Cui i-e frică de Monica Macovei? Frustrări, anxietăți, fobii (Un articol de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)

26/10/2014

Paradoxul acestor săptămâni de dinaintea alegerilor prezidențiale este că, în pofida prevestirilor sumbre despre neșansele Monicăi Macovei de a intra în turul al doilea, asistăm la o concentrare de tir, din varii direcții, exact înspre acest candidat. De ce această înverșunare? De ce i se măsluiește nu doar biografia, ci și programul? Pe cine deranjează candidata independentă? Care sunt categoriile contra ei? În acest articol, analiza reacțiilor în raport cu Monica Macovei servește pentru a pune în fața cititorului un tablou mai larg. Monica Macovei e alergătorul singuratic sprijinit de o galerie până acum tăcută, ignorată, uitată, într-o țară în care masificarea și majoritățile confortabile sunt acceptate fără crâcnire, indiferent de nocivitatea lor.

Penalii: este candidata care nu ascunde că, dacă ajunge la Cotroceni va fi consecventă cu tot programul ei anticorupție de până acum, implementat, empiric verificabil și meritoriu. Ponta este pentru toți aceștia candidatul ideal: de la tata socru și până la Dan Șova, toți ar respira ușurați dacă va câștiga el. La fel, bănuim, și serviciile, ori măcar unele facțiuni ale acestora.

Stângiștii radicali, incapabili să admită că politicul înseamnă participare reală, nu auto-excludere în provincia unei pseudo-purități doctrinare. Ostatici ai mentalității de sectă, au construit o sperietoare și nu contenesc să o biciuiască. Amuzant este că se întâlnesc pe plan obsesional (nu e prima dată) cu diverșii ortodoxiști fundamentaliști care, și ei, tună și fulgeră împotriva liberalismului “sălbatic”. Atâta cât există, stânga românească este de fapt incapabilă să-și asigure reprezentare politică, se consumă în dezbateri marginale cu efecte nule în plan politic. Poate că tocmai aceasta este marea ei frustrare, că nu se simte reprezentată. Și în loc să-i atace pe cei care uzurpă (nu intrăm în detalii, știm foarte bine că pesediștii sunt populiști, n-au nicio afinitate reală cu stânga democratică europeană) acel loc pe axa stânga-dreapta (adică FSN-PDSR-PSD în ultimul sfert de veac), atacă necontenit toți candidații consecvenți de centru-dreapta. De ce anume ar trebui să-i satisfacă Monica Macovei e greu, chiar imposibil, de înțeles. Ea chiar nu se adresează acestui electorat, nu credem că vreun candidat din lumea largă își propune să fie catch-all. Deci, dacă vor să fie onești, stângiștii din România ar trebui să-și trimită revendicările pe adresa candidatului lor “de stânga”, impecabilul, inegalabilul și inenarabilul Victor Viorel.

Păcăliții, înșelații propagandei delirante a antenelor și a pesediștilor: se induce ideea că Monica Macovei ar fi un fel de “doamnă de fier”, o fire de beton, o ființă terifiantă, o zmeoaică lipsită de suflet și câte alte asemenea năzbâtii. I se neagă nu doar curajul, ci și omenia, capacitatea de empatie pentru cei sărmani; este prezentată ca un fel de agentă a demonizatului “Mare Capital”. Și asta de către cine? Tocmai de către exponenții capitalismului de pradă, de către pseudo-elitele spoliatoare (Felix, oamenii lui Dinu Patriciu, ai lui Viorel Hrebenciuc, etc).

Comentariatul mai mult sau mai puțin stipendiat, dedat vechilor jocuri de putere, diverșii servitori ai partidelor îmbătrânite în rele, cinicii și amoralii. Scopul acestora este să ne convingă că toți candidații sunt păcătoși, că toți sunt pătați, că a plagia nu e nicidecum “un capăt de țară”, că mizeria morală este o fatalitate. Faptul că Monica Macovei este non-șantajabilă îi face apoplectici.

Anti-americanii și anti-europenii, care văd în simpla afirmare a domniei legii și statului de drept o imixtiune intolerabilă a partenerilor externi din Vest în treburile interne ale României. Unii sunt declarat putinofili. Monica Macovei, ca vârf de lance al luptei anticorupție, cu rezultate evidente, devine astfel, în ochii lor, agentul intereselor “imperialiste” americane și europene în țară. Revin marotele iliesciene despre refuzul de a “ne vinde țara”, dar și cele ceaușiste despre “neamestecul în treburile interne”.

