Victor “Fă” Ponta sau ce nu este premierul plagiator

31/08/2014

Dedic acest articol acelui candidat care este opusul politic, intelectual si moral al lui Victor Ponta, adică Monica Macovei.

Voi încerca aici un portret prin determinații negative a ceea ce nu este premierul plagiator. “Che”, în spaniola argotică, înseamnă “Bă”. Întrucât idolul lui Ponta, fondatorul poliției secrete castriste și propagatorul revoluției mondiale anticapitaliste, avea ticul verbal de a pronunța acest cuvânt la fiecare două, trei vorbe, a intrat în istorie drept Ernesto “Che” Guevara. Guevaristul de pe Dâmbovița va rămâne cunoscut, sunt convins, drept Victor “Fă” Ponta. Sau “Mă”. Pasionala convivialitate guevaristă își află ecoul balcanic în exuberanta mitocănie pontocratică. Lista de mai jos nu este una ierarhică, ordinea paragrafelor poate fi schimbată fără a afecta teza articolului. Fiecare din punctele de mai jos poate fi dezvoltat într-un articol de sine stătător. Cititorii vor găsi mai jos liniile de forță care definesc proiectul dictatorial al lui Victor “Fă” Ponta.

În primul rând, trebuie spus că Victor “Fă” Ponta nu este un idealist, ci un oportunist. Și-a abandonat protectorul, pe Adrian Năstase, s-a cățărat fără scrupule în vârful piramidei pesediste, ajutat de o coaliție de baroni dominată de socrul său, Ilie Sârbu.

În al doilea rând, Victor “Fă” Ponta nu este un susținător al statului de drept. Dimpotrivă, cum a demonstrat Radu Vancu, el tropăie cu bocancii peste tot ce înseamnă domnia legii.

În al treilea rând,
Victor “Fă” Ponta nu este un intelectual, dacă intelectual înseamnă respect pentru valori, pentru integritate academică, pentru creativitate și originalitate în lumea spiritului.

În al patrulea rând, Victor “Fă” Ponta nu este un social-democrat autentic, ci un impostor ideologic, un om lipstit de orice principii, un alergător după voturi și faimă, gata să facă mătănii și să se închine zi și noapte în dorința de a primi sprijinul Bisericii Ortodoxe, un pseudo-evlavios care ziua spune rugăciuni iar noaptea o dedică păcatelor de tot felul, de la minciună la hoție…

În al cincilea rând, Victor “Fă” Ponta nu este un prieten al Occidentului, ba chiar dimpotrivă, cum ușor s-a putut vedea în vara anului 2012, atunci când, în compania lui Crin Antonescu, un mic caudillo balcanic, și a securistului Dan Voiculescu, un oligarh a cărui avere a fost făcută din banii Securității, deci din jefuirea acestui popor, a pus la cale un atac concertat și distructiv împotriva statului de drept și a ignorat cu iresponsabilitate avertismentele venite din partea aliaților democratici ai României.

În al șaselea rând,
Victor “Fă” Ponta nu este adeptul transparenței instituționale și al dreptului de a trage la răspundere pe cei care se vac vinovați de încălcarea legii.

În al șaptelea rând, Victor “Fă” Ponta nu prețuiește seriozitatea, este glumețul bășcălios pe care îl întâlnești, eventual, într-un birt de mahala, cel care ia totul în tărbacă fiind convins că-i va merge acum tot așa cum i-a mers în trecut.

În al optulea rând, Victor “Fă” Ponta nu este un patriot, dacă patriotism înseamnă să te dedici acelor valori care garantează pluralismul, respectul pentru drepturile omului, inalienabilele libertăți civice, între care libertatea presei este esențială.

În al nouălea rând, Victor “Fă” Ponta nu este un om pentru care contează binele public și adevărul ca valoare supremă, ci, dimpotrivă, un mitoman, un megaloman și un cleptoman, deci un om care minte tot timpul, se crede mai important decât este sau va fi vreodată, și face confuzia între ceea ce aparține statului și ceea ce-și pot însuși, în chip perfid și samavolnic, el și gașca sa oligarhic-cleptocratică…

Bibliografie selectivă:

http://tismaneanu.wordpress.com/2014/08/17/pentru-monica-macovei/

http://www.ziare.com/dan-voiculescu/politie-politica/invitatii-ziare-com-vladimir-tismaneanu-felix-si-monica-cele-doua-fete-ale-romaniei-de-azi-1310648

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cronica-unei-dictaturi-anuntate-pontocratia-si-ordonantele-de-urgenta/

http://www.contributors.ro/reactie-rapida/victor-ponta-bocancii-%c8%99i-constitu%c8%9bia/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/lacher-les-chiens-socialismul-arhanghelic-al-lui-victor-ponta/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/che-guevara-in-balcani-pseudo-revolutia-lui-victor-ponta/

http://www.contributors.ro/global-europa/perseverenta-doctorului-ponta-si-precedentul-adrian-severin/

http://www.evz.ro/victor-ponta-monica-macovei-mandela-si-mantia-anei-pauker.html

http://tismaneanu.wordpress.com/2014/08/01/tufa-de-venetia-victor-ponta-si-istoria-bolsevismului/

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8053527-ponta-tismaneanu-macovei-sunt-reprezentantii-cei-mai-activi-falangei-fasciste-lui-basescu-paris-mers-inscriu-legiunea-straina.htm

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/victor-fa-ponta-sau-ce-nu-este-premierul-plagiator/


23 august și memoria victimelor – Vă mai amintiți, vă pasă, dragi politicieni? (Updated)

22/08/2014

Actul de la 23 august 1944 a insemnat renasterea Romaniei democratice. Rolul partidelor istorice si al monarhiei, deci al Regelui Mihai, a fost decisiv. Impunerea prin dictat sovietic a guvernului condus de “tovarasul de drum”, in fapt marioneta Petru Groza, la 6 martie 1945, a semnificat inceputul acapararii puterii de catre comunisti. In noiembrie 1946 a avut loc un furt electoral fara precedent in istoria acestei tari comis cu maxim cinism de catre instrumentele umane ale lui Stalin din Romania, membrii partidului comunist, partid totalitar, anti-national si anti-pluralist. Teroarea a functionat constant in acea perioada, au fost organizate abjecte provocari de catre bandele de “militanti” comunisti. A fost pusa in actiune drojdia societatii, mardeiasii utilizati de catre echipa Dej-Pauker-Luca-Georgescu pentru atingerea obiectivelor liberticide. Asa a prins fiinta tirania comunista din Romania: prin violenta, fanatism, propaganda si represiune.

La 30 decembrie 1947, prin abdicarea fortata a Regelui Mihai, a fost intrerupta continuitatea constitutionala a statului roman si a fost impusa o dictatura intemeiata pe o ideologie ostila valorilor democratice, traditiilor spirituale si patriotismului luminat. S-a pornit lupta anti-religioasa, a fost desfiintata arbitrar si abuziv Biserica Greco-Catolica, reazim al identitatii nationale romanesti. Au suferit imens ortodocsii, catolicii, protestantii, dar si militantii sionisti. Suveranitatea poporului a fost abolita, Romania, devenita “republica populara”, a devenit practic o colonie a URSS. Sloganul epocii, scandat isteric la mitingurile oficiale, era “RPR-URSS/Sunt pe veci prietene!” In aceasta mitologie perversa, Stalin era “parintele popoarelor”, URSS era “bastionul pacii”. Sclavia era celebrata drept opusul ei: “Stalin si poporul rus/Libertate ne-au adus!” In 1948, Romania traia in universul descris de George Orwell in romanul sau “1984″. Trecutul intra in malaxorul rescrierilor conjuncturiste. Cum a observat Orwell: “In totalitarism, nimic nu este mai imprevizibil decat trecutul”.

Liderii PNT si PNL, Iuliu Maniu, Ion Mihalache si Dinu Bratianu, au fost aresati in 1947, intemnitati in conditii atroce, au murit in inchisori. In februarie 1948 disparea Partidul Social Democrat prin inghitirea sa de catre comunisti. Cei care au rezistat pseudo-unificarii au ajuns in puscarii. Reprezentantul PCdR in negocierile secrete care au pregatit lovitura de stat de la 23 august a fost intelectualul marxist Lucretiu Patrascanu. In 1948 a fost arestat, apoi a fost anchetat salbatic, a refuzat sa recunoasca culpe imaginare si a murit impuscat in aprilie 1954. Milioane de oameni au suferit consecintele terorii comuniste.

Cultura romaneasca a fost agresata in chip abominabil. Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia, au fost interzisi. Valorile reale au fost substituite prin pseudo-valori. Elita intelectuala a tarii a fost decimata. Jurnalistii onesti, chiar unii de stanga precum Tudor Teodorescu-Braniste, au fost amutiti. Clasa de mijloc a fost distrusa. Taranimea a fost martirizata. Clasa muncitoare, in numele careia potentatii comunisti indrazneau sa vorbeasca, a fost mai exploatata decat oricand in anii de dinainte de 1947. Grevele au fost interzise, sindicatele au fost transformate in “curele de transmisie” ale partidului comunist. Ratiunea a fost inlocuita prin credinta oarba. Planificarea de tip leninist a anihilat piata libera. Proprietatea privata a fost criminalizata. Spalarea pe creier a devenit principala sarcina a pedagogiei comuniste. Istoria nationala a fost rescrisa in conformitate cu basmele moscovite.

Se vorbeste mereu de necesitatea pedepsirii criminalilor. Absolut adevarat. Dar ma intreb cati isi mai amintesc de legea privind comemorarea victimelor. In plina campanie pe temele Visinescu si Ficior, e pacat ca se actioneaza prea putin public in spiritul unei legi votata de Parlamentul Romaniei in noiembrie 2011. E pacat ca nu se spune ca s-au facut unele lucruri si ca ele trebuie recunoscute. Sunt sincer curios sa vad cum se raporteaza candidatii prezidentiali la problematica politica si morala a decomunizarii, cat le pasa de acest subiect. In ce o priveste pe Monica Macovei, raspunsul este limpede:

http://www.monica-macovei.ro/blog/2014/08/20/incepe-sa-se-faca-dreptate-pentru-victimele-regimului-comunist/

(Update, 23 august 2014): Salut cuvintele lipsite de orice echivoc ale candidatului prezidential al ACL, dl Klaus Iohannis: ​”Liderul liberal Klaus Iohannis a transmis sambata un mesaj de comemorare a 75 de ani de la semnarea pactului “odios” Ribentropp-Molotov, un “capitol tragic” ce a dus la regimurile totalitare care au pus stapanire pe “mare parte din continentul nostru”. “De la divizarea naţiunii la tragediile umane nespuse, momentul 23 august rămâne o bornă cinică în istoria secolului XX”, scrie Iohannis.” O mica, dar, cred eu, necesara, rectificare: nu acel pact a dus la regimurile totalitare. Ele existau in Europa si tocmai natura lor atat de smilara (nu spun identica) a facut posibila ceea ce istoricii au numit imbratisarea mortala a celor doi briganzi. In rest, de acord, momentul 23 august 1939 ramane, cum scrie dl Iohannis, “o borna cinica in istoria secolului XX”. Este un lucru stiut la Varsovia, in tarile baltice, la Chisinau, la Cernauti, iata ca si la Bucuresti…

De asemenea, dl Iohannis scrie despre rolul decisiv al Regelui Mihai in actul de la 23 august 1944:

“Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la actul istoric de la 23 august 1944, al cărui autor a fost, în mod netăgăduit, Majestatea Sa, Regele Mihai I al României. Astăzi, îmi revine onoranta misiune de a mulțumi Majestății Sale în numele Partidului Național Liberal pentru gestul curajos care a condus, în cele din urmă, la victoria Aliaților. Momentul istoric prin care România a întors armele împotriva naziștilor, scurtând războiul cu cel puțin șase luni și evitând pierderi teritoriale și umane incomensurabile pentru țară și pentru întreaga Europă, rămâne, probabil, cel mai important eveniment din istoria noastră recentă.”

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17953032-klaus-iohannis-mesaj-75-ani-semnarea-pactului-ribentropp-molotov-23-august-amintim-victimele-regimurilor-totalitare-care-pus-stapanire-mare-parte-din-continentul-nostru.htm

Salut si declaratia d-lui Cristian Diaconescu: “Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, presedintele FMP, reaminteste ca la “23 august 1939 ministrii de Externe ai URSS si Germaniei naziste, respectiv Ribbentrop si Molotov semnau la Moscova, Pactul Hitler-Stalin prin care puneau bazele impartirii Europei intre doua state in plina expansiune violenta”, dar si ca, in conditiile existentei pactului, “ocuparea Basarabiei de catre armata sovietica a mai fost confirmata si printr-un Protocol aditional secret care la punctul 3 preciza: ‘Privitor la sud-estul Europei, partea Sovietica isi manifesta interesul in Basarabia. Partea Germana declara dezinteresul politic total in aceasta regiune’”. Diaconescu aminteste ca in 2008, Parlamentul European a declarat 23 august ca “Ziua Europeana de comemorare a victimelor stalinismului si nazismului”.”

http://www.ziare.com/alegeri/candidat/ce-semnificatie-are-ziua-de-23-august-pentru-candidatii-la-prezidentiale-1318006

Pana la aceasta ora, nu stiu ca dl Victor Ponta, premier al Romaniei, lider al PSD si candiadul prezidential al acestui partid, sa fi facut o declaratie legata de nefastul Pact Molotov-Ribbentrop si de Ziua Comemorarii Victimelor Fascismului si Comunismului, consfintita prin lege. Dl Ponta a publicat un mesaj legat de rolul Regelui Mihai in lovitura de stat antifascista de la 23 august 1944.

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-17952041-victor-ponta-23-august-1944-moment-referinta-pentru-romania-datorita-regelui-mihai.htm

Recomand calduros articolul profesorului Ioan Stanomir aparut in revista online LaPunkt:

http://www.lapunkt.ro/2014/08/23/23-august-1944-saptezeci-de-ani-dupa/

Despre semnificatiile contemporane ale acelui funest pact:

http://www.contributors.ro/global-europa/fraternizari-diabolice-linia-molotov-ribbentrop-si-destinul-europei-centrale/

Reiau mai jos un text din noiembrie 2011. Il consider de o acuta actualitate.

“Presedintele Traian Basescu a promulgat Legea privind declararea zilei de 23 august drept Ziua Comemorarii Victimelor Fascismului si Comunismului si a zilei de 21 decembrie – Ziua Memoriei Victimelor Comunismului in Romania.” Iată o veste cu adevărat extraordinară. Ne-am cam obişnuit să deplângem, şi nu fară motiv, întârzierile legate de traducerea în realităţi legislative cu consecinţe palpabile a propunerilor din Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste asumate de Preşedintele ţării în discursul din 18 decembrie 2006.

Multe lucruri merg greu, exasperant de greu, dar nu totul este blocat. În pofida variilor rezistenţe şi obstacole, Parlamentul României a aprobat propunerea guvernului, iniţiată de IICCMER, a Legii privind zilele comemorative pentru victimele totalitarismelor fascist şi comunist. Declaraţia de la Praga, printre ai cărei primi semnatari a fost Vaclav Havel, a cerut ca ziua de 23 august, când, în 1939, la Moscova, Molotov şi Ribbentrop, reprezentanţii celor doi briganzi totalitari Stalin şi Hitler, au semnat infamul “Pact de neagresiune”, adică de alianţa, să devină ziua comemorativă pe plan european pentru victimele nazismului şi comunismului. Ziua de 21 decembrie reprezintă finalul dictaturii comuniste în chiar Capitala ţării, destrămarea definitivă a unui sistem întemeiat pe minciună, violenţă şi dispreţ pentru lege şi pentru drepturile omului. Graţie acestei legi, calendarul cetăţenilor României se îmbogăţeşte cu două repere menite să ne fortifice moral.

IICCMER a iniţiat, încă din primavara anului 2010, proiectul de Lege privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România, care îşi propune să omagieze victimele fascismului şi comunismului, ca regimuri totalitare, în baza declaraţiilor şi recomandărilor unor foruri internaţionale şi, în particular, să omagieze victimele regimului comunist în România, prin asumarea de către statul român a obligaţiei morale de a consacra două zile comemorative: 23 august şi 21 decembrie. Proiectul legislativ a fost adoptat de Parlamentul României, devenind Legea nr. 198 din 7 noiembrie 2011. Această lege asigură coerenţa unei politici de memorie la nivelul statului român, oferindu-se posibilitatea constituirii unei pedagogii destinate să educe tinerele generaţii în spiritul respectului profund faţă de toate victimele regimurilor totalitare.

LEGE Nr. 198 din 7 noiembrie 2011 privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România

EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 799 din 11 noiembrie 2011
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ART. 1
(1) Se declară ziua de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.
(2) Se declară ziua de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România.
ART. 2
Parlamentul României, Guvernul României, autorităţile publice centrale şi locale vor organiza activităţi festive pentru marcarea acestor evenimente, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ

Recomandari:

http://www.humanitas.ro/humanitas/raport-final

http://www.contributors.ro/societatelife/regele-mihai-i-la-90-de-ani/

http://www.contributors.ro/cultura/o-fotografie-istorica-regele-mihai-regina-ana-si-nu-doar-ei/

http://www.revista22.ro/stalinism-pentru-vesnicie-comunismul-romanesc-in-perspectiva-comparata-511.html

http://www.youtube.com/watch?v=74qlwTvrWtk

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/23-august-%c8%99i-memoria-victimelor-%e2%80%93-va-mai-aminti%c8%9bi-va-pasa-dragi-politicieni/

 


“Disputa”, din “Melodiile ebraice” de Heinrich Heine

21/08/2014

 

Se poarta tot felul de polemici in Romania. Se fac insinuari, se produc probe si anti-probe, se lanseaza ipoteze si contra-ipoteze. Se compun, se desfac, se refac biografii. Se fac marturisiri din zona iubirilor tradate. Fosti camarazi de iluzii anti-anticomuniste se despart cu induiosatoare acuzatii reciproce. Unii ajung sa constate ca anticomunismul liberal-civic este legitim si afla cu stupoare ca au petrecut vacante spirituale in compania unor personaje pentru care lucrurile stau pe dos si care vad in  acest demers si in aceasta viziune tot ce pot ei/ele detesta mai mult, mai tare si mai intens.

Pe forumuri mai mult sau mai putin obscure, adeseori nu tocmai salubre, isi dau cu presupusul diversi ignari cu tupeu, in cautare de o indeletnicire care sa le permita diseminarea publica a bilei lor eterne. Mi-am reamintit de un poem genial al lui Heine, tradus, daca nu ma insel, de Iosif Cassian Matasaru, tatal Ninei. Era o talmacire superba.  L-am citit si recitit, este si azi  unul din poemele mele favorite.  Cum nu am acces la editia romaneasca, voi folosi una engleza. Nu cred ca este nevoie de niciun comentariu. Fraza finala in romaneste, daca memoria nu ma inseala, suna astfel: “Caci si rabin si calugar/Deopotriva ei doi put”.

“Welcher recht hat, weiß ich nich/Doch es will mich schier bedünken/Daß der Rabbi und der Mönch/Daß sie alle beide stinken.”

So with insult and in earnest
Raged the fight for God and creed,
But the champions quite vainly
Storm and scold and pant and plead.

They have fought twelve hours already ;
Still remote the end desired ;
And the audience has grown weary,
And the women hot and tired.

Even the Court is now impatient ;
Ladies try to yawn unseen ;
And the king, Don Pedro, turning,
Puts the question to the queen :

” Tell me frankly what opinion
You have come to ; who is right ?
Has the monk or has the Rabbi
Won the honours of the fight ? “

Donna Blanca gazes puzzled ;
Fingers twined, as if in thought,
Presses hard against her forehead,
Then she answers, as besought :


” Which is right,” she says, ” I know not.
But there’s one thing I can tell :
I am sure both monk and Rabbi
Have a most offensive smell.”


USL, dragostea noastra! El Crin si Ponta redux

19/08/2014

Au revenit, precum stafiile, spre a ne asigura ca n-am visat ca a existat aievea ceea ce plagiatorului ii creeaza nedisimulate senzatii nostalgice, iar pentru Romania democratica a fost cosmarul din iulie 2012. “Ce frumos a fost USL-ul!” “Ce mult ne-am iubit!” Duumivirii Victor Ponta si Crin Antonescu sunt prezenti, isi amintesc de timpurile cand erau frati de cruce si planuiau impreuna cum sa puna statul de drept pe butuci. Ponta e direct, declara public ca il uraste pe Traian Basescu. In locul gandirii si al rusinii, ura. Cum sa nu te intrebi incotro vrea acest personaj sa duca Romania, cum sa nu-ti amintesti cu oroare de modul in care ce doi, teleghidati de securistul Felix, au pus la cale cea mai dura lovitura la adresa democratiei romanesti de la mineriada din iunie 1990 incoace?

  Prieten drag, ne cunoastem de-o viata...

Duumvirii, pe vremea maximei iubiri

El Crin se simte tradat de Klaus Iohannis, dar probabil il va vota. Analfabetul istoric Ponta face declaratii aberante despre Monica Macovei ca un fel de Ana Pauker, desi el este seful unui partid cu adanc infipte radacini in traditia “neinfricatei tovarase Ana”. Impostura atinge cote paroxistice. Pana unde? Pana cand? Pentru mine si nu doar pentru mine, Monica Macovei reprezinta renasterea centrului in viata politica romaneasca. A unui centru liberal-conservator deschis si tolerant. A unui centru care nu pactizeaza cu clientelismul, coruptia, cinismul si amnezia. In clipa de fata, dintre toti candidatii prezidentiali, Monica Macovei reprezinta continuitatea onesta si palpabila cu spiritul Proclamatiei de la Timisoara, adevarata carta a revolutiei romane din decembrie 1989.

Monica Macovei simbolizeaza acel centru liberal-conservator care cere continuarea decomunizarii drept conditie pentru o veritabila, nu specioasa normalitate. Cand a fost votata, pe 22 februarie 2012, modificarea Codului Penal prin introducerea prevederii de imprescriptibilitate a crimelor impotriva umanitatii, reprezentantii PSD si PNL au absentat de la vot. Lipsa lor poate ca nu avea legatura cu acest proiect de lege. Dar, desigur, orice lipsa de la vot arata iresponsabilitate fata de cei care te-au ales. Daca tortionarii gen Visinescu si Ficior se confrunta acum, in fine, cu justitia, este rezultatul propunerii Monicai Macovei, sustinuta in demersul ei de IICCMER-ul emasculat dupa cateva luni de Victor Ponta si Crin Antonescu. Ultimul lucru de care le pasa duumvirilor pe atunci, in a lor sordida alianta cu Felix infractorul securist, patronata de bolsevicul Ion Iliescu, era decomunizarea tarii si pedepsirea criminalilor comunisti.

http://www.cdep.ro/pls/steno/eVot.Nominal?idv=8903

Reiau mai jos fragmente dintr-un articol publicat pe aceasta platforma in aprilie 2012. Cred ca poate servi ca memento in aceste clipe. Arheologia infamiei ramane mai actuala ca oricand.

“Mi se reproseaza, uneori, ca ma ocup prea insistent de comunism si nu dau destula atentie post-comunismului, cu ale sale dileme, sperante si patologii. Nu cred ca m-am ferit sa spun lucrurilor pe nume de cate ori mi s-a parut ca este cazul. Inca din anii 90, am scris, in Occident si in tara, despre Ion Iliescu si acea voluptate a clarobscurului istoric care ii defineste forma mentala, despre modul in care FSN-ul a deturnat si a confiscat revolutia, despre meandrele cripto- si neo-comunismului a la roumaine. Am identificat fantasmele salvarii, am scris despre cei care construiesc mituri si despre cei care le destrama. Pe vremea aceea, N. Manolescu tinea, la “Romania Literara” o exceptionala rubrica intitulata “Ochiul Magic”. A strans acele comentarii analitice intr-un volum intitulat “Dreptul la normalitate”, aparut la Editura Litera in 1991. Am fost onorat sa scriu prefata cu titlul “N. Manolescu si renasterea prozei politice romanesti”. Cred ca acel volum ar trebui republicat spre lamurirea celor mai tineri privind topografia morala a acelor timpuri, mizele polemicilor din epoca, departajarile care aveau loc si care nu au contenit sa alimenteze tensiuni si polemici in anii ce au urmat. Cine va citi cartea va constata cat de angajat era criticul in bataliile intelectuale si politice ale vremii, cat de transant si totodata nuantat era diagnosticul sau. Nu stiu alta carte care sa surprinda atat de exact mecanismele infamiei, jocurile politice iresponsabile care au facut posibila infestarea spatiului public cu atatea si atatea ineptii, falsificari ale adevarului, abjectii si calomnii ordinare. In cateva luni, ori mai precis, in cateva saptamani, Romania a trecut cu o viteza ametitoare de la starea de gratie la starea de greata. Paguboasele roade le culegem azi.

Sistemul Iliescu

In consonanta cu mostenirea sistemului Iliescu, spre prelua conceptul propus de H.-R. Patapievici, memoria publica este cauterizata. Se ridica, sub ochii nostri, monumente unor istorici ceausisti, activi in perimetrul controlat de Ilie Ceausescu, cata vreme Lucian Boia si Neagu Djuvara sunt acuzati de “anti-romanism”. Se uita cu stupida nosalanta ca in 1999, ca ministru de externe, Andrei Plesu a jucat un rol decisiv, impreuna cu presedintele de-atunci, Emil Constantinescu, in orientarea politicii externe spre NATO, nu in directia pro-Milosevici sustinuta de PSD-ul lui Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc si Adrian Nastase. Fostul sef de cabinet al ultimului sef al Securitatii publica, la o editura cunoscuta, un volum plin de minciuni, cu atacuri ignobile impotriva unor intelectuali onorabili. Cu foarte putine exceptii, presa tace. Ni se recomanda, sfatos, sa ascultam si “partea lor de adevar”, sa nu ne grabim cu opiniile negative. (…)

Imediat dupa prabusirea dictaturii, noul regim a inteles ca risca sa fie rapid contracarat in tentativa de restauratie comunista (perestroikismul echipei Iliescu-Brucan–Roman-Voican Voiculescu-Martian Dan-Barladeanu-Magureanu) de noiile forte democratice simbolizate de societatea civila si partidele democratice renascute. Pentru Ion Iliescu, liderul taranist Corneliu Coposu a personificat tot ce ura el mai tare: un ireprosabil trecut anticomunist, un spirit civic exemplar, patriotismul luminat. La fel, Grupul pentru Dialog Social aparea ca o versiune romaneasca a organizatiilor poloneze din anii 70 si 80 gen KOR (Comitetul pentru Apararea Muncitorilor). Romania recupera rapid ceea ce pierduse vreme de decenii: o sincronizare cu miscarile civice din Europa de Est si Centrala. O dinamica asemeni celei din Polonia, Ungaria si Cehoslovacia era cosmarul noii puteri de la Bucuresti. Romanii erau sortiti, in acest scenariu, sa ramana de-a pururi vecinii lui Franz Kafka. Se ducea o lupta intre, vorba Alinei Mungiu, doua Romanii. Regimul accelera actiunile a ceea ce Andrei Cornea anumit atunci masina de fabricat fantasme.

