Ceasul claritatii morale: Legea Lustratiei va supusa la vot deschis, Doru Maries iese din greva foamei

30/03/2010

Exista momente in istorie cand timpul se contracta si se accelereaza. Este ceea ce se petrece acum in Romania. Dupa ani de zile de torpoare amnezica, de boicotare, sabotare si sfidare a revendicarilor legitime ale societatii civile, ale fortelor anti-totalitare, iata ca mobilizarea civic-democratica da, in fine, roade. Intalnirea dintre exponenti proeminenti ai societatii civile si doamna Roberta Anastase a rezultat in angajamente cruciale pentru viitorul democratiei romanesti.  A te distra pe seama acestor lucruri, afisand, precum dl Victor Ponta, o suverana, ironica detasare, nu probeaza nici empatie pentru victimele comunismului, nici intelepciune strategica.

Faptul ca Legea Lustratiei, intarziata peste masura, persiflata de Ion Iliescu si partizanii sai, va fi supusa votului deschis in Camera Deputatilor pana la data de 20 mai 2010, este de cat se poate de bun augur.  Nu este catusi de putin adevarat, cum pretinde Ion Iliescu, ca ar fi vorba de o “lege de tip ceausist”.  Ca deputat pe vremuri in ceea ce se numea Marea Adunare Nationala, un simulacru de parlament lipsit de orice autonomie in raport cu poruncile PCR, Ion Iliescu ar putea sa fie putin mai precaut cu asemenea penibile analogii.  Lustratia nu pedepseste penal pe nimeni, ci, in concordanta cu Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara din martie 1990, pur si simplu impune fostilor activisti platiti ai PCR si securistilor sa faca un pas inapoi, sa renunte la a mai ocupa functii publice un numar limitat de ani.  Nu este o damnatiune pentru vesnicie. Cat priveste jignirile aduse de Ion Iliescu lui Doru Maries, ele tin de recuzita propagandistica specifica practicilor bolsevice.  Ion Iliescu se dovedeste un ostatec definitiv si iremediabil al formei mentale comuniste.  Votarea Legii Lustratiei va fi o incercare revelatoare pentru clasa politica din Romania la doua decenii de la prabusirea oficiala a regimului comunist. Vor cadea mastile.  A sosit momentul ca statul de drept sa aseze lucrurile in matca lor fireasca.

Fortele politice democratice au acum prilejul sa-si afirme deschis valorile. Testul va veni curand.  Se vor desparti, limpede si categoric, apele. A sosit ceasul claritatii morale.  Cred ca ne apropiem de clipa in care va iesi la iveala adevarul despre Revolutie, despre mineriade, despre rolul liderilor din epoca ai FSN in ceea ce in politologie se numeste “anarhia organizata statal”, prin instrumentalizarea violentei si manipularea desantata a mijloacelor de comunicatie in masa.  Nu ma indoiesc ca se va discuta pe larg, in lunie ce urmeaza, utilizarea hiper-partizana a televiziunii de stat deoptriva in perioada Revolutiei si in lunile, chiar anii ce-au urmat.  Imi amintesc perfect, eram la Bucuresti pe 13 iunie 1990, cum istoricul Razvan Theodorescu, presedintele Televiziunii Romane ce-si zicea “libera”, afirma ca manifestatiile de protest impotriva evacuarii fortate a Pietii Universitatii din ordinul echipei Iliescu-Roman ar fi fost “o rebeliune de tip legionar”.  Dezinformarea, intoxicarea, calomniile sordide–acestea au fost armele unui regim al carui calcai al lui Ahile a fost din prima clipa lipsa de legitimitate.  Un regim nascut din impostura, din travesti, din frauda semantica si din minciuna.  Un regim care, fidel originilor sale bolsevice, si-a diabolizat, criminalizat si prigonit criticii.  Oricine va (re)citi paginile publicatiilor feseniste din 1990 va putea nota instigarile la ura sociala, la persecutarea intelectualor critici, la agresiuni impotriva partidelor democratice.  Imi amintesc oribilul slogan din iunie 1990, scandat ad nauseam de gloata fesenista: “Pe Iliescu il iubim/Il votam tot anul/Ca sa moara de necaz/Ratiu si Campeanu”.  Imi amintesc atacurile impotriva sediului PNT-CD, furibunda campanie de denigrare a lui Corneliu Coposu. Nu avem dreptul sa uitam imunditiile debitate impotriva unor Doina Cornea, Octavian Paler, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Petre Mihai Bacanu, Gabriel Andreescu, Laszlo Tokes.  Asa arata, schimonosit de o ura de nedomolit, chipul a ceea ce Ion Iliescu proclama drept “democratie originala”. 

Nu gasesc cuvinte prin care sa-mi exprim admiratia pentru sacrificiul lui Doru Maries. Toti prietenii societatii deschise ii sunt indatorati. La antipodul statului de nedrept, deci al celui comunist, se afla statul de drept. Este o constructie in raport cu care toti omenii de buna credinta trebuie sa se simta solidari si responsabili. E nevoie de legi precum cele recomandate in Raportul Final al Comisei Prezidentiale. Este nevoie de legi reparatorii pentru victimele abuzurilor comuniste.  Este nevoie de adoptarea legii de reducere a pensiilor securistilor si activistilor. Cei care au crezut ca pot fereca si batjocori la nasfarsit adevarul s-au inselat.

PS For the record: In unele referinte la acest text, se scrie ca as detine functia de presedinte al IICCMER. Precizez ca am fost numit presedinte al Consiliului Stiintific al acestui institut (pozitie neremunerata) incepand din februarie 2010. Presedinte executiv al IICCMER este prof. Ioan Stanomir, iar director stiintific este dr Mihail Neamtu.  (VT)

Comunicat de presă al Asociaţiei 21 Decembrie 1989

Astăzi, 30 martie 2010, începând de la orele 9:30, a avut loc la Palatul Parlamentului întâlnirea dintre preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase şi reprezentanţii societăţii civile Florian Mihalcea – preşedintele Societăţii Timişoara, Daniel Vighi – vicepreşedinte, Sorin Ilieşiu, Valeriu Stoica şi Viorel Oancea (iniţiator al legii lustraţiei) – membri ai Societăţii Timişoara şi Teodor Mărieş – preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, întâlnire cerută recent la Timişoara cu ocazia aniversării a 20 de ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara care cerea prin punctul 8 adoptarea lustraţiei anticomuniste. La întrevedere au mai participat deputatul PNL Eugen Nicolăescu – iniţiator al legii lustraţiei, şi deputaţii PD-L Daniel Buda, Marius Dugulescu şi Florin Postolachi. Preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat că este de acord cu ambele solicitări ale lui Teodor Mărieş, aflat în a 78-a zi de grevă a foamei pentru pentru adoptarea lustraţiei anticomuniste, precum şi pentru adevărul despre genocidul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990: Supunerea la vot deschis (nesecret, cu apel nominal) a Legii lustraţiei astfel încât poporul român să ştie clar cine ar putea fi împotriva îndepărtării din înaltele instituţii ale statului a foştilor activişti comunişti şi securişti responsabili direct sau indirect de înfăptuirea crimelor şi fărădelelgilor comuniste condamnate de şeful statului român. Stabilirea datei de 20 Mai 2010 ca dată limită la care va fi votată legea lustraţiei (menţionăm că la 20 mai 2010 se împlinesc 20 de ani de la alegerile fraudate moral de cei care au deturnat revoluţia antocomunistă prin genocidul neocomunist din 22-28 decembrie 1989). Ca urmare a angajamentelor asumate de Roberta Anastase – preşedintele Camerei Deputaţilor, Teodor Mărieş a declarat că iese din greva foamei având în vedere şi faptul că, în urma deciziei CEDO din toamna anului 2008, a primit recent ultimele documente desecretizate din dosarul Revoluţiei care însumează peste 800.000 de file (cu excepţia câtorva documente provenind de la STS), precum şi faptul că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna Lidia Bărbulescu, i-a garantat în scris faptul că peste câteva zile va primi copia integrală a dosarului Mineriadei din iunie 1990 cuprinzând circa 100.000 de file. Roberta Anastase – preşedintele Camerei Deputaţilor a fost de acord cu solicitarea de a invita posturile de radio şi de televiziune să transmită în direct şi integral şedinţa Camerei Deputaţilor în care va fi votată deschis (nesecret, cu apel nominal) legea lustraţiei, întrucât adoptarea lustraţiei anticomuniste va constitui un moment de răscruce în istoria României postcomuniste. Participanţii la întâlnirea de la Palatul Parlamentului au considerat că există în prezent o largă majoritate parlamentară care va vota deschis (nesecret, cu apel nominal) legea lustraţiei, ţinând cont de angajamentele asumate de reprezentanţii grupurilor parlamentare ale PNL, PD-L, UDMR, PC şi al minorităţilor naţionale care au afirmat la ultima întâlnire cu reprezentanţii societăţii civile că sunt mandataţi să declare public că partidele şi grupurile pe care le reprezintă vor vota legea lustraţiei. Liderii PNL Varujan Vosganian şi Eugen Nicolăescu, precum şi deputaţii PD-L Daniel Buda, Marius Dugulescu şi Florin Postolachi, au reafirmat azi că membrii partidelor lor vor vota în unanimitate legea lustraţiei.

Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara, a cerut ca reprezentanţii societăţii civile să participe la dezbaterile parlamentare pentru ca legea lustraţiei votată de Senat în aprilie 2006 să fie ameliorată de Camera Deputaţilor pentru a se evita unele exagerări şi pentru a respecta spiritul punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Ambele părţi au convenit ca aceste lucrări să fie demarate în prima zi de lucru după vacanţa de Paşti (13 aprilie). Participanţii la întâlnire au subliniat că cele convenite astăzi garantează votarea legii lustraţiei de o majoritate parlamentară compatibilă cu un stat democratic, care se delimitează de responsabilii crimelor şi fărădelegilor comise în timpul regimului comunist, precum reprimarea şi arestarea studenţilor antitotalitari în anii 1956, 1957 şi 1968, de către activistul comunist Ion Iliescu care este cercetat penal pentru genocidul din decembrie 1989 conform declaraţiei din ianuarie 2010 a Procurorului general al României.

Sorin Ilieşiu, membru GDS din 1990, autorul apelului pentru condamnarea comunismului, a felicitat-o pe Roberta Anastase – preşedintele Camerei Deputaţilor, pentru că va intra în istoria benefică a României prin rolul ei decisiv în adoptarea celei mai importante legi a epocii postcomuniste, lege cerută cu insistenţă timp de 20 de ani de societatea civilă, dar şi de Raportul Tismăneanu. Reprezentanţii societăţii civile i-au cerut astăzi, prin intermediul Televiziunii naţionale, noului preşedinte al PSD, Victor Ponta, să declare oficial că deputaţii PSD vor vota în unanimitate legea lustraţiei pentru a demonstra că PSD este un veritabil partid antitotalitar care se reformează dezavuând crimele şi fărădelegile comise în timpul regimului comunist de PCR şi de Securitate, al căror principal moştenitor este. În această situaţie legea lustraţiei ar fi votată în unanimitate.


Sacrificiul lui Doru Maries: Cine tace devine complice!

29/03/2010

Spunea candva Andre Malraux: O viata de om nu valoreaza nimic, insa nimic nu valoreaza cat o viata de om. Mi-au revenit in minte aceste cuvinte gandindu-ma la sublimul curaj al lui Doru Maries de a-si risca viata pentru adevar. Aflarea adevarului despre revolutia din decembrie 1989, despre mineriade, adoptarea Legii lustratiei au devenit pentru Doru Maries nu doar ceea ce se cheama ratio vivendi, ci, in chip tragic, ratio moriendi. 

Simplu spus, urmand lectia lui Havel, Doru Maries traieste, mai exact spus supravietuieste, acceptand pretul ultim pentru o fiinta omeneasca,  in adevar.  L-am vazut de doua ori saptamana trecuta: nimic patimas in privirea, in rostirea acestui om.  Dimpotriva, o seninatate calma ce te trimite cu gandul spre sfinti, spre yoghini, spre inteleptii altruisti.  Prin ceea ce face, Doru Maries actioneaza ca un drept.  M-am gandit la Jan Patocka, filosoful ceh, elevul lui Husserl, care s-a jertfit constient acceptand sa devina primul purtator de cuvant al Cartei 77.  Asemeni lui Patocka, asemeni lui Jan Palach, studentul care a devenit o torta vie protestand impotriva invadarii Cehoslovaciei si a “normalizarii” impusa de Brejnev si Husak,  Doru Maries nu vrea nimic pentru el. Se sacrifica pentru noi toti. Tacerea la acest ceas este o forma de consimtamant la strategia amneziei si a minciunii.  Cine tace devine complice. (VT)

>>> “Asociatia 21 Decembrie 1989 Dep. Presa” <asociatia21decembrie.presa@gmail.com> 03/29/10

Comunicat de presă al Asociaţiei 21 Decembrie 1989

Jurnalistul Ştefan Niculescu Maier,  fost deţinut politic anticomunist,
membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989, a publicat un editorial
zguduitor despre sacrificiul lui Teodor Mărieş aflat în 77-a zi de grevă a
foamei pentru adoptarea lustraţiei anticomuniste şi pentru adevărul despre
genocidul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990.

Începând din dimineaţa zilei de 29 martie 2010, Teodor Mărieş e internat în spital, într-o stare foarte gravă.

Teodor Mărieş speră să poată participa la întâlnirea de marţi, 30 martie
2010, începând de la orele 9:30, de la Palatul Parlamentului, dintre D-na
Roberta Anastase – Preşedintele camerei Deputaţilor  şi  reprezentanţii
societăţii civile Florian Mihalcea – preşedintele Societăţii Timişoara,
Daniel Vighi – vicepreşedinte, Sorin Ilieşiu, Valeriu Stoica şi Viorel
Oancea – membri ai Societăţii Timişoara şi, dacă va fi posibil, Teodor
Mărieş – preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, întâlnire cerută la
Timişoara în 13 martie 2010, *pentru adoptarea urgentă a legii
lustraţiei,*cu ocazia aniversării a 20 de ani de la lansarea
Proclamaţiei de la Timişoara.

Teodor Mărieş speră totodată să poată participa la *conferinţă extraordinară de presă cu subiectul  Legea lustraţiei, ACUM !, care va avea loc  marţi 30 martie, orele 12, la sediul Asociaţiei 21 Decembrie 1989 din str.Batiştei nr.24A. Vor participa: Florian Mihalcea – preşedintele Societăţii Timişoara, Daniel Vighi – vicepreşedinte, Valeriu Stoica, Sorin Ilieşiu şi Viorel Oancea (iniţiator al legii lustraţiei) – membri ai Societăţii
Timişoara,Marius Dugulescu şi Florin Postolachi – deputaţi PDL, Eugen
Nicolăescu – iniţiator al legii lustraţiei şi Teodor Mărieş – preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, dacă va fi posibil.

Prezentăm textul integral al editorialului:

**

*www.RomaniaLibera.com
Editorial,
28 martie 2010*
http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php

*Suntem un popor de oi? , de Stefan N. MAIER *
(Material propus pentru publicare la data de: 28-03-2010)

*Un om moare sub ochii nostri… *

Teodor Mărieş moare sub ochii noştri şi nimeni nu face nimic. El moare ca
urmare a unui prelungit protest prin greva foamei, reiniţiat pentru
finalizarea cercetărilor privind evenimentele din Decembrie 1989. Adică
pentru un adevăr care ne interesează pe toţi!

Este prima oară, de când am plecat din România pentru a mă stabili în cele
din urmă în Statele Unite, că-mi pare rău că nu mă aflu la Bucureşti. Dacă
aş fi acolo, aş începe prin a le vorbi membrilor Asociaţiei “21 Decembrie”
şi a-i îndemna să manifeste în sprijinul acţiunii preşedintelui lor. De ce
nu sunt ei în aceste zile în faţa clădirii Guvernului, pentru a-şi arăta în
mod paşnic solidaritatea cu Mărieş? Unde sunt zecile, sutele de asociaţii de revoluţionari, unde sunt cei care au obţinut certificate, avantaje, înlesniri? Unde sunt studenţii, tinerii presupuşi a reprezenta conştiinţa proaspătă a naţiunii, cei care sunt interesaţi în cel mai înalt grad ca foaia pe care îşi vor scrie propria istorie sa fie cât mai curată? Unde sunt toţi cei care s-au bucurat de căderea dictaturii dar au înţeles că unei dictaturi “pe faţă” i-a urmat o manipulare perfidă, prin care cei care au plănuit eliminarea ceauşeştilor au făcut-o strict pentru interesele proprii şi nu pentru cele ale poporului?
*…iar noi intoarcem capul*

Tăcere. Lumea are alte preocupări. Discută despre altceva. “Nebunia” lui
Mărieş este de-a dreptul “supărătoare”. Cum de îşi permite el să creadă
într-un revers al fatalităţii mioritice în care ciobanii ucigaşi sunt
chemaţi în justiţie şi puşi să dea socoteală pentru crimele lor? Haideţi mai
bine să-l convingem pe Mărieş să renunţe, decât să ne alăturăm lui -
gandeşte poporul de oi.

Pentru că răspunsul la întrebarea din titlul articolului, dragii mei, este
unul afirmativ. Suntem un popor de oi. Asemenea oilor, păstorite cu miile de
câte doi-trei ciobani şi caţiva câini, suntem plimbaţi de colo-colo de la o
pajişte la alta şi, in timp, tunşi de lână sau sacrificaţi, adesea sub
privirile tâmpe ale semenilor noştri care asistă la moartea unuia sau altuia
dintre ei ca la un fapt divers.
*Chiar nu se poate face nimic?*

Daca măcar atăta ar face românii: să nu-şi deschidă televizoarele timp de o
ora într-o anumită zi, să spunem între 7 si 8 seara pe 30 martie, alocând
acest timp unei discuţii despre Teodor Mărieş. Să încerce să înţeleagă
gestul lui disperat de restabilire a adevărului istoric despre Decembrie
1989, să încerce să se întrebe dacă nu ar trebui să facă ei înşişi ceva
pentru aducerea acestui adevăr la lumină. Dacă măcar ziariştii ar intra în
grevă de subiecte, aşa cum mă consider eu de două luni încoace, refuzând să
scriu despre alt subiect decât despre Teodor Mărieş!

Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş,Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş… aş umple o întreagă ediţie de ziar numai cu numele acestui om – nu pentru a-i ridica o statuie, deşi pentru curajul lui el are deja o statuie în mintea mea, ci pentru cauza lui, atât de dreaptă şi de necesară.

După zeci de ani de negare vehementa a crimelor împotriva evreilor din
România a fost nevoie de o Comisie condusă de americanul de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, alcătuită în bună parte şi din oameni de ştiinţă care trăiesc în afara României, pentru a se reconstitui şi demonstra adevărul despre Holocaustul românesc. Mulţi neagă încă, sfidând legea, rezultatele publicate de Comisia Wiesel.

A fost nevoie de o Comisie condusă de un profesor american de origine
română, Vladimir Tismăneanu, pentru a se face lumină în natura criminală a
regimului comunist din România. Nu s-au produs legi în legătură cu
rezultatele publicate de Comisia Tismăneanu şi sunt slabe speranţe că
rezultatele ei vor deveni operaţionale pentru mulţi ani de acum încolo.

Avem oare nevoie să solicităm cetăţenia americană pentru Teodor Mărieş
pentru ca, având această calitate de neapartenenţă la un popor de oi, gestul
său să fie apreciat la justa lui valoare şi să se bucure de sprijinul
popular care l-ar face să învingă rezistenţa structurilor inerte din
România? Cât timp vor mai dicta în România cei care au denaturat istoria şi
complicii lor?
*Sunt şi eu tot o oaie*

O disperare surdă mă încearcă în timp ce vă scriu aceste rânduri căci, din
perspectiva acestei sentinţe, nu sunt nici eu altceva decăt tot o oaie.
Altfel ar trebui să mă sui în primul avion şi să aterizez la Bucureşti cu o
pancartă în mâini, pichetând Guvernul. Măcar pentru a nu mă mai simţi o
biată ovină eu însumi. Nu din altruism, ci pentru salvarea propriei
conştiinţe, la fel cum am protestat cu ani în urmă împotriva lui Ceauşescu,
la fel cum i-am cerut fostului meu anchetator acum ceva vreme să se
delimiteze de sistemul care îl omoară lent dar sigur pe Teodor Mărieş.

Suntem un popor de oi, dragi români. Un popor de laşi care îşi merită
istoria de mâna a doua sau a treia pe care şi-o construieşte într-o ţară în
care oamenii se amăgesc prin îndelungi behăituri naţionaliste că e ceva de
capul lor. O fi, dar rar, individual şi nu între oile autohtone şi nu pe
bază de behăituri naţionaliste.

Astfel, când cel puţin încă există pretextul numit Teodor Mărieş ca oamenii
care mai au o conştiinţă să iasă în stradă şi să ceară adevărul despre
lovitura de stat din Decembrie 1989, creîndu-se premisele împăcării
românilor cu propria lor istorie, ei preferă totuşi să uite, să întoarcă
indiferenţi capul şi să se lase în continuare conduşi de o mână de ciobani
abili şi de o haită de câini. Să ne fie ruşine. Suntem un popor de oi şi ne
merităm soarta.

Rămân, pe de altă parte, acelaşi etern optimist care a crezut că va fi urmat
de cineva şi atunci când s-a împotrivit lui Ceauşescu: doar recunoscând că
suntem un popor de oi avem şi o şansă de a deveni un popor de oameni. Altfel nici nu v-aş spune toate acestea!


Postmodernism si identitati culturale: O noua carte de Virgil Nemoianu

29/03/2010

Am citit zilele acestea, cu mare satisfactie intelectuala, noua carte a profesorului Virgil Nemoianu, Postmodernism & Cultural Identities: Conflicts and Coexistence, aparuta in 2010 la Catholic University of America University Press. Subtila, erudita, practicand cu nuantata eleganta polemica de idei, rafinata stilistic si alerta ca expunere a ideilor, lucrarea raspunde unor chestiuni vitale ale vietii spirituale a timpurilor noastre:

 “Does our current ‘postmodernist’ age provide any chance for continuity, stability, and identiy, or is it the prologue to a condition in which mankind becomes infinitely and eternally plastic  and prone to unceasing modification and reinvention?  Is there any durability and resistance inside the whirlwind or cyclone that surrounds us and where we seem to be located?”

