M-am intors acum citeva ceasuri de la simpozionul “Hitler-Stalin” organizat la Universitatea Yale (voi scrie pe larg) si am citit acest minunat text publicat de Cristian Patrasconiu pe blogul sau din Cotidianul. Un omagiu, un avertisment, o chemare la neuitare.
M-am gindit intens in aceste zile la ce-ar spune Monica Lovinescu si Virgil Ierunca despre lumea post-comunista in genere, despre cea din Romania in particular. Cum ar comenta ei resurectia unei stingi in zdrente teoretice, incapabila sa inteleaga dimensiunile ororilor totalitare, repetind cu stupida, obstinata monotonie vechile clisee pe care un Philippe Sollers ori o Julia Kristeva le-au abandonat si repudiat acum doua decenii. O stinga radicala fara dinti, ignara, resentimentara si impertinenta, dar cu megafoane hiperbolice, narcisista si analfabeta-istoric, perpetuind mituri extenuate si arborind lozincile desuet-puerile ale unor timpuri lipsite de onoare. Nu ma indoiesc ca, scriind ei doi ceeea ce stim ca ar fi scris, exponentii acestei stingi ultra-oportuniste, cinica si vida de valori, i-ar fi calificat automat drept “intelectuali prezidentiali”.
Etica neuitarii a aparut in colectia “Zeitgeist” pe care o coordonez la Humanitas. Este, sunt convins, un manual de etica pentru toti cei care vor sa inteleaga ce a fost secolul utopiilor genocidare.
Monica Lovinescu. Etica neuitarii
de Cristian Patrasconiu
I. “Parasind tonul academic, el (Norman Podhorez) se indigneaza constatind cum, pe urmele lui Sarte, atita intelectuali din Apus suporta mai usor comunismul decit anticomunismul, declarat mai departe “visceral” si “primar”” (Negationistii de stinga, un text de conspectat)
II. “Istoricul de azi, inca martor, e bine sa aina cel dintii acces la dosare pentru a scrie, pe fiecare fila, subtextul fara de care istoricii viitorului risca sa nu mai descifreze ceea ce s/a intimplat cu oamenii secolului XX. Un veac in care “marturisirea” a devenit sinonima cu “desantarea minciunii”” (Arhivele marturisesc)
III. “Nu i-ar mai ramine de facut acestui intelectual de buna credinta decit analiza stringenta a blocajului. Poate ca studiind trecutul si cauzele ar sfirsi prin a desena si caile inca absconse ale unei solutii.
Or, tocmai trecutul este mai ocultat ca oricind. Dezbaterile, asa cum reies din transcrierile in presa, privesc orice fel de trecut, numai pe cel comunist, nu. Ca a durat vreo jumatate de secol si a avut tot timpul sa ne dezechilibreze, dezinformeze, anihileze, sa ne transforme in pocitanii nu pare a avea vreo importanta. Natura acestei operatii chirurgicale, ca si durata ei sint trecute sub tacere asemenea unei paranteze stingheritoare. Se descrie oare lunga ucenicie a artistilor si scriitorilor la atelierul minciunii de stat si de partid? Dimpotriva, se evita. Sint evocate aspectele abisale si cotidiene pe care le-a luat supusenia sub comunism? Indoitele coloane vertebrale? In nici un fel. Rafinamentele inchizitoriale prin care a fost atomizata societatea dupa ce ii fusesera lichidate , cu sistem, elitele- sint si ele supre de gurile tacerii. Cit despre schizofrenizarea corpului social, despre domesticirea adevarului impodobit cu toate ornamentele falsului, despre modul in care a fost moral, psihic si intelectual schilodit individul, masura cu masura si tortura dupa tortura, aceeasi tacere. STARUITOARE”.
Oameni buni, exact astazi se implineste un an de la moartea Monicai Lovinescu.
Am transcris mai sus citeva fragmente dintr-o carte care nu mi-a parasit, de cind a ajuns in casa mea, biroul de lucru.
Se numeste ETICA NEUITARII. Sa spun ca o recomand cu caldura, ar fi prea putin. Dupa mine, cum spun britanicii, it’a a must! As zice ca e de folos inclusiv ignorantilor trufasi (unii de-a dreptul imbecili!) care fac rahitica si dezgustatoarea stinga cool de la noi!