Tocmai pentru a neutraliza aceste tentative de consolidare pluralista, puterea, dominata de nostalgicii totalitarismului, a recurs la armele comuniste traditionale: instigarea la ura, demonizarea adversarilor, propaganda desantata impotriva celor banuiti de orientare pro-occidentala. Lucrurile au inceput inca din ianuarie 1990, s-au agravat in lunile urmatoare, au atins paroxismul in iunie 1990, odata cu invitarea minerilor (condusi de securisti in civil) sa anihileze societatea civila si partidele democratice. Asemeni comunistilor din perioada 1944-1947, politrucii fesenisti au construit un intreg esafodaj pseudo-teoretic pentru a compromite democratia liberala si piata libera. Ion Iliescu perora despre “democratie originala”, iar Brucan ii tinea isonul cerand un regim “fara isme si fara partide”. Adica doar cu fesenism. Se nastea un nou sistem monopolist, o noua nomenclatura cleptocratica. SRI-ul era o prelungire a unei niciodata pe deplin desfiintate Securitati. In locul transparentei democratice, domnea opacitatea mafiotica.

Jos intelectualii!

Mineriada din iunie fusese pregatita de ofensivele urii derulate la Televiziunea Romana (ce-si zicea “Libera”) condusa de Razvan Theodorescu (adjunctul sau era fostul colaborator al Securitatii, Emanuel Valeriu; pentru infiltrarile Securitatii, v. volumul de memorii al Ioanei Magura-Bernard aparut la Curtea Veche acum cativa ani). Se miza pe instincte sovine, pe anxietati, nevroze si fobii colective. Se cultiva deliberat amnezia, resentimentul si ignoranta. Caracteristicile noului regim erau: anti-capitalismul, anti-pluralismul, anti-liberalismul, anti-occidentalismul si anti-intelectualismul. Era de fapt o combinatie de fascism rezidual si bolsevism camuflat. Cand Iliescu a adus la putere Patrulaterul Rosu, am scris impreuna cu Mircea Mihaies un articol in trimestrialul londonez “East European Reporter” despre restaurarea infamiei.

Incepand din 1990, s-a purtat o campanie mizerabila impotriva acelor intelectuali legati de traditia paltiniseana. As largi subiectul, spunand ca a fost si este vorba de atacuri imptriva mostenirii lovinesciene (E. Lovinescu, dar si Monica Lovinescu). Cineva ar trebui, poate, sa faca o “arheologie” cat mai profund documentata a acestor ofensive anti-culturale. Poate ca detonatorul a fost aparitia “Apelului catre lichele” al lui Gabriel Liiceanu (decembrie 1989), ori infiintarea editurii Humanitas cu al sau program de proces al comunismului pe calea cunoasterii, a cartilor, ori formarea GDS-ului, ori Proclamatia de la Timisoara din martie 1990. Cel mai probabil toate patru. Nomenklatura traia sub semnul angoasei, nu putea suporta contestati permenenta. Trebuia gasita o arma pentru ceea ce ei numeau “nimicrea dusmanului”. Cu mult inaintea unor forumuri si bloguri securiste, “Romania Mare”, “Azi”, “Dimineata”, “Europa”, “Totusi iubirea” si alte asemenea imunde publicatii isi faceau un titlu de glorie din insultarea lui Andrei Plesu si a lui Gabriel Liiceanu, apoi a lui H.-R. Patapievici.

Va mai amintiti campaniile din “Ziua” lui Sorin Rosca Stanescu impotriva lui Gabriel Liiceanu, a lui Mihai-Razvan Ungureanu, a lui Andrei Plesu, a lui Teodor Baconschi? Editorialistii de la “Ziua”aceau chitic. Nu mi-o amintesc pe profesoara Zoe Petre protestand impotriva ignominiiilor semnate Spanu impotriva lui Gabriel Liiceanu. Va mai amintiti campania “Antenelor” si a “Jurnalului National” impotriva ICR si a lui Horia Patapievici? De defaimarea maniacala a Corinei Suteu si a intregii activitati a ICR din New York? In mai 2006, acel ziar publica pe prima pagina un text absolut aberant impotriva mea, o mostra de ceea ce se cheama reptile journalism cu titlul “Agentul Volodea” (semnat de un personaj care s-a dovedit apoi ca fusese informator al Securitatii). Ulterior, SRS si-a cerut scuze public, dar infamia avusese loc. Discursul urii despre care a scris Gabriel Liiceanu s-a insinuat cu perfidie in ceea ce se numeste mainstream. In Romania de azi este cool sa urasti. Civilitatea si decenta se afla, de ani de zile, sub asediul a ceea ce Andrei Plesu a numit obscenitatea publica. Veleitarismul natang exulta obraznic. (…)

Surparea si ocuparea centrului

Gravissim este cand se pune sub semnul intrebarii, de catre alti intelectuali, chiar onoarea colegilor lor. Cand oameni care isi fac datoria fata de valorile in care cred, pe care si le asuma onest, fara urma de echivoc, sunt numiti “sinecuristi”, “camarilioti”, “pupincuristi”, “lingai”, “trompete prezidentiale”, “oportunisti pentru eternitate” si cate altele. Cand lui Mircea Cartarescu i se neaga cinstea intelectuala pentru ca indrazneste sa scrie exact ceea ce gandeste. (…) Nu se aud prea multe obiectii din zonele care observa cultura la stupefianta degradare a discursului public pe diversele antene. Se tace insa malc in ce-i priveste pe toti cei care au semnat “Apelul” in favoarea lui Crin Antonescu si care n-au gasit de cuviinta sa-si exprime minime rezerve in momentul in care liderul penelist a fraternizat cu PSD-ul.

Cititi “Adevarul” din perioada Darie Novaceanu si veti gasi lucruri inspaimantatoare pe linia demonizarii si stigmatizarii intelectualilor critici (inclusiv Doina Cornea, Ana Blandiana, N. Manolescu, Petre Mihai Bacanu, Gabriela Adamesteanu, Octavian Paler, Gh. Grigurcu, Andrei Cornea, Smaranda Enache, Stelian Tanase). Se reluau sintagmele otravite din paginile “Saptamanii” si ale “Luceafarului” lui Fruntelata & Co. In “Azi”, un jurnalist fesenist de frunte scria ca “GDS-ul este cea mai nociva coloana a 5-a din istoria Romaniei”. Deci nu PC din Romania, sectie a Internationalei Comuniste, ci GDS! Ceea ce s-a petrecut in ultimii ani, in special dupa 2007, a fost, cum a scris Horia Patapievici, ocuparea centrului de catre voci extremiste, migrarea unor intelectuali aparent onorabili in directii unde nu te-ai fi asteptat sa-i gasesti vreodata. Ecourile acestor abdicari se traduc in poluarea atator spatii de exprimare publica. Tocmai din acest motiv, cum spuneam, numerosi intelectuali publici au ales sa taca, iar multi oameni decenti nu mai scriu pe forumuri. Ma indoiesc insa ca acesta este raspunsul la fenomenul discutat aici. Tacerea nu este solutia, ci doar perpetuarea problemei.

Concluzie

Agonia spiritului critic nu poate si nu trebuie sa fie incurajata. Vocile lucide au datoria sa se exprime public, chiar daca acest lucru se soldeaza cu stiutele injurii. Fac parte dintre cei care cred ca trecutul nu este repetabil si ca libertatea este salvata de fiecare voce care nu ezita sa o sustina. Orice ar crede canaliile cinice si demagogii narcisisti, Romania anului 2012 este categoric diferita de aceea a anului 1990. Cei care incearca sa reinvie un nationalism de parada, pompierist, xenofob, occidentofob, intelofob si vid de continut, ar face bine sa-si aminteasca de acei ani si sa inteleaga ca risca sa impinga tara intr-o fundatura istorica.”

http://www.curteaveche.ro/Irepetabilul_trecut_Editia_a_II_a_revazuta-3-673

http://www.curteaveche.ro/O_tranzitie_mai_lunga_decat_veacul_Romania_dupa_Ceausescu-3-1250

http://www.contributors.ro/cultura/schita-de-arheologie-a-infamiei-intelofobie-si-occidentofobie

 

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/usl-dragostea-noastra-el-crin-si-ponta-redux/

 


Victor Ponta, Monica Macovei, Mandela si mantia Anei Pauker

18/08/2014

Am  trait sa o vedem si pe asta: apologetul lui Che Guevara (cel care a infiintat politia secreta a dictaturii castriste) si al maoismului, stangistul de cafenea numit Victor Ponta indrazneste sa o compare pe Monica Macovei cu Ana Pauker. L-a scos din minti faptul ca Monica Macovei a spus ca isi compara destinul politic cu acela al lui Nelson Mandela. Este vorba de valori politice, domnule Ponta, nu de identitati biografice!

Dar sa admitem ca plagiatorului nu-i place asemuirea cu Nelson Mandela, i se pare un transfer de imagine pe care nu vrea sa il lase nesanctionat. Dar nu pricep nici in ruptul capului de ce presedintele unui partid dominat inca de matusalemul comunismului din Romania, Ion Iliescu, socoate ca Ana Pauker a fost o nemernica. Dimpotriva, companero Ponta, ar trebui sa puneti flori, in calitatea Dvs de cripto-comunist, oriunde se va fi afland urna “inflacaratei militante”!

Spune asadar plagiatorul: “Cea mai mare mizerie a acestui an politic s-a produs! Monica Macovei s-a autocomparat cu Nelson Mandela! Este o jignire cumplită pentru memoria unei personalităţi mondiale care simbolizează lupta pentru libertate, solidaritate şi toleranţă … (adică exact valorile pe care Macovei şi cei ca ea le detestă şi le combat zi de zi!). Pentru cei care ignoră această realitate aş vrea să reamintesc că Nelson Mandela a suferit 25 de ani în închisorile unui regim totalitar (Macovei a fost tocmai instrumentul de represiune al regimurilor comuniste şi securist-băsiste); Mandela nu a furat locuinţa unor proprietari de drept şi nici nu a avut în toată viata sa acces la sutele de mii de euro pe care Macovei le primeşte anual de la Parlamentul European! Dar mai ales Mandela nu şi-a calomniat niciodată propria ţară şi propriul popor! Cred că Monica Macovei a spus din greşeală Mandela – a vrut să spună Ana Pauker!”

Fiecare fraza din acest denunt ordinar este o calomnie, o minciuna si o ignominie. Monica Macovei nu a fost “instrument de represiune”, este o aberatie. Nu există un “regim securist-basist”. Este o ineptie sa reprosezi cuiva salariul de europarlamentar. Dar, in caz ca megaplagiatorul tine sa o faca, de ce nu incepe cu sa tovarasa de viata si de lupta, aceasta Ekaterina Furţeva a Romaniei numita Daciana Sarbu? Pentru cei care nu stiu, Furţeva a fost ministru al culturii pe vremea lui Hrusciov si a condus vanatori de vrajitoare impotriva intelectualilor.

Niciodata Monica Macovei nu si-a calomniat tara si poporul. Incetati, domnule Ponta, se reincalziti dezgustatoarea ciorba propagandistica fesenista din perioada mineriadei! Este de-acum limpede ca vedeti in candidatura ei cel mai mare pericol pentru planul Dvs de a anexa definitiv Romania intereselor mafiei care v-a nascocit si va sustine.

Domnule Ponta, urmasul Anei Pauker, al lui Dej si Ceausescu, are un nume: Ion Iliescu. Iar Dvs, in calitate de entuziast discipol al acestuia, va calificati pentru desemnarea drept succesor al succesorului. Pe scurt, Dvs sunteti mostenitorul celei mai sangeroase dfctaturi pe care a cunoscut-o aceasta tara si aceasta natiune. O dictatura a tradarii nationale, a propagandei cretinizante si a represiunii delirante. Puneti mana pe o carte de istorie a comunismului inainte de a profera asemenea buimacitoare stupiditati! Alfel spus, reluind cuvintele unui cunoscut scriitor roman: Caliban, du-te la scoala!

Articolul de mai sus a aparut in editia online a ziaruui “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/victor-ponta-monica-macovei-mandela-si-mantia-anei-pauker.html


Pentru Monica Macovei: Sinteza dintre moralitate si politica

17/08/2014

Exista lucruri care nu depind de rezultatul unui vot. Intre acestea, autoritatea morala a unei personalitati politice. O privesc pe Monica Macovei drept cea mai credibila exponenta, in viata publica a Romaniei contemporane, a valorilor care au inspirat revolutiile anti-totalitare diun 1989. Ma gandesc la acea sinteza dintre moralitate si politica pentru care a pledat Vaclav Havel. O sinteza dispretuita de diversii cinici, ironizata de varii pragmatici. Este esenta demersului ei si, eu unul, il sustin. Ma bucur ca nu sunt catusi de putin singur. Probabil ca a sosit momentul constituirii unui comitet de sustinere pentru Monica Macovei. Apelez la intelectualii critici sa iasa din expectativa si sa sa-si faca auzite vocile. 

