vladimir Tismăneanu se înscrie în tradiţia de analiză inaugurată de regretata Monica Lovinescu , cea care semnala chiar din anii 1970 atât estomparea hotarelor dintre fascism şi comunism, cât şi apariţia unui discurs politic nociv la modul extrem, un amestec de fraze preluate deopotrivă din Scânteia şi din Porunca Vremii.
De altfel, această credinţă în necesitatea debarasării simultane de povara celor două totalitarisme l-a condus pe Vladimir Tismăneanu către elaborarea conceptului de baroc stalino-fascist (sau baroc fascisto-comunist – varianta mai consacrată) şi poate i-a îndreptat priorităţile academice spre studierea mitologiilor vindicative, redemptive şi mesianice, a naţionalismului, a populismului şi a antisemitismului postcomunist, o cercetare care s-a concretizat în 1998-1999 prin publicarea – atât în engleză, cât şi în română – a cărţii despre Fantasmele salvării. Anunţată chiar într-un interviu cu Mircea Mihăieş, reprodus în Fantoma lui Gheorghiu-Dej, istoria politică a comunismului românesc, supraintitulată Stalinism pentru eternitate, este amânată şi va apărea abia în anul 2003 (şi în 2005, ediţia românească). Dar poate că răgazul mai mare – folosit pentru intrarea în arhive şi pentru cristalizarea ideilor privind bizantinismul politic comunist si dimensiunile originale (specifice) ale stalinismului national – a meritat aşteptarea.
Încă din 1995 Vladimir Tismăneanu îşi explica astfel opţiunea pentru acest din urmă termen: „Conceptul care descrie în mod integral natura supremă a culturii politice dominante în România este bizantinismul. Acest concept se referă la preferinţa comuniştilor de a rezolva problemele politice cu ajutorul unor metode pre- sau/şi antidemocratice; la ostilitatea lor faţă de transparenţa procesului democratic şi la încrederea pe care o acordă conspiraţiilor, intrigilor şi aranjamentelor de culise; la clientelism; la egoismul şi egocentrismul naţional; la prăpastia dintre elitele politice şi mase, considerate a fi un simplu teren de manevră pentru jocurile politice manipulative“. Nu cred că se pune problema existenţei vreunei contradicţii între Vladimir Tismăneanu şi medieviştii specializaţi în studii sud-est europene sau profesorii de istoria Imperiului Roman de Răsărit care deplâng încetăţenirea accepţiunii depreciative pe care a căpătat-o termenul de bizantin. Politologul româno-american a făcut în mod clar distincţia între civilizaţia bizantină şi bizantinismul politic, tot aşa cum cercetătorii avizaţi ai perioadei interbelice au stabilit delimitările de rigoare între ortodoxie (confesiunea majorităţii românilor) şi ortodoxism (doctrină/curent cultural-politic care iese în evidenţă prin tendinţa de instrumentalizare politică şi ideologică a sentimentului religios şi a Bisericii Ortodoxe, ca instituţie).
Inspirat in primul rind de contributiile lui Robert C. Tucker, profesorul emeritus de la Universitatea Princeton de care se simte extrem de apropiat, Vladimir Tismăneanu, prin Fantoma lui Gheorghiu-Dej, a reuşit în primul rând să alcătuiască un adevărat manual despre cultura politică a comunismului românesc, cu multe lecţii care au la bază lectura prin biografie. În al doilea rând, cartea sa este atât un inventar al patologiilor politice specifice regimului comunist de la Bucureşti, privit din perspectivă comparativă, cât şi o portretizare verosimilă a doi dictatori (Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu), care într-un fel se înrudeşte, la nivelul analizei, cu demersul unui Ian Kershaw, preocupat să surprindă cât mai fidel caracteristicile dictaturii naziste şi ale comportamentului politic al lui Adolf Hitler. Opunandu-se fetisizarii paradigmei structural-functionaliste, Vladimir Tismaneanu insista asupra faptului ca personalitatile conteaza, ca psihologia politica este un instrument legitim in analiza matricii de intentionalitate a regimurilor autoritar-ideocratice (si nu numai).
Poate că cititorii vor fi atraşi şi de apariţia în carte, ca personaj secundar, a lui Ion Iliescu, fostul şef de la Secţia de Propagandă, cel care după 1990 aproape că a arestat, pentru un deceniu, multe dintre arhivele relevante pentru scrierea istoriei comunismului. Probabil, fostul preşedinte al României trebuie să fi fost tulburat de prezenţa în ţară – fizică, dar şi prin interviuri, articole, cărţi etc. – a lui Vladimir Tismăneanu. Când revenea la Bucureşti, în primele luni ale anului 1990, Vladimir Tismăneanu, depozitarul atâtor informaţii despre nomenclatura comunistă, inclusiv câteva date stânjenitoare despre carierele politice ale lui Ion Iliescu, Virgil Măgureanu et al., nu putea decât să incomodeze vârfurile noii puteri politice şi ale serviciilor de informaţii care moşteneau personalul şi practicile Securităţii. Dacă un cercetător se va încumeta, peste decenii, să scrie biografia lui Vladimir Tismăneanu, poate nu ar fi deplasat să zăbovească şi asupra rolului pe care l-a avut profesorul de la Maryland în radicalizarea morală şi civică a unor oameni politici, militanţi pentru democraţie, scriitori, critici literari, puşi în faţa unor mărturii suplimentare despre moştenirea comunistă. Probabil şi Vladimir Tismăneanu a contribuit cu ceva la definirea unei linii Nicolae Manolescu în politica şi cultura românească post-1989, diferită de „apolitismul“ (ipocrit până la extrem şi… partizan) promovat de un dezamăgitor Eugen Simion, cât se poate de onorabil în anii 1970 şi 1980, dar ataşat din 1990 unui FSN omniprezent şi arbitrar.
Fantoma lui Gheorghiu-Dej este un important moment de sinteză, volumul care face legătura între scrierile lui Vladimir Tismăneanu din perioada Radio Europa Liberă (eseuri pe un ton implicat, deşi nu lipsite de o anumită dimensiune analitică) şi lucrări academice, precum Stalinism pentru eternitate.”

