Ma intreba Mircea Mihaies in vara acestui an, intr-un dialog aparut in “Orizont”, daca am regrete, daca am avut mari deceptii umane. Atunci cand esti prins in valtoarea dezbaterilor despre revolutii, utopii si ideologii, cand nu-ti ascunzi convingerile, cand te situezi transant de partea societatii deschise, este normal sa fii atacat. Dar este cel putin la fel de normal sa pariezi pe un numar de prieteni. Pentru ca prietenia inseamna, mai presus de orice, incredere. Nu ca vor fi neconditionat de partea ta, cum nici tu nu poti fi neconditionat de partea cuiva. Dar ca se vor comporta decent, ca vor sti sa faca distinctia dintre spatiul public si cel privat, ca nu vor amesteca lucrurile doar spre a da o ieftina satisfactie galeriei. Iti amintesti de cantecul lui Brassens, l’Auvergnat, despre cel care ti-a dat patru bucati de lemn quand ta vie il faisait froid…
Nimeni nu l-a sustinut mai entuziast pe Paul Goma in Franta decat Monica Lovinescu. Si totusi, la un moment dat, ea avea sa scrie ca regreta ca l-a cunoscut. Toutes proportions gardées, am trait si eu situatii similare, inteleg perfect semnificatia titlului unei carti de Norman Podhoretz, “Ex-Friends”. Ma gandesc la o experienta foarte recenta in raport cu un om pe care l-am considerat candva amic de idei. M-am inselat. Public mai jos un instructiv text al Anei Petrache. Nu voi face niciun comentariu. Textul vorbeste de la sine. Precizez ca l-am descoperit absolut intamplator, ca n-am mai corespondat cu Ana Petrache de aproape doi ani. Voi spune doar ca simpla analogie intre mine si Serghei Niculescu-Mizil este obscena. Mai precis spus, odioasa. Este genul de comparatie in raport cu care nu mai ai ce sa spui. Esti siderat. Tot ce-ai scris, sutele, poate miile de studenti, o viata consacrat predatului si cercetarii, o pasiune de decenii pentru demontarea si explicarea mecanismelor totalitare, totul se evapora in mizeria infinita a unei asemenea infamii. Niciodata criticii mei de la stanga, si nu sunt putini, nu s-au pretat la o asemenea josnicie. Niciodata nu mi-au contestat legitimitatea academica de o maniera atat de aiuritoare si falsificatoare. Iar autorul acestui penibil pamflet se declară om de dreapta, ba chiar neo-conservator…
Bogdan,
Cum site-ul pe care publici se cheamă spune şi tu trebuie să îmi exprim nedumerirea, articolul tău este unul construit pe o logică neacademică, nu vorbeşti despre ultima carte a lui Vladimir Tismăneanu şi preferă să faci nişte comparaţii şi supoziţii demne de presa sportivă. Mă aşteptam ca tema religiilor politice să îţi ofere cu totul alte prilejuri de a intra în dezbatere.
Mă întreb care e grupul tău ţintă de cititori, nu de altceva dar cei cel îl citesc pe Tismăneanu nu cred că au habar despre personalitatea lui Serghei Mizil, la fel cum nici cei ce îl urmăresc la TV pe acest personaj nu îl citesc pe Tismăneanu.
Singurele două puncte, care nu sunt atacuri la personă şi la care cred că trebuie să răspund sunt acela că Vladimir Tismăneanu ar utiliza argumentul autorităţii când condamnă comunismul şi problema anectotelor. Eşti absolut incorect când spui că Tismăneanu foloseşte argumentul autorităţi când condamnă comunismul, cărţile sale pe această temă sunt încercări de a pătrunde în esenţa acestui fenomen, să îl înţeleagă şi apoi să îl condamne. Tismăneanu nu se foloseşte de condamnarea preşedintelui asupra comunismului ca să convingă publicul, invers, după ce s-a convins prin texte şi experienţa personală că comunismul e un regim criminal a încercat să îi convingă şi pe alţii prin discursurile şi cărţile sale. O a doua oară în text te referi la argumentul autorităţii folosit în Despre comunism… Dacă prin argumentul autorităţii te referi la citate din diverşi alţi autori care s-au raportat la comunism cred că nu faci distincţia între a invoca argumentul cuiva şi a invoca autoritatea cuiva. M. Malia, M.Lovinescu, T.Judt nu sunt personalitaţi care conving per se, ei sunt interesanţi în măsura în care au dat argumente pe care le putem invoca şi noi. Argumentul autorităţii este atunci când îl invoci pe Heinseberg ca să motivezi preferinţa ta pentru Bach, este o diferenţă esenţială între a îţi aduce un citat din Benedict al XVI lea cu autoritatea sa magisterială şi a îţi explica un argument asupra interpretării corecte a unui pasaj obscur din Biblie.
Să îţi amintesc doar câteva dintre ideile lui Tismăneanu despre comunism :
1. Critica comunismul e bazată pe de o parte pe o critică a ideologiei marxiste şi pe de alta pe enumerarea erorilor şi crimelor sistemului. Prima parte e esenţială pentru că stabileşte legătura între ideile lui Marx şi manifestărilor lor concrete şi ne dă şansa de a intra în dezbatere, inclusiv cu stangă europeană de azi ce crede că comunismul a a fost o idee bună prost aplicată.
2. Ideologia este cu atât mai periculosă cu cât ea presupune şi o abolire a moralei tradiţionale fiind o formă de relativism etic dar şi de relativism epistemic întrucât conţinutul ideologiei se schimbă odată cu liderul partidului.
3. Marxismul este o eshatologie seculară şi comunismul o religie politică.
4. Comunismul şi nazismul sunt două ideologii gemene.
5. Comunismul refuză memoria, valorile şi spiritul.
6. Marxismul a fost un proiect de schimbare a naturii umane prin mitul fondator al revoluţiei şi al avangardei clasei muncitoare.
7. Marxismul a sesizat nevoia omului modern de mituri, miracole şi magie şi le-a oferit prin cultul progresului şi al unei societăţi utopice fără clase.
8. Marxismul combină un mit milenarist cu accente voluntariste cu idealul prometeic al controlului conştient asupra sorţii colectivităţii.
9. Marxismul este un sistem maniheic, gândit să îi excludă pe toţi cei ce nu sunt membrii săi.
10. Marxismul este o fantasmă oraculară cu ambiţii de a explica totalitatea lumii şi misterul vieţii
Mi-e greu să cred că poţi spune că acestea câteva elemente nu sunt suficiente pentru a condamna comunismul fie şi fără să fie nevoie să îi numeri victimele.
Da, Tismăneanu se face vinovat că a introdus în cultura română autori ce ne fac să înţelegem natura „intrinsec perversă”, cum o numea Pius al XI lea, a comunismul: Aron, Arendt, Besancon, Kolakowski, C. Milosz ( pe care eu trebuie să recunosc că i-am citit la recomandarea sa) ca să enumăr doar câţiva şi să nu mă acuzi de pomelnice culturale. Personal, consider că pomelnicul cultural atunci când nu e menit să te facă să sesizezi o paradigmă, ci doar să educe, este psihologic descurajant pentru cititor, dar descurajarea mea nu este un motiv pentru a elimina listele de bibliografie din facultăţi.
Da, Tismăneanu e vinovat şi pentru că în mediul nostru cultural comunismul nu este înţeles doar strict istoric şi că această temă poate stărni o dezbatere despre marxism şi antimarxism, ridicând nivelul discuţiilor de la fenomene la idei şi dându-ne ocazia de a intra în dezbatere cu tinerii occidentali marxişti ce încercă reformări ale ideilor părintelui fondator adaptabile zilelor noastre.
Îl acuzi pe Vladimir Tismăneanu că articolele sale au prea multe anecdote. Mă gândesc dacă nu cumva una dintre trăsăturile comunismului românesc este aceea de a fi plin de anectode pentru că el a fost anomic. Ideologia nu a putut pătrunde şi educa total conştiinţa poporului român ce preferă să se adapteze. Accentul pe biografiile membrilor de partid poate fi o metodă de lucru ce nu mulţumeşte pe toată lumea, dar ea nu este singura în cazul profesorului Tismăneanu.
Anticomunismul lui Vladimir Tismăneanu are două laturi: una este critica teoretică a ideologiei marxiste şi cea de a două cercetarea trecutului istoric concret prin care autorul întăreşte ideile prezentate în prima latură. Prima seamănă cu demersul lui Raymond Aron şi combină elemente de teorie politică cu elemente de sociologie. Cea de-a doua, este profund istorică şi vizează descrierea unei perioade determinate. Cititorul nu este obligat să fie de acord cu ambele părţi ale demersului, doar că latura teoretică este menită să explice latura practică, iar latura practică să exemplifice latura teoretică. Ele pot fi separate, dar viziunea asupra comunismul va fi viciată. Latura teoretică este esenţială pentru că ne fereşte de noile mituri ale stângii. Critica marxismului aplicat în comunism ne deschide ochii asupra pericolelor noilor familii de marxisme cum ar fi cele promovate de Zizeck şi de Badiou.
Latura istorică ne permite să înţelegem situaţia concretă a comunismului românesc cu personajele şi erorile lui specifice. Uneori, atunci când conceptele sunt prea abstracte sau prea îndepărtate de experienţa noastră de zi de zi ilustrările sunt utile pentru a întipări o imagine în minte şi a da reprezentări clare celor ce nu au avut experienţa directă a regimului. Spui că „opera dedicată comunismului de Vladimir Tismăneanu nu este altceva decât o anecdotică a nomenclaturii comuniste, dublată de o serioasă exegeză ştiinţifică” În primul rând nu este adevărat pentru că în scrierile sale avem multe pasaje care sunt critici directe ale ideologiei şi în al doilea rând pentru că biografiile liderilor comunişti sunt un element esenţial pentru a înţelege un regim, care în spatele ideologiei ascunde voinţa de putere a liderilor, ce au monopolul interpretării corecte asupra ideologiei. În al treilea rând, ignori aspectul că anecdotele despre comunism sunt relevante pentru a înţelege un sistem totalitar care a modificat sensul normalităţii în politic, economic, artistic, religios, în viaţa de familie. Anecdotele de care tu vorbeşti nu sunt nici simple poante, nici simple întămplări, ci situaţii individuale care conţin un germene de universal, care dau o imagine despre ce înseamnă un sistem totalitar.
Dacă totuşi continui să fii nemulţumit de numărul anecdotelor, fă te rog măcar distincţia între un serial TV, un text de blog şi o carte. Cartea criticată de tine nu este una bazată pe anecdote. În cazul unui serial TV atmosfera este de un alt tip şi memoriile personale îşi pot avea locul. În plus amintiriile sunt forme de mărturie despre o experienţă, există atâtea cercetări bazate exact pe intervievarea celor ce au trăit un anumit eveniment şi pot avea raportări personale la el. Crezi că prezenţa la faţa locului te descalifică pentru a judeca un eveniment istoric? Poate vrei să invoci neutralitatea epistemică a cercetătorului. Dar a rămâne neutru şi a nu lua o atitudine valorică faţă de comunism este un gest cu repercusiuni etice.
Cu speranţa ca acest răspuns să te facă să meditezi la problema religiilor politice şi nu la stilul lui Vladimir Tismăneanu,
Ana Petrache
PS Recomand aici, pentru ca discutam religiile politice, recenzia lui Marius Vasileanu la clasicul volum al lui lui Eric Voegelin tradus de Bogdan Ivascu in colectia “Zeitgeist” pe care o coordonez la Humanitas.
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/religiile-politice-de-marius-vasileanu-8863434
tismaneanu.wordpress.com 