Poet de geniu, varf al literaturii ruse alaturi de Anna Ahmatova, Marina Tvetaieva si Boris Pasternak, Osip Mandelstam (1891-1938) a murit in Gulag pentru ca a scris, in noiembrie 1933, o epigrama despre Stalin (de fapt una dintre cele mai importante poezii politice compuse vreodata). Desi poemul nu era menit sa circule, fiind invatat pe dinafara de Nadejda, sotia lui Mandelstam, si de prietena familiei si a Annei Ahmatova, Emma Gerstein, Osip nu s-a putut retine si l-a recitat in mai multe locuri. A fost o imprudenta fatala.
Osip Mandelstam in 1914
Delatiunea nu a intarziat. In anii urmatori, pana la deportarea finala, Stalin s-a jucat cu Mandelstam precum pisica cu soarecele (a se citi rascolitoarele memorii ale vaduvei poetului aparute la Polirom in traducerea lui Nicolae Iliescu). Nici macar o penibila “Oda lui Stalin” nu mai avea cum sa rascumpere “culpa” de a-l fi sfidat pe tiran.
Aureolat de toti ditirambii imaginabili, temut de acolitii sai, dictatorul sociopat stia ca de fapt adevarul despre el fusese rostit de poet. In ultimii ani de viata a dezvoltat o suspiciune paranoica in raport cu doctorii Kremlinlui, excrescenta a antisemitismului sau obsesiv. Cand a suferit hemoragia cerebrala la inceputul lunii martie 1953, valetii din Biroul Politic, diversii Beria, Malenkov, Kaganovici, Hrusciov, Bulganin, Molotov si Mikoian, terorizati de ideea aducerii unor doctori (“asasini in halate albe”) l-au lasat sa zaca vreme de 12 ore intr-o balta de urina. Au chemat in fine doctorii, era de-acum prea tarziu. Asa a sfarsit genialissimul generalissim. Are dreptate istoricul Simon Sebag Montefiore in articolul aparut in “New York Times”din 27 octombrie 2011 intitulat “Dictators Get The Deaths They Deserve”: “He was not murdered, like Colonel Qaddafi, he was the author of his own destruction”. Iata, in traducerea lui Emil Iordache, cel numit de Radu Vancu un fel de Mircea Ivănescu al traducerilor din rusă, poemul incendiar al lui Mandelstam, un text care avea sa-l coste viata:
Vieţuim, dar sub noi ţara tace mormânt.
Când vorbim, nu se-aude măcar un cuvânt.
Iar când vorbele par să se-nchege puţin,
Pomenesc de plăieşul urcat în Kremlin.
Are degete groase şi grele,
Sunt cuvintele lui de ghiulele.
Râd gândacii mustăţilor strâmbe
Şi-i lucesc a năpastă carâmbii.
Are-o turmă de sfetnici cu gâturi subţiri -
Semioameni slujindu-l umili -
Care şuieră, miaună, latră câineşte,
Numai el, fulgerând, hăcuieşte.
Potcovar de ucazuri, forjează porunci:
Glonţ în ochi, glonţ în frunte şi glonţ în rărunchi.
Orice moarte-i desfată deplin
Pieptu-i larg de cumplit osetin.
http://ocarteofraza.unspe.com/2009/07/poemul-de-sambata-asta-13.html
Мы живем, под собою не чуя страны,
Наши речи за десять шагов не слышны,
А где хватит на полразговорца,
Там припомнят кремлевского горца.
Его толстые пальцы, как черви, жирны,
И слова, как пудовые гири, верны,
Тараканьи смеются глазища
И сияют его голенища.
А вокруг него сброд тонкошеих вождей,
Он играет услугами полулюдей.
Кто свистит, кто мяучит, кто хнычет,
Он один лишь бабачит и тычет.
Как подкову, дарит за указом указ –
Кому в пах, кому в лоб, кому в бровь, кому в глаз.
Что ни казнь у него – то малина
И широкая грудь осетина.
Ноябрь 1933
Pentru textul complet si comentarii:
http://www.contributors.ro/cultura/poetul-si-dictatorul-osip-mandelstam-despre-stalin/
