Mantrele basescofobe despre sensibilitatea tonomatelor
Un articol de George Scarlat
Stelian Tanase iese in ziarul “Adevarul” in apararea libertatii presei, o cauza nobila, cu siguranta. Dupa Tanase, aceasta libertate este pusa in pericol, inevitabil, de Traian Basescu. Presedintele ar pune pumnul in gura presei folosindu-se de invective cum ar fi “gaozar”, tiganca imputita”, “tonomat”. De ce se preteaza Basescu la un asemenea atentat la libertatea celei de-a patra puteri, si subinteles, la democratia romaneasca?
E simplu. Ne explica Stelian Tanase. “S-a starnit furia sa asupra presei”, ca sa citez exact, de cand ar fi inceput sa puna intrebari incomode despre casa din Stefan Mihaileanu, Elena Udrea, flota, EBA. Basescu ar mai ataca presa si in cautarea unui dusman, pentru a arata “trupelor & comilitonilor” ca mai exista, ca se mai afla la butoane, mai ales in lipsa de adversar, dupa retragerea lui Tariceanu. In rest, invective la adresa lui Basescu, de genul “ranjet”, “rictus” si afirmatia – devenita deja rituala – despre societatea romaneasca pusa in pericol de scandalurile generate de un Basescu avid de publicitate. In plus, Basescu a mai si uitat ca, de fapt, presa l-a sustinut pe vremea cand era in opozitie.
Libertatea presei sub Iliescu
Cugetarile lui Tanase din articolul respectiv sunt banale, au devenit deja un cliseu, niste mantre inganate fara oprire de adversarii lui Basescu. Articolul probabil ca ar fi trecut neobservat, cel putin de catre mine, daca Stelian Tanase nu ar fi subtitrat: “Nici un presedinte nu a jignit in atatea ocazii jurnalistii cum a facut-o Basescu. Un Guiness Book probabil”.
Probabil el insusi jenat de aceasta enormitate pe care a scris-o, Tanase s-a grabit sa se protejeze adaugand ca da, asa e, si Iliescu i-a zis lui Mazare “Mai animalule”, dar, nu-i asa, de atunci s-au schimbat standardele.
Stelian Tanase a fost implicat intens in viata publica inca din anii ’90, a fost activist civic, ziarist, deputat ales pe listele CDR in 1992 si este inexplicabila seninatatea cu care afirma suprematia lui Basescu in competitia de agresat presa.
In 1990 regimul Iliescu s-a folosit de cele mai imunde fituici pentru a-si desfiinta adversarii politici. Adevarul, Azi, Dimineata scriau despre legionarii din Piata Universitatii, Ion Ratiu care vinde tara ungurilor sau despre Doina Cornea, amanta lui Corneliu Coposu. In acest timp TVR instiga si ea la distrugerea opozitiei. Stelian Tanase lupta sincer inca de pe atunci, pentru libertatea presei. Canta si el in Piata Universitatii la fel ca noi toti “Imnul Golanilor” impreuna cu cantautorii Cristian Paturca si dr. Barbi. Una dintre strofele imnului se referea la abrogarea decretului comunist 473 “Ce tine TVR in lanturile ei”. Tot in Piata Universitatii se cerea si infiintarea unei televiziuni independente.
Ziarele de propaganda neo-comunista erau finantate din bani publici, fiind celebru ziarul “Dimineata”, cu un singur cititor, Ion Iliescu, dar si “Azi”, oficiosul FSN. Guvernul Vacaroiu edita “Vocea Romaniei“, condus de vechii culturnici Mircea si Smaranda Bunea.
Tot atunci, sub inaltul patronaj Ion Iliescu, minerii au venit la Bucuresti, au devastat redactiile ziarelor “Dreptatea” si “Baricada” si, condusi de ofiterul de Securitate Ion Camarasescu, au interzis aparitia “Romaniei Libere”. Pe 11 iunie 1990, inaintea mineriadei, Petre Mihai Bacanu si Octavian Paler, directorul, respectiv directorul onorific al “Romaniei Libere” au fost dati in consemn la frontiera. Daca planul lui Iliescu din 13-15 iunie ar fi reusit, cei doi ar fi infundat puscaria. Directorul revistei “Romanul Liber“, Ion Ratiu, de la care acum se revendica in mod cu totul nerusinat C. Nistorescu, si-a salvat viata sarind gardul casei sale din str. Armindenului cand au venit minerii sa-l omoare, sub privirile amuzate ale fiicei lui Petre Roman care locuia alaturi si ulterior povestea intamplarea cu titlu de anecdota intr-un interviu. Acum Petre Roman este un distins membru PNL, os din osul Bratienilor si denunta dictatura lui Basescu.
Bogdan Baltazar, purtatorul de cuvant al Guvernului Roman instiga impotriva presei si cerea sa nu mai fie aprovizionata cu hartie de ziar. Pe vremea aceea, masina 11 de la Letea, unicul producator de hartie, devenise bau-baul presei.
Directorul SRI de atunci, Virgil Magureanu, a trimis ambasadelor de la Bucuresti si tuturor redactiilor dosarele de Securitate ale ziaristilor Sorin Rosca Stanescu si Florin Gabriel Marculescu, de la “Romania Libera“, pe atunci principalul ziar al opozitiei. Florin Marculescu m-a onorat cu prietenia lui si astfel stiu ca pana la sfarsitul vietii a fost marcat de acest episod de santaj oribil al lui Magureanu. In 1996, Sorin Rosca Stanescu care intre timp fondase ziarul Ziua si Tana Ardeleanu de la acelasi ziar, au fost condamnati definitiv la inchisoare, cu executarea pedepsei pentru calomnie si insulta, fapte comise prin publicarea articolului “Iliescu-KGB”. Daca Iliescu nu ar fi pierdut alegerile pe 19 noiembrie 1996, cei doi ar fi ajuns si ei dupa gratii.
Daca ma gandesc bine, cred ca Stelian Tanase are dreptate. S-au schimbat putin standardele privind libertatea presei in mandatul lui Basescu, fata de cele de pe vremea lui Iliescu.
Cum il sustinea presa lui Nastase pe Basescu
Ne mai spune Stelian Tanase despre presa care l-ar fi sprijinit pe ingratul Basescu atunci cand se afla in opozitie. Pe vremea cand Basescu era in opozitie, Nastase conducea tara. Singurele ziare care se manifestau independent erau “Evenimentul Zilei” si “Romania Libera“. Restul erau inundate cu publicitate de milioane de dolari de la companiile de stat. Acestea faceau publicitate la mersul cu trenul, apa de la robinet, gazul de la aragaz sau portul Constanta. Cand Miron Mitrea a varsat sase milioane de dolari din banii Ministerului Transporturilor intr-o televiziune a prietenului sau Cristian Burci nu s-a mai sesizat nimeni.
Televiziunile, la randul lor, au lansat un delirant cult al lui Adrian Nastase si al sotiei sale, Daniela. Probabil Stelian Tanase a uitat faimoasa emisiune de Craciun cu Dana Nastase sau mesajul de Revelion al sotului sau. Emisiunile de stiri cenzurau orice stire negativa despre Nastase si abundau in schimb in relatari privind realizarile fostului premier. TVR prin definitie era aservita, Antenele se aflau la guvernare, Prima TV era proprietatea lui Cristi Burci, devenit un magnat al cailor ferate pe durata mandatului de ministru al Transporturilor al amicului sau Miron Mitrea iar Realitatea TV era in proprietatea lui Alexandru Bitner, prietenul si asociatul lui Nastase.
Basescu nu a fost prezent intr-un studio TV, fie la stiri fie la talk show decat de doua trei ori, desi era primar general, si primit de fiecare data cu ostilitate. In schimb, era linsat seara de seara de televiziunile care isi facusera si emisiuni tematice de genul “Pinocchio Basescu”. Imi amintesc hidoasa emisiune de “cabaret politic” cu niste papusi care ii inchipuiau pe Basescu si Stolojan.
Imi mai amintesc cum Realitatea TV transmitea in direct ore in sir de la conferintele PSD. Cei sase primari de sector PSD erau prezenti zi de zi pe ecrane iar seful departamentului “Inspectii” de la Primaria sectorului 6, pesedistul Cristian Popescu-Piedone era filmat in fiecare zi de Prima TV si Realitatea TV cum umbla prin piete. Din aceasta cauza, Piedone a devenit a patra persoana ca mediatizare in Romania in 2004 dupa Iliescu, Nastase, Becali, motiv pentru care in 2005 a obtinut 10% la alegerile locale din Bucuresti, ca independent, iar in 2008 a castigat alegerile din sectorul 4 pentru primaria sectorului 4. Va mai amintiti de vedeta TV Jacqueline Croitoru, viceprimareasa PSD la sectorul 6?
Situatia jalnica a presei in 2000-2004 s-a datorat obsesiei PSD si lui Nastase pentru controlul presei, fapt dezvaluit in amanunt de stenogramele de la sedintele conducerii acestui partid, pe care, sunt convins, si Stelian Tanase le-a citit.
Nu, presa nu l-a sustinut pe Basescu atunci cand acesta se afla in opozitie. Iar orice comparatie intre gradul de liberate a presei dintre 2000-2004 fata de 2005-2009 ne jigneste inteligenta.
Presa sub Basescu
Ce se intampla pe ecranele televizoarelor vede toata lumea si fiecare isi face propria parere. Eu unul, consider ca, cel putin in ce priveste televiziunile de stiri, s-a intrecut orice limita a bunului simt si, mai grav, s-a depasit demult cadrul legal reprezentat de reglementarile Consiliului National al Audiovizualului. Monomania basescofoba nu mai are nici o legatura cu ceea ce inseamna presa. Dar a pune in aceleeasi balanta hardaiele de laturi care sunt varsate de cinci ani de zile in capul lui Basescu cu cele doua trei rabufniri ale acestuia la adresa unor ziaristi si a sustine apoi ca Basescu e campionul jignirii ziaristilor este consternant.
Merita totusi amintite si episoadele in care Basescu a sarit calul. “Gaozarul” este amicul meu Ovidiu Zare. Presedintele nu i-a adresat acestuia invectiva respectiva, ci s-a referit printre dinti la adresa lui Zare catre insotitorul sau, crezand ca nu il aude altcinevai. Adica fapta nu exista. Ovidiu nu a parut deloc traumatizat de episodul cu pricina, ba chiar s-a bucurat pentru popularitatea nesperata. A transformat invectiva in renume si si-a inscriptionat “Gaozarul” afisele electorale atunci cand a candidat si a fost ales pe lista PC in Consiliul Local Sector 4 la ultimele alegeri.
Cand cu “tiganca imputita”, Basescu a fost inregistrat fara sa stie, intr-o discutie purtata cu sotia sa in masina, de telefonul pe care il luase reporteritei de la antene. Ar fi de-a dreptul orwellian ca cineva, fie si Basescu, sa fie condamnat pentru ceea ce gandeste.
Tonomatele
Despre tonomatele propriu-zise, trebuie sa spunem ca acestea au ca trasatura nu numai faptul ca functioneaza cand bagi in ele, dar si ca au un repertoriu limitat, cam ca repertoriul obsesiv basescofob. Stelian Tanase ar trebui sa aprecieze macar in sinea sa daca Mugur Ciuvica, Bogdan Teodorescu, Valentin Stan etc sunt ziaristi jigniti sau nu, daca sunt tonomate sau nu.
Ipocritele indignari ale lui Tanase
Stelian Tanase e indignat de jignirile nenumarate (care sunt doar vreo trei, din care doua sotto voce) pe care Basescu le-a adus unor ziaristi. Pe buna dreptate, trebuie sa se sensibilizeze in fata celui mai mic derapaj al puterii, mai ales in ce-i priveste pe ziaristi. Dar trece neobservata rinocerizarea presei manifestata prin propaganda pura si instigare la adresa tuturor celor suspectati ca ar fi sustinatori ai lui Basescu. Victimele sunt intelectuali, dar si ziaristi. Acestora nu le plange nimeni de mila. Oare “Limbaes”, ocara oligofrena a lui Nistorescu la adresa unui intelectual o fi zgariat in mai mica masura urechile civice ale lui Tanase decat “tonomatele” lui Basescu? Retragerea unui articol si concedierea semnatarului de catre un director aflat in prima zi in functie doar pentru a-si proteja un prieten care facea obiectul articolului reprezinta o agresiune mult mai grava la adresa unui ziarist si a libertatii presei decat “tiganca imputita” scrasnita de Basescu intre patru ochi cu sotia sa. La fel si concedierea unui ziarist aflat in concediu pentru ca in trecut a scris un articol critic despre proaspatul director.
[...] LINK. Băsescofobia şi libertatea presei [...]