Să vă irit: din nou despre Tismăneanu
de Bogdan Duca
Cum campania anti-Tismăneanu continuă cred că e necesară încă o intervenţie a mea: una (pupincuristă, servilă, de discipol fidel şi câine credincios- mă gratulez eu ca să nu mă mai gratulaţi dumneavoastră) în favoarea lui Tismăneanu.
Fraţilor, surorilor,
Cred că putem să îi reproşăm lui Vladimir Tismăneanu multe. Putem să îi reproşăm că stă prea aproape de un om ce întruchipează mai bine decât oricine altcineva miticismul şi mârlănia politicianului român (şi de asta, probabil, este şi atât de votat). Putem să îi reproşăm că e prea moderat, putem să îi reproşăm că nu e paleoconservator, putem să îi reproşăm că e neoconservator, putem să îi reproşăm că nu e conectat la realitatea românească şi că atunci când vine în România trâieşte într-un balon de săpun ce îl împiedică să vadă multe…
Dar categoric NU îi putem reproşa lui Vladimir Tismăneanu că e comunist (sau neocomunist, cum o face domnul Victor Roncea).
Fraţilor, surorilor,
Omul acesta este artizanul condamnării comunismului, condamnare care, cu toate nevolniciile ei, cu toate mizeriile şi mizele politicianiste ce i-au stat în spate, era un lucru necesar.
Omul acesta a vorbit şi vorbeşte peste tot, mai ales occidentalilor de limba engleză pentru care Lenin e un mare intelectual umanist iar Stalin un conducător care a mai “exagerat” despre crimele comunismului, despre monstruozitatea acestui regim.
Omul acesta l-a publicat pe Kolakowski în România. Şi nu doar pe Kolakowski cu primul volum din trilogia sa despre marxism ci şi acele eseuri din Kolakowski care denunţă în comunism cu claritate prezenţa Diavolului în istorie… Mai mult chiar, Tismăneanu şi-a însuşit această temă şi a vorbit public despre ea cu un curaj academic pe care nici eu, oricât de discipol pupincurist, lingău şi dependent de bursele lui şi ale lui Soros sunt, nu le bănuiam.
Omul acesta nu a avut îngăduinţă cu nici unul din personajele comuniste. Nici măcar cu atât de prezentul (prin fii, fiice şi nepoţi) din cultura română, Leonte Răutu.
Omul acesta a organizat şi a participat la o grămadă de evenimente academice de primă mână (şi nu de aici, din “ogradă”, ci pe afară, unde comunismul e o modă eternă) în care a spus cu curaj ceea ce nimeni nu vrea să audă: că regimul comunist nu numai că a fost la fel de demonic ca şi nazismul dar şi că asasinii nazişti au găsit nişte buni mentori în bolşevici. Ştiţi ce înseamnă să ai curajul să spui public (şi nu ca blogger, ci ca universitar) treaba aceasta? Dacă nu ştiţi… întrebaţi-l pe Michael Shafir.
Omul acesta vorbeşte, scrie, citeşte, mănâncă, respiră, visează anticomunism. Şi nu un aticomunism visceral, gratuit, ci unul atent şi bine pus la punct.
Uitaţi-vă doar la cât îl urăsc neocomuniştii (ăia autentici) şi vă veţi da seama cât este de temut de ei. De ce? Deoarece cunoaşte comunismul din interior, îi ştie viaţa intelectuală, îi ştie viaţa de budoar şi îl înţelege aşa cum este el: o manifestare a Diavolului în istorie!
Aşa că, vă rog, din respect pentru o operă academică prin care copiii noştri vor înţelege cum au umblat dracii printre oameni timp de 75 de ani, nu îl mai faceţi pe Vladimir Tismăneanu neocomunist.