Băsescofobii, cei care, în contra tuturor evidențelor, consideră candidatura Monicăi Macovei o prelungire identică a mandatului președintelui în funcție. O fac aprioric, fără discernământ, prezumtiv, și în pofida tuturor certitudinilor care dau o cu totul altfel de preferință electorală a președintelui.

Poate ar mai fi o sub-categorie, adeseori suprapusă celor anterioare: cei care erau extrem de fericiți pe vremea USL, cei care vedeau în statul gigantic și în parlamentul supradilatat o garanție că drumul spre neo-totalitarism e atent pavat. Pentru ei, Monica Macovei e impredictibilă (pentru că e singură, deci pe cont propriu, nu are în spate o mașinărie de partid unsă cu toate alifiile tranzacțiilor venale și oculte, dar, nu mai puțin important, pentru că e sinceră) și, prin urmare incontrolabilă. Și ar mai fi, desigur, naționaliștii. Noutatea e că ei sunt transpartinici. Sunt cei care au mers și merg pe ideea “trădătoarei”, a dușmanului României.

O categorie aparte, esențial distinctă în raport cu cele examinate mai sus, este aceea a pragmaticilor, prin convingere sau prin responsabilitate, care cred că dacă oricum nu este cotată cu șanse în sondaje, atunci nu merită un vot nici măcar în turul 1. Unii sunt oameni admirabili care raționalizează astfel dorința de a-l împiedica pe mitomanul galactic să ajungă la Cotroceni. Pentru ei, alegerile au fost deja decise la masa verde a sociologiei preelectorale. Cu deplin respect, cutezăm a întreba: Cu ce este fundamental diferită această logică de cea a democrației antebelice și interbelice în care cine organiza alegerile le și câștiga? “Să votăm cu cei care au câștigat dinainte”, ar spune ei… De fapt, să nu ne mai prezentăm deloc dacă avem gusturi politice alternative. Putem înțelege această poziție, ne este imposibil să o împărtășim.

La ora actuală, Monica Macovei pare a fi singurul candidat cu un program politic coerent. Tot ea participă direct, cu entuziasm și fără antemergători, la orice dezbatere reală, televizată sau nu. Lăsăm deliberat de-o parte interpretările malițioase și distorsionante ale acestui program politic. Nu insistăm nici asupra faptului că Monica Macovei propune o viziune despre țară și NU un set de politici guvernamentale asumate de un partid ori de o coaliție de partide. Dar ținem să accentuăm că din populismul de partid al celorlalți nu are cum să prindă ființă vreun “liberalism al bunăstării”.

Criticii mai mult sau mai puțin onești ai programului Monicăi Macovei omit faptul că România se află în metastază de ani de zile și că doar actuala revoluție a procurorilor mai poate salva ceva. Raptul este hiper-invaziv iar economia se găsește la pământ exact din pricina acestei boli (corupția!) cronice. Admițând că este vorba de critici de bună credință, ne miră faptul că aceștia pun carul înaintea boilor: înainte să ajungem vreo Suedie (tot de dragul argumentului lor stângist) parcă ar fi bine mai întâi să vedem cum putem să producem bunăstarea aceasta. În anii ’90, Ion Iliescu vocifera împotriva capitalismului, iar ideologii săi recurgeau la prestidigitații doctrinare spre a promova tot felul de căi miraculoase spre bunăstare (suedeză, japoneză, marțiană, etc.).

Credem totuși că în 2014 am depășit acest tip de înfierare anticapitalistă dragă primului președinte postdecembrist. Ca să redistribui ai nevoie să ai ce să redistribui. Ca să ai ce să redistribui, ai nevoie să te asiguri că nimeni nu bagă mâna în borcanul cu miere al statului, deci de domnia legii. Este, în fond, o chestiune de ABC democratic, și devine aproape înduioșător că mai există oameni care vor să apere săracii cu sloganuri din alt secol, orbi la experiențele istorice, nu doar ale României, ci și ale altor state. Cu ce, domnilor și doamnelor, cu ce? Președintele este un garant, un moderator, un reprezentant al statului în diferite contexte, nu confundați dregătoriile între ele. Iar dacă unul dintre candidați vă oferă Weltanschauungul său, înseamnă că vă prețuiește și că iubește transparența.

Am aflat cumva în această campanie ce idei economice au domnii Ponta ori Iohannis? Nu, sigur că nu (nemaipunând că pe cele ale premierului plagiator le-am văzut la lucru în ultimii doi ani). Ei nu deranjează pe nimeni pentru că nu au nicio opinie despre nimic. România lucrului bine făcut, dar cum anume? Probabil că vom afla în campania viitoare, deci pe pielea noastră. Între timp, continuă neabătut dublul-standard analitic și confundarea dorințelor cu realitatea. Întrebarea rămâne așadar valabilă: cui i-e frică de Monica Macovei? Deci cui i-e frică de viața fără iluzii deșarte? Cui i-e frică de viața trăita în adevăr? Vom vedea la vot.

Despre profilul ideologic, intelectual si moral al lui Victor Ponta, candidatul prezidential al PSD, premier al Romaniei si expert in iluzionism politic:

http://www.evz.ro/omul-de-plastilina-pontocratia-ca-farsa-ideologica.html

http://www.revista22.ro/reveriile-monarhice-ale-pesedistului–ponta-537i-alte-pove537ti-de-campanie-48919.html

http://www.contributors.ro/editorial/fie-va-mila-de-noi-domnule-ponta/

http://tismaneanu.wordpress.com/2014/09/20/mitomanul-galactic-un-kim-jong-un-de-dambovita/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/agentul-minciunii-impenetrabila-opacitate-a-ofi%C8%9Berului-acoperit-ponta-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

http://www.revista22.ro/homo-prevaricatus-sau-falsa-seninatate-a-lui-victor-ponta-17939.html

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/mitomanie-si-intelofobie-in-regimul-pontocratic/

http://www.frontpagemag.com/2013/vladimir-tismaneanu/permanent-putsch-in-romania/

Vladimir Tismaneanu s-a născut in 1951 la Brasov, traieste in Statele Unite din 1982, predă stiinte politice la Universitatea Maryland unde conduce Centrul de Studiere a Societatilor Post-comuniste, a fost bursier la Woodrow Wilson International Center for Scholars si in alte institute de studii avansate, a fost editorul revistei “East European Politics and Societies”, a scris numeroase cărti si colaborează constant la Radio Europa Liberă incepand din 1983. In 2006, a condus Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Marius Stan s-a născut in 1982 la Brasov, are un doctorat in stiinte politice, a publicat carti in Romania si Polonia, a condus revista “History of Communism in Europe”, a fost bursier NEC, este bursier post-doctoral la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti, colaboreaza la Radio Europa Liberă. Impreună au scris cartea “Dosar Stalin. Genialissimul generalissim”, Curtea Veche Publishing, 2014 si pregătesc o nouă carte intitulata “Dosar Lenin. Vraja nihilismului”.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/editorial/cui-i-e-frica-de-monica-macovei-frustrari-anxieta%c8%9bi-fobii-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/


Omul de plastilină: Pontocrația ca farsă ideologică

26/10/2014

Victor Ponta simbolizează triumful imposturii ideologice. Este omul fără o identitate precisă, îmbrățișează doctrine la fel cum unii își pun și își scot mănușile. Azi e maoist, mâine guevarist, poimâine anarhist, monahist, liber-schimbist și tot așa, din metamorfoză în metamorfoză. În planul convingerilor, este omul de plastilină sau, cum observă Raluca Alexandrescu in revista “22”, este cameleonul perfect. Pe scurt, Ponta este personajul paradigmatic pentru abisul moral numit PSD. Ceea ce este cu precădere deranjant este că ar vrea să lase impresia că ar fi un democrat sincer. Nu este. Nu dă de fapt doi bani pe democrație.

 

 

Politologul Alvaro Vargas Llosa distinge (și nu incorect, zic eu) între stânga “carnivoră” și cea “vegetariană”. Exemple pentru prima ar fi, la ora actuală, PC din Grecia, PC din Boemia și Moravia, PC al Federației Ruse, “Rifondazione” din Italia, sandiniștii, frații Castro, Hugo Chavez și epigonul său Nicolas Maduro, Evo Morales. Ce de-a doua este reformistă, deci nu pucistă, nu mesianic-revoluționară, și ar putea fi ilustrată cu nume precum Michelle Bachelet în Chile, François Hollande în Franța și Giorgio Napolitano în Italia.

Există în Europa o tradiție social-democrată îngenuncheată și distrusă de comuniști. Nu e vorba de idealizarea vreuneia din direcțiile stângii, ci de recunoașterea unor distincții. În Franța, de pildă, a existat o diferență semnificativă, de fapt una ireconciliabilă, între un Léon Blum (socialist) și un Maurice Thorez (comunist). La fel, între socialistul François Mitterrand și comunistul Georges Marchais. În Portugalia, social-democratul Mario Soares s-a opus pucismului ofițerilor marxiști apropiați de partidul comunist condus de veteranul stalinist Alvaro Cunhal.

Ceea ce vreau să accentuez este că Victor Ponta este un uzurpator și un farsor ideologic, nu are nimic de-a face cu tradiția social-democrației anti-totalitare, de la Léon Blum la Guy Mollet și Tony Blair. Este urmașul nu doar al lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, dar și al colaboraționiștilor Ștefan Voitec și Lothar Rădăceanu. Deci, în niciun caz al lui Titel Petrescu, Iosif Jumanca și Ion Flueraș (primul a fost întemnițat, ultimii doi au murit în închisorile comuniste).

Farsa politică in care rolul principal ii revine mitomanului galactic Victor Ponta nu este doar una grotescă, ci, prin consecințele ei previzibile, poate deveni una catastrofală. Aceasta este miza alegerilor ce vin: a împiedica eternizarea puterii mafiei pesediste și a contracara agresiunea împotriva statului de drept a iliesârbilor, hrebenciucilor (Father&Son), mazărilor și danșovilor, profitori cinici și inamici perfizi ai democrației din România.

Articol aparut in editia online a ziarului “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/omul-de-plastilina-pontocratia-ca-farsa-ideologica.html


Оде́са: Destinul unui oraș cosmopolit (Un articol de Marius Stan)

25/10/2014

Odesa, portul atipic al Mării Negre, un oraș ornat cu pavaje, colonade ori cu o superbă clădire a Operei ridicată de Ecaterina cea Mare în secolul XVIII, respiră cumva acronic în pofida situației politice neclare din Ucraina. În acest conglomerat multietnic în care își duc viața ucraineni, ruși, români, evrei, greci, bulgari, tătari și alte seminții, senzația predominantă rămâne cea pușkiniană: “În Odesa poți adulmeca Europa”. Nici măcar Mark Twain nu s-a simțit defel străin când a pășit pentru prima oară în acest port, în anul 1867. I-a amintit de îndată de casă, dar este de presupus și că Odesa (fondată de aceeași Ecaterina cea Mare la 1794) arăta puțin altfel în epocă, un oraș tânăr și plin de vitalitate, înțesat de varii aristocrați, de la cei ai locului și până la cei francezi. Fiul orașului, Isaac Emmanuilovici Babel (de fapt acest “Mark Twain” local), a contribuit din plin, prin povestirile sale, la faima spectaculoasă a portului. Pentru detalii privind istoria așezării, recomand excelentul volum al lui Charles King, Odessa: Genius and Death in a City of Dreams, W.W. Norton&Company, 2012. Personalitatea odesiană, așa cum a conturat-o Babel în scrierile lui și cum a readus-o King la suprafață în cartea sa, aparține oricărui localnic “care, dacă nu evreu el însuși, este totuși evreu într-un sens mai larg cultural. El este cosmopolit, se simte acasă peste tot în lume, se simte acasă într-un spațiu multicultural”. Aceștia sunt oamenii Odesei, de ieri și (poate și) de azi…

10
După tumultul politic care a debutat în Ucraina pe 21 noiembrie 2013, atunci când fostul președinte, Victor Ianukovici, a refuzat să semneze acordul de asociere la Uniunea Europeană, soarta fiecărei regiuni a devenit cât se poate de incertă. Nici Odesa nu a fost lipsită de mișcările centrifuge ale militanților pro-ruși și, nu mai departe de primăvara acestui an, au avut loc manifestații în care stabilitatea fragilă a orașului-port a fost pusă la grea încercare. Grupurile civile pro-ucrainene s-au confruntat atunci cu pro-rușii în centrul Odesei, chiar în Piața Kulikovo, unde protestatarii pro-putiniști declaraseră zona parte din “Noua Rusie, liberă de fasciști”. Între timp lucrurile par a se fi calmat. Din nou, relativ! Liderii separatiști de aici au fost recent arestați (de exemplu, Anton Davidchenko, principalul organizator al mișcării separatiste). Iar această toamnă găsește o Odesă pașnică, pestriță ca întotdeauna, vizitată de tot felul de turiști, scăldată în soarele cumsecade al Mării Negre…

 

9

Sigur, autoritățile ucrainene par a deține în acest moment controlul asupra situației din zonă și, cum spuneam, nu existau semne evidente (cel puțin în septembrie, a.c.) ale tușelor care ilustrează în aceste zile tensiunea din alte regiuni ale țării. În pofida calmului aparent, te poți aștepta totuși la reacții dintre cele mai diverse. De pildă, încercând să aflu direcția spre o anumită locație din Odesa, am intrat în vorbă, aletaoriu, cu un -poate?- localnic. Întrebându-l dacă vorbește engleză, m-am trezit contrat destul de agresiv: “Vorbești rusă? Atunci nici eu engleză”. Din tonalitate și privire, mi-am dat imediat seama că rusa nu este pur și simplu lingua franca a acestor caleidoscopice seminții, ci și un mod de a afirma tranșant o anumită preferință politică. Nu am insistat, în ciuda aerului turistic și cosmopolit al locului, într-o superbă toamnă de sfârșit de septembrie, este bine să-ți vezi de ale tale pentru că nu știi niciodată peste simpatizanții cărei tabere dai. Altfel, orașul este destul de sigur, atât ziua, cât și noaptea (mai ales în centrul vechi). Plaja cea galbenă a Odesei rămâne probabil locul cel mai reconfortant pe care îl poți găsi aici. La fel, terasele din centrul orașului respiră același aer puternic european asupra căruia nu se înșela absolut deloc Pușkin. M-am lăsat apoi desenat de un fel de “Ostap Bender” local, care articula într-un amestec vioi de idiș, rusă și engleză, chiar în fața monumentului celor 12 scaune ilfpetroviene. Le-am gustat celebrul compot local. Am negociat prețuri hazlii cu negustorii de călătorii cu iahtul din port și am survolat orașul dintr-un telescaun scârțâitor spre care te invitau plictisit, pentru câteva grivne, două doamne experte în croșetat. Pe Treptele Potemkin, ajunse celebre mai ales prin Serghei Eisenstein și al său “Crucișător”, te poți pierde ore întregi privind în depărtare spre gura portului și împreunarea semi-turcoaz dintre linia orizontului și Marea Neagră. Pentru partea plăcută a promenadei, mirosul îmbietor al mâncării locale, festivaluri, târguri, turiști și voie bună, recomand Deribasovskaia, artera principală a centrului vechi…

Odesa rămâne principala ieșire a Ucrainei la Marea Neagră. Istoria ei este brăzdată de teribile evenimente și nu este niciodată suficient să amintim că de numele acestui oraș se leagă și una din marile pete ale istoriei României: masacrarea evreilor în timpul administrării românești a orașului-port. Un subiect despre care s-a scris și se va mai scrie (de notat și că la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1945, mai rămăseseră aici doar 48(!) de evrei din cele câteva mii consemnate la începutul conflagrației). Nu știm ce se va mai întâmpla cu și în Odesa peste un an sau peste cinci. Timpul ne va lămuri. Dar oamenii locului par a fi în general dornici să-și perpetueze tradiția de “vitraliu cultural”, chiar în pofida acestor tragedii istorice de care n-au fost niciodată străini.

 

Articol si fotografii de Marius Stan aparute in revista online LaPunkt:

http://www.lapunkt.ro/2014/10/25/%d0%be%d0%b4%d0%b5%d1%81%d0%b0-destinul-unui-oras-cosmopolit/

 

odesa2

 


Normalitatea Monicai Macovei: Dansand tango cu Radu Moraru

24/10/2014

Nu ascund, mie mi-a placut mult acest moment final al emisiunii in care Radu Moraru a avut-o ca invitata pe candidata prezidentiala Monica Macovei. Nimic excesiv, crispat, contrafacut acolo. Poate ca altora nu le place, e dreptul lor. Dar mie acea muzica si acel dans imi apar ca sfidari ale sluteniei unei campanii care ii ignora pe oamenii reali, cu ale lor framantari, nostalgii, dorinte, aspiratii, melancolii. Suntem satui de minciuni si istericale, ne este dor de ceea ce putem numi frumusetea pierduta a sinceritatii.

De ce sunt atitatia tineri atrasi de candidatura Monicai Macovei? Pentru ca, asa cum nu voi osteni a o spune, este altfel. Adica, intr-un univers al anormalitatii imunde, Monica este ea insasi, opusul manipularilor si al complicitatilor insalubre. Pentru ca traieste in adevar si le ofera si altora sansa de a trai in adevar. Pentru ca este, cum spuneam intr-un articol scris impreuna cu Marius Stan, poarta noastra catre normalitate…

 

 


Abominabila crima: Cazul Gheorghe Ursu dupa 30 de ani

23/10/2014

Andrei Ursu a intrat in greva foamei pentru a-i convinge pe administratorii justitiei din Romania sa faca drepttate in cazul tatalui sau, inginerul disident Gheorghe Ursu, asasinat de Securitatea lui Nicolae Ceausescu. Imi exprim si aici deplina solidaritate cu Andrei Ursu, cu familia sa si cu cererile lor pe deplin indreptatite.

http://www.revista22.ro/fiul-disidentului-gheorghe-ursu-intra-in-greva-foamei-ucigasii-au-ramas-nepedespsiti–sustineti-apelul-adresat-primului-ministru-semnati-aici-48905.html

Reiau mai jos articolul pe acest blog in august 2013.

Criminalii, delatorii, colaboratorii formali si informali ai Securitatii, tortionarii si cadristii, cei numiti “persoane de incredere”, sunt liberi si nepasatori. Unii detin, ori au detinut pana foarte recent, functii importante, dau si lectii de anticomunism. Fosti informatori ai Securitatii tin prelegeri despre democratie si discursuri in Parlament. Par sa fi uitat cum era cand semnau angajamentele si primeau nume de cod. Unii au fost deconspirati, altii, sper, vor fi. Indignarile sunt insa efemere si selective. Este cineva socat ca fostul presedinte al UASCR, Ani Matei, conduce Comisia Romana pentru UNESCO?

Aceasta este trista realitate menita sa genereze cinism, frustrare, dezamagire, furie si dezgust. Scriu aceste randuri in clipa in care, ca la un semnal al unei invizibile dar extrem de eficiente baghete magice, televiziunile din “dotarea” unui fost securist pozeaza in portavoce a luptei pentru adevar. Au mistificat cat au putut, au batjocorit si au bagatelizat condamnarea dictaturii comuniste, azi si-au pus la piept insigna anticomunismului “pur si dur”. Rar mi-a fost dat sa vad o mai nerusinata forma de uzurpare, de confiscare, de deturnare prin supralicitare cinic-manipulativa, a unei cauze nobile. Testul cel mare ramane: vor lupta acesti artisti ai minciunii pentru pedepsirea asasinilor lui Gheorghe Ursu? Vor accepta ei faptul ca Securitatea lui Ceausescu a fost la fel de criminala, la fel de nociva precum aceea in care au facut cariera Enoiu, Bistran si Visinescu? Ca nu au existat doua Securitati, asa cum se straduie sa demonstreze scribii restauratiei ceausiste? Sa-mi fie ingaduit sa ma indoiesc.

In acesti 23 de ani am vazut prea multe travestiuri pentru a ma lasa inselat de ultimele din serie. Monstrul Enoiu e mort, dar chipul sau trebuie sa ramana pe veci gravat in memoria noastra ca  o imagine a abjectiei absolute. Asa mi-i imaginez pe asasinii lui Gheorghe Ursu…


Pinacoteca malefica: Evitabila eternitate a plagiatorului Ponta

22/10/2014

Într-un extraordinar articol apărut pe “Contributors”, Gabriel Liiceanu numeşte marele pericol al României de azi şi, mai ales, de mâine: terapia minciunii, a cinismului şi a corupţiei endemice care se numeşte Victor Ponta.

Dacă acest personaj ajunge preşedintele României, nu va dura mult până când ţară va fi tratată că un stat-paria în comunitatea statelor democratice, asemeni Ungariei lui Viktor Orban.

Victor Ponta are un scop precis: vrea să se înscăuneze la Cotroceni pentru a-şi eterniza domnia asupra resurselor ţării, pentru a perpetuă marele jaf pesedist, pentru face din miselie modul de existenţa al oricui vrea să nu fie o victima a sistemului autoritar-cleptocratic. Victor Ponta nu crede în cetăţeni, ci în supuşi. Pluralismul îl sperie şi îi repugnă. Este dictatorial, deci anti-democratic, prin convingeri, emoţii, instinct, afinităţi şi aspiraţii.

Victor Ponta nu crede în alternanţa, în feed-back, în dreptul alegătorilor de trage la răspundere pe cei aleşi. Urmaş al marelui mistificator şi profitor al băii de sânge din decembrie 1989, Ion Iliescu, şcolit în universul de intrigi bizantine al grupului condus de Adrian Năstase, Ponta nu crede în nimic în afară de propriile interese. Este narcisist, egoman, megaloman şi mitoman. Descriu cât pot de exact caracteristicile profilului sau psihologic.

Victor Ponta priveşte cu admiraţie spre Est şi cu suspiciune, poate chiar spaima, spre Vest. Nu crede în valorile liberale şi nu da doi bani pe drepturile omului. Este ahtiat de bani, faima şi putere, valorile morale i se par un moft intelectualist. Iar pentru intelectuali nu are decât dispreţ. Este vorba de un dispreţ ciocoiesc, născut de fapt din insurmontabile complexe, între care un mistuitor complex de inferioritate. Ce să-i răspundă mega-plagiatorul lui Gabriul Liiceanu? Ce să-i răspundă gnomul gigantului? Sunt convins că ne putem aştepta la unul din bancurile sale de mahala, la ironii greţoase şi la schimonoseli batjocoritoare.

Un lucru ignoră Victor Ponta. El nu înţelege că nu poate proşti o ţară întreagă, că ulciorul netrebniciei nu merge la apă de-a pururi, că există o raţiune a democraţiei pe care acţiunile sale iraţionale nu o pot distruge. Lui Victor Ponta trebuie să i se demonstreze, prin votul responsabil al cetăţenilor acestei ţări, că eternitatea să nu este câtuşi de puţin inevitabilă.

Articolul de mai sus a fost publicat ca editorial in ziarul “Evenimentul Zilei” de azi:

http://www.evz.ro/evitabila-eternitate-a-plagiatorului-ponta.html

Versiunea largita si actualizata a articolului de mai sus poate fi citita aici:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/pinacoteca-malefica-evitabila-eternitate-a-plagiatorului-ponta/

 


Il mai tineti minte pe Relu Fenechiu? Despre gafele de parcurs ale domnului Klaus Iohannis (Actualizat)

21/10/2014

Era unul dintre stalpii PNL. A fost ministru in guvernul uselist. Acum e dupa gratii. Avea raspunsuri bine confectionate, era unul din baronii penelisti. Am vazut un clip care m-a lasat cu gura cascata. Este in el dl Klaus Iohannis. Raspunde de o maniera care m-a facut sa scriu unui prieten: “Un Relu Fenechiu cu nume german”. Impasibil, se uita la tine si te lasa masca. Nu are framantari, are insa certitudini. Ghinionisti sunt profesorii de liceu care n-au avut norocul sau, oamenii fara sase case. The losers. Timp in care Monica Macovei este atacata ignobil ca fiind lipsita de compasiune pentru dezmostenitii soartei. Dl Iohannis surade ironic cand este intrebat despre casele sale, nu una, nu doua, ci sase. Va surade oare si cand va trebui sa se confrunte cu autoritarismul cleptocratic? O intrebare simpla: de ce vrea dl Iohannis sa devina presedinte?

Dl Iohannis si-a cerut scuze pentru remarca cel putin deplasata, a zis ca trecea printr-o pasa proasta in ziua respectiva. Ce se face tara asta daca va trece prin pase proaste cand ar fi presedinte? Nu stiu, nu ma pronunt. Dar, privind din nou acest dialog, ma cuprinde o mare, chinuitoare melancolie. E mai bun decat Victor Ponta? Poate. Asa ne spun oameni perfect onorabili. E mai uman decat Ponta? Nu stiu. Suntem asigurati de persoane cu biografii impresionante ca este trambulina spre normalitate. Ni se spune ca gresim prin orice nuanta critica. Intram, in mod obiectiv, chiar daca nu si subiectiv, in marea coalitie anti-Iohannis. Ca, asa cum se spunea candva, “”aducem apa la moara”. Ca ii servim mingea la fileu plagiatorului. Ca suntem naivi, lunateci, zapaciti, ca stricam lucrurile cu aceste vise naive despre viata traita in adevar. Ca e mult mai bine sa traim in liniste, pace si concordie. Ca e timpul sa terminam cu zarva, cu bataliile fara sens, fie acestea chiar si pentru statul de drept. Pentru ca, ni se spune, statul de drept e oricum o himera, o nalucire, o poveste de adormit copiii…

Ni se sugereaza ca optiunea e definitiva, implacabila, ori unul, ori altul. Sper sincer ca a fost un moment nefericit, o gafa de parcurs. In rest, dupa ce-am asistat la disecarea pe toate partile a programului Monicai Macovei, acuzata de cate-n luna si-n stele, astept cu maxim interes dezbaterile despre progamul d-lui Klaus Iohannis. Dupa cum astept si discutiile sale publice cu alti candidati, inclusiv Victor Ponta, Elena Udrea si Monica Macovei. E firesc, e normal, e necesar…

https://www.facebook.com/video.php?v=732533910151967

Update: Il compar, strict ca aparitie in acel clip, pe dl Klaus Iohannis cu politicianul Relu Fenechiu, ani de zile figura de varf a nucleului dur al PNL crinantonescian, deci al partidului care l-a lansat pe actualul candidat ACL in politica nationala. Consilierul personal al d-lui Iohannis, numit imediat dupa ce acesta si-a anuntat intentia de a candida, responsabil cu aparitiile si declaratiile sale publice, este dl Andrei Muraru, istoric iesean, propulsat in PNL, alaturi de fratele sau geaman, Alexandru, si in functii guvernamentale da nasul sau politic, Relu Fenechiu. La propunerea lui Crin Antonescu, dl Muraru, care lucrase la cabinetul premierului Tariceanu, a fost numit de premierul plagiator presedinte executiv al IICCMER, cu rang de secretar de stat. Fratele sau geaman a capatat si el o pozitie cu rang de secretar de stat la Patrimoniu.

Gemenii Muraru, azi hiper-activi in tabara ACL, au crescut politic sub patronajul echipei Antonescu-Fenechiu. Legatura dintre Klaus Iohannnis si PNL, deci partidul care a organizat, impreuna cu PSD si partidul de buzunar al lui Felix, tentativa esuata de lovitura de stat din iulie 2012 este incontestabila. Nu o neaga nici dl Iohannis, din cate stiu, dar prefera sa eludeze subiectul. Adica sa-l ignore, sa-l nege, sa-l refuleze. Pucistii continua sa se afle la conducerea acelui partid, chiar daca domnul Vasile Blaga prefera sa ignore acest “detaliu”.

Nu ascund ca, atata timp cat PNL si presedintele sau nu se delimiteaza de acea agresiune impotriva statului de drept, pentru mine este imposibil sa dau crezare angajamentelor lor democratice. Nu impun nimanui pozitia mea. Dar am dreptul la ea, asemeni oricarei alte persoane care doreste sa analizeze starea politica, sociala si morala din Romania de azi. Un cititor imi reproseaza ca nu am comparat averea declarata a lui Klaus Iohannis cu aceea a Monicai Macovei. Raspund: nu era cazul. Declaratia din clip, ulterior regretata, a d-lui Iohannis era despre alti profesori de liceu care nu s-au invrednicit, pasamite, sa ajunga la perfomanta sa imobiliara. Daca as compara proprietatile Monicai Macovei (ceea ce nu ma intereseaza, nu acesta e subiectul), aa face-o cu alti europarlamentari, de la Theodor Stolojan si Adina Valean la Daciana Sarbu si Corina Cretu…

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/il-mai-tineti-minte-pe-relu-fenechiu-despre-gafele-de-parcurs-ale-domnului-klaus-iohannis/

 

 


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 183 other followers