Ispita hiperinterpretarii: De ce n-am fost dezbaterea de la Marriott

In analizele politice si intelectuale, exista ispita hiperinterpretarii.  Dl C. Rogozanu a constatat absenta mea de la dezbaterea in jurul cartii editata de Cristian Patrasconiu, Repere intelectuale ale dreptei romanesti (Humanitas, 2010, colectia “Cultura libertatii” coordonata de Valeriu Stoica si Dragos-Paul Aligica).  In chip prea putin aluziv, a lasat sa se inteleaga ca absenta mea ar fi dus si la lipsa de la eveniment a unora dintre cei cu care colaborez apropiat.  O eroare logica stiuta sub numele post hoc ergo propter hoc.  Altfel spus, o falsa cauzalitate.  Nimeni nu este ubicuu, nu putem fi prezenti tot timpul pretutindeni. Daca ar fi intrat pe site-ul IICCMER, comentatorul de la Vox Publica ar fi constatat cate evenimente se derulau in acea saptamana.  Interesat cum il stiu de tragediile stangii, dar si de post-comunism, ar fi gasit poate timp el insusi sa mearga la unele dintre aceste conferinte si dezbateri.

www.crimelecomunismului.ro

Iata mai jos mesajul meu catre Cristian Patrasconiu, aparut pe blogul sau.  Cred ca lucrurile sunt cat se poate de simple, de firesti si de limpezi.  In rest, vorba lui Cristi, avem treaba.

http://patrasconiu.ro/?p=8739

Felicitari, draga Cristi, odata cu parerea mea de rau ca n-am fost acolo. Mi-e teama ca-l voi dezamagi pe dl C. Rogozanu: nu am putut veni in noiembrie anul acesta in tara din ratiuni profesionale, trebuia sa particip la Los Angeles, in cadrul conventiei de studii ruse, eurasiatice si est europene, la lansarea volumului pe care l-am editat (si pe care i-l recomand, daca tot il intereseaza aventura stangii in veacul XX), “Promises of 1968: Crisis, Illusion, Utopia”, aparut la CEU Press, data publicarii 2011. Cum spune un proverb, nu poti dansa la toate nuntile la care esti invitat. As fi vrut mult sa fiu cu voi, as fi avut multe de spus. La fel cum mi-am dorit sa fiu la lansarea “Anatomiei resentimentului” (carte care ii deranjeaza pe multi veleitari si/sau ranchiunosi) si a volumul al III-lea din trilogia lui Kolakowski despre marxism (Curtea Veche). Mi-ar fi placut sa vorbesc la lansarea cartii lui Cristian Vasile despre stalinismul din cultura in anii 50 (am scris prefata). Idem la cartea lui Stephen Kotkin despre “Societatea necivila” aparuta tot la Curtea Veche in colectia “Constelatii”. Deci nici vorba de “dezertare”, ci doar de un program super-aglomerat. Din ce-am citit si vazut, dezbaterea de la Marriott a fost serioasa, la obiect, fara frivolitati si fara personalizari. Este exact ceea ce avem nevoie acum: substanta ideatica, dialog dezinhibat, competenta. Stim care sunt reperele directiei de centru-dreapta. Ma intreb care sunt cele ale stangii? Nu ma refer la Badiou, Zizek, Agamben si G. M. Tamas, ci la afinitatile intelectuale din Romania. De ce nu discuta los amigos izquierdistas starea intelectuala deplorabila a stangii politice din Romania? La urma urmei, nu A. Plesu, V, Stoica, D.-P. Aligica, G. Liiceanu si H.-R. Patapievici sunt responsabili de aceasta situatie. Sincer vorbind, cu exceptia lui O. Tichindeleanu si Al. Polgar, mi-e greu sa numesc un singur ganditor de stanga cu care sa merite sa intri in dialog (ma refer la costurile de timp si energie). Aici nu e vorba de “elitism”, ci de imposibilitatea dialogului cu narcisismul ventriloc.

Cu cele mai bune ganduri,

Vladimir

Comments are closed.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 68 other followers