Romania, incotro? Imperativul normalitatii democratice

Este 16 decembrie 2009. Au trecut douazeci de ani.  PSD-ul, prezidat “onorific” de inamovibilul Ion Iliescu, a pierdut alegerile prezidentiale, varfurile sale au pornit luptele fractioniste  (mostenire a culturii politice din care provine acest partid). Sa speram ca va castiga ratiunea si ca un politician versat, unul dintre putinii social democrati care iau in serios doctrina si istoria acestei miscari, precum Cristian Diaconescu, va ajunge sa conduca partidul.  Al doilea mandat al lui Traian Basescu va trebui sa se traduca in aliante previzibile, in reconfigurarea spectrului politic, in directia celor doi poli care trebuie dezvoltati si consolidati: centru-stanga si centru-dreapta. Recomand lucida analiza propusa de ziaristul Petre M. Iancu de la Deutsche Welle.  Este intr-adevar bizar sa-l auzim pe Crin Antonescu, cel care nu conteneste sa sustina suprerealista teza a lui Mircea Geoana privind “victoria reala a PSD”  jucand la doua, trei, patru capete si pretinzand pentru un partid perdant si o conducere capitularda pozitia de premier.  Iata un fragment si link-ul:

Mai mult chiar decat triumful lui Basescu, infrangerea in alegeri a acestui grup, avand in fata cuplul Antonescu-Geoana, iar in culise o camarila de politicieni si oameni de afaceri imbogatiti pe spinarea statului roman, a lansat in spatiul public un semnal clar.

Desi grav polarizat, electoratul a sfarsit prin a-si exprima fara echivoc prioritatile. E limpede ce vrea poporul, devreme ce, in ciuda artileriei dezinformative tragand la foc continuu contra lui Basescu, majoritatea cetatenilor a aderat nu la „proiectul Johannis”, cel „pentru linistea noastra”, ci la cel prezidential, de modernizare si reformare a clasei politice si a justitiei.

Ramane ca prioritatile natiunii, cu totul altele decat  in anii ‘90, sa devina si cele ale statului roman, astfel incat, gratie unui executiv adecvat, sistemul sa acceada la o oarecare normalitate democratica. Pe moment partidele invinse din Romania n-au insa timp de-o treaba grea. Si nici de evaluarea onesta a mesajului alegatorilor. Fiindca au devenit scenele obisnuitelor reglari de conturi postelectorale.

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-6730150-basescu-menghina-istoriei.htm

Excelente postari pe blogul Politeia.  Intr-adevar, dezastrul coalitiei Grivco a fost in mare masura izbanda Timisoarei, oras-martir, oras-erou.

http://theophylepoliteia.wordpress.com/

Eram la Toronto exact acum douazeci de ani cand postul de televizunie public CBC a transmis un documentar despre Romania lui Ceausescu. Am comentat acel film, am fost intrerupt de stirile despre inceputul revolutiei. In seara de 16 decembrie 1989 am afirmat pe postul de televiziune publica din SUA, PBS, intr-o discutie cu Robin McNeil, in cadrul McNeil-Lehrer NewsHour, ca a sosit momentul final pentru tirania comunista din Romania. Nu eram inca multi care sa credem acest lucru. Cu doar vreo trei saptamani mai devreme, avusese loc Congresul al XIV-lea al PCR, pe care l-am numit atunci congresul rusinii si disperarii.  Trimisesem un articol (op-ed) la New York Times cu titlul “Will Romania Be Next?”, sugerand ca fortareata stalinismului national era mult mai subreda decat o prezentau telejurnalul si alte documente propagandistice ceausiste.  Ziarul a decis sa nu publice articolul meu, a aparut un alt text care descria Romania drept locul unde nu se poate intampla nimic.  Pe 22 decembrie dimineata, m-a sunat responsabilul paginii op-ed si mi-a cerut sa trimit urgent un comentariu. L-am scris in mare viteza, platind tribut primelor iluzii (a aparut a doua zi). 

Dupa cateva zile am inteles ca aveam de-a face cu o mare sarada. Ca revolutia anticomunista fusese confiscata de un grup de nomenklaturisti cinici (am scris imediat un text in The New Republic intitulat “New Masks, Old Faces: The Romanian Junta’s Familar Face“, 5 februarie 1990).   Ceea ce nu stirbeste cu nimic jertfa celor peste o mie de oameni, ci doar ne obliga sa rememoram ce s-a petrecut, sa spunem lucrurilor pe nume, sa nu ne ferim de adevar.  Sa intelegem ca reconcilierea nu este posibila in absenta caintei. Ca asumarea trecutului inseamna solidaritaatea memoriei.  Ca adevarul si normalitatea sunt inseparabile. O stim de la istorica germana Gesinne Schwann: tacerea are o forta distructiva (acrea ei pe acest subiect ar trebui tradusa urgent in romaneste).  As merge mai departe si as spune ca tacerea umileste.  Important a fost ca  minunea s-a petrecut. 1989 a fost, neindois, un an miraculos, annus mirabilis, cum l-a numit Ioan Paul al II-lea.  Tot asa cum ceea ce parea imposibil s-a petrecut pe 6 decembrie 2009.  Pentru ca nimeni nu poate calca in picioare la infinit libertatea, onoarea si demnitatea oamenilor. Mastile au cazut definitiv.  Trucul fesenist nu va prinde a doua ora.

