Les jeux ne sont pas faits: Sansele turului doi

Este o eroare sa credem ca jocurile sunt definitiv facute. Electoratul liberal si cel inca indecis nu sunt formate din oameni mancurtizati. Analogiile buimacitoare pe care le tot proclama sustinatorii lui Mircea Geoana proveniti din zona Emil Constantinescu si Crin Antonescu nu pot oculta faptul ca este vorba de o alianta contra naturii intre o stanga inca nereconstruita (dominata de Iliescu) si o dreapta liberala descumpanita si manipulata. Sigur, circula rumori despre planurile de impartire a “prazii”, insa este mult prea devreme. Eu cred ca o desteptare a celor care nu consimt la politicianismul ieftin, o mobilizare electorala cu efecte decisive, sunt sanse reale. Traian Basescu este un politician deschis spre valorile liberalismului anticomunist, un european si un atlantist autentic, un om pentru care reforma sistemului politic este o proritate absoluta. A fost calomniat de o maniera incalificabila vreme de aproape trei ani. Tot astfel, au fost insultati abject cei care nu inteleg sa aprobe campaniile desantate. Cititi interviul lui Dennis Deletant din EvZ si veti vedea cum discuta situatia un observator onest. Romanii vor reforma sistemului politic, nu incape indoiala. Mircea Geoana nu o va intreprinde, Traian Basescu o va continua si intensifica. Aici se afla miezul fierbinte al chestiunii.

Declinul unui simbol al democraţiei româneşti: PNL

În lumina ultimelor decizii ale polului liberal din România, recomand cititorilor lectura a două texte:

Mihail NEAMTU

Câte asemănări va găsi publicul educat între Radu Mazăre şi Varujan Vosganian, între Viorel Hrebenciuc şi Zoe Petre, între Ion Iliescu şi Crin Antonescu, între Marian Vanghelie şi Adriana Săftoiu? Răspunsul firesc putea fi: „nici una”. Într-o lume normală, diferenţa dintre cele două serii de nume şi personalităţi ar fi eclipsat prăpastia dintre un zbor la Moscova (sau Teheran) şi un priveghi la capul morţilor din Timişoara (sau Chişinău). În România, însă, bântuie duhul smintelii. Iată şi contextul.

 

Alin VARA

E dificil  sa descriu starea de soc provocata de afirmatiile doamnei Zoe Petre in emisiunea de aseara de la Realitatea. Cu melancolie aristocratica, ea deplange victoria referendumului si faptul ca “ceva se distruge si nu se pune nimic in loc.” Senatul, de unde, ce surpriza, “s-au rostit mari discursuri” si care are o vechime de “200 de ani”, va fi desfiintat prin acest referendum. Este, sugereaza dansa, un atac la adresa democratiei, asemanator cu, atentie! “decretul de desfiintare a Senatului dictat de Stalin in 1946 “.

De la Lausanne: necesitatea votului pro-reforma

Prima runda a alegerilor din acest an m-a prins in Elvetia, la Lausanne, unde sunt invitat la o conferinta internationala. Alaturi de citiva prieteni, urmaresc alegerile din Romania si ma bucur sa observ mobilizarea cetatenilor romani din Republica Moldova si din diaspora. Sper ca voturile exprimate pe parcursul dupa-amiezii si al serii sa fie decisive. Toate discutiile despre “pre-fraudare” nu valoreaza nimic in raport cu ambitia, demnitatea si dorinta de libertate a romanilor! Admir tenacitatea celor care au stat minute bune la coada pentru a-si exprima un drept fundamental, cistigat in 1989 prin jertfa.

De ce mergem astăzi la vot?

PENTRU CĂ România se află într-o criză profundă, determinată nu doar de criza globală, ci şi de criza de sistem social-politic intern, nu mai puţin gravă. Această din urmă criză îşi are rădăcinile în impostura ce s-a produs la momentul în care revoluţia din decembrie 1989 a fost deturnată de „salvatorul” Iliescu şi de echipa sa compusă din nomenclaturişti de rangul 2 ai partidului, securităţii şi armatei, cu intenţia iniţială de a implementa în R.S.R. doar perestroika şi glasnostul gorbaciovist, dar care apoi, văzând că e imposibil să menţii „lagărul socialist” cu pluripartidism, cu libera concureţă, cu presa liberă şi cu o justiţie independentă (fie acestea şi minimale), s-au transformat din „comuniştii cu faţa umană” şi „adevăraţii socialişti” din seara zilei de 22 decembrie 1989 în „capitaliştii” sălbatici care vor transfera în cont propriu cea mai rentabilă parte din avuţia „întregului popor”. Ei au utlizat în acest scop nu regulile economiei de piaţă şi legile statului de drept pe care pretindeau demagogic că le-au redescoperit şi că le apără, ci mentalităţile şi metodele specifice „PCR”, bazate pe „pile, cunoştinţe, relaţii”, aşadar pe o corupţie devastatoare (în condiţiile în care fostul aparat de stat comunist nu doar că a rămas intact, ci a crescut monstruos în aşa-zisa perioadă de tranziţie, iar justiţia a fost ca şi inexistentă). Acesta e sistemul ticăloşit care a lovit România ca o năpastă infernală, mult înainte de a o lovi criza globală. Il putem denumi şi regimul Iliescu…

Ce este „sistemul ticăloşit” ? Este monstruoasa coaliţie dintre statul funcţionăresc hipertrofiat şi hipercentralizat de tip comunistoid şi un fals „stat de drept”, un stat de drept formal, evident, în care legile ordonatoare sau reglatoare-ocrotitoare ale sistemului libertăţii economice şi democratice fie nu există, fie sunt făcute doar în interesul unor clanuri, fie nu sunt aplicate decât discreţionar de funcţionarii, poliţaii, procurorii sau judecătorii proveniţi în cea mai mare parte din comuniştii cu mentalitate quasimafiotă, situaţie în care clanurile, frăţiile sau lojile constituite din impostorii decembrişti şi / sau din clientela lor au putut face ravagiile binecunoscute: indivizi care au devenit milionari sau miliardari (în valută forte) peste noapte, furând de la stat, spoliind bănci, înşelând sute de mii de cetăţeni şi corupând enorma funcţionărime şi justiţia pretins imparţială şi care indivizi practic tind să se substituie statului de drept şi ordinii publice, în interes strict privat sau de clan. Din cauza acestei pegre amorale / imorale, cinice, lacome, corupte, hedonist-consumiste şi egoiste, milioane de români oneşti au fost siliţi să părăsească ţara spre a-şi găsi de lucru printre străini ori s-au resemnat să subziste – hic et nunc – la limita civilizaţiei, într-un stat fals asistenţial, căci în fapt quasifeudal, în care relaţia dintre stat şi cetăţeanul asistat este aceea dintre stăpân şi vasal. Io, statul sau primarul (comunei, oraşului, judeţului) îţi dau atât cât să nu mori de foame (fără să-ţi creez locuri de muncă, ci doar prin minimalul „ajutor social”), iar tu mă votezi în etern. Or, în felul acesta, falimentul naţional – într-o lume deja postmodernă – este inevitabil.

Cel care a vorbit primul în mod deschis despre „sistemul ticăloşit” şi pericolul enorm pe care acesta îl reprezintă pentru societatea românească a fost preşedintele Traian Băsescu, în consens cu echipa sa de colaboratori. Însă preşedintele Băsescu nu doar că a denunţat „sistemul ticăloşit”, ci s-a înfruntat în mod explicit cu el încă de la începutul mandatului său, contând pe aliaţii politici din ADA, dar care din păcate nu s-au dovedit la înălţimea platformei „Dreptatea şi Adevărul”. Astăzi, practic, în condiţiile contraatacului virulent al „sistemului ticăloşit”, infiltrat peste tot (deci nu doar în tabăra „mogulilor”, dar şi, bineînţeles, în kafkianul Aparat de Stat sau în „justiţia” încă nereformată), Traian Băsescu nu mai are de partea sa decât publicul pe care l-a cucerit cu incontestabil talent politic. Acest public e însă din ce în ce mai bulversat de campania media ostilă preşedintelui, in fapt un permanent linsaj, şi comandată de cupola „sistemului ticăloşit” (care îl consideră pe preşedinte un „trădător al sistemului”). De aceea, acum e momentul ca preşedintele reformator să ştie că nu este singur în faţa golemului criptomafiot şi că alături de el se află nu doar oamenii simpli, ci şi cei ce trebuie să fie formatori de opinie şi cariatide ale societăţii civile mature şi responsabile.

Vladimir TISMĂNEANU şi Viorel PADINA

“Povara libertăţii” de Mihail Neamţu şi “Despre doliu” de Mircea Mihăieş

Intensele emoţii politice ale acestui sfârşit de săptămână riscă să ne abată de la ritmul lecturilor de profunzime. În preajma Târgului de carte Gaudeamus (la care voi participa), fac aceste două recomandări (urmând să revin cu alte titluri):

Mihail NEAMTU, Povara libertatii. Antiteze, paradigme si biografii moderne, Ed. Polirom, 2009.

Imbinind istoria ideilor cu filosofia politica, Povara libertatii prezinta citeva dintre tensiunile modernitatii euroatlantice. Sint citite in oglinda optimismul protoliberalismului democratic si pesimismul reactionarismului autoritar, reductivismul ideologic al marxismului si replica istoriei religiilor, precum si diferite ipostaze ale utopiei occidentale. Autorul reliefeaza importanta dezbaterilor teologice pentru cultura noastra civica, profunzimea gindirii conservatoare nord-americane, dar si necesitatea unei etici a intervalului in spatiul est-european. Pendulind intre prudenta erudita si angajamentul personal, Povara libertatii prilejuieste citeva reflectii decisive pe marginea conditiei omului recent si a lumii contemporane.

Nu cred că există o dezbatere importantă în Europa zilelor noastre pe care Mihail Neamţu să nu o urmărească în detaliu şi despre care să nu scrie cu ardentă competenţă. Contopind în fiinţa sa exigenţele unei autentice vita contemplativa cu urgentele chemări ale unei vita activa, Mihail Neamţu ne invită la angajamente morale imperioase. Nu trebuie să fii de acord cu tot ceea ce, punctual, afirmă tânărul autor pentru a-i parcurge până la capăt consideraţiile. Aceste scrieri de indubitabilă actualitate mijlocesc o conversaţie vitală pentru viitorul spiritului democratic, explorând moştenirile Iluminismului, vicisitudinile Raţiunii moderne, dar şi contribuţia personalismului creştin la civilizaţia europeană. Cititorii vor preţui capacitatea lui Mihail Neamţu de a articula, cu eleganţă şi probitate, aspiraţiile unui spaţiu intelectual emancipat de tenebrele oricărui dogmatism, exprimând nevoia de civilitate, reflexivitate, moderaţie.

Vladimir TISMĂNEANU

Mircea MIHĂIEŞ, Despre doliu. Un an din viata lui Leon W., Ed. Polirom, Iaşi, 2009.

Despre doliu. Un an din viata lui Leon W. trateaza din perspectiva multipla – psihologica, antropologica, liturgica si literara – chestiunea rugaciunii de doliu, a „kaddish”-ului ca potential element de unificare a religiosului si traditiei, vazute din perspectiva modernitatii tirzii. Pornind de la jurnalul de doliu al lui Leon Wieseltier, Kaddish, lucrarea surprinde mutatiile petrecute in sfera religiosului intr-o lume din ce in ce mai desacralizata. Demersul se doreste a fi si o reconstituire a unei „biografii exemplare”, urmarind avatarurile de natura psihologica si culturala survenite pe parcursul anului in care, conform credintei iudaice, autorul a tinut doliu in urma mortii tatalui sau.

„In Talmud gasim aceasta fraza: «Cind moare un intelept, toti sint rudele lui». Cu ea si-a inceput Leon Wieseltier textul pe care l-a scris la moartea maestrului sau, Isaiah Berlin. Contrariat de caracterul enigmatic si profund al acestei fraze, Mircea Mihaies a dedicat elucidarii ei o investigatie tulburatoare, la capatul careia aflam ce mai inseamna pentru omul modern sa tina doliul religios si rugaciunile de mintuire pentru parintele sau mort. Pasiunea investigatiei il tine pe cititor cu sufletul la gura, intr-o situatie care ne va tine pe toti, la timpul potrivit, fie cu sufletul cernit, fie cu el trecut in/de bezna. Cind moare un om, toti ii poarta doliul. Despre doliu este o carte superba, care ne priveste cu insistenta pe toti.” (H.-R. Patapievici)

„Amintirea, rugaciunea, veghea, melancolia despartirii fara intoarcere, noaptea adanca si definitiva care ne cotropeste existenta atunci cand trebuie spus fatalul «bun ramas» parintelui iubit, intalnirea inevitabila si totusi de negandit cu limita din urma, jalea, dar si speranta impotriva sperantei, inerenta, spiritul mesianic din inima iudaismului, toate aceste teme si atatea altele se regasesc in cartea lui Mircea Mihaies, deopotriva erudita si tulburatoare, manual de gravitate, empatie si salvare.” (Vladimir Tismaneanu)

Să nu uităm! Adevărul despre comunism ca miza a alegerilor prezidenţiale

Să nu uităm!

Un Apel din partea lui Sorin Iliesiu

Să nu uităm că România a îndurat cel mai cumplit regim comunist din Europa anilor 1950-1980: teroare, spaimă, frig, foamete, întuneric şi totdată cele mai multe victime faţă de numărul populaţiei şi cea mai înfricoşătoare poliţie politică.

Să nu uităm că România a fost singura ţară în care s-au înregistrat victime la căderea comunismului: nu au fost câteva victime, a fost un genocid deliberat cu 1600 de oameni masacraţi la întâmplare (peste 1400 fiind sacrificaţi de neocomunişti după 22 Decembrie 1989).

Nu ne vine să credem, dar acum, în preajma alegerilor prezidenţiale, la 20 de ani de la căderea acestui cumplit regim comunist, asistăm la un spectacol abject al amneziei, al cinismului, al sfidării memoriei eroilor masacraţi, al amoralităţii, al iresponsabilităţii, al lipsei totale de patriotism şi de demnitate, spectacol al complicităţii în diferite grade la crime neocomuniste, spectacol al dezonoarei absolute  în care candidatul Traian Băsescu este:

-        singurul candidat la Preşedinţia României care promovează adevărul despre crimele comuniste, inclusiv despre genocidul neocomunist din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990;

-        singurul candidat care şi-a asumat reformarea morală a societăţii prin adoptarea legilor şi măsurilor pentru decomunizarea României;

-        singurul candidat care a cerut şi care cere Justiţiei să lupte împotriva corupţiei;

-        singurul candidat care ar putea solicita Justiţiei să cerceteze modul în care s-a reconsolidat oligarhia securisto-comunistă în România şi să verifice corectitudinea privatizărilor făcute de oligarhia securisto-comunistă care a acaparat fraudulos puterea economică în România;

-        singurul candidat care credem că va cere SRI şi SIE să predea către CNSAS cele aproape 97.000 de dosare considerate abuziv “de siguranţă naţională” (2.000.000 de dosare fiind deja predate).

-        singurul candidat care credem că va acţiona pentru condamnarea naţională şi internaţională a Pactului Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop) şi a consecinţelor lui, ca ilegitime şi criminale;

Să nu uităm că Preşedintele Băsescu a condamnat regimul comunist ca ilegitim şi criminal la cererea fermă şi argumentată a societăţii civile. Până în acel moment, nici un preşedinte al României nu a răspuns vreunui apel al societăţii civile. Apelul meu, lansat la GDS în 10 martie 2006, a fost semnat de peste 700 de personalităţi (reprezentând elita culturii române începând cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca), de peste 40 de organizaţii civice şi sindicale reprezentând peste un milion de sindicalişti.

Prin actul condamnării comunismului din 18 decembrie 2006 – unic în istorie – Preşedintele Băsescu şi-a asigurat două locuri privilegiate: unul în rai pentru condamnarea demonului comunist care a stabilit recordul mondial al criminalităţii şi unul în istoria reformării României.

Condamnarea oficială a fost făcută în baza unui Raport Final edificator şi substanţial, elaborat de Comisia Tismăneanu, operă colectivă asumată de toţi membrii comisiei (în număr de 39). Excepţionalul raport de condamnare a constituit o premieră mondială, “un miracol şi o enigmă”, un document exemplar pentru viitoarea condamnare internaţională a crimelor comunismului.

Raportul asumat de Preşedintele Băsescu are nu numai virtuţi congnitive, ci şi terapeutice. Terapia vindecării de sechelele cancerului comunist constă în măsurile şi legile decomunizării propuse de autori şi asumate de şeful statului.

Să nu uităm că actul din 18 Decembrie 2006 al Preşedintelui Băsescu a însemnat un moment de răscruce: începutul renaşterii morale a României şi totodată cel mai important eveniment din istoria noastră postcomunistă alături de aderarea la NATO şi integrarea in UE.

Să nu uităm nici faptul că Preşedintele Băsescu a fost suspendat la iniţiativa predecesorului său Ion Iliescu, implicat în crimele comuniste ale reprimării studenţilor protestatari din 1956-57 şi a celor din 1968, precum şi – Doamne Dumnezeule! – în masacrul neocomunist din 22-27 decembrie 1989 şi în fratricidul neocomunist din 13-15 iunie 1990.

Cum a fost posibil ca poporul român să aleagă de trei ori un asemenea preşedinte?

Răspunsul poate fi aflat citind manualele diversiunii fără Dumnezeu studiate în tinereţe la Moscova de cel care va deveni „blestemul şi nenorocirea României postcomuniste”. Aceste diversiuni cu efect de genocid la propriu şi la figurat au fost puse în aplicare începând din seara zilei de 22 Decembrie 1989 când a început o terifiantă tragedie naţională care ar trebui încheiată definitiv acum, după 20 de ani de dezonoare în care un miraculos act de onoare a fost condamnarea comunismului prăbuşit prin masacru şi salvat prin genocid de vedeta acestui ticălos şi însângerat „bal mascat” în care poporul nostru a fost jertfit fără vreo remuşcare.

19 noiembrie 2008

Sorin Ilieşiu – vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului

http://www.libertates.com/en/articles/40-appeal-for-the-condemnation-of-the-criminality-and-illegittimacy-of-communism.html

Fantasme, fantasmagorii, fantome: Un articol de H.-R. Patapievici

Traim intr-o lume a confuziei morale. Profeti ai stangismului se imbratiseaza cu demagogii extremismului dreptas in numele urii pentru valorile liberale.  Se vehiculeaza scenarii delirante cu o lejeritate inspaimantatoare. Cuvintele isi pierd sensul, plutesc scenarii halucinante, se profereaza acuzatii fara nici un fel de probe.  Vaclav Havel a scris candva despre cosmarul post-comunist.  Romania de azi il traieste.  La doua decenii de la revolutia de catifea a cehilor si slovacilor si cu o luna inaintea comemorarii revolutiei romane din decembrie, ne (re)intalnim cu epavele vechiului sistem, fantomele bolsevismului, mai obraznice si mai agresive decat oricand.  Dupa parerea mea, este un spasm final. De aici si isteria de care dau dovada cei care, in lipsa de orice argumente, recurg la injurii, mistificari, sofisme si calomnii.  Iata un fragment din articolul, pe cat de trist pe atat de adevarat, semnat de H.-R. Patapievici din EvZ:

Fabricanţii fantasmelor şi fantasmagoriilor cu care a fost confecţionată, în mai puţin de doi ani, irealitatea prin care românii au ajuns să trăiască în realităţi divergente şi incompatibile, care i-au adus în situaţia de a se detesta între ei pe teme fictive precum „Traian Băsescu dictator”, formează azi cea mai puternică clică din România.
 
Forţa clicii care se luptă prin orice mijloace să obţină de la electoratul român debarcarea lui Traian Băsescu la aceste alegeri e incomparabil mai mare decât forţa manipulatorie care a convins electoratul român să îl plebisciteze pe Ion Iliescu la 20 mai 1990.

Cu tristeţe, putem consemna, la douăzeci de ani de la câştigarea libertăţii, succesul aceloraşi tehnici de manipulare a societăţii, prin intoxicarea cu fantasme şi fantasmagorii.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/876477/SENATUL-EVZ-Captivi-in-irealitatea-imediata/

Orice ar crede unii si altii, la guerre n’es pas finie. La Targu-Mures se incearca (obscen, chiar pe 20 decembrie) dezvelirea bustului lui Stefan Guse, generalul ceausist direct implicat in represiunile din decembrie 1989. La Scornicesti-les-Deux-Eglises se va inalta anul viitor  o statuie pentru Ceausescu. Atunci cand Raportul Final a cerut interzicerea simbolurilor comuniste, diversi neo-stangisti ori pur si simplu resentimentari de serviciu ne-au acuzat, pe autorii acelui document, de “mac-carthysm”.  Sper sa-i auzim protestand acum.  Iata stirea aparuta in Ziua:

“Fostul lider comunist Nicolae Ceausescu va avea, de anul viitor, o statuie de mari dimensiuni, la Scornicesti, monument ce va fi amplasat in centrul orasului sau in fata Casei Memoriale din localitate. Ideea realizarii statuii a apartinut nepotului lui Ceausescu, Emil Barbulescu, care locuieste la Scornicesti si are grija si de casa natala a lui Ceausescu. Barbulescu nu a vrut sa dezvaluie numele sculptorului ce va realiza statuia, dar a mentionat ca artistul, un francez de origine romana, nu a trait in Romania in perioada comunista, ci in Franta si a realizat statui pentru mai multi lideri ai lumii politice internationale, relateaza Agerpres.”

 
/

Tertipuri, intrigi si mascarade: disperarea PSD si anexarea TVR

România poate atinge performanţe nebănuite când vine vorba despre instituţionalizarea spiritului democratic! Campania pentru alegerile prezidenţiale – organizate o data la cinci ani – n-a reusit practic sa stimuleze o singura confruntare de tip anglo-saxon intre principalii candidati la functia suprema in stat.  Ce mai pot intelege occidentalii despre practica dialogului non-partizan la Bucuresti, despre respectul pentru conversatia si negocierea de tip politic sau parlamentar, atunci cind presa dimboviteana nu reuseste sa regizeze un minim dialog intre reprezentantii principalelor partide (exceptie face intilnirea de la Cluj, mediata de jurnalistul Mircea Maruta si boicotata de televiziunea nationala)…

Este sideranta decizia lui Alexandru Sassu de a-i invita la dezbaterea candidatilor prezidentiali, in pofida acordurilor prealabile, pe Gigi Becali si CV Tudor. Scopul este limpede: aruncarea dezbaterii in cel mai penibil derizoriu. Ma intreb cum va justifica directorul pesedist al TVR, presupus canal ne-partizan, aceasta decizie ultra-partizana. De ce nu se doreste ca Traian Basescu sa apara intr-o confruntare de programe si idei cu principalii sai contra-candidati (Mircea Geoana si Crin Antonescu), in absenta bruiajului secundar al presei aservite?

Cat priveste echipa de zgomote, maniacii basescofobi de la Antene pana la ex-Cotidianul, vor gasi ei cum sa prezinte acest abuz scandalos drept o expresie a luptei anti-”dictatoriale”.  Tot asa cum “lansarea” unei insailari compusa, se pare, la Washington, dar plina de dubioase detalii bucurestene cu certe conexiuni pesediste, nu a fost nici ea intamplatoare. Se minte cu nerusinare ca aceste aiureli ar fi cumva expresia “politicii americane” (lucru negat fara echivoc de ambasadorul SUA la Bucuresti).  Cuvintele lui Leszek Kolakowski sunt mai actuale ca oricand: “Minciuna este sufletul nemuritor al comunismului”.

Pe ultima suta de metri, disperati ca si delegatii la Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989, pesedistii grupati in jurul echipei Iliescu-Hrebenciuc-Geoana recurg la orice metode, la orice fabricatii, oricat de penibile, insalubre si nocive.  Ne putem imagina cum ar arata o Romanie incaputa pe asemenea maini.  A vota pentru Traian Basescu inseamna  a spune NU acestor recidive/sechele comunistoide si a spune DA unui proiect de emancipare democratica, deci de ruptura categorica si irevocabila cu sistemul Iliescu.

La doua decenii de la masacrul din decembrie 1989, ordonat de clica birocratic-securista, refuzand in continuare sa admita natura anticomunista a Revolutiei confiscata de fesenistii lui Ion Iliescu, Martian Dan, Petre Roman, Silviu Brucan, Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Magureanu, Alexandru Barladeanu etc , iata ca PSD-ul nu se rusineaza sa ceara aducerea in studioul TVR, pe post de vedeta politica, a unuia dintre principalii sicofanti ai dictaturii.  Cat despre Becali, nu pot decat sa trimit la un articol formidabil de-acum cativa ani datorat lui Dan Tapalaga si intitulat “Becalitropul”.

Sa reamintim ca in aprilie 2007, Mircea Geoana a participat la mitingul impotriva lui Traian Basescu din fata Academiei Militare din Bucuresti in compania a lui CV Tudor.  Amicii sai din Washington, mai ales cei din zonele cultivate atent in anii cat a fost ambasador, au fost cel putin dezolati de aceasta contra-performanta. Este vorba in fond de campionul xenofobiei desantate decorat de Ion Iliescu la sfarsitul mandatului sai, in decembrie 2004.  Sa-i reamintim lui Mircea Geoana cum a reactionat atunci Elie Wiesel?   Ma intreb ce vor spune acei amici americani acum…

Post-Scriptum: Inutil s-o mai spunem, toate acestea se intimpla in vreme ce aproape intreaga dezbatere publica romaneasca se scufunda in marasm. O spunea recent si Mihail Neamtu intr-un articol pentru Hotnews.Ro, cu aceşti termeni:

În presa noastră, voluptatea negaţiei atinge frecvent limita urii de sine. La un foarte urmărit post TV, ştirile de la ora cinci ne prezintă în continuare o Românie plină de violatori, nimfomane sau descreieraţi. E un an de criză şi telecomanda descoperă fie un carnaval lubric, fie o faună plină de reptile, batracieni sau nevertebrate. Suntem deja la ani lumină de retorica lui Cantemir, Eminescu, Cioran sau Patapievici.

Scormonind în hazna, producătorii caută să niveleze prin amestec şi contaminare, iar nu să diferenţieze prin eleganţă ori discernământ. Problemele grave, dar remediabile, dispar într-o isterie rozalie. Micile tragedii de budoar capătă, în schimb, dimensiuni cosmice. Titlurile de scandal scufundă reperele normalităţii. Veştile bune, zvonurile dătătoare de speranţă, licărul de umanitate al unei conversaţii – toate acestea nu „mai trec” pe sticlă.

Apel pentru sustinerea candidaturii lui Traian Basescu

Apel pentru sustinerea presedintelui Traian Basescu

România se află într-o criză profundă, determinată nu doar de criza globală, ci şi de criza de sistem social-politic intern, nu mai puţin gravă.  Această din urmă criză îşi are rădăcinile în impostura ce s-a produs la momentul în care revoluţia din decembrie 1989 a fost deturnată de „salvatorul” Iliescu şi de echipa sa compusă din nomenclaturişti de rangul 2 ai partidului, securităţii şi armatei, cu intenţia iniţială de a implementa în R.S.R. doar perestroika şi glasnostul gorbaciovist, dar care apoi, văzând că e imposibil să menţii „lagărul socialist” cu pluripartidism, cu libera concureţă, cu presa liberă şi cu o justiţie independentă (fie acestea şi minimale), s-au transformat din „comuniştii cu faţa umană” şi „adevăraţii socialişti” din seara zilei de 22 decembrie 1989 în „capitaliştii” sălbatici care vor transfera în cont propriu cea mai rentabilă parte din avuţia „întregului popor”. Ei au utlizat în acest scop nu regulile economiei de piaţă şi legile statului de drept pe care pretindeau demagogic că le-au redescoperit şi că le apără, ci mentalităţile şi metodele specifice „PCR”, bazate pe „pile, cunoştinţe, relaţii”, aşadar pe o corupţie devastatoare (în condiţiile în care fostul aparat de stat comunist nu doar că a rămas intact, ci a crescut monstruos în aşa-zisa perioadă de tranziţie, iar justiţia a fost ca şi inexistentă). Acesta e sistemul ticăloşit care a lovit România ca o năpastă infernală, mult înainte de a o lovi criza globală. Il putem denumi şi regimul Iliescu…

Ce este „sistemul ticăloşit” ? Este monstruoasa coaliţie dintre statul funcţionăresc hipertrofiat şi hipercentralizat de tip comunistoid şi un fals „stat de drept”, un stat de drept formal, evident, în care legile ordonatoare sau reglatoare-ocrotitoare ale sistemului libertăţii economice şi democratice fie nu există, fie sunt făcute doar în interesul unor clanuri, fie nu sunt aplicate decât discreţionar de funcţionarii, poliţaii, procurorii sau judecătorii proveniţi în cea mai mare parte din comuniştii cu mentalitate quasimafiotă, situaţie în care clanurile, frăţiile sau lojile constituite din impostorii decembrişti şi / sau din clientela lor au putut face ravagiile binecunoscute: indivizi care au devenit milionari sau miliardari (în valută forte) peste noapte, furând de la stat, spoliind bănci, înşelând sute de mii de cetăţeni şi corupând enorma funcţionărime şi justiţia pretins imparţială şi care indivizi practic tind să se substituie statului de drept şi ordinii publice, în interes strict privat sau de clan. Din cauza acestei pegre amorale / imorale, cinice, lacome, corupte, hedonist-consumiste şi egoiste, milioane de români oneşti au fost siliţi să părăsească ţara spre a-şi găsi de lucru printre străini ori s-au resemnat să subziste – hic et nunc – la limita civilizaţiei, într-un stat fals asistenţial, căci în fapt quasifeudal, în care relaţia dintre stat şi cetăţeanul asistat este aceea dintre stăpân şi vasal. Io, statul sau primarul (comunei, oraşului, judeţului) îţi dau atât cât să nu mori de foame (fără să-ţi creez locuri de muncă, ci doar prin minimalul „ajutor social”), iar tu mă votezi în etern. Or, în felul acesta, falimentul naţional – într-o lume deja postmodernă – este inevitabil.

