Ion Iliescu devine extrem de nervos de doua ori pe an: in iunie si in decembrie. Nu-i face nicio placere sa se confrunte cu intrebari incomode legate de evenimentele insangerate si tulburi din perioada caderii regimului Ceausescu ori cu eforturile de aflare a adevarului pe tema mineriadei din 13-15 iunie. Nu recunoaste ca a fost direct implicat in decizia lichidarii cuplului Ceausescu. N-a semnat “Scrisoarea celor 6″ din martie 1989, dar pozeaza in mare oponent al dictaturii. Comparati cu el, Apostol, Brucan, Raceanu, Barladeanu, Manescu, Parvulescu, chiar au dovedit curaj. Se infurie ingrozitor cand i se aminteste de rolul sau in represiunile anti-studentesti din 1956-1959 si din 1968-1969. Pretinde ca a condus “organizatii autonome” ale elevilor si studentilor, cand era vorba de fapt de curelele de transmisie ale deciziilor conducerii comuniste. In primmele sale mandate post-1989 a demonizat proprietatea privata, a mizat pe populism ieftin, a respins pluralismul si a incurajat ascensiunea fortelor sovine, anti-occidentale. Constrans de circumstante, a mimat democratismul, a acceptat alternanta, dar nu a interiorizat niciodata logica competitiei democratice. Ion Iliescu este supremul anacronism din viata politica romaneasca de azi.
Politologul Ken Jowitt a scris despre extinctia speciei dinozaurilor leninisti. Cartea sa “The World Disorder. The Leninist Extinction” urmeaza sa apara in traducere romaneasca in colectia “Constelatii” la editura Curtea Veche. Ion Iliescu este un asemenea dinozaur leninist, o fiinta din alta era istorica, insa una care, sfidand evidentele, refuza sa admita ca traim in alte timpuri. Asemeni idolilor sai bolsevici, loveste fara mila atunci cand cineva misca in front. Adversarul sau nu trebuie doar nimicit, trebuie facut vrednic de dispret. Omul si-a construit o intreaga infrastructura a mistificarilor, psalmodiaza aceleasi refrene vetuste, se repeta ca o placa de gramofon stricata, recurge la invective in raport cu aceia care indraznesc sa ceara luminarea paginilor deliberat ocultate vreme de decenii.
La douazeci de ani de la naruirea URSS, nu putem sa nu constatam ca Iliescu este de fapt ultimul bolsevic. Comparat cu el, Gorbaciov este un exemplu de ceea ce se cheama invatare politica. Este vorba de forma sa mentala, de capacitatea uluitoare a fostului secretar al CC al PCR responsabil cu ideologia de a confunda propaganda cu istoria reala, de propensiunea devenita a doua sa natura de a recurge la distorsiuni si falsificari. Ma refer pe larg la aceste lucruri in articolul scris pe platforma “Hyde Park”:
http://hydepark.ro/articol/articol/perseverenta-mistificatorului-iliescu-271.html
