In istoria politica post-decembrista, Crin Antonescu ocupa, fara indoiala, un loc aparte. Nu s-a remarcat prin idei originale, prin strategii novatoare, ci mai degraba, cum scria Dan Tapalaga, printr-o flexibilitate de gumilastic, prin sarituri ametitoare de pe urma carora a stiut sa nu pateasca niciodata mai nimic. Il caracterizeaza o versatilitate fabuloasa, nicidecum o consecventa intru principii. Supraliciteaza, ii place sa joace, sa parieze, sa riste chiar cand nu are spatele acoperit. Daca aceste atribute psihologice ar fi fost dublate de ceea ce se cheama l’esprit de serieux, poate ca ar fi fost intr-adevar un om politic de seama. N-a fost sa fie astfel. Obstinat iluzionist, de la PAC la PNL, Crin Antonescu a mimat mereu o deschidere spre valorile societatii deschise, a izbutit uneori sa genereze chiar sperante intre oameni respectabili care preferau sa nu observe plasticitatea incredibila, inifinitul camelonism al fruntasului liberal, un fel de Zelig al politicii romanesti. Idiosincrasiile unora in raport cu Traian Basescu, ori cu PD-L, ori si cu primul si cu ceilalti, i-au asigurat lui Crin Antonescu, in 2009, un sprijin deloc neglijabil din partea unor membri onorabili ai lumii intelectuale. De la Dan Grigore la Smaranda Enache, de la Caius Dobrescu la Victor Neumann, oameni de care ma leaga vechi relatii amicale, bazate pe idealuri democratice comune, au decis sa-l sprijine pe Crin Antonescu.
Am respectat si respect faptul ca in 2009 asa vedeau ei lucrurile, dar ma intreb ce gandesc ei acum. Altii erau mult mai sceptici, et pour cause. Intre acestia, Mircea Mihaies care, ca o Cassandra, a tot vestit naruirea crucisatorului penelist sub comanda lui Crin Antonescu, sustinut de vajnicii combatanti din echipa sa. Iata ca profetiile lui Mircea Mihaies, consonante cu acelea ale lui Mircea Cartarescu, considerate de unii drept nefondate, sumbre, chiar apocaliptice, s-au adeverit. Nu ma bucur si nu cred ca el se bucura. Nu este niciun motiv de satisfactie sa vezi ducandu-se pe apa sambetei o formatiune cu un trecut demn si nobil, ai carei lideri au contribuit decisiv la geneza Romaniei Mari si ai caror urmasi au pierit in temnitele comuniste. Socot insa ca este vorba de fapt de sinuciderea PNL-Antonescu, deci nu a PNL-Bratianu. Doctrinar si etic, intre Crin Antonescu si PNL-Bratianu nu exista astazi nici o conexiune. Acesta din urma, adevaratul liberalism romanesc, dainuie ca parte a memoriei nationale, exista ca segment al traditiei conservator-liberale pe care nu o poate nimici niciun pseudo-liberal crescentizat. Ii multumesc maestrului Devis Grebu pentru desenele oferite acestui blog, sageti ale adevarului in timpuri ale minciunii insolente. Pe blogul sau http://patrasconiu.ro/ Cristian Patrasconiu propune un original sondaj. Ii indemn pe cititorii acestor randuri sa participe. Semnalez, pentru ca mi se par importante, pozitiile critice ale unor membri marcanti ai PNL legate aceasta alianta http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8196940-spun-antisecuristii-din-pnl-despre-alianta-partidul-conservator-dan-voiculescu.htm (VT)
Sobaru al II-lea
de Mircea Mihaies
(Evenimentul Zilei, 10 ianuari 2011)
Nu-mi imaginam că gestul dramatic al lui Adrian Sobaru de a se arunca în cap de la balcon va fi imitat cu asemenea promptitudine.
Am obosit să tot scriu despre dezertările lui morale, dar mă simt, în fine, eliberat de singura vină pe care mi-o recunosc: aceea de-a fi avut dreptate prea devreme. Întrebarea din ultimii ani a mai multor prieteni – “Pe ce te bazezi când îl ataci pe Antonescu?” – şi-a primit răspunsul. Un răspuns năucitor. Iată pe ce mă bazam: pe neruşinarea şi inconştienţa celui care s-a căţărat, încet şi inexplicabil, în douăzeci de ani de tăiere a frunzei la câini, în jilţul Brătienilor. Mă bazam pe inflexibilitatea autistă a fanaticului obsedat de putere, pe cinismul mincinosului care nu crede în nimic. Mă bazam pe vasta prostie a fesenistului travestit în liberal. Mă bazam, finalmente, pe faptul că în România nu există un singur balcon şi un singur Sobaru.
Ce mă scârbeşte nu e, totuşi, sinuciderea lui Antonescu, ci tăcerea vinovată a numelor cândva importante din PNL. Ce v-a putut face, oameni buni, acest individ? Cum de-a reuşit, în timp-record, să vă amuţească? Cu ce vă are la mână? Cât sunteţi de şantajabili? De ce vă temeţi mai mult: de gura lui spurcată sau de mâna de fier, ce vă controlează carotida, a lui Patriciu? Ce-a mai rămas, în vremea domniei isterice a lui “Chucky”, din dorinţa de înnoire, de la începutul anilor ’90, a unui Horia Rusu? E sugestiv că un singur liberal, dintr-un partid de optsprezece la sută, Raymond Luca, are curajul delimitării de alianţa dintre Felix şi “Chucky”. Ceilalţi, membri de partid sau tovarăşi de drum, tac apăsat. Încă o dovadă că ceea ce îi uneşte nu sunt valorile politice comune, ci ura împărtăşită.
Intimidaţi de aplombul, până ieri cu nuanţe de roşu, şi, începând de azi, cu fibre de securism felixiot, al întâistătătorului din partid, liberalii con – simt să devină garantul celei mai reacţionare, nostalgic-comuniste şi securiste zone a politicii româneşti.
E suficient să te uiţi la organele de presă ale PC, Antenele şi “Jurnalul naţional”, ca să vezi direcţia pe care s-au înscris, sub Antonescu, liberalii. Până şi PSD-ul, moştenitorul comunismului ideologic, e mai raţional decât oa menii de sub pulpana lui Dan Voiculescu. Că pentru Crin Antonescu nu există decât oportunităţi, că pentru el memoria reprezintă cârpa de şters mizeria momentului, şi nimic mai mult, nu e o noutate. Obişnuit să manevreze cu ocaua mică, n-are complexe să folosea s că standarde duble. Pe vremea când – aşa cum arată Cristian Pătrăşconiu pe blogul său -, Mona Muscă, omul cel mai popular al PNL-ului, îl ţinea în umbră, Antonescu a ţâşnit coleric din insignifianţa veşnicei adormiri şi-a devenit de-o intransigenţă vecină cu ghilotina. Atunci, a simţit că poate prinde un loc mai în faţă, deşi CNSAS-ul încă nu-şi dăduse verdictul. Atunci, era de-o intoleranţă luciferică. Atunci, securiştii îi provocau vomă, făcându-l să regurgiteze principial.
Astăzi, deşi ştampilat în frunte, Dan Voiculescu e frecventabil. Ba chiar îngurgitabil. Cu Antene cu tot. Nu-ţi trebuie multă imaginaţie să prevezi că înjosirea PNL nu-i va aduce procente, ci ponoase. Dintr-o simplă mişcare, PNL-ul i-a adăugat între inamici şi pe pesedei, deposedaţi de partidul pe care-l foloseau pe post de bordel. Prostia incomensurabilă, de tip Geoană, a liderului penelist are un singur rol: să arate câte parale face alternativa (imaginară) la Traian Băsescu. Aduni, scazi, te scarpini la ceafă, mai zvârli câţiva gâdea, badea, ciutaci pe cântar. Degeaba. Orice-ai mai pune pe talger, obţii la infinit acelaşi rezultat: zero lei şi zero bani. Ce nu se poate contabiliza sunt datoriile acumulate şi costul ruşinii de pe blazonul penelist. Dar astfel de amănunte nu-i dau lui “Chucky” insomnii. Somnul lui Antonescu nu e din categoria “sfetnicilor buni”, ci din speţa coşmarurilor născătoare de monştri.
