Intervievator de mare clasa, Eugen Istodor mi-a trimis o serie de intrebari ce merg cu mult dincolo de emotiile, polemicile si dezbaterile de fiecare zi. A reusit sa propuna ca subiecte de dialog, cred eu, ceea ce Alexandru Paleologu numea “lucrurile cu adevarat importante”. Am raspuns cat am putut de sincer si direct la chestiuni ce tin de lumea mea interioara, de pasiunile mele, de sperante dar si de disperari. Vorbesc despre optiuni existentiale, despre convingeri formate de-a lungul unor decenii, despre prietenie, despre credinta si despre multe alte teme care definesc subiectivitatea. Pledez aici pentru ceea ce se numeste modestie epistemica, impotriva arogantei moniste, deci ma opun ispitelor oraculare. Dar ma pronunt pentru curajul asumarii istoriei si pentru necesitatea de a nu accepta amnezia in raport cu ceea ce a fost totalitarismul, maladia absoluta a secolului trecut.
In multe privinte, ceea ce se cheama the post-totalitarian memory landscape, peisajul memoriei dupa totalitarism, se aseamana cu un tablou de Anselm Kiefer, halucinant, pustiu si terifiant. Vaclav Havel a scris despre cosmarul post-comunist. Ceea ce nu inseamna catusi de putin sa renuntam la claritatea morala si la cautarea justitiei. O comunitate emancipata nu poate trai in minciuna. Reconcilierea fara adevar este ceea ce filosoful politic Avishai Margalit numeste un compromis putred. O spun fara urma de echivoc in interviu: “Nu pot concepe, ca istoric politic, ca politolog, ca intelectual, cum nu se pot gasi vinovatii pentru crimele din decembrie 1989 ori pentru mineriada din iunie 1990. Dupa atatia ani, in Argentina ori Chile, crimele comise sub dictaturile militare raman imprescriptibile. Nu inteleg de ce nu putem ajunge mai rapid si in Romania la aceeasi situatie”. (VT)
EI: Ce e în capul lui Tismăneanu?
VT: Acum, cand raspund la aceste intrebari, sunt imagini cu Tony Judt, marele istoric, intelectual public prin excelenta, un prieten drag trecut in lumea celor drepti in urma cu cateva zile. Imi revin in amintire discutiile purtate de-a lungul anilor despre totalitarism, despre straniul peisaj al memoriei post-comuniste. Sunt multe idei, framantari, dileme, pentru ca nu cred ca mintea si sufletul pot fi despartite. Nu sunt certitudini, pentru ca de multi ani m-am dezvatat sa socot ca exista lucruri absolut sigure. Nu este neaparat confortabil sa traiesti sub semnul inceritutidinii, dar este mult mai onest decat sa te minti singur si sa-ti spui ca ai raspunsuri la toate intrebarile lumii.