Nu e vorba, sub nicio forma, de o candidatura providentiala, mesianica etc. Nu avem nevoie de noi fantasme ale salvarii. Romaniei ii lipsesc procedurile impersonale, nu carisma. Monica Macovei este simbolul angajamentului constant si consecvent, empiric verificabil, pentru intarirea statului de drept, pentru modernizarea tarii, pentru o politica externa loiala aliantei politico-militare din care facem parte. Sa gasim, asadar, o sursa de inspiratie, mobilizare si energie in cuvintele lui Margaret Mead: “Never doubt that a small group of thoughtful, committed, citizens can change the world. Indeed, it is the only thing that ever has.”

Mai presus de orice, comunismul a insemnat dispretul pentru lege. Finalul comunismului s-a produs exact in momentul in care reformele gorbacioviste au resuscitat un stat de drept lichidat de bolsevici imediat dupa luarea puterii in urma loviturii de stat din 7 noiembrie (25 octombrie) 1917. Regimul comunist, in orice tara a functionat sau functioneaza, este unul al faradelegii. Este ceea ce spunea disidentul anticomunist Vasile Paraschiv. Este ceea ce-a afirmat presedintele RFG din epoca, Roman Herzog, atunci cand a condamnat, in 1996, dictatura Partidului Socialist Unit din Germania (PSUG-SED) ca opusuul statului de drtept, numind-o stat de nedrept (Unrechtsstaat). Este ceea ce spune pastorull Joachim Gauck, actualul presedinte al RFG.

http://www.bundespraesident.de/SharedDocs/Reden/DE/Roman-Herzog/Reden/1996/03/19960326_Rede.html

Acum un deceniu, am sustinut candidatura prezidentiala a lui Traian Basescu. Il consideram, si n-am gresit, omul care va schimba regulile jocului impuse de cei pe care ii numeam utecistii lui Iliescu (Cozmanca, Nastase, Copos etc). Spuneam ca va tine piept proiectului pesedist de mexicanizare a Romaniei. Am spus ca este exponentul fortelor moderne, pro-vestice, impotriva celor retro, adica mafiotic-reactionare (in sens cat se poate de concret). Am scris cateva articole in octombrie si noiembrie 2004 pe acest subiect. Unul se intitula “Spre un nou stil politic”. Altul, “Romania intre metro si retro”. Am publicat pozitiile mele intr-o rubrica pe care o tineam la “Jurnalul National” condus de Marius Tuca. Scriau,in acea vreme acolo, intelectuali cunoscuti, intre care Mircea Cartarescu, Emil Hurezeanu, Dorin Tudoran. Scrisesera, un timp, Mircea Dinescu si Andrei Plesu. Precizez ca nu am stat niciodata de vorba, in viata mea, cu Dan Voiculescu. Nu l-am vizitat, n-am dat mana cu el. Pe scurt, nu-l cunosc personal.

Indiferent de ceea ce avea sa transpara in anii urmatori despre patronul trustului “Intact”, in ce ma priveste stiu ca Marius Tuca nu mi-a cenzurat niciodata niciun cuvant. Am plecat de la JN cand am fost invitat de Doru Buscu sa scriu la un nou “Cotidianul”, alaturi de prieteni apropiati. Am sustinut ideea promovata de profesorul Valeriu Stoica a unificarii dreptei. Dar nu oricum, ci pe o baza de principii asumate, profesate, practicate. Am fost constant un critic al FSN si al intruchiparilor sale ulterioare (PDSR, PSD), chiar si cand am intrat in dialog, in 2003, cu cel care era pe-atunci presedintele Romaniei, Ion Iliescu. Dialogul incepea cu sublinierea de catre mine a pozitiilor noastre politice, intelectuale si axiologice diferite. Cand, in decembrie 2006. PDSR, indemnat si chiar constrans de Ion Iliescu, a boicotat sedinta camerelor reunite ale Parlamentului in care presediintele Traian Basescu a condamnat, in numele statului roman, dictatura comunista ca ilegitima si criminala, am scris un articol in revista “22″ in care am declarat ca ma inselasem in privinta convertirii lui Ion Iliescu la pluralism.

Cu alt prilej, mai recent, mi-am recunoscut eroarea (vorbesc doar despre mine, nu judec pe nimeni altcineva) de a fi colaborat la “Jurnalul National”. Imi amintesc de o discutie aici, la Washington cu doi amici (cu unul sunt si azi prieten). Era in vara lui 2004. Unul din cei doi, intelectual faimos cu trecut impecabil de disident, spunea ca nu au aparut dovezile colaborarii lui Felix cu Securitatea (lucru real), deci si Felix are dreptul la prezumtia de nevinovatie. Celalalt, stralucit critic literar si redutabil comentator politic, i-a raspuns: “N-am nevoie de dovezi, e de ajuns sa ma uit la el”. Sigur, era o figura de stil. In ce ma priveste, nu ma uitasem atent. Acum imi dau seama ca as fi putut sa fiu lamurit pe loc.

In martie 2004, n-am mai spus-o pana acum, mi-a fost facuta propunerea de a deveni consilier politic al candidatului prezidential al PNL, deci al opozitiei, dl Theodor Stolojan. Cred ca prietenul meu Tudorel Urian isi aminteste episodul. Am fost onorat, m-am mai gandit, m-am consultat cu familia, am decis in final sa nu accept. Nu era vorba de persoana in cauza, ci de insasi ideea de a fi consilier al unui partid ori al unui candidat. In aceeasi perioda, mai precis in aprilie 2004, amicul din epoca pomenit mai sus, devenise consilierul de campanie electorala al PUR, dupa ce acest partid renuntase la serviciile lui Dick Morris. Banuiesc ca nu era doar o functie onorifica. PUR, adica Dan Voiculescu, fost coleg de scoala, adica, aveam sa aflam mai incolo, Felix, a incercat sa-l convinga sa fie si candidat prezidential. Har Domnului, pentru el si pentru noi toti, n-a acceptat. Nu dezvalui aici nimic confidential, despre acea propunere exista un dialog televizat cu Marius Tuca.

