Cronica unei dictaturi anuntate: Pontocratia si ordonantele de urgenta

28/08/2014

In Romania, la ora actuala, este in pericol normalitatea constitutionala. Guvernul condus de plagiatorul Ponta a decis sa adopte o ordonanta de urgenta care consacra cel mai cras oportunism traseist drept sport politic national. Care este urgenta, domnilor Ponta si Dragnea? Arde pamantul, se prabuseste tara? Este vorba aici de un preludiu, de un teribil gust pregatitor pentru timpurile care ar putea urma daca Victor Ponta si formatiunea mafiotic-clientelara pe care o conduce vor castiga alegerile prezidentiale. Fara nicio exagerare, se pregateste o dictatura.

Reactia formal politicoasa, dar in fapt aroganta si dispretuitoare, a a celui care, in caz ca Ponta ar ajunge la Cotroceni, ar deveni premierul Romaniei, la comunicatul Ambasadei SUA, este revelatoare. Simplu spus, domnul Liviu Dragnea se “enfișeaza” de ce i se comunica dinspre Washington. La fel, lui Ponta si lui Dragnea, urmasii lui (premierul-marioneta) si Emil Bodnaras (organizatorul terorii comuniste), putin le pasa de reactiile opozitiei. Mai lipsesc bandele naimite ale mardeiasilor lui Teohari Georgescu. Ca istoric al comunismului romanesc, sunt frapat de analogiile posibile cu momentul noiembrie 1946, deci cu mega-furtul electoral organizat de oamenii Moscovei. Ascensiunea lui Arturo Ponta poate fi oprita, dar pentra aceasta e nevoie de viziune, vointa si curaj politic din partea opozitiei democratice.

De la guvernul Ponta, ne putem astepta la o ordonanta de urgenta prin care sa suspende Constitutia Romaniei. Iar Avocatul Poporului, dl Victor Ciorbea, va cauta alibiuri si va face acrobatii legaliste pentru a justifica ne justificabilul. Asa se naste o dictatura veritabila, nu fictiunea (sperietoarea) inventata de imperiul mediatic voiculescian si de servitorii sai, inclusiv cei numiti de Cristian Patrasconiu pe drept cuvant intelectualii-canalii, la adresa presedintiei Basescu.

Cinci ani de pontocratie inseamna cinci ani de lipsa a oricarei rusini, cinci ani de furt continuu din averea statului, cinci ani de cinism absolut, cinci ani de gangsterism insitutionalizat, cinci ani de calcare in picioare a pluralismului, cinci ani de batjocorire a interesului national. Cei care in luna mai spuneau ca fac ceva pe vot, ar trebui sa se trezeasca din torpoarea auto-indusa si sa inteleaga ca Romania se afla la un ceas de mare pericol pentru democratie. In asemenea clipe, evazionismul devine o forma de sinucidere politica. A practica somnambulismul abulic inseamna a-l sustine pe Ponta si, implicit, pe mentorii sai, Ion Iliescu si, mai ales, Adrian Nastase. Arendasului Victor Ponta trebuie sa i se reaminteasca direct, rapid si drastic, ca Romania nu e mosia sa si a famigliei sale politice.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/betia-puterii-auto-divinizarea-arendasului-victor-ponta/

http://www.contributors.ro/reactie-rapida/cand-crezi-ca-totul-iti-este-permis-domnul-nastase-si-sluga-sa-ponta/

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cronica-unei-dictaturi-anuntate-pontocratia-si-ordonantele-de-urgenta/


USL, dragostea noastra! El Crin si Ponta redux

19/08/2014

Au revenit, precum stafiile, spre a ne asigura ca n-am visat ca a existat aievea ceea ce plagiatorului ii creeaza nedisimulate senzatii nostalgice, iar pentru Romania democratica a fost cosmarul din iulie 2012. “Ce frumos a fost USL-ul!” “Ce mult ne-am iubit!” Duumivirii Victor Ponta si Crin Antonescu sunt prezenti, isi amintesc de timpurile cand erau frati de cruce si planuiau impreuna cum sa puna statul de drept pe butuci. Ponta e direct, declara public ca il uraste pe Traian Basescu. In locul gandirii si al rusinii, ura. Cum sa nu te intrebi incotro vrea acest personaj sa duca Romania, cum sa nu-ti amintesti cu oroare de modul in care ce doi, teleghidati de securistul Felix, au pus la cale cea mai dura lovitura la adresa democratiei romanesti de la mineriada din iunie 1990 incoace?

  Prieten drag, ne cunoastem de-o viata...

Duumvirii, pe vremea maximei iubiri

El Crin se simte tradat de Klaus Iohannis, dar probabil il va vota. Analfabetul istoric Ponta face declaratii aberante despre Monica Macovei ca un fel de Ana Pauker, desi el este seful unui partid cu adanc infipte radacini in traditia “neinfricatei tovarase Ana”. Impostura atinge cote paroxistice. Pana unde? Pana cand? Pentru mine si nu doar pentru mine, Monica Macovei reprezinta renasterea centrului in viata politica romaneasca. A unui centru liberal-conservator deschis si tolerant. A unui centru care nu pactizeaza cu clientelismul, coruptia, cinismul si amnezia. In clipa de fata, dintre toti candidatii prezidentiali, Monica Macovei reprezinta continuitatea onesta si palpabila cu spiritul Proclamatiei de la Timisoara, adevarata carta a revolutiei romane din decembrie 1989.

Monica Macovei simbolizeaza acel centru liberal-conservator care cere continuarea decomunizarii drept conditie pentru o veritabila, nu specioasa normalitate. Cand a fost votata, pe 22 februarie 2012, modificarea Codului Penal prin introducerea prevederii de imprescriptibilitate a crimelor impotriva umanitatii, reprezentantii PSD si PNL au absentat de la vot. Lipsa lor poate ca nu avea legatura cu acest proiect de lege. Dar, desigur, orice lipsa de la vot arata iresponsabilitate fata de cei care te-au ales. Daca tortionarii gen Visinescu si Ficior se confrunta acum, in fine, cu justitia, este rezultatul propunerii Monicai Macovei, sustinuta in demersul ei de IICCMER-ul emasculat dupa cateva luni de Victor Ponta si Crin Antonescu. Ultimul lucru de care le pasa duumvirilor pe atunci, in a lor sordida alianta cu Felix infractorul securist, patronata de bolsevicul Ion Iliescu, era decomunizarea tarii si pedepsirea criminalilor comunisti.

http://www.cdep.ro/pls/steno/eVot.Nominal?idv=8903

Reiau mai jos fragmente dintr-un articol publicat pe aceasta platforma in aprilie 2012. Cred ca poate servi ca memento in aceste clipe. Arheologia infamiei ramane mai actuala ca oricand.

“Mi se reproseaza, uneori, ca ma ocup prea insistent de comunism si nu dau destula atentie post-comunismului, cu ale sale dileme, sperante si patologii. Nu cred ca m-am ferit sa spun lucrurilor pe nume de cate ori mi s-a parut ca este cazul. Inca din anii 90, am scris, in Occident si in tara, despre Ion Iliescu si acea voluptate a clarobscurului istoric care ii defineste forma mentala, despre modul in care FSN-ul a deturnat si a confiscat revolutia, despre meandrele cripto- si neo-comunismului a la roumaine. Am identificat fantasmele salvarii, am scris despre cei care construiesc mituri si despre cei care le destrama. Pe vremea aceea, N. Manolescu tinea, la “Romania Literara” o exceptionala rubrica intitulata “Ochiul Magic”. A strans acele comentarii analitice intr-un volum intitulat “Dreptul la normalitate”, aparut la Editura Litera in 1991. Am fost onorat sa scriu prefata cu titlul “N. Manolescu si renasterea prozei politice romanesti”. Cred ca acel volum ar trebui republicat spre lamurirea celor mai tineri privind topografia morala a acelor timpuri, mizele polemicilor din epoca, departajarile care aveau loc si care nu au contenit sa alimenteze tensiuni si polemici in anii ce au urmat. Cine va citi cartea va constata cat de angajat era criticul in bataliile intelectuale si politice ale vremii, cat de transant si totodata nuantat era diagnosticul sau. Nu stiu alta carte care sa surprinda atat de exact mecanismele infamiei, jocurile politice iresponsabile care au facut posibila infestarea spatiului public cu atatea si atatea ineptii, falsificari ale adevarului, abjectii si calomnii ordinare. In cateva luni, ori mai precis, in cateva saptamani, Romania a trecut cu o viteza ametitoare de la starea de gratie la starea de greata. Paguboasele roade le culegem azi.

Sistemul Iliescu

In consonanta cu mostenirea sistemului Iliescu, spre prelua conceptul propus de H.-R. Patapievici, memoria publica este cauterizata. Se ridica, sub ochii nostri, monumente unor istorici ceausisti, activi in perimetrul controlat de Ilie Ceausescu, cata vreme Lucian Boia si Neagu Djuvara sunt acuzati de “anti-romanism”. Se uita cu stupida nosalanta ca in 1999, ca ministru de externe, Andrei Plesu a jucat un rol decisiv, impreuna cu presedintele de-atunci, Emil Constantinescu, in orientarea politicii externe spre NATO, nu in directia pro-Milosevici sustinuta de PSD-ul lui Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc si Adrian Nastase. Fostul sef de cabinet al ultimului sef al Securitatii publica, la o editura cunoscuta, un volum plin de minciuni, cu atacuri ignobile impotriva unor intelectuali onorabili. Cu foarte putine exceptii, presa tace. Ni se recomanda, sfatos, sa ascultam si “partea lor de adevar”, sa nu ne grabim cu opiniile negative. (…)

Imediat dupa prabusirea dictaturii, noul regim a inteles ca risca sa fie rapid contracarat in tentativa de restauratie comunista (perestroikismul echipei Iliescu-Brucan–Roman-Voican Voiculescu-Martian Dan-Barladeanu-Magureanu) de noiile forte democratice simbolizate de societatea civila si partidele democratice renascute. Pentru Ion Iliescu, liderul taranist Corneliu Coposu a personificat tot ce ura el mai tare: un ireprosabil trecut anticomunist, un spirit civic exemplar, patriotismul luminat. La fel, Grupul pentru Dialog Social aparea ca o versiune romaneasca a organizatiilor poloneze din anii 70 si 80 gen KOR (Comitetul pentru Apararea Muncitorilor). Romania recupera rapid ceea ce pierduse vreme de decenii: o sincronizare cu miscarile civice din Europa de Est si Centrala. O dinamica asemeni celei din Polonia, Ungaria si Cehoslovacia era cosmarul noii puteri de la Bucuresti. Romanii erau sortiti, in acest scenariu, sa ramana de-a pururi vecinii lui Franz Kafka. Se ducea o lupta intre, vorba Alinei Mungiu, doua Romanii. Regimul accelera actiunile a ceea ce Andrei Cornea anumit atunci masina de fabricat fantasme.

Tocmai pentru a neutraliza aceste tentative de consolidare pluralista, puterea, dominata de nostalgicii totalitarismului, a recurs la armele comuniste traditionale: instigarea la ura, demonizarea adversarilor, propaganda desantata impotriva celor banuiti de orientare pro-occidentala. Lucrurile au inceput inca din ianuarie 1990, s-au agravat in lunile urmatoare, au atins paroxismul in iunie 1990, odata cu invitarea minerilor (condusi de securisti in civil) sa anihileze societatea civila si partidele democratice. Asemeni comunistilor din perioada 1944-1947, politrucii fesenisti au construit un intreg esafodaj pseudo-teoretic pentru a compromite democratia liberala si piata libera. Ion Iliescu perora despre “democratie originala”, iar Brucan ii tinea isonul cerand un regim “fara isme si fara partide”. Adica doar cu fesenism. Se nastea un nou sistem monopolist, o noua nomenclatura cleptocratica. SRI-ul era o prelungire a unei niciodata pe deplin desfiintate Securitati. In locul transparentei democratice, domnea opacitatea mafiotica.

Jos intelectualii!

Mineriada din iunie fusese pregatita de ofensivele urii derulate la Televiziunea Romana (ce-si zicea “Libera”) condusa de Razvan Theodorescu (adjunctul sau era fostul colaborator al Securitatii, Emanuel Valeriu; pentru infiltrarile Securitatii, v. volumul de memorii al Ioanei Magura-Bernard aparut la Curtea Veche acum cativa ani). Se miza pe instincte sovine, pe anxietati, nevroze si fobii colective. Se cultiva deliberat amnezia, resentimentul si ignoranta. Caracteristicile noului regim erau: anti-capitalismul, anti-pluralismul, anti-liberalismul, anti-occidentalismul si anti-intelectualismul. Era de fapt o combinatie de fascism rezidual si bolsevism camuflat. Cand Iliescu a adus la putere Patrulaterul Rosu, am scris impreuna cu Mircea Mihaies un articol in trimestrialul londonez “East European Reporter” despre restaurarea infamiei.

Incepand din 1990, s-a purtat o campanie mizerabila impotriva acelor intelectuali legati de traditia paltiniseana. As largi subiectul, spunand ca a fost si este vorba de atacuri imptriva mostenirii lovinesciene (E. Lovinescu, dar si Monica Lovinescu). Cineva ar trebui, poate, sa faca o “arheologie” cat mai profund documentata a acestor ofensive anti-culturale. Poate ca detonatorul a fost aparitia “Apelului catre lichele” al lui Gabriel Liiceanu (decembrie 1989), ori infiintarea editurii Humanitas cu al sau program de proces al comunismului pe calea cunoasterii, a cartilor, ori formarea GDS-ului, ori Proclamatia de la Timisoara din martie 1990. Cel mai probabil toate patru. Nomenklatura traia sub semnul angoasei, nu putea suporta contestati permenenta. Trebuia gasita o arma pentru ceea ce ei numeau “nimicrea dusmanului”. Cu mult inaintea unor forumuri si bloguri securiste, “Romania Mare”, “Azi”, “Dimineata”, “Europa”, “Totusi iubirea” si alte asemenea imunde publicatii isi faceau un titlu de glorie din insultarea lui Andrei Plesu si a lui Gabriel Liiceanu, apoi a lui H.-R. Patapievici.

Va mai amintiti campaniile din “Ziua” lui Sorin Rosca Stanescu impotriva lui Gabriel Liiceanu, a lui Mihai-Razvan Ungureanu, a lui Andrei Plesu, a lui Teodor Baconschi? Editorialistii de la “Ziua”aceau chitic. Nu mi-o amintesc pe profesoara Zoe Petre protestand impotriva ignominiiilor semnate Spanu impotriva lui Gabriel Liiceanu. Va mai amintiti campania “Antenelor” si a “Jurnalului National” impotriva ICR si a lui Horia Patapievici? De defaimarea maniacala a Corinei Suteu si a intregii activitati a ICR din New York? In mai 2006, acel ziar publica pe prima pagina un text absolut aberant impotriva mea, o mostra de ceea ce se cheama reptile journalism cu titlul “Agentul Volodea” (semnat de un personaj care s-a dovedit apoi ca fusese informator al Securitatii). Ulterior, SRS si-a cerut scuze public, dar infamia avusese loc. Discursul urii despre care a scris Gabriel Liiceanu s-a insinuat cu perfidie in ceea ce se numeste mainstream. In Romania de azi este cool sa urasti. Civilitatea si decenta se afla, de ani de zile, sub asediul a ceea ce Andrei Plesu a numit obscenitatea publica. Veleitarismul natang exulta obraznic. (…)

Surparea si ocuparea centrului

Gravissim este cand se pune sub semnul intrebarii, de catre alti intelectuali, chiar onoