Sa mori pentru adevar: Cazul Gheorghe Ursu si Romania de azi

28/10/2014

Sunt intru totul de acord cu Andrei Plesu atunci cand trage semnalul de alarma. Inginerul Gheorghe Ursu a fost ucis de instrumentele abjecte ale dictaturii comuniste pentru ca a indraznit sa tina un jurnal. A fost un martir al luptei pentru adevar. Asasinii sai au fost sistematic crutati de justitia post-decembrista. Fiul sau, Andrei Ursu, se afla de sapte zile in greva foamei la Bucuresti. S-a intalnit cu ministrul justitiei, cu reprezentantii procuraturii, ai perchetelor militare: rezultele au fost cel putin dezamagitoare. Greva foamei in numele adevarului si dreptatii contintinua. Miercuri, la ora 13, la sediul GDS din Calea Victoriei 120 va avea loc conferinta de presa a lui Andrei Ursu.

Monica Macovei este singurul candidat prezidential care a semnat Apelul GDS. Sper ca se va pronunta in continuare in aceasta directie. La fel, apelez la ceilalti candidati ai opozitiei democratice, Klaus Iohannis si Elena Udrea, sa-si faca auzite vocile. Tema nu este catusi de putin marginala, fara legatura cu actuala campanie electorala. Eu inteleg ca presa este excitata de catusele lui Andrei Hrebenciuc. Dar mi se pare o proba de miopie sa nu vezi care este diferenta intre un Andrei si celalalt, sa ignori ceea ce tine de insasi supravietuirea memoriei noastre, de dreptul nostru la onoare si demnitate.

 

 

Miza o reprezinta realitatea insasi a statului de drept si a respectului pentru drepturile omului.. Ne confruntam in chip cinstit cu trecutul totalitar ori mergem mai departe pe calea amneziei? Uciderea lui Gheorghe Ursu de catre Securitatea lui Ceausescu este o proba irefutabila ca regimul a fost criminal pe intreg parcursul existentei sale. E foarte bine ca monstrul Visinescu e judecat. Sa fie judecati si asasinii lui Gheorghe Ursu, monstri si ei. Credibilitatea democratiei din Romania depinde si de felul cum este rezolvata, in regim de urgenta, aceasta chestiune. Gheorghe Ursu a murit pentru adevar. Fiul sau se jertfeste sub ochii nostri pentru adevar. Nu avem dreptul sa tacem! Impreuna cu Andrei Plesu, intreb: “Vom provoca, prin nesimtirea noastra, o noua victima?”

Apelez la toti prietenii societatii deschise sa sustina demersul lui Andrei Ursu, sa-si exprime solidaritatea cu el. Asa cum o face, exemplar, pianistul si eseistul Andrei Vieru: “Astăzi, fiul martirului și eroului Gheorghe Ursu (sub tortură Gheorghe Ursu nu-și denunțase prietenii!) este în a șaptea zi de grevă a foamei. El cere deblocarea unui dosar de urmărire penală pentru tortură aflat în adormire de mulți ani de zile din cauza indolenței, relei voințe sau a bunăvoinței prost orientate a unor funcționari. Pentru ca adevărul să iasă la iveală este oare nevoie de noi victime?”

http://www.evz.ro/eroi-sau-martiri.html

http://www.revista22.ro/andrei-ple350u-despre-fiul-disidentului-gheorghe-ursu-aflat-in-greva-foamei-vom-provoca-prin-nesimtirea-noastra-o-noua-victima-49137.html

http://www.revista22.ro/fiul-disidentului-gheorghe-ursu-intra-in-greva-foamei-ucigasii-au-ramas-nepedespsiti–sustineti-apelul-adresat-primului-ministru-semnati-aici-48905.html


Cui i-e frică de Monica Macovei? Frustrări, anxietăți, fobii (Un articol de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)

26/10/2014

Paradoxul acestor săptămâni de dinaintea alegerilor prezidențiale este că, în pofida prevestirilor sumbre despre neșansele Monicăi Macovei de a intra în turul al doilea, asistăm la o concentrare de tir, din varii direcții, exact înspre acest candidat. De ce această înverșunare? De ce i se măsluiește nu doar biografia, ci și programul? Pe cine deranjează candidata independentă? Care sunt categoriile contra ei? În acest articol, analiza reacțiilor în raport cu Monica Macovei servește pentru a pune în fața cititorului un tablou mai larg. Monica Macovei e alergătorul singuratic sprijinit de o galerie până acum tăcută, ignorată, uitată, într-o țară în care masificarea și majoritățile confortabile sunt acceptate fără crâcnire, indiferent de nocivitatea lor.

Penalii: este candidata care nu ascunde că, dacă ajunge la Cotroceni va fi consecventă cu tot programul ei anticorupție de până acum, implementat, empiric verificabil și meritoriu. Ponta este pentru toți aceștia candidatul ideal: de la tata socru și până la Dan Șova, toți ar respira ușurați dacă va câștiga el. La fel, bănuim, și serviciile, ori măcar unele facțiuni ale acestora.

Stângiștii radicali, incapabili să admită că politicul înseamnă participare reală, nu auto-excludere în provincia unei pseudo-purități doctrinare. Ostatici ai mentalității de sectă, au construit o sperietoare și nu contenesc să o biciuiască. Amuzant este că se întâlnesc pe plan obsesional (nu e prima dată) cu diverșii ortodoxiști fundamentaliști care, și ei, tună și fulgeră împotriva liberalismului “sălbatic”. Atâta cât există, stânga românească este de fapt incapabilă să-și asigure reprezentare politică, se consumă în dezbateri marginale cu efecte nule în plan politic. Poate că tocmai aceasta este marea ei frustrare, că nu se simte reprezentată. Și în loc să-i atace pe cei care uzurpă (nu intrăm în detalii, știm foarte bine că pesediștii sunt populiști, n-au nicio afinitate reală cu stânga democratică europeană) acel loc pe axa stânga-dreapta (adică FSN-PDSR-PSD în ultimul sfert de veac), atacă necontenit toți candidații consecvenți de centru-dreapta. De ce anume ar trebui să-i satisfacă Monica Macovei e greu, chiar imposibil, de înțeles. Ea chiar nu se adresează acestui electorat, nu credem că vreun candidat din lumea largă își propune să fie catch-all. Deci, dacă vor să fie onești, stângiștii din România ar trebui să-și trimită revendicările pe adresa candidatului lor “de stânga”, impecabilul, inegalabilul și inenarabilul Victor Viorel.

Păcăliții, înșelații propagandei delirante a antenelor și a pesediștilor: se induce ideea că Monica Macovei ar fi un fel de “doamnă de fier”, o fire de beton, o ființă terifiantă, o zmeoaică lipsită de suflet și câte alte asemenea năzbâtii. I se neagă nu doar curajul, ci și omenia, capacitatea de empatie pentru cei sărmani; este prezentată ca un fel de agentă a demonizatului “Mare Capital”. Și asta de către cine? Tocmai de către exponenții capitalismului de pradă, de către pseudo-elitele spoliatoare (Felix, oamenii lui Dinu Patriciu, ai lui Viorel Hrebenciuc, etc).

Comentariatul mai mult sau mai puțin stipendiat, dedat vechilor jocuri de putere, diverșii servitori ai partidelor îmbătrânite în rele, cinicii și amoralii. Scopul acestora este să ne convingă că toți candidații sunt păcătoși, că toți sunt pătați, că a plagia nu e nicidecum “un capăt de țară”, că mizeria morală este o fatalitate. Faptul că Monica Macovei este non-șantajabilă îi face apoplectici.

Anti-americanii și anti-europenii, care văd în simpla afirmare a domniei legii și statului de drept o imixtiune intolerabilă a partenerilor externi din Vest în treburile interne ale României. Unii sunt declarat putinofili. Monica Macovei, ca vârf de lance al luptei anticorupție, cu rezultate evidente, devine astfel, în ochii lor, agentul intereselor “imperialiste” americane și europene în țară. Revin marotele iliesciene despre refuzul de a “ne vinde țara”, dar și cele ceaușiste despre “neamestecul în treburile interne”.

Băsescofobii, cei care, în contra tuturor evidențelor, consideră candidatura Monicăi Macovei o prelungire identică a mandatului președintelui în funcție. O fac aprioric, fără discernământ, prezumtiv, și în pofida tuturor certitudinilor care dau o cu totul altfel de preferință electorală a președintelui.

Poate ar mai fi o sub-categorie, adeseori suprapusă celor anterioare: cei care erau extrem de fericiți pe vremea USL, cei care vedeau în statul gigantic și în parlamentul supradilatat o garanție că drumul spre neo-totalitarism e atent pavat. Pentru ei, Monica Macovei e impredictibilă (pentru că e singură, deci pe cont propriu, nu are în spate o mașinărie de partid unsă cu toate alifiile tranzacțiilor venale și oculte, dar, nu mai puțin important, pentru că e sinceră) și, prin urmare incontrolabilă. Și ar mai fi, desigur, naționaliștii. Noutatea e că ei sunt transpartinici. Sunt cei care au mers și merg pe ideea “trădătoarei”, a dușmanului României.

O categorie aparte, esențial distinctă în raport cu cele examinate mai sus, este aceea a pragmaticilor, prin convingere sau prin responsabilitate, care cred că dacă oricum nu este cotată cu șanse în sondaje, atunci nu merită un vot nici măcar în turul 1. Unii sunt oameni admirabili care raționalizează astfel dorința de a-l împiedica pe mitomanul galactic să ajungă la Cotroceni. Pentru ei, alegerile au fost deja decise la masa verde a sociologiei preelectorale. Cu deplin respect, cutezăm a întreba: Cu ce este fundamental diferită această logică de cea a democrației antebelice și interbelice în care cine organiza alegerile le și câștiga? “Să votăm cu cei care au câștigat dinainte”, ar spune ei… De fapt, să nu ne mai prezentăm deloc dacă avem gusturi politice alternative. Putem înțelege această poziție, ne este imposibil să o împărtășim.

La ora actuală, Monica Macovei pare a fi singurul candidat cu un program politic coerent. Tot ea participă direct, cu entuziasm și fără antemergători, la orice dezbatere reală, televizată sau nu. Lăsăm deliberat de-o parte interpretările malițioase și distorsionante ale acestui program politic. Nu insistăm nici asupra faptului că Monica Macovei propune o viziune despre țară și NU un set de politici guvernamentale asumate de un partid ori de o coaliție de partide. Dar ținem să accentuăm că din populismul de partid al celorlalți nu are cum să prindă ființă vreun “liberalism al bunăstării”.

Criticii mai mult sau mai puțin onești ai programului Monicăi Macovei omit faptul că România se află în metastază de ani de zile și că doar actuala revoluție a procurorilor mai poate salva ceva. Raptul este hiper-invaziv iar economia se găsește la pământ exact din pricina acestei boli (corupția!) cronice. Admițând că este vorba de critici de bună credință, ne miră faptul că aceștia pun carul înaintea boilor: înainte să ajungem vreo Suedie (tot de dragul argumentului lor stângist) parcă ar fi bine mai întâi să vedem cum putem să producem bunăstarea aceasta. În anii ’90, Ion Iliescu vocifera împotriva capitalismului, iar ideologii săi recurgeau la prestidigitații doctrinare spre a promova tot felul de căi miraculoase spre bunăstare (suedeză, japoneză, marțiană, etc.).

Credem totuși că în 2014 am depășit acest tip de înfierare anticapitalistă dragă primului președinte postdecembrist. Ca să redistribui ai nevoie să ai ce să redistribui. Ca să ai ce să redistribui, ai nevoie să te asiguri că nimeni nu bagă mâna în borcanul cu miere al statului, deci de domnia legii. Este, în fond, o chestiune de ABC democratic, și devine aproape înduioșător că mai există oameni care vor să apere săracii cu sloganuri din alt secol, orbi la experiențele istorice, nu doar ale României, ci și ale altor state. Cu ce, domnilor și doamnelor, cu ce? Președintele este un garant, un moderator, un reprezentant al statului în diferite contexte, nu confundați dregătoriile între ele. Iar dacă unul dintre candidați vă oferă Weltanschauungul său, înseamnă că vă prețuiește și că iubește transparența.

Am aflat cumva în această campanie ce idei economice au domnii Ponta ori Iohannis? Nu, sigur că nu (nemaipunând că pe cele ale premierului plagiator le-am văzut la lucru în ultimii doi ani). Ei nu deranjează pe nimeni pentru că nu au nicio opinie despre nimic. România lucrului bine făcut, dar cum anume? Probabil că vom afla în campania viitoare, deci pe pielea noastră. Între timp, continuă neabătut dublul-standard analitic și confundarea dorințelor cu realitatea. Întrebarea rămâne așadar valabilă: cui i-e frică de Monica Macovei? Deci cui i-e frică de viața fără iluzii deșarte? Cui i-e frică de viața trăita în adevăr? Vom vedea la vot.

Despre profilul ideologic, intelectual si moral al lui Victor Ponta, candidatul prezidential al PSD, premier al Romaniei si expert in iluzionism politic:

http://www.evz.ro/omul-de-plastilina-pontocratia-ca-farsa-ideologica.html

http://www.revista22.ro/reveriile-monarhice-ale-pesedistului–ponta-537i-alte-pove537ti-de-campanie-48919.html

http://www.contributors.ro/editorial/fie-va-mila-de-noi-domnule-ponta/

http://tismaneanu.wordpress.com/2014/09/20/mitomanul-galactic-un-kim-jong-un-de-dambovita/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/agentul-minciunii-impenetrabila-opacitate-a-ofi%C8%9Berului-acoperit-ponta-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

http://www.revista22.ro/homo-prevaricatus-sau-falsa-seninatate-a-lui-victor-ponta-17939.html

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/mitomanie-si-intelofobie-in-regimul-pontocratic/

http://www.frontpagemag.com/2013/vladimir-tismaneanu/permanent-putsch-in-romania/

Vladimir Tismaneanu s-a născut in 1951 la Brasov, traieste in Statele Unite din 1982, predă stiinte politice la Universitatea Maryland unde conduce Centrul de Studiere a Societatilor Post-comuniste, a fost bursier la Woodrow Wilson International Center for Scholars si in alte institute de studii avansate, a fost editorul revistei “East European Politics and Societies”, a scris numeroase cărti si colaborează constant la Radio Europa Liberă incepand din 1983. In 2006, a condus Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Marius Stan s-a născut in 1982 la Brasov, are un doctorat in stiinte politice, a publicat carti in Romania si Polonia, a condus revista “History of Communism in Europe”, a fost bursier NEC, este bursier post-doctoral la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti, colaboreaza la Radio Europa Liberă. Impreună au scris cartea “Dosar Stalin. Genialissimul generalissim”, Curtea Veche Publishing, 2014 si pregătesc o nouă carte intitulata “Dosar Lenin. Vraja nihilismului”.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/editorial/cui-i-e-frica-de-monica-macovei-frustrari-anxieta%c8%9bi-fobii-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/


Omul de plastilină: Pontocrația ca farsă ideologică

26/10/2014

Victor Ponta simbolizează triumful imposturii ideologice. Este omul fără o identitate precisă, îmbrățișează doctrine la fel cum unii își pun și își scot mănușile. Azi e maoist, mâine guevarist, poimâine anarhist, monahist, liber-schimbist și tot așa, din metamorfoză în metamorfoză. În planul convingerilor, este omul de plastilină sau, cum observă Raluca Alexandrescu in revista “22”, este cameleonul perfect. Pe scurt, Ponta este personajul paradigmatic pentru abisul moral numit PSD. Ceea ce este cu precădere deranjant este că ar vrea să lase impresia că ar fi un democrat sincer. Nu este. Nu dă de fapt doi bani pe democrație.

 

 

Politologul Alvaro Vargas Llosa distinge (și nu incorect, zic eu) între stânga “carnivoră” și cea “vegetariană”. Exemple pentru prima ar fi, la ora actuală, PC din Grecia, PC din Boemia și Moravia, PC al Federației Ruse, “Rifondazione” din Italia, sandiniștii, frații Castro, Hugo Chavez și epigonul său Nicolas Maduro, Evo Morales. Ce de-a doua este reformistă, deci nu pucistă, nu mesianic-revoluționară, și ar putea fi ilustrată cu nume precum Michelle Bachelet în Chile, François Hollande în Franța și Giorgio Napolitano în Italia.

Există în Europa o tradiție social-democrată îngenuncheată și distrusă de comuniști. Nu e vorba de idealizarea vreuneia din direcțiile stângii, ci de recunoașterea unor distincții. În Franța, de pildă, a existat o diferență semnificativă, de fapt una ireconciliabilă, între un Léon Blum (socialist) și un Maurice Thorez (comunist). La fel, între socialistul François Mitterrand și comunistul Georges Marchais. În Portugalia, social-democratul Mario Soares s-a opus pucismului ofițerilor marxiști apropiați de partidul comunist condus de veteranul stalinist Alvaro Cunhal.

Ceea ce vreau să accentuez este că Victor Ponta este un uzurpator și un farsor ideologic, nu are nimic de-a face cu tradiția social-democrației anti-totalitare, de la Léon Blum la Guy Mollet și Tony Blair. Este urmașul nu doar al lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, dar și al colaboraționiștilor Ștefan Voitec și Lothar Rădăceanu. Deci, în niciun caz al lui Titel Petrescu, Iosif Jumanca și Ion Flueraș (primul a fost întemnițat, ultimii doi au murit în închisorile comuniste).

Farsa politică in care rolul principal ii revine mitomanului galactic Victor Ponta nu este doar una grotescă, ci, prin consecințele ei previzibile, poate deveni una catastrofală. Aceasta este miza alegerilor ce vin: a împiedica eternizarea puterii mafiei pesediste și a contracara agresiunea împotriva statului de drept a iliesârbilor, hrebenciucilor (Father&Son), mazărilor și danșovilor, profitori cinici și inamici perfizi ai democrației din România.

Articol aparut in editia online a ziarului “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/omul-de-plastilina-pontocratia-ca-farsa-ideologica.html


Оде́са: Destinul unui oraș cosmopolit (Un articol de Marius Stan)

25/10/2014

Odesa, portul atipic al Mării Negre, un oraș ornat cu pavaje, colonade ori cu o superbă clădire a Operei ridicată de Ecaterina cea Mare în secolul XVIII, respiră cumva acronic în pofida situației politice neclare din Ucraina. În acest conglomerat multietnic în care își duc viața ucraineni, ruși, români, evrei, greci, bulgari, tătari și alte seminții, senzația predominantă rămâne cea pușkiniană: “În Odesa poți adulmeca Europa”. Nici măcar Mark Twain nu s-a simțit defel străin când a pășit pentru prima oară în acest port, în anul 1867. I-a amintit de îndată de casă, dar este de presupus și că Odesa (fondată de aceeași Ecaterina cea Mare la 1794) arăta puțin altfel în epocă, un oraș tânăr și plin de vitalitate, înțesat de varii aristocrați, de la cei ai locului și până la cei francezi. Fiul orașului, Isaac Emmanuilovici Babel (de fapt acest “Mark Twain” local), a contribuit din plin, prin povestirile sale, la faima spectaculoasă a portului. Pentru detalii privind istoria așezării, recomand excelentul volum al lui Charles King, Odessa: Genius and Death in a City of Dreams, W.W. Norton&Company, 2012. Personalitatea odesiană, așa cum a conturat-o Babel în scrierile lui și cum a readus-o King la suprafață în cartea sa, aparține oricărui localnic “care, dacă nu evreu el însuși, este totuși evreu într-un sens mai larg cultural. El este cosmopolit, se simte acasă peste tot în lume, se simte acasă într-un spațiu multicultural”. Aceștia sunt oamenii Odesei, de ieri și (poate și) de azi…

10
După tumultul politic care a debutat în Ucraina pe 21 noiembrie 2013, atunci când fostul președinte, Victor Ianukovici, a refuzat să semneze acordul de asociere la Uniunea Europeană, soarta fiecărei regiuni a devenit cât se poate de incertă. Nici Odesa nu a fost lipsită de mișcările centrifuge ale militanților pro-ruși și, nu mai departe de primăvara acestui an, au avut loc manifestații în care stabilitatea fragilă a orașului-port a fost pusă la grea încercare. Grupurile civile pro-ucrainene s-au confruntat atunci cu pro-rușii în centrul Odesei, chiar în Piața Kulikovo, unde protestatarii pro-putiniști declaraseră zona parte din “Noua Rusie, liberă de fasciști”. Între timp lucrurile par a se fi calmat. Din nou, relativ! Liderii separatiști de aici au fost recent arestați (de exemplu, Anton Davidchenko, principalul organizator al mișcării separatiste). Iar această toamnă găsește o Odesă pașnică, pestriță ca întotdeauna, vizitată de tot felul de turiști, scăldată în soarele cumsecade al Mării Negre…

 

9

Sigur, autoritățile ucrainene par a deține în acest moment controlul asupra situației din zonă și, cum spuneam, nu existau semne evidente (cel puțin în septembrie, a.c.) ale tușelor care ilustrează în aceste zile tensiunea din alte regiuni ale țării. În pofida calmului aparent, te poți aștepta totuși la reacții dintre cele mai diverse. De pildă, încercând să aflu direcția spre o anumită locație din Odesa, am intrat în vorbă, aletaoriu, cu un -poate?- localnic. Întrebându-l dacă vorbește engleză, m-am trezit contrat destul de agresiv: “Vorbești rusă? Atunci nici eu engleză”. Din tonalitate și privire, mi-am dat imediat seama că rusa nu este pur și simplu lingua franca a acestor caleidoscopice seminții, ci și un mod de a afirma tranșant o anumită preferință politică. Nu am insistat, în ciuda aerului turistic și cosmopolit al locului, într-o superbă toamnă de sfârșit de septembrie, este bine să-ți vezi de ale tale pentru că nu știi niciodată peste simpatizanții cărei tabere dai. Altfel, orașul este destul de sigur, atât ziua, cât și noaptea (mai ales în centrul vechi). Plaja cea galbenă a Odesei rămâne probabil locul cel mai reconfortant pe care îl poți găsi aici. La fel, terasele din centrul orașului respiră același aer puternic european asupra căruia nu se înșela absolut deloc Pușkin. M-am lăsat apoi desenat de un fel de “Ostap Bender” local, care articula într-un amestec vioi de idiș, rusă și engleză, chiar în fața monumentului celor 12 scaune ilfpetroviene. Le-am gustat celebrul compot local. Am negociat prețuri hazlii cu negustorii de călătorii cu iahtul din port și am survolat orașul dintr-un telescaun scârțâitor spre care te invitau plictisit, pentru câteva grivne, două doamne experte în croșetat. Pe Treptele Potemkin, ajunse celebre mai ales prin Serghei Eisenstein și al său “Crucișător”, te poți pierde ore întregi privind în depărtare spre gura portului și împreunarea semi-turcoaz dintre linia orizontului și Marea Neagră. Pentru partea plăcută a promenadei, mirosul îmbietor al mâncării locale, festivaluri, târguri, turiști și voie bună, recomand Deribasovskaia, artera principală a centrului vechi…

