Ion Stanescu, aparatcik si securist

Destinul aparatcikului comunist Ion Stanescu (ianuarie 1929- iunie 2010) este emblematic pentru ceea ce numesc grupul aparatului de partid, asadar acei activitsti intrati in PCR in perioada 1944-1948, formati in scolile de partid “Stefan Gheorghiu”, “A. A. Jdanov” si in URSS, legati direct prin relatii patron-client de ascensiunea lui Nicolae Ceausescu in fruntea Directiei Organiatorice a CC a PMR. Ajuns prim-secretar al regiunii Oltenia la inceputul anilor 60, Stanescu a fost cel care a tinut discursul de salut in prezenta lui Ghe. Gheroghiu Dej si Josip Broz Tito la inaugurarea lucrarilor hidrocentralei de la Portile de Fier din 1964. Nascut cu numele Silaghi, era fratele vitreg al lui Leontin Salajan, ilegalist de orgine maghiara, general de armata, ministru al fortelor armate si membru supleant al Biroului Politic al CC al PMR, dupa 1965 membru al Comitetului Executiv. Alaturi de Iosif Banc, Maxim Berghianu, Constantin Dascalescu, Cornel Onescu, Teodor Coman, Ghe. Homostean, Emil Bobu, Cornelia  Filipas, Ilie Verdet, Iosif Uglar, Paul Niculescu-Mizil, Ion Iliescu, Ilie Radulescu, Dumitru Popescu etc. s-a  bucurat de increderea cuplului Ceausescu si a detinut pozitii de maxima influenta pe tot parcursul perioadei 1965-1989. Intre acestea, cea mai semnificativa a fost aceea de presedinte al Consiliului Securitatii Statului (intre 1968 si 1972). A fost direct implicat in tenebroasa afacere a mortii (sinucidere sau asasinat) a doctorului Abraham Schechter, ani de zile medic personal al lui Nicolae Ceausescu si al Elenei Ceausescu, suspectat de Securitate de lipsa de loialitate. Dupa revolutia anticomunista din decembrie 1989, Stanescu a fost activ in formatiunile de extrema stanga, national staliniste cu nedezmintite nostalgii pentru timpurile sumbre ale represiunilor comuniste. Spre deosebire de Ion Ionita ori de autori “Scrisorii celor Sase”, Stanescu nu si-a  exprimat niciodata vreun gand critic cu privire la aberatiile dictaturii lui N. Ceausescu. In ultimii ani a fost activ in grupusculul marginal numit Alinata Socialista si a aparut in presa cu interviuri ce se remarcau prin violenta verbala si strident negationism in raport cu condamnarea comunismului. Inteleg din stirile de presa ca va fi inmormantat in zilele urmatoare la Cimitirul Ghencea Militar. Sper ca nu se va repeta scandaloasa ceremonie funerara cu onoruri militare de care s-a bucurat politrucul Ion Dinca. Ion Stanescu nu a fost un militar de cariera, nu a servit Romania, a fost instrumentul activ al unui regim ilegitim si criminal.

13-15 iunie 1990. Constatare la faţa locului

Intre 12 şi 27 iunie a.c., Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi Fundaţia Konrad Adenauer propun bucureştenilor un exerciţiu de memorie asupra evenimentelor traumatice din zilele de 13-15 iunie 1990. Pasajul Universităţii va deveni pentru două săptămâni un loc al memoriei contestate, printr-o expoziţie care îşi propune să adune mărturii, imagini şi semne de întrebare asupra României mineriadelor.

Acum 20 de ani, Bucureştiul a fost scena unor violenţe de neimaginat organizate de statul român împotriva propriilor cetăţeni. Mii de mineri veniţi în capitală din Valea Jiului au bătut, arestat, violat şi jefuit sute de studenţi, profesori, oponenţi politici ai regimului, romi, simpli trecători. Autorităţile au recunoscut existenţa a şase morţi. O bună parte din cei arestaţi au fost eliberaţi abia peste câteva luni, fără despăgubiri sau reparaţii fizice ori morale.

Teroarea declanşată în Bucureşti în zilele de 13-15 iunie nu are nici astăzi, după 20 de ani, o versiune oficială, iar responsabilii nu au fost încă identificaţi. Memoria acelor zile este compusă din imagini, cuvinte şi conturul unor morţi pentru care nimeni n-a fost găsit vinovat. Această expoziţie nu vă propune o naraţiune coerentă, ci doar un inventar al memoriei traumatice legate de mineriade.

Expoziţia este un puzzle din care lipsesc multe fragmente. Martorii pe care i-am convocat sunt mulţi, dar şi mai mulţi sunt martorii tăcuţi, cei care nu ne vor spune niciodată ce a însemnat pentru ei iunie 1990. Ne lipsesc mărturiile soldaţilor care au fost obligaţi să împuşte civili care stăteau cu spatele, ne lipsesc mărturiile „minerilor“ curaţi şi tunşi regulamentar, ne lipsesc imaginile detenţiei din unităţile militare de la Măgurele şi Băneasa  (unde sute de bucureşteni au fost anchetaţi, umiliţi şi bătuţi), ne lipsesc imaginile descinderilor în casele romilor din Ferentari, Rahova, Pantelimon însoţite de jaf, violuri, arestări şi bătăi. Ne lipsesc mărturiile celor peste 600 de romi arestaţi, maltraţi şi transformaţi în ţapi ospăşitori ai violenţelor acelor zile, dar ne lipsesc mai ales, imposibilele mărturii ale celor mai tăcuţi martori: morţii.

Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 12 iunie 2010, la ora 19.00, în pasajul Universităţii, cu participarea organizatorilor. Vernisajul va fi urmat de vizionarea proiectului de cercetare si performare a istoriei recente, Capete Înfierbântate, de la ora 20.00 la Facultatea de Arhitectură.

Concept: IICMER, Simina Bădică, Andrei Lascu.
Fotografii: Sorin Vasilescu, Andrei Iliescu, Ilie Bumbac, Agerpress.
Organizatori: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Fundaţia Konrad Adenauer.
Partener: Agerpres

Canalul You Tube al IICCMER

Salut aparitia unui nou canal de comunicare al IICCMER cu societatea civila si publicul larg. Pe YouTube, cei interesati vor putea gasi o pleiada de inregistrari video cu profesori universitari si personalitati culturale reprezentative. Recomand mai ales interviurile legate de Mineriade, intre care retin dialogul cu filosoful Mihai SORA.

Democracy and Memory: Romania confronts its Past (ICR-Londra)

The crimes of communism are well documented and yet, throughout Eastern Europe, justice and retribution have rarely touched those responsible. After 20 years since the fall of communism, most of the perpetrators are still at large while the memory of the murders, abuses, humiliation is slowly fading away. Various policies that were meant to exorcize this terrible past and hold the pillars of the system accountable have had a mixed impact.

Romania is the only country in the world where the criminal nature of communism was acknowledged officially by the country’s highest political authority. In December 2006, Traian Basescu, the President of Romania, addressed the Parliament on this issue explicitly defining communism as a criminal system and thus triggering a series of unprecedented legal consequences.

The statement was based on the findings of a 600-page, much-debated Report put forward by the Presidential Commission for the Study of Communist Crimes, chaired by Professor Vladimir Tismaneanu of the University of Maryland.

Professor Tismaneanu, recently appointed President of the Institute for the Investigation of Communist Crimes and the Memory of the Romanian Exile, will discuss the many implications of condemning communism in Romania and elsewhere in Eastern Europe together with several respected scholars: Robert Service, Professor of Political Science at St Antony’s College, Oxford University, Dennis Deletant, Professor of Romanian Studies, UCL School of Slavonic and East European Studies, and Dr John Gledhill of London School of Economics, specialist in Romanian politics.

The conference will benefit by the presence of HE Dr Ion Jinga, the Ambassador of Romania to the Court of St James’s.

After the conference, we will offer a cocktail in honour of our distinguished guests.

When: Monday, 7 June 2010, 6.30pm;
Where: Romanian Cultural Institute, London
Admission is free. Please reserve your seats at T: 020 7752 0134, E: office@icr-london.co.uk.

Dupa mormantul Maurului, resedinta Generalului

Seara de intensa conversatii intelectuale, intalniri cu prieteni in Primrose Hill, un fel de cartier latin al Londrei. Mi-a amintit de Society Hill din Philadelphia combinat cumva cu Dupont Circle din Washington. Dupa ce vizitasem mormantul lui Marx (“Maurul”, cum i  se spunea in familie), am vazut casa in care a locuit peste doua decenii, pana spre sfarsitul vietii, Friederich Engels.

Aici l-au  vizitat de-a lungul anilor Georgi Plehanov si Eduard Bernstein, Paul Lafargue  si Karl Kautsky. La aceasta adresa i-au scris Rosa Luxemburg si Dobrogeanu Gherea. In aceasta casa a scris Engels Originea familiei, a proprietatii private si a statului, lucrare care a marcat generatie dupa generatie de militanti ai stangii radicale. Personalitatile celor doi fondatori ai doctrinei marxiste erau cat se poate de diferiti. La intrebarea ficei lui Marx, Laura, ce pretuieste cel mai mult in viata, autorul Kapital-ului, a raspuns “lupta”. Cel mai bun prieten al sau, capitalistul revolutionar Engels a raspuns “un pahar de vin bun de Mosella”. (VT)

De la Marx la Freud si o zi la Oxford

Ma aflu de cateva zile in Londra. Nu am mai fost aici de vreo 25 de ani. Scopul acestei vizite este legat de participarea, ca examinator extern, la o sustinere de teza doctorala in istorie la Universitatea Oxford si de o dezbatere organizata de ICR Londra pe tema confruntarii cu trecutul totalitar in lumea postcomunista. Vor participa de asemenea Dennis Deletant, Robert Service, John Gledhill.

Am avut sansa sa merg la cimitirul Highgate si sa vad ceea ce a devenit de-a  lungul anilor scursi din 1883, cand a incetat din viata Karl Marx, un fel de “loc sacru” al  religiei politice comuniste. Imi amintesc de un exceptional eseu datorat lui Mario Vargas Llosa despre anii petrecuti de Marx la Londra. Am discutat mult pe tema efectelor utopiei marxiste cu vechiul meu prieten Dorian Branea, pana de curand directorul ICR Varsovia, acum director al ICR Londra. L-am cunoscut pe Dorian acum 20  de ani la Timisoara in redactia revistei Orizont. Ne aflam impreuna in fotografia  din postarea anterioara incercand sa intelegem sensul acelui “however” din a unsprezecea teza despre Feurbach devenita, iata, alaturi de cuvintele finale ale Manifestului Comunist, epitaf pentru fondatorul materialismului istoric. De la Highgate am mers la Casa Freud, un spatiu al rememorarii revolutiei psihanalitice si un memento al catastrofei totalitare naziste.  Ieri am petrecut toata ziua la Oxford, la doctoratul Cristinei Bejan sustinut in cadrul stravechiului New College. O tema fascinanta, Asociatia Criterion si intelectualii interbelici, un “defense” remarcabil. Discutii de neuitat cu istorica Ruth Harris a carei carte recenta despre Afacerea Dreyfuss a fost recenzata acum doua saptamani in New York Review of Books. Impreuna cu Bogdan am beneficiat de un tur al acestui monument arhitectnonic care este New College, am vizitat capela si am putut admira intre altele un superb El Greco si doua desene de Boticelli. Ne-am intalnit apoi  cu ziaristul  britanic Victor Sebestyen, autorul unei excelente carti despre 1989, precum si cu istoricii Marius Turda si Tudor Georgescu. O coincidenta cum numai intr-un oras magic ca Oxford se poate intampla: in clipa plecarii spre Londra ma bate pe umar vechiul meu prieten Yitzak Brudny, profesor la Hebrew University, aflat aici la  o conferinta Hegel. Maine o noua excursie universitara, de data aceasta la Cambridge.

Postcards from England

Horia Terpe si Ionut Sterpan – Pornind de la ceea ce ne uneste

Se implineste jumatate de secol de cand miscarea fuzionista – alianta dintre dreapta conservatoare, religioasa si pro-occidentala si libertarienii reprezentand valorile liberalismului clasic reuseste sa fundamenteze dreapta intelectuala si politica americana. Fuziunea se mentine inca astazi in Statele Unite la toate nivelele: al teoretizarii doctrinelor, al coalitiilor politice, si al cooperarii din lumea civila. Platforma intelectuala inceputa de Frank Meyer in paginile National Review in anii ’60 ne ilustreaza cum un succes intelectual, o idee de imbinare a doua doctrine, incheaga si mentine o alianta politica menita sa protejeze indivizii de amestecul nelegitim al statului. Sa privim la experimentul american nu ca la un model de urmat ad literam ci ca la o sursa de inspiratie.

Articolele urmatoare au in comun ideea ca exista o ampla intersectie de valori intre conservatori si libertarieni care face posibila functionarea aliantei politice si in alte societati decat cea americana. Chiar daca exista diferente cu privire la intinderea legitima a statului si legii, printre valorile comune se regasesc cel putin libertatea si responsabilitatea individuala impreuna cu ideea ca statul nu trebuie urcat pe un piedestal, multe dintre functiile publice putand fi indeplinite mai bine de piata si de mecanisme ale societatii civile.

Eugen Negrici despre literatură şi ideologie, conferinţă IICCMER, miercuri 2 iunie 2010

Miercuri, 2 iunie, ora 17.30

Prof. Eugen Negrici (Universitatea Bucureşti) – Consecinţele ideologizării totale a literaturii române în anii fundamentalismului comunist.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc

str. Alecu Russo, nr. 13-19, etaj 5, ap. 11, sector 2, Bucureşti.

Vizita la Casa Terorii din Budapesta