Exact acum doua decenii ma aflam la Bucuresti.
Am fost martor direct la ceea ce s-a petrecut. Post-comunismul ar fi trebuit sa insemne o reintoarcere la civilizatie si la civilitate. In Romania lucrurile s-au petrecut altfel: faradelegea comunista s-a convertit in samavolnicia fesenista (neo si/sau criptocomunista). Delirul a inceput pe 13 iunie, cand la chemarea si cu sprijinul celor care ar fi trebuit sa protejeze legea, au avut loc raidurile fascistoide ale “proletarilor” de la Metaloglobus si mai ales de la IMGB la Institutul de Arhitectura si in alte parti. Anti-intelectualismul iliescian facea ravagii. Am vazut studenti cu capetele sparte, am vazut rangi, lanturi si bate, am vazut ura dezlantuita. Au venit minerii, au urmat doua zile de infern. Principalele tinte erau organizatiile societatii civile, partidele democratice si intelectualii critici (se scandau lozinci imunde, erau calomniati in chip imund Corneliu Coposu, Ion Ratiu, Ana Blandiana, Doina Cornea, Gabriel Liiceanu, Octavian Paler). Am fost atunci avertizat, in varii chipuri, de catre emisarii celor care organizau represiunea (intre acestia, vicepresedintele FSN, ideologul bolsevic N. S. Dumitru), sa “fiu atent”.
Am scris despre salbaticiile de la Bucuresi in The New Republic, in Christian Science Monitor si in alte parti. Eram pe 14 iunie in curte la GDS cand am vazut ca se apropiau minerii si cei care le dadeau directiile. Imi amintesc ca eram acolo impreuna cu Tudor Jebeleanu, Agota Kuperman (consiliera culturala a Ambasadei SUA) si Gabriel Andreescu. Acesta din urma a iesit la poarta si a reusit sa-i convinga pe cei ce pareau gata sa atace cladirea si pe noi sa nu o faca. In alte parti, la Romania Libera, la sediul PNT-CD si cate altele, descinderile securisto-mineresti, ordonate si patronate de echipa Iliescu-Roman, s-au soldat cu devastari si molestari. Execratii “golani” trebuiau sa primeasca “o lectie exemplara”.
In dupa-amiaza zilei de 14 iunie l-am vizitat pe Marian Munteanu la Spitalul de Urgenta (am mers impreuna cu Tudor, ne-a facilitat intrarea Alexei Florescu, vechi prieten, unul dintre psihologii grevistilor foamei din Piata). Ma cunoscusem cu Marian la Washington. In aceeasi camera de spital zacea fratele sau, matratat si el. Tin minte ca i-am dat lui Marian un roman de John Le Carre si cateva pachete de tigari. Zambea trist, faceam impreuna haz de necaz. Dupa cateva minute mi s-a transmis, din partea vicepremierului Cazimir Ionescu, sa parasesc spitalul. Azi, Cazimir Ionescu reprezinta PSD in Colegiul CNSAS. Am rememorat impreuna cu Marian acele momente acum un an, cand ne-am revazut, tot impreuna cu Tudor, la Bucuresti.
Puterea fesenista, prelungire si reincarnare a celei comuniste, a manipulat cu cinism fobii, resentimente si anxietati colective. Ideologia noii conduceri a tarii (deci a echipei Iliescu-Roman), instalata prin frauda politica si semantica, era una a etatismului oligarhic, a falsului egalitarism social, a autoritarismului xenofob si a populismului etnocentric. Isteria nomenklaturist-securista a fost diagnosticata si sfidata de filosoful Mihai Sora care a demisionat din functia de ministru al educatiei. Alexandru Paleologu a preferat, la randul sau, sa fie “ambasadorul golanilor”, nu al tandemului Iliescu-Roman.
Barocul stalino-fascist a fost matricea in care a prins fiinta experimentul hibrid pe care il putem numi sistemul Iliescu. Un sistem care continua sa paraziteze corpul social prin miile de fire ale unei coruptii endemice, prin campanii propagandistice desantate si prin demonizarea celor care refuza sa participe la perpetuarea miturilor despre “dictatura” si “cezarism”. Tocmai pentru ca s-a amanat aducerea in fata justitiei a celor vinovati de crimele din decembrie 1989 si din iunie 1990, asistam azi la recidivele acestor patologii, la fraternizarea dintre campionii radicalismelor (ori mai bine spus ai oportunismelor) de stanga si de de dreapta in numele aversiunii pentru valorile de centru. Acutizarea discursului vituperant, acuzatiile aberante, falsificari demonstrabile de citate propagate urbi et orbi, chiar in tomuri respectabile, imbratisari intre persoane care pana deunazi se detestau public, exonerarea unor informatori in numele interesului de moment (de fapt de grup), iata unele dintre expresiile unei bizare nevroze ce pare contagioasa.
Observ cu tristete complicitati sordide, capitulari lase si aliante abjecte. Despre aceste lucruri voi vorbi in dialogul cu Dan Tapalaga de pe Hotnews. Tot despre violenta anti-democratica organizata statal si efectele ei nefaste voi vorbi, alaturi de prieteni de idei si valori, la dezbaterea organizata de IICCMER la Palatul Sutu, luni 14 iunie, la ora 6 p.m. Acum douazeci de ani, societatea deschisa a suferit o brutala, teribila lovitura. Amintirea acelor momente are o valoare terapeutica si profilactica. “Normalitatea” fesenista a fost instaurata, asemeni celei comuniste in anii 1945-1948, prin minciuna, sange, teroare si ura.
