Ceea ce s-a petrecut in Romania ultimelor luni tine de Bosch sau Goya. Slutirea realitatii pana la caricatura, chipuri schimonosite de ura, sudalma devenita mod fundamental de expresie televizata, o bucurie a macularii cum nu credeam ca poate exista.
“Am votat cu Geoana, declara in EvZ, un senior liberal, conducator de institut cu buget guvernamental, pentru ca Basescu trebuia sa dispara”. Ni plus, ni moins. N-a fost sa fie. In Statele Unite, functionarii publici se abtin de la asemenea luari de pozitie partizane. Pe blogul sau, aflu din EvZ, juristul Adrian Nastase, presedintele Consiliului National al PSD, propune o discutie pentru “a micsora ponderea voturilor diasporei romanesti”. So much about patriotism. Citesc si ma frec la ochi: nu stie dl Nastase ce rol esential joaca diaspora in politica democratica din tarile baltice? Ori din Spania si Portugalia? Ori din Grecia? Ori din Croatia? Ce inseamna aceasta “diminuare” a semnificatiei votului? Ma trec fiorii: e vorba ora de un nou principiu, ceva de genul “un roman din diaspora=jumatate, ori un sfert, ori o zecime de vot?” Si cine va decide asupra statutului cetatenilor din diaspora? Domnii Ponta, Nastase, Geoana, Vanghelie, Hrebenciuc si altii din anturajul lor? Domnii Patriciu, Vantu si Voiculescu? Eu cred ca e necesara in tabara PSD-PNL o benefica pauza de respiratie. Altminteri ajungem sa citim si alte asemenea insolite, stranii, naucitoare galimatii. Precum cele ale unui militant pesedist care sustinea azi ca maghiarii, deci cei care nu sunt romani etnici (auzim cum rasuna, peste munti si vai, graiul sangelui), au inclinat balanta in favoarea lui Traian Basescu. Partid de stanga PSD?
Catalepsia ratiunii, destituirea logicii elementare, sofismele cele mai stanjenitoare, ferentarizarea, despre care scria Monica Lovinescu, confirmata minut de minut, ceas de ceas, cu metodica insistenta. Un presedinte diabolizat nu doar de catre lacheii cu simbrie ai oligarhilor, ci si de oameni politici care jura pe principii liberale. Fara jena, fara retineri, impudic, grotesc si cinic. Profesori, decani, fosti rectori, fosti presedinti, fosti premieri, politologi , miliardari ai “capitalismului” de jaf si cumetrie, ex-disidenti si activisti civici ai unor timpuri apuse, iata-i dansand hora macabra a injosirii. Am numit acest fenomen pe cat de intristator pe atat de spectaculos o contrarevolutie a nesimtirii etice. Eseul de mai jos al lui Angelo Mitchievici il documenteaza impecabil. (Vladimir Tismaneanu)
O imagine de neuitat
de Angelo Mitchievici
Indiferent de rezultatele acestui tur de scrutin există o imagine care îmi va rămâne în minte. Astăzi, 6 decembrie. La Antena 3, când orice dezbatere pe teme politice ar fi trebuit să înceteze, patru invitaţi tocmai acest lucru făceau încălcând flagrant legea. Dar nici măcar acest fapt nu este atât de important, cât componenţa acestei distinsei alăturări, componenţă similară unui tablou de gen. Pe de o parte, Corneliu Vadim Tudor, poetul de curte al familiei Ceauşescu, reputat pentru acel „Lăsaţi securiştii să vină la mine!”, pentru xenofobie şi antisemitism, alături de domnul Petre Roman cu care se întreţinea agreabil! Corneliu Vadim şi Petre Roman! No comment. Vadim Tudor face parte din aceeaşi familie de spirite care are drept numitor comun gena recesivă a fascismului, a fervorilor comunistoide, a exceselor totalitare care au marcat secolul XX cu lagăre de concentrare, cu Auschwitz, cu Gulagul, cu iadul concentraţionar de la Piteşti, Gherla, Sighet etc.: Jean-Marie Le Pen, Jorg Heider, Vladimir Jirinovski. Şi cu toate acestea, nu departe de el se afla şi domnul Victor Ciorbea care face parte dintr-un partid al cărui spiritus rector a fost excelenţa sa, domnul Corneliu Coposu, făcut în fel şi chip de Vadim Tudor şi pe care doar puţin l-a salvat de bâtele minerilor când aceştia au devalizat sediilor partidelor istorice, inclusiv cel al PNL-ului. În plus, ca o chezăşie a acestei alăturări de caractere, domnul Cristian Pârvulescu, în calitate de reprezentant al societăţii civile, dichisit, „echidistant”, „serios”. Încă odată, masa rotundă era oferită de Antena 3 cu tacâmurile lui Dan Voiculescu, dovedit turnător. Indiferent de cine câştigă alegerile, acest tablou merită un recurs la memorie. De altfel, e memorabil. Un tablou al consensului pentru liniştea noastră la 20 de ani de la revoluţie.
Bonus: Un excelent articol de Ioan T. Morar, dur si necesar precum un bisturiu chirurgical in lupta pentru inlaturarea cangrenei. Constat ca exista “suflete frumoase” care sufera din pricina cuvintelor de o transanta franchete ale lui Ioan T. Morar. Nu-mi amintesc ca acesti oameni sa fi suferit public pentru valurile de dejectii revarsate de Nistorescu si ai lui (sa-i numim?) la adresa unor Gabriel Liiceanu, H.-R. Patapievici, Teodor Baconsky, Cr. Patrasconiu, M. Mihaies, Traian Ungureanu, M. Cartarescu, Monica Macovei, Sever Voinescu, Cristian Preda, Catalin Avramescu, Mihail Neamtu, Ioan Stanomir si cati altii. Nu i-a deranjat un Ludovic Orban cu ale sale periodice puseuri de resentiment vulcanic si cu atacurile imunde la adresa Revistei 22. Sunt selective intru indignare aceste “suflete frumoase”.
http://morar.catavencu.ro/2009/12/08/un-scuipat-pentru-nistorescu/
