O remarcabila interventie a aparut pe forumul articolului meu “Noua sinteza” publicat ieri pe platforma “Contributors”. Semnat I. C. Ruiz, este vorba de o marturie legata de experimentul neo-totalitar al “revolutiei bolivariene” din Venezuela colonelului Chavez. Recomand aceasta postare tuturor celor care mai nutresc nostalgii comuniste ori aspira sa “retesteze ipoteza comunista”.
Sprijin neconditionat divulgarea crimelor comunismului!
Am plecat din Romania lui Ceausescu in 1980 si din Venezuela lui Chavez in 2008.
Necunoasterea nocivitatii comunismului mentine amenintarea si aduce, inca, multe victime. Doi colegi de servici, mai bine de 10 ani cot la cot, au fost impuscati de oamenii lui Chavez. Stiu, doi nu inseamna Auschwitz, dar daca adunam victimele raufacatorilor de profesie, inarmati de Chavez pentru a devenii un fel de « garzi rosii », o suta de ani mai tirziu, ne indreptam vertiginos catre numarul exterminatilor in lagar.
Cunosc ambivalenta apologetica a dictaturilor. De obicei apologistul de dreapta si cel de stinga sint persoane diferite dar se inteleg perfect. Inaintea alegerilor din ’98, singurele pe care Chavez le-a cistigat curat, am asistat la o conversatie in care unul il proiecta ca pe un viitor om al ordinei si disciplinei, considering trecutul lui militar; iar celalat ca pe iluminatul purtator al libertaii si echitatii sociale, bazat pe prietenia cu Fidel Castro. Ma uitam la ei si ma intrebam daca se ascultau unul pe altul – se vedeu fericiti impreuna, solidari in decizia de vota pentru Chavez.
Inca ma intreb daca, in momentele fatidice, expunera ratiunilor poate ajuta la ceva. Am suferit mult inainte alegerilor din ’98 cind norul gros al irationalitatii s-a asezat peste Venezuela. Nu apucam sa deschid gura despre nocivitatea comunista ca eram amutita in calitate de “traumatizata” deci inacceptabil de subiectiva. Diversitatea de argumente aberante pe care le-am ascult si citit inainte acelor alegeri n-avea limita. Si toate drumurile duceau la Chavez.
Doresc din inima ca marea masa a intelectualilor si artistilor sa se ridice si sa spuna: “Am gresit. De fapt, asa s-a intimplat la Bicaz”. Si sa povesteasca ce e de povestit pina la epuizarea subiectului, pina la satietatea pe care uneori o experimentam vazind cele mai recente filme despre nazism. Dar acele filme, carti, cintece, etc. au facut mult bine. Functioneaza!
http://www.contributors.ro/cultura/noua-sinteza-studierea-comunismului-in-secolul-al-xxi-lea/
