Doamna Hoxha si tragedia Albaniei: socialismul paria

Cum ar fi fost daca Elena Ceausescu si-ar fi scris memoriile? Ne putem inchipui ce-ar fi avut de spus despre “meritele eterne” ale lui Nicolae, despre diversii complotisti , intriganti si tradatori, despre “spionii” infiltrati in structurile supreme. N-a mai apucat sa o faca, gratie deciziei lui Ion Iliescu de a o lichida in urma ultimului proces stalinist din Europa de Est. In Albania, vaduva lui Enver nu tace. Se rasteste, acuza, vocifereaza, incrimineaza. A scapat din arest la domiciliu, se razbuna acum rescriind, mistificand, masluind cu tupeu bolsevic istoria.  Fosta directoare a Institutului de Istorie a partidului este nu doar mitomana, ci si grafomana.  Domnia sotului ei sociopat trebuie sa apara ca o perioda de inflorire a natiunii albaneze.  Pentru Nexmije, victimele (zeci, sute de mii) erau criminali ce-si meritau soarta.  Socialismul de tip bunker era calea spre paradis.

A trecut, din pacate, prea putin comentata o carte exceptionala aparuta, in traducere romaneasca, la Humanitas. Este vorba de Sinistra doamna, de Fahri Balliu.  Un autor (romancier, eseist, jurnalist)  care merita deplinul nostru respect.  Editor al saptamanalului de inalta clasa 55.  Iata un link la o remarcabila recenzie semnata de Bogdan Cristian Iacob aparuta in revista clujeana Apostrof.  Ne ocupam de lucruri perisabile, ne pierdem vremea cu polemici desarte, dar trecem prea adeseori cu nepasare pe langa temele intr-adevar importante. Istoricul Andrei Pippidi a scris candva un eseu exceptional despre enverism. Similitudinile dintre stalinismul national al lui Ceausescu si cel al lui Hoxha se cer analizate in detaliu. Cred ca merita sa reluam discutia in jurul conceptului lui Ken Jowitt legat de pariah socialism. Minuscule pardide comuniste umilite de Comintern, lideri frustrati si ofensati de puterea hegemonica (URSS, Iugoslavia), complexe de inferioritate care aveau sa explodeze in narcisista aroganta a national-stalinismului.

Fiul lui Mehmet Shehu, numarul doi al regimului Hoxha, este azi un scriitor cunoscut. Arestat si anchetat. Bashkim Shehu a supravietuit epurarii, a scapat, a ajuns mai intai la Budapesta, apoi la Barcelona. In 2001, m-a invitat la o conferinta despre globalizare. A venit 11 septembrie, am anulat drumul.  Am corespondat despre destinul revolutionarilor de profesie prinsi in angrenajul infernal al stalinismului (arhitecti ai sistemului deveniti ei insisi victime).  Mehmet Shehu a luptat in Brigazile Internationale. A fost cel mai apropiat colaborator al lui Enver, a stat alaturi de acesta in conflictele cu Tito, Hrusciov, Mao.  A venit apoi ruptura, tot mai paranoici (dar exista oare grade de paranoia?), Enver si Nexmije l-au banuit de conspiratie.  Rolul de succesor i-a revenit lui Ramiz Alia. Ismail Kadare a scris o carte zguduitoare despre sinuciderea (asasinarea?) lui Mehmet Shehu. E vorba de romanul Succesorul, aparut in romaneste la Polirom.  In anii 70, cu acordul (ori cu protectia lui Hoxha), Kadare scrisese o carte despre “iarna singuratii noastre” (trad. franceza Le grand hiver), in care era vorba de sfidarea lui Enver din 1960 la adresa lui Hrusciov, de izolarea Albaniei dupa ruptura cu Moscova, despre faimoasele sedinte cand se explica membrilor de partid necesitatea afirmarii traditiilor nationale (ca si in cazul “prelucrarilor” Declaratiei din ’64).   Ceausismul (nascut din dejism) si enverismul au fost ideologii similare, rationalizari ale eforturilor de a conserva stalinismul prin desovietizare. Prima se referea la precursorul Burebista, cealalta la Skanderbeg.

http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1087