Felix, El Crin, micul Groza, iata cine sunt vedetele useliste ale acestui trist moment. Fiinte fara principii si fara idealuri, mistuite doar de meschine interese personale si de orgolii hipertrofiate, este vorba de personajele ale unui tragicomedii in curs de derulare, ale acelei “piese cu pungasi” despre care vorbeste Herta Muller. Imi scria zilele acestea un bun prieten: “Probabil ca doar asta va ramane de pe urma lor–faptul ca niste oameni de mare talent s-au ocupat de ei”.
Ceea ce realizeaza Andrei Plesu in interviul dat Rodicai Palade in revista “22″ este ca, pe langa o lucida evaluare a ceea ce s-a petrecut in Romania in ultimele trei luni, sa ne ofere portretele definitive ale duumvirilor angajati in naruirea statului de drept. Sunt convins ca aceste giuvaeruri psihobiografice, nascute din alarma etica si grija civica, vor dainui in istoria politica si literara a Romaniei acestor timpuri. Numele Felix provine din fisele Securitatii, imi asum raspunderea pentru El Crin, iar micul Groza este sintagma propusa de Cristian Preda care, din ratiuni cat se poate de limpezi, a tinut sa corecteze neavenita comparatie cu Titulescu. (VT)
Vorbesc de această nulitate volubilă care se numeşte Crin Antonescu. Dar o nulitate volubilă poate să fie până la urmă strict decorativă. El însă este periculos. Comportamentul lui e de o neliniştitoare inadecvare. În plus, e într-o poziţie de putere. A practica un discurs în care reapar toate poncifele anilor `50, cu „clică băsistă“ în loc de „clică burgheză“, cu „agenturi străine“, cu anticolonialisme băţoase, de activist „pe linie“, e a suferi de o dezordine interioară foarte riscantă, mai ales dacă se manifestă la vârf. Revin la frauda logică, la cei 7,5 milioane care au votat contra lui Băsescu. D-l Antonescu şi mulţi dintre susţinătorii săi vor să inducă ideea că, întrucât au votat contra lui Băsescu, s-au pronunţat, fatalmente, pentru Crin Antonescu. Ca şi cum s-ar face un referendum în care am fi întrebaţi dacă mai vrem sau nu morcovi, s-ar vota antimorcovi, şi atunci ar apărea, vesel, un castravete şi ar spune: „am înţeles, vreţi toţi să treceţi pe castraveţi. Mă vreţi pe mine!“. Oamenii ăia s-au dus, au votat DA, dar nu e nicio garanţie că la toamnă vor vota pentru cine cred actualii guvernanţi. Mai ales că mai sunt până atunci vreo două-trei luni şi, în ritmul în care USL reuşeşte să se facă de râs, s-ar putea să ajungă la cote de ridicol maxime. Eu nu le doresc asta, dar nici nu cred că-i mai poate ajuta cineva.
…în cazul lui Victor Ponta avem de a face cu un om, care, după mine, e blocat în ultimele faze ale pubertăţii: are un fel de euforie a poziţiei în care a ajuns mai repede decât şi-a imaginat. E important: a dat mâna cu Barroso şi cu alţii, a apărut în poze prin ziare, a fost luat în serios de diverse televiziuni, drept care nu se mai poate sustrage unui copilăros zâmbet fudul şi şmecher. Abia dacă te poţi supăra pe el. Chestia cu plagiatul m-a indispus grav, până am realizat că reacţia nonşalantă a d-lui Ponta vine din faptul că el nu înţelege, de fapt, despre ce e vorba, nu e încă familiarizat cu zona academică în care enormitatea gestului lui e evidentisimă. E inocent. Nu pricepe că greşelile politice ale unui tânăr aspirant la carieră îi pot afecta viitorul. Nu poţi să faci tumbe tot timpul şi toată lumea să te aplaude, chiar dacă ţi se întâmplă cam des să cazi în cap.
Mai sunt si alte savuroase comentarii analitice, inclusiv despre doamna profesoara Zoe Petre si motivele care par sa o determine sa fie o extrem de vocala si previzibila prezenta pe “Antene”, despre profesorii Andrei Marga si Daniel Barbu, precum si despre dl Claudiu Saftoiu:
Îmi pare foarte rău de această evoluţie a d-nei Zoe Petre. Eu am socotit-o întotdeauna şi continui s-o socotesc un om cultivat şi bine orientat în plan geopolitic. În plus, e un om cu experienţă. A fost direct implicată în politica externă a ţării sub Emil Constantinescu. Am fost alături de ea la diverse dezbateri în Statele Unite, în Europa, cu privire la aspiraţiile noastre (de atunci!) de integrare europeană şi euroatlantică. Or, s-o văd acum, dintr-o dată, susţinând un discurs care seamănă cu discursul naţional-comunist despre „agenturi“ şi despre nedreptăţile pe care ni le face mapamondul, când de fapt, în ţărişoară, totul e în ordine (în afară de Băsescu), să o văd în acelaşi cor cu Ion Iliescu, după ce, ca partizan al lui Emil Constantinescu, a spălat pe jos cu el ani de zile, e mai mult decât o surpriză. E o dramă. Am sfârşit prin a-mi spune că e vorba de umorile maternităţii… Numai mamă să nu fii! Te trezeşti că faci tot felul de nefăcute. Vrei ca flăcăul tău să ajungă ministru, ei bine „faci totul“: îi scrii lui Barroso, „muşti şi rupi“ la televiziune etc. Pe listele de care vorbiţi am văzut, de altfel, cu stupoare, şi nume de oameni la care ţin şi pe care nu-i credeam capabili de atâta stângăcie. Ei sunt liberi, fireşte, să creadă ce vor. Nu se pune problema să-i suspectezi, din principiu, de rea-credinţă sau de calcule oportuniste, dar e uimitor să constaţi cât de uşor pot fi păcăliţi de conjuncturi confuze, frustrări personale, pre-opţiuni. Ar putea învăţa câte ceva, dacă ar fi atenţi la ce se întâmplă. Luaţi cazul bietului Andrei Marga: s-a zbătut ce s-a zbătut, a apărut, cu un surâs suficient, seară de seară, luni (ani?) de-a rândul, în emisiunile Antenei 3, combătând drastic tot ce-i mirosea a „fascism“ în Guvernul Boc (şi totul îi mirosea a fascism, fiind în privinţa asta foarte aproape de Iliescu, care şi el a redescoperit zelul antifascist al tinereţii), iar acum a fost evacuat scurt, ca o anexă nesemnificativă, de chiar „beneficiarii“ săi. Să treci de la o instalare prepotentă şi iradiind mulţumire de sine la o poziţie de şomer politic trebuie să fi fost o mare dezamăgire, o lecţie dură. A fost vizibil ofensat, dar se pare că promisiunea unei alte şefii (ce-i drept, mai modeste) l-a biruit din nou. Îmi pare rău şi de alţii. De Daniel Barbu, de pildă. Băiat deştept şi citit. Dar la cât a fost de activ şi fioros în „tabăra cea bună“ merita şi el ceva mai mult decât două săptămâni de consilierat prezidenţial. Mă mir că n-au căpătat câte ceva şi alţii, care de vreo doi-trei ani trăiesc în regim de front. Doar Claudiu Săftoiu a prins un mic post la televiziune…
Recomand intreg interviul, o admirabila radiografie a acestor luni in care, datorita neghiobiei unor piromani politici, sminteala s-a cam tranformat in sport national:
http://www.revista22.ro/articol.php?id=17540
Pe tema Felix:
Despre inexistenta onoare a lui El Crin, recomand un articol al doamnei Lelia Munteanu. Ii cer pe aceasta cale scuze jurnalistei de la “Gandul” pentru tonul excesiv al unui text pe care l-am scris acum cateva luni.
Pentru comentarii:
