Marius Oprea, Traian Basescu si istoria contemporana a Romaniei

Marius Oprea este un istoric remarcabil. Ceea ce-a publicat de-a lungul anilor despre Securitate, despre aparatul de cadre al PCR, depre revolta muncitoreasca anticomunista din 15 noiembrie 1987 de la Brasov, il recomanda drept un analist profund al fenomenului comunist. Cartile sale pe acele subiecte sunt repere bibliografice serioase.

Marius Oprea este si un poet remarcabil, un eseist de prim rang, un polemist redutabil, pe scurt un scriitor de mare talent. Toate aceste incontestabile virtuti sunt acompaniate de o pasionalitate politica si emotionala pe care istoricul nu o neaga. Uneori aceste emotii il servesc, alteori mai putin. De pilda, ma indoiesc ca merita ca, dincolo de orice chestiuni ce tin de prea umana noastra vanitate, sa ajunga sa colaboreze cu Felix pentru lichidarea in efigie a lui Traian Basescu. La urma urmei, putea sa o faca la editura “Compania” a familiei Romosan-Keneres, in compania generalui securist la pensie Aurel Rogojan. Dar, mai ales, ar fi fost bine sa scrie ceea ce si-a propus, adica o biografie stiintifica.

Ceea ce-am citit in “Observator Cultural” (capitole din carte) mi s-a parut dezolant de precar ca documentatie, imprecis si patimas. Nu l-am recunoscut pe Marius din anii 90, ori chiar de mai tarziu, cand pasiunea era dublata de acribie si respect inebranlabil pentru fapte. Ma intreb si eu, ca si multi altii, daca nu e vorba doar de o coincidenta onomastica si daca autorul “biografiei” lui Traian Basescu aparuta sub inaltul patronaj al lui Felix nu este o alta persoana decat autorul cartilor despre Securitate si securisti. Biografia unui presedinte (fie el Traian Basescu, Emil Constantinescu ori Ion Iliescu) este o tema prea importanta pentru a fi coborata in senzationalism, pamflet si derizoriu. Semnalez o analiza a volumului aparuta pe blogul:

http://laurailica.wordpress.com/2012/10/05/o-recomandare-negativa-adevarata-fata-a-lui-traian-basescu/

About these ads
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 186 other followers

%d bloggers like this: