Public aici concluzia Proclamatiei de la Timisoara, document capital al spiritului anti-totalitar din Romania si din intreaga Europa de Est si Centrala. La 11 martie 1990, autorii Proclamatiei spuneau un categoric si irevocabil NU resurectiei puterii comuniste. Sa nu uitam ca in acea luna martie au avut loc incidentele sangeroase de la Targu-Mures, unul din pretextele constituirii Serviciului Roman de Informatii (SRI) condus de fostul conferentia de socialism stiintific de la “Stefan Gheorghiu”, un personaj misterios cu legaturi puternice in fosta Securitate (din care facuse parte ca ofiter la un moment dat), Virgil Magureanu.
Am fost printre primii analisti occidentali care au atras atentia asupra confiscarii Revolutiei din decembrie 1989. Pe 5 februarie 1990 am publicat in saptamnalul The New Republic articolul “New Masks, Old Faces” (inclus acum in volumul Fantoma lui Gheorghiu-Dej, editia a II-a, revazuta si adaugita, Humanitas, 2008). Analizam acolo biografiile noilor lideri, “emanatii” iesiti la suprafata in chip catusi de putin spontan in urma miscarii revolutionare pe care au deturnat-o cu cinism: Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman. Ma refeream si la straniul episod Dumitru Mazilu, cu al sau exploziv dosar publicat in Romania Libera a doua zi dupa demonstratia anticomunista din Piata Victoriei din 13 ianuarie 1990. Precum si la consilierul din umbra al lui Iliescu, omul care a citit Proclamatia FSN in decembrie 1989, V. Magureanu. Despre care avea sa scrie lucruri revelatoare generalul Ion Mihai Pacepa in anii ce au urmat…
Am analizat semnificatia Proclamatiei in cartea mea Reinventing Politics: Eastern Europe from Stalin to Havel (New York, Free Press, 1992, editie paperback revazuta si adaugita, 1993, trad. rom. de Alexandru Vlad, Polirom, ed. a II-a, cu o noua postfata, 2007). Scriam atunci: “Proclamatia si-a atins tinta: ofensata, nomenklatura a reactionat cu armele ei traditionale, calomnia, insinuarea si intimidarea”. (p. 237). Cred ca ar merita examinate, pentru lamurirea generatiei mai tinere, textele abjecte ce-au aparut atunci in publicatii precum Azi, Dimineata si, dupa ce-a primit dreptul de aparitie gratie premierului din epoca Petre Roman, in imundul saptamnal Romania Mare.
Proclamatia a accentuat cu exemplara limpezime necesitatea rupturii cu comunismul si neo-comunismul, faptul ca idealul suprem al celor care s-au jertfit in orasul-martir Timisoara era inspirat de spiritul civic anticomunist. Este spiritul care a ghidat abordarea propusa in Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, opera colectiva ale carei recomandari si concluzii trebuie cat mai rapid traduse in realitate.
“Aceasta Proclamaţie s-a născut din necesitatea de aduce la cunoştinţa naţiunii române adevăratele idealuri ale Revoluţiei de la Timişoara. A fost o revoluţie făcută de popor şi numai de el, fără amestecul activiştilor şi securiştilor. A fost o revoluţie autentică şi nu o lovitură de stat. A fost categoric anticomunistă şi nu doar anticeauşistă. La Timisoara nu s-a murit pentru ca activişti comunişti din rândurile doi şi trei să treacă în frunte şi unul din participanţii la genocid să fie numit de către aceştia ministru de interne. Nu s-a murit pentru ca dezbinarea socială şi naţională, cultul personalităţii, cenzura mass-mediei, dezinformarea, ameninţările telefonice şi scrise şi toate celelalte metode comuniste de constrângere să fie practicate în văzul lumii, în timp ce nouă ni se cere pasivitate în numele stabilităţii sociale. Aceasta Proclamaţie se adresează în primul rând celor care au primit revoluţia cadou şi se miră de ce suntem nemulţumiţi, de vreme ce dictatura a căzut, s-au abrogat o serie de legi proaste şi a mai apărut şi câte ceva în prăvălii. Acum ştiu de ce suntem nemulţumiţi: nu acesta a fost idealul Revoluţiei de la Timisoara. Noi, autorii acestei Proclamaţii, participanţi la evenimentele dintre16 şi 22 decembrie 1989, nu consideram Revoluţia încheiată. O vom continua paşnic, dar ferm. După ce am înfruntat şi am învins, fără ajutorul nimănui, unul dintre cele mai puternice sisteme represive din lume, nimeni şi nimic nu ne mai poate intimida.”
