Doru Maries si lupta pentru demnitate

Preiau din saptamanalul electronic Acum acest articol semnat de cunoscutul ziarist si fost disident Stefan Niculescu Maier. Lupta lui Doru Maries pentru adevarul despre revolutie si mineriade continua. Dar nu avem voie sa-l lasam doar pe el sa lupte. Fotografia recent publicata m-a cutremurat. Prin Sorin Iliesiu sunt in contact cu Doru. Sper sa-l pot vedea saptamana viitoare. Apelez la institutiile statale sa nu inchida ochii la ce se intampla, sa actioneze urgent pentru a dovedi ca vor sa stim adevarul despre comunism si post-comunism, fara frica, fara reticente, cu demnitate, curaj si onoare.  Regimul comunist a fost ilegitim si criminal.  Post-comunismul romanesc include capitole insangerate, cu culpabilitati bine-stiute.  Ele trebuie aduse la cunostinta justitiei prin acces liber al cercetatorilor, al societatii civile la absolut toate documentele legate de acele evenimente traumatice.  Astept momentul cand un procuror cinstit ii va intreba pe faptasi, ca intr-un film celebru din junetea mea, doar trei cuvinte: “Nom? Prenom? Profession?”  Sunt sigur ca aceasta clipa se apropie.  Dar nu ne putem ingadui sa uitam ca in joc este acum viata unui om.  Pe care trebuie sa il sustinem, sa-l salvam. Intr-o tara in care se prelungeste minciuna, democratia este amenintata.

Scrisoare către Mircea D., fostul meu anchetator de la Securitate

de Stefan N. MAIER

Dragă Mircea, câţi ani să fie de când nu ne-am mai văzut sau auzit? 20? Mai degrabă vreo 19 ani, după ce deveniseşi Directorul Direcţiei Comerciale a Municipiului Bucureşti – o funcţie pe care, desigur, nu experienţa comercială ţi-o favorizase prin vreun concurs, ci calitatea de fost anchetator al Securităţii în care te-am cunoscut, eu fiind cel anchetat.

Nu îţi scriu astăzi pentru a-ţi reproşa trecutul tău îndepărtat, pe care l-ai rezumat atât de bine în secvenţele realizate de „Independent TV” pentru televiziunea britanică, în 1990. Acest film de o ora din seria „And The Walls Came Tumbling Down”, câte un episod despre fiecare ţară pentru care căzuse Zidul Berlinului nu a fost niciodată difuzat in România (nu este de mirare, având în vedere că apăreaţi acolo şi tu (deşi, la cererea ta, filmat în penumbră şi cu vocea distorsionată) şi colonelul de securitate care m-a supravegheat în timpul domiciliului forţat la Craiova şi Alin Burea, fostul Director al Direcţiei Consulare, cel care a instrumentat procesul fals împotriva lui Petre Mihai Băcanu. Ai spus atunci, şi a rămas filmat pentru istorie, că tu şi majoritatea celor de vârsta ta pe care-i cunoşteai vă alăturaserăţi Securităţii pentru avantaje materiale şi nu din convingeri politice.

Nu îţi scriu astăzi pentru a-ţi reproşa trecutul tău apropiat, din care bănui că te-ai ales cu bunuri materiale deosebite, care te ridică deasupra a cel puţin 95 din 100 de români: casă sau case somptuoase cu mobilă scumpă, maşini de lux, deplasări în străinătate, vacanţe cum nici în visele tale cele mai îndrăzneţe nu visai că vei avea.

Îţi scriu pentru a-ţi cere să te salvezi, Mircea. Salvează-te de la moartea lui Teodor Mărieş.

Tot ce ai astăzi, tot ce eşti astăzi, datorezi celor care, ca şi Teodor Mărieş, au crezut în nebunia şi naivitatea lor, că pot deveni liberi dărâmandu-l pe Ceauşescu. Dacă ei n-ar fi existat, cine ştie câţi ani ai fi continuat să torturezi oameni în anchete, cine ştie cât sânge s-ar fi adunat pe mâinile tale, azi albe, imaculate şi poate purtând vreun distinctiv ghiul de aur.

Îţi scriu, Mircea, ca să te rog să-mi răspunzi delimitându-te de crima care se petrece sun ochii tăi, venind în faţa societăţii şi afirmând că eşti de acord, ca fost anchetator al Securităţii ceauşiste ca dosarele secretizate abuziv pentru a proteja pe cei care au ucis oameni nevinovaţi în decembrie 1989 să fie imediat desecretizate şi predate Asociaţiei „21 Decembrie” iar viaţa lui Teodor Mărieş, aflat pentru a doua oară în mai puţin de un an într-o prelungită grevă a foamei, să fie salvată. Repet, îţi scriu ca să te salvezi de la moartea acestui om, cu menţiunea că dacă totuşi această nenorocire se va produce, în mintea mea vei fi şi tu responsabil de ea. Scrie şi voi publica rândurile tale!

Dacă nu răspunzi acestei invitaţii – e drept fermă şi fără echivoc, dar ce este o astfel de invitaţie faţă de un interogatoriu? – vei fi, dragă Mircea, mai responsabil de moartea lui Teodor Mărieş decât grupurile de expatriaţi prin care mă învârt eu, plecat dintr-o Românie în care saltul de la activitatea de anchetator al Securităţii la cea de înalt funcţionar public a fost regula şi nu excepţia, sub oblăduirea lui Ion Iliescu. Nu-ţi ascund dezamăgirea mea ca urmare a faptului că-i văd discutând despre orice în afară de soarta acestui Teodor Mărieş care moare şi pentru demnitatea lor. Pe ei însă îi înţeleg şi am să-i iert, pentru că n-au câştigat nimic din ceea ce au sau sunt astăzi fără să sacrifice enorm de mult. E dreptul lor să se prefacă a nu şti de Teodor Mărieş şi chiar dacă eu personal consider asta o laşitate şi o capitulare ruşinoasă nu atât din condiţia de român cât din cea de om, am să-i iert totuşi.

Pe tine, Mircea D., dacă nu vei răspunde acestei scrisori aşa cum te rog pentru prima şi ultima oară, n-am să te iert. N-am să iert pe nimeni dintre cei care, ca şi tine, sunt astăzi acolo unde sunt datorită unor Mărieşi aflaţi în morminte de peste 20 de ani. Ei sunt familia mea ucisă mişeleşte şi familiile lor sunt familia mea.

E ultima ta şansă să dovedeşti că nu ai minţit în filmul acela şi că întreaga ta viaţă nu este de fapt o mare minciună.

Memoria regimului comunist: despre stiinta si constiinta (EvZ)

Dupa cateva saptamani in care am decis sa urmaresc fara reactii imediate avalansa de comentarii (unele documentate si oneste, altele pripite, agresive, unilaterale, tendentioase, deci de toate felurile, ceea ce in fond este normal) legate de declaratiile insistente ale d-lui Marius Oprea, am acceptat invitatia ziaristului Vlad Stoicescu de la Evenimentul Zilei de a raspunde unor intrebari legate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Le multumesc ziaristilor care m-au cautat in aceste saptamani si caroara le-am raspuns constant, iritant probabil pentru ei, ca nu a sosit inca momentul sa ma pronunt public.  Experienta Comisiei Prezidentiale de Analiza  a Dictaturii Comuniste din Romania m-a invatat unele lectii importante in plan uman si institutional. Intre acestea, una extrem de simpla: Prea multa vorba strica.

Precizez, daca mai este nevoie, ca refuz orice polemici ruinatoare, atacuri la persoana si utilizarea invectivelor. Better to be sinned against than sinning. Scopul este de a explora comunismul, nu de a ne angaja in infierbantate inclestari inter-personale. Cred ca acest interviu lamureste multe chestiuni. Altele se vor clarifica in timp, prin activitatea concreta a unui remarcabil nucleu de cercetare. Un centru de analiza care, sper din tot sufletul, va purta cat mai curand numele Monicai Lovinescu.  Institutul trebuie sa devina el insusi, asemeni Memorialului de la Sighet, impreuna si in colaborare cu acesta, cu CNSAS, cu alte institutii interesate in studierea totalitarismului, un memento a ceea ce a fost dictatura comunista.  Stiinta a ceea ce a insemnat comunismul nu este o bagatela despre care se poate pronunta oricine cum ii trece prin minte. Exista bibliografii ce trebuie consultate daca vrei sa fii luat in serios. Trebuie sa stii ce inseamna arhivele pentru a perora despre moralitatea cercetarii.  Opera Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca, membri ai Comisiei Prezidentiale, ofera aceste repere. In acest sens, constiinta, veghea necontenita, empatia pentru victime sunt esentiale. Cand s-a scris Raportul Final, punctul de vedere al victimelor a fost acolo. Va fi si pe viitor.

Malaxorul turpitudinii: Ioan T. Morar despre bucuria de a admira si voluptatea de a macula

Nimeni nu e profet in tara sa, spune o vorba inteleapta mostenita de la cei vechi.  Textul de fata nu se refera la nimeni anume. Orice asemanare cu vreo persoana concreta este, ma grabesc sa o spun, hazardata.

Este vorba aici doar de o meditatie as zice atemporala provocata de lectura unui scurt eseu publicat de Ioan T. Morar pe blogul sau.  Scria acum cateva luni Lavinia Stan pe blogul ei despre aceasta dezolanta bucurie de a spurca atunci cand, in mod normal, ar trebui sa te simti mandru de succesele semenilor tai.

Trebuie totusi sa fie ingrozitor sa-ti rumegi, intre patru pereti, in solitudinea uitarii, atatea invidii, ranchiuni, anxietati, neputinte, incertitudini, frustrari, disperari.  Este ca si cum ai astepta vesnic pe peronul unei gari unde trenul nu va opri niciodata.  Sa nu poti simti decat bucuria “demascarii”.  Sa fii fericit cand (fosti) amici sunt lapidati. Sa batjocoresti numele unor oameni cu care ai strans candva mana frateste.  Pe care inca, ti-o spui mereu, ii iubesti.  Sa fii incantat cand valorile (pentru ca tu stii ce sunt valorile) sunt calcate in picioare de toti nemernicii.  Sa stii ca e nedrept sa nu recunosti efortul cuiva de a cladi in cultura, sa nu il poti nega, si totusi sa te indarjesti in a-l demola.  Sa te infratesti cu pegra, pe care, oricum am privi lucrurile, o dispretuiesti.  Pe care, evident, nu dai doi bani.  Sa fii laudat de canalii si sa nu poti sa le raspunzi, intrucat ai devenit, poate fara sa o doresti, complicele lor.  Sa folosesti orice arma pentru a lovi in oameni care nu-ti pot raspunde pentru ca nu vor sa intre in acest joc al miseliei.  Sa nu mai ai cale de intoarcere odata inghitit de acest malaxor al turpitudinii.  Sa-ti irosesti capitalul de onoare pentru a sluji dezonoarea.  Sa-ti abjuri trecutul doar pentru a-ti polei abdicarile  prezente.

Sa nu poti spune, macar o data in viata, contempland biografii onorabile, cuvantul simplu: Pretuire.  Sa cauti mereu pete-n soare, sa fii mereu pe pozitia de inchizitor. Sa suferi de-a pururi, macinat de un invincibil, asfixiant sentiment al esecului.  Ce tristete… (VT)

Câteva lămuriri despre IICCMER şi unele întrebări pentru doamna Zoe Petre

Est modus in rebus. Ar fi probabil un demers sisific incercarea de-a raspunde tuturor inexactitatilor (deliberate ori nu) care abunda in paginile unor publicatii fixate pe problema IICCMER. Speculatiile, diatribele, petitiile circulate in ultimele zile au plecat toate de la premisa ca noua conducere nu trebuie consultata inaintea verdictului final. Procesele de intentie au coplesit analiza starii de fapt. Iata citeva exemple.

Un publicist cu ambitii de judecator al lumii intelectuale scrie in Observator Cultural ca dl Marius Oprea a fost revocat din pozitia de director al acestui institut. Este categoric fals, cita vreme dl Oprea a fost presedinte (numit de primul ministru Tariceanu), secondat de Stejarel Olaru ca director general (si vicepresedinte al PNL) si doamna Lucia Hossu Longin pe post de secretar general.

Se vorbeste apoi despre demisiile date din “Consiliul Stiintific”, compus din unele personalitati academice si din  figuri foarte onorabile ale dizidentei anticomuniste. Iarasi, comentatorii aluneca intr-o incurcatura de suprainterpretari sau lecturi pripite. Mai intii, niciodata nu a existat un Consiliu Stiintific, ca atare. Unii dintre membri aveau enorm prestigiu moral,  dar nu si o biografie academica. Acest Consiliu compus in mare parte din voci ale societatii civile a incetat sa existe prin efectul legii in chiar data de 23 februarie 2010, odata cu aparitia in Monitorul Oficial a Hotaririi de Guvern privind reorganizarea Institutului.  Demisiile care au urmat au fost de fapt demisii-protest, fara efect juridic, atita vreme cit entitatea abandonata nu mai aparea in noua decizie. Erau ipso facto retrageri dintr-un Consiliu ce nu mai exista. Hotarirea de Guvern prevede acum, in primul rind, o coordonare stiintifica a activitatilor Institutului, iar nu o dominanta preponderent civica. Stiinta, sper, nu are nicio vina…

Fostul premier Adrian Nastase afirma pe blogul sau ca INMER s-ar fi desfiintat acum. Este din nou fals: INMER s-a comasat cu IICCR in noiembrie 2009, in urma unui decret-lege care implica zeci de alte agentii guvernamentale.  Nu-mi amintesc ca actualul admirator al Regelui Mihai (sub al carui inalt patronaj a a fost intemeiat in 2003, prin decizie guvernamentala,  INMER), deci dl Nastase, sa fi protestat acum cateva luni.  Nu l-a stingherit nicicum faptul ca dl Oprea devenea practic presedintele celor doua institute unificate. Este la fel de elocvent faptul ca, timp de sapte ani, activitatile INMER (ca si ale altor Institute) au scapat vigilentei critice a gazetelor culturale, pentru ca noua entitate IICCRMER sa fie supusa, in ultimele saptamani, unui val de mistificari legate de presupusele planuri reductioniste si distructive ale noii conduceri.

De asemenea, contrar a ceea ce s-a spus (din nestiinta, din graba ori din alte motive), IICCMER va continua sa acorde maxima importanta mecanismelor represive care au instaurat si au perpetuat regimul comunist in Romania. Analiza raului produs de Partid si Securitate reprezinta un imperativ complementar studiului aprofundat al ideologiei, al propagandei, al economiei, al societatii. Atit destinul celor care au murit sub comunism, cit si lumea celor care au supravietuit traumei totalitare merita atentia noastra. Nimeni nu poate pune monopol pe studiul comunismului, asa cum viata fiecaruia dintre noi este prea scurta pentru a avea ultimul cuvint in evaluarea unei epoci istorice. Ceea ce este important este ca lupta (regretabila) intre orgolii si dezacordul, adeseori inevitabil, intre metodologii (acolo unde exista), sa nu impiedice sesizarea mizei profund pedagogice a oricarui demers memorial.

S-a mai vorbit vorbit despre “mutilarea” Institutului: noua conducere a comunicat limpede ca toate programele in curs vor continua pe baza (fireasca) a unei evaluari de eficienta si performanta. Predarea/primirea gestiunii, inclusiv a resursele bugetare, e un lucru normal in orice tara din lume. Din pacate, in acest proces institutional criteriile civilitatii sunt adesea abandonate, pentru a lasa loc umorilor si frustrarilor private. Or, modernitatea şi eficienţa instituţiilor occidentale se măsoară în funcţie de supleţea şi transparenţa lor, dincolo de locuitorii vremelnici care-i traversează pragul. E frapant ca unii dintre apologeţii modernităţii deschise să accepte personalizarea afectivă a unei entităţi neutre.

S-a afirmat ca s-ar produce o politizare, în condiţiile în care subsemnatul, alături de domnii Ioan Stanomir şi Mihail Neamtu, nu suntem angajati electoral sau partinic. A-ti exprima pozitia personala pe un blog tine de libertatea de expresie.  A participa direct la campania electorala, ca membru activ al unui partid, oricare ar fi acesta, este cu totul altceva.  A fi consilier al unui candidat (cazul d-lui Olaru) este prin definitie o angajare electorala.  Nici unul dintre noi nu este membru al conducerii vreunui partid politic din Romania.  Nici unul nu am luat cuvantul in vreun congres de partid.  Evident, putem avea afinitati doctrinare cu o zona a spatiului politic.  Dar acest lucru nu impieteaza asupra respectului pentru alte pozitii si orientari cata vreme acestea se mentin in perimetrul discursului democratic.  Or, noutatea adusa de tinăra echipă (ma refer la conducerea executiva) ţine de paleta mai larga a intereselor cognitive si de o certa racordare la dezbaterea internationala.

Sa mai adaug ca a nu raspunde atacurilor concertate, imbibate de patimi si dubioase ca informatii, tine de imperativul de a nu abandona decenta si civlitatea.  Ce-ar raspunde de pilda un auto-desemnat specialist in “retori si impostori” atunci cand cineva l-ar acuza ca vrea “sa-i manance matele”?  Ca nu savurezi asemenea delicatese?  Ce sa le raspunzi celor te anunta ca un distins istoric britanic nu da doi bani pe tine, oportunistul ordinar, in pofida a ce ti-a scris chiar ieri acel autor? Sa te pretezi la jocurile insalubre ale celor care citeaza corespondenta privata? Ce sa-i raspunzi unei doamne care recurge la santaj invocand dosare despre familia ta din dosarele Securitatii?  Ce sa-i replici unei directoare de saptamanal cultural care rosteste un avantat rechizitoriu comparandu-te cu groparul culturii romanesti din anii 50?  Scriu aceste randuri si-mi dau seama ca imi pierd vremea. Acesti oameni nu au nici in clin nici in maneca cu cercetarea comunismului, cu scarile de valori din comunitatea stiintifica internationala.  Justitia morala ii lasa complet indiferenti.  Unii dintre ei regreta ca m-au cunoscut. Eu regret ca i-am citit. 

În plus, cei care deplâng “politizarea” uită că, de la bun inceput, IICCR a functionat în subordinea primului ministru ca agenţie guvernamentala. Este un fapt incontestabil.  Dl Marius Oprea avea rang de secretar de stat. Dl. Olaru, probabil, era subsecretar de stat (cel puţin până în noiembrie 2009).  Din cate stiu, si cred ca se poate verifica, domnii Oprea şi Olaru, precum si doamna Hossu-Longin, au fost numiti pe baza deciziei premierului Tariceanu. Dl Dinu Zamfirescu a fost numit pe baza deciziei premierului Năstase. Nimeni, asadar, nu a participat la vreun concurs. (Daca ma insel cumva, sunt gata sa-mi cer scuze.) Evident, aceste numiri sunt obisnuite pentru functiile de conducere desemnate de factorul guvernamental.  Daca vor sa lucreze ca cercetatori, cu salariul corespunzator, ar fi normal sa fie angajati pe baza acelorasi exigente legale respectate in cazul tuturor angajatilor din IICCMER.  Noul Consiliu Stiintific va urmari exact depolitizarea, accentuind dimensiunea comparativa, analitica si interpretativa a temelor studiate.  A crede insa ca memoria este un teritoriu aseptic din care pot fi eliminate valorile, este o iluzie.  Depolitizarea nu conduce nici la abulie morala, nici la plonjonul in oceanul ariditatii academice.

Public mai jos un fragment dintr-un text semnat de doamna Zoe Petre in Observator Cultural. Nu comentez ultimatumul abia voalat adresat unor membri ai fostului Consiliu.  Am si eu o simpla întrebare: au devenit doamna Zoe Petre şi fostul presedinte Emil Constantinescu membri ai Consiliului IICCMER (din nou, repet, nu Ştiinţific) in ultimele săptămâni dinaintea reorganizării (in luna februarie 2010)? S-a anuntat public acest lucru, fiind totuşi un eveniment important pentru o institutie publica?  Scrie doamna Petre de pe pozitia de martor obiectiv ori ca membra a acelui ex-Consiliu?  Era prezenta d-lui Constantinescu o expresie a “logicii depolitizarii”?  Si-au dat doamna Petre si dl Constantinescu demisiile din entitatea devenita inexistenta? Când şi mai ales unde au fost publicate?  Mai ales că altora li se cere sa-si precizeze imediat pozitia. Altminteri…

Cat priveste expresii gen “castrarea” unui institut in clipa cand i se largesc atributiunile, ii las pe cititorii acestui blog să judece cât de adecvate sunt.  Tot astfel, cititorii de buna credinta vor reflecta asupra relatiilor dintre fosta conducere a IICCMER si fostul presedinte Emil Constantinescu, devenit, pe ultima suta de metri, membru al Consiliului.  Nu a fost dl Emil Constantinescu direct implicat in campania din timpul alegerilor prezidentiale, fiind practic initiatorul unei liste de sprijin pentru candidatul PNL?

“Eliminarea lui Marius Oprea este parte a acestei operaţii de neutralizare a IICCR. Nu e de mirare că, în aceste condiţii, o bună parte dintre membrii Consiliului ştiinţific al „vechiului“ IICCR – Ştefana Bianu, Doina Cornea, Dennis Deletant, Lucia Hossu Longin, Radu Ioanid, Dorin Tudoran – şi-au anunţat demisia în semn de protest. Mă întreb care dintre ceilalţi membri ai consiliului aşteaptă ca dl Boc să-i dea manu propria afară – şi care dintre ei salută această castrare a IICCR. Eu i-aş întreba, public.”

Regretabilă, în toate aceste zbateri şi dezbateri, mi se pare tentatia manipularii emotiilor si sentimentelor genuine ale victimelor dictaturii, cit si ale celor autentic preocupaţi de studierea regimului comunist. Am mai spus-o si o voi repeta: toate lucrurile bune facute la IICCR merita pretuirea si respectul nostru public. Indeosebi, cercetatorii IICCMER ar trebui sa fie protejati de furia celor care traiesc numai din intriga si scandal mediatic. Locul de intilnire al intelectualilor nu este bârfa, ci masa rotunda a dezbaterilor civilizate.

Provocarile si dificultatile care ne stau in fata sunt nu putine: negationismul, suspendarea actului de justitie, indiferentismul, cinismul si relativismul moral, ignoranta istorica, nostalgia edulcoranta pentru dictatura, resuscitarea ‘dialectica’ a scrierilor ‘marilor revolutionari’ – toate acestea sunt realitati ale timpului prezent. Mai mult decit orice controversa parohiala, ele cer din partea noastra un raspuns inteligent, articulat si incarcat de sentimentul datoriei fata de cei morti, cei vii, si cei inca nenascuti. In cuvintele Monicai Lovinescu,

Singura îndârjire de care dăm dovada ca neam pare a fi acest refuz de a înţelege ce ne-a fost dat să trăim. N-avem cum să fim ‘răzbunaţi’, dat fiind că sabotăm şi martorii, şi istoricii. Cui îi este frică de… Tacit? Şi mai ales de ce?

Lupta comunismului impotriva spiritului: Mirela Corlăţan despre tragedia lui Dinu Pillat

Un manuscris al lui Dinu Pillat, confiscat de comunişti, a fost descoperit după 50 de ani, în arhivele CNSAS. „Aşteptând ceasul de apoi”, cel mai reprezentativ roman al lui Dinu Pillat, „arestat” odată cu autorul în 1959, a fost descoperit după o jumătate de secol în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

“Stalinism pentru eternitate” (editia poloneza)

książka powiększ

Wyślemy w czasie: 3-5 dni sprawdź koszty dostawy   VLADIMIR TISMANEANU STALINIZM NA KAŻDĄ OKAZJĘ Wydawca: UNIVERSITAS Rok wydania: 2010 Ilość stron: 404 s. Oprawa: miękka Wymiar: 150×230 mm EAN: 9788324213290 ISBN: 978-83-242-1329-0 OKAZJA! było 43.00 zł Dzisiaj cena: 34.30 zł

Komunizm był zasadniczym doświadczeniem XX w.; doświadczeniem tyleż koszmarnym, co istotnym. Komunizm naznaczył nas wszystkich i wszystkich okaleczył. Wciąż nie dysponujemy całościową historią komunistycznej partii polskiej. Nie napisano też – mimo wielu cennych publikacji – rzetelnej historii rządów komunistycznych w naszym kraju. Vladimir Tismaneanu, znakomity historyk i analityk rumuńsko-amerykański, napisał historię komunizmu w Rumunii, którą czyta się jednym tchem. Przecież ta historia to rumuński wariant naszych wspólnych losów, rzec by można – to Polska w krzywym zwierciadle Drakuli. Są to więc losy odmienne. W Rumunii zwyciężyła orientacja narodowego, antysowieckiego stalinizmu. Czytając tę książkę, zastanawiałem się, czy Ceausescu to był rumuński wariant Mieczysława Moczara. Ceausescu wygrał walkę o władzę i skończył przed plutonem egzekucyjnym; Moczar przegrał walkę o władzę i umarł we własnym łóżku. Historia komunizmu – świata prowokacji, czystek, procesów stalinowskich – była ironiczna i paradoksalna. Tismaneanu opisał ją w sposób fascynujący. Ta książka, pełna kompetencji i dystansu, zasługuje na pilną lekturę. Pisze Vladimir Tismaneanu: Moim celem było zrozumienie, dlaczego niektórzy ludzie w latach 20. (i późniejszych) podjęli walkę o sprawę komunizmu, w co wierzyli i w jaki sposób wyrażali swoje pasje oraz nadzieje. Jedno jest pewne: wstąpienie do partii komunistycznej w okresie międzywojennym stanowiło przejaw egzystencjalnej desperacji, zaś ówcześni działacze mogli liczyć jedynie na poniżenia i represje ze strony władz. W konkluzji autor pisze: Moja książka stanowi kronikę tragedii: od płonnych nadziei na lepsze jutro po nieuchronny i krwawy finał. To wyznanie osobiste wskazuje na rodzaj pasji poznawczej autora. Nieporównana lektura… Adam Michnik

 

http://74.125.113.132/search?q=cache:Mqdrrpb336kJ:www.poczytaj.pl/165253+tismaneanu+stalinizm+michnik&cd=3&hl=en&ct=clnk&gl=us

 

PS Iata ca in Polonia se vad lucrurile un pic diferit decat in unele zone din Romania. Istoria comunismului inseamna carti, analize riguroase, investigatii comparative.  Nu se priveste cu dispret catre cei care scriu lucrari bazate pe ani de zile de cercetari in arhive.  Nu se anatemizeaza “istoria prezidentiala”.  Pentru simplul motiv ca nu exista o asemenea istorie. Nu se vorbeste de “rollerism”, de “monopol”, de “arondare” si alte asemenea bizarerii.  Sper din suflet sa avem cat mai curand in romaneste o istorie a comunismului din Polonia. Precum si istorii ale comunismului din alte tari din Europa de Est si Centrala.  Invectivele si-au epuizat indoielnica (si vremelnica) menire.  A sosit din plin timpul profesionalismului stiintific. Dar si al justitiei. (VT)

Comunicat de presă IICCMER, 3 martie 2009

Comunicat de presă

În legătură cu punctele de vedere care au fost exprimate public în presă, puncte de vedere ce au sugerat că noua formă de organizare a IICCMER este una care va duce la blocarea oricărui efort de investigare a crimelor din trecutul comunist, ţinem să precizăm că principalul angajament pe care IICCMER şi-l va asuma şi onora este cercetarea riguroasă şi ştiinţifică, dincolo de partizanate politice, a intervalului istoric evocat, precum şi a consecinţelor dictaturii comuniste.

Departe de a conduce la mutilarea şi reducerea atribuţiilor instituţionale ale IICCMER, actuala formulă de organizare permite acestuia să acţioneze pe două direcţii fundamentale: investigarea epocii comuniste (instituţii, metode, societate, economie, teroare, personalităţi, responsabilităţi individuale etc) şi cercetarea exilului românesc pe de o parte, încurajarea, alături de alte organisme ale statului, a dezvoltării unei politici educaţionale şi de cultivare a memoriei intervalului evocat, pe de altă parte.

IICCMER va continua în baza HG-ului care îi reglementează activitatea să investigheze abuzurile împotriva drepturilor omului comise în intervalul regimului comunist 1945-1989 şi perioada imediat următoare (Revoluţie şi mineriade). Reafirmăm că obiectivul nostru esenţial este acela de a identifica datele relevante în vederea constituirii cadrului legal necesar pedepsirii celor vinovaţi în conformitate cu legislaţia română şi internaţională. Institutul sprijină integrarea în legislaţia autohtonă a tuturor convenţiilor şi acordurilor internaţionale relevante în domeniu.

Totodată, IICCMER militează pentru încorporarea în legislaţia românească a tuturor documentelor care prevăd declararea ca imprescriptibile a crimelor comise în timpul regimului comunist. De asemenea, IICCMER va promova proiecte legislative în direcţia extinderii posibilităţilor de investigare obiectivă şi nonpartizană a evenimentelor tragice şi abuzurilor din epoca comunistă şi perioada imediat următoare (Revoluţie şi mineriade). Mai mult, IICCMER va asigura informarea prompta a opiniei publice referitor la efectele acestor actiuni. Vedem conlucrarea dintre IICCMER şi societatea civilă drept indispensabilă.

IICCMER rămâne fidel unei viziuni ce pune accentul pe dezvoltarea unei culturi a democraţiei şi libertăţii, omagiind memoria victimelor şi analizând mecanismul de funcţionare al regimului totalitar, instalat după 6 martie 1945. Nu este aşadar vorba nicicum de o restrângere a vreunei activităţi a IICCMER. Dimpotrivă, pe lângă continuarea consecventă a activităţilor actuale, s-a deschis posibilitatea analizei evenimentelor din decembrie 1989 şi ale anului 1990. Cum se ştie, această investigaţie este o cerinţă insistentă, urgentă şi legitimă a numeroase organizaţii ale societăţii civile.

Preşedinte al Consiliului Ştiinţific, Vladimir Tismaneanu

Preşedinte executiv, Ioan Stanomir

In memoriam Orlando Zapata Tamayo (1967–2010)

Lupta pentru libertate, demnitate si democratie continua in tarile lovite de flagelul autoritarist ori totalitar. Recent, dizidentul cubanez Orlando Zapata Tamayo s-a stins din viata la capatul a 85 de zile de greva a foamei. Asemenea jertfe ne indoliaza si ne responsabilizeaza. RIP.

—

HAVANA – An opposition political activist imprisoned since 2003 died Tuesday after a lengthy hunger strike, members of Cuba’s human rights community said.

Orlando Zapata Tamayo, a mason who was jailed on charges that included disrespecting authority, died at Havana’s Hermanos Almejeras hospital after being transferred there from Havana’s Combinado del Este prison.

Zapata Tamayo, 42, was not among the island’s best-known dissidents. He was arrested in 2003 on charges of disrespecting authority, said Elizardo Sanchez, head of the Havana-based, independent Cuban Commission on Human Rights and National Reconciliation.

Etica neuitarii: Un Apel pentru cercetarea crimelor post-comunismului

Public aici Apelul primit astazi din partea d-lui Sorin Iliesiu si a numeroase organizatii civice.  Le multumesc din suflet si ii incredintez ca unicul lucru pe care il urmaresc este cunoasterea adevarului si infaptuirea justitiei.  Deci, destramarea, cat mai repede, a teribilei conspiratii a tacerii in jurul a ceea ce a fost convulsiva, insangerata nastere a democratiei post-comuniste din Romania.  In zilele care urmeaza voi scrie mai mult pe tema abordarii a ceea ce eu unul socot a fi o cumplita rana deschisa: crimele din decembrie 1989, din iunie 1990, din septembrie 1991.

Reconcilierea in absenta caintei si prin ignorarea (sabotarea) justitiei este o farsa.  Cata vreme nu vom cunoaste adevarul despre aceste clipe tragice, vom ramane ostatecii minciunii.  Scopul echipei din care fac parte si pe care o coordonez impreuna cu profesorul Ioan Stanomir este sa dea viata, deci sa transpuna in realitate propunerile din Raportul Final asumate de presedintele Traian Basescu in discursul din 18 decembrie 2006, act refondator al statului romanesc.

Contrar a ceea ce s-a spus (din nestiinta, din graba ori din alte motive), IICCMER va continua sa acorde maxima importanta mecanismelor represive care au instaurat si au perpetuat regimul comunist in Romania. Analiza raului produs de Partid si Securitate reprezinta un imperativ complementar studiului aprofundat al ideologiei, al propagandei, al economiei, al societatii. Atit destinul celor care au murit sub comunism, cit si lumea celor care au supravietuit traumei totalitare merita atentia noastra. Nimeni nu poate pune monopol pe studiul comunismului asa cum viata fiecaruia dintre noi este prea scurta pentru a avea ultimul cuvint in evaluarea unei epoci istorice. Ceea ce este important este ca lupta (regretabila) intre orgolii si dezacordul, adeseori inevitabil, intre metodologii (acolo unde exista) sa sesizeze miza profund pedagogica a oricarui demers memorial.

Peste toate, dorim ca acea etica a neuitarii despre care a scris Monica Lovinescu sa devina fundamentul unui ethos civic national. (VT)

 

A  P  E  L c ă t r e

D-l Vladimir Tismăneanu – Preşedinte al Consiliului ştiinţific al I.I.C.C.M.E.R.

D-l Ioan Stanomir – Preşedinte executiv al I.I.C.C.M.E.R.

Stimate Domnule Preşedinte al Consiliului ştiinţific al I.I.C.C.M.E.R.,

Stimate Domnule Preşedinte executiv al I.I.C.C.M.E.R.,

Având în vedere competenţa şi bunacredinţă totală de care aţi dat dovadă în elaborarea Raportului final pentru condamnarea crimelor comuniste, precum şi declaraţiile consecvente ale Dvs (inclusiv din acest an), suntem convinşi că a sosit ora adevărului şi a dreptăţii faţă de crimele comuniste din România, începând cu cele mai terifiante dintre acestea: genocidul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990.

Conform declaraţiilor d-lui general-magistrat Dan Voinea care a instrumentat aceste dosare, există zeci de vinovaţi – personalităţi politice şi publice – care trebuiau de mult condamnaţi la pedepse cuprinse între 15 ani şi închisoare pe viaţă.