Sic transit gloria mundi: Barba bietului baron

28/07/2014

Adrian Nastase si-a lasat barba. Este un eveniment din serialul “Lupul barba schimba, dar naravul ba”. Mai tineti minte pamfletul devastator al lui Mircea Cartarescu? A fost scris cand supremul baron pesedist nu-si incapea in piele de atata putere, faima si avere. Asemeni plagiatorului Ponta, al sau docorand si fiu spiritual, Adrian Nastase creadea ca are definitiv si irevocabil vantul in pupa, ca nimic nu-i poate sta in cale pe durmul catre dominatia absoluta intr-o Romanie mexicanizata. A pierdut, nu  si-a revenit niciodata complet din acea prabusire. Fostii lachei au inceput sa-l sape, sa-l lucreze cu perversa stiinta a intrigilor de palat si de caverna. Patriarhul Ion Iliescu s-a spalat pe maini de cel ce-i fusese candva succesor desemnat.

Era in 2012, am intrat cu cativa prieteni la un restaurant spaniol pe stada Caderea Bastiliei. Adrian Nastase fusese arestat, trecuse prin experienta telenovelei intitulata “Sinuciderea mancata din strada Zambaccian 16″, era internat la Urgenta.  Mult, putin, cursese sange. Te-ai fi asteptat la o minima tristete, fie si una simulata, in randul sleahtei baronocratice. Nici vorba, la o masa lunga, plina de pahare si varii trufandale, petreceau de zor Ion Iliescu, Sorin Oprescu, Corina Cretu si alti coreifei pesedisti. Le-am spus atunci prietenilor mei: “Asa functioneaza solidaritatea haitei, fara sentimente si fara loialitati”. In lumea fara urma de principii a partidului succesor al celui s-a numit comunist (era, desi se cam fascizase), dar si roman (aici putem comenta), nu e de mirare ca beneficiarul cultului de ieri (tineti minte cartea “De la Karl Marx la Coca Cola”, dialoguri cu sociologul Alin teodorescu, ministru cancelar in 2004?) fusese uitat, lasat de izbeliste ca un penibil reziduu al altor vremuri…

 

Intr–un incitant articol aparut pe ziare.com, Ioana Ene, in opinia mea una dintre cele mai avizate comentatoare ale peisajului politic romanesc, crede ca zilele lui Adrian Nastase ca politician s-au cam incheiat. Asa credeam si eu candva, parca prin ianuarie 2006. Mergeam cu trenul de la Washington la Philadelphia, eram impreuna cu Alina Mungiu, aflata in State cu o bursa la National Endowment for Democracy, si Andrei Pippidi. Alina si cu mine urma sa participam la o conferinta despre tranzii organizata de Foreign Policy Research Institute, think tankul unde am lucrat intre 1983 si 1990. Prinsi in conversatie, am spus: “Nastase e terminat”. In stilul sau inconfundabil, amabil si ironic, istoricul Andrei Pippidi, nepotul de fiica al lui Nicolae Iorga, mi-a dat o replica la care n-am contenit sa reflectez: “Dragul meu, bunicul meu avea o vorba. In Romania pana nu moare, nimeni nu e terminat”. Sa nu ne grabim asadar. Barba alba a bietului baron poate fi oricand canita…

http://www.ziare.com/adrian-nastase/condamnat/barba-lui-adrian-nastase-1312793

 


Reflectii despre fuziune si asumarea valorilor. Un articol de Ioan Stanomir

26/07/2014
Fuziunea prin comasare dintre PNL şi PDL indică intrarea într-o nouă etapă de agregare a peisajului politic de la noi. Ceea ce s-a numit, obsesiv, unificarea dreptei este pe cale să se realizeze, fie şi parţial. În decursul a câţiva ani, un nou partid se va naşte, desvârşind contopirea anunţată acum.

Dincolo de nivelul festivismului şi al emoţiilor demagogice, dincolo de concordia ( aparentă) ce pare să domine acum, procesul de unificare al dreptei înseamnă şi reflecţia în marginea unui set de valori şi asumarea, lipsită de ambiguitate, a unei viziuni pe termen mediu şi lung. În măsura în care va rămâne un episod ivit din nevoia de a parafa un acord trecător de susţinere al unui candidat la prezidenţiale, fuziunea dintre cele două partide nu va avea, niciodată, potenţialul de a aduce o schimbare de paradigmă. Ea va fi, cel mult, o mişcare tactică ce satisface orgoliile unor politicieni.

Iar această asumare a valorilor înseamnă, în primul rând, asumarea, comună şi explicită, a lecţiilor dramatice oferite de vara lui 2012. Experienţa traumatică a puciului constituţional se cere privită ca atare- nu poate exista, în acest punct, nici o ambiguitate. Asaltul împotriva statului de drept,lichidarea brutală a Institutului Cultural Român, tentativa de a elimina un întreg sistem de garanţii juridice, toate acestea nu sunt himere, nu sunt elemente de propagandă,ci fapte documentabile, parte a unui şir de evenimente a cărui morală este limpede şi memorabilă. Fuziunea dintre cele două partide nu se poate construi pe amnezie şi complicitate.

De aceea, atitudinea în raport cu procedurile şi valorile domniei legii este testul esenţial de trecut pentru această nouă construcţie instituţională. Menţinerea libertaţii de acţiune a justiţiei independente, consolidarea ANI, reformarea CNA nu sunt obiective negociabile, ci coloana vertebrală a unui proiect de ţară.Alternativa la PSD implică, de la bun început, solidaritatea cu această direcţie de asanare publică. Patriotismul autentic, evocat de vicepreşedintele Statelor Unite, are ca pilon încrederea în egalitatea legii şi în centralitatea statului de drept.

Victoria lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale poate fi o schimbare de curs, capabilă să readucă România în era de plumb şi de complicităţi a guvernării Năstase. Semnificaţia convorbirilor la cel mai înalt nivel, duse între Adrian Duicu şi amicii săi din varii structuri de stat, este clară- în România dominată de PSD nu mai este loc pentru standarde şi proceduri transparente, ci doar pentru bunul plac al puterii celor care nu dau socoteală nimănui, niciodată. Oligarhia PSD are în Victor Ponta un emisar redutabil. Alegerile pentru magistratura supremă sunt ultimul pas.

Credibilitatea unităţii dreptei depinde de capacitatea de a aşeza principii vizionare la temelia noului edificiu. În locul festivismului, să preferăm luciditatea şi scepticismul. Rolul criticii, al vocilor neangajate , este acela de a urmări şi cenzura, reafirmând valoarea memoriei şi a opţiunilor ferme. Libertatea nu se apără cu congrese şi declaraţii optimiste. Este nevoie de un curaj al ideilor şi de o migală pragmatică a acţiunii politice, este nevoie de luciditatea de a confrunta viitorul şi de a imagina un proiect naţional. Aceasta poate fi, în cele din urmă, singura alternativa autentică la voracitatea PSD.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/unificarea-dreptei-dincolo-de-festivism/


Lupta de clasa ca rasism social. In Memoriam Oana Orlea (1936-2014)

24/07/2014

S-a stins din viata prozatoarea Oana Orlea ((Maria-Ioana Cantacuzino), fiica legendarului aviator Constantin “Bazu” Cantacuzino, nepoata prin alianta a lui George Enescu si legatara sa testamentara, autoarea rascolitoarei carti “Ia-ți boarfele și mișcă!”, un lung interviu realizat de regretata poeta Mariana Marin, aparuta in versiunea franceza cu titlul “”Les Anées volées – dans le Goulag roumain à seize ans”. Fiinta de un curaj formidabil, a fost arestata ca eleva, la 16 ani pentru raspandire de manifeste anticomuniste, a primit o pedeapsa de patru ani de temnita. A fost o marturisitoare din familia spirituala a unor Margarete Buber-Neumann, Alice Voinescu, Monica Lovinescu si Nadejda Mandelstam. Regimul comunist a vazut in oameni ca ea, asa-numitii “fosti”, inamicii care trebuiau eliminati, starpiti cu orice pret. Sadica pedagogie a urii a stat la baza tuturor regimurilor totalitare. Amintirile Oanei Orlea ar trebui sa fie bibliografie obligatorie in liceele romanesti.

 

Unul dintre cele mai sinistre concepte ale demonologiei comuniste a fost cel de „dusman al poporului”. Mostenire a fanatismului iacobin, era vorba de stigmatizarea oricui putea fi banuit a fi, „obiectiv sau subiectiv”, adversarul dictaturii. Nu conta nimic altceva decit dorinta sistemului de a-si asigura definitiva dominatie asupra subiectilor unui experiment delirant. Axiofobia totalitara, ostilitatea viscerala in raport cu adevaratele ierarhii valorice, era acompaniata de ritualurile excluziunii si de tratarea “fostilor” (si a familiilor acestora) drept inamici ai noii ordini sociale.

Era vorba de ceea ce putem numi rasismul social. Mentionez aici o remarcabila lucrare pe acest subiect: “Former People: The Final Days of the Russian Aristocracy” de Douglas Smith (New York: Farrar Straus and Giroux, 2012). Intr-un moment de abrupta sinceritate, Lenin spunea lucrurilor pe nume, recunostea ca era vorba de o actiune de lichidare a celor definiti drept inamici: “Revolutia este o lupta de clasa intensa, furioasa, disperata”. In oricare din versiunile sale, bolsevismul a fost expresia acestei patimi exterministe. Genocidul social era inscris in codul genetic al toalitarismului comunist. Recomand atat de necesara si documentata carte de amintiri a d-lui Stefan Racovitza, aparuta la aceeasi neobosita Curtea Veche Publishing, un exercitiu deopotriva anamnetic si analitic menit sa lumineze, sine ira et studio, natura si scopurile terorismului social comunist.

http://www.curteaveche.ro/scene-din-viata-unui-dusman-de-clasa.html

Cei care se mai indoiesc inca de criminalitatea dictaturii comuniste ar trebui sa citeasca zguduitoarele carti-marturii ale Lacramioarei Stoenescu. Intre acestea, ca un peren memento, “Copii—Dusmani ai poporului”, aparuta in 2007 la Curtea Veche Publishing, relansata in 2013. Mai mult, cred sincer ca aceasta carte ar fi trebuit trebuit discutata in scoli, ca ilustrare a ceea ce a reprezentat de fapt patologia pedagogica a comunismului. Nu e prea tarziu. Intre timp, Lacramioara Stoenescu si-a urmat drumul de marturisitoare, a publicat in 2012, tot la “Curtea Veche Publishing”, volumul “Memoria stigmatelor”.

Elevii pot intelege ce a insemnat reforma invatamintului, inlocuirea literaturii clasice romanesti ca obiect de studiu cu productiile triumfaliste ale unor A. Toma, M. Breslasu si M. Beniuc. Vor gasi exemple de dascali cu suflet, dar si cazuri de inchizitori care profitau de sistem din ratiuni de conformism ori orbire.

Fiica unui functionar mediu (pretor de plasa) in ceea ce regimul comunist infiera drept „sistemul burghezo-mosieresc”, autoarea a suferit consecintele viziunii paranoic-manicheiste a noii orinduiri. Dupa arestarea tatalui sau, a fost deportata, impreuna cu mama sa, din Giurgiul natal intr-un sat din Moldova. Li s-a luat totul, fiind azvirlite in calvarul saraciei lucii si al ostracizarii necrutatoare. Pentru colegii de clasa, Lacramioara era evident marcata de originea sociala „nesanatoasa”.

As putea cita multe momente cutremuratoare din aceasta carte, scrisa cu sobrietate si remarcabil talent narativ. Aleg aici momentul in care Lacramioara, in virsta de zece ani, aflata in deportare la Radaseni traieste momentul exmatricularii. Citind acest text m-am gindit la copiii evrei sortiti lichidarii numai pentru faptul ca apartineau unui grup pe care un regim genocidar decisese sa-l excluda din umanitate: „Vocea lui grava a cazut ca un traznet asupra capului meu. Directorul a rostit o fraza din care am retinut numai ‚dusman al poporului’. Celelalte cuvinte parca nu le integeam sau nu voiam sa le inteleg. Ele imi pecetluiau soarta , imi opreau zborul meu de copil iubitor de carte si-mi taiau aripile. Eu eram ‚dusman al poporului’. Auzisem aceasta expresie de multe ori, dar pentru oamenii mari, nu pentru copii. Cum era sa fie un copil dusman al unor oameni mari”? Ce rau ar fi putut face el celor mari? Eu, un copil eram ‚dusman’ al unui popor de oameni mari. Incredibil dar adevarat. M-am abtinut sa nu pling, sa nu ma fac de ris. Directorul cred ca s-a mirat de aceasta si apoi a plecat. A fost cea mai cumplita zi din viata mea. Umilinta aceasta m-a marcat intreaga viata. Eu, un copil bun, premiant in toti anii sa fiu obligata sa parasesc clasa in fata copiilor si a profesoarei? Oare ce au crezut copiii? Au crezut ce li s-a spus. Ca sint ‚dusman al poporului’. Pentru ei asa eram. O fetita deportata care avea un tata detinut, pentru ca facuse politie politica impotriva statului. Eram niste reactionari care voiau sa impiedice ‚inflorirea scumpei noastre patrii, Republica Populara Romana”. Asta eram”.

Ce se mai poata adauga la aceasta confesiune de o coplesitoare tristete? Ca aceste inscenari odioase erau chiar substanta sistemului ca domnie a sadismului social? Ca nu exista nici un fel de scuza pentru prigonirea membrilor familiilor celor arestati? Ca intreg sistemul se intemeia pe minciuna si delatiune? Ca modelul universal, pionierul Pavlik Morozov, era de fapt un nenorocit care isi tradase familia ca urmare a spalarii pe creier practicata de sistemul educational de tip bolsevic?

Cei care au uitat sau nu au cunoscut mitologia absurda a „Omului Nou” ar face bine sa zaboveasca asupra acestei carti-document. Nu pot decit sa subscriu la opinia lui Eugen Negrici, unul dintre cei mai avizati istorici ai literaturii romanesti sub comunism, care vede in aceasta carte „povestea copilului care isi pierde copilaria”. Nu este vorba de un accident, ci de o catastrofa regizata de indivizi care stiau ce fac. Ministerul Invatamintului si Ministerul de Interne colaborau astfel in prigonirea familiilor celor azvirliti in infernul concentrationar al comunismului dezlantuit. Ceea ce face cartea Lacramioarei Stoenescu cu deosebire instructiva este absenta oricarei pasiuni vindicative. Motto-ul prefetei este chiar indemnul lui Mircea Vulcanescu, intelectualul pierit in Gulagul romanesc: „Sa nu ne razbunati”. Ceea ce nu inseamna nicicum ca acele terifiante timpuri ar trebui uitate. Salvarea memoriei, respingerea amneziei, exigenta recunoasterii faptelor petrecute oricita vreme s-ar fi scurs de la momentul ororii, sint premisele adevaratei purificari, ale unei asezari drepte la „masa tacerii si a concilierii”.

Concluzie:  Dictatura proletariatului, asa cum o definise Lenin, insemna exercitarea violentei politice dincolo de si fara urma de consideratie pentru orice principii legale. De la inceput, sistemul comunist a tratat legea strict instrumental. Justitia era una “de clasa”. Tocmai am recitit cartea lui Pavel Campeanu, ilegalist si sociolog neo-marxist, “Ceausescu. Anii numaratorii inverse”. Descrie memorabil asasinarea lui Foris. Nici urma de lege. Ori, daca vreti, este legea junglei. In statul de drept interbelic, cu ale sale imperfectiuni, mama mea si sora ei, eleve la Botosani, intrasera in UTC-ul clandestin. Nu au fost arestate, n-au facut inchisoare. Chiar la Bucuresti, unde, studente fiind, activau amandoua in UTC, au fost arestate doar scurte perioade (cateva zile). Arestarile aveau loc in raport cu actiuni organizate de subminare a statului. Procesele erau procese, cu aparatori reali, nu cu marionete ale politiei secrete. Om de stanga, fost aparator al comunistilor, cumnat cu Lucretiu Patrascanu, Petre Pandrea a incercat, ca avocat, sa invoce legea pentru a apara nevinovatii. A ajuns el insusi in puscarie. Sa-i recitim pe Hannah Arendt, pe Leonard Shapiro (el insusi de profesie avocat), pe Raymond Aron, pe Richard Pipes: in sistemele totalitare, legea este scrisa spre a justifica abuzul, nu spre a-l preveni, nu spre a-l impiedica. Aici vad eu distinctia esentiala intre democratie si totalitarism.

Isaak Steinberg, eser (socialist revolutionar) de stanga, de profesie avocat, deci jurist, a demisionat in momentul Terorii Rosii din functia de comisar al poporului pentru justitie. I-a scris lui Lenin ca a crezut ca se afla in fruntea unui minister al justitiei, nu al exterminarii. Lenin i-a raspuns cinic, spunand ca despre exterminare este vorba, dar ca nu se poate spune public acest lucru. In cazul grupului social din care a facut parte Oana Orlea, a fost vorba de exterminism social. “Fostii” trebuiau sa dispara, sa fie definitiv amutiti, umiliti, in fond nimiciti social.

http://mariahulber.wordpress.com/2011/07/23/oana-orlea-ia-ti-boarfele-si-misca/

http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=2321

http://www.curteaveche.ro/copii-dusmani-ai-poporului.html


Despre snobismul mesianic: Vibranta luciditate a lui Paul Zarifopol

23/07/2014

 

Pentru Christina Zarifopol Illias

Sunt destui cei care par sa nu aiba alta treaba decat sa azvarle noroiul calomniei spre intelectualii democrati. Sunt destui cei care, intelectuali fiind ei insisi, se distreaza ponegrindu-si colegii. Cred ca este vorba de prelungirea unor reflexe totalitare precis diagnosticate, inca anii 20 ai secolului trecut, de catre Paul Zarifopol (1874-1934). Omagiul pe care il aduc aici acestui ganditor de superb rafinament este si un apel la urbanitate, civilitate, moderatie si fermitate, atribute in lipsa carora viata spiritului se atrofiaza in chip tragic. Daca ar fi apucat venirea comunistilor la putere, Paul Zarifopol, spirit neinregimentat si neinregimentabil, ar fi ajuns negresit dupa gratii.

 

Am recitit recent socant de actualul volum “Marxism amuzant” (editia aparuta la editura Albatros, in 1992) si am putut redescoperi farmecul irezistibil al analizelor acelui neintrecut stilist al ideilor. In scrisul ginerelui lui Gherea, prieten apropiat al lui Caragiale, atat de pretuit de Serban Cioculescu si de Alexandru Paleologu, se intalnesc sarcasmul vibrant, ironia stenica si pasiunea morala. Unele articole mi-au adus aminte de eseurile lui Andrei Plesu. Ca si Paul Zarifopol, admiratorul Blandului Baruch din Haga, al lui Montaigne si al lui Pascal, Andrei Plesu refuza sa se lase prins in formule ideologice procustiene, este un spirit liberal prin instinct si prin convingeri. La fel, sustinatori straluciti ai valorilor liberale precum H.-R. Patapievici si Andrei Cornea cu a lor consecventa pretuire pentru Raymond Aron, Isaiah Berlin, Karl R. Popper si Lesezk Kolakowski.

Este vorba, mai presus de toate, de cultivarea ratiunii si de respingerea relativismelor etice. Sa mai adaug ca Spinoza a fost unul din filosofii preferati ai lui Kolakowski si ca ganditorul polonez avea intense rezerve in raport cu pan-logicismul si pan-istorismul hegelian. Cea mai recenta cartea a lui Andrei Cornea, “Miracolul. Despre neverosimila faptura a libertatii”, aparuta anul acesta la Humanitas, recenzata de Ioan Stanomir in Revista 22, este, in multe privinte, un admirabil manifest kolakowskian. Scrierile lui Gabriel Liiceanu, indeosebi cele despre ura, cainta, responsabilitate morala, se inscriu in aceasta nobila traditie a apararii libertatii impotriva fortelor liberticide.

Textele lui Zarifopol culese in volumul “Din registrul ideilor gingase”, reluate in aceasta antologie prefatata de Al. Sandulescu, erau tot atatea semnale de alarma in raport cu spiritul gregar si cu cecitatea morala. Cenzurate in anii comunismului, ele fac parte din acel patrimoniu al gandirii democratice romanesti pentru a carei recuperare au facut atat de mult intelectuali precum Iordan Chimet, Virgil Nemoianu si Ioan Stanomir. Recomand aici articolul “De la Confucius la Karl Marx” aparut in aprilie 1927 in “Adevarul”. Nu stiu o descriere mai plina de amar haz a doctrinarului Cominternului, celebrul Karl Radek, condamnat ulterior in al doilea proces spectacol de la Moscova in 1937. Paul Zarifopol ii stia bine pe comunistii din Romania si nu doar de-acolo. Casatorit cu Stefania, fiica patriarhului social-democratiei romane, era cumnat cu unul dintre fondatorii PCdR, Alexandru (Sasa) Dobrogeanu-Gherea, ucis in timpul Marii Terori din URSS. Era cumnat si cu minunatul pianist si filosof care a fost Ionel Gherea. Fiul lui Paul si al Stefaniei, Cochi (Paul Zarifopol), a fost intemnitat de comunisti. Ion Ioanid il mentioneaza ca un detinut de o mare demnitate. A facut multi ani de puscarie si a iesit la amnistia din 1964. A trait pina la mijlocul anilor 80. Suprema ironie a istoriei, nepotul fondatorul socialismului romanesc modern avea sa faca puscarie politica in regimul comunist!

Ne aflam, asadar, la Universitatea cominternista pentru popoarele din Rasarit, “academia unde fiii Cerului absorb Marx filtrat ruseste”. Propagandistul en titre al Kremlinului se sustrage pentru cateva ceasuri treburilor sale presante: “Radek, ilustru printre tovarasi prin varietatea vocatiilor sale, face curs. Bocanci galbeni americani, pantaloni de culoarea cafelei cu lapte si o scurteica de piele, si profesorul marxist sade turceste in fata auditoriului, — situatie care se explica, pobabil, mai intai prin aceea ca persoanele sovietice se gasesc in continuu antrenament de inovare, si apoi ca simbol de curtenitoare dragoste pentru obiceiurile vechi ale rasaritului”. Fiii Cerului nu contenesc sa-l absoarba pe Marx, in pofida lectiilor unui secol atroce, la acest ceas in straiele oferite de Alain Badiou si Slavoj Zizek.

Nu stiu o mai patrunzatoare si mai actuala definire a radicalismului revolutionar rus decat cea oferita aici de Paul Zarifopol: “In capul revolutionarilor rusi exista de mult un mesianism politic. Mesia politica a lumii este poporul rus insusi cu sovietele in frunte”. Rationalist consecvent, Zarifopol a fost in egala masura atent la substratul mistic al religiilor seculare. L-a citit si l-a admirat pe Nikolai Berdiaev. A scris superb despre cartea acestuia “Spiritul lui Dostoievski”.

Paul Zarifopol a stiut sa distinga intre extazul profetic al revolutionarilor de profesie si ceea ce-a numit snobismul mesianic. Bolsevismul il tulbura, il inspaimanta si il “amuza” pe Zarifopol. Era ceea ce-as numi amuzamentul tragic: “Un prieten al lui Lenin ar fi spus ca marele dictator a invatat toata filosofia burgheza in sase saptamani. Socotind rezultatul, putem zice ca timpul acesta n-a fost prea scurt: ca filosof, Lenin are evident varsta aceasta”. Sa meditam asadar la aceste cuvinte de o neiertatoare exactitate despre ispita extremelor nihiliste si consecintele ei:

“Dreapta se zbate in utopia trecutului, stanga in cea a viitorului. Iar demonul istoriei pare sa-si fi pus la cale o bataie de joc statornica: aceasta intrecere nebuna in utopii el o rezolva, fara exceptie, printr-o realizare mediocra, care e ca un dus deopotriva batjocoritor pentru cei doi concurenti, infierbantati de asteptari direct opuse si egal amagitoare”.

Versiunea actualizata a articolului aparut in revista online LaPunkt:

http://www.lapunkt.ro/2014/07/21/un-stilist-al-ideilor-paul-zarifopol-si-snobismul-mesianic/

Recomandare:

http://www.humanitas.ro/humanitas/miracolul-0


Caveat: Obama, Basescu si Brzezinski versus Putin

21/07/2014

Am urmarit cu maxima atentie declaratia presedintelui Barack Obama de astazi. Astfel am perceput eu ce a spus presedintele SUA: e limpede cine ii sustine pe asa-zisii separatisti. E limpede ce influenta colosala are Putin asupra lor. Sa nu disperam, totusi. Sa ne rugam de Putin sa fie rational. Macar in ultimul ceas. In fapt, Putin este rational, asemeni organizatiei din care provine (KGB). Adica isi urmareste diabolic (cum spunea azi premierul ucrainian) scopurile. Nu era rational, in propria-i matrice ideologica, sa zicem Himmler? Ori Ejov? Multi s-au imbatat cu iluzia ca Stalin era “rational”. Altii, tot multi, credeau ca Hitler este, in felul sau, “rational”. Pentru acesti gangsteri, nu politicieni, ne place sau nu sa o admitem, nu conteaza forta ratiunii, ci doar ratiunea fortei.

http://online.wsj.com/articles/obama-to-make-statement-on-ukraine-1405953434

http://www.contributors.ro/global-europa/de-la-andropov-la-putin-ultimul-spasm-al-unei-dictaturi-decrepite/

Am urmarit cu egala atentie declaratia presedintelui Traian Basescu, retin accentul pe implicarea Federatiei Ruse, condusa de Vladimir Putin, intr-o actiune terorista,. As numi-o una de piraterie cu consecinte asasine. Cand e vorba de 300 de vieti omenesti, putem spune ca este omor in masa. Deci o crima impotriva umanitatii. Daca lumea civilizata nu va da riposta cuventita acestie actiuni, Putin va continua, asemeni predecesorului sau, Adolf Hitler, sa blufeze si sa pluseze. Daca batausul de cartier nu este oprit la timp, intreaga zona se transforma in jungla. In cazul de fata, tinand cont de natura geopolitica a confruntarii, intreaga planeta.

Iata un fragment din ceea ce a spus presedintele Romaniei: “In opinia noastra, Federatia Rusa este partenerul acestor teroristi, prin actiunile pe care le intreprinde. Din pacate, Federatia Rusa este parte a conflictului, asa cum a fost parte a conflictului si a anexarii ilegale a Crimeii, acum este parte a conflictului din estul Ucrainei. In ceea ce priveste actul terorist, care a dus la uciderea celor 298 de oameni, aflati la bordul Malaysia Airlines MH17, responsabilitatea, in urma analizei si a infomatiilor pe care le avem, responsabilitatea apartine, in mod direct, gruparii teroriste din estul Ucrainei care a executat lovitura asupra aeronavei malaysiene.”

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17718342-traian-basescu-sustine-declaratii-presa-ora-19-00.htm

Respectat politolog si fost consilier de securitate nationala in timpul Administratiei Carter, Zbigniew Brzezinski identifica pericolul cel mare: pasivitatea in raport cu Putin si capitulationismul fata de consecintele doctrinei Putin vor transforma Europa intr-un satelit al Moscovei. Rusia a declansat noul razboi Rece, constata autorul clasicei lucrari “The Soviet Bloc”. Ma grabesc sa adaug ca politica strutului inasemenea situatii de criza globala nu serveste la nimic. Dimpotriva, ea permite briganzilor sa-si intareasca arsenalul de arme si minciuni.

http://adevarul.ro/international/europa/marele-geopolitician-brzezinski-avertizeaza-europa-deveni-satelitul-rusiei-liderii-ue-nu-iau-masuri-1_53cd0d180d133766a89ed47d/index.html

Cum imi scrie un bun prieten plecand de la speech-ul lui Barack Obama: “Dar totul depinde de ratiunea lui Putin: daca Putin mai pastreaza un pic de ratiune, iar complexul militar-securistic rus nu e cu totul isterizat de nationalism si insetat de revansa si singe, atunci mai avem o sansa. Dar iarasi am ajuns in situatia de a ne ruga lui Dumnezeu ca agresorul sa mai aiba un pic de ratiune. Exact ca in 1938!”

La ora actuala, Occidentul are nevoie de un Winston Churchill. Sa speram ca liderii NATO vor gasi resursele psihologice si morale cerute de un asemenea status.

http://www.frontpagemag.com/2014/vladimir-tismaneanu/czar-putkas-imperial-delusions/

http://www.hotnews.ro/stiri-international-17720232-expozitie-organizata-moscova-marcheaza-centenarul-lui-iuri-andropov-fostul-sef-kgb.htm

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/caveat-obama-basescu-si-brzezinski-versus-putin/


Cenusa si diamant: Dreapta romaneasca de azi si nefasta vara a anului 2012

21/07/2014
Am citit cu mare interes editorialul lui Dan Andronic despre ce se petrece in interiorul dreptei din Romania. Are dreptate: poticneli, sughituri, multa frazeologie si putine, foarte putine idei noi. Asa-numita fuziune este o operatie de alchimie politica in care magicienii se straduiesc sa descopere piatra filosofala a unei unitati intemeiata pe uitare. Se uita ce s-a petrecut in aceasta tara in nefasta vara a anului 2012. Nefasta nu pentru Ponta, Antonescu si Voiculescu, ci pentru statul de drept. Se sterge cu burete unei amnezii surazatoare rolul PNL in acel atac impotriva legii. Este ca si cum revolutia mafiotilor nu ar fi avut loc. Ni se susgreaza ca grupul infractional organizat nici n-ar fi existat.
Nimeni nu-si cere scuze, toti suntem romani. De acord cu Dan Andronic, Catalin Predoiu este diferit. Motiv de a fi tinut in umbra, eclipsat sistematic de cei care fac jocurile in strutocamila fuzionata. Se fetisizeaza manipulativ sondajele. Se induce ideeea ca dl Klaus Iohannis este un fel de candidat providential. Reiau mai jos un articol aparut in iunie 2012 pe site-ul “Hyde Park” al ziarului “Evenimentul Zilei”. Site-ul nu mai exista, tema este in continuare actuala.
“Nu ştiu de ce, ori poate ştiu, dar mi-au revenit în minte, în aceste zile de asalt împotriva libertăţii, demnităţii şi civilităţii, versurile marelui poet polonez Cyprian Norwid, alese drept motto al romanului lui Jerzy Andrzejewski, “Cenuşă şi diamant”. O carte care mi-a marcat adolescenţa, ca şi filmul cu Zbygniew Cybulski.

Este un ceas istoric în care forţele obscurantiste din Romania încearcă să distrugă ceea ce s-a obţinut în spatiul statului de drept, al condamnării dictaturii comuniste, ilegitimă şi criminală, al competenţei în educatie, al dialogului public neîngradit de considerente meschine şi de orgolii provinciale.

Obsedaţi de revanşa, însetaţi de putere, liderii USL-ul par că detin un plan de atac de mult timp pregătit. Este tactica gramsciana a războiului de poziţie, de instaurare a unei hegemonii care să nu mai poată fi zdruncinată. Dacă lucrurile merg în continuare în această directie, România va arăta tot mai mult ca Belarus sub Lukasenko ori ca Venezuela sub Chavez.

Sunt reluate poncifele penibile ale naţional-stalinismului, se predică un naţionalism pe cât de desuet, pe atât de apocrif. Să le luam pe rand: mai întâi decapitarea IICCMER. În timp ce premierul Emil Boc a lăsat să functioneze echipele Marius Oprea şi Dinu Zamfirescu vreme de aproape 14 luni, fără nicio ingerinţă, Victor Ponta demite conducerea Institutului fără nicio explicatie, la două săptămâni de la investirea sa ca premier. Se intensifică scandalurile din educaţie, sunt retraşi (cu mare greutate) doi miniştri desemnaţi, datorită indignării publice legate de falsuri in CV si de posibile plagiate. “Cel mai cinstit guvern” apare tot mai jenant drept unul al plagiatorilor, ori al protectorilor lor.

În politica externă, ministrul Andrei Marga face declaraţii stupefiante în care îşi afirmă preţuirea pentru competenţa de lider a lui Vladimir Putin. Acelaşi filosof Andrei Marga care îl compara pe Traian Băsescu cu Benito Mussolini (ba chiar şi mai rău). Fostul bursier al Forumului International pentru Studii Democratice pare să ignore asfixierea democraţiei in Rusia.

Este înlocuit în totalitate Consiliul National de Etica, măsură preventivă legată de evaluarea unor plagiate notorii şi, poate, a altora mai puţin ştiute. Se contestă dreptul constituţional al Preşedintelui României de a reprezenta ţara la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. Premierul Ponta face afirmaţii dure la adresa Curţii Constituţionale şi lasă de înţeles că urmează modificari de statut în acest domeniu. Se acţioneaza fără jenă pentru a împiedica derularea normală a procesului Năstase.
Andi Lazescu este demis, fiind înlocuit în fruntea TVR de un cunoscut jurnalist ale cărui luări de poziţie din ultima vreme au fost necondiţionat admirative in direcţia actualului premier, văzut nu ca un militant de sorginte iliesciană şi guevaristă, ci ca un fel de manager bon chic, bon genre. Urmează atacul aberant, printr-o jdanovista Ordonanta de Urgenţă, împotriva uneia dintre cele mai respectate si eficiente institutii din Romania: ICR. Se prefigurează demiterea echipei Horia Patapievici-Mircea Mihaies-Tania Radu. Nu se oferă niciun argument credibil, este limpede că se actionează pe baza logicii distructive a vendetei. Spre surpriza lui Ponta şi a celor care trag sforile în spatele său, se produce o mobilizare a societăţii civile. Reiese că nu totul se poate, că românii nu sunt anesteziaţi moral.

În acelaşi timp, ministrul de interne Ioan Rus îl demite pe respectatul istoric Dorin Dobrincu din funcţia de director al Arhivelor Nationale ale României. Autor de lucrari esentiale, recunoscute international, Dobrincu este membru in Consiliul Stiintific al IICCMER. A jucat un rol decisiv în democratizarea Arhivelor. În locul sau, se pare, va veni un prieten apropiat al d-lui Rus. Să amintesc că Dorin Dobrincu este co-editor al “Raportului Final” al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Aşadar, Vladimir Tismaneanu şi Dorin Dobrincu demişi, Cristian Vasile demisionar din functia de director ştiintific al IICCMER. Cei trei editori ai acestui text refondator erau evident pe lista neagră a regimului pontocratic.

Nu sunt dintre cei care abandonează lupta. Nu cred că echipa Ponta-Antonescu-Voiculescu va reuşi să distugă voinţa de libertate a cetăţenilor acestei ţări. Citez din memorie versurile lui Norwid, îmi cer scuze pentru eventuale erori şi pentru că nu am la îndemână numele traducatorului. O spun cu deplină responsabilitate, diamantul libertăţii nu poate fi sfărâmat…

“Scântei şi flăcări, o, torţă aprinsă/Arzi intre zari necontenit/Dar cine ştie, libertate nestinsă/Câştigi sau pierzi ce-ai cucerit?/Cenuşa doar, pierdutăîin neant/Îţi va fi urma,sau va mai rămâne/ Să ardă-n spuză viu un diamant/ Stea vestitoare-a zorilor de mâine”. “

Articol aparut in ziarul “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/cenusa-si-diamant-dreapta-romaneasca-de-azi-si-nefasta-vara-a-anului-2012.html

De asemenea:

http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-17719922-monica-macovei-b1-vreau-concurez-pentru-candidatura-prezidentiale-nu-pot-inclusa-nu-numai-dar-altii-care-sanse-mru-imi-doresc-emisiune-intre-acesti-multi-candidati-dreapta-pretendenti-prezidentiale.htm


O scapare freudiana: “Profesorul” Felix, Deutsche Welle si bursele gratuite (plus bonus)

18/07/2014

Disperare? Panica? Lipsa de pudoare? Cutitul la os? Erorile lui Felix se acumuleaza intr-un ritm ametitor. Patronul “Antenelor” a ajuns sa creada ca poate intimida pe toata lumea, ca poate ameninta in voie. Acum i-a venit randul lui Petre Iancu, remacabilul jurnalist de la “Deutsche Welle”. Patronul unui trust de presa specializat in linsaj se plange ca este calomniat. Omul care se serveste de de-alde Badea, Gadea si Ciuvica in sulfuroasele campanii menite sa denigreze pe oricine indrazneste sa spuna ceva nefavorabil despre el, anunta ca din banii pe care, pasamite, ii va obtine in urma procesului, va infiinta “burse gratuite” in cadrul unei “Academii Media”.

Ce-o fi insemnand “burse gratuite? Adica diferite de “bursele de vanzare”? Mi se pare culmea ridicolului. Ori, cine stie, o scapare freudiana. Cat despre “Academia Media” infiintata de Dan Voiculescu, imi aminteste de uzina de diplome “Spiru Haret” a lui Aurelian Bondrea si de filantropiile academice ale lui Iosif Constantin Dragan. Trei mari spirite infratite sub semnul propasirii neamului. “Mandri ca suntem romani”, nu-i asa?

http://www.revista22.ro/dan-voiculescu-da-in-judecata-deutsche-welle-au-scris-un-articol-foarte-urat-murdar-despre-mine-au-depasit-orice-limita-am-dovezi-ca-basescu-a-depus-bani-cu-sacosa-la-banca-100000-de-euro-45496.html

http://www.dw.de/final-de-epoc%C4%83-pentru-varan/a-17769683

Articolul de mai sus a aparut in editia online a ziarului “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/o-scapare-freudiana-profesorul-felix-deutsche-welle-si-bursele-gratuite.html

Bonus:

Iata ca doamna ministru Ioana Petrescu si-a gasit, in fine, aparatori. Nu pe oricine, ci o specialista in drept, cu diploma de la Yale, alta scoala din Ivy League, profesoara la Universitatea Crestina “Dimitrie Cantemir” (condusa de se stie cine, faimoasa Corina Dumitrescu, absolventa de Standford, numita de plagiator ca ministru al educatiei, mai tineti minte?), deputata PSD de Vaslui, Ana Birchall. Unii spun ca si doamna Petrescu preda la acelasi crestinesc asezamant pesedist. Recomand o recenta postare a lui Ioan T. Morar:

http://blog.itmorar.ro/doamna-de-la-yale-o-apara-pe-donsoara-de-la-harvard/

 

 

 

 


Plagiatorul Ponta, mahalaua pesedista si proximitatile maculante

17/07/2014

 

E bine că atunci când glumă se îngroaşă, să luăm aminte la sfaturile celor trecuţi prin multe, mai ales dacă ele nu au deloc conotaţii injurioase ori maliţioase. În cazul de faţă, mă gândesc la efectele întâlnirii de pomină de la Cotroceni. Citez din scrisoarea deschisă adresată de dl Mihai-Răzvan Ungureanu, fost premier al României, doamnei ministru de finanţe Ioana Petrescu:“E un moment dificil şi neplăcut. E cazul să acceptaţi că este inadmisibil să nu îţi poţi susţine propriul proiect. Chiar dacă am convingerea că sunteţi mai degrabă o victima a lui Victor Ponta, care s-a folosit de dumneavoastră, acest lucru nu va scuteşte de responsabilitatea propriilor alegeri. Astăzi, sunteţi pusă în faţă uneia dintre cele mai dificile alegeri din carieră dumneavoastră: să giraţi un Guvern incompetent şi compromis, prin a continuă să ocupaţi funcţia de ministru de Finanţe sau de a demisiona onorabil. Sper că veţi face alegerea corectă!”

Iată  ce are de spus politicianul mega-plagiator, Omul Nou Victor Ponta, despre situaţia atât de jenantă de luni: “Premierul Victor Ponta le-a transmis miercuri miniştrilor că regretă că a mers luni la Cotroceni pentru a discuta cu preşedintele Traian Băsescu despre reducerea CAS, adăugând că acum a învăţat că atunci ‘când te bagi în cocină, te mănâncă porcii’. Şeful Guvernului a arătat că îi pare rău şi pentru ministrul Finanţelor Ioana Petrescu, care l-a însoţit în vizită la Cotroceni, adăugând că, din punctul sau de vedere a făcut bine că ‘s-a întors în ţara în care doamna EBA şi doamna Udrea se pricep mai bine la economie decât cei de la Harvard’”.

Nu ştiu ce legătură au doamnele amintite cu vădita, învederata incompetenţa a celor doi reprezentanţi ai guvernului în legătură cu subiectul întâlnirii. Esate o tehnică de-acum clasică de deturnare a subiectului. Apoi, doamna ministru Petrescu se reprezintă pe sine, nu universitatea Maryland (unde este assistant professor, adică lector univeristar încă fără tenure) sau Universitatea Harvard (unde şi-a susţinut teza de doctorat). Sunt convins că este de acord cu mine în această privinţa. Cine sunt “cei de la Harvard”? După ştiinţă mea, doamna Petrescu a fost doctorandă acolo, nu profesoară. Lipsa de elegantă în exprimare (“cocină”, “porci” etc) nu mai trebuie comentată. Un premier, care, în urmă cu doar câteva luni, se adresa unei femei, membră a guvernului, cu apelativul “Fă”, este, oricum am privi lucrurile, un bădăran (în cel mai fericit caz). Victor Ponta este exponentul mahalalei pesediste şi nu pierde nicio ocazie să ne-o reamintească.

Doamna ministru Ioana Petrescu a fost amuzată de ceea ce ea priveşte drept atacurile care au urmat întâlnirii de pomină de la Cotroceni. Dar, mai ales, ea consideră că nu avea nevoie să-şi justifice credibilitatea academică: “Chiar nu am simţit nevoia să îmi dovedesc diplomă de la Harvard într-o întâlnire la Cotroceni”. Problema este că doamna ministru nu pare să fi fost stânjenită că se află lângă un plagiator dovedit, un om care a minţit în ce priveşte propriul doctorat, un infractor academic. Nu este nimic, dar absolut nimic “politic

ianist” în a notă această situaţie. Absolventa de la Harvard pare să fie total indiferenţă la faptul că este parte a unei echipe condusă de un plagiator care, într-o ţară normală, şi-ar fi dat demult demisia. Că, volens nolens, participa la perpetuarea stării de ne-ruşine în România. Există, trebuie spus, ceea ce numim proximităţi maculante.

