Votez Monica Macovei, votez libertatea si cinstea!

31/10/2014

Pe blogul sau, jurnalistul Horia Ghibuțiu (de care mă leagă o trainică prietenie) se ocupă de osanalele isteroide cu care sunt inconjurați Victor Ponta si alti candidati prezidențiali, de insuportabilul miros de tămaie care emană din atatea emisiuni de televiziune si din nu puține pagini de ziare. In aceste conditii, cum sa nu observi sobrietatea campaniei Monicai Macovei, accentul pe probleme reale, nu pe spectacol ieftin, cum sa nu fii de acord cu concluzia articolului lui Horia, identica, in fond, cu aceea a articolului Otiliei Nuțu aparut pe “Contributors”: “Când se petrec astfel de lucruri în această țară, unde doar cu un sfert de veac în urmă aveam un conducător mult iubit și stimat, mi-e rușine că sunt român. Din fericire, mai sunt atâția români demni, care nici nu pupă, nici nu se lasă pupați, încât rușinea poate fi spălată. Cred că Monica Macovei este unul dintre acești români integri. De aceea, o voi vota. Măcar le-a dat fiori și pupaților, și pupătorilor”. Asemeni lui Horia Ghibuțiu, astfel voi vota și eu.

In speech-ul sau de azi, la conferinta de presa de la sediul de campanie al Monicai Macovei, profesorul Marian Preda de la Facultatea de Sociologie a Universitătii din Bucuresti, a atras atentia asupta un fapt decisiv: sa ne gandim cu totii atent pe cine votăm intrucat in mana acestei persoane se va afla dreptul la gratieri si amnistii. Eu unul stiu precis, si sunt ca mine mii si mii de oamerni, că Monica Macovei nu-l va gratia pe Felix, unul din marii jefuitori ai avutiei nationale si mastermind al loviturii de stat din iulie 2012. Nu-i va gratia nici pe Becali, Duicu, Fenechiu, Vantu, Copos si pe ceilalti mafioti.

Reiau aici un fragment din discursul Monicai Macovei:
“Știți că nu am făcut niciodată jocurile nimănui, nu le fac nici acum și nu o să le fac niciodată. Știți că nimeni nu mă poate șantaja cu nimic, știți că am spus mereu binelui bine și răului rău. Și m-am luptat cu răul fără frică. De ce să ne fie frică? Dacă toți ne luptăm cu răul, să știți că durează 7 minute cât mergem la vot să-l învingem.

Eu nu am avut nici un partid în spate, nici PDL, nici PNL, nici banii lui Cocoș, nici banii baronilor corupți, nici susținerea baronilor.

Am avut cel mai minunat lucru în spate: am avut oamenii, v-am avut pe dumneavoastră. Și le mulțumesc minunaților voluntari din toată țara care și-au dat din timpul lor, din energia lor, din entuziasmul lor, din nopțile lor nedormite ca să lucreze pentru acest proiect în care au crezut, ca să lucreze ca România să se transforme astăzi, la 25 de ani de la Revoluție.

Toată campania mea a fost susținută din donații oneste de la oameni, nu de partide, nu de hoți, nu de unii care apoi te trag de mânecă și spun „Te-am făcut președinte, dă-mi și mie un contract”, „Te-am făcut președinte, vreau și eu să fiu ministru.” Nu!

N-am nicio obligație pentru nimeni, am numai obligații față de oamenii onești care au muncit, care au donat, fiecare cât a putut, tocmai ca să trăim în România pe care o visăm, în România în care mergem pe stradă și zâmbim, pentru că e o Românie fericită.

Am început cu câțiva oameni, am crescut în fiecare zi și suntem mulți. Suntem mult mai mulți decât credeți. Ieșim la vot și îi învingem, e atât de ușor. Ieșim la vot și îi învingem! Ieșim la vot pentru noi, ieșim la vot pentru părinții noștri batjocoriți, ieșim la vot pentru copiii noștri, pentru viitorul lor, ieșim la vot pentru noi toți, pentru țara noastră.

Încă o data, le mulțumesc tuturor celor care cred în mine. Și eu cred în voi. Și nu uitați! Suntem mulți, partidele au puțini și îi aduc la vot cu autocarele. Noi luăm tramvaiul, metroul, sau mergem pe jos sau luăm mașina, dar mergem la vot pentru că vrem să transformăm România.

În final, aș vrea să vă mai spun că votul din primul tur este votul cu mintea și cu inima. În primul tur votați cu mintea și cu inima, votați candidatul în care credeți, candidatul pe care vi-l doriți și, după cum am spus suntem foarte mulți.

Abia în turul 2 puteți să reflectați, dacă vreți, asupra votului util. Dar nu uitați: în primul tur votați cu mintea și cu inima. Sunt pe poziția 11 în buletinul de vot. Și 11 în oglindă este M.”

Exista cateva fapte elementare ce merita luate in consideratie. Unul dintre acestea este ca Monica Macovei nu va deturna tara de pe drumul ei firesc si nu o va impinge spre Moscova si Beijing. Nu va face concesii presiunilor politicianiste. Nu va marsa la populism, la demagogie, la aventurism. Nu a fost, nu este si nu va fi santajabilă. Nu este marioneta nimănui. Ea este ea insăsi si va lupta pentru dreptul nostru de a fi oameni liberi intr-o tară liberă.

http://macoveipresedinte.ro/

http://horiaghibutiu.ro/rusinea-de-fi-roman/

http://www.contributors.ro/economie/doamna-de-fier-care-l-a-ingenuncheat-pe-putin/

 


Pinacoteca malefică: Victor Ponta, feldmareșal al țopenclaturii cleptocratice

30/10/2014

Gabriel Liiceanu are dreptate: mitomanul galactic Victor Ponta descinde direct din Ion Iliescu (bunic politic) si din Adrian Năstase (parinte politic si Doktorvater pentru o teza plagiată). Imprumut aici o formulă propusa de Tia Șerbănescu, această admirabilă doamnă a jurnalismului românesc, atunci cand scrie despre mizeria turpitudinilor demascate in ultima perioada, o mizerie, vai, transpartinica, dar dominată de abisala nerușinare pesedistă, ca fiind elementul care a dat actualei campanii electorale singura dimensiune reală, aceea înfățișând “chipul hidos al țopenclaturii românești”. O nomenclatura insolentă, grobiană, hulpavă, grotescă, meschină, cupidă, pleznind de nerușinare.

Intre atâția gangsteri, lachei, vechili si arendași, Victor Ponta este, trebuie spus, marele manager al netrebniciei. Minte de-ngheață apele, se hlizeste, chicotește, persiflează, insultă, transformă totul in glod si mâzga. Amoral, este incapabil să distingă intre bine si rău. Analfabet istoric, se joacă de-a epitetele: oricine nu-i convine este automat stigmatizat ca “fascist” sau “stalinist”. Se pretinde om al stângii, dar ignoră intreaga traditie a stângii democratice. Se jură ca este atlantist, dar face galeș cu ochiul spre Est. Este un piroman politic pentru care kitschul pompierist ține loc de ideologie. Personajul este neo-caligular.

Ce se va intampla in România daca (bat in lemn!) ar ajunge Victor Ponta presedinte? Nu este greu de anticipat. A arătat limpede care ii sunt prioritățile: recucerirea justiției de către penali, asa cum o cere marele sau amic Felix; amuțirea presei independente; neutralizarea Curtii Constituționale; lichidarea, prin sute de ordonanțe de urgență si legi strambe votate de un parlament al marionetelor, a statului de drept; trambițarea patriotardă a unei stupide forme de provincialism numita “mandria de a fi român”; spolierea la sange a avuției nationale; slăbirea legăturilor vestice si putinofilia devenită, ca pe vremea uselistă, politică externa oficială. Pe scurt, saracie, izolare, disperare.

Victor Ponta a fost, impreuna cu Crin Antonescu si Dan Voiculescu (Felix), artizanul loviturii de stat eșuata din iulie 2012. Ne spun unii că nu e momentul să mai amintim acel atac fără precedent la adresa statului de drept. Un fel de “cele rele să se spele”. Imi permit să nu fiu de acord cu ei. Adevărul nu trebuie ingropat din ratiuni de conjunctură politică. Unii au condamnat ceea ce Dan Tapalaga a definit drept revoluția borfașilor, altii au aprobat-o, direct, indirect, prin tăceri semnificative, prin eludări abile ori alte subterfugii. Aștept incă o delimitare francă a d-lui Klaus Iohannis de acea clipa de maximă rușine națională. Este vorba de claritate morală si de acuratețe istorică.

Pericolul este imens. Nu cred că există vreo sansă ca Victor Ponta, acest Arturo Ui de Dambovița, să trăiască o apostazie. In pofida vagii speranțe din finalul memorabilului articol al lui Gabriel Liiceanu, este imposibil de imaginat un Victor Ponta urmand modelul prințului Hal, devenit Henric al V-lea. Este omul pentru care principiile nu inseamnă absolut nimic. Spre deosebire de un Ion Iliescu, nu-l interesează cum va fi privit de istorie, il preocupă doar imbogățirea sa si a camarilei sale. Si-a facut cariera inițială ca spion (bine face Monica Macovei ca reaminteste apasat acest element biografic catusi de puțin neglijabil), a folosit mereu toate parghiile ascensiunii, indiferent de costuri in termeni de onorabilitate. Este parvenitul paradigmatic. Cei trei piloni ai regimului pontocratic sunt: autocrația, cleptocrația si profitocrația. Dacă Victor Ponta ajunge presedintele Romaniei, urmează eternizarea hegemoniei țopenclaturii.

http://www.curentul.info/bref-tia-serbanescu/7084-topenclatura

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/agentul-minciunii-impenetrabila-opacitate-a-ofi%C8%9Berului-acoperit-ponta-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan

http://www.evz.ro/omul-de-plastilina-pontocratia-ca-farsa-ideologica.html

http://www.revista22.ro/homo-prevaricatus-sau-falsa-seninatate-a-lui-victor-ponta-17939.html

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/che-guevara-in-balcani-pseudo-revolutia-lui-victor-ponta/


Cui i-e frică de Monica Macovei? Frustrări, anxietăți, fobii (Un articol de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)

26/10/2014

Paradoxul acestor săptămâni de dinaintea alegerilor prezidențiale este că, în pofida prevestirilor sumbre despre neșansele Monicăi Macovei de a intra în turul al doilea, asistăm la o concentrare de tir, din varii direcții, exact înspre acest candidat. De ce această înverșunare? De ce i se măsluiește nu doar biografia, ci și programul? Pe cine deranjează candidata independentă? Care sunt categoriile contra ei? În acest articol, analiza reacțiilor în raport cu Monica Macovei servește pentru a pune în fața cititorului un tablou mai larg. Monica Macovei e alergătorul singuratic sprijinit de o galerie până acum tăcută, ignorată, uitată, într-o țară în care masificarea și majoritățile confortabile sunt acceptate fără crâcnire, indiferent de nocivitatea lor.

Penalii: este candidata care nu ascunde că, dacă ajunge la Cotroceni va fi consecventă cu tot programul ei anticorupție de până acum, implementat, empiric verificabil și meritoriu. Ponta este pentru toți aceștia candidatul ideal: de la tata socru și până la Dan Șova, toți ar respira ușurați dacă va câștiga el. La fel, bănuim, și serviciile, ori măcar unele facțiuni ale acestora.

Stângiștii radicali, incapabili să admită că politicul înseamnă participare reală, nu auto-excludere în provincia unei pseudo-purități doctrinare. Ostatici ai mentalității de sectă, au construit o sperietoare și nu contenesc să o biciuiască. Amuzant este că se întâlnesc pe plan obsesional (nu e prima dată) cu diverșii ortodoxiști fundamentaliști care, și ei, tună și fulgeră împotriva liberalismului “sălbatic”. Atâta cât există, stânga românească este de fapt incapabilă să-și asigure reprezentare politică, se consumă în dezbateri marginale cu efecte nule în plan politic. Poate că tocmai aceasta este marea ei frustrare, că nu se simte reprezentată. Și în loc să-i atace pe cei care uzurpă (nu intrăm în detalii, știm foarte bine că pesediștii sunt populiști, n-au nicio afinitate reală cu stânga democratică europeană) acel loc pe axa stânga-dreapta (adică FSN-PDSR-PSD în ultimul sfert de veac), atacă necontenit toți candidații consecvenți de centru-dreapta. De ce anume ar trebui să-i satisfacă Monica Macovei e greu, chiar imposibil, de înțeles. Ea chiar nu se adresează acestui electorat, nu credem că vreun candidat din lumea largă își propune să fie catch-all. Deci, dacă vor să fie onești, stângiștii din România ar trebui să-și trimită revendicările pe adresa candidatului lor “de stânga”, impecabilul, inegalabilul și inenarabilul Victor Viorel.

Păcăliții, înșelații propagandei delirante a antenelor și a pesediștilor: se induce ideea că Monica Macovei ar fi un fel de “doamnă de fier”, o fire de beton, o ființă terifiantă, o zmeoaică lipsită de suflet și câte alte asemenea năzbâtii. I se neagă nu doar curajul, ci și omenia, capacitatea de empatie pentru cei sărmani; este prezentată ca un fel de agentă a demonizatului “Mare Capital”. Și asta de către cine? Tocmai de către exponenții capitalismului de pradă, de către pseudo-elitele spoliatoare (Felix, oamenii lui Dinu Patriciu, ai lui Viorel Hrebenciuc, etc).

Comentariatul mai mult sau mai puțin stipendiat, dedat vechilor jocuri de putere, diverșii servitori ai partidelor îmbătrânite în rele, cinicii și amoralii. Scopul acestora este să ne convingă că toți candidații sunt păcătoși, că toți sunt pătați, că a plagia nu e nicidecum “un capăt de țară”, că mizeria morală este o fatalitate. Faptul că Monica Macovei este non-șantajabilă îi face apoplectici.

Anti-americanii și anti-europenii, care văd în simpla afirmare a domniei legii și statului de drept o imixtiune intolerabilă a partenerilor externi din Vest în treburile interne ale României. Unii sunt declarat putinofili. Monica Macovei, ca vârf de lance al luptei anticorupție, cu rezultate evidente, devine astfel, în ochii lor, agentul intereselor “imperialiste” americane și europene în țară. Revin marotele iliesciene despre refuzul de a “ne vinde țara”, dar și cele ceaușiste despre “neamestecul în treburile interne”.

Băsescofobii, cei care, în contra tuturor evidențelor, consideră candidatura Monicăi Macovei o prelungire identică a mandatului președintelui în funcție. O fac aprioric, fără discernământ, prezumtiv, și în pofida tuturor certitudinilor care dau o cu totul altfel de preferință electorală a președintelui.

Poate ar mai fi o sub-categorie, adeseori suprapusă celor anterioare: cei care erau extrem de fericiți pe vremea USL, cei care vedeau în statul gigantic și în parlamentul supradilatat o garanție că drumul spre neo-totalitarism e atent pavat. Pentru ei, Monica Macovei e impredictibilă (pentru că e singură, deci pe cont propriu, nu are în spate o mașinărie de partid unsă cu toate alifiile tranzacțiilor venale și oculte, dar, nu mai puțin important, pentru că e sinceră) și, prin urmare incontrolabilă. Și ar mai fi, desigur, naționaliștii. Noutatea e că ei sunt transpartinici. Sunt cei care au mers și merg pe ideea “trădătoarei”, a dușmanului României.

O categorie aparte, esențial distinctă în raport cu cele examinate mai sus, este aceea a pragmaticilor, prin convingere sau prin responsabilitate, care cred că dacă oricum nu este cotată cu șanse în sondaje, atunci nu merită un vot nici măcar în turul 1. Unii sunt oameni admirabili care raționalizează astfel dorința de a-l împiedica pe mitomanul galactic să ajungă la Cotroceni. Pentru ei, alegerile au fost deja decise la masa verde a sociologiei preelectorale. Cu deplin respect, cutezăm a întreba: Cu ce este fundamental diferită această logică de cea a democrației antebelice și interbelice în care cine organiza alegerile le și câștiga? “Să votăm cu cei care au câștigat dinainte”, ar spune ei… De fapt, să nu ne mai prezentăm deloc dacă avem gusturi politice alternative. Putem înțelege această poziție, ne este imposibil să o împărtășim.

La ora actuală, Monica Macovei pare a fi singurul candidat cu un program politic coerent. Tot ea participă direct, cu entuziasm și fără antemergători, la orice dezbatere reală, televizată sau nu. Lăsăm deliberat de-o parte interpretările malițioase și distorsionante ale acestui program politic. Nu insistăm nici asupra faptului că Monica Macovei propune o viziune despre țară și NU un set de politici guvernamentale asumate de un partid ori de o coaliție de partide. Dar ținem să accentuăm că din populismul de partid al celorlalți nu are cum să prindă ființă vreun “liberalism al bunăstării”.

Criticii mai mult sau mai puțin onești ai programului Monicăi Macovei omit faptul că România se află în metastază de ani de zile și că doar actuala revoluție a procurorilor mai poate salva ceva. Raptul este hiper-invaziv iar economia se găsește la pământ exact din pricina acestei boli (corupția!) cronice. Admițând că este vorba de critici de bună credință, ne miră faptul că aceștia pun carul înaintea boilor: înainte să ajungem vreo Suedie (tot de dragul argumentului lor stângist) parcă ar fi bine mai întâi să vedem cum putem să producem bunăstarea aceasta. În anii ’90, Ion Iliescu vocifera împotriva capitalismului, iar ideologii săi recurgeau la prestidigitații doctrinare spre a promova tot felul de căi miraculoase spre bunăstare (suedeză, japoneză, marțiană, etc.).

Credem totuși că în 2014 am depășit acest tip de înfierare anticapitalistă dragă primului președinte postdecembrist. Ca să redistribui ai nevoie să ai ce să redistribui. Ca să ai ce să redistribui, ai nevoie să te asiguri că nimeni nu bagă mâna în borcanul cu miere al statului, deci de domnia legii. Este, în fond, o chestiune de ABC democratic, și devine aproape înduioșător că mai există oameni care vor să apere săracii cu sloganuri din alt secol, orbi la experiențele istorice, nu doar ale României, ci și ale altor state. Cu ce, domnilor și doamnelor, cu ce? Președintele este un garant, un moderator, un reprezentant al statului în diferite contexte, nu confundați dregătoriile între ele. Iar dacă unul dintre candidați vă oferă Weltanschauungul său, înseamnă că vă prețuiește și că iubește transparența.

Am aflat cumva în această campanie ce idei economice au domnii Ponta ori Iohannis? Nu, sigur că nu (nemaipunând că pe cele ale premierului plagiator le-am văzut la lucru în ultimii doi ani). Ei nu deranjează pe nimeni pentru că nu au nicio opinie despre nimic. România lucrului bine făcut, dar cum anume? Probabil că vom afla în campania viitoare, deci pe pielea noastră. Între timp, continuă neabătut dublul-standard analitic și confundarea dorințelor cu realitatea. Întrebarea rămâne așadar valabilă: cui i-e frică de Monica Macovei? Deci cui i-e frică de viața fără iluzii deșarte? Cui i-e frică de viața trăita în adevăr? Vom vedea la vot.

Despre profilul ideologic, intelectual si moral al lui Victor Ponta, candidatul prezidential al PSD, premier al Romaniei si expert in iluzionism politic:

http://www.evz.ro/omul-de-plastilina-pontocratia-ca-farsa-ideologica.html

http://www.revista22.ro/reveriile-monarhice-ale-pesedistului–ponta-537i-alte-pove537ti-de-campanie-48919.html

http://www.contributors.ro/editorial/fie-va-mila-de-noi-domnule-ponta/

http://tismaneanu.wordpress.com/2014/09/20/mitomanul-galactic-un-kim-jong-un-de-dambovita/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/agentul-minciunii-impenetrabila-opacitate-a-ofi%C8%9Berului-acoperit-ponta-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

http://www.revista22.ro/homo-prevaricatus-sau-falsa-seninatate-a-lui-victor-ponta-17939.html

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/mitomanie-si-intelofobie-in-regimul-pontocratic/

http://www.frontpagemag.com/2013/vladimir-tismaneanu/permanent-putsch-in-romania/

Vladimir Tismaneanu s-a născut in 1951 la Brasov, traieste in Statele Unite din 1982, predă stiinte politice la Universitatea Maryland unde conduce Centrul de Studiere a Societatilor Post-comuniste, a fost bursier la Woodrow Wilson International Center for Scholars si in alte institute de studii avansate, a fost editorul revistei “East European Politics and Societies”, a scris numeroase cărti si colaborează constant la Radio Europa Liberă incepand din 1983. In 2006, a condus Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Marius Stan s-a născut in 1982 la Brasov, are un doctorat in stiinte politice, a publicat carti in Romania si Polonia, a condus revista “History of Communism in Europe”, a fost bursier NEC, este bursier post-doctoral la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti, colaboreaza la Radio Europa Liberă. Impreună au scris cartea “Dosar Stalin. Genialissimul generalissim”, Curtea Veche Publishing, 2014 si pregătesc o nouă carte intitulata “Dosar Lenin. Vraja nihilismului”.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/editorial/cui-i-e-frica-de-monica-macovei-frustrari-anxieta%c8%9bi-fobii-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/


Omul de plastilină: Pontocrația ca farsă ideologică

26/10/2014

Victor Ponta simbolizează triumful imposturii ideologice. Este omul fără o identitate precisă, îmbrățișează doctrine la fel cum unii își pun și își scot mănușile. Azi e maoist, mâine guevarist, poimâine anarhist, monahist, liber-schimbist și tot așa, din metamorfoză în metamorfoză. În planul convingerilor, este omul de plastilină sau, cum observă Raluca Alexandrescu in revista “22”, este cameleonul perfect. Pe scurt, Ponta este personajul paradigmatic pentru abisul moral numit PSD. Ceea ce este cu precădere deranjant este că ar vrea să lase impresia că ar fi un democrat sincer. Nu este. Nu dă de fapt doi bani pe democrație.

 

 

Politologul Alvaro Vargas Llosa distinge (și nu incorect, zic eu) între stânga “carnivoră” și cea “vegetariană”. Exemple pentru prima ar fi, la ora actuală, PC din Grecia, PC din Boemia și Moravia, PC al Federației Ruse, “Rifondazione” din Italia, sandiniștii, frații Castro, Hugo Chavez și epigonul său Nicolas Maduro, Evo Morales. Ce de-a doua este reformistă, deci nu pucistă, nu mesianic-revoluționară, și ar putea fi ilustrată cu nume precum Michelle Bachelet în Chile, François Hollande în Franța și Giorgio Napolitano în Italia.

Există în Europa o tradiție social-democrată îngenuncheată și distrusă de comuniști. Nu e vorba de idealizarea vreuneia din direcțiile stângii, ci de recunoașterea unor distincții. În Franța, de pildă, a existat o diferență semnificativă, de fapt una ireconciliabilă, între un Léon Blum (socialist) și un Maurice Thorez (comunist). La fel, între socialistul François Mitterrand și comunistul Georges Marchais. În Portugalia, social-democratul Mario Soares s-a opus pucismului ofițerilor marxiști apropiați de partidul comunist condus de veteranul stalinist Alvaro Cunhal.

Ceea ce vreau să accentuez este că Victor Ponta este un uzurpator și un farsor ideologic, nu are nimic de-a face cu tradiția social-democrației anti-totalitare, de la Léon Blum la Guy Mollet și Tony Blair. Este urmașul nu doar al lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, dar și al colaboraționiștilor Ștefan Voitec și Lothar Rădăceanu. Deci, în niciun caz al lui Titel Petrescu, Iosif Jumanca și Ion Flueraș (primul a fost întemnițat, ultimii doi au murit în închisorile comuniste).

Farsa politică in care rolul principal ii revine mitomanului galactic Victor Ponta nu este doar una grotescă, ci, prin consecințele ei previzibile, poate deveni una catastrofală. Aceasta este miza alegerilor ce vin: a împiedica eternizarea puterii mafiei pesediste și a contracara agresiunea împotriva statului de drept a iliesârbilor, hrebenciucilor (Father&Son), mazărilor și danșovilor, profitori cinici și inamici perfizi ai democrației din România.

Articol aparut in editia online a ziarului “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/omul-de-plastilina-pontocratia-ca-farsa-ideologica.html


Normalitatea Monicai Macovei: Dansand tango cu Radu Moraru

24/10/2014

Nu ascund, mie mi-a placut mult acest moment final al emisiunii in care Radu Moraru a avut-o ca invitata pe candidata prezidentiala Monica Macovei. Nimic excesiv, crispat, contrafacut acolo. Poate ca altora nu le place, e dreptul lor. Dar mie acea muzica si acel dans imi apar ca sfidari ale sluteniei unei campanii care ii ignora pe oamenii reali, cu ale lor framantari, nostalgii, dorinte, aspiratii, melancolii. Suntem satui de minciuni si istericale, ne este dor de ceea ce putem numi frumusetea pierduta a sinceritatii.

De ce sunt atitatia tineri atrasi de candidatura Monicai Macovei? Pentru ca, asa cum nu voi osteni a o spune, este altfel. Adica, intr-un univers al anormalitatii imunde, Monica este ea insasi, opusul manipularilor si al complicitatilor insalubre. Pentru ca traieste in adevar si le ofera si altora sansa de a trai in adevar. Pentru ca este, cum spuneam intr-un articol scris impreuna cu Marius Stan, poarta noastra catre normalitate…

 

 


Abominabila crima: Cazul Gheorghe Ursu dupa 30 de ani

23/10/2014

Andrei Ursu a intrat in greva foamei pentru a-i convinge pe administratorii justitiei din Romania sa faca drepttate in cazul tatalui sau, inginerul disident Gheorghe Ursu, asasinat de Securitatea lui Nicolae Ceausescu. Imi exprim si aici deplina solidaritate cu Andrei Ursu, cu familia sa si cu cererile lor pe deplin indreptatite.

http://www.revista22.ro/fiul-disidentului-gheorghe-ursu-intra-in-greva-foamei-ucigasii-au-ramas-nepedespsiti–sustineti-apelul-adresat-primului-ministru-semnati-aici-48905.html

Reiau mai jos articolul pe acest blog in august 2013.

Criminalii, delatorii, colaboratorii formali si informali ai Securitatii, tortionarii si cadristii, cei numiti “persoane de incredere”, sunt liberi si nepasatori. Unii detin, ori au detinut pana foarte recent, functii importante, dau si lectii de anticomunism. Fosti informatori ai Securitatii tin prelegeri despre democratie si discursuri in Parlament. Par sa fi uitat cum era cand semnau angajamentele si primeau nume de cod. Unii au fost deconspirati, altii, sper, vor fi. Indignarile sunt insa efemere si selective. Este cineva socat ca fostul presedinte al UASCR, Ani Matei, conduce Comisia Romana pentru UNESCO?

Aceasta este trista realitate menita sa genereze cinism, frustrare, dezamagire, furie si dezgust. Scriu aceste randuri in clipa in care, ca la un semnal al unei invizibile dar extrem de eficiente baghete magice, televiziunile din “dotarea” unui fost securist pozeaza in portavoce a luptei pentru adevar. Au mistificat cat au putut, au batjocorit si au bagatelizat condamnarea dictaturii comuniste, azi si-au pus la piept insigna anticomunismului “pur si dur”. Rar mi-a fost dat sa vad o mai nerusinata forma de uzurpare, de confiscare, de deturnare prin supralicitare cinic-manipulativa, a unei cauze nobile. Testul cel mare ramane: vor lupta acesti artisti ai minciunii pentru pedepsirea asasinilor lui Gheorghe Ursu? Vor accepta ei faptul ca Securitatea lui Ceausescu a fost la fel de criminala, la fel de nociva precum aceea in care au facut cariera Enoiu, Bistran si Visinescu? Ca nu au existat doua Securitati, asa cum se straduie sa demonstreze scribii restauratiei ceausiste? Sa-mi fie ingaduit sa ma indoiesc.

In acesti 23 de ani am vazut prea multe travestiuri pentru a ma lasa inselat de ultimele din serie. Monstrul Enoiu e mort, dar chipul sau trebuie sa ramana pe veci gravat in memoria noastra ca  o imagine a abjectiei absolute. Asa mi-i imaginez pe asasinii lui Gheorghe Ursu…


Pinacoteca malefica: Evitabila eternitate a plagiatorului Ponta

22/10/2014

Într-un extraordinar articol apărut pe “Contributors”, Gabriel Liiceanu numeşte marele pericol al României de azi şi, mai ales, de mâine: terapia minciunii, a cinismului şi a corupţiei endemice care se numeşte Victor Ponta.

Dacă acest personaj ajunge preşedintele României, nu va dura mult până când ţară va fi tratată că un stat-paria în comunitatea statelor democratice, asemeni Ungariei lui Viktor Orban.

Victor Ponta are un scop precis: vrea să se înscăuneze la Cotroceni pentru a-şi eterniza domnia asupra resurselor ţării, pentru a perpetuă marele jaf pesedist, pentru face din miselie modul de existenţa al oricui vrea să nu fie o victima a sistemului autoritar-cleptocratic. Victor Ponta nu crede în cetăţeni, ci în supuşi. Pluralismul îl sperie şi îi repugnă. Este dictatorial, deci anti-democratic, prin convingeri, emoţii, instinct, afinităţi şi aspiraţii.

Victor Ponta nu crede în alternanţa, în feed-back, în dreptul alegătorilor de trage la răspundere pe cei aleşi. Urmaş al marelui mistificator şi profitor al băii de sânge din decembrie 1989, Ion Iliescu, şcolit în universul de intrigi bizantine al grupului condus de Adrian Năstase, Ponta nu crede în nimic în afară de propriile interese. Este narcisist, egoman, megaloman şi mitoman. Descriu cât pot de exact caracteristicile profilului sau psihologic.

Victor Ponta priveşte cu admiraţie spre Est şi cu suspiciune, poate chiar spaima, spre Vest. Nu crede în valorile liberale şi nu da doi bani pe drepturile omului. Este ahtiat de bani, faima şi putere, valorile morale i se par un moft intelectualist. Iar pentru intelectuali nu are decât dispreţ. Este vorba de un dispreţ ciocoiesc, născut de fapt din insurmontabile complexe, între care un mistuitor complex de inferioritate. Ce să-i răspundă mega-plagiatorul lui Gabriul Liiceanu? Ce să-i răspundă gnomul gigantului? Sunt convins că ne putem aştepta la unul din bancurile sale de mahala, la ironii greţoase şi la schimonoseli batjocoritoare.

Un lucru ignoră Victor Ponta. El nu înţelege că nu poate proşti o ţară întreagă, că ulciorul netrebniciei nu merge la apă de-a pururi, că există o raţiune a democraţiei pe care acţiunile sale iraţionale nu o pot distruge. Lui Victor Ponta trebuie să i se demonstreze, prin votul responsabil al cetăţenilor acestei ţări, că eternitatea să nu este câtuşi de puţin inevitabilă.

Articolul de mai sus a fost publicat ca editorial in ziarul “Evenimentul Zilei” de azi:

http://www.evz.ro/evitabila-eternitate-a-plagiatorului-ponta.html

Versiunea largita si actualizata a articolului de mai sus poate fi citita aici:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/pinacoteca-malefica-evitabila-eternitate-a-plagiatorului-ponta/

 


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 185 other followers