Otrava din vene: “Le Monde” despre arhive, informatori si decomunizare in Romania

31/10/2009

Remarcabil articolul semnat de jurnalistul Piotr Smolar in influentul cotidian Le Monde (31 oct.-1 noiembrie 2009).  Aflam lucruri fascinante despre situatia arhivelor, despre acele 3% din doasarele securitatii pe care SRI nu le preda CNSAS intrucat ar fi “de siguranta nationala”, despre amintire, adevar, mistificare si uitare. Despre persistenta suspiciunii in climatul public, mostenire otravita a dictaturii comuniste.  Despre abjectia delatorilor si despre curajul celor care au infruntat sistemul. 

Sa spun ca (si)  in virtutea biografiei sale, Piotr cunoaste in chip exceptional istoria Europei de Est (tatal sau, Aleksander Smolar, a fost unul dintre liderii revoltei studentesti de la Universitatea din Varsovia din martie 1968, a fost inchis, apoi a emigrat in Franta unde s-a afirmat ca unul dintre cei mai avizati analisti ai Estului european). La Bucuresti, ziaristul francez a stat de vorba cu Alexandru Gussi, consilier prezidential si politolog specializat in chestiunea memoriei comunismului, cu scriitorul si profesorul Stelian Tanase, cu istoricul Marius Oprea, presedintele IICCR, cu Germina Nagat, directoarea departamentului de investigatii din CNSAS, cu Dorin Dobrincu, director general al Arhivelor Nationale, cu George Maior, directorul SRI. Un articol onest, informat si necesar despre dilemele si imperativul confruntarii cu trecutul traumatic.  Citind acest articol, dar si meditand asupra atacurilor ignobile impotriva demersului intiat de Traian Basescu, mi-au revenit in minte cuvintele lui Traian Ungureanu despre activitatea Comisiei Prezidentiale pe care am condus-o: “Unii dintre noi am crezut ca e vorba de autopsia cadavrului politic al comunismului romanesc. A fost de fapt o vivisectie”.

http://www.lemonde.fr/archives/article/2009/10/31/roumanie-le-poison-dans-les-veines_1261107_0_1.html


Nemaipomenita inventivitate a basescofobilor

30/10/2009

Spre uimirea multor prieteni, ma numar printre cei care inca se mai uita in ceea ce a fost candva un ziar respectabil, anume Cotidianul. O fac pentru ca, asa cum spune un proverb francez, un homme averti en vaut deux. Nu trece zi fara ca Nistorescu sa nu se dedea la un nou atac pe cat de patimas, pe atat de precar ca argumente, impotriva lui Traian Basescu, a PDL, a programului de reconstructie institutionala si constitutionala propus de actualul presedinte al tarii. Se agita diversii Polonius de mucava, se trimit mesaje quasi-confidentiale catre cunostinte de peste mari si tari, se infratesc inamici de-o viata,  se foloseste manipulativ, pe internet dar si intr-un saptamanal ce se ocupa cu observatii culturale,  numele unei distinse ganditoare din Franta (doamna Chantal Delsol) pentru a delegitima consiliul stiintific al Institutului de Studii Populare. Raspunsul ISP este evident ignorat. Ca si dorinta autoarei excelentului volum despre ideile politice ale secolului XX (trad. rom. de Velica Boari, Polirom, 2002), de a nu-i fi utilizat numele pentru batalii electorale cu care nu are absolut nimic de-a face.

Nu ma uit la televiziuni, nu am antene satelit speciale si nici nu sunt masochist. Dar ceea ce aud si ceea ce citesc despre gradul de rea-credinta la care s-a ajuns ma inspaimanta. Moderatori de talk-shows care nu-si tin sub control pulsiunile si fobiile, ziaristi nevrozati care canta in struna unor politicieni dispusi sa lanseze cele mai bizare acuzatii, limbaj grobian si narcisisme cat Mont Blanc-ul, un spectacol rusinos (dar si funambulesc)  care va trebui odata studiat cu calm de un doctorand in stiinte politice.

Recunosc ca ma depaseste faptul ca o persoana pe care o pretuiesc, fosta consiliera prezidentiala, a intrat in acest joc naucitor si compromitator. Te poti desparti de cineva de care ai fost apropiat, dar aceasta situatie nu inseamna ca trebuie sa participi la un linsaj mediatic despre nu ai cum sa nu stii cat este de gretos, de insalubru si de pervers. Cand ai rupt o relatie de prietenie, fie ea si politica, scria candva Alexandru Paleologu, rupi si cu o parte din tine. Iar atunci, un minim exercitiu al discretiei este o proba de decenta.  A tolera, cu usor perceptibila satisfactie, persiflarea Monicai Macovei nu tine de ordinea pudorii. A-l pune la colt pe Sever Voinescu in compania lui Cozmin Gusa este o contraperformanta etica dezolanta.  Merita citit articolul lui Mircea Marian in EvZ.

Iata ca acum intra in scena si unele ONG-uri, dezvoltand “creator” lexicul politologic prin conceptul de “prefraudare”. Dl Cristian Parvulescu se afla de ani de zile intr-un mai mult sau mai putin surd conflict cu dl Traian Basescu. Opiniile sale sunt evident colorate de unele aversiuni si animozitati care nu au nimic de-a face cu ceea ce se numeste ethosul societatii civile. Este colaborator permanent al nistorescianului Cotidian, ca si alti universitari apropiati de Dinu Patriciu, Crin Antonescu, Emil Constantinescu si Ion Iliescu. Obiectivitatea pare sa fie sacrificata de dragul unor revanse si resentimente care solicita analize separate (reamintesc aici ce-a scris Mihai Neamtu pe Hotnews in legatura cu matricea emotionala a basescofobiei).

Recomand doua articole pe subiectul interventie publice a unor ONG-uri devenite, din ratiuni clar explicate de Andreea Pora si Dan Tapalaga, tribune ale basescofobiei ajunsa la paroxism:

La un ceas in care abunda aproximatiile apodictice si invectivele cu pretentii explicative, atunci cand unii se obstineaza sa-l compare pe Traian Basescu cu Hugo Chavez, ofensand exigentele unui elementar comparatism politologic, recomand  excelentele comentarii de pe inteligentul, lucidul si alertul blog:

www.farfuridi.wordpress.com


Un Lenin al Vestului: Bolsevismul gnostic al lui Antonio Gramsci

29/10/2009

Azi am tinut seminarul doctoral despre Antonio Gramsci. Un ganditor venerat de stanga occidentala, admirat pentru tonul si stilul diferit de al leninismului conventional. Diatribele tonitruante ale lui Lenin au devenit la Gramsci sofisticate si erudite rationamente teoretice.  Nu se poate contesta faptul ca, alaturi de Tocqueville, Gramsci a influentat perspectivele disidentei central-europene asupra societatii civile. Mai mult, geneza Solidaritatii ca miscare autonoma si autoguvernata a confirmat pozitiile unor Michnik, Kuron si Havel privind puterea celor fara de putere ca strategie a revoltei politice inspirata de idealul societatii civile. Or, acesti ganditori s-au intalnit cu tema societatii civile pe linia hegeliano-gramsciana (a nu se uita ca Gramsci a fost, in felul sau, un discipol rebel al lui Benedetto Croce).  In egala masura, Gramsci a justificat o “noocratie” (“sophocratie”) revolutionara al carei scop final s-a identificat cu “dicatatura pedagogica” a unei secte de militanti iluminati (posedati).

In recenta sa biografie dedicata lui Ignazio Silone, istoricul Stanislao Pugliese (Bitter Spring, Farar Straus and Giroux, 2009) citeaza opiniile autorului romanului Fontamara despre cel care, impreuna cu Palmiro Togliatti, a intemeiat Partidul Comunist din Italia (sectie a Internationalei Comuniste). Silone, care a rupt inca de la sfarsitul anilor 20 cu formatiunea care a intrat in istorie drept PCI, isi amintea despre Gramsci ca personaj transant, un filosof pentru care polemica putea deveni un exercitiu feroce (cum adeseori se intampla, nota Silone, cu timizii). A pornit ca socialist libertarian, a colaborat cu Mussolini la cotidianul socialist Avanti in anii 1913-1915, dupa care s-a indragostit de bolsevism si a sustinut neconditionat, chiar daca avand destule rezerve personale, cauza sovietica ( a democratiei directe bazata pe consilii).  Dincolo de orice reticente, Gramsci nu a rupt cu ecleziologia dialectica, nu a deveni precum Silone “un crestin fara biserica, un socialist fara partid”. Exista unele indicatii ca in ultimii ani, inchis fiind in Italia lui Mussolini, s-a delimitat de stalinismul abject al conducerii PCI, dar nu se cunoaste vreun text care sa afirme explict o despartire de bolsevism.

In trilogia sa despre principalele curente ale marxismului (text de baza pentru seminarul pe care tin la University of Maryland), Leszek Kolakowski era inclinat sa priveasa doctrina partidului la Gramsci ca fiind esential diferita de acea, sectar-gnostica, a lui Lenin. Stanga neo-marxista a incercat sa construiasca imaginea unui Gramsci ca apostol al unui “comunism alternativ”. In fapt, Gramsci a idolatrizat partidul comunist ca “Principe Modern”, a predicat un neo-machiavelism politic (ori poate, cum sustin unii exegeti, un neo-hobbesianism), menit sa sustina hegemonia unui grup de intelectuali auto-desemnati drept posesori ai unui adevar ezoteric, inaccesibil maselor. A facut distinctia dintre o “aristocratie a cunoasterii revolutionare” (careia ii apartinea, alaturi de un Lukacs ori de un Lenin) si “religia populara” plebei proletare.

Pozitia relativ indulgenta a lui Kolakowski (diferita de cea extrem de critica la adresa lui Georg Lukacs, a lui Marcuse ori Sartre) a fost amendata de Luciano Pellicani intr-un volum publicat in versiunea americana la Hoover Institution Press in 1981, cu prefata lui Giovanni Sartori. Pellicani, un politolog de orientare socialist-liberala, scrie: “Gramsci nu a pus niciodata sub semnul intrebarii caracterul hierocratic si totalitar al partidului revolutionar”. Pentru el, binele si raul nu exista decat in raport cu un plan politic precis, nu sunt valori autonome.  Obsesia lui Gramsci a fost crearea comunitatii totale, a unui spatiu din care sa fie eliminate orice dizarmonii, orice fracturi, orice tensiuni imanente: “Schisma speciei umane nu poate continua la nesfarsit. Umanitatea nazuieste catre unificare interna si externa; cauta sa se organizeze intr-un sistem social pasnic care va permite reconstructia lumii”. O utopie pentru care era gata sa justifice oricate sacrificii. 

In aceeasi directie merge cunoscutul istoric al ideilor Andrzej Walicki in magistrala sa sinteza Marxism and the Leap into the Kingdom of Freedom: The Rise and Fall of the Communist Utopia (Stanford University Press, 1995), de asemnea referinta cheie pentru acest seminar. Precum Kolakowski, Walicki il priveste pe Gramsci drept un doctrinar cu intuitii filosofice autentice. Pentu el insa, militantul comunist era de fapt un spirit iacobin, urmarind instituirea unui univers al unitatii complet omogene, fara fisuri si erezii,  prin continuul razboi de pozitie (diferit de cel frontal, de manevra).  Milenarismul voluntarist specific gandirii gramsciene a avut ca scop “sa stabileasca ordinea sociala perfecta–perfecta in sensul excluderii egoismului, a pluralismului particularist si a lipsei de unanimitate. Viziunea lui Gramsci despre aceasta suprema salvare imanenta a combinat idealul prometeic al controlului constient asupra soartei colective a umanitatii cu nostalgia pentru relatiile comunitare premoderne (notiunea lui Tonnies despre Gemeinschaft ca antipod al ‘societatii deschise’ pluraliste bazata pe economia de piata”.

Gnoza marxista cultivata de Gramsci a fost una a radicalismului absolutist, a partolatriei ridicata la rang de religie seculara, a miturilor redemptive despre proletariat ca instrument predestinat al unei fictive ratiuni istorice. O revenire la Gramsci  (ori la Lenin) inseamna de fapt o reluare a unui scenariu apocaliptic ce s-a dovedit dezastruos.


Mihail Neamtu despre mitul izolarii externe a Romaniei

29/10/2009

Citesc acest text plin de bun simt publicat in Revista 22 sub semnatura lui Mihai Neamtu. Dupa intoxicarile legate de ‘dictatura Basescu’, aceste precizari sunt oportune si lamuritoare.

Despărţirea de guvernarea Adrian Năstase ne-a scos din spectrul incertitudinilor geopolitice. Integrarea NATO fusese realizată relativ tardiv (29 martie 2004), dar consecinţele acestui act rămâneau invizibile (dacă exceptăm „beneficiile” contractului Bechtel). Sub conducerea fostului premier socialist, libertatea presei din România se situa la cote apropiate de Rusia.  Numeroşi comentatori comparau falimentul juridic al unor ţări africane ca Libia sau Congo cu abisul corupţiei din instituţiile statului român. Deplasările în China ale cuplului Adrian & Dana Năstase s-au materializat mai puţin în contracte pentru firmele româneşti, cât în obiecte de lux pentru vila Zambaccian. (Să nu uităm nici că penalul Omar Hayysam putea ocupa un loc de frunte în avionul prezidenţial).


Misoginie subliminala? Mircea Geoana si “blestemul celor trei Elene”

28/10/2009

Nu stiu cine se ocupa de scrierea discursurilor lui Mircea Geoana, dar devine tot mai limpede ca nu-i face mari servicii. Declaratia de la Botosani privind rolul nefast al “celor trei Elene” este stridenta stilistic, misticoida ca implicatii si aiuritoare istoric. In viziunea candidatului pesedist, consonanta cu iesirile tot mai agresive ale mentorului sau Ion Iliescu, Traian Basescu nu ar fi doar un lider frivol (“bascalios”, spre a-l cita pe Iliescu), dar si unul gata sa calce in picioare toate principiile pe care le profeseaza.  Nesfanta alianta Ion Iliescu-Emil Constantinescu, spectacol simultan rizibil si jenant, isi gaseste contrapartea in ceea ce se numeste in handball “pase-n trei cu schimb de locuri”:  Crin e de fapt un social-democrat, Mircea e un liberal tainuit, iar Dinu Patriciu este un premier posibil sub oricare dintre ei, intrucat el este si social-democrat, si liberal si cate altele.

Evident, o stim cu totii, in campaniile electorale se pot spune tot felul de enormitati, uitate imediat dupa ce se incheie numaratoarea voturilor. Si totusi, a pune semnul egalitatii intre Elena Lupescu, Elena Ceausescu si Elena Udrea (pe care Traian Basescu ar pregati-o pentru postul de premier) mi se pare ca ne aduce in zona suprarealismului. A face dintr-o personalitate feminina contemporana simbolul Raului absolut, a o proiecta deliberat hiperbolic drept intruchiparea suprema a viciului politic, tine, mi-e teama, de o misoginie subliminala, de un univers obscur si alunecos populat de fobii inavuabile.

Cat priveste seriozitatea profetiilor dlui Geoana, iata ce scrie Ioan T. Morar intr-o postare de zile mari:

http://morar.catavencu.ro/2009/10/28/senzational-mircea-geoana-o-va-pune-premier-pe-soacra-sa/

Imi vine greu sa cred ca dl Geoana nu stie ca analogia Elena Ceausescu-Elena Udrea este absurda. Este una vida de sens. Nu mai vorbesc de comparatia cu Elena Lupescu, inselatoare si neavenita, menita doar sa starneasca hormonii aversiunii.  Dar, la ora actuala, se pare ca totul este permis intru macularea imaginii lui Traian Basescu: felonii, contrafaceri, manipulari, insinuari, neadevaruri crase, fantasme terifiante.  Se repeta obsesiv ca Traian Basescu a instaurat o dictatura. S-a ajuns ca un profesor de istorie, candidatul prezidential al PNL, sa-l acuze pe Traian Basescu ca, daca era presedinte in 1990, i-ar fi impuscat pe demonstrantii din Piata Universitatii (cata vreme benignul, magnanimul, “aducatorul de soare” Ion Iliescu nu a facut decat sa-i invite pe zelosii mineri, cu ale lor rangi, lanturi si bastoane contondente). Un bun simt stiintific elementar l-ar fi obligat pe Crin Antonescu sa se abtina de la recursul la istorie contrafactuala. Pe baza ei se pot crea tot soiul de scenarii retroactive, nascute din panica, furie si resentiment. De pilda, daca Lenin nu murea in 1924, l-ar fi lichidat pe Stalin. Ori invers.  Daca dl Coposu nu inceta din viata in 1995, Emil Constantinescu n-ar fi renuntat la angajamentele sale monarhiste, cu toate consecintele de rigoare.  Si cate altele…

Sistemul democratic din Romania de azi nu are de-a face (institutional, procedural si valoric) cu cel comunist. Elena Ceausescu, asemeni lui Nexmije Hoxha, nu ar fi putut ajunge sa controleze partidul si statul daca sotul ei nu ar fi fost dictatorul totalitar dintr-un regim comunist (in aceste doua cazuri, national-stalinist).  Ii sugerez lui Mircea Geoana (si nu doar lui) sa citeasca volumul Sinistra doamna de Fahri Balliu,  in curs de aparitie la Humanitas, in colectia “Istorie Contemporana” pe care o coordonez impreuna cu Cristian Vasile.  O cutremuratoare lectie de istorie si adevar. Poate ca dupa o asemenea lectura, dl Geoana va fi mai prudent in lansarea acestui gen de petarde. In politica, focurile de artificii pot genera valvatai reale.

Iata fragmente din prefata semnata de celebrul scriitor albanez Ismail Kadare si din argumentul meu pentru acest atat de necesar volum.

http://www.humanitas.ro/humanitas/sinistra-doamna

„În întunecata galerie a soţiilor de tirani, Peninsula noastră Balcanică are două modele: Elena Ceauşescu, în România, şi Nexhmije Hoxha, în Albania. Prima a devenit un model de ignoranţă şi îngustime la minte, obsedată de ideea de a primi titluri ştiinţifice – iar cu cât avea mai multe, cu atât se acoperea mai tare de ridicol. Cea de a doua s-a remarcat printr-o înclinaţie spre trivialitate şi printr-o cruzime fără egal, ceea ce i-a făcut pe albanezi să o poreclească «Pantera neagră».“ (Ismail Kadare)

„Atmosfera de la curtea «sultanului» Enver Hoxha a fost impregnată de minciună, delir encomiastic, sadism şi vendete tribale. Membră a CC, controlând accesul la dictator, influenţându-i deciziile, Nexhmije a fost principala sa complice. Ceea ce nu se spunea în plenare ori în şedinţele de Birou Politic se şoptea seara acasă, la masă ori în timpul plimbărilor prin parcul rezidenţial păzit de Sigurimi. Prezenta monografie reprezintă o investigaţie deopotrivă captivantă şi terifiantă a unui univers politic lugubru, bântuit de uri, vendete şi invidii viscerale. Nu e lumea intrigilor florentine, ci aceea a patimilor de clan deghizate în verbiaj dialectic.“ (Vladimir Tismăneanu)


La University of Maryland, despre incredere si angajament civic

27/10/2009

O excelenta dezbatere s-a desfasurat astzi la University of Maryland pe tema “Trust and Civic Engagement” ca elemente ale culturii politice post-comuniste. Au vorbit profesorii Eric Uslaner de la Maryland si Gabriel Badescu, seful catedrei de stiinte politice a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj (cei doi au colaborat la coordonarea unui volum aparut la editura Routledge) . Au fost prezenti numerosi studenti si profesori, inclusiv seful departamentului de Government and Politics, cunoscutul specialist in comparative politics, Mark Lichbach.

Evenimentul face parte din seria de conferinte “1989 and Its Aftermath: Comparative Perspectives on Revolutions, Liberal Values, and Democracy”, un parteneriat intre Department of Government and Politics (University of Maryland) si Institutul Cultural Roman.

S-au discutat teme de stringenta actualitate precum relatia dintre incredere si cadrele institutionale ale democratiei, mostenirile comuniste si suspiciunea ca factor al climatului public, neincrederea in politica, dimensiunile definitorii ale spiritului civic, educatie si democratie. Dupa prelegeri, cei doi conferentiari au fost realmente asaltati de intrebari si comentarii.  Pe scurt, un eveniment intelectual de inalta tinuta, un succes academic veritabil.

Ca moderator am insistat asupra chestiunilor legate de sperantele anului 1989, de atractia Europei, de reconstituirea practicilor civice dupa pustiitorii ani de dictatura ideocratica.


Impotriva amneziei: Dosarele nomenklaturii au devenit accesibile, inclusiv documente despre Ion Iliescu…

26/10/2009

Una din recomandarile Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste (Humanitas, 2007), a fost accesul liber la arhivele CC al PCR, in special cele legate de cadrele partidului, documente pastrate sub sapte peceti de catre cei prea putin interesati de examinarea obiectiva a adevarului istoric. Salut pe aceasta cale activitatea istoricilor si arhivistilor care au realizat acest pas important in directia confruntarii trecutului totalitar (referent Ioana Mihai, arhivisti Gabriel Catalan si Mircea Stanescu).  Mentionez ca multe din aceste dosare nu au fost accesibile membrilor si expertilor Comisiei Prezidentiale, in pofida interventiilor repetate ale Presedintelui Traian Basescu. Cand am solicitat dosarul lui Ion Iliescu, ni s-a oferit, in chip cinic, fisa de cadre a unui omonim inginer horticultor.

Specialisti manipularii si mistificarii, propagandistii ceausisti mascati in istorici, nu aveau/nu au nici cel mai mic interes in luminarea acestor pagini tenebroase de istorie a Romaniei. Acum cativa ani, Ion Iliescu a acuzat demersul Comisiei Prezidentiale de “pasiunea de a ne uita prin gaura cheii”. Ne-a numit, “scribalai” obsedati de “scormonitul prin dosare”.

Biografiile activistilor, afirma Iliescu, nu conteaza pentru a intelege epoca. Abordarea noastra este multicauzala: conteaza structurile institutionale, nivelul explicatiilor macrosociale, dar si istoria subiectiva a nomenklaturii. Ne intereseaza autobiografiile celor care au guvernat bestiarium-ul comunist, cum si-au construit carierele, prin ce minciuni, masluiri, false eroisme, intrigi sordide, lovituri de pumnal pe la spate, hagiografii comandate oportunist, complicitati secrete, vendete, epurari si abuzuri…

Ne intereseaza aceste lucruri pentru ca este intru totul normal ca oamenii sa stie rolul unui Ion Iliescu si al amicilor sai in anii dictaturii comuniste. Mai ales ca marele preot al amneziei l-a uns pe dl Mircea Geoana drept favoritul sau in alegerile prezidentiale. Sperand (ori stiind) ca o presedintie Geoana ar fi de fapt a treia presedintie Iliescu.

Printre persoanele care apar în aceste documente se numără asadar activişti şi membri ai nomenclaturii comuniste ca: Manea Mănescu, Ilie Verdeţ, Alexandra Sidorovici, Serghei Niconov, Ana Toma, Petre Goncearuc, Alexandru Kiss, Solomon Kohn, Copetin Geza, Vanda Nicolschi, Maxim Berghian, Sara Roller (Zighlbaim), Lenin Alexei, Nicolae Popescu-Doreanu, Eduard Schlesinger, Tudor Avădanei, Vasile Pungan, Ion (Ioan) Iliescu, Ileana Răceanu, Afanase Mederezenco, Vasile Patilineţ, Nicolae Giosan, Adalbert Deutsch, Muslim Kerim, Iulian Ploştinaru, Gheorghe Marusi, Miu Dobrescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Cioară, Lina Ciobanu, Mihai Dulea, Nicolae-Dan Fruntelată, Dumitru Ghişe, Pavel Ţugui, Ion Ardeleanu, Dumitru Popescu, Kovacs Emeric, Ion Vorovenci, Mihai Pleşiţă, Nicolae Chiper, Gherasim Morar, Iuliu Zagorski, Adalbert Pap, Gheorghe Vaida, Ion Gh. Văduva, Ludovic Fazekas, Ivanca Rudenco, lt.col.(Av) Tudor Panait Petcu, cpt. de rang. 1 Iosif Gheorghe Pricop, col.(I) Dumitru Ioan Popa, lt.col.(I) Nicolae Gheorghe Lupea, mr.(I) Teodor Sava Iacob, Ştefan Korodi, Gheorghe Lobonţ, col. Mircea Nicolai Şuhan, Nicolae Popeangă, Marcel Bosînceanu, Iosif (Iozsef) Breban, Gheorghe Racoviceanu, Ion Vătăşescu, Ştefan Mînăstireanu, Ervin Fleischer, Ion Tomescu, Gheorghe Diaconescu, Vasile Gh. Miron, Ioan Coman, Aurel Enoiu, Vasile Caba, Costică Chiţimia, Kiraly Carol, Victor Duculescu, Andrei Sütö, Maria Ghiţulică, Ştefan Hegedüs, Gheorghe Feier, Iginio Pavoni, gen.mr. Gheorghe Dumitru Moga, Mihai Gere, Gheorghe Homoştean, Tudor Postelnicu, Constantin Olteanu, Gheorghe Oprea, Petre Lupu, Iosif Uglar, Vasile Gherasim, Gheorghe Tinca, Viorel Faur, Mihai-Mircea Zelinschi, Wilhelm Helwig, Ion Hogea, Ilie-Sorin Şerbănescu, Iosif Banc, Florenţa Rusu, Ioan Cârcei, Ioan Pop D. Popa, Dumitru Petric, Gheorghe Neacşu, Ştefan Milcu, Gheorghe Pătuleanu, Ecaterina Ciutacu, Vasile Chelaru, Francisc Orban, Gheorghe Hidegcuti, Ion Bold, Aurel Feneşan, Gheorghe Moiş, Ioan Gall, Gheorghe Rusan, Raluca Rîpan, Ion Bălu, Anton Moisescu, Brâncoveanu Pogea, Teodor Bugnariu, Emil Condurachi, Ion Paicu; Ioachim Moga, Jakab Dezideriu, Sebestyen Karoly, Gheorghe Curinschi, Nicolae Şerban, Ion Busu, Aurel Retegan, Maria Mureşan, Jakab Katalin, Seres Gizella, Maria Jianu. Am marcat in rosu cateva nume cu deosebire semnificative pentru perioada de dinainte si de dupa decembrie 1989…

Comunicatul de mai jos probeaza punerea in practica a acestei recomandari a Comisiei Prezidentiale, asumata de seful statului in discursul din 18 decembrie 2006.

C O M U N I C A T   D E   P R E S Ă

Publicul interesat de studierea regimului comunist din România poate consulta acum documente inedite privind nomenclatura în inventarul Secţiei Organizatorice – „Dosare-Anexe” (1950-1989) din cadrul Fondului C.C. al P.C.R. la Sala de studiu a Arhivelor Naţionale ale României şi on-line

Începând de luni, 19 octombrie 2009, Arhivele Naţionale ale României pun la dispoziţia publicului interesat inventarul Secţiei Organizatorice – „Dosare-Anexe” (1950-1989) din cadrul Fondului C.C. al P.C.R. Acesta poate fi consultat atât prin Sala de studiu a instituţiei noastre (Bd. Regina Elisabeta 49, Bucureşti), cât şi pe site-ul Arhivelor Naţionale (www.arhivelenationale.ro).

Promovarea accesului liber, rapid, egal şi nediscriminatoriu la fondurile şi colecţiile aflate în administrarea Arhivelor Naţionale ale României continuă prin punerea la dispoziţia celor interesaţi de studierea regimului comunist din România a inventarului Secţiei Organizatorice – „Dosare-Anexe”(1950-1989) din cadrul Fondului C.C. al P.C.R. Astfel, procesul de deschidere către public a documentelor create de regimul comunist face un nou pas, în condiţiile în care solicitările de acces la acest fond au sporit simţitor în ultimii ani.

Printre persoanele care apar în aceste documente se află numeroşi activişti şi membri ai nomenclaturii comuniste. Pentru mai multe detalii privind epopeea acestor dosare, vă invităm să consultaţi prefaţa inventarului, accesibilă pe site-ul nostru.

Consultarea acestui inventar se poate realiza prin Sala de studiu a Arhivelor Naţionale, dar şi on-line.

Reamintim că, începând cu iulie 2007, Arhivele Naţionale ale României au pus la dispoziţia publicului numeroase fonduri arhivistice produse de Partidul Comunist sau de instituţiile partidului-stat. Ulterior, în decembrie 2008, a fost lansată Fototeca online a comunismului românesc (cea mai mare bază de date, accesibilă pe internet, gratuit, cu fotografii din timpul comunismului, http://fototeca.arhivelenationale.ro/). De asemenea, în iunie 2009 a fost demarată operaţiunea de introducere pe internet a inventarelor fondurilor şi colecţiilor aflate în depozitele instituţiei noastre (http://www.arhivelenationale.ro/index.php?lan=0&page=145). În acest context, postarea pe site a inventarului Secţiei Organizatorice – „Dosare-Anexe” (1950-1989) se încadrează hotărârii Arhivelor Naţionale de a se deschide cât mai mult publicului cercetător.


La Princeton, despre naruirea comunismului si onoarea sovietologiei

25/10/2009

O discutie fascinanta s-a purtat ieri (24 octombrie) la conferinta de la Princeton, in legatura cu destinul politic si statutul epistemic (“production of knowledge“) a ceea ce s-a numit sovietologie. Nu a fost vorba in aceasta directie istorico-politologica de o naratiune dominanta (presupus partizana), menita sa justifice fobiile “complexului militar-industrial”.  Cunoscutul critic cultural Paul Berman, autorul volumului Terror and Liberalism (tradus in romaneste la Curtea Veche in colectia “Constelatii”)  a avansat ipoteze extrem de incitante pe acest subiect. Departe de a fi fost produsul exclusiv al Razboiului Rece, cum se afirma adeseori, sovietologia  a demarat de fapt inca din anii ’20. Cunoasterea fenomenului sovietic ca expresie a noului sistem care a fost totalitarismul s-a datorat, in mare masura, emigrantilor politici din Rusia (anarhisti, socialist-revolutionari si mensevici), apropiati de sindicatele americane si de formatiunile stangii anticomuniste. Berman a amintit rolul unei publicatii precum The New Leader.

In interventia mea am reamintit contributiile clarificatoare (stiintific si moral) ale unor Boris Nikolaevski, Robert Conquest, Boris Souvarine, Aleksandr Dallin, Adam Ulam, Henry Roberts, Leonard Shapiro, Raymond Aron, Zbigniew Brzezinski, Richard Pipes, Martin Malia. Cand a scris Originile totalitarismului, Hannah Arendt s-a documentat din aceste opere analitice.  Nu mai putin importante au fost marturiile unor Arthur Koestler, Viktor Kravcenko, Jan Valtin, Whittaker Chambers, despre care a scris o carte superba, aparuta in 2009,  John Fleming, profesor la Princeton, cu titlul The Anticommunist Manifestos. As mai spune ca volumele de istorie rusa scrise de un Orlando Figes combina traditia sovietologica si directia de analiza a subiectivitatii in anii dictaturilor comuniste. Cat priveste ceea ce s-a numit “scoala revizionista”, am amintit ca istorica Lynne Viola,profesoara la University of Toronto, a publicat recent u volum cu titlul The Unknown Gulag, despre stramutarile fortate de populatie din perioada colectivizarii staliniste. Un titlu de negandit in anii 70.  Arhivele comunismului, indiferent de tara, au confirmat intuitiile sovietologiei, au probat defintiv, dincolo de orice indoiaala rationala, ca sistemele leniniste au fost intemeiate pe constrangere, violenta si minciuna.

Am afirmat ca intre Cold Warriors si fellow travellers, adevarul istoric a fost de partea celor dintai. Lucrul acesta reiese dintr-un volum in onoarea lui Robert Conquest, editat de Paul Hollander, despre care am scris o recenzie ce va apare in numarul pe luna octombrie al revistei Society. Sovietologia a studiat patologiile interne ale sistemului comunist si a spulberat iluziile privind pseudo-legitimitatea acestuia.  Mai trebuie spus ca nu a existat un front, un bloc sovietologic. S-au exprimat voci si pareri diverse, dar nu s-au facut concesii la capitolul recunoasterii violentei intrinseci a bolsevismului, in oricare din ipostazele sale.  Sovietologia a anticipat prabusirea din 1989-1991.

Voi reveni cu impresii de la aceasta conferinta de o impresionanta calitate a dezbaterilor, cu lucrari subsantiale scrise de cercetatori tineri, cu comentarii profunde venind de la senior scholars.  Un film despre demonstratia din Piata Tienanmen si masacrul ordonat de birocratia comunista a fost de asemenea un prilej de a reconsidera semnificatiile dramatice ale anului revolutionar 1989. Tot in interventia mea, in cadrul panelului despre idealurile revolutiilor din 1989, m-am referit la filmul lui Corneliu Porumboiu “A fost/n-a fost”, la ambiguitatile halucinante ale unei revolutii soldate cu atiatia morti, dar si cu o guvernare neo-nomenklaturista de un cinism nepereche. Un film examinat ca emblematic petnru priceperea a ce s-a petrecut in 1989 in cartea lui Stephen Kotkin, The Uncivil Society. Un film despre care profesorul Kotkin imi spunea la la Princeton ca il considera o mini-capodopera.


Dupa 20 de ani: La Princeton, despre revolutiile din 1989

22/10/2009

22-24 octombrie: Princeton University, Conferinta despre anul revolutionar 1989 (”The Global 1989: A New Generation”) . Participa Adam Michnik, Stephen Kotkin, Jan T. Gross, Breyten Breytenbach, Istvan Rev, Klaus Leggewie,Sean Wilentz, Vladimir Tismaneanu, Stanley D. Katz, Martin Butora, Caterina Preda, Paul Berman, Mark Kramer si multi altii, profesori, jurnalisti, doctoranzi, participanti la evenimentele care au marcat decisiv istoria contemporana.

http://www.princeton.edu/cch/events/conferences/

In New York Review of Books, prima parte a unui eseu de Timothy Garton Ash intitulat “1989!”. Cunoscutul istoric britanic insista asupra naturii multicauzale a ceea ce s-a intamplat in acel an extraordinar si polemizeaza cu teza noi lucrari a lui Stephen Kotkin (in colaborare cu Jan T. Gross), Uncivil Society (Modern Library, 2009). Am examinat cartea lui Kotkin (co-organizator al conferintei de la Princeton, autorul influentei carti Magnetic Mountain), impreuna cu alte volume despre 1989 (discutate si de Garton Ash) in eseul “They wanted to be free” care va apare saptamana viitoare in Times Literary Supplement. Chiar daca exista o doza de exagerare la Kotkin atunci cand respinge  paradigma societatii civile in explicarea colapsului (cu exceptia Poloniei), cred ca este vorba de un efort intelectual extrem de patrunzator, captivant si menit sa deschida noi directii de interpretare.  Iar analiza cazului romanesc este cat se poate de profunda.

Articolul lui Garton Ash poate fi accesat la:

www.nybooks.com


Vorbe fara noima: Profesorul API si problema dictaturii

21/10/2009

Credeam ca profesorul AP Iliescu va oferi argumente, nu invective, drept replica la invitatia mea de a elabora, coerent si informat bibliografic, pe tema presupusei naturi dictatoriale a actualului sistem politic din Romania. Nu a facut-o dintr-un simplu motiv: cu toate suferintele acute ale sistemului politic actual, Romania este o democratie, nu o dictatura. Iar Traian Basescu nu urmareste sa o aboleasca, ci sa o adanceasca.  In interventiile mele, am propus o definitie operationala, nu una restrictiva, a dictaturii. Este vorba de un anumit tip de regim politic, cu al sau gen proxim si tot cu a sa differentia specificaO stim de la Philippe Schmitter, o democratie poate fi mai mult sau mai putin liberala, dar in chip cert nu este o dictatura. Perioada hibrida, consfintita prin Constitutia majoritatii absolute a FSN, a trecut.  In Romania au avult loc alternante la putere, ceea ce era greu de imaginat in iunie 1990.  De aici si necesitatea unei noi Constitutitii si a unei Noi Republici. La acest nivel ar putea avea loc o discutie fertila.

Ceea ce propune, in schimb, in ex-Cotidianul, este o reluare a istovitelor teme utilizate ad nauseam de “antene”, de Adrian Severin, Ion Iliescu, Adrian Nastase, Emil Constantinescu si Cornel Nistorescu, spre a-i numi pe cei mai vocali. Ceea ce invoca prof. Iliescu este registrul de intentii, nu cel de fapte, atribuite lui Traian Basescu. Or, la acest subiect, terenul este oricand deschis pentru speculatii suprarealiste. Nu voi conteni sa o repet: Traian Basescu nu este nici Chavez, nici Lukasenko, nici Mugabe, nici Raul Castro.  Acesta este un adevar de bun simt pe care numai cecitatea ideologica te poate face sa-l ignori.

Presedintele a fost suspendat de majoritatea parlamentara, in pofida deciziei Curtii Constitutionale, o tema convenabil ignorata de prof. Iliescu. Nu a fost acel act arbitrar o “falsificare a optiunilor electorale”?  Guvernul minoritar PNL (sustinut parlamentar de PSD), nu Traian Basescu, a facut ce-a vrut cu bugetul tarii vreme de peste doi ani de zile. Nici unul dintre cei care refuza sa-l calomnieze pe Traian Basescu nu are loc pe canalele de televiziune dominante. Dl Alexandru Sassu pazeste cu strasnicie de cerber acest lucru la TVR. Iar dl Sassu nu este, by any strech of the imagination, “pionul” lui Traian Basescu.

O polemica onesta exclude bascalia ieftina la adresa celui despre care vorbim. Tot asfel, ar trebui evitate procesele de intentii: nu este firesc sa clamezi ca ai fi unicul depozitar al valorilor democratice in Romania, cata vreme intelectuali cunoscuti ar fi de fapt “urmasii criterionistilor”, “adversari ai pluralismului”.  O asemenea abordare este anistorica si neindoios partizana.  Civilitatea impune o anumita rigoare a discursului.  Atunci cand scriu despre domnii Geoana ori Antonescu, o fac referindu-ma la functiile lor. Nu le reamintesc, de cinci ori pe zi, derapajele retorice (de pilda, mitingul din fata Academiei Militare din aprile 2007, in perioada suspendarii, cand dl Geoana aparea in compania lui Vadim Tudor, deci in perioada cand se referea la dl Basescu drept “un deseu toxic ce trebuie incinerat”, daca nu ma inseala memoria).

Nu-i persiflez pe oamenii politici amintiti recurgand la termeni pe cat de condescendenti, pe atat de deplasati precum cei din pasajul de mai jos:

 Marinerul nomenclaturist (s.m.) a falsificat pur şi simplu opţiunile electorale din 2004: a transformat majoritatea (PSD-PC) în minoritate şi minoritatea (PDL-PNL) în majoritate. Că a comis fapta şi că ea implica o imoralitate politică a recunoscut mândru el însuşi. „Bine că ne-a scăpat de PSD“, vor replica unii, dar asta nu e gândire democratică. Cine a obţinut majoritatea voturilor nu poate fi redus la minoritate fiindcă aşa vrea preşedintele. Ce este falsificarea opţiunilor electorale? Act dictatorial. Băsescu s-a luptat feroce să adune toate serviciile secrete sub comanda lui şi să-şi fixeze pionii la conducerea lor. Cine prezidează prin forţa serviciilor secrete? Dictatorii.”

Mai conteaza oare in aceasta irepresibila revarsare de aversiune, fiere si resentiment  faptul ca dl George Maior este membru al PSD, ca numirea sa la conducerea SRI a fost facuta cu acordul dlui Geoana?   Ca in fruntea SIE s-a aflat la un moment dat dl Claudiu Saftoiu, astazi unul dintre criticii vehementi ai presedintelui?  Nu si-a numit Emil Constantinescu oameni de incredere in fruntea serviciilor? A fost oare el dictator?  Nu erau domnii Timofte si Fulga apropiatii lui Ion Iliescu?  Logica stramba a dlui Iliescu il conduce intr-un cul-de-sac sofist, deci pe un teritoriu unde dialogul devine imposibil.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 172 other followers