Un portretist de geniu: Andrei Plesu despre El Crin si micul Groza

Felix, El Crin, micul Groza, iata cine sunt vedetele useliste ale acestui trist moment. Fiinte fara principii si fara idealuri, mistuite doar de meschine interese personale si de orgolii hipertrofiate, este vorba de personajele ale unui tragicomedii in curs de derulare, ale acelei “piese cu pungasi” despre care vorbeste Herta Muller. Imi scria zilele acestea un bun prieten: “Probabil ca doar asta va ramane de pe urma lor–faptul ca niste oameni de mare talent s-au ocupat de ei”.

Ceea ce realizeaza Andrei Plesu in interviul dat Rodicai Palade in revista “22″ este ca, pe langa o lucida evaluare a ceea ce s-a petrecut in Romania in ultimele trei luni, sa ne ofere portretele definitive ale duumvirilor angajati in naruirea statului de drept. Sunt convins ca aceste giuvaeruri psihobiografice, nascute din alarma etica si grija civica, vor dainui in istoria politica si literara a Romaniei acestor timpuri. Numele Felix provine din fisele Securitatii, imi asum raspunderea pentru El Crin, iar micul Groza este sintagma propusa de Cristian Preda care, din ratiuni cat se poate de limpezi, a tinut sa corecteze neavenita comparatie cu Titulescu. (VT)

Vorbesc de această nulitate volubilă care se numeşte Crin Antonescu. Dar o nulitate volubilă poate să fie pâ­nă la urmă strict decorativă. El însă este periculos. Comportamentul lui e de o neliniştitoare inadecvare. În plus, e într-o poziţie de putere. A practica un dis­curs în care reapar toate poncifele anilor `50, cu „cli­că băsistă“ în loc de „clică burgheză“, cu „agenturi străine“, cu anticolonialisme băţoase, de activist „pe linie“, e a suferi de o dezordine interioară foarte ris­cantă, mai ales dacă se manifestă la vârf. Revin la frauda logică, la cei 7,5 milioane care au votat contra lui Băsescu. D-l Antonescu şi mulţi dintre sus­ţi­nă­torii săi vor să inducă ideea că, întrucât au votat con­tra lui Băsescu, s-au pronunţat, fatalmente, pentru Crin Antonescu. Ca şi cum s-ar face un referendum în care am fi întrebaţi dacă mai vrem sau nu mor­covi, s-ar vota antimorcovi, şi atunci ar apărea, ve­sel, un castravete şi ar spune: „am înţeles, vreţi toţi să treceţi pe castraveţi. Mă vreţi pe mine!“. Oamenii ăia s-au dus, au votat DA, dar nu e nicio garanţie că la toamnă vor vota pentru cine cred actualii gu­ver­nanţi. Mai ales că mai sunt până atunci vreo două-trei luni şi, în ritmul în care USL reuşeşte să se facă de râs, s-ar putea să ajungă la cote de ridicol ma­xi­me. Eu nu le doresc asta, dar nici nu cred că-i mai poate ajuta cineva.

…în cazul lui Victor Ponta avem de a face cu un om, care, după mine, e blocat în ultimele faze ale pubertăţii: are un fel de euforie a poziţiei în care a ajuns mai repede decât şi-a imaginat. E important: a dat mâna cu Barroso şi cu alţii, a apărut în poze prin ziare, a fost luat în serios de diverse televiziuni, drept care nu se mai poate sustrage unui copilăros zâm­bet fudul şi şmecher. Abia dacă te poţi supăra pe el. Chestia cu plagiatul m-a indispus grav, până am realizat că reacţia nonşalantă a d-lui Ponta vine din faptul că el nu înţelege, de fapt, despre ce e vorba, nu e încă familiarizat cu zona academică în ca­re enormitatea gestului lui e evidentisimă. E ino­cent. Nu pricepe că greşelile politice ale unui tânăr aspirant la carieră îi pot afecta viitorul. Nu poţi să faci tumbe tot timpul şi toată lumea să te aplaude, chiar dacă ţi se întâmplă cam des să cazi în cap.

Mai sunt si alte savuroase comentarii analitice, inclusiv despre doamna profesoara Zoe Petre si motivele care par sa o determine sa fie o extrem de vocala si previzibila prezenta pe “Antene”, despre profesorii Andrei Marga si Daniel Barbu, precum si despre dl Claudiu Saftoiu:

Îmi pare foarte rău de această evoluţie a d-nei Zoe Pe­tre. Eu am socotit-o întotdeauna şi continui s-o so­cotesc un om cultivat şi bine orientat în plan geo­politic. În plus, e un om cu experienţă. A fost direct implicată în politica externă a ţării sub Emil Cons­tantinescu. Am fost alături de ea la diverse dezbateri în Statele Unite, în Europa, cu privire la aspiraţiile noastre (de atunci!) de integrare europeană şi euro­atlantică. Or, s-o văd acum, dintr-o dată, susţinând un discurs care seamănă cu discursul naţional-co­munist despre „agenturi“ şi despre nedreptăţile pe care ni le face mapamondul, când de fapt, în ţări­şoa­ră, totul e în ordine (în afară de Băsescu), să o văd în acelaşi cor cu Ion Iliescu, după ce, ca partizan al lui Emil Constantinescu, a spălat pe jos cu el ani de zile, e mai mult decât o surpriză. E o dramă. Am sfâr­şit prin a-mi spune că e vorba de umorile ma­ternităţii… Numai mamă să nu fii! Te trezeşti că faci tot felul de nefăcute. Vrei ca flăcăul tău să ajungă ministru, ei bine „faci totul“: îi scrii lui Barroso, „muşti şi rupi“ la televiziune etc. Pe listele de care vorbiţi am văzut, de altfel, cu stupoare, şi nume de oameni la care ţin şi pe care nu-i credeam capabili de atâta stângăcie. Ei sunt liberi, fireşte, să creadă ce vor. Nu se pune problema să-i suspectezi, din prin­cipiu, de rea-credinţă sau de calcule opor­tu­nis­te, dar e uimitor să constaţi cât de uşor pot fi pă­că­liţi de conjuncturi confuze, frustrări personale, pre-opţiuni. Ar putea învăţa câte ceva, dacă ar fi atenţi la ce se întâmplă. Luaţi cazul bietului Andrei Marga: s-a zbătut ce s-a zbătut, a apărut, cu un surâs su­ficient, seară de seară, luni (ani?) de-a rândul, în emi­siunile Antenei 3, combătând drastic tot ce-i mi­rosea a „fascism“ în Guvernul Boc (şi totul îi mi­ro­sea a fascism, fiind în privinţa asta foarte aproape de Iliescu, care şi el a redescoperit zelul antifascist al ti­nereţii), iar acum a fost evacuat scurt, ca o anexă ne­semnificativă, de chiar „beneficiarii“ săi. Să treci de la o instalare prepotentă şi iradiind mulţumire de si­ne la o poziţie de şomer politic trebuie să fi fost o ma­re dezamăgire, o lecţie dură. A fost vizibil ofen­sat, dar se pare că promisiunea unei alte şefii (ce-i drept, mai modeste) l-a biruit din nou. Îmi pare rău şi de alţii. De Daniel Barbu, de pildă. Băiat deştept şi citit. Dar la cât a fost de activ şi fioros în „tabăra cea bună“ merita şi el ceva mai mult decât două săp­tă­mâni de consilierat prezidenţial. Mă mir că n-au căpătat câte ceva şi alţii, care de vreo doi-trei ani tr­ăiesc în regim de front. Doar Claudiu Săftoiu a prins un mic post la televiziune…

Recomand intreg interviul, o admirabila radiografie a acestor luni in care, datorita neghiobiei unor piromani politici, sminteala s-a cam tranformat in sport national:

http://www.revista22.ro/articol.php?id=17540

Pe tema Felix:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/Felix-Grivcovici-Rasputin-NKVD-ul-si-victima-Adrian-Nastase-999228.html

Despre inexistenta onoare a lui El Crin, recomand un articol al doamnei Lelia Munteanu. Ii cer pe aceasta cale scuze jurnalistei de la “Gandul” pentru tonul excesiv al unui text pe care l-am scris acum cateva luni.

http://www.gandul.info/puterea-gandului/crin-antonescu-si-a-tinut-cuvantul-s-a-retras-din-viata-politica-10019173

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/un-portretist-de-geniu-andrei-plesu-despre-el-crin-si-micul-groza/

 

Comments are closed.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 183 other followers

%d bloggers like this: