Le ce bun? Cateva reflectii despre haosul politic al ultimelor luni

Le ce bun toata aceasta excitatie din ultimele trei luni? La ce bun distrugerea imaginii internationale a Romaniei? La ce bun violenta verbala dusa la extrem? S-a intarit ideea binelui comun?

Iata cateva intrebari firesti acum, la un ceas de provizoriu bilant. S-au rostit vorbe grele, a fost mobilizata o armata de cruciati pentru care cauza sacra o reprezenta inlaturarea celui definit, adica stigmatizat, drept dictator, despot, tiran, autocrat etc Au intrat in arena gladiatorii si pugilistii “celui mai cinstit guvern” (condus de un mega-plagiator). A fost insultata Curtea Constitutionala, s-au proferat amenintari si injurii. A fost anihilat Institutul Cultural Roman. Au fost decapitate Arhivele Nationale ale Romaniei. A fost anexata complet Televiziunea Romana. Prietenii coalitiei USL l-au comparat pe puscariasul Adrian Nastase, condamnat pentru coruptie de justitia unui stat de drept, cu martirul Iuliu Maniu. Obscenitatea publica, spre a folosi sintagma lui Andrei Plesu, a atins cote paroxistice.

In ritmul focului de mitraliera politica si sub protectia perdelei de fum creata de trusturile propagandistice au fost asaltate, peste noapte, institutii fundamentale. Privind cu luciditate inapoi, incercand sa gasim un sens, o noima in ceea ce pare absurd si fara semnificatie reala, nu putem sa nu constatam ca a existat totusi un plan. Unul care a esuat jalnic si cu costuri imense pentru tara. Planul a fost sa se cucereasca justitia. Sa fie dat ceasul inapoi, pentru a permite oligarhilor sa abuzeze in continuare de parghiile puterii. Loviti in interesele lor vitale, oligarhii kleptocrati au actionat furibund, irational si, in ultima instanta, suicidar.

A rezultat ceva palpabil si onorabil din toata aceasta toxica harmalaie, din acest buimacitor si distructiv valmasag? Dimpotriva, Romania s-a trezit cu un personaj de circ la Palatul Cotroceni, oferind un spectacol pe cat de ridicol, pe atat de dizgratios. Un ins insipid, incolor si inodor imbatat, inainte de vreme, cu gustul puterii. Un biet saltimbanc cu ambitii napoleonice. Un caudillo pe ulita noastra.

Toate partidele politice au actionat haotic. Unele s-au angrenat in haosul ofensivei, altele in acela al defensivei. Opozitia parea mereu prinsa pe picior gresit, intrand in actiune cu intarziere. Prezentat drept omnipotent, Traian Basescu a fost izolat si demonizat cu o rara ferocitate. Noroc cu Occidentul, unit in a dezavua actiunile aberante din Romania, cu presa independenta si cu societatea civila. Dar mai ales noroc cu UE care a atras atentia cu maxima seriozitate ca apartenenta la club nu este o joaca. Ponta si partidul pe care, inca, il conduce au riscat enorm si n-au obtinut nimic. Efortul de a de-democratiza Romania a esuat. Macar deocamdata. Vor invata oare acesti oameni ceva? Ori vor merge mai departe, abulic si somnambulic, pe mana lui Iliescu si Voiculescu, pana la dezastrul final?

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/le-ce-bun-cateva-reflectii-despre-haosul-politic-al-ultimelor-luni/

Pentru cei interesati de subiect:

http://hydepark.ro/articol/articol/ulciorul-nu-merge-de-multe-ori-la-apa-povestea-unui-puci-avortat-1047.html

http://www.revista22.ro/gustul-amar-al-vrajbei-noastre-17388.html

Comments are closed.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 186 other followers

%d bloggers like this: