Traian Basescu despre condamnarea comunismului: Am cedat in fata inteligentei

Cunoasterea are valoare terapeutica, purificatoare si refondatoare. Cum scria un istoric, exista un exorcism prin cunoastere. Regimul comunist era unul schizoid, dedublat: pe de o parte era mnemofob, detesta memoria, pe alta parte era un sistem secretoman si conspirativ, o structura obsedata de stenograme, de documente, de rapoarte. Aceste documente trebuie citite cu precautie, cu discernamant, cu acea lentila pe care specialistul din stiintele umane (politologie, istorie, sociologie, antropologie) stie sa o utilizeze spre a deslusi sensurile vizibile si invizibile ale actiunilor acelui regim.
 
A fost lansat, la Muzeul Taranului Roman, volumul al doilea din documentele consultate de Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Editat de Mihnea Berindei, Armand Gosu si Dorin Dobrincu, volumul este publicat de editura Polirom. Primul volum, coordonat de aceiasi cercetatori, a aparut la Humanitas, unde a fost publicat si Raportul Final, editat de subsemnatul, de Dorin Dobrincu si de Cristian Vasile. Iata mai jos cateva linkuri la discursul rostit cu acest prilej de presedintele Traian Basescu. Declaratia presedintelui Basescu cu acest prilej accentueaza semnificatia cruciala a demersului de condamnare a regimului comunist ca ilegitim si criminal:
 
“Avem șansa uriasă ca încă fiind în viață, să știm aceste lucruri, cum s-au luat decizile, care au fost obiectivele deciziilor și vă rog să mă credeți că fiecare nou pas în susținerea cu documente din arhivele naționale sau orcărei alte instituții a raportului prin care, pe 18 decembrie 2006, am declarat regimul comunist ca fiind ilegitim și criminal îmi dă sentimentul că probabil umbrela prezidențială așezată asupra muncii istoricilor a fost unul din cele mai inspirate și corecte atitudini și acțiuni ale Administrației prezidențiale în cele 2 mandate. Nu exagerez, pun deasupra proceselor de modernizare a statului raportul de condamnare a comunismului pentru că aici avem explicația multor lucruri care se petrec astăzi. De la instisfacția noastră pentru decalajul între România și statele care nu au avut parte de comunism, de la atitudinile noastre încă vizibile și astăzi, generate de metode și mentalități neadaptate încă noului drum al României”
 
Perioada comunista de dupa 1972 este extrem de importanta pentru a intelege cum a fost pacalita acea generatie, ce inseamna propaganda si ce inseamna sa fii invatat ca statul are grija de tine tot timpul, a declarat marti presedintele Traian Basescu, la lansarea volumului ‘Istoria comunismului din Romania. Documente Nicolae Ceausescu (1965-1971)’, ocazie cu care a marturisit ca, licean fiind, avea impresia ca este “condus spre libertate”, relateaza HotNews.ro
 
http://patrasconiu.ro/?video=basescu-mtr-condamnarea-comunismului
 
http://www.youtube.com/watch?v=n0l0qWKcR3k
 
https://www.youtube.com/watch?v=GvkJDSuaf3o
 
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13424109-traian-basescu-lansarea-unui-nou-volum-documente-ale-comunismului-din-romania-avut-multe-ori-convingerea-facem-trebuie-cei-care-trait-atunci.htm
 
De asemenea, un mai vechi articol de pe acest blog:
 
http://tismaneanu.wordpress.com/2009/12/18/ilegitim-si-criminal-trei-ani-de-la-condamnarea-regimului-comunist/
 
About these ads

Comments are closed.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 183 other followers

%d bloggers like this: