Am ascultat si eu emisiunea de la Radio Romania Muzical. Muzica a fost intr-adevar sublima, transformind dialogul cu Cristina Comandasu in acel necesar tribut pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca la un an de la incetarea din viata a marii ginditoare. Asezat in fata computerului, m-am lasat dus de ginduri, prins in virtejul amintirilor, emotiilor, nostalgiilor provocate de muzica lui Mozart, Beethoven, Albinoni, Monteverdi. Mai ales, as spune, Monteverdi.
Am redeschis volumul lui Virgil Ierunca Trecut-au anii… (Humanitas, 2000) la notatiile de jurnal din 1960. Era perioada in care Monica si Virgil mai nutreau speranta impotriva sperantei ca vor reusi cumva, printr-un miracol aproape negindibil, sa obtina eliberarea mamei Monicai si venirea ei in Franta. Nu a fost sa fie, regimul scelerat si-a dus pina la capat planul criminal. Antigonei i-a fost confiscat dreptul de a jeli.
Iata acest pasaj cutremurator scris la 1 ianuarie 1960:
“Revelionul cu Monica. Singuri. Monica e numai indurerare. Toate bucuria ei de altadata–bucurie mereu reinventata–a disparut. Am ascultat muzica religioasa. Indeosebi discul ei preferat de Monteverdi. Nigra sum si Ave maris stella cu Rosanna Giancola si Magnificatul interpretat de ansamblul Angelo Ephrikian. Ce va aduce acest an? O vom avea linga noi pe mama Monicai? E tot ce ne dorim. E tot ce nadajduim.”
Pe 4 ianuarie, vestea amutitoare, cumplita a mortii lui Albert Camus, unul din scriitorii preferati ai lui Virgil Ierunca, intelectualul poate cel mai onest dintr-un Paris al atitor lasitati, complicitati, tradari, abdicari morale. Dezolare, descumpanire, disperare:
“Albert Camus a murit intr-un accident de automobil. Absurditatea devine destin. El, care angajase o lupta solara impotriva absurdului, ii da acum un statut tragic. Moartea care pindea fiecare clipa de fervoare din ‘regatul’ existentei sale il ‘exileaza’ acum in iremediabil. Ultimul ‘malentendu’ al unei existente care, asa cum afirma profesorul si prietenul lui Camus, Jean Grenier, a dat cel mai bun raspuns intrebarii nietzscheene: ‘Cine e nobil?’”
Pe 5 ianuarie, Virgil Ierunca scrie: “Camus era pentru mine cel care facea din literatura o paranteza pentru a se instala in acea zona a constiintei unde cuvintul marturiseste prin arsura. Sint acum un exilat pentru a doua oara, fara acela care-mi dadea certitudinea ca in Franta salasluieste inca speranta, ca demisia poate fi inca ruinata. Acum am ramas in Franta lui Jean-Paul Sartre. Mai bine in Madagascar!”.
In colectia “Zeitgeist” la Humanitas, in inspirata traducere a Ioanei Ilie, Reflectii asupra pedepsei cu moartea de Arthur Koestler si Albert Camus, autori atit de pretuiti de cei doi mari exilati romani.
Monica Lovinescu si Virgil Ierunca si-au trait vietile, pentru ei si pentru noi, in “acea zona a constiintei unde cuvintul marturiseste prin arsura”.