Solidaritate cu disidentul Liu Xiaobo: Please sign!

Liu Xiaobo, who wrote for the journal Social Research, Spring 2006 issue on the struggle for human rights in China, has been arrested by the Chinese authorities. Liu is a dissident writer and intellectual based in Beijing, and a former president of Chinese PEN. He was arrested in December on suspicion of inciting subversion of state power after co-authoring Charter 08, a declaration that calls for greater human rights and democracy in China. If convicted he faces up to three years in prison. I join meny democratic intellectuals in urging you to sign our petition in defense of Liu by clicking on this link:

http://org2.democracyinaction.org/o/5130/t/3443/petition.jsp?petition_KEY=249

and entering your name and affiliation in the appropriate boxes. Time is very much of the essence, so please add your name as soon as possible. Also, we would be grateful if you would forward this e-mail to your friends who you think might be willing to join us in this effort.

Despre neo-nihilism: Glumetul Neceaiev si demonii contemporani

In Cotidianul un articol care vorbeste despre vandalii care au atacat site-ul Declaratiei de la Praga in termeni vag-amuzati, numindu-i cu benigna condescendenta “internautii glumeti”. Vor fi fiind ei “glumeti”, dar actioneaza metodic si concertat. Citesc acum o carte cit se poate de nelinistitoare de Michael Burleigh intitulata Blood and Rage. Este o istorie a terorismului modern, a surselor si resurselor sale intelectuale si amorale. Un capitol cu deosebire actual este cel despre teroristii rusi din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Intre acestia, Serghei Neceaiev, protototipul lui Piotr Stepanovici Verhovenski, organizatorul cvasiparanoic al crimei si al dezmatului nihilist descrise in romanul Demonii (cunoscut si ca Posedatii) de Dostoievski.. Neceaiev afisa o ironie cosmic-glaciala. Era de-a dreptul fascinant in mirsavia sa. Omora cu zimbetul pe buze. Era teroristul charismatic. Stia ca adevaratele fraternitati utopice se cimenteaza prin singe. Neceaiev adora violenta. A scris Catehismul revolutionarului, cartea de capatii a celor care cred ca ordinea liberal-burgheza este o vale a plingerii si ca revolta absoluta, cu orice pret, cu oricite victime, este singura solutie mintuitoare. Cei care au profanat site-ul Declaratiei de la Praga sunt urmasii surizatorului, glumetului Neceaiev. Sa recitim Demonii ca sa stim cu cine avem de-a face…

Ariciul Basescu si vulpile din jur

Marele filosof politic Isaiah Berlin a propus distinctia dintre personalitatile de tip hedgehog si cele de tip fox. Simplu spus, ariciul stie un lucru important, urmeaza o idee mare. Vulpea stie multe lucruri marunte. Pentru Traian Basescu, reformarea sistemului politic, asanarea domeniului public, lupta cu oligarhii ticalosi si ticalositi, decomunizarea sunt prioritiati. Ideea cea mare este acolo, o urmareste constant, fara teama de criticile, malitiile si injuriile care nu intirzie si nu lipsesc. Vulpile care isi anunta candidaturile sunt exact opusul sau: manevreaza subteran, dau din colt in colt, se repliaza oportunist, fac matanii doar doar vor izbuti sa convinga electoratul ca ei sunt cei care vor realiza the change. Un spectacol cind amuzant, cind dezolant. Faptul ca time and again se anunta “demolarea”, sfirsitul politic al lui Traian Basescu nu face decit sa demonstreze anemia valorica a celor care ii neaga actualului presedinte curajul, imaginatia, vointa politica. Va urma o lupta dura, dar nu ma indoiesc ca spiritul democratic va invinge. Iar Traian Basescu, in pofida povestilor despre “neocezarism”, este un presedinte intr-adevar democratic.