Despre Felix, pot cita o multime de declaratii care vorbesc despre lupta sa feroce impotriva statului de drept, dar si despre ura maladiva la adresa lui Traian Basescu. Iata doar una: “Încă din 2007, de la prima suspendare a lui Traian Băsescu, eu am văzut pericolul ca acest om să conducă în continuare România. Pentru mine era foarte clar că Traian Băsescu va face foarte mult rău României, consumând toate energiile pozitive ale românilor, motiv pentru care m-am implicat în procesul de suspendare cu toată puterea mea.” L-au ajutat Victor Ponta, Mircea Geoana, Crin Antonescu, Calin Popescu Tariceanu, Ion Iliescu, Adrian Nastase, Adrian Severin, Sorin Ovidiu Vantu, Mugur Ciuvica, Emil Constantinescu, Zoe Petre, Dinu Patriciu, Relu Fenechiu, Stelian Tanase, Radu Calin Cristea, Andrei Marga, Cornel Nistorescu, Ovidiu Simonca, Carmen Musat etc etc

Monica Macovei se opune, deschis si fara urma de ambiguitate, proiectului unui mega-partid parazitar (PSD) care sa cotropeasca toate institutiile statului si sa aserveasca justitia unor interese oligarhic-mafiotice. “Cucerirea justitiei” era obiectivul trasat de Felix. Chiar daca Felix este acum dupa gratii, sunt altii, inclusiv premierul-plagiator, care incearca sa atinga acest nefast tel. Dl Iohannis ma descumpaneste prin tacerile si omisiunile sale. Iata suficiente ratiuni pentru a nu avea ezitari in sustinerea Monicai Macovei. Nu ma intereseaza, in chip pragmatic, succesul ei imediat, desi i-l doresc din inima. Ma intereseaza ca dezbaterea sa fie una in care minciunii sa i se raspunda prin adevar, nu prin eludari si eschive.


Despre Monica Macovei: Vocea celor fara de voce

15/08/2014

Am salutat  momentul cand Monica Macovei si-a lansat blogul. Am spus atunci ca este nevoie ca vocea acestei femei demne, una din putinele personalitati politice din Romania care nu numai ca refuza compromisurile putrede, dar o face cu argumente cristalin de limpezi, trebuie auzita. Cand altii nu stiu cum sa se fofileze atunci cand vine vorba de “Antene” si de patronul lor, actualul puscarias Dan Voiculescu, fost informator al Securitatii, fost functionar in labirintul firmelor securiste, Monica Macovei si-a spus cuvantul transant. Sinceritatea si inteligenta morala se intalnesc la ea cu competenta juridica si cu liberalismul ca mod de viata si gandire. Nu liberalismul lui Fenechiu si Tariceanu, al lui Crin si al seniorului Quintus, al Noricai Nicolai si al lui Puiu Hasotti. Nu, la Monica Macovei se regasesc cele trei valori liberale de care societatea romaneasca are vitala nevoie: adevarul, increderea si toleranta, toate trei puse in serviciul libertatii individului.

Scriam asadar: “Exista momente cand refuzul de a spune lucrurilor pe nume se transforma intr-un pericol mortal pentu soarta Cetatii. Salut aici gestul doamnei Monica Macovei de a sfida, cu probe irefutabile, calomniile crase debitate la adresa ei de oamenii unui ins dovedit turnator si gradat al Securitatii, nababul Felix, personaj malefic ale carui urzeli au jucat si joaca un rol nefast in lupta Romaniei de a deveni un veritabil stat de drept. Pe Felix si pe camarazii sai ii scoate din minti verticalitatea Monicai Macovei. Ii exaspereaza faptul ca se bucura de un imens prestigiu. Nu-i iarta ca in vara anului 2012 a fost una dintre cele mai puternice voci care au denuntat puciul parlamentar. Imaginatia democratica din Romania zilelor noastre are un nume. Acesta este Monica Macovei”.

Am scris acum cateva zile, si imi mentin pozitia, ca dintre candidatii aflati atunci in cursa pentru alegerea ca presedinte al Romaniei, cei care mi se par (mie, nu oblig pe nimeni sa-mi impartaseasca punctul de vedere) credibili si onorabili sunt Cristian Diaconescu, Monica Macovei si Catalin Predoiu. Credibili ca profesionisti, ca experienta, ca deschidere spre valorile euro-atlantice. Onorabili ca pozitie decis-critica in raport cu ceea ce-a fost tentativa de lovitura de stat esuata din iulie 2012. Celor care care se obstineaza sa se agate de ideea ca o lovitura de stat trebuie sa fie una militara si chiar violenta, indraznesc sa le recomand sa citeasca macar primele pagini din exceptionala carte a lui Andrei Cornea, “Miracolul. Despre neverosimila faptura a libertatii”, aparuta anul acesta la Humanitas.

Cristian Diaconescu  se pare ca va fi abandonat de partidul care l-a nominalizat. Argumentele sunt subtiri, ca sa ma exprim eufemistic. Fie ca va candida sau nu, pentru mine Cristian Diaconescu ramane un om politic credibil si onorabil. La fel si Catalin Predoiu, ale carui declaratii pe tema siluirii Legii Educatiei, a incapacitatii flagrante a lui Victor Ponta de a guverna, a rolului nefast al imperiului “Intact” in viata publica romaneasca, dovedesc verticalitate si viziune. Dar candidatul ACL nu se numeste Catalin Predoiu, ci Klaus Iohannis, cel caruia, in 2009, i se punea “oremierul Grivco”.

Despre Monica Macovei as spune ca ca este vocea celor fara de voce. Intr-un univers politic impregnat de oportunisme si conjucturisme, de amnezii convenabile si nu mai putin confortabile minciuni, de arivisme si parvenitisme, Monica Macovei vorbeste in numele cetatenilor uitati, ignorati, invocati strict demagogic in in marele show populist. Monica Macovei refuza spiritul de turma. Este ea insasi, acceptand riscul de nu fi populara zi de zi si ceas de ceas. Crede in adevar si il rosteste de cate ori e nevoie. Are experienta de ministru al justitiei si de europarlamentar. Nu vine din saloanele clasei politice, ci din transeele mereu primejduite ale societatii civile. Nu stiu daca Monica Macovei il poate infrange pe Ponta. E prea devreme pentru prognoze. Dar stiu sigur ca prezenta ei in ceea va fi campania electorala din toamna acestui an ofera o sansa pentru resurectia valorilor in numele carora au murit peste o mie de oameni acum un sfert de veac, in decembrie 1989. Candidatura ei inseamna, in fapt, o reimputernicire civica a celor fara de putere.

http://tismaneanu.wordpress.com/2014/07/10/a-spune-lucrurilor-pe-nume-monica-macovei-despre-dan-voiculescu-felix/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/monica-macovei-catalin-predoiu-traian-basescu-si-dreapta-romaneasca-in-2014/

http://www.revista22.ro/cine-este-monica-macovei-537i-ce-vrea-ea-46272.html

http://www.monica-macovei.ro/blog/

Pentru textul largit al articolului de mai sus si pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/despre-monica-macovei-vocea-celor-fara-de-voce/


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 175 other followers