Deviatiile urii anti-Basescu
de George Scarlat
Draga Vladimir,
Am citit cu interes toate textele de pe blog care trateaza resentimentul, ura, frustrarea. Este adevarat ca aceste sentimente constituie niste motivatii foarte puternice si sunt convins ca ii incearca pe multi dintre cei care ii defaimeaza in aceste zile pe intelectualii publici, pe Traian Basescu sau pe apropiatii acestuia. Dar ar fi o naivitate sa-ti imaginezi ca doar ranchiuna sau cine stie ce complexe ii anima pe acesti oameni. Ei stiu foarte clar ceea ce au de facut si actioneaza concertat. Dincolo de categorii estetice sau psihanaliza asistam la o lupta oarba pentru putere. Aceasta este de fapt miza reala.
Poate ca multi poarta pica intelectualilor din cauza succesului, reputatiei, realizarilor acestora. Dar intelectualii au devenit “liichele, oportunisti, kominternisti, plagiatori, blasfematori, securisti, limbricii mintii” de cand au iesit public si au condamnat suspendarea presedintelui Romaniei de catre Parlament, in anul 2007. Daca m-as juca de-a cuvintele ar trebui sa-i consider drept niste intelectuali populisti notorii, nicidecum “elitisti”, cum se incearca a li se lipi eticheta. Asta pentru ca la urne 75% dintre alegatori au fost de aceeasi parere cu elitistii si au votat impotriva suspendarii presedintelui. Episodul a trecut, dar discursul urii continua cu si mai mare inversunare.
Stanga tot e ridiculizata la alegeri de niste ani buni incoace, iar la ultimele alegeri doar o treime dintre alegatori au optat pentru aceasta orientare. Deci, voturile stangii sunt insuficiente pentru a-l invinge pe Basescu. Este necesara deturnarea votului alegatorilor de dreapta pentru asigurarea succesului. Miza in aceasta strategie electorala o constituie totemurile dreptei. Samanul care va smulge de la gatul rivalului sau punga de leacuri spera sa-i ia astfel si sufletul si procentele.
Din ’90 incoace unul dintre semnele de recunoastere a dreptei democratice si reformatoare este prezenta intelectualilor in randurile ei, chiar fara a se inregimenta institutional. De la partidele istorice din 1990, PNTcd si PNL, pana la CDR sau ADA, intelectualii au fost de partea acelor formatiuni ce au reusit sa se urce pe valul sperantei milioanelor de alegatori dornici de reforme si libertate.
In prezent, intelectualii sunt de partea lui Basescu, ceea ce este inacceptabil. Dictatorul corupt, fesenist, abuziv si securisto-comunist nu trebuie lasat sa agite pe campul de lupta acest totem al dreptei. In consecinta intelectualii trebuie convinsi sau intimidati cumva sa-l paraseasca. Daca nu merge nici asa, atunci intelectualii trebuie linsati in piata publica, credibilitatea urmand a fi distrusa.
E drept ca mai e o solutie, cam fantezista, anume sa aiba si adversarii lui Basescu totemul lor. De asta se ocupa head hunter-ul Emil Constantinescu, care incropeste o lista de intelectuali anti-Basescu. Fostul presedinte stie cum e, ca a ramas si el fara totem la vremea sa. Intelectualii, care pe atunci erau grupati in Alianta Civica, l-au abandonat oficial inca de pe la jumatatea mandatului. Astfel vom avea si intelectualii lui Geoana sau Oprescu, concurenti cu cei ai lui Basescu. Asta pentru ca bietul Crin Antonescu, un adevarat cache-sex pentru pudoarea politica a lui Constantinescu, stie si el ca nu are nici o sansa sa acceada in turul doi al alegerilor prezidentiale.
Dar asocierea cu intelectualii este doar una dintre trasaturile fortelor de dreapta care s-au tot succedat de douazeci de ani incoace. “Dreptele” au avut teme, discursuri si preocupari specifice, care au ramas relativ constante de-a lungul anilor. Basescu si le-a insusit si el, fie din sinceritate fie din mimetism. Pentru a-l lasa fara incantatiile cu care ar putea vraji alegatorii de dreapta, adversarii sai au trecut la demolarea si trivializarea temelor dreptei, care pana la urma sunt marile teme ale Romaniei ultimilor doua decenii.
Eu ma simt revoltat de faptul ca indivizii care se dau liberali, independenti, de dreapta, luptatori impotriva derivei antidemocratice, europeni, isi permit sa scuipe niste crezuri care sunt si ale mele, cu scopul meschin de a mai devora cateva procente din zestrea lui Basescu. Macar Corneliu Vadim Tudor e sincer si nu pretinde ca ar avea vreuna dintre trasaturile de mai sus.
Condamnarea comunismului este insasi sensul istoriei recente a Romaniei, din decembrie 1989 pana acum. Basescu a implinit institutional acest proces. Pe Ion Iliescu, emanatia Revolutiei si pe anticomunistul si civicul Emil Constantinescu nu i-a impiedicat nimeni sa o faca. Pentru ca Basescu a avut acest merit, ura s-a indreptat nu atat asupra lui, ca asa ceva ar fi fost de inteles, ci impotriva actului in sine. Scenele oribile din Parlament de la prezentarea Raportului Final dar si discreditarea obsesiva de atunci incoace a Raportului sunt expresia acestei pervertiri, a deviatiei unor oameni, dintre care unii isi reneaga fostele convingeri doar din ranchiuna fata de ceea ce considera capital politic pentru Basescu.
Scoaterea la lumina a tenebroasei Securitati a fost o alta cauza a dreptei romanesti. Emil Constantinescu a fost invins de Securitate, dupa cum spunea. Nu a schitat nici un gest in fata masacrarii Legii Ticu in Parlament si nu a facut nici un demers pentru deconspirarea sinistrei institutii. Basescu a transferat doua milioane de dosare ale fostei Securitati la CNSAS si de atunci si aceasta tema este ridiculizata, minimalizata, desfiintata, numai pentru ca este o realizare a lui Basescu.
La fel si cu adevarul despre crimele din decembrie 1989 sau despre mineriade. Basescu nu a facut decat sa ii primeasca in audienta pe cei preocupati de subiect si apoi sa ceara socoteala procurorului general privind blocarea cercetarilor in aceste dosare.
Au sarit ca arsi oameni care au ragusit cerand aceleasi lucruri de ani de zile. Dar pentru ca se tem sa nu obtina Basescu capital politic neaga insasi necesitatea aflarii adevarului si a pedepsirii vinovatilor. Aceste tragedii care au divizat societatea romaneasca timp de doua decenii trebuie uitate, ingropate, compromise, dupa ei. E inutil si daunator sa mai incercam ceva. Iar Basescu e un demagog care vrea voturi si mai vrea sa ofere si niste sinecuri pe viata clientelei intelectuale care n-are alta treaba decat sa salasuiasca prin tot felul de comisii prezidentiale.
Mie unuia mi se pare inacceptabila relativizarea care se incearca a fi indusa pe scena publica. Mai cred ca Raul e Rau si Binele e Bine. Si nu sunt de acord ca teme grave, care au marcat Romania sa fie aruncate la gunoi doar pentru ca se intampla sa le sustina si Basescu. Cam atat despre resentiment si ura…
