Sa se faca voia noastra, chiar de-ar fi sa piara lumea. “Totul pentru front, totul pentru victorie”. In cazul de fata, frontul il reprezinta, de ani de zile, lupta impotriva statului de drept, impotriva eradicarii coruptiei mari, mijlocii si mici (cine le mai poate distinge?), impotriva dominatiei scandaloase a mogulilor, a oligarhiei parazitare, impotriva proiectului de decomunizare a tarii. Mai tineti minte marile postere cu Mircea Geoana si Crin Antonescu, anuntand zambitori ca “Numai impreuna vom invinge”? Nu doresc sa idealizez pe nimeni, s-au comis unii pasi gresiti, comunicarea nu a fost ce-ar fi trebuit sa fie, austeritatea, inevitabila dar dureroasa, genereaza normale nemultumiri. De aici insa pana la promovarea politicii apocaliptice este o distanta astronomica. Am mai spus-o, o repet: Romania nu se afla pe marginea prapastiei, nu este o dictatura. Citesc un remarcabil comentariu de Mihai Damian pe tema demonstratiilor de protest, a pozitiei liderului PNL si a campaniei de suspendare, inlaturare, demitere etc a presedintelui tarii.
Sa presupunem ca aveti o matusa putred de bogata care tocmai s-a intors dintr-o vacanta, dintr-un loc paradisiac din marile sudului. A deschis televizorul si surprinsa, va cere sa-i explicati ce s-a intamplat. In vremurile actuale, a avea o ruda bogata poate fi o sansa, mai ales daca aceasta a depasit o anumita varsta. Asa ca ar fi mai bine sa-i faceti pe plac, dar cum ? Cel mai simplu ar fi desigur sa-i relatati cronologic succesiunea evenimentelor. Dar daca matusa e pisaloaga, ceea ce e foarte probabil statistic vorbind, s-ar putea sa nu se multumeasca cu atat. De ce se manifesteaza – si inca atat de violent – impotriva unei legi care a fost deja retrasa? Sau, daca manifestatiile sunt pentru sustinerea lui Raed Arafat, cum se face ca ele depasesc in amploare pe toate celelalte din ultimii ani? Ani in care s-au taiat salarii, stimulente, alocatii, pensii speciale samd, motive care ar fi justificat in mai mare masura o miscare de protest.
Nu-i usor de explicat in mod rational o manifestare irationala. Fiindca, in mod evident, o buna parte din manifestanti, si in special cea mai violenta, nu are o motivatie clara. Exista mereu si pretutindeni un procent de populatie gata oricand sa protesteze imotriva autoritatii statului, fara sa aiba vreun motiv pentru aceasta. Sau, mai precis, care cauta orice pretext pentru ca s-o faca. Poate unii sunt suporteri, altii studenti, aceasta are mai putina importanta. Am vazut recent miscari de protest violente de acest tip in Anglia. Marile miscari de protest din mai 1968 din Franta au inceput prin ocuparea unui etaj al unei facultati de catre un grup de studenti anarhisti care isi spuneau “Turbatii”. Si decretarea unei “zile anti-imperialism” pentru a doua zi. Am primit astazi un mesaj pe un grup care cerea tuturor membrilor sa se alature miscarilor studentesti de protest din Bucuresti, pentru a incerca sa schimbam ceva. L-am intrebat ce anume si mi-a raspuns ca trebuie sa aratam ca existam, ca nu putem sta pasivi. Oricat am incercat, n-am reusit sa aflu daca dorea cu adevarat ceva de fapt. Din fericire, suntem cam departe de Bucuresti, altfel nu ma indoiesc ca ar fi organizat un mars catre Piata Universitatii.
Continuare aici:
De ce dorim demisia presedintelui. Noi, Crin Antonescu.
PS Un fost prieten ma acuza de cate-n luna si-n stele. Nu i-am raspuns si nu-i voi raspunde, din ratiuni de timp, de pudoare si de onoare. Este dreptul sau sa creada si sa scrie ce i se pare de cuviinta. Dar mi se pare instructiv, dincolo de detaliile concrete care nu au nicio importanta, acest pasaj din interviul dat de Alexandru Paleologu Titei Chiper: “Daca esti cu adevarat prieten cu cineva, nu-l crezi capabil de ticalosie, chiar daca exista probe. Desi ii arati dezaprobarea, ii faci totusi un oarecare credit, ai ingaduinta fata de el, il ierti de saptezeci si sapte de ori cate sapte, cum se spune. Sau daca crezi ca-i un monstru, rupi imediat cu el, dar cu ocazia asta anulezi si tot trecutul. Pui in chestiune si criteriul tau de alegere a prietenilor, n-ai cum sa fii chiar asa de lejer cand abandonezi pe cineva. E un blam si pentru tine insuti”. (v. “Imaginea noastra tulbure. O convorbire cu Alexandru Paleologu”, in Tita Chiper, “Intr-o lumina orbitoare. Interviuri”, Curtea Veche, 2004, p. 97).
Pentru comentarii:
