Nimeni nu e profet in tara sa, spune o vorba inteleapta mostenita de la cei vechi. Textul de fata nu se refera la nimeni anume. Orice asemanare cu vreo persoana concreta este, ma grabesc sa o spun, hazardata.
Este vorba aici doar de o meditatie as zice atemporala provocata de lectura unui scurt eseu publicat de Ioan T. Morar pe blogul sau. Scria acum cateva luni Lavinia Stan pe blogul ei despre aceasta dezolanta bucurie de a spurca atunci cand, in mod normal, ar trebui sa te simti mandru de succesele semenilor tai.
Trebuie totusi sa fie ingrozitor sa-ti rumegi, intre patru pereti, in solitudinea uitarii, atatea invidii, ranchiuni, anxietati, neputinte, incertitudini, frustrari, disperari. Este ca si cum ai astepta vesnic pe peronul unei gari unde trenul nu va opri niciodata. Sa nu poti simti decat bucuria “demascarii”. Sa fii fericit cand (fosti) amici sunt lapidati. Sa batjocoresti numele unor oameni cu care ai strans candva mana frateste. Pe care inca, ti-o spui mereu, ii iubesti. Sa fii incantat cand valorile (pentru ca tu stii ce sunt valorile) sunt calcate in picioare de toti nemernicii. Sa stii ca e nedrept sa nu recunosti efortul cuiva de a cladi in cultura, sa nu il poti nega, si totusi sa te indarjesti in a-l demola. Sa te infratesti cu pegra, pe care, oricum am privi lucrurile, o dispretuiesti. Pe care, evident, nu dai doi bani. Sa fii laudat de canalii si sa nu poti sa le raspunzi, intrucat ai devenit, poate fara sa o doresti, complicele lor. Sa folosesti orice arma pentru a lovi in oameni care nu-ti pot raspunde pentru ca nu vor sa intre in acest joc al miseliei. Sa nu mai ai cale de intoarcere odata inghitit de acest malaxor al turpitudinii. Sa-ti irosesti capitalul de onoare pentru a sluji dezonoarea. Sa-ti abjuri trecutul doar pentru a-ti polei abdicarile prezente.
Sa nu poti spune, macar o data in viata, contempland biografii onorabile, cuvantul simplu: Pretuire. Sa cauti mereu pete-n soare, sa fii mereu pe pozitia de inchizitor. Sa suferi de-a pururi, macinat de un invincibil, asfixiant sentiment al esecului. Ce tristete… (VT)
[...] ar trebui sa puna capul in pamint si sa isi dea citeva perechi de palme, poate binefacatoare, la lectura acestui text al lui Tismaneanu. Citi dintre ei sint foarte activi si reactivi in aceste zile. Iata textul: Nimeni nu e profet in [...]