Romania, incotro? Imperativul normalitatii democratice

Este 16 decembrie 2009. Au trecut douazeci de ani.  PSD-ul, prezidat “onorific” de inamovibilul Ion Iliescu, a pierdut alegerile prezidentiale, varfurile sale au pornit luptele fractioniste  (mostenire a culturii politice din care provine acest partid). Sa speram ca va castiga ratiunea si ca un politician versat, unul dintre putinii social democrati care iau in serios doctrina si istoria acestei miscari, precum Cristian Diaconescu, va ajunge sa conduca partidul.  Al doilea mandat al lui Traian Basescu va trebui sa se traduca in aliante previzibile, in reconfigurarea spectrului politic, in directia celor doi poli care trebuie dezvoltati si consolidati: centru-stanga si centru-dreapta. Recomand lucida analiza propusa de ziaristul Petre M. Iancu de la Deutsche Welle.  Este intr-adevar bizar sa-l auzim pe Crin Antonescu, cel care nu conteneste sa sustina suprerealista teza a lui Mircea Geoana privind “victoria reala a PSD”  jucand la doua, trei, patru capete si pretinzand pentru un partid perdant si o conducere capitularda pozitia de premier.  Iata un fragment si link-ul:

Mai mult chiar decat triumful lui Basescu, infrangerea in alegeri a acestui grup, avand in fata cuplul Antonescu-Geoana, iar in culise o camarila de politicieni si oameni de afaceri imbogatiti pe spinarea statului roman, a lansat in spatiul public un semnal clar.

Desi grav polarizat, electoratul a sfarsit prin a-si exprima fara echivoc prioritatile. E limpede ce vrea poporul, devreme ce, in ciuda artileriei dezinformative tragand la foc continuu contra lui Basescu, majoritatea cetatenilor a aderat nu la „proiectul Johannis”, cel „pentru linistea noastra”, ci la cel prezidential, de modernizare si reformare a clasei politice si a justitiei.

Ramane ca prioritatile natiunii, cu totul altele decat  in anii ‘90, sa devina si cele ale statului roman, astfel incat, gratie unui executiv adecvat, sistemul sa acceada la o oarecare normalitate democratica. Pe moment partidele invinse din Romania n-au insa timp de-o treaba grea. Si nici de evaluarea onesta a mesajului alegatorilor. Fiindca au devenit scenele obisnuitelor reglari de conturi postelectorale.

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-6730150-basescu-menghina-istoriei.htm

Excelente postari pe blogul Politeia.  Intr-adevar, dezastrul coalitiei Grivco a fost in mare masura izbanda Timisoarei, oras-martir, oras-erou.

http://theophylepoliteia.wordpress.com/

Eram la Toronto exact acum douazeci de ani cand postul de televizunie public CBC a transmis un documentar despre Romania lui Ceausescu. Am comentat acel film, am fost intrerupt de stirile despre inceputul revolutiei. In seara de 16 decembrie 1989 am afirmat pe postul de televiziune publica din SUA, PBS, intr-o discutie cu Robin McNeil, in cadrul McNeil-Lehrer NewsHour, ca a sosit momentul final pentru tirania comunista din Romania. Nu eram inca multi care sa credem acest lucru. Cu doar vreo trei saptamani mai devreme, avusese loc Congresul al XIV-lea al PCR, pe care l-am numit atunci congresul rusinii si disperarii.  Trimisesem un articol (op-ed) la New York Times cu titlul “Will Romania Be Next?”, sugerand ca fortareata stalinismului national era mult mai subreda decat o prezentau telejurnalul si alte documente propagandistice ceausiste.  Ziarul a decis sa nu publice articolul meu, a aparut un alt text care descria Romania drept locul unde nu se poate intampla nimic.  Pe 22 decembrie dimineata, m-a sunat responsabilul paginii op-ed si mi-a cerut sa trimit urgent un comentariu. L-am scris in mare viteza, platind tribut primelor iluzii (a aparut a doua zi). 

Dupa cateva zile am inteles ca aveam de-a face cu o mare sarada. Ca revolutia anticomunista fusese confiscata de un grup de nomenklaturisti cinici (am scris imediat un text in The New Republic intitulat “New Masks, Old Faces: The Romanian Junta’s Familar Face“, 5 februarie 1990).   Ceea ce nu stirbeste cu nimic jertfa celor peste o mie de oameni, ci doar ne obliga sa rememoram ce s-a petrecut, sa spunem lucrurilor pe nume, sa nu ne ferim de adevar.  Sa intelegem ca reconcilierea nu este posibila in absenta caintei. Ca asumarea trecutului inseamna solidaritaatea memoriei.  Ca adevarul si normalitatea sunt inseparabile. O stim de la istorica germana Gesinne Schwann: tacerea are o forta distructiva (acrea ei pe acest subiect ar trebui tradusa urgent in romaneste).  As merge mai departe si as spune ca tacerea umileste.  Important a fost ca  minunea s-a petrecut. 1989 a fost, neindois, un an miraculos, annus mirabilis, cum l-a numit Ioan Paul al II-lea.  Tot asa cum ceea ce parea imposibil s-a petrecut pe 6 decembrie 2009.  Pentru ca nimeni nu poate calca in picioare la infinit libertatea, onoarea si demnitatea oamenilor. Mastile au cazut definitiv.  Trucul fesenist nu va prinde a doua ora.

Salvati PNL-ul! Un apel catre istoricul Neagu Djuvara

“Nu fac parte din nici-un partid politic actual cum n-am facut parte nici inainte de 1989.Nici parintii si nici rudele mele nu au fost inscrise in partidul comunist,deoarece am avut cu totii o ura congenitala fata de ciuma rosie. In 1990 am votat cu Ion Ratiu dar in Duminica Orbilor,majoritatea romanilor au votat cu Ion Iliescu,si atunci am stiut:romanii au votat impotriva lor. Marea majoritate aveau creierele spalate in urma activitatii sustinute a activistilor pcr ca tov. Ion Iliescu sau Brucan ,sprijiniti de armata pusa sub ordinele lui Militaru,intarita cu cadrele securitatii dizolvata in randurile ei si pe minerii folositi ca arma,impotriva celor ce credeau in democratie.V-am admirat domnule Neagu Djuvara atat ca istoric de mare clasa ce sunteti,dar si ca om. Sunteti un liberal,un umanist,un carturar de seama a acestui popor. Nu pot intelege cum ati putut sa va dati girul unuia, precum Crin Antonescu, sa ajunga in fruntea unui partid,prin natura sa anticomunist, si sa-l arunce in bratele acelei monstruase coalitii antibasescu,singurul presedinte al Romaniei care a condamnat crimele comunismului. Mai pot fi numiti fruntasii partidului liberal de azi,urmasii lui C.I.Bratianu, victima inchisorilor comuniste?Un Dinu Patriciu conduce partidul liberal prin interpusii sai?Cred ca aveti un cuvant de spus in privinta asta,domnule Neagu Djuvara.Va implor sa va implicati in lupta cu cu cei ce au decimat adevarata intelectualitate a acestei tari in primul deceniu comunist,au pervertit mintea unui popor,aducandu-l la rolul de aplaudaci ai “marelui conducator”,si care au jefuit nepedepsiti aceasta tara in ultimii 20 de ani.”

Acest text, reactie de real bun simt la degringolada PNL sub “indrumarea” echipei Antonescu-Orban-Nicolai, semnat de Paul Brandus a aparut pe site-ul:

http://www.petitieonline.ro/petitie/scrisoare_deschisa_catre_neagu_djuvara-p55605047.html

Recomand de asemenea un excelent articol de Bogdan Ivascu pe tema prabusirii PNLului crinizat:

http://bogdanivascu.wordpress.com/2009/12/14/bunul-simt-cu-tupeu-de-borfas/

Reiau aici,  de pe forumul din EvZ, o reactie la articolul meu. Prin tonalitatea amar-melancolica, imi aminteste finalul filmul A fost sau n-a fost, de Corneliu Porumboiu:

O TEMPORA!

de Tina(Vizitator), miercuri, 16 decembrie 2009 – 01:33

Inteligente si de bun simt observatiile, domnule Tismaneanu. Oricum, iata, dupa douazeci de ani, putem spune ca nu ne mai e frica. Istoria imediata nu se scrie insa, pana nu se va afla adevarul despre revolutie. Deocamdata, se cunosc doar opiniile celor ce-au ordonat focul. In alta ordine de idei, vazandu-i pe ilie nastase si mircea dinescu langa geona in seara-i fatidica am avut o revelatie si o curiozitate. Brusc, mi-am amintit ca atunci cand se tragea la revolutie, dupa Ilie Nastase au fost trimisi salvatori. Curiozitatea inca nu mi-am depasit-o. Inca nu sunt lamurita vizavi de scolile pe care le-a facut dinescu. In rest, bucurati-va alaturi de noi oriunde va aflati, domnule Tismaneanu. Vin sarbatorile si-n Romania. P.S. Ar merita stranse toate postarile pline de venin de pe aici si citite peste alti 20 de ani.

 

PS: De-a lungul anilor, mi-a fost dat sa citesc multe texte abjecte. Trebuie sa admit insa ca nu am avut prilejul sa citesc ceva la fel de mizerabil precum editorialul de azi din ex-Cotidianul semnat de vidanjorul Nistorescu.  Nu voi reproduce aici decat incheierea, apoteoza a nimicniciei morale si a tupeului unui nomenklaturist apoplectic. Nistorescu este ultima persoana care poate pretui ce inseamna glorie. Urmasul lui T. Selmaru, N. Moraru, Nestor Ignat, N. Corbu, D. Popescu, N. Dragos si E. Florescu, n-a cunoscut gloria si nu o va avea vreodata. Anafabet politic, ageamiu etic, agramat filosofic, peltic conceptual, macinat de toate complexele de inferioritate ce pot fi imaginate, iata-l acum improscand cu noroi, jignind, insultand, calcand in picioare memoria victimelor comunismului.  Il asigur pe Nistorescu, dar si pe cei care-l platesc (distrugandu-si bugetele, ceea ce nu ma face sa plang), ca abia acum incepe opera de reala asanare. El este funestul impostor, scormonitorul in haznale, noul Eugen Barbu, detractorul a tot ce inseamna valoare in Romania. Timpul nistorestilor, timpul infamiei si al minciunii, a trecut.

“Faptul că Traian Băsescu a câştigat alegerile este dovada că profeţia lui Silviu Brucan n-a fost corectă. Eu cred că o putem trece liniştiţi în galeria celor mai cunoscute minciuni româneşti. Reînvestirea preşedintelui poate fi un reper doar pentru a delimita mai uşor popularitatea de glorie. Popularitatea sa este enormă. Gloria sa, extrem de puţină! Condamnarea comunismului de un agent al Securităţii şi pe baza unui document întocmit de un propagandist al acestuia (Vladimir Tismăneanu) ne ajută să înţelegem impostura. Niciodată n-a fost ce a pretins că este şi n-a dus la capăt ce a promis. Din toate cele pomenite sau trâmbiţate cu sârg nu s-a ales decât praful. Şi bunăstarea celor care au intonat aceeaşi partitură a demagogiei!”

Sfarsit de partida: Mircea Geoana nu mai pleaca la Venetia

Dupa belicoasele declaratii de  ieri, dupa rabufnirile agresive ale patronului sau politic Ion Iliescu, iata ca Mircea Geoana a decis sa recunoasca decizia Curtii Constitutionale de respingere a contestatiei PSD privind alegerea lui Traian Basescu ca presedinte al Romaniei. Panzele albe, vanturate deunazi, s-au evaporat fara urma. Presedintele (inca) al PSD nu se mai duce la CEDO, nici la Venetia, sa reclame “fraudarea”.  Din varful buzelor, a contrecoeur, Mircea Geoana a facut in fine ce-ar fi fost normal sa faca lunea trecuta.

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, luni seara, ca “a luat act” si ca “accepta”  decizia Curtii Constitutionale legata de alegerea lui Traian Basescu in functia de sef al statului. “L-am sunat pe Traian Basescu si i-am urat succes in noul mandat de presedinte”, a spus Geoana, adaugand ca va continua sa conduca PSD spre social-democratie. Declaratia sa a fost facuta in aceeasi seara in care Curtea Constitutionala a respins contestatia PSD privind rezultatul alegerilor din 6 decembrie. Judecatorii au constat in unanimitate ca Traian Basescu este ales in functia de Presedinte al Romaniei, “intrunind cel mai mare numar de voturi din cele valabil exprimate”.

Dar sa nu ne facem iluzii. Liderul (inca) al PSD si al Senatului vrea comisie parlamentara care sa se ocupe de aceste alegeri. Sunt convins ca vor exista destui colegi de partid care il vor lamuri ca ceea ce propune este de fapt o sfidare a deciziei Curtii Constitutionale. Ori accepti verdictul urnelor si actionezi in consecinta, ori nu-l accepti. Tertium non datur.  Intre timp, sunt convins, se urzesc numeroase intrigi in sediul de pe Kiseleff, prin taverne si cafenele, toate urmarind debarcarea lui Mircea Geoana. Sfarsitul de partida se anunta interesant.

Pe blogul Politeia, o excelenta postare cu titlul Victoria comandantului de cursa lunga. Imi amintesc speech-ul lui Traian Basescu la Council on Foreign Relations, aici, la Washington, in februarie 2005. Spunea atunci proaspat alesul Presedinte al Romaniei: “Eu sunt capitan de nava. Nava pe care o conduc acum se numeste Romania si o voi aduce la tarm, fara teama de furtuni”. Tarmul se numeste stat de drept, justitie independenta, eradicarea coruptiei, asanarea clasei politice, decomunizare, bunastarea cetatenilor, aliante solide in comunitatea euro-atlantica, o Noua Republica.

http://theophylepoliteia.wordpress.com/2009/12/14/victoria-comandantului-de-cursa-lunga/

Blestemul democratiei: Din gandirea lui Mircea Geoana si a pugilistului politic Ion Iliescu (updated)

Respingerea contestatiei PSD de catre Curtea Constitutionala a Romaniei!

Curtea Constitutionala a respins luni contestatia PSD privind rezultatul alegerilor din 6 decembrie, au declarat surse judiciare, citate de NewsIn. PSD a reclamat Curtii Constitutionale fraudarea alegerilor prezidentiale, solicitand repetarea turului II de scrutin.

Nimeni nu-si savureaza infrangerea, deci nu trebuie sa-i fie luata in nume de rau lui Mircea Geoana starea de descumpanita irascibilitate, probabil debutul unei nevroze,  pe care o manifesta tot mai acut. Putin stoicism, o anumita detasare auto-ironica (glumele pe seama sa abunda, transformandu-l in neinvidiabilul epigon al lui Romulus Zaroni),  nu i-ar dauna fostului ambasador la Washington: nu incepe si nu se termina lumea cu alegerile din decembrie 2009.  Pe de alta parte, el stie exact cu cine are de-a face.  PSD-ul nu este un club ( o famiglia) in care se rasplateste esecul, ba chiar dimpotriva. Baronii sunt turbati la ora actuala si vor actiona mai rapid decat isi inchipuie multi. Alianta cu aripa crinica a PNL nu a dus unde se spera, in pofida jocurilor de culise si a milioanelor investite de oligarhi.  In privinta sinuciderii morale peneliste recomand articolul lui Mircea Mihaies din EvZ de luni 14 deceembrie (este de-acum accesibil online). Un text pe cat de sever, pe atat de adevarat.

Traian Basescu iese fortificat din verificarea voturilor anulate. Lumea este agasata de scancetele pesediste. Andrei Plesu scria acum cateva saptamani ca dintre cei trei candidati, Traian Basescu se dovedeste singurul care actioneaza ca un autentic adult. Iata ca si acum, cand o minima sportivitate ar trebui sa-l stimuleze pe Mircea Geoana sa conceada victoria adversarului sau, el se obstineaza sa ameninte cu CEDO, cu Venetia, cu “tovarasa diriginta”  etc  Cat priveste juramintele de credinta fata de PSD, ele ar merita un comentariu separat. Nu jura candva si Cozmin Gusa, dupa care a plecat, dupa care a revenit, dupa care…

Iata un fragment din declaratiile lui Mircea Geoana pe Antena 3. In cazul partidului pe care il conduce, a vorbi despre un regim blestemat este ca si cum ai conversa despre funie in casa spanzuratului. Sistemul Iliescu, intemeiat acum doua decenii, in decembrie 1989, prin frauda semantica si conspiratii de palat, a fost zguduit de demersul lui Traian Basescu de reformare a structurilor institutionale, de eradicare a coruptiei, de intarire a statului de drept si de condamnare a trecutului comunist. Acest sistem ticalosit este primejduit de victoria lui Traian Basescu. Actuala campanie pesedista, sprijinita in chip scandalos de echipa Antonescu-Orban-Nicolai, ar putea fi vazuta in perspectiva istorica drept un ultim spasm al nomenklaturii. (VT)

“Vreti cinci ani de dubiu, cinci ani de regim blestemat? Pentru ca cine pleaca  cu astfel de minciuna la drum, ala este blestemat si ca persoana si ca regim politic, si tot pe noi se intoarce. Cand pleci ca si cocosatul de la Notre Dame cu povara minciunii in carca, se va intoarce impotriva ta”.

PS 1. Cat priveste stangacia scuzelor lui Mircea Geoana legate de vizita in miez de noapte la resedinta lui Sorin Ovidiu Vantu, nu e nimic de adaugat la comentariul lui Sever Voinescu. Este de mirare ca nu a trecut si pe la Dinu Patriciu, tot in cautare de relaxare pe fotoliile oligarhilor-maseuri:

http://severvoinescu.wordpress.com/2009/12/13/scuzele-dlui-geoana/

PS 2. Sunt convins ca se vor inteti dezertarile pesediste, ca Mircea Geoana nu va putea continua la infinit sa-si convinga colegii de ceea ce traieste el in aceste momente de derealizare deluzionala. Oricum, ar fi bine sa se trezeasca la realitate, sa admita ca a pierdut batalia, sa-si felicite contra-candidatul invingator, sa-i ureze succes.  Nu este prea tarziu pentru a-si oferi demisia de onoare. Cum ar fi cazul sa o faca si Crin Antonescu.  Cand scriu aceste randuri (luni, 14 decembrie dimineata, aici la Washington) lucrurile se precipita in PSD.  Iata o postare de Catalin Avramescu pe acest subiect:

http://web.me.com/avramescu/Avramescus_Site/Blog/Entries/2009/12/14_Demisia_la_orizont.html

PS 3. Putea oare sa se abtina Ion Iliescu in aceste zile de la poluarea climatului public?  Iata ca nu (ccea ce era de fapt previzibil). Intr-un interviu cu Mediafax, reluat pe HotNews, fostul secretar al CC al PCR si liderul formatiunii succesoare numita FSN, jigneste diaspora, pe basarabeni si pe diplomatii romani care au organizat si monitorizat alegerile in strainatate. Reflexele automate ale veteranului propagandist isi iau revansa asupra unei minime moderatii. La aproape 80 de ani, cand altii isi traiesc in liniste anii de senectute, pugilistul comunist Ion Iliescu, adversar visceral al procedurilor democratice, uzurpatorul revolutiei din 1989,  iese la atac, vrea tranta politica, vrea batalii electorale (adica furturi ca in noiembrie 1946!), vrea “zdrobirea dusmanilor poporului” sortiti, ca in cantecele furibunde ale junetii sale, “sa piara pana la unul”…

“Cu un presedinte care nu e ales cu voturile din tara si se bazeaza doar pe voturile falsificate in exterior, chestiunea devine foarte complicata pentru imaginea tarii si a democratiei noastre”.

Semnalez aici si scrisoarea deschisa adresata istoricului Neagu Djuvara, figura de seama a PNL, de catre un tanar doritor sa salveze ce se mai poate salva din mostenirea acestui partid:

http://www.petitieonline.ro/petitie/scrisoare_deschisa_catre_neagu_djuvara-p55605047.html

Absurdul si miracolul: Destinul lui Mircea Geoana sub semnul “Viceversa”

Excelent articolul lui Mircea Cartarescu din EvZ!

Catusi de putin triumfalist, este o analiza la rece a unei situatii de fapt tragicomice, nascuta parca din opera lui Caragiale. Asemeni unui celebru personaj, Mircea Geoana sufera azi consecintele a ceea ce pentru el ar tine de domeniul absurdului: o inversare de numere, o pacaleala, o festa a destinului. Doar ca acest enorm, ineluctabil “viceversa” s-a nascut din realitati inconturnabile: efectele nefaste ale unei asocieri fara rezerve cu fortele oligarhiei dezlantuite si capacitatea lui Traian Basescu de a inspira si mobiliza increderea unei largi, majoritare parti a electoratului.

Acolo unde Emil Constantinescu se retragea smiorcaindu-se, de fapt auto-victimizandu-se de o maniera penibila, Traian Basescu a luptat temerar.  Nu si-a declarat, precum fostul rector al Universitatii din Bucuresti, “scarba pentru politica” si nu s-a marturisit “invins de structuri”.  Sistemul ticalosit, retelele parazitar-oculte (cu legaturi estice de-acum eclatante), cabalele cele mai insalubre, nu l-au infrant.  Ma amuza sa citesc texte in care se despica firul-n paisprezece scrise de eseisti care incearca sa ne (si sa se) convinga ca un vot pentru Mircea Geoana ar fi fost unul impotriva “dictaturii”.

Mult mai rational s-a exprimat acum cateva saptamani, in Observator Cultural, Caius Dobrescu, cunoscutul intelectual, eseist, poet, prozator, cand spunea ca la al doilea tur, el, liberal convins, nu va vota nici pentru Traian Basescu, nici pentru Mircea Geoana. O pozitie coerenta, din punctul de vedere al cuiva extrem de critic cu unele din actiunile lui Traian Basescu, dar in chip onest un om al dreptei liberal-conservatoare. In plus, unul care nu pune sub semnul derizoriului (ori al fatarniciei) condamnarea dictaturii comuniste drept ilegitima si criminala doar pe baza unor idiosincrasii personale . Un intelectual care intelege sa-si ridice vocea impotriva infamiilor rostite la adresa unui H.-R.Patapievici, Sever Voinescu, Teodor Baconsky ori a mea, nu sa le potenteze cu un dubios rictus aprobativ…

Numai un ignar ar putea crede ca referinta la suveranitatea poporului inseamna populism.  In acest caz, populisti vor fi fost si parintii fondatori ai democratiei americane.  In pofida aliantelor baroce nascute mai mult sau mai putin peste noapte, prin calcarea in picioare a principiilor de catre liderii PNL. Cand Crin Antonescu isi rationalizeaza capitularea invocand relatia Havel-Dubcek, el schilodeste istoria.  Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD, nu este nicicum o versiune romaneasca a lui Dubcek. In plus, Havel nu l-a insarcinat pe fostul  lider comunist din perioada Primaverii de la Praga sa formeze guvernul.  In 1989, Lech Walesa a acceptat strategia Mesei Rotunde, dar nu s-a aliat cu generalul Jaruzelski si cu comunistii (fie ei si vag reformati).

Ceea ce pentru Mircea Geoana tine de jocul absurdului, pentru peste 50 la suta dintre alegatorii romani (din tara, din Basarabia si din diaspora) inseamna prezenta miracolului. Un miracol inrudit cu cel din 1989. Deci unul generat de speranta si de refuzul pactizarii cu fortele Raului.(VT)

Iata concluzia articolului si linkul:

“Geoană a fost un cal mort în această campanie. Alături de moguli, a jucat permanent în favoarea lui Băsescu. O face şi acum, făcând pandalii ca un copil căruia i s-a smuls acadeaua. Unii politicieni nu ştiu să piardă, dar Geoană nu vrea, nu concepe să piardă. Sub privirile întristate ale celor din jur, el repetă mereu şi mereu, rătăcit, „sunt preşedinte”, aşa cum suspomenitul Lefter îngâna cu blândeţe, culegând cioburi de farfurii: „viceversa…viceversa…”.

Băsescu ar fi trebuit să piardă, era scris în stele. Geoană ar fi trebuit să câştige. Toţi am crezut asta în cele din urmă, intimidaţi de enormitatea puterii celorlalţi. Dar a fost viceversa, şi asta e tot ce contează. Am luat-o din nou pe drumul cel bun, fie şi din greşeală.”

Recomand, de asemenea, interviul cu politologul Tom Gallagher aparut in revista 22. Analize oneste, percutante, cu o baza istorico-sociologica substantiala. O lectie de acuratete in diagnosticul situatiei actuale.

Mostenirile lui Iliescu: De la PCR la PSD, de la UASCR la UNSR

Demonstratie in fata Palatului Cotroceni: circa o suta de studenti, legati de Uniunea Nationala a Studentilor din Romania, protesteaza impotriva rezultatului alegerilor. Nu le place Traian Basescu, l-ar fi dorit pe Mircea Geoana, cu ai sai body guarzi de tip tonton-macoute, in fruntea Romaniei. E dreptul lor. Dar nu ma pot abtine sa nu remarc similitudinile flagrante de metode intre actualii demonstranti, folosind amenintari si incercand sa intimideze fortele de ordine, si ciomagarii utecisti in fruntea carora si-a facut nefasta ucenicie Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD. 

In genere, la ora actuala, organizatiile studentesti sunt cele care se opun autoritarismului de extrema stanga ori dreapta. In Venezuela, studentii sunt in fruntea luptei societatii civile impotriva despotismului lui Chavez. Iata ca o organizatie studenteasca din Romania, direct legata de PSD, a decis sa reinvie sinistrele traditii ale “Tineretului Progresist” nascocit si manevrat de Gheorghiu-Dej si Ana Pauker in perioada 1945-1948. O organizatie care a atacat continuu Tineretul Liberal si National-Taranist.  Un instrument totalitar  care a inghitit ce mai ramasese din Tineretul Social Democrat. 

Probabil ca Mircea Geoana nu are habar de aceste detalii istorice. Nici nu ar avea nevoie de ele: el ii ingaduie mentorului sau, Ion Iliescu, sa-si savureze acum, la batranete, retrairea momentelor de deplorabila satasfactie din junetea sa “revolutionara”. Cand aplica orbeste directivele moscovite de distrugere a pluralismului politic si a oricarui spatiu de autonomie civica.  Mi-i pot inchipui pe fostii lideri/activisti ai UASCR (Uniunea Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania)  Ion Traian Stefanescu, Pantelimon Gavanescu, Constantin Bostina, George Copos, Octav Cozmanca  etc urmarind incantati aceste clipe rusinoase.  Jenant, extrem de jenant acest comportament al “purtatorilor de flamuri rosii”. Pe scurt, revoltator.

Pe forumul Hotnews, intre alte reactii (cele mai multe favorabile) la publicarea uneri versiuni largite a acestui text, am primit acest interesante mesaje de mai jos. Nu comentez mizeriile postate de diversii anonimi pesedisti (ori, cine stie, poate penelisti), disperati ca nu ajuns la putere si gata sa recurga la obositele calomnii de-acum super-fumate:

UASCR (Vineri, 11 decembrie 2009, 11:52)

Gheorghe Buhac [anonim]

Domnule Tismaneanu,

Am fost in sala Cogresului (MAN-in dealul Mitropoliei)) cand Mircea Angelescu i-a predat stafeta lui Ion Iliescu la Conferinta a 7-a a tineretului studentesc comunist la nou infiintata UASCR -era meciul de fotbal Turcia-Romania si pentruca studentii au dat radiourile prea tare , daduse gol Dumitrache – s-a cerut o pauza pentru ascultarea meciului de la Istanbul .
Domnule Tismaneanu apreciez efortul Dumneavoastra de a improspata memoria tinerilor nascuti dupa 1990.
Dar vreau sa va informez ca Stefan Andrei nu a fost UASCR-ist .
Va stau la dispozitie si cu alte informatii despre adevaratii UASCRisti..
Cu stima
Gheorghe Buhac

Diversiune pusa la cale de PSD (Vineri, 11 decembrie 2009, 18:45)Misa Bodnarciuc [anonim]

UNSR este o organizatie care reprezinta cativa studenti comunisti in slujba PSD. Ei sunt incurajati prin oferirea de functii si avantaje. Vezi fostii lideri unde sunt. Aseara dupa actiune au dat un chef udat din belsug cu bauturi alese cumparate din banii primiti. Unii sunt pur si simplu racolati contracost si unii sunt antrenati pe un sprit. Absurd dar adevarat.

 

Din cate stiu eu, Stefan Andrei si Cornel Burtica au fost activisti ai Centrului Universitar pe linia UASR (ulterior UASCR). A existat, pana in 1958, sectia studenti a CC al UTM.  Ion Iliescu si-a inceput cariera in cadrul UNER (Uniunea Nationala a Elevilor Romani), organizatie de tip front creata si controlata de PCR. Ulterior, a activat in UTC/UTM, a fost membru al Biroului CC al UTM, direct implicati in campaniile represive din perioada de trista amintire 1956-1960. Nu pot afirma ca UNSR este controlata de PSD, inteleg ca are legaturi si cu PNL, dar metodele amintesc din pacate violentele verbale (si nu numai) din perioada 1945-1947.  Cand activistii comunisti pe linie studenteasca agresau pe cei care aparau valorile democratice. Cititi minunatele memorii ale doamnei Annie Bentoiu, “Timpul care ni s-a dat”, recent publicate la Humanitas. Despre Ion Iliescu si roul sau in prigoana anti-studenteasca din decembrie 1968, a publicat un articol bazat pe documente irefutabile istoricul Adrian Cioflanca, membru al Comiziei Prezidentiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste, acum circa doi ani, in revista Idei in Dialog. (VT)

Incotro Romania? Nevoia de purificare morala

Analize si comentarii deschide »

O singura solutie: unificare si puritate morala

Serban ORESCU, serban.orescu@ziua.ro

Marturisesc cititorilor si ascultatorilor mei ca ma incearca o surda satisfactie de cate ori simt ca s-a facut, in tara, inca un pas pentru separarea graului de neghina… Este ceea ce se intampla in prezent… Politica nu-i “fata mare”, daca mi-e permis sa spun! Dar gradul de abjectie la care ea a coborat la noi ca fond si ca forma in ultimele zile face – cred eu – din scumpa noastra Romanie un record absolut. “Am fost martorii celei mai murdare campanii electorale, organizate dupa 1989 in Romania”, scria Vladimir Tismaneanu, cunoscut istoric al comunismului la o mare universitate americana. Dupa care adauga: in pofida cascadei de minciuni, a fabricatelor de doua parale, a atacurilor sub centura, in pofida pangaririi numelui sau si al familiei mele, a insinuarilor vicioase, iata ca pana la urma principalul autor, coalitia Grivco (Hrebenciuc, Patriciu, Vantu, Voiculescu etc) a primit azi, din partea Curtii Supreme, raspunsul meritat: alegerile n-au fost falsificate! Coalitia Grivco, marea instigatoare a denunturilor calomnioase impotriva presedintelui tarii, domnul Traian Basescu, a substituit prin televiziunea si presa care ii sta la dispozitie dialogului national, afurisirea desantata a adversarului politic, sustinuta “maniacal, delirant si hipnotizant”, cum tot domnul Tismaneanu scrie. // // In marea ei majoritate si spre rusinea ei, mass-media romaneasca a devenit in ultimii trei ani partasa unei manipulari in stil mare. Ea nu a reusit, totusi, sa anuleze bunul simt al natiunii. De aici si supararea domnului Crin Antonescu, uns cu putin timp in urma presedinte al Partidului National Liberal. In cele cateva luni de prezidentie a PNL, domnul Antonescu a fost in raport cu PSD, un fel de reincarnare a colaborationistului tradator, Guta Tatarascu, din anii 50 ai secolului expirat, istoria repetandu-se in prezent cu alianta pusa la cale de Crin Antonescu cu Mircea Geoana (liberalii cu socialistii), sanctionata negativ de electorat. Iata de ce nu pot incrimina renuntarea de catre PNL la alianta cu PSD, dezbatuta in aceste momente cu usile inchise. Exista o singura solutie onorabila pentru liberali: unificare si puritate morala…

Turnee, presiuni, aranjamente: Implicatii geostrategice ale alegerilor din Romania

Nu este un secret ca politica externa a lui Traian Basescu a fost si ramane una constant atlantista. Lucru afirmat fara echivoc in timpul vizitei la Bucuresti a vicepresedintelui Joseph Biden. Iata o analiza extrem de informata si pertinenta, semnata de politologul Dragos Paul Aligica de la George Mason University, Mercatus Center, fellow la Hudson Institute, a campaniilor desfasurate de Mircea Geoana si echipa sa in diverse capitale.  Intre altele, s-a incercat implantarea unei imagini distorsionate despre Traian Basescu drept factor generator de turbulenta, ignorandu-se (ori poate exploatandu-se) momentul delicat din relatiile dintre Washington si Europa de Est si Centrala. Se contesta reformismul lui Traian Basescu, lupta sa impotiva coruptiei, sustinerea pentru miscarea democratica din Basarabia, iar dl Geoana a fost hiperbolizat in aceste exercitii de PR drept un Barack Obama al Balcanilor. In tara, ziaristii straini au fost directionati spre cercurile anti-Basescu si anti-PDL prin eforturile unor persoane cu conexiuni peneliste cunoscute.  Asa se explica, probabil, faptul ca in ziua turului al doilea al alegerilor, New York Times publica un profil al lui Klaus Johannis in locul unei examinari serioase a fortelor care se confruntau la Bucuresti. Sedusi de propriile manopere, unii chiar credeau ca solutia Johannis, favorizata de coalitia transpartinica,  era iminenta si inevitabila. Analiza din Le Monde a mostenirilor comunisto-securiste, un text care insista asupra eforturilor lui Traian Basescu de a sustine deschiderea arhivelor, s-a remarcat prin obiectivitate. Dar ziaristul de la Le Monde (Piotr Smolar) nu a fost “ghidat” de persoana de la MAE care se ocupa de aceste vizite. Daca nu ma insel, persoana este direct inrudita cu un analist politic pro-PNL (dar bine insurubat si  in zona PSD), editorialist la ex-Cotidianul lui Nistorescu. (Vladimir Tismaneanu)

 

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6702512-campania-geoana-culisele-internationale.htm

In EvZ, la discutiile de pe forum legate de articolul meu “We the People”, un mesaj interesant venit din Paris. Ar merita sa fie citit de cat mai multi membri si simpatizanti PNL.

Basescu impotriva coalitiei peste/iepure

de Alexandru D. – Paris (Vizitator), miercuri, 9 decembrie 2009 – 21:33Foarte buna analiza. Este clar ca larga coalitie impotriva lui Basescu se explica prin frica clasei politice confruntate cu persepectiva pierderea privilegiilor. Iliescu si Nastase sint autorii statului PSD, care se sprijina pe fosta retea PCR si clica mega-afaceristilor mafioti,  ex-securisti sau pungasi de cariera (Vintu, Becali, etc). Vezi vizita lui Geoana la Vintu. Asocierea PNL la aceasta intreprindere diabolica este greu de inteles. Ea il poate duce la pierire. Am citit cu scirba declaratiile lui Zamfirescu si Djuvara. Ii pot asigura ca la Paris reprobarea fostilor camarazi de exil este totala. Contorsiunile lor istorico-filozofice sint nule. In atmosfera de linsaj politic salvarea lui Basescu a venit de la popor! Uimitor. Inseamna aceasta nasterea unei constiinte politice de masa? Sa speram. Ramane ca Dl Basescu sa fie demn de increderea romanilor. Citirea Codului Manierelor Elegante l-ar putea ajuta.

BONUS

Ce inseamna PSD si PD-L?

PSD -Presedinte in Seara de Duminica

PD-L – Presedinte in Dimineata de Luni

Gh. Tatarescu, Crin Antonescu: Limitele unei analogii ai alte precizari necesare

Reactii multe si diverse la articolul meu de astazi din EvZ, in fapt o sinteza a textelor publicate in ultimele zece zile pe acest blog. Primesc o scrisoare din partea unui prieten, distins intelectual de orientare liberal-conservatoare, care imi spune ca nu este de acord cu analogia Gh. (poreclit Gutza) Tatarescu-Crin Antonescu, ca GT a fost un bun premier in anii 30. De acord, dar eu vorbesc despre alt moment, incarcat de alte semnificatii: apropierea, pana la capitulare, a fruntasului liberal de Groza si de comunisti. Lucru petrecut in conditiile campaniilor de o ferocitate si perfidie fara margini organizate de PCR si protectorii moscoviti impotriva partidelor istorice. In plus, sunt de acord cu amicul meu: Tatarescu a fost un om politic versat, greu incercat de o istorie inclementa, ceea ce n-as putea spune despre actualul lider al PNL, subtire la capitolul principii si prea putin impresionant ca viziune. Capitularea lui Gh. Tatarescu de dupa 1945 (mai ales in 1946-1947) a fost expresia disperarii, nu a oportunismului cras. A fost apoi arestat, condamnat, inchis. Spun aceste lucruri pentru ca destinul liberalismului romanesc nu-mi este catusi de putin indiferent.

In 2002, am primit Premiul Bratianu din partea PNL pentru contributia pe care am adus-o la sustinerea idealurilor liberale. Am tinut atunci, la sediul Insitututlui de Studii Liberale,  un cuvant de multumire in care omagiam angajamentul democratic, anticomunist si antifascist, al marilor figuri ale acestui partid.  Actuala orientare a PNL, ostilitatea viscerala a unor Crin Antonescu si Ludovic Orban in raport cu proiectul de recladire institutionala a Romaniei propus de Traian Basescu, alianta contre vents et marees cu PSD-ul, toate aceste sugereaza o indepartare  socanta de acele idealuri.  Reconcilierea nu inseamna abandonarea principiilor. O reconciliere intemeiata pe prelungirea minciunii este una apocrifa.  Mai mult, cata vreme nimeni nu admite culpabilitatea pentru crimele comuniste, pentru fratricidul din decembrie 1989, pentru mineriade, pentru atacurile sistematice impotriva pluralismului de dupa 1989, ramanem ostatecii unor mistificari fara de rusine.

Iata mai jos un mesaj de pe forumul EvZ. Au fost, fireste, si foarte multe mesaje care impartasesc analiza mea.  Nu am pretins vreodata ca as detine monopolul adevarului. Ar fi o proba de stupida aroganta.  Dar ma obstinez sa cred ca dialogul trebuie purtat in raport cu ideile, nu cu biografiile unor persoane.  Il asigur pe autor ca nu am alt interes decat cunoasterea cat mai onesta a trecutului istoric. Nu am fost platit pentru lucrul in cadrul Comisiei Prezidentiale, cum nu au fost platiti nici ceilalti membri. As mai adauga ca PSD nu este un partid care si-a asumat trecutul comunist (precum partidele succesoare din Polonia ori Ungaria). A cultivat tacerea, amnezia, travestiul. Mircea Geoana nu a facut nimic pentru a de-nomenklaturiza acest partid,  pentru a rupe cordonul ombilical care il leaga, prin mii de fire si interese, de ceea ce a fost PCR, un partid in intregime responsabil pentru dezastrul experimentului socialist din Romania. Da, cred ca studierea comunismului ar trebui sa devina subiect obligatoriu in licee. Este falsa ideea ca tinerii sunt satui de aceste subiecte. Primesc zilnic mesaje de la tineri din Romania, avizi sa cunoasca ce s-a intamplat in deceniile cand familiile lor au fost “condamnate la fericire”.  Imi asum etica neuitarii, acea viziune despre istorie si societate pe care au sustinut-o Monica Lovinescu si Virgil Ierunca.

Nu va cred domnule T.

de Unul (Vizitator), miercuri, 9 decembrie 2009 – 08:49

De ce sustineti ca nu aveti interese domnule T din castigul lui Basescu? Eu nu va cred. Vreti ca Romania sa devina o tara a memoriei si aveti dreptate, nu trebuie uitate crimele comunismului, dar nici sa fie un subiect de zi cu zi nu cred ca e chiar cel mai bun lucru. Comunismul a fost condamnat, cu crimele lui cu tot. Acum ce mai vreti, sa fie subiect obligatoriu de studiat la scoala? Campania lui Basescu s-a axat pe aratarea cu degetul a comunistilor din PSD, dar scuzati-ma, in afara de Iliescu cine mai e comunist autentic acolo? Ca daca vorbim de oameni politici actuali care au trait in comunism, si cei din PDL si cei din PNL tot acolo au trait, si nu-mi spuneti ca numai actualii pesedisti au tras foloase de pe urma sistemului. Iar legat de lipsa de interes, aratati-mi un om care face un lucru din lipsa de interes….

Alegerile din decembrie si noua comunitate civica romaneasca

Ioan Stanomir.

 

Despre speranţă, politică şi viitor.

 

          Victoria lui Traian Băsescu înseamnă, înainte de toate, ocazia de a regândi poziţia pe care un anumit proiect despre viitor o deţine în economia societăţii noastre. După o campanie electorală în care infamia şi ura au fost dominante, momentul de faţă impune reactivarea instinctului moderaţiei şi lucidităţii vizionare. Votul de pe 6 decembrie 2009 nu este un accident. El marchează, dincolo de orice ambiguitate, naşterea unui anumit tip de conştiinţă politică, impunerea unei conduite civice care refuză, ferm şi intransigent, dubla capcană a servituţii mediatice şi a demagogiei maculante. Din acest punct al curajului votului dat împotriva alianţei politico- mediatice se cere pornit, în efortul de a imagina un viitor din care să fie eliminat recursul la demonizare ca liant  în jurul căruia se sudează majorităţi de conjunctură.

          Atunci când se va construi viitorul pe care îl evocam, memoria istoriei anului 2009 trebuie să fie prezentă.  În cadrul acestei memorii, scena ratată a balconului de la Timişoara, din 1 decembrie, relevă până la ce punct libertatea este un patrimoniu pe care improvizaţia demagogică  este pregătită să îl confişte.  A uita invocarea, grotescă, a numelui lui Corneliu Coposu înseamnă a legitima , prin amnezie, blasfemia pe care au regizat-o, stângaci, Geoană şi Antonescu.  Înseamnă a împinge  în uitare sacrificiul unei generaţii care , în anii dintre 1944 şi 1947, a opus pactizării cu răul totalitar speranţa ei într-o Românie pe care ne este dat, acum, nouă  să o edificăm.

          Atunci când vom gândi la proiectul unei Românii care va să fie, recursul la memorie se cere dublat de un curaj politic lipsit de inhibiţie. O dată cu realegerea din 6 decembrie, Traian Băsescu este depozitarul unei speranţe  şi preşedintele unui nou partid ce îi reuneşte, simbolic, pe cei care, la cele două tururi de scrutin, au votat în favoarea sa sau a reformelor politice  cuprinse în iniţiativa referendară. Sprijinul, masiv, acordat parlamentului unicameral şi reducerii numărului de deputaţi şi de senatori indică direcţia de urmat. În cele din urmă, afişele electorale de campanie ale lui Traian Băsescu nu înşelau: comunitatea de cetăţeni este autentica majoritate pe care se cere fondată construcţia politică viitoare.  În numele acestor votanţi şi al celor care nu au fost  prezenţi, dar sunt afini acestei sensibilităţi politice,  preşedintele Băsescu este chemat să deschidă drumul schimbării.

           Acest al doilea mandat are potenţialul de a împlini promisiunile unei zile de decembrie. De la eliminarea trusturilor  mediatice până la articularea unui sistem de guvernare echilibrat şi raţional, agenda este una pe care o putem  intui fără dificultate. În acest punct s-a şi produs întâlnirea dintre preşedinte şi cetăţeni. 6 decembrie semnalează, în mod simetric, sfârşitul unei epoci de abjecţie politico- mediatică şi impunerea civismului democratic.  Din acest civism republican se va hrăni şi energia celor cinci ani ce urmează.