Primesc de la Greg Andrews trista veste a stingerii din viata a celui care a fost Nicholas G. Andrews, diplomat, istoric, prieten si, pentru cei care l-am cunoscut si iubit, un model uman. Nick si sotia sa Dana (nascuta Romalo) au fost ani de zile familia noastra din Washington.
I-am cunoscut in 1988 gratie lui Mihai Botez (acesta lucrase candva impreuna cu fratele Danei la Bucuresti, inginerul si cercetatorul Dan Romalo, casatorit cu cunoscuta lingvista Valeria Gutu-Romalo, membra de onoare a Academiei Romane), ne-am apropiat si am devenit prieteni pe viata. Romania era un subiect permanent in discutiile noastre. La ei in casa ne-am intalnit intr-o seara de neuitat, Mary, Mircea Mihaies si cu mine cu profesorul Ghita Ionescu, unul dintre cei mai dragi prieteni ai lor. Mircea a facut, tin minte, un interviu care a aparut in Orizont. Cand venea la Washington, profesorul Ghita Ionescu locuia la ei, in suburbia washingtoniana Chevy Chase. Pe unul din pereti era o pictura de la mijlocul secolului al XIX-lea, portretul unui barbat care semana extraordinar cu fiul lor Greg. Era o panza reconditionata, intrase candva in ea un glonte. Era portretul unuia dintre strabunicii Danei, participant la Revolutia de la 1848.
Cand mergeam la ei intram intr-o oaza de civilitate intr-adevar aristocratica, in sensul cel mai pur al cuvantului. Le repugna orice trivialitate, orice urma de xenofobie, detestau meschinariile, invidiile, intrigile. Urmareau situatia din tara in special prin revista 22 la care erau, sunt abonati. De-a lungul acestor ultimi ani, mi-am propus sa nu le povestesc cu ce mizerie umana mi-a fost dat sa ma confrunt. Au aflat din alte parti, au fost mereu solidari, mi-au aratat ce inseamna intr-adevar prietenia. Tot astfel cum i-au dovedit o indefectibila prietenie lui Gail Kligman, profesoara de sociologie de la UCLA. Nick citea scrierile noastre, uneori in manuscris, ne oferea sugestii si remarci critice.
De cate ori m-am intalnit cu chipul deprimant al resentimentului am gasit o consolare in faptul ca exista oameni ca Nick si Dana Andrews. Am vorbit adeseori despre prietenii lor din exilul romanesc intre care regretatul Constantin Visoianu. Pastrau legaturi intense cu Polonia, imi amintesc de cateva seri petrecute la ei cu jurnalisti de la Gazeta Wyborcza.
Nick Andrews a fost deputy chief-of-mission, de fapt ambasador interimar, in Polonia in momentul Legii Martiale (decembrie 1981) , a scris o carte ce va dainui despre acea perioada tragica. Pana cand starea precara a sanatatii i-a interzis-o, a fost mereu prezent la conventiile AAASS (American Association for the Advancement of Slavic Studies). Era intruchiparea ideii de moderatie si fermitate. L-am revazut in februarie anul acesta cand i-am vizitat, pe Dana si pe el, impreuna cu Gail Kligman, in locuinta lor de langa Los Angeles. Era fragil, se lupta cu suferinta de a nu mai fi stapan pe miscarile sale asa cum fusese o viata intreaga. Memoria ii functiona perfect, era de o scaparatoare luciditate. Am vorbit de-a lungul anilor pe larg despre ce a insemnat comunismul si cum poate fi confruntat trecutul totalitar. Sfaturile sale, intotdeauna oneste, competente si directe, au contat enorm in formarea propriei mele conceptii despre acest subiect. Am discutat cu el multe lucruri legate de politica Statelor Unite in raport cu Europa de Est in general, cu Romania in particular. Iata mai jos biografia lui Nick asa cum mi-a trimis-o fiul sau Greg. Au ramas sa-i planga plecarea dintre noi sotia sa Dana, fiica lor Suzanna, Greg si fratele sau Ben.
Born in 1924, Nick spent his childhood in Bucharest, Romania and at boarding school in England (reached from Bucharest by taking the Orient Express). He interrupted his college years at Princeton to serve in the U.S. Army during World War II. Stationed in Romania, he was lucky to avoid combat and instead met Dana there, returning after the war a married man. After graduating, he entered the Foreign Service and began a more than 30-year career as a diplomat. He was stationed in 5 countries and spoke 8 languages, translating once for President Kennedy in a meeting with Yugoslav president Tito. He had quiet accomplishments, such as negotiating the return of the Crown of St. Stephen (a national treasure seized by the U.S. in WWII) to Hungary (kind of like if another country seized the Liberty Bell and returned it 30 years later ). .
Following his experience in Poland during the Solidarity movement of 1980-81, he wrote a book often cited by scholars of that period.
