Fabulatiile, pozele si extrapolarile domnului Emil Constantinescu

Regret ca trebuie sa revin asupra unui subiect care putea ramine nediscutat daca impolitetea televizata a dlui Constantinescu nu atingea pragul calomniei si al unor jenante referinte la viata mea privata. Obligat de aceste imprejurari, voi face citeva precizari, cu regretul ca un fost sef de stat n-a putut ramine la nivelul dezbaterii de idei.

In emisiunea de saptamana trecuta de la Antena 3, dorind sa ma prezinte drept “un jalnic oportunist” care sare dintr-o barca in alta dupa cum bat vanturile electorale, dl Emil Constantinescu a afirmat mai multe lucruri. A invocat fara probe si complet fantezist detalii despre presupusele dar inexistentele mele vacante mele la… Mamaia. Apoi s-a declarat dezamagit ca “prietenul cel mai bun al lui VT”, Radu Ioanid, “i-ar fi povestit cum a doua zi dupa ce el (EC)  nu a mai fost presedinte am scos poza sa pe care o tineam pana atunci pe birou”… Ce unghi de interpretare a unor pozitii politice! Ce pasiune intr-un exercitiu semiotic neasteptat! Admit surprinderea mea in fata faptului ca un fost presedinte al Romaniei, care insista asupra mizei valorilor si principiilor, porneste la atac prin referinte si atacuri ad hominem.

Cat priveste speculatiile dlui Constantinescu privind repozitionarile intelectualitatii democratice romanesti dupa 1996, ele sint cel putin discutabile. In primul rand, cred ca nu a fost si nu este vorba de strategii concertate, de grupari omogene, de actiuni coordonate.  Dar astept cu mare interes cartea pe care ne-o fagaduieste, fiind vorba de o marturie a unui personaj politic a carui biografie inseamna mult pentru istoria contemporana a Romaniei. Riscul cel mare in asemenea cazuri este ca marturia sa nu se transforme in pledoarie pro domo si/sau in rechizitoriu.

To set the record straight, voi repeta aici: sub niciun regim al Romaniei dinainte si dupa 1989 nu am beneficiat de stipendii politizate. Implicarea in Comisia Prezidentiala de Analiza a Dictaturii Comuniste a ramas/ramane si ea complet neremunerata – fiind, cu toate acestea, supus unor atacuri neintrerupte timp de mai bine trei ani. In sfirsit, nu tin pe biroul meu decat o fotografie, cea a fiului meu Adam. Am un apartament in care vizitatorii discreti sau indiscreti pot identifica diferite fotografii, amintiri de la intilnirile mele cu prieteni, rude, dar si persoane publice din Romania, Polonia, Ungaria, SUA  etc. Intre acestea exista si o poza cu imaginea dlui Constantinescu (alaturi de mine) pe care o pastrez si acum, cum o aveam si acum zece ani, deasupra rafturilor din living. Fotografiile de protocol nu sunt pietre geologice si nu trebuie studiate, in context politic, cu o pasiune ultima. Pentru a intelege pozitionarile mele teoretice recomand mai curind lectura articolelor si a cartilor mele…

Or, am scris amplu despre revolutia electorala reprezentata de victoria Conventiei Democratice la alegerile din 1996 (se intampla sa fi fost primul care a propus acest concept pentru cazul romanesc).  Am vorbit pe larg, inclusiv in cartea de dialoguri cu Ion Iliescu, despre semnificatia alternantei democratice din 1996.  Am sustinut activ politica externa a Administratiei Constantinescu si am insistat ca tocmai aceasta politica principala, deschis si consecvent pro-occidentala, a dus la o anumita pierdere de sustinere electorala.   Aceste lucruri sunt spuse limpede intr-o duzina de articole si in cateva carti. Am serioase rezerve legate de pozitiile dlui Emil Constantinescu din ultimii ani. Le consider adeseori patimase si de un subiectivism dezolant.

PS: L-am rugat pe dl Radu Ioanid sa ma ajute sa clarific acest dezagreabil episod. Iata mai jos raspunsul sau (pe care il public aici cu permisiunea sa).  Ceea ce a fost o gluma, devine in imaginatia dlui Constantinescu un cap de acuzare ridicola. “Ceea ce pot sa-ti spun este ca intr-adevar acum aproximativ doi ani m-a intrebat intr-o discutie destinsa si in trecere — nu mai tin minte contextul si forma exacta a intrebarii — despre ceea ce simti tu in legatura cu el.  I-am spus rizind – citez din nou cu aproximatie – ca nu cred ca il ai la inima pentru ca poza lui nu mai e in biblioteca ta. Dupa cum bine stii nu am fost la tine la birou si, deci, mi-ar fi fost imposibil sa ma refer la fotografile care exista acolo sau nu.”