Semnalez aici un important eveniment organizat de Liga Studenţilor Români din Străinătate, Filiala SUA, ce va avea loc sâmbătă, 17 aprilie 2010, orele 5:00 pm- 8:00pm, la sediul Ambasadei României la Washington D.C.
Evenimentul va reuni membri LSRS, reprezentanţi ai statului român, ai asociaţiilor studenţesti, profesionale şi ale diasporei romanesti, jurnalişti, membri marcanţi ai mediilor academic, politic, cultural, diplomatic şi de afaceri de pe teritoriul SUA. Vor lua cuvântul domnul Adrian Vieriţă (Ambasadorul României la Washington), domnul Vladimir Tismăneanu (Profesor la University of Maryland, College Park), doamna Camelia Minoiu (Economist-Fondul Monetar International), domnul Ştefan Minovici (Preşedinte MIC & Associates), domnul Mircea Lubanovici (Deputat al Colegiului 3 Diaspora), domnul Sebastian Burduja (Preşedinte LSRS) şi doamna Lavinia Preda (Coordonator Adjunct LSRS-SUA). Discursurile vor fi urmate de o recepţie cu bucate tradiţionale româneşti – prilej pentru discuţii informale între invitaţi si participarea la Silent Auction – produse cu specific românesc, organizat de LSRS-SUA.



