Odesa rămâne principala ieșire a Ucrainei la Marea Neagră. Istoria ei este brăzdată de teribile evenimente și nu este niciodată suficient să amintim că de numele acestui oraș se leagă și una din marile pete ale istoriei României: masacrarea evreilor în timpul administrării românești a orașului-port. Un subiect despre care s-a scris și se va mai scrie (de notat și că la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1945, mai rămăseseră aici doar 48(!) de evrei din cele câteva mii consemnate la începutul conflagrației). Nu știm ce se va mai întâmpla cu și în Odesa peste un an sau peste cinci. Timpul ne va lămuri. Dar oamenii locului par a fi în general dornici să-și perpetueze tradiția de “vitraliu cultural”, chiar în pofida acestor tragedii istorice de care n-au fost niciodată străini.

 

Articol si fotografii de Marius Stan aparute in revista online LaPunkt:

http://www.lapunkt.ro/2014/10/25/%d0%be%d0%b4%d0%b5%d1%81%d0%b0-destinul-unui-oras-cosmopolit/

 

odesa2

 


Normalitatea Monicai Macovei: Dansand tango cu Radu Moraru

24/10/2014

Nu ascund, mie mi-a placut mult acest moment final al emisiunii in care Radu Moraru a avut-o ca invitata pe candidata prezidentiala Monica Macovei. Nimic excesiv, crispat, contrafacut acolo. Poate ca altora nu le place, e dreptul lor. Dar mie acea muzica si acel dans imi apar ca sfidari ale sluteniei unei campanii care ii ignora pe oamenii reali, cu ale lor framantari, nostalgii, dorinte, aspiratii, melancolii. Suntem satui de minciuni si istericale, ne este dor de ceea ce putem numi frumusetea pierduta a sinceritatii.

De ce sunt atitatia tineri atrasi de candidatura Monicai Macovei? Pentru ca, asa cum nu voi osteni a o spune, este altfel. Adica, intr-un univers al anormalitatii imunde, Monica este ea insasi, opusul manipularilor si al complicitatilor insalubre. Pentru ca traieste in adevar si le ofera si altora sansa de a trai in adevar. Pentru ca este, cum spuneam intr-un articol scris impreuna cu Marius Stan, poarta noastra catre normalitate…

 

 


Alegerile prezidențiale: Se despart apele…

22/10/2014

 A vota este forma cea mai directa si palpabila de a-ti afirma optiunea politica, ideologica, morala, culturala. Votul protestului in primul tur al alegerilor prezidentiale poate accentua un numar de valori neglijate, uitate, desfigurate. Poti vota un candidat de partid ori pe unul independent. Exista, prin urmare, un evantai de posibilitati. Nu cred ca in primul tur trebuie sa primeze calculul strategic, ci, prioritar, acela etic. Politica si moralitatea nu sunt situate pe planete diferite. In cazul concret al Romaniei de azi, există posibilitatea de a fi auzite vocile celor fara de voce.

Cand nu votezi, spui de fapt ca nu-ti pasa de ceea ce se intampla in Cetate. Ori ca esti dezolat, dezgustat, deprimat, frustrat etc. Nu voteaza, adeseori, indiferentii, ingretosatii si revoltatii obstinati. Nu contest sub nicio forma dreptul la revolta, este unul esential, dar votul este un instrument de exprimare a energiilor civice.  Va continua ceea ce numesc proiectul Basescu (statul de drept, asumarea trecutului, modernizarea institutionala, batalia cu coruptia si coruptii, orientarea ferma pro-vestica) ori se va reveni la matrapazlacurile repugnante ale regimului mafiotic al pesedismului?

Din punctul meu de vedere,  principalele teme de campanie trebuie sa fie intarirea statului de drept, a mecanismelor institutionale ale democratiei romanesti. Toate celelalte teme sunt determinate de aceasta: educatia, de pilda, nu poate sa prospere, sa devina una eficienta intr-un sistem intemeiat pe minciuni, furt intelectual, spaga etc. Transparenta institutionala, responsabilizarea celor alesi ori numiti in functii publice sunt conditii vitale pentru ca organismul politic romanesc sa nu fie subminat de virusi incurabili.

Increderea sociala este ingredientul democratiei autentice. Aici vad sensul unei dezbateri substantiale despre ce fel de democratie dorim pentru Romania: una a travestiurilor de tipul “ofiter acoperit”, ori una in care altruismul civic sa invinga in lupta cu oportunismul, lichelismul, cinismul, clientelismul si alte asemenea patologii.

http://www.ziare.com/alegeri/alegeri-prezidentiale-2014/nu-sta-acasa-voteaza-vladimir-tismaneanu-se-despart-apele-1328785

 

 


Pinacoteca malefica: Evitabila eternitate a plagiatorului Ponta

22/10/2014

Într-un extraordinar articol apărut pe “Contributors”, Gabriel Liiceanu numeşte marele pericol al României de azi şi, mai ales, de mâine: terapia minciunii, a cinismului şi a corupţiei endemice care se numeşte Victor Ponta.

Dacă acest personaj ajunge preşedintele României, nu va dura mult până când ţară va fi tratată că un stat-paria în comunitatea statelor democratice, asemeni Ungariei lui Viktor Orban.

Victor Ponta are un scop precis: vrea să se înscăuneze la Cotroceni pentru a-şi eterniza domnia asupra resurselor ţării, pentru a perpetuă marele jaf pesedist, pentru face din miselie modul de existenţa al oricui vrea să nu fie o victima a sistemului autoritar-cleptocratic. Victor Ponta nu crede în cetăţeni, ci în supuşi. Pluralismul îl sperie şi îi repugnă. Este dictatorial, deci anti-democratic, prin convingeri, emoţii, instinct, afinităţi şi aspiraţii.

Victor Ponta nu crede în alternanţa, în feed-back, în dreptul alegătorilor de trage la răspundere pe cei aleşi. Urmaş al marelui mistificator şi profitor al băii de sânge din decembrie 1989, Ion Iliescu, şcolit în universul de intrigi bizantine al grupului condus de Adrian Năstase, Ponta nu crede în nimic în afară de propriile interese. Este narcisist, egoman, megaloman şi mitoman. Descriu cât pot de exact caracteristicile profilului sau psihologic.

Victor Ponta priveşte cu admiraţie spre Est şi cu suspiciune, poate chiar spaima, spre Vest. Nu crede în valorile liberale şi nu da doi bani pe drepturile omului. Este ahtiat de bani, faima şi putere, valorile morale i se par un moft intelectualist. Iar pentru intelectuali nu are decât dispreţ. Este vorba de un dispreţ ciocoiesc, născut de fapt din insurmontabile complexe, între care un mistuitor complex de inferioritate. Ce să-i răspundă mega-plagiatorul lui Gabriul Liiceanu? Ce să-i răspundă gnomul gigantului? Sunt convins că ne putem aştepta la unul din bancurile sale de mahala, la ironii greţoase şi la schimonoseli batjocoritoare.

Un lucru ignoră Victor Ponta. El nu înţelege că nu poate proşti o ţară întreagă, că ulciorul netrebniciei nu merge la apă de-a pururi, că există o raţiune a democraţiei pe care acţiunile sale iraţionale nu o pot distruge. Lui Victor Ponta trebuie să i se demonstreze, prin votul responsabil al cetăţenilor acestei ţări, că eternitatea să nu este câtuşi de puţin inevitabilă.

Articolul de mai sus a fost publicat ca editorial in ziarul “Evenimentul Zilei” de azi:

http://www.evz.ro/evitabila-eternitate-a-plagiatorului-ponta.html

Versiunea largita si actualizata a articolului de mai sus poate fi citita aici:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/pinacoteca-malefica-evitabila-eternitate-a-plagiatorului-ponta/

 


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 183 other followers