Cred in valorile liberale: Impotriva noii gandiri apocaliptice

Intram intr-un nou an si auzim tot felul de profetii despre cum sucomba capitalismul, despre noul proletariat global si rolul sau mantuitor in aceasta „noua etapa a luptei de clasa”. Ma cuprinde un sentiment de dejà-vu, stim pe dinafara aceste sloganuri si totusi se pare ca unii nu sovaie sa le reia ca pe niste mari inovatii conceptuale. Disponibilitatea umana pentru auto-inselare este nelimitata. Ni se anunta un iminent crah al Uniunii Europene, al bancilor din democratiile industriale avansate. Ni sa flutura in faţa ochilor spectrul universalizarii naufragiului economic al Greciei si suntem invitati „sa ne indignam”.  Se face elogiul cocktailului Molotov, sunt glorificate vestigiile ponosite ale contraculturii, sunt resuscitate mituri ce pareau complet extenuate.

Se exorcizeaza duhul “populismului basescian”, dar nu se sufla o vorba despre apelul demagogic la “noul proletariat”, mesianicul agent istoric menit sa distruga “continuumul represiunii”,  invocare venind dinspre stanga radicala, anti-anticomunista, cu identitate  “marxist-transilvana”.  Sa ne indignam, fireste, sa fim vigilenti, dar selectiv. Primejdia vine intotdeauna de la dreapta, asa gandea si nefericitul Aleksandr Kerenski atunci cand a minimalizat apetitul bolsevic de a acapara puterea. A murit in 1970 dupa lungi decenii de exil american. Regimul bolsevic, instaurat in noiembrie 1917, s-a prabusit abia in decembrie 1991…

In mai 2012, Yale University Press va publica, in seria “Rethinking the Western Tradition”, o noua editie a Manifestului Partidului Comunist cu o introducere de Jeffrey Isaac (Indiana University) si eseuri de Saskia Sassen (Columbia University), Steven Lukes (New York University), Stephen Eric Bronner (Rutgers University) si de mine. In studiul meu ma situez fara ambiguitati si cu deplin respect in configuratia ideatica ilustrata de Raymond Aron, Alain Besancon, Isaiah Berlin, Karl Dietrich Bracher, Robert Conquest, Ferenc Feher, Tony Judt, Leszek Kolakowski, Martin Malia, Karl Popper si Robert C. Tucker,  ma ocup asadar de destinul radicalismului politic marxist in tarile Europei de East si Centrale (inclusiv in URSS) si de responsabilitatea doctrinei intemeiata de Karl Marx pentru practicile politice, sociale, economice si culturale derivate din ea. Examinez pe larg relativismul etic al proiectului revolutionar marxist. Neindoios, Manifestul apartine traditiei gandirii occidentale, for better or worse. Mai degraba for worse.

Cartea mea The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe: The Poverty of Utopia a aparut la Routledge in 1988. Scriam acolo admirativ despre mesajul disidentei est europene, despre curajul de a demistifica doctrina pseudo-umanista a revolutiei comuniste, despre oameni precum Vaclav Havel, Karel Kosik, Adam Michnik, Jacek Kuron, Karol Modzelewski, Gyula Hay, George Konrad, Ivan Szelenyi, Mikos Haraszti, Aleksandr Soljenitin, Lev Kopelev, Paul Goma, Dorin Tudoran. In cuvintele de sustinere publicate pe coperta a patra, Agnes Heller si Ferenc Feher scriau: “vitriolic and challenging… fills the gap of the unwritten chapter in Kolakowski’s narrative of Marxism”. Asa vedeam lucrurile atunci, in 1988, inainte de caderea comunismului, asa le vad si astazi. Nu se poate vorbi despre Gulag fara a vorbi despre ideologia care i-a facut posibila existenta.  Acum, cind unii incearca sa-l “repuna in scena” pe Lenin, mi-ar place sa aud vocile fostilor disidenti. Despre iugoslavii Mihajlo Markovic si Svetozar Stojanovic, fondatori ai faimosului grup “Praxis”, nu e nevoie sa mai vorbesc. Au trecut pe celalalt taram. Din nefericire, la ora dezintegrarii Iugoslaviei si a populismelor etnocentrice, au ales sa se alieze, primul cu Slobodan Milosevic, cel de-al doilea cu Dobrica Cosic. Primul a consimtit la logica genocidara a “purificarii etnice”. Trist deznodamant al unei aventuri eretice.

Scriere incandescenta, chiar dinamitarda, o sociologie poetica datorata unor intelectuali indragostiti de Schiller, de Shelley, de Heine, de Hegel, de Feuerbach, de Saint Simon si de Rousseau,  Manifestul si-a propus sa unifice critica armelor cu armele criticii, spre a relua termenii tanarului Marx. A facut elogiul violentei istorice, a vestejit valorile modernitatii burgheze, a clamat un inceput absolut, o ruptura apocaliptica in continuitatea istorica. Pe urmele sale, Georges Sorel avea sa exalte mitul grevei generale ca transcendenta politica, sa proclame oracular sfarsitul civilizatiei capitaliste. Individul nu era altceva decat o fictiune superflua. Drepturile omului?  Himere “de dansii inventate”. Religia? Opiu pentru popor.

http://yalepress.yale.edu/yupbooks/book.asp?isbn=9780300123029

Am uneori sentimentul ca traiesc in atmosfera Muntelui vrajit, ca prea putine lucruri s-au schimbat de la 1914 incoace. Umanismul occidental ori, altfel spus, umanismul burghez, este din nou acuzat de toate pacatele lumii: egoism plutocratic, intelectualism narcisist, sexism, rasism, orientalism si cate altele. Valorile burgheze, adica valorile liberale, sunt stigmatizate drept iremediabil filistine, lipsite de “grandoare istorica”. Un autor britanic ne spune ca neo-liberalismul a facut mai multe victime decat terorismul. Omul recent, cum il numeste H.-R.Patapievici, isi imagineaza ca a invins, ca lupta s-a incheiat in favoarea sa. Criza ar fi picatura care a umplut paharul. Omul recent a uitat, daca a stiut vreodata, ce a fost Razboiul Rece, ce a insemnat victoria valorilor liberale intre care, mai presus de toate, recunoasterea libertatii umane ca principiu universal, non-negociabil si de la sine inteles.

Recunosc ca nu ma las coplesit de “declinismul” si “crizismul” la moda. Prefer cartile solide, documentate, analizele oneste si rationale. Nu cred ca valorile liberale sunt pe duca, nu sunt catusi de putin convins ca traim amurgul lor. Ma mefiez de pesimismul neo-spenglerian si de alte scenarii apocaliptice. Nu cred ca liberalismul este echivalent cu ateismul secular. Nu vad o incompatibilitate intre liberalism si crestin-democratie. Nu cred ca religiile seculare, aceste surogate ale sacrului, au dreptul sa colonizeze si sa ipotecheze universul emotional al omului. Nu cred ca Occidentul trebuie sa-si ceara perpetuu iertare ca parte a unui ritual masochist dictat de instantele variilor corectitudini istorice. Nu cred ca sionismul este rasism. Nu cred ca “zeul evreului este banul”, cum a scris fondatorul materialismului istoric. Nu cred ca Vaticanul si Germania au conspirat impotriva Serbiei. Nu cred ca Statele Unite sunt noul Satan.

Nu cred ca Marx are raspunsuri convingatoare la provocarile timpurilor noastre. Nu cred ca marxismul ori anarhismul, in oricare din incarnarile lor, pot oferi altceva decat ceea ce Max Weber numea excitatie sterila. Nu cred ca Marx este mai actual decat Aron, Hannah Arendt, Berlin, Gellner, Hayek, Kolakowski ori Popper. Nu cred ca Badiou, Balibar si Zizek sunt mai profunzi decat Arendt, Aron si Lefort. Prefer sa recitesc discursurile lui Churchill decat sa ma auto-flagelez citindu-le pe acelea ale lui Chavez. Nu cred ca libertatea este “necesitatea inteleasa”. Inteleasa de catre cine? De vreun auto-desemnat comandament al Ratiunii universale de genul iluministilor radicali despre care scrie Jonathan Israel intr-o carte care ar tradusa cat mai curand in romaneste(Radical Enlightenment: Philosophy and the Making of Modernity 1650-1750)?

Nu cred ca Friedrich Engels, a carui noua biografie o citesc in aceste zile, avea intuitii mai adanci despre religie si istorie decat Kierkegaard, desi au audiat amandoi la Berlin, in 1840, prelegerile lui Schelling despre filosofia revelatiei. Nu cred ca Rosa Luxemburg avea dreptate cand spunea ca alternativa este socialism sau barbarie. Secolul al XX-lea a demonstrat ca este posibila catastrofica experienta socialism (national ori international) si barbarie. Nu cred ca traim in “era falimentului democratiei liberale”. Cred ca dezideratul retestarii “ipotezei comuniste” este absurd, iresponsabil si cinic. Pe scurt, obscen. In vremuri precum acestea pe care le traim acum ar fi bine sa-l recitim pe Max Weber si sa meditam la distinctia fundamentala dintre etica convingerilor absolute si etica responsabilitatii. Fantasmele salvarii, nu voi osteni sa o spun, renteaza doar pe termen scurt. Pe lunga durata, ele duc la hecatombe.

http://www.humanitas.ro/humanitas/omul-de-%C5%9Ftiin%C5%A3%C4%83-%C5%9Fi-omul-politic

Pentru comentarii:

http://hydepark.ro/articol/articol/cred-in-valorile-liberale-impotriva-noii-gandiri-apocaliptice-361.html

About these ads

Comments are closed.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 165 other followers

%d bloggers like this: