Errare humanum est… Pe blogul sau, Cristian Patrasconiu a facut un sondaj intrebandu-si cititorii daca dl Crin Antonescu isi va cere scuze pentru atacul incalificabil la adresa a trei ziaristi respectati. Cu o singura exceptie, daca nu ma insel, peste 150 de raspunsuri au spus “Nu”. Crin Antonescu este intr-adevar, cum am scris, campionul national al grobianismului, as spune chiar la categoria grea. Nu spun ca este singurul care practica violenta verbala, insa in cazul unuia care tine predici mieroase despre “bun simt”, lucrurile sunt de-a dreptul alarmante. Pe scurt, spre a relua o faimoasa formulare a lui Arghezi despre Beniuc: “Una spune si alta fumeaza”. Omul stropeste cu invective fara sa-i pese de consecinte. Bunul simt il asteapta de la altii, nu este obligatia sa. Calca in picioare prestigii academice, batjocoreste scriitori celebri, face din limbajul de mahala chiar si la adresa unor colegi si colege de partid un pattern al vietii politice romanesti din ziua de azi. Cand ma gandesc la cei peste o suta de intelectuali care au lansat, in toamna anului 2009, “Apelul” pentru alegerea lui Crin Antonescu drept presedinte al tarii, ma cam apuca jalea.
Nu m-a iertat nici pe mine la conferinta de presa de luni. L-a infuriat, fireste, ce-am scris pe “Contributors” si pe blogul meu, un text reluat in “Adevarul” si in “EvZ”. N-am facut decat sa reafirm mai vechile mele critici la adresa unei performante politice in care superficialitatea se logodeste cu insolenta, fatuitatea cu vacuitatea, tupeul hipertrofiat cu vidul de idei. Am criticat, din “n” ratiuni acordul dintre PNL (Antonescu) si PSD (Iliescu-Ponta). Am criticat, si nu doar eu, alianta cu formatiunea lui Dan Voiculescu. L-am numit pe dl Antonescu, si nu am motive sa-mi schimb parerea, o reincarnare a lui Gh. Tatarescu in cea mai trista si jenanta perioada a carierei sale politice (1945-1947). Dar Tatarescu a fost constrans de imprejurari teribil de vitrege sa se angajeze intr-o perdanta colaborare cu comunistii. Avea macar acest dezolant alibi. Pe Crin Antonescu nu l-a obligat decat propriul orgoliu. Acest lucru nu inseamna sprijin neconditionat pentru altcineva. Imi asum pozitiile, incerc sa le argumentez, ascult si alte puncte de vedere.
In rest, faptul ca dl Antonescu insineaza acum ca as fi primit subventii de la ICR pentru publicarea cartilor mele in Occident, este inca o dovada a nu tocmai responsabilei sale relatii cu realitatea factuala. Este un neadevar total. Prima mea carte in Vest a aparut, in limba engleza, la editura Routledge, in 1988,cand nimeni nu visa vreun ICR, iar eu predam la Philadephia si scriam saptamanal la “Europa Libera”. Intre timp am publicat numeroase alte carti, la Princeton University Press, la Free Press, la University of California Press. Cartile mele aparute la Polirom, Curtea Veche si Humanitas n-au beneficiat de subventii.
Crin Antonescu isi proiecteaza asupra mea propriile experiente cand spune ca as fi “clientul politic al actualei puteri”. Nu sunt clientul politic, financiar ori de alta natura al nimanui. Imi primesc salariul de la o mare universitate din zona metropolitana a capitalei SUA, sunt un intelectual public, tin doua cursuri pe saptamana, indrum doctorate, ma ocup, atat cat pot, de sustinerea tinerilor intelectuali din Romania. Am fost, vreme de sase ani, editorul trimestrialului “East European Politics and Societies”, o revista considerata de varf in acest domeniu. Fac aceste lucruri pentru ca imi plac, pentru ca asa imi vad eu vocatia. Nimeni nu-mi dicteaza ce, cum si unde sa scriu. Crin Antonescu nu poate pricepe, nici in cazul jurnalistilor pe care ii “infiereaza”, nici in al meu, ca nu toata lumea are un pret, ca exista si idealuri deontologice, ca facem si scriem ceea ce ni se pare onest. Nu, domnule Antonescu, nu suntem toti mercenari. Nu, domnule Ponta, n-am fost toti delatori.
Pentru comentarii:
http://hydepark.ro/articol/articol/crin-antonescu-sub-zodia-fatuitatii-si-vacuitatii-69.html
