Citesc in New York Times de azi un articol despre rolul influentului sociolog Daniel Patrick Moynihan in perioada ianuarie 1969-decembrie 1970 cand a fost consilierul si chiar asistentul presedintelui Richard Nixon pe probleme de politici urbane. Moynihan era democrat de orientare neoconservatoare (cu multe nuante la acest capitol). Nixon era republican cu vechi legaturi in miscarea conservatoare. Statutul de consilier nu l-a impiedicat (tout au contraire) pe Moynihan sa trimita memorandumuri critice la adresa unor optiuni legate de razboiul din Vietnam si programele de asistenta sociala pentru categoriile defavorizate. Ulterior, Moynihan a fost ambasador la ONU unde a protestat public impotriva tendintelor de blamare a Statelor Unite pentru toate problemele spinoase ale lumii. La ora actuala, Michael McFaul, profesor de stiinte politice la Universitatea Stanford si senior fellow la Hoover Institution este asistent special al presedintelui Barack Obama pentru spatiul post-sovietic. Steve Sestanovich, profesor la Universitatea Columbia, a detinut o functie similara intr-o administratie precedenta. Condoleeza Rice, sovietolog eminent, a fost secretar de stat. Intrarea intelectualilor in guvern s-a produs de fapt inca din timpul presedintelui Kennedy. Au fost atunci destui care au deplans sfarsitul a ceea ce s-a numit the adversary culture. Zbigniew Brzezinski a fost national security advisor al presedintelui Carter. Filosoful politic Cass Sunstein este extrem de activ in cercurile politice din jurul presedintelui Obama. AnnMarie Slaughter, profesoara de relatii internationale la Princeton, conduce biroul de policy planning la Departamentul de Stat.
Scriu aceste randuri pentru ca observ tendinta (nedisimulat partizana) de a stabili un fel de bariera, o granita insurmontabila intre pozitia de intelectual public si acea de demnitar, consilier, functionar public (remunerat sau nu). Precizez ca nu vorbesc despre raportul dintre intelectuali si regimurile antidemocratice, ci de situatiile proprii unei ordini liberal-democratice. A spune nu puterii totalitare inseamna un lucru. Conditiile democratiei pluraliste sunt esential diferite si reclama raspunsuri adecvate din partea celor care lupta pentru afirmarea valorilor ce tin de adevar, incredere, moderatie si fermitate. In era revolutiei technetronice, prevestita cu mai bine de patru decenii in urma de Zbigniew Brzezinski intr-o carte purtand chiar acest titlu, blogurile si siturile online au devenit tribune de discutii, genereaza asadar un spatiu al conversatiei dezinhibate pe temele cele mai diverse.
Este important insa sa se pastreze civilitatea, sa nu cadem in ispita etichetarilor facile, a proceselor de intentii, a judecatilor sumare si mai ales in mlastina insultelor gratuite. Din nefericire, exista destule cazuri in care frustrari abia mascate se traduc in voluptatea macularii celor care isi apara pur si simplu dreptul de a fi ei insisi, dreptul la libertatea de a nu subscrie la fobii dirijate si manipulari cinice. Atacul la persoana nu va tine niciodata locul analizelor serioase si al dialogului menit sa ne imbogatesca spiritual, nu sa ne injoseasca.
Intelectualul nu-si abroga dreptul la autonomie atunci cand accepta sa intre in domeniul actiunii politice. Este vorba de o ajustare, de o recalibrare, nicidecum de abandonarea vocatiei de a gandi liber si de a spune ce consideri adevarat si drept. Daca se naste o tensiune insuportabila intre cele doua dimensiuni, evident ca intelectualul public va trebui sa opteze. Dar nimic nu-l impiedica sa fie de partea valorilor politice in care crede. Sa ne amintim de profesoara Zoe Petre care a fost consiliera vreme de patru ani a presedintelul Emil Constantinescu. A incetat ea sa fie o intelectuala? N-a fost mai departe oare Robert Reich un intelectual, chiar si atunci cind a devenit membru al cabinetului in timpul administratiei Clinton? A incetat Bronislaw Geremek sa fie un mare istoric si un intelectual civic-liberal atunci cand a devenit ministru de externe al Poloniei? Nu ramane profesorul Valeriu Stoica un eminent universitar si teoretician al dreptului, chiar daca este vicepresedintele PDL? Sa ma refer la cazul ministrului educatiei de la sfaristul anilor 90, filosoful Andrei Marga? Ori la acela al economistului Daniel Daianu, devenit candidat la alegerile europarlamentare din 2008? La fel in cazul politologului Cristian Preda, care a fost consilier prezidential si acum este europarlamentar: a cedat el cumva la capitolul integritate intelectuala? Nu a scris si N. Manolescu analize memorabile in perioada in care era presedintele PAC? S-a depreciat cumva prestigiul intelectual al lui Andrei Plesu pentru ca a fost ministru de externe? Inceteaza Teodor Baconsky sa fie un stralucit ganditor in clipa in care devine ministru de externe? Conteaza mai putin ideile sale? Exemplele abunda.
Nu toti intelectualii pretuiesc contactul cu puterea. Nu toti sunt facuti pentru a exercita functii publice. Nu toti rezista valurilor de calomnii, insinuari si invective. Dreptul la detasare, la solitudine, la rezerva privind angajamentele directe este de necontestat. Ceea ce nu inseamna ca aceia care intra in actiunea politica democratica ori accepta functii publice ar fi “tradatori”, “lachei”, “oportunisti”, “fiinte nevertebrate”, “elitisti”, ”populisti” etc.
Indoiala ramane o virtute a oricarui intelectual veritabil, dar ea nu trebuie convertita in argument menit sa decredibilizeze implicarea responsabila in treburile Cetatii. Vita activa si vita contemplativa sunt in fond indisociabile, chiar daca fiecare are regulile, normele, prioritatile sale. Care insa nu trebuie absolutizate. Mai ales atunci cand batalia pentru sfera publica este una in care proiectul societatii deschise este subminat de exponentii extremelor (aliati, iata, intr-un baroc agresiv si ignobil), intelectualii publici nu pot sa adopte strategia absenteismului paralizant. Politica strutului este intotdeauna perdanta.
Romania, in plus, se afla intr-un moment critic al istoriei sale si nu pot decit sa salut intentia unor colegi de breasla, intelectuali publici, de-a face pasul in domeniul politicii active, de partea valorilor libertatii si ale demnitatii umane.