Articol aparut in editia online a ziarului “Evenimentul zilei”:

http://www.evz.ro/plagiatorul-ponta-mahalaua-pesedista-si-proximitatile-maculante.html


O marturie exceptionala: Adevărul despre Tămădău

15/07/2014

Public aici o marturie exceptionala despre onoare in vremuri cand domnea dezonoarea. Tamadaul a fost, intr-adevar, pretextul construit de organele proto-securiste pentru anihilarea principalului partid al opozitiei democratice romanesti. Un regim intemeiat pe minciuna, teroare si conspiratii a recurs, asemeni nazistilor, la o provocare absoluta. Multumescul site-ului “In Linie Dreapta” pentru permisiunea de a prelua textul doamnei Lia Lazăr-Gherasim, fiica fruntaşului PNŢ Ilie Lazăr. Mai traiesc unii fosti jurnalisti din presa comunista a acelor vremuri. Ma intreb daca vor vorbi vreodata, daca ne vor spune cum au nascocit figura dusmanului care trebuie starpit, nimicit, distrus fara mila. Nu amintiri auto-justificatoare, precum cele ale lui Sorin Toma si Silviu Brucan, ci marturii intemeiate pe o reala cainta. Mi-e teama ca astept(am) degeaba.

Ura a fost ingredientul psihosocial al comunismului. Cine nu intelege acest lucru nu intelege nimic din ce s-a petrecut in secolul XX. Nu orice fel de ura, ci una imbibata de ideologie. O “ura de tip nou”, asemeni “omului nou” care o practica isteric si maniacal la porunca “partidului de tip nou”. (VT)

Lia Lazăr Gherasim – o mărturie despre Tămădău

Acum 67 de ani a avut loc înscenarea de la Tămădău, evenimentul care oferit regimului comunist pretextul arestării fruntaşilor PNŢ. S-a analizat destul de mult modul de organizare al fugii, însă arestarea liderilor PNŢ nu e în primul rând rodul unor stângăcii în pregătirea zilei de 14 iulie 1947, ci e mai cu seamă rezultatul politicii pe care slugile Moscovei au impus-o ţării prin crime, ură, violenţe, teroare şi minciuni.

Folosirea acestui eveniment pentru scoaterea PNŢ-ului în afara legii nu a fost doar o farsă juridică, ci o agresiune împotriva valorilor şi istoriei ţării. Intenţia a fost să se impună întregii ţări himera criminală a comunismului sovietic. În acest scop a trebuit să fie terfelită reputaţia liderilor PNŢ, partidul care căştigase ultimele alegeri şi în care aveau încredere marea majoritate a românilor, şi să fie terorizaţi şi descurajaţi toţi cei care nu au vrut să trăiască în delirul minciunii oficiale.

Înscenarea de la Tămădău a dus la zeci de procese politice care au urmat procesului PNŢ-ului şi a schimbat destinul a milioane de români, de la cei care au fost arestaţi şi persecutaţi în legătură cu acel eveniment, până la cei care au fost privaţi timp de zeci de ani de modele de caractere şi de cunoaşterea istoriei ţării lor.

Lia Lazăr-Gherasim, fiica fruntaşului PNŢ Ilie Lazăr, arestat la Tămădău, a consemnat consecinţele acestui eveniment pentru familia sa. Nu ni se arată atât suferinţa, care a durat zeci de ani pentru familia lui Ilie Lazăr, ci credinţa şi curajul cu care au fost suportate toate încercările.

Mulţumim Domnului Ion Andrei Gherasim, fiul Liei Lazăr-Gherasim, pentru permisiunea de a publica acest document, în premieră, pe portalul În Linie Dreaptă.

Un text de Lia Lazar Gherasim:

De-ar fi să ne împărțim viața, amintirile, în capitole, ea a început pentru mine în toamna anului 1947, când pentru mulți n-am mai fost decât “fiica trădătorului de la Tămădău”. Știam, eram convinsă că tatăl meu, cel mai tânăr semnatar al Actului Marii Uniri, reprezentant al plasei— Ocna Şugatag, știam că el este asemeni prietenilor săi, un erou, deci această privire aruncată asupra destinului meu de către alții (care nu aveau de unde să știe, ori nu aveau interesul să o afle), această privire străina, nu m-a umilit niciodată. Mă dureau însă umilințele și suferințele bunicilor și ale rudelor mele (mama era la închisoare, alături de celelalte “fugare”, doamna Mihalache și doamna Carandino). Ne-a povestit mai târziu mama, cât de impresionant era sa o vezi pe marea și frumoasa Lilly Carandino cum urca pe prici și recita “De la Nistru pân’ la Tisa” cu atâta pasiune încât și gardiencele ce ascultau la ușa și se uitau prin vizetă, cereau: “mai zi o dată, doamna artistă”.

O prietenă din generația tânără mi-a spus: “De ce nu povestiți mai multe despre Tămădău, dumneavoastră care ați fost considerată “fiica trădătorului Ilie Lazăr” și ați purtat cu demnitate și mândrie acest apelativ? Suntem puțini cei din generația tânără care știm de la parinții noștri că această diabolică capcană a securității a fost pretextul desființării PNȚ, dar, cei mai mulți, tineri sau mai puțin tineri, știu doar ce au învățat la școală din manualul lui Roller, din volumele lui Ioan Scurtu, din articolele apărute în Magazin Istoric și din filme, care incercau să murdărească memoria celor mai curați și mai demni fii ai acestui neam.”

Ilie Lazar cu fiica sa, Lia, in timpul domiciului obligatoriu din Baragan

Firește, memoria afectivă poate uneori să ne înșele asupra unor amănunte. Dar ce-ar face istoricii dacă nu ar exista și amintirile celor care au trăit evenimentele consemnate în scripte? Există presa vremii, există dosare de anchetă, cu adevăruri și minciuni, există descrierile celor ce au răspândit minciuna. Dar, Dumnezeu a vrut să mai trăiască oameni pe care înscenările, capcanele și suferințele nu i-au terminat, și spre onoarea lor, există istorici și slujitori ai Adevărului, care nu lasă să se înece în negura uitării ceea ce trebuie să rămână în știinta și conștiinta generațiilor ce vin. Am văzut și am trăit multe, am cunoscut eroi și pseudo-eroi. Când întâlnesc unele relatări ale evenimentelor pe care le-am trăit, mă întreb: “ Cum se poate ca nume prestigioase să vrea să mintă, de ce nu situează evenimentele în contextul lor real, de ce răstălmăcesc fapte, sau uită ceea ce le place să fie uitat?”

S-a străduit neobositul Cici Ioanițoiu, s-au străduit redactorii de la “Memoria”, s-au publicat cărți ce au însemnat capătul cumplitei nopți. Dar există oare preoți care să dea canon, spre cunoaștere și ispășire, acolo unde mai există conștiință, lectura acestor amintiri? În anul 1964, tatăl meu ieșise din inchisoare, după 17 ani, văzând filmul serial, ce a durat mai multe săptămâni, cu “banda” ce pleca în America, ca ”să-și salveze averile” (aproape toți erau săraci) și să ”trădeze țara”, spunea cu amărăciune: “Noi am fost trimiși în misiune de prezidentul Maniu să încercăm să facem ceva dincolo, când în țară nu se mai putea face nimic”. Cel care a făcut filmul cunoștea și oamenii, și realitățile, dar, ori a considerat că o tragedie națională e scenariul potrivit pentru un film de success, ori a fost cumpărat să o facă.

“Istoricul” comunist Roller scria în manualul său la pagina 740 “Partidul lui Maniu s-a transformat într-o grupare de trădători și de spioni, organizație împotriva regimului democratic și independent de stat al României..”, la pagina 741 scrie “..îndemnul cercurilor imperialiste americane și engleze a determinat pe Maniu și conducerea PNȚ să încerce trimiterea peste hotare a unui grup din conducerea partidului. Acolo cu ajutorul și la adapostul imperialiștilor, acest grup urma să realizeze hotărârile partidului, în frunte cu Maniu, prin acțiuni menite să știrbească suveranitatea națională, să primejduiască pacea, sa declanșeze războiul civil și să conducă acțiuni de spionaj și diversiune în țară. Datorită vigilenței MAI, trădătorii au fost prinși și arestați.” Aceste minciuni sfruntate n-au fost o piedică pentru odraslele celor ce-au îndrăznit să le pronunțe, să zăbovească îndelungat și să culeagă foloase materiale în “lumea imperialistă”.

Tatăl meu, ținut în lanțuri și bătăi, cu oase rupte, 12 ani de izolare, când a scăpat din inchisoare ne-a tot povestit. “Ce-a fost pentru mine Tămădău?” Tata era ascuns la prietena mamei, Miluța Antal Dumitrescu, unde erau și chiriași de la Legația Britanică. În ziua de 13 iulie 1947 a venit la locuința noastră de pe strada Poștei, nr.2, Romul Boila —, nepotul lui Maniu, să-i ceară mamei să pregatească un geamantan cu cele de cuviință pentru un drum lung, și să ne întrebe dacă nu vrem să-l însoțim și noi pe tata, așa cum doriseră doamnele Mihalache și Carandino. “Dacă pleacă în misiune, familia i-ar fi spre greutate”, a răspuns mama, “și eu am părinții bătrâni la Copalnic Mănăştur și nu pot să-i părăsesc”. În ziua următoare au venit două automobile care urmau să ne ducă la ascunzișul tatălui meu, ca să ne luăm rămas bun. După evenimentele din decembrie 1989 a apărut în presa clujeană o relatare elogioasă despre șoferii Şteanţă și Paleacu —-, care fuseseră şi ei “detinuți” și aveau cu ce să se laude. Tata ne-a povestit în 1964, că cei doi “șoferi” au fost primii lui anchetatori. Noi n-am știut nimic despre tatăl meu, dacă trăiește sau nu, deoarece nici fostul lui coleg de facultate, Petru Groza, nici Nicolski nu au vrut să ne spună nimic. Când după condamnarea de 12 ani, a mai primit și o condamnare administrativă de 5 ani, la Periprava, am aflat printr-o carte poștală, că este în viață și are drept la pachet.

Până la Periprava, tata nu avusese cu cine vorbi, se ruga și cânta. Acolo a întâlnit deținuti mai tineri, care erau de mai demult la muncă. Și le-a povestit, și le-a tot povestit, ca să știe și tinerii istorie. Un tânăr l-a intrebat ironic: “Da’ de ce ați venit la pușcărie cu geamantanul asta elegant de piele?”; “Păi, pe mine Șeful m-a trimis peste ocean” a răspuns tata. Când au desfăcut valiza ce stătuse atâția ani în magaziile puşcăriilor prin care trecuse, Râmnicu-Sărat, Galați, Sighet, Malmaison, au văzut zdrențe cu miros de putred și un tânăr machedon a spus celorlalți “Uite, să nu-l lăsăm în zdrențe, să ne desfacem noi hainele, să facem din cuie andrele și să-i facem ca la noi, “cămașa mirelui”. În câteva ceasuri l-au îmbrăcat din cap până în picioare. Distrofic și neputincios, tata a fost dus la infirmierie, unde avea să-l îngrijească cel care a fost soțul meu, Ioan Gherasim, și care l-a îngrijit și–n ultimele clipe ale vieții, până în 1976.

Mama rămăsese închisă în dormitor păzită de doi securiști, apoi arestată și ea. Eu am plecat la Copalnic-Mănăștur, la bunicii mei, și pe drum, în gara din Cluj, am aflat din ziarul “Scânteia” că în loc să ajungă în America, tata ajunsese în lanțuri. Așa s-a încheiat tinerețea mea. În martie 1949 aveam să fim alungați și din casa strămoșească. Dar, n-am pierdut nimic, nici credința, nici speranța, nici dragostea celor ce ne cunoșteau. Domnul fie laădat.

Afirmațiile pe care le fac, le fac de dragul Adevărului, am trăit și am văzut multe, știu multe de la tata, căci mărturia lui este dreaptă. El nu a inventat nimic, nu a regretat nimic, radiografiile făcute în 1964, la eliberare, stau dovadă despre bătăile cumplite care i-au rupt coastele. Verisoara mea, Anisia Brătescu, ai cărei nepoți mergeau să pescuiască în lacul de la Tămădău, cunoscuse în sat un batrân de peste 90 de ani care-și amintea cum o grămadă de securiști stătuse, în noaptea de 13 spre 14 iulie 1947, tupilați în păpușoi, asteptând să vina avionul ce trebuia să-i ducă pe fugari, și cum i-au prins vitejesâşte; dar avionul despre care Iuliu Maniu știa ca are 14 locuri, nu era decat un avion mic de 2 locuri. Tata nu dorea să vorbească despre Vlad Hațeganu, care făcuse legătura cu piloții. El spunea: ”De ce să spurci un nume atât de drag ardelenilor, când poate securitatea a vrut anume să-l compromită, când poate că el nici nu știa că este folosit cu un anume scop?”.

Când venise Romul Boila cu dispoziție din partea șefului, totul părea foarte tainic. Dar, în ziua următoare a sosit dl. Ciupercescu cu adrese ale unor prieteni din Istanbul, unde ar fi trebuit să fie prima oprire, inainte de pornirea spre alte zări. Eu (…) știu că tata n-a dus nimic cu el. Dusese de la mine o iconiță cu Maica Domnului, căci eu i-am spus: “Ea să-ți conducă drumul unde va ști Ea”. Și când, la proces, avocatul Ursu a îndrăznit să-l apere, spunând aceste lucruri, a fost dat afară din barou, și și-a sfârsit viața ca dulgher. Cine-l mai pomenește dintre cei ce am rămas în viața, ce vitejește s-a purtat acest om, atunci când atâția oameni mari au refuzat să fie martori ai apărării?

Datori suntem a nu uita, datori suntem a rămâne uniți și recunoscători, datori suntem a învăța pe urmași, ca aici sub aceasta glie, zac eroi!

http://inliniedreapta.net/adevarul-despre-tamadau/


Victor Ponta, Juan Domingo Peron y los capugolos! Un desen genial de Devis Grebu

15/07/2014


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 172 other followers