Marie Laforet – Ivan, Boris & Moi

Krystian Zimerman (1975): Chopin Mazurka Op.24, No.1

O interpretare memorabila a unor pagini din Chopin.

Adam Michnik: Marturisirile unui disident convertit

Personaj intrat in legenda, iubit, admirat, adulat, detestat, ponegrit, contestat, hulit, Adam Michnik este unul dintre cei mai cunoscuti intelectuali critici ai timpurilor noastre. In raport cu el, nimeni nu ramane indiferent ori neutru. Este un magnet al pasiunilor, pozitive si negative. Eretic si rebel, iconoclast si apostat, campion statornic al cauzei “celor  umiliti si batuti” (Zbigniew Herbert), din orice parte a lumii, un moralist care respinge postura de “instanta morala”,  Michnik a fost si ramane un mare non-conformist, un idealist care isi poate adeseori nedumeri amicii prin pozitiile sale a contre courant.  O selectie de eseuri istorico-politice de Michnik va aparea curand la Editura Polirom, in colectia Plural M,  purtand titlul Marturisirile unui disident convertit, cu sprijinul Institutului Polonez din Bucuresti. Traducerea si notele sunt semnate de Sabra Daici, postfata a fost scrisa de cunoscutul ganditor catolic, regretatul profesor si preot Jozef Tischner. Lucrez in aceste zile la scrierea prefetei (aflata in nuce in aceste randuri).  Cartea va fi lansata in cadrul unui turneu al lui Michnik in Romania si Republica Moldova in luna iunie. Pe data de 19 iunie, la NEC, volumul va fi lansat in prezenta lui Adam Michnik, fiind prezentat de Emil Hurezeanu si de mine.

Adam Michnik

In Suplimentul de cultura, saptamanalul realizat de Editura Polirom si de Ziarul de Iasi, numarul din 1 mai 2009, sunt publicate in avanpremiera fragmente din carte (alte fragmente au aparut in revista Contrafort de la Chisinau) . Iata ce scrie Michnik despre odiseea revizionismului marxist, a acelei despartiri de gnoza leninista in favoarea unei redescoperiri a conceptelor de alienare, reificare, spontaneitate, autonomie si emancipare:

Fantasies of Salvation: paperback edition forthcoming (August 2009)

Paper | August 2009 | $19.95 / £13.95

Fantasies of Salvation

 

 

Eastern Europe has become an ideological battleground since the collapse of the Soviet Union, with liberals and authoritarians struggling to seize the ground lost by Marxism. In Fantasies of Salvation, Vladimir Tismaneanu traces the intellectual history of this struggle and warns that authoritarian nationalists pose a serious threat to democratic forces.

A leading observer of the often baffling world of post-Communist Europe, Tismaneanu shows that extreme nationalistic and authoritarian thought has been influential in Eastern Europe for much of this century, while liberalism has only shallow historical roots. Despite democratic successes in places such as the Czech Republic and Poland, he argues, it would be a mistake for the West to assume that liberalism will always triumph. He backs this argument by showing how nationalist intellectuals have encouraged ethnic hatred in such countries as Russia, Romania, and the former Yugoslavia by reviving patriotic myths of heroes, scapegoats, and historical injustices. And he shows how enthusiastically these myths have been welcomed by people desperate for some form of “salvation” from political and economic uncertainty.

Amintirea lui Corneliu Coposu

S-au implinit 95 de ani de la nasterea lui Corneliu Coposu. Momentul i-a prilejuit lui Cristian Preda un frumos omagiu pe blogul sau. Sa spun aici ca l-am cunoscut pe dl Coposu in 1990. Am purtat numeroase discutii la Bucuresti si Washington despre situatia politica din tara, din lumea post-comunista in general, despre Iuliu Maniu si traditia PNT, despre viata politica si culturala interbelica. Gratie lui Costin Borc, secretarul sau personal si bunul meu prieten, am avut sansa multor intilniri la ceas de seara, a unor conversatii pe care nu le voi uita vreodata. 

Am regasit azi (21 mai) o fotografie de la cina petrecuta la Bucuresti, in casa lui Carmen Borc, mama lui Costin.  Suntem in poza dl Coposu, Costin, eu.  Cu cateva luni inainte, traisem o seara la fel de insufletita aici, la  Washington, in apartamentul sotilor Anca Hassing (matusa lui Costin) si Richard F. Hassing, profesor de filosofia stiintei la Catholic University of America.   Imi amintesc de discutia din acea seara, de intrebarile lui Peter Santighian, fiul prietenilor Oana si Arsen, despre ce a insemnat Gulagul romanesc.  Peter s-a nascut la Cleveland, a auzit insa multe de la parintii sai, inclusiv despre procesele studentilor din anii 1957-58, a lucrat un timp in cadrul lui Helsinki Commission din Congresul SUA.  Oana fusese colega de grupa la Ziaristica cu unii dintre cei arestati si condamnati (Florin Constantin Pavlovici si Mihai Derdena), a refuzat sa depuna marturie contra lor si a suferit consecintele.  Dl Coposu a raspuns cu intelept calm, pe cat de ferm, pe atat de moderat , ne-a povestit despre sacrificiile generatiei sale, despre lupta pentru democratie in acei teribili ani 1944-1947, despre supliciul marilor figuri istorice ale Romaniei.  Imi amintesc si de un dinner, tot aici la Washington, in 1992, organizat in cinstea unei delegatii de personalitati democratice din Romania condusa de Corneliu Coposu.  Evenimentul a avut loc la hotelul “Sequoia”, erau prezenti de la ambasada Romaniei Aurel Dragos Munteanu si Vasile Puscas.  Eu am stat la o masa cu citiva prieteni americani si cu Mircea Mihaies, aflat cu o bursa la Wilson Center.  Dl Coposu a decis sa paraseasca masa de onoare, a venit si a stat de vorba cu noi.  Cred ca dl Tudor Dunca isi mai aminteste de intalnirea de la hotelul Continental, in 1993, cind dl Coposu a trimis un grup de tineri parlamentari PNTCD sa discute cu mine strategii politice si chestiuni de doctrina.  Spun aceste lucruri pentru ca ele vorbesc despre o personalitate deschisa, ostila conformismelor si oportunismelor resentimentare, adversar al oricarui fundamentalism ideologic ori de alta natura. A fost om un cu o viziune precisa despre ce trebuie si ce nu trebuie sa fie Romania post-totalitara.

O amintire

 L-am insotit in timpul vizitei la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington si pot depune marturie pentru atitudinea sa inflexibil opusa oricarei forme de sovinism, rasism si antisemitism. A mentionat opozitia lui Iuliu Maniu, a doctorului N. Lupu, a altor personalitati national-taraniste fata de politicile rasiste, antisemite ale regimului Antonescu.  Exclusivismul etnic ori religios ii repugna. Era structural un spirit tolerant, dar ramanea loial unui numar de principii pe care le socotea non-negociabile. A contribuit decisiv la configurarea directiei crestin-democrate din viata politica si ideologica a României de dupa 1990. Sa mai spun ca nu era niciodata un om incruntat, ca avea un extraordinar simt al umorului, ca era un raconteur inascut, ca stia sa ramana senin chiar atunci cind se intalnea cu ignominiile cele mai dizgratioase.  A fost calomniat de o maniera sordida in publicatiile fesenisto-peremiste, mai ales la inceputul anilor 90. Nu s-a coborat niciodata la polemici cu detractorii sai. Avea ceea ce se cheama o noblete interioara, un simt adanc si acut al onoarei, al decentei si al civilitatii.  A fost intruchiparea insasi a spiritului democratic românesc.

Cartea săptămânii (Book of the Week) — C. Fred Alford, After the Holocaust

Sunt de aproape doua decenii coleg în catedra de ştiinţe politice de la University of Maryland cu profesorul C. Fred Alford, autor al unor lucrări remarcabile despre problema răului în lumea contemporană, ca şi despre gândirea unor Emanuel Levinas, Herbert Marcuse şi Melanie Klein. Săptămâna aceasta recomand noua sa carte After the Holocaust: The Book of Job, Primo Levi, and the Path to Affliction (Cambridge University Press, 2009).

Iată ce scrie despre carte profesorul Martin Jay, de la University of California, Berkeley:

”Comparing the senseless affliction of Job in the Hebrew Bible with the ‘surplus absurdity’ of the Holocaust, unsuccessfully mastered even by the efforts of a Primo Levi, Alford helps us see the difference between a world in which faith in ultimate meaning, however ineffable, still endures and one in which all our consolations fail.”

Referintele lui Fred Alford sunt în acest volum deopotriva supravietuitorii universului concentrationar (Fortunoff Video Archives for Holocaust Testimonies de la Universitatea Yale), dar si  Hannah Arendt şi Albert Camus, Primo Levi şi Kierkegaard, Ionesco şi Kafka, Simone Weil şi Orwell, Jacques Maritain şi Julia Kristeva.  Sa mai adaug ca ilustratia copertei reproduce o pictura a artistului german Anselm Kiefer.

Persistenta orbirii: Eric Hobsbawm, Mischa Wolf si altii

Pe blogul sau, Mihai Neamtu reia articolul lui Andrei Plesu din Dilema Veche despre un recent interviu al istoricului britanic Eric Hobsbawm. La 92 de ani, marxistul impenitent Hobsbawm ramane convins ca “flacara Revolutiei din Octombrie” este inca nestinsa…

L-am intalnit pe Eric Hobsbawm la o conferinta cu titlul “Open Wounds: Reflections on Nazism and Stalinism” care s-a desfasurat la Einstein Forum din Potsdam in 2005.  Organizatoarea era o cunoscuta ginditoare americana, directoarea prestigioasei  institutii, autoare a citorva carti despre the problem of Evil  in care a reusit performanta de a scrie pe larg despre cutremurul de la Lisabona si de a evita subiectul Gulagului…

Intre invitati, Markus (Mischa) Wolf, fostul sef al spionajului est-german. Alt marxist nepocait, convins ca Stalin nu a facut decit sa “denatureze” idealurile nobile etc. Atletic, bronzat, arborand un aer californian, aducand cu Paul Newman la batranete, megaspionul (asa il numea Toader Paleologu aflat langa mine in sala), a stat tot timpul alaturi de Hobsbawm. Au fost practic inseparabili in timpul conferintei.  Doi camarazi din era cominternista, convinsi ca Brigazile Internationale din Spania au reprezentat onoarea umanitatii, ca utopia bolsevica merita si astazi respectul oamenilor onesti.   Au fost amandoi convinsi de “justetea” marxismului ca filosofie a istoriei.  Koestler, Orwell, Serge, Manes Sperber, Istrati, Margarete Buber-Neumann, Souvarine?  “Niste renegati isterici”. Hobsbawm a ramas membru al PC din Marea Britanie pina in 1991. Markus Wolf  (care a murit in 2006) a declarat la un moment dat: “Daca partidul imi ordona ‘Sari!”, intrebarea mea era automat: ‘Cat de sus?’” L-am intrebat public pe Wolf daca printre cadrele Stasi au fost si ex-nazisti. Fara sa clipeasca, impasibil, mi-a raspuns: “Nici vorba”. Era inca o minciuna dintre atatea debitate de-a lungul unei vieti traita sub semnul fanatismului.

Revista Contrafort: un dialog între Vasile Gârneţ şi Vladimir Tismăneanu

Vasile Gârneţ: Unii intelectuali de stânga, care vorbesc în aceste timpuri despre „iluzia anticomunismului” (o carte cu acest titlu a apărut – ce ironie amară! – chiar la Chişinău), consideră regimul politic din Republica Moldova ca fiind unul de natură „deviantă” faţă de comunismul clasic (dacă există aşa ceva), văzându-l, mai degrabă, drept un regim de tip oligarhic, care recurge la simbolurile comunismului doar pentru a recolta voturile păturilor nostalgice, iar partidul condus de Voronin ar fi unul „liberal autoritar” . Dumneavoastră cum aţi defini caracterul acestui regim?

Vladimir Tismăneanu.: „Liberalismul autoritar” este o sintagmă oximoronică. Nu este cazul să căutăm asemenea subterfugii semantice: regimul Voronin şi-a arătat chipul real în momentele cumplite ale represiunii. Dacă ar fi să-l numesc cumva, l-aş asemui cu perioada 1990-1991 a regimului Iliescu în România pe care am definit-o, utilizând conceptul marelui filosof politic Jacob Talmon, drept democraţie totalitară. Dar poate că nici această categorie nu surprinde natura poliţienească a regimului neocomunist de la Chişinău, întrucât noţiunea lui Talmon presupune entuziasmul de masă în favoarea dictaturii. Nu cred că putem vorbi de un asemenea entuziasm în Republica Moldova. Comunismul, în ultima sa fază, decrepit-agonică, a îmbrăţişat teme, obsesii, motive ale extremei drepte (în România, în anumite momente în Polonia, în chip cert în Rusia). Nimeni nu-i suspectează pe Voronin şi pe acoliţii săi de fanatism ideologic. Dar leninismul nu este numai o doctrină politică despre revoluţii, ci şi un set de tehnologii şi strategii menite să asigure perpetuarea unor regimuri dictatoriale bazate pe monopolul puterii de către o „avangardă” cu pretenţii izbăvitoare (a se vedea cazul lui Robert Mugabe). Eschatologia revoluţionară s-a stins de mult, dar propensiunea pentru putere, viziunile maniheiste care împart spaţiul politic în „prieteni” şi „duşmani” sunt în continuare substanţa esenţială a mentalului de tip bolşevic. Alternativa intolerantă kto-kogo rămâne în centrul imaginarului exclusivist al comuniştilor, de la Voronin la Ziuganov şi, nemărturisit, la Putin.

De ce salut “Antologia ruşinii”

Salut “Antologia rusinii” pentru ca strange laolalta ceea ce Virgil Ierunca a considerat ca tine de fundamentele unui sistem intemeiat pe minciuna, pe umilirea si auto-umilirea intelectualilor, pe prostitutia rasplatita prin privilegii si demnitati de tot felul. Pentru ca este bine sa stim cine a slujit perseverent, continuu, metodic si abject sistemul totalitar. Cine a depasit orice limita in a se prosterna, scriind ode, imnuri, compunand cantate, declamand poeme delirante, comparandu-l pe Ceausescu cu Pericle, cu Napoleon, cu Lincoln…

Dl Mihai Iovanel, al carui interes pentru scrierile mele mai vechi si mai noi tine de-acum de zona obsesiei, se intreaba de ce salut aceasta carte si de ce nu figurez in ea. Unu, o salut pentru ca am fost apropiat de Virgil Ierunca si pentru ca am vorbit cu dl Ierunca pe larg despre acest subiect, amintind putinele mele concesii facute, strict retoric, fara nici o urmare in plan institutional, in acei ani. Nu am scris “reportaje din actualitatea socialista”, nu am rostit cuvantari inflacarate, nu am lucrat  (nu am fost salariat) in nici un aparat ideologic (Academia de Stiinte Sociale si Politice, Academia “Stefan Gheorghiu”, Editura Politica, Scanteia, Era Socialista, Scanteia Tineretului, CC al UTC, UASCR si revistele sale, radio, televiziune etc).  Cand am cistigat un concurs de asistent universitar am fost respins de Centrul Universitar de Partid condus de Olivia Clatici. Mi-am sustinut un doctorat in 1980 cu o tema perfect onorabila: “Revolutie si ratiune critica. Filosofia politica a Scolii de la Frankfurt si radicalismul de stanga contemporan”.  O tema ce se mentine actuala daca citim de pilda revista TELOS unde printre associate editors figureaza profesorul Paul Gottfried, precum si cunoscutul istoric Viktor Zaslavsky, autorul unui recent studiu despre masacrul de la Katyn. Cu ani in urma, am publicat si eu in TELOS un studiu despre “The Ambiguity of Romanian National Communism” (1984).

Inaintea plecarii mele din tara, am fost colaborator extern al unor reviste de tineret (Viata Studenteasca si Amfiteatru, conduse pe atunci de Stelian Motiu) si am scris in genere cronici de idei.  Studiile mele teoretice le-am publicat in Revista de filosofie.  Acele compromisuri ocazionale, pe care le regret, le-am analizat de citeva ori. Ele aveau drept contraparte scrierile mele din epoca despre Adorno, Lukacs, Korsch, Benjamin, Marcuse, Habermas, Fromm, Noica etc etc.

Secundo: este vorba in acest caz de felul cum a privit Virgil Ierunca nerusinarea, nu de cum o vad si o definesc (self-servingly)  domnii Iovanel, C. Stanescu, E. Simion si altii din aceeasi zona neo-culturnica. A-l admonesta postum pe dl Ierunca pentru ca nu m-a inclus in “Antologie” este o isprava intelectuala demna de Dinu Sararu (autorul infamului “interviu” cu mama lui Virgil Ierunca aparut in Flacara paunesciana). A banui editura Humanitas ori pe editorii volumului de auto-cenzura sugereaza un transfer psihologic de-a dreptul alarmant. A-l invoca pe dl Sorin Lavric (cel pe care il ataci cu orice prilej) cu un articol din 2006, scris si publicat inaintea momentului 18 decembrie 2006  (text pe care l-ai denuntat la vremea respectiva), ignorand ori bagatelizand ceee ce a scris acelasi autor in 2007 si 2008 pe teme direct inrudite, este o proba de crasa, obstinata rea-credinta.

Salut “Antologia rusinii” pentru ca este o opera de asanare a spatiului intelectual. O salut pentru ca de aproape trei decenii am luptat si lupt cit se poate de deschis impotriva totalitarismului de orice culoare, a nerusinarii, a amneziei, a imposturii, a tupeului verbos si a huliganismului extremist. O lupta in care, o spun cu mandrie, m-am aflat alaturi de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. O lupta care continua si astazi.

Traian Ungureanu, candidat UE

Recomand cititorilor acestui blog interventiile articulate, pline de bun simt si sanatoasa orientare politica care poarta inconfundabila semnatura: Traian Ungureanu. Gazduit pe situl Hotnews, interviul este luat de incisivul jurnalist Dan Tapalaga.