Cel care a vorbit primul în mod deschis despre „sistemul ticăloşit” şi pericolul enorm pe care acesta îl reprezintă pentru societatea românească a fost preşedintele Traian Băsescu, în consens cu echipa sa de colaboratori. Însă preşedintele Băsescu nu doar că a denunţat „sistemul ticăloşit”, ci s-a înfruntat în mod explicit cu el încă de la începutul mandatului său, contând pe aliaţii politici din ADA, dar care din păcate nu s-au dovedit la înălţimea platformei „Dreptatea şi Adevărul”. Astăzi, practic, în condiţiile contraatacului virulent al „sistemului ticăloşit”, infiltrat peste tot (deci nu doar în tabăra „mogulilor”, dar şi, bineînţeles, în kafkianul Aparat de Stat sau în „justiţia” încă nereformată), Traian Băsescu nu mai are de partea sa decât publicul pe care l-a cucerit cu incontestabil talent politic. Acest public e însă din ce în ce mai bulversat de campania media ostilă preşedintelui, in fapt un permanent linsaj, şi comandată de cupola „sistemului ticăloşit” (care îl consideră pe preşedinte un „trădător al sistemului”). De aceea, acum e momentul ca preşedintele reformator să ştie că nu este singur în faţa golemului criptomafiot şi că alături de el se află nu doar oamenii simpli, ci şi cei ce trebuie să fie formatori de opinie şi cariatide ale societăţii civile mature şi responsabile.

Pe aceştia şi pe toţi cei ce se simt solidari cu acţiunea reformatoare a preşedintelui Traian Băsescu  îi chemăm să semneze apelul.

Viorel Padina si Vladimir Tismaneanu

http://viorelpadina.wordpress.com/apel-pentru-sustinerea-presedintelui-traian-basescu/

Geniale colaje (y compris cel de mai sus) pe:

http://hultan.wordpress.com

Pentru “Waszlaw” (v. comentariu la aceasta postare): statul de drept este unul in care justitia nu este subordonata intereselor mafiote, in care procedurile institutionale nu sunt calcate in picioare in functie de investitiile oligarhice, in care un ministru cinstit al justitiei cum a fost Monica Macovei isi poate face treaba fara interventii de dupa cortina petrodolarilor. Statul de drept este opusul statului de nedrept, totalitar (Unrechtsstaat).

Nu mai mai uit in ex-Cotidianul. Nu gasesc catusi de putin amuzanta contemplarea mlastinii.  Iata insa ca dl C. Rogozanu (pe Vox Publica) a ajuns sa scrie in acelasi stil de pomina al echipei Nisto-Rembo (once again, acest din urma nume l-a creat Bleen).  Sa-ti manifesti dezgustul suveran, fals-bascalios si insultator, pentru Apelul initiat de fostul disident Viorel Padina si sustinut de atita oameni (inclusiv, din prima clipa, subsemantul) este de-acum o proba de nervozitate extrema. Nu-mi amintesc ca dl Rogozanu sa fi scos vreun cuvant cand, la initiativa lui Emil Constantinescu, s-a lansat “Manifestul” intelectualilor pentru Crin Antonescu. Nu stiu ca acel text sa fi produs migrene altor persoane iritate de Apelul nostru. Mereu, de-a pururi si din nou, politica dublelor standarde.  Excelent scrie pe acest subiect Ioan T. Morar:

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/costi-rogozanu-te-rog-sa-nu-innebunesti-14754.html

Despre unicameral si alte dezbateri ratate (un articol de Dragos Paul Aligica)

Excelenta analiza lui Dragos Paul Aligica pe tema sterilitatii vociferante care domina, din pacate, spatiul confruntarilor publice din Romania zilelor noastre. Se reproseaza unui “grup” ca ar detine (ori ca ar incerca sa instaureze) un fel de monopol asupra sferei publice. Este vorba in realitate de absenta unor alternative coerente la ceea ce se ofera, pe linia proiectului politic al lui Traian Basescu, drept strategii menite sa scoata tara ceea ce putem numi sistemul Iliescu.  Un sistem controlat de clanuri, clici si mafii in care bunurile publice sunt alocate in functie de egoiste interese oligarhic-clientelare. Un sistem care dispretuieste decenta, perpetueza duplicitatea demagogica si goleste de continut institutiile procedural-democratice.

http://www.revista22.ro/articol-6986.html