Cum scriam recent in revista 22 in suplimentul dedicat gandirii lui Virguil Nemoianu, avem de-a face in acest caz cu un filosof al spiritului, un teroretician al literaturii, al artei in genere, precum si cu un stralucit exponent al teoriei politice.  Pilonii pe care se construieste demersul lui Virgil Nemoianu sunt conceptele de rationalitate, traditie, libertate si adevar.  Cu deosebire semnificative sunt studiile din acest remarcabil volum despre problema religiei  in dezbaterile filosofice contemporane, despre ipostazele romantismului si despre conservatorismul liberal (V. Nemoianu cultiva si dezvolta traditia ce vine dinspre Montesquieu si Edmund Burke si ajunge la Raymond Aron, Eric Voegelin, Michael Oakeshott, Isaiah Berlin, Roger Scruton si Russell Kirk).  Amintesc referintele substantiale la traditia conservator-liberala din Romania precum si deschiderea catre experiente similare din Ungaria si alte state europene.  Cartea se incheie cu o invitatie, s-o numim sceptic-optimista, la pastrarea oazelor de autonomie a spiritului amenintate de tendintele omogenizante si de variile directii (ispite)  relativiste si, in fond, nihiliste.  Invitandu-ne in propria sa gradina filosofica, Virgil Nemoianu ofera un numar de repere nepieritoare, ne sugereaza constelatiile sale personale dintr-un univers ce ne apare tot mai pustiu, mai lipsit de sens si consistenta valorica: 

“I underscore again as strongly as I can that this is a personal, a subjective, almost a literary exercise.  I especially underscore that other combinations might prove more solid, more interesting, more promising and fertile.  Nevertheless, I think that what will follow might ensure some safety  and some hope to those who find themselves ‘lost in the cosmos’ or in the labyrinthine multiplicities of an overinformed and subaxiological age.”


Cultura românească în perspectivă transatlantică (interviuri)

28/03/2010

Conf. dr. Maria-Sabina Draga Alexandru la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și asist. drd. Teodora Şerban Oprescu la Academia de Studii Economice, Bucureşti, sunt editorii volumului apărut la Editura Universității din București în 2009.

Lucrarea reprezintă unul dintre produsele cercetării efectuate în cadrul proiectului CNCSIS PNII – Idei Spațiul Cultural românesc în perspectiva transatlantică: De la post-comunism la post-aderare, realizat de o echipă de membri ai Centrului de Studii Americane de la Universitatea din București.

Proiectul a urmărit să investigheze, din perspectivă americană, spațiul cultural românesc în evoluția sa, de la marginalizarea de tip comunist, cu unele prelungiri chiar și după căderea comunismului, la accesul crescut către lumea globală. Studiul reunește o serie de interviuri pe care membrii și colaboratorii echipei le-au luat unor intelectuali, americani și americani de origine română, cunoscători ai culturii românești.

Pornind la la întrebări cadru, lucrarea a putut genera comentarii interesante de la cei intervievați. Toate acestea pot suscita interesul studenților, cadrelor didactice dar și specialiștilor în domenii variate: istorie, antropologie, lingvistică sau politologie.



In Marx’s Shadow: Knowledge, Power, and Intellectuals in Eastern Europe and Russia (Edited by Costica Bradatan and Serguei Oushakine)

27/03/2010
“Bradatan and Oushakine’s volume maps out the vast territory of philosophical issues shaped and left behind by decades of state socialism. It is the first attempt of its kind in conditions of post-socialism, and as such it will provide an immense assistance to those seeking to understand what the real, deep, and abiding philosophical conflicts are around the ideas of communism. This is an excellent volume with outstanding contributions from anthropologists, historians, philosophers, and political scientists.”
—Karen Dawisha, Walter E. Havighurst Professor of Political Science and Director of the Havighurst Center for Post-Soviet Studies, Miami University

Despite its key role in the intellectual shaping of state socialism, Communist ideas are often dismissed as mere propaganda or as a rhetorical exercise aimed at advancing socialist intellectuals on their way to power. By drawing attention to unknown and unexplored areas, trends and ways of thinking under socialism, the volume examines Eastern Europe and Russian histories of intellectual movements inspired – negatively as well as positively – by Communist arguments and dogmas. Through an interdisciplinary dialogue, the collection demonstrates how various bodies of theoretical knowledge (philosophical, social, political, aesthetic, even theological) were used not only to justify dominant political views, but also to frame oppositional and nonofficial discourses and practices.
The examination of the underlying structures of Communism as an intellectual project provides convincing evidence for questioning a dominant approach that routinely frames the post-Communist intellectual development as a “revival” or, at least, as a “return” of the repressed intellectual traditions. As the book shows, the logic of a radical break, suggested by this approach, is in contradiction with historical evidence: a significant number of philosophical, theoretical and ideological debates in post-Communist world are in fact the logical continuation of intellectual conversations and confrontations initiated long before 1989.
List of Contributors
Clemena Antonova; Aurelian Craiutu; Mikhail Epstein; Elena Gapova; Letitia Guran; Ivars Ijabs; Natasa Kovacevic; Jeffrey Murer; Veronika Tuckerova; Vladimir Tismaneanu; Maria Todorova
Costica Bradatan is assistant professor in the Honors College at Texas Tech University.
Serguei Alex Oushakine is assistant professor of Slavic Languages and Literature and associate faculty in the Department of Anthropology at Princeton University.
Table of Contents: Introduction by Costica Bradatan, Serguei Oushakine • I. The Sickle, the Hammer and the Typewriter • 1) Ideas against Ideocracy: The Platonic Drama of Russian Thought by Mikhail Epstein • 2) Asking for More: Finding Utopia in the Critical Sociology of the Budapest School and the Praxis Movement by Jeffrey Murer • 3) Aesthetics: a Modus Vivendi in East Central Europe? by Letitia Guran • 4) Changing Perceptions of Pavel Florensky in Russian and Soviet Scholarship by Clemena Antonova • II. Heretics • 5) The Totalitarian Languages of Utopia and Dystopia: Fidelius and Havel by Veronika Tuckerova • 6) Martyrdom and Philosophy. The Case of Jan Patocka by Costica Bradatan • 7. Anti-Communist Orientalism: Shifting Boundaries of Europe in Dissident Writing by Natasa Kovacevic • III. In Search of a (New) Mission • 8. Vitality Rediscovered: Theorizing Post-Soviet Ethnicity in Russia by Serguei Oushakine • 9) Balkanism and postcolonilaism or on the Beauty of the Airplane View by Maria Todorova • 10. Anxious Intellectuals: Framing the Nation as a class in Belarus by Elena Gapova • IV. Reinventing Hope • 11. The Demise of Leninism and the Future of Liberal Values by Vladimir Tismaneanu • 12) “Politics of Authenticity” and/or Civil Society by Ivars Ijabs • 13) Mihai Sora: A Philosopher of Dialogue and Hope by Aurelian Craiutu

Prezenta lui Kolakowski

26/03/2010

Putini sunt ganditorii care sa fi inteles atat de exact precum Leszek Kolakowski care sunt sursele reale ala fascinatiei exercitate de radicalismul utopic marxist.  Atunci cand ne intalnim cu paseisti (adeseori ignari, oricum cinici si iresponsabili) convinsi ca a fost totusi ceva frumos in proiectul ingineriei sociale propuse de tanarul hegelian nascut la Trier in 1818, atunci cand ni se spune, cu apodictic aplomb, ca actuala recesiune ar fi o confirmare a profetiilor autorului lui Das Kapital, este bine sa revenim la Kolakowski. Itinerariul sau spiritual este unul al responsabilitatii lucide:  dupa episodul stalinist din tinerete, a urmat trezirea, deziluzia, redobandirea demnitatii intelectuale, lupta cu “ingerul” unei dialectici instrumentalizata pentru justificarea orbirii.  A sfidat noua eclesiologie leninista (mitul partidului predestinat, o entitate mistic-carismatica situata, prin dictatul Istoriei, dincolo de Bine si de Rau) si a destramat, in scrierile sale, pretentia  gnozei revolutionare de a se substitui sacrului autentic.

Hubrisului propriu materialismului secular, radicalismului palingenetic (R. Griffin), acest ganditor i-a opus un umanism intemeiat pe recunoasterea religiei ca parte legitima a existentei umane. Intrebat care va fi tinta luptei sale dupa comunism, Kolakowski a raspuns: “Diavolul”.  De fapt, el a fost cel care a definit totalitarismul drept incarnarea Diavolului in Istorie.  Utopia Palatului de Cristal, visele Verei Pavlovna din romanul Ce-i de facut de Cernisevski, comandamentul fericirii obligatorii (v. insemnarile lui Dostoievski din Jurnalul unui scriitor), Catehismul revolutionarului de Serghei Neceaiev, himera egalitarismului absolut plasmuita de Sigaliov in Demonii, s-au tradus concret in experimentul liberticid si genocidar al bolsevismului. Dezvolt aceasta analiza in cartea mea The Devil in History (manuscris recent terminat):

“If Dostoyevski  was the most perceptive analyst of the new revolutionary trends, a moral seismologist of sorts, Lenin was their most accomplished exponent. For him, the highest political value was success.  He devised a new political philosophy to justify any strategic twist and turn.  The only thing that mattered for Lenin was the triumph of his idea of revolution.  To achieve this ultimate goal, any means, any method was not only accepted, but also recommended. The enemy had to be humiliated, destroyed, annihilated. Non-revolutionary ‘elements’ were therefore, to use Hannah Arendt’s term, superfluous.”

Experienta lui Leszek Kolakowski este cat se poate de revelatoare pentru relatia dintre intelectualii critici si puterea totalitara.  Inceputa ca o critica “din interior” a marxismului, despartirea lui Kolakowski de mirajul ideologic, de ceea ce numesc frenezia supunerii (v. volumul meu Ghilotina de scrum),  s-a consumat ca ruptura completa si definitiva in magistrala trilogie.  Rationalismul sau a fost unul al calmului ironic, al convingerii ca nu putem abandona valorile ultime de dragul unui relativism narcisist si si al unui istorism frivol.  Am spus-o de multe ori, marxismul a fost expresia paradigmatica a relativismului etic ( a se vedea cartea Terezei Brandusa Palade despre profetii relativismului moral, de la Machiavelli la Marx si posteritatea acestuia). Respectand religiile traditionale, Kolakowski a identificat miezul putred, samanta apocrifa a religiilor seculare.  Reiau aici un scurt fragment din prefata pe care am scris-o la acest volum:

“Tocmai acest voluntarism obsesiv, pentru care compromisul este strict un mijloc, iar nu o cale spre consens şi solidaritate, a dus la cataclismul stalinismului. În contrast cu noile idolatrii bolşevizante, Kolakowski subliniază că originile ororilor staliniste se află în chiar intenţia leninistă de a utiliza metode barbare pentru a transcende barbaria.”

Pe tema fenomenologiei comunismului, cititi in revista 22 excelentele articole semnate de Dragos Paul Aligica (despre conferinta din februarie 2010 de la Columbia University) si de Ioan Stanomir despre cartea marelui kremlinolog  Adam Ulam, Bolsevicii.

Cristian Patrasconiu a fost prezent libraria Carturesti la lansarea volumului al II-lea din trilogia kolakowskiana aparuta la editura Curtea Veche.  A filmat momente semnificative:

http://patrasconiu.ro/


Cum si de ce analizam comunismul (un interviu la Europa FM, conferinta de presa si un comunicat al Parchetului)

25/03/2010

Transparenta, franchetea si increderea sunt esentiale pentru ca dezbaterile sa nu alunece in imprecatii sterile.  Dialogul real se intemeiaza pe respect mutual, pe logica argumentelor, pe informatii verificabile.  Am explorat necesitatea studierii stiintifice a comunismului, a cultivarii memoriei si a luptei impotriva eforturilor negationiste in dialogul cu Marian Voicu transmis, marti 23 martie 2010, pe postul de radio Europa FM.

Exact in spiritul unei deschideri spre dialog, noua conducere a IICCMER (un institut care isi propune sa promoveze ceea ce Monica Lovinescu a numit etica neuitarii si care va purta numele distinsei intelectuale si luptatoare anti-totalitara) a organizat saptamana trecuta o conferinta de presa la care au participat domnii Ioan Stanomir, Mihail Neamtu, Bogdan Cristian Iacob si subsemnatul.

In sfirsit, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat astazi un comunicat din care citez:

Stabilirea adevărului judiciar, sarcină legală a autorităţilor judiciare, se desfăşoară în temeiul normelor penale si procesual penale şi se întemeiază pe obligaţia respectării întocmai a normelor procesuale şi procedurale, ce prevăd condiţiile, cadrul şi termenele exercitării acţiunii penale. Numai în baza unui probatoriu administrat cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale poate fi stabilită concordanţa dintre realitatea obiectivă şi autorii faptelor penale. IICCMER se angajează să participe în mod direct la opera  de colectare a dovezilor istorice (surse scrise, mărturii ale participanților și victimelor represiunii sau probe materiale) în vederea atingerii obiectivului comun al consolidării statului de drept prin asumarea unei etici a memoriei în raport cu perioada comunistă.

Şi un prim ecou în presă, datorat lui Vlad Stoicescu (EvZ).


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 185 other followers