Salvati PNL-ul! Un apel catre istoricul Neagu Djuvara

“Nu fac parte din nici-un partid politic actual cum n-am facut parte nici inainte de 1989.Nici parintii si nici rudele mele nu au fost inscrise in partidul comunist,deoarece am avut cu totii o ura congenitala fata de ciuma rosie. In 1990 am votat cu Ion Ratiu dar in Duminica Orbilor,majoritatea romanilor au votat cu Ion Iliescu,si atunci am stiut:romanii au votat impotriva lor. Marea majoritate aveau creierele spalate in urma activitatii sustinute a activistilor pcr ca tov. Ion Iliescu sau Brucan ,sprijiniti de armata pusa sub ordinele lui Militaru,intarita cu cadrele securitatii dizolvata in randurile ei si pe minerii folositi ca arma,impotriva celor ce credeau in democratie.V-am admirat domnule Neagu Djuvara atat ca istoric de mare clasa ce sunteti,dar si ca om. Sunteti un liberal,un umanist,un carturar de seama a acestui popor. Nu pot intelege cum ati putut sa va dati girul unuia, precum Crin Antonescu, sa ajunga in fruntea unui partid,prin natura sa anticomunist, si sa-l arunce in bratele acelei monstruase coalitii antibasescu,singurul presedinte al Romaniei care a condamnat crimele comunismului. Mai pot fi numiti fruntasii partidului liberal de azi,urmasii lui C.I.Bratianu, victima inchisorilor comuniste?Un Dinu Patriciu conduce partidul liberal prin interpusii sai?Cred ca aveti un cuvant de spus in privinta asta,domnule Neagu Djuvara.Va implor sa va implicati in lupta cu cu cei ce au decimat adevarata intelectualitate a acestei tari in primul deceniu comunist,au pervertit mintea unui popor,aducandu-l la rolul de aplaudaci ai “marelui conducator”,si care au jefuit nepedepsiti aceasta tara in ultimii 20 de ani.”

Acest text, reactie de real bun simt la degringolada PNL sub “indrumarea” echipei Antonescu-Orban-Nicolai, semnat de Paul Brandus a aparut pe site-ul:

http://www.petitieonline.ro/petitie/scrisoare_deschisa_catre_neagu_djuvara-p55605047.html

Recomand de asemenea un excelent articol de Bogdan Ivascu pe tema prabusirii PNLului crinizat:

http://bogdanivascu.wordpress.com/2009/12/14/bunul-simt-cu-tupeu-de-borfas/

Reiau aici,  de pe forumul din EvZ, o reactie la articolul meu. Prin tonalitatea amar-melancolica, imi aminteste finalul filmul A fost sau n-a fost, de Corneliu Porumboiu:

O TEMPORA!

de Tina(Vizitator), miercuri, 16 decembrie 2009 – 01:33

Inteligente si de bun simt observatiile, domnule Tismaneanu. Oricum, iata, dupa douazeci de ani, putem spune ca nu ne mai e frica. Istoria imediata nu se scrie insa, pana nu se va afla adevarul despre revolutie. Deocamdata, se cunosc doar opiniile celor ce-au ordonat focul. In alta ordine de idei, vazandu-i pe ilie nastase si mircea dinescu langa geona in seara-i fatidica am avut o revelatie si o curiozitate. Brusc, mi-am amintit ca atunci cand se tragea la revolutie, dupa Ilie Nastase au fost trimisi salvatori. Curiozitatea inca nu mi-am depasit-o. Inca nu sunt lamurita vizavi de scolile pe care le-a facut dinescu. In rest, bucurati-va alaturi de noi oriunde va aflati, domnule Tismaneanu. Vin sarbatorile si-n Romania. P.S. Ar merita stranse toate postarile pline de venin de pe aici si citite peste alti 20 de ani.

 

PS: De-a lungul anilor, mi-a fost dat sa citesc multe texte abjecte. Trebuie sa admit insa ca nu am avut prilejul sa citesc ceva la fel de mizerabil precum editorialul de azi din ex-Cotidianul semnat de vidanjorul Nistorescu.  Nu voi reproduce aici decat incheierea, apoteoza a nimicniciei morale si a tupeului unui nomenklaturist apoplectic. Nistorescu este ultima persoana care poate pretui ce inseamna glorie. Urmasul lui T. Selmaru, N. Moraru, Nestor Ignat, N. Corbu, D. Popescu, N. Dragos si E. Florescu, n-a cunoscut gloria si nu o va avea vreodata. Anafabet politic, ageamiu etic, agramat filosofic, peltic conceptual, macinat de toate complexele de inferioritate ce pot fi imaginate, iata-l acum improscand cu noroi, jignind, insultand, calcand in picioare memoria victimelor comunismului.  Il asigur pe Nistorescu, dar si pe cei care-l platesc (distrugandu-si bugetele, ceea ce nu ma face sa plang), ca abia acum incepe opera de reala asanare. El este funestul impostor, scormonitorul in haznale, noul Eugen Barbu, detractorul a tot ce inseamna valoare in Romania. Timpul nistorestilor, timpul infamiei si al minciunii, a trecut.

“Faptul că Traian Băsescu a câştigat alegerile este dovada că profeţia lui Silviu Brucan n-a fost corectă. Eu cred că o putem trece liniştiţi în galeria celor mai cunoscute minciuni româneşti. Reînvestirea preşedintelui poate fi un reper doar pentru a delimita mai uşor popularitatea de glorie. Popularitatea sa este enormă. Gloria sa, extrem de puţină! Condamnarea comunismului de un agent al Securităţii şi pe baza unui document întocmit de un propagandist al acestuia (Vladimir Tismăneanu) ne ajută să înţelegem impostura. Niciodată n-a fost ce a pretins că este şi n-a dus la capăt ce a promis. Din toate cele pomenite sau trâmbiţate cu sârg nu s-a ales decât praful. Şi bunăstarea celor care au intonat aceeaşi partitură a demagogiei!”

Blestemul democratiei: Din gandirea lui Mircea Geoana si a pugilistului politic Ion Iliescu (updated)

Respingerea contestatiei PSD de catre Curtea Constitutionala a Romaniei!

Curtea Constitutionala a respins luni contestatia PSD privind rezultatul alegerilor din 6 decembrie, au declarat surse judiciare, citate de NewsIn. PSD a reclamat Curtii Constitutionale fraudarea alegerilor prezidentiale, solicitand repetarea turului II de scrutin.

Nimeni nu-si savureaza infrangerea, deci nu trebuie sa-i fie luata in nume de rau lui Mircea Geoana starea de descumpanita irascibilitate, probabil debutul unei nevroze,  pe care o manifesta tot mai acut. Putin stoicism, o anumita detasare auto-ironica (glumele pe seama sa abunda, transformandu-l in neinvidiabilul epigon al lui Romulus Zaroni),  nu i-ar dauna fostului ambasador la Washington: nu incepe si nu se termina lumea cu alegerile din decembrie 2009.  Pe de alta parte, el stie exact cu cine are de-a face.  PSD-ul nu este un club ( o famiglia) in care se rasplateste esecul, ba chiar dimpotriva. Baronii sunt turbati la ora actuala si vor actiona mai rapid decat isi inchipuie multi. Alianta cu aripa crinica a PNL nu a dus unde se spera, in pofida jocurilor de culise si a milioanelor investite de oligarhi.  In privinta sinuciderii morale peneliste recomand articolul lui Mircea Mihaies din EvZ de luni 14 deceembrie (este de-acum accesibil online). Un text pe cat de sever, pe atat de adevarat.

Traian Basescu iese fortificat din verificarea voturilor anulate. Lumea este agasata de scancetele pesediste. Andrei Plesu scria acum cateva saptamani ca dintre cei trei candidati, Traian Basescu se dovedeste singurul care actioneaza ca un autentic adult. Iata ca si acum, cand o minima sportivitate ar trebui sa-l stimuleze pe Mircea Geoana sa conceada victoria adversarului sau, el se obstineaza sa ameninte cu CEDO, cu Venetia, cu “tovarasa diriginta”  etc  Cat priveste juramintele de credinta fata de PSD, ele ar merita un comentariu separat. Nu jura candva si Cozmin Gusa, dupa care a plecat, dupa care a revenit, dupa care…

Iata un fragment din declaratiile lui Mircea Geoana pe Antena 3. In cazul partidului pe care il conduce, a vorbi despre un regim blestemat este ca si cum ai conversa despre funie in casa spanzuratului. Sistemul Iliescu, intemeiat acum doua decenii, in decembrie 1989, prin frauda semantica si conspiratii de palat, a fost zguduit de demersul lui Traian Basescu de reformare a structurilor institutionale, de eradicare a coruptiei, de intarire a statului de drept si de condamnare a trecutului comunist. Acest sistem ticalosit este primejduit de victoria lui Traian Basescu. Actuala campanie pesedista, sprijinita in chip scandalos de echipa Antonescu-Orban-Nicolai, ar putea fi vazuta in perspectiva istorica drept un ultim spasm al nomenklaturii. (VT)

“Vreti cinci ani de dubiu, cinci ani de regim blestemat? Pentru ca cine pleaca  cu astfel de minciuna la drum, ala este blestemat si ca persoana si ca regim politic, si tot pe noi se intoarce. Cand pleci ca si cocosatul de la Notre Dame cu povara minciunii in carca, se va intoarce impotriva ta”.

PS 1. Cat priveste stangacia scuzelor lui Mircea Geoana legate de vizita in miez de noapte la resedinta lui Sorin Ovidiu Vantu, nu e nimic de adaugat la comentariul lui Sever Voinescu. Este de mirare ca nu a trecut si pe la Dinu Patriciu, tot in cautare de relaxare pe fotoliile oligarhilor-maseuri:

http://severvoinescu.wordpress.com/2009/12/13/scuzele-dlui-geoana/

PS 2. Sunt convins ca se vor inteti dezertarile pesediste, ca Mircea Geoana nu va putea continua la infinit sa-si convinga colegii de ceea ce traieste el in aceste momente de derealizare deluzionala. Oricum, ar fi bine sa se trezeasca la realitate, sa admita ca a pierdut batalia, sa-si felicite contra-candidatul invingator, sa-i ureze succes.  Nu este prea tarziu pentru a-si oferi demisia de onoare. Cum ar fi cazul sa o faca si Crin Antonescu.  Cand scriu aceste randuri (luni, 14 decembrie dimineata, aici la Washington) lucrurile se precipita in PSD.  Iata o postare de Catalin Avramescu pe acest subiect:

http://web.me.com/avramescu/Avramescus_Site/Blog/Entries/2009/12/14_Demisia_la_orizont.html

PS 3. Putea oare sa se abtina Ion Iliescu in aceste zile de la poluarea climatului public?  Iata ca nu (ccea ce era de fapt previzibil). Intr-un interviu cu Mediafax, reluat pe HotNews, fostul secretar al CC al PCR si liderul formatiunii succesoare numita FSN, jigneste diaspora, pe basarabeni si pe diplomatii romani care au organizat si monitorizat alegerile in strainatate. Reflexele automate ale veteranului propagandist isi iau revansa asupra unei minime moderatii. La aproape 80 de ani, cand altii isi traiesc in liniste anii de senectute, pugilistul comunist Ion Iliescu, adversar visceral al procedurilor democratice, uzurpatorul revolutiei din 1989,  iese la atac, vrea tranta politica, vrea batalii electorale (adica furturi ca in noiembrie 1946!), vrea “zdrobirea dusmanilor poporului” sortiti, ca in cantecele furibunde ale junetii sale, “sa piara pana la unul”…

“Cu un presedinte care nu e ales cu voturile din tara si se bazeaza doar pe voturile falsificate in exterior, chestiunea devine foarte complicata pentru imaginea tarii si a democratiei noastre”.

Semnalez aici si scrisoarea deschisa adresata istoricului Neagu Djuvara, figura de seama a PNL, de catre un tanar doritor sa salveze ce se mai poate salva din mostenirea acestui partid:

http://www.petitieonline.ro/petitie/scrisoare_deschisa_catre_neagu_djuvara-p55605047.html

Nicolae Ceausescu, un ultim mohican al tribului stalinist

Remarcabila aceasta analiza semnata de cunoscuta jurnalista elvetiana Joelle Kuntz pe marginea obsesiilor ideologice ale ultimului lider (marturisit) comunist al Romaniei. Ceausescu a fost un stalinist din categoria dura, nu a renuntat niciodata la fixatiile poaranoice ale unei ideologii construita in jurul mitului fortaretei asediate. A murit intonand cantecul junetii sale revolutionare,”Internationala”, ceea ce spune mult despre angajamentul sau fanatic in serviciul unei viziuni utopic-milenariste care si-a propus sa revolutioneze insasi conditia umana. Cu pretul a milioane de vieti omenesti. (VT)

Ceausescu, le dernier croyant du communisme

par Joëlle Kuntz

Le Temps (Geneve), Samedi, 12 decembre 2009

Il y a quelques semaines, le magazine allemand Der Spiegel rapportait les propos de l’un des trois hommes du 64e régiment de parachutistes roumain chargé d’exécuter Nicolae Ceausescu et sa femme Elena, le 25 décembre 1989, après une parodie de procès à huis clos.   Interrogé sur les derniers instants du dictateur communiste, Dorin Carlan répondit: «Ceausescu m’a regardé, il a fondu en larmes et a crié: «Mort aux traîtres, l’histoire nous vengera.» Puis il a chanté l’Internationale. Lui et sa femme ont ensuite été poussés contre le mur et nous avons tiré. Il fallait en finir.» Ainsi racontée, la fin de Ceausescu révèle une réalité que même les Roumains ne soupçonnaient pas: de tous les dirigeants européens du bloc soviétique, Ceausescu était le seul et dernier fervent communiste. Sans doute avait-il fait main basse sur son pays, sans doute s’y comportait-il en monarque absolu et tyrannique, mais il ne serait pas mort en chantant l’Internationale si une passion autiste d’ordre mystico-communiste ne l’avait encore habité.

Un mois plus tôt, le 20 novembre 1989, alors que toute l’Europe de l’Est se débarrassait de ses régimes honnis, il avait tenu un discours de cinq heures devant le 14e Congrès du parti, le plus fastueux de toute l’histoire de la Roumanie communiste. Interrompu par les cris de «Ceausescu communisme!», «Ceausescu héroïsme!», «Ceausescu Roumanie!», il avait promis que son pays ne permettrait pas «à qui que ce soit, sous quelque forme que ce soit, de remettre en cause le socialisme.» Il avait réclamé «un renforcement de la capacité militaire de notre armée et une participation active du peuple tout entier pour défendre les résultats révolutionnaires, l’indépendance et la souveraineté de notre société socialiste.» Il avait vanté les résultats politiques et économiques du «socialisme scientifique» à la roumaine, notamment une récolte record de céréales de 60 millions de tonnes pour 1989 qui allait ranger la Roumanie parmi les premiers pays au monde pour le rendement à l’hectare. Il s’était aussi félicité de la «liquidation de la dette roumaine, un grand succès mettant un terme à la longue dépendance de notre pays face au monopole et au capital financier étranger». De manière générale, le pays allait de mieux en mieux, le revenu national roumain s’accroîtrait de 5 à 8% durant la période de 1991-1995.

Le congrès l’avait reconduit avec des larmes et des acclamations dans ses fonctions de Conducator, chef du parti et de l’Etat. Le commentateur de la télévision avait affirmé que cette élection «assurera la continuité du processus révolutionnaire de la construction du socialisme et du communisme sur le territoire roumain». Dehors, sur la place de l’ancien palais royal de Bucarest, une foule de près de 100 000 personnes rangées par corps de métier avait attendu dans un froid piquant la sortie du «Génie des Carpates», sous des pancartes géantes vantant ses mérites. Il l’avait haranguée en réaffirmant que la seule voie possible pour la Roumanie «sur le chemin du bonheur et du bien-être» était le communisme.

Les chancelleries occidentales, qui négociaient tant bien que mal avec Mikhaïl Gorbatchev le post-soviétisme européen, s’inquiétaient de la résistance du glacis roumain. Elles avaient observé, dans les derniers documents des séances du Comité exécutif, d’étranges allusions à la question de Bessarabie et de Bucovine du Nord, occupées par l’Union soviétique après 1940. Tout se passait comme si le Conducator allait soulever des questions de frontières pour rameuter le peuple par des sentiments nationalistes. D’après l’historien Ioan Scurtu, Ceausescu était soupçonné de vouloir violer l’Acte final de la Conférence d’Helsinki de 1975 qui interdisait la modification des frontières par la force. Ni Gorbatchev, ni Bush (senior), ni les Européens n’avaient confiance.

Le 17 décembre 1989, le héros du 14e Congrès faisait tirer sur des manifestants qui protestaient à Timisoara contre l’expulsion du pasteur hongrois László Tökés. La révolte se propageait à Bucarest. Lors du rassemblement de masse convoqué le 21 décembre pour confirmer le soutien au régime, Ceausescu était sifflé et hué, sous les caméras de la télévision d’Etat. Tout le monde se souvient de la stupéfaction qui se lisait sur son visage avant que l’émission soit coupée. Le lendemain, les manifestants envahissaient le bâtiment du comité central où le Conducator présidait une réunion. Il prenait la fuite avec sa femme, emportant jusque dans la mort, trois jours plus tard, la certitude d’incarner le communisme.

Le politologue Vladimir Tismaneanu relève cette étrangeté, sans doute responsable d’après lui des mille morts de la révolution roumaine. Les autres leaders du bloc avaient pris depuis longtemps leur carte au parti du cynisme, a-t-il affirmé lors d’un récent colloque sur 1989 réuni à Genève par la Fondation Pierre Du Bois. Todor Jivkov l’avait même fait joyeusement. A un historien qui lui demandait s’il avait cru jusqu’au bout au communisme, le chef du PC bulgare avait répondu: «Vous me prenez pour un idiot?»

Absurdul si miracolul: Destinul lui Mircea Geoana sub semnul “Viceversa”

Excelent articolul lui Mircea Cartarescu din EvZ!

Catusi de putin triumfalist, este o analiza la rece a unei situatii de fapt tragicomice, nascuta parca din opera lui Caragiale. Asemeni unui celebru personaj, Mircea Geoana sufera azi consecintele a ceea ce pentru el ar tine de domeniul absurdului: o inversare de numere, o pacaleala, o festa a destinului. Doar ca acest enorm, ineluctabil “viceversa” s-a nascut din realitati inconturnabile: efectele nefaste ale unei asocieri fara rezerve cu fortele oligarhiei dezlantuite si capacitatea lui Traian Basescu de a inspira si mobiliza increderea unei largi, majoritare parti a electoratului.

Acolo unde Emil Constantinescu se retragea smiorcaindu-se, de fapt auto-victimizandu-se de o maniera penibila, Traian Basescu a luptat temerar.  Nu si-a declarat, precum fostul rector al Universitatii din Bucuresti, “scarba pentru politica” si nu s-a marturisit “invins de structuri”.  Sistemul ticalosit, retelele parazitar-oculte (cu legaturi estice de-acum eclatante), cabalele cele mai insalubre, nu l-au infrant.  Ma amuza sa citesc texte in care se despica firul-n paisprezece scrise de eseisti care incearca sa ne (si sa se) convinga ca un vot pentru Mircea Geoana ar fi fost unul impotriva “dictaturii”.

Mult mai rational s-a exprimat acum cateva saptamani, in Observator Cultural, Caius Dobrescu, cunoscutul intelectual, eseist, poet, prozator, cand spunea ca la al doilea tur, el, liberal convins, nu va vota nici pentru Traian Basescu, nici pentru Mircea Geoana. O pozitie coerenta, din punctul de vedere al cuiva extrem de critic cu unele din actiunile lui Traian Basescu, dar in chip onest un om al dreptei liberal-conservatoare. In plus, unul care nu pune sub semnul derizoriului (ori al fatarniciei) condamnarea dictaturii comuniste drept ilegitima si criminala doar pe baza unor idiosincrasii personale . Un intelectual care intelege sa-si ridice vocea impotriva infamiilor rostite la adresa unui H.-R.Patapievici, Sever Voinescu, Teodor Baconsky ori a mea, nu sa le potenteze cu un dubios rictus aprobativ…

Numai un ignar ar putea crede ca referinta la suveranitatea poporului inseamna populism.  In acest caz, populisti vor fi fost si parintii fondatori ai democratiei americane.  In pofida aliantelor baroce nascute mai mult sau mai putin peste noapte, prin calcarea in picioare a principiilor de catre liderii PNL. Cand Crin Antonescu isi rationalizeaza capitularea invocand relatia Havel-Dubcek, el schilodeste istoria.  Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD, nu este nicicum o versiune romaneasca a lui Dubcek. In plus, Havel nu l-a insarcinat pe fostul  lider comunist din perioada Primaverii de la Praga sa formeze guvernul.  In 1989, Lech Walesa a acceptat strategia Mesei Rotunde, dar nu s-a aliat cu generalul Jaruzelski si cu comunistii (fie ei si vag reformati).

Ceea ce pentru Mircea Geoana tine de jocul absurdului, pentru peste 50 la suta dintre alegatorii romani (din tara, din Basarabia si din diaspora) inseamna prezenta miracolului. Un miracol inrudit cu cel din 1989. Deci unul generat de speranta si de refuzul pactizarii cu fortele Raului.(VT)

Iata concluzia articolului si linkul:

“Geoană a fost un cal mort în această campanie. Alături de moguli, a jucat permanent în favoarea lui Băsescu. O face şi acum, făcând pandalii ca un copil căruia i s-a smuls acadeaua. Unii politicieni nu ştiu să piardă, dar Geoană nu vrea, nu concepe să piardă. Sub privirile întristate ale celor din jur, el repetă mereu şi mereu, rătăcit, „sunt preşedinte”, aşa cum suspomenitul Lefter îngâna cu blândeţe, culegând cioburi de farfurii: „viceversa…viceversa…”.

Băsescu ar fi trebuit să piardă, era scris în stele. Geoană ar fi trebuit să câştige. Toţi am crezut asta în cele din urmă, intimidaţi de enormitatea puterii celorlalţi. Dar a fost viceversa, şi asta e tot ce contează. Am luat-o din nou pe drumul cel bun, fie şi din greşeală.”

Recomand, de asemenea, interviul cu politologul Tom Gallagher aparut in revista 22. Analize oneste, percutante, cu o baza istorico-sociologica substantiala. O lectie de acuratete in diagnosticul situatiei actuale.

Rezultate pe muchie de cuțit: românii din Canada și Statele Unite pot da votul decisiv

Agențiile de știri oferă rezultate la ExitPoll indecise. Traian Băsescu și Staff-ul PDL susține că adevărul alegerilor prezidențiale din 2009 se va afla doar la ora 23.00 (București). Mircea Geoană a fost anunțat ca președinte al României de alianța PSD-PC, dar sociologi de marcă – y compris V. Dâncu – afirmă că rezultatul NU ESTE DECIS. Trebuie să fim pregătiți cu toții să acceptăm oricare din rezultate, dat fiind faptul că alegerile au fost democratice. Mesajul decisiv pentru electoratul din străinătate rămâne: MERGEȚI LA VOT! Descurajarea participării celor din diaspora este lipsită de fair-play. Câteva mii de voturi vor decide rezultatul final.

Despre curaj, libertate, infamie si abjectie

Ioan Stanomir.

Despre infamie.

           Poate că niciodată  distanţa nu este mai mare între România post comunistă şi spaţiul occidental ca în această toamnă a anului de graţie 2009. Nimic nu poate ascunde  prezenţa  infamiei: nici explozia de divertisment de proastă  calitate, nici glazura kitsch a mall-urilor bucureştene şi nici măcar apartenenţa la Uniunea Europeană. Căci, în adâncime, dincolo de această suprafaţă atent polisată şi administrată mediatic, colcăie infamia:ubicuă, plină de energie şi maculantă, ea colonizează spirite, corupe conştiinţe şi coboară în derizoriu modelele etice.

           În această Românie care să pregăteşte să voteze pe 6 decembrie, infamia are un nume şi un spaţiu de organizare: “televiziunea de ştiri”, ( aşa cum aleg să se intituleze, înşelător, “Realitatea” sau “ Antena 3’ ), este laboratorul în care se construieşte, cu minuţie, fiecare moment în care dozele de calomnie şi de insinuări sunt ambalate, jurnalistic, pentru a face să treacă către public o imagine în acord cu gramatica şi vocabularul abjecţiei. Campania de demonizare pe care o poartă impotriva lui Traian Băsescu şi a intelectualilor “ sinecurişti”este parte a  valului de infamie ce ameninţă să cuprindă şi să coloreze întregul nostru spaţiu public.

          Jurnalistul din platou devine inchizitor,iar vocaţia sa fundamentală este aceea de a rosti, cu violenţă, actul de acuzare împotriva celor care sunt “inamici ai poporului”. De această dată, infamia nu mai locuieşte tribunalele populare, ci a descoperit comoditatea rafinată a fotoliului de invitat TV. Aici, departe de realitatea obositoare a unei naţiuni mediocre, conştiinţele de serviciu ale “ televiziunilor de ştiri” îşi articulează discursul lor. Invocând libertatea de exprimare, ele confiscă un concept şi tăgăduiesc libertăţii viitorul pe care aceasta trebuie să şi–l păstreze. Căci infamia este contagioasă şi în continuă  expansiune: ea nu poate supravieţui în absenţa  cuceririlor sale cotidiene. Fiecare peliculă imundă, fiecare ştire trucată, fiecare adevăr rostit pe jumătate îi alimentează energia. Ca şi nimicul ce avansează în cartea lui Michael Ende, desfigurând ţara poveştilor, infamia autohtonă se hrăneşte devorând nobleţea, curajul şi omenescul. Ceea ce rămâne, în urma asaltului ei, este  un pustiu inform, populat de fiinţe umane contorsionate.

           În faţa infamiei, curajul înseamnă, înainte de toate, fidelitatea faţă de onoare şi moderaţie. A refuza participarea la acest exerciţiu de abjecţie colectivă este forma supremă de afirmare a onestităţii intelectuale.  Iluziile se cer abandonate:  dincolo de marea coaliţie ce  îşi etalează zâmbetul pe postere electorale, se poate ghici silueta , discretă dar tenace, a infamiei. Votul din  6 decembrie este mai mult decât un gest  politic: el este ultima barieră în faţa avansului infamiei.

Despre duplicitate şi impostură: Crin Antonescu şi Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara

Astazi urmeaza sa se intalneasca la Timisoara “cei trei crai de la Rasarit”, cum i-a numit Radu Moraru pe groparii reformelor şi al pluralismului democratic romanesc. Într-o ţară unde cenzura ideilor anti-sistem se practică tot mai des, chiar prin mijloace ilegale, şi unde televiziunea publică naţională e complet aservită unui grup de interese, mişcarea reprezentanţilor PNL & PSD ridică semne grave de întrebare. Arhitectul acestui dezastru moral se numeste Dinu Patriciu, iar colegii sai intru manipulare au si ei nume (SOV si Dan Voiculescu, respectiv trusturil lor de presa si “jurnalistii” care le gireaza si le mentin in viata, practicand linsajul mediatic si calomniile cele mai sordide). Cat il priveste pe Crin Antonescu, nu pot spune decat ca strangerea de mana cu Mircea Geoana, devenita afis ubicuu in aceste zile, este echivalentul contemporan al ingenuncherii lui Tatarascu din 1945.

Gheorghe Gheorghiu –Dej, Petru Groza, Gh. Tătărăscu, Kavtaradze, G-ral Col. Susaikov, Th. Georgescu, L. Pătrăşcanu în tribuna oficială, primind demonstraţia oamenilor muncii cu prilejul zilei de 1 Mai 1946 (Piaţa Victoriei).

Crin Antonescu a fost inaintea primului tur la Timisoara, aplaudat de liberalii locali. A recurs la manipilari semantice ce tin de ceea ce Andrei Plesu a numit candva obscenitatea publica. Noaptea trecuta, dupa emisiunea de pe B1TV am primit un mesaj din partea unei persoane tinere din Timisoara. Reproduc mai jos un pasaj care exprima perfect starea de spirit a celor care nu vor sa contribuie la perpetuarea duplicitatii si imposturii. Crin Antonescu s-a jucat cu vorbele cand a spus ca va lupt pentru implinirea Punctului 8, faimoasa revendicare a scoaterii din viata publica, pentru un numar de ani, a ativistilor si securistilor. A dovedit doar cinism, neseriozitate şi frivolitate. In realitate, la acest moment istoric, Crin Antonescu este reincarnarea colaborationistului tradator Guţă Tătărăscu, Mircea Geoana este nevolnicul boier de serviciu al comunistilor, afabil, cinic si fara vertebre, Petru Groza, iar Dinu Patriciu este o combinatie intre Ana Pauker, Teohari Georgescu, Dej si comandantul trupelor sovietice de ocuptie, gneralul Susaikov. Timpurile s-au schimbat, insa.

Traian Basescu este purtatorul de cuvant si de drapel al fortelor pro-occidentale liberal-conservatoare, al centrului-dreapta dintr-o Romanie care face parte din NATO si UE. Mircea Geoana nu trebuie sa-si faca iluzii: autarhia comunista nu poate fi reconstituita, iar la Washington, Paris, Londra si Berlin situatia din Romania este binecunoscuta. Alegerile vor fi examinate cu acuratete, obiectivitate si rigoare, spunandu-se ce trebuie spus despre imensele manipulari practicate de coalitia Grivco. Orice ar crede nostalgicii după era liniştii desăvârşite, deci neo, cripto si para-comunistii, URSS nu mai exista. Comunismul a murit in Europa.

Mesajul unui cetăţean al Timişoarei:

“Dupa concert au inceput pnlisti sa vorbeasca, m-am plictisit si m-am dus sa mi cumpar o cafea si apa, cand m-am intors incepuse Crin Antonescu sa vorbeasca……la un moment dat spune ca se va respecta punctul 8 din Proclamatia de la Timisoara, nu am avut nici o reactie, dl. primar cu o satisfactie se intoarce la mine si imi spune sa i spui la taica tu ca uite si Crin a zis de punctul 8. Zis si facut ! am ajuns acasa si i am zis lui tata. Tata a inceput sa rada si mi a spus…… degeaba, acum nu mai are nici o valoare punctul opt, Punctul 8 insemna Jos comunismul, Basescu condamna comunismul. O sa spuneti de ce am mai votat cu crin nu? sincer nu mi pare rau, pentru ca am votat pentru dl primar, si la ei e nasol daca nu aduc voturi au probleme la partid si sa stiti dl primar e baiat fain chiar daca e cam limitat. Dar sincer ma bucur ca nu a castigat Crin. Duminica nu pot sa votez cu Geoana. Iliescu cand a venit la Timisoara prima data ca presedinte, pe scarile Catedralei a primit o cioara moarta in cap. Si ma duc la vot, nu pot spune ca altii mi e scarba, nu mai merg la vot…..bla bla bla. In 1989 altii au murit ca eu sa pot sa votez astăzi.”

Cei care sustin lupta impotriva “sistemului ticalosit” pot semna apelul initiat de poetul Viorel Padina, disident al epocii Ceausescu, accesand link-ul aici.

Post-Scriptum:

International Relations: A rough Romanian revolution

The break-up of Communism’s Eastern Bloc came late to Romania with bloody consequences. Dr. Ruxandra Stoicescu and Prof. Vladimir Tismaneanu explain how that affected the country and its people at the time—and as they’ve adapted to post-Communist life over the past 20 years.

Luni 30 noiembrie, la B1TV, invitat la “Naşul”, ora 21.05

Voi discuta cu Radu Moraru semnificaţia politică a anului 1989, după două decenii de la prăbuşirea zidului Berlinului, dar mai ales vom explora subiecte fierbinti legate de turul doi al alegerilor prezidentiale din Romania. Voi vorbi despre câteva din întâmplările din laboratorul de lucru al Comisiei prezidenţiale pentru condamnarea comunismului. Voi trata despre amnezie, indiferenţă, angajare şi asumare. La un ceas in care unii il acuza pe Traian Basescu de “lipsa de sinceritate” in condamnarea comunismului, voi aduce probe impotriva acestor afirmatii.  La doua decenii de la insangerata Revolutie Romana si la trei ani ani de la condamnarea regimului comunist ca ilegitim si criminal, adevarul trebuie rostit.

Pe curând, VT.

La Geneva, despre anul 1989: Revolutii, cauze, semnificatii, consecinte

Joi voi tine Prelegerea Pierre du Bois la prestigiosul Institut des Hautes Etudes Internationales din Geneva despre revolutiile din 1989: cauzele, semnificatiile si si mostenirile lor. Pierre du Bois a fost un distins istoric al Europei secolului XX, specialist reputat in relatii Est Vest, autorul, intre alte carti, al unui remarcabil studiu investigativ despre ascensiunea lui Ceausescu la putere (trad rom de Ioana llie la Humanitas). Joi voi vorbi la Natiunile Unite despre efectele anului 1989, cu aplecare speciala asupra cazului romanesc in perspectiva comparativa.
Voi reveni cu detalii despre conferinta de sub egida Fundatiei Piere du Bois, o insitutie menita sa cultive ariile ce cercetare in care a activat regretatul istoric si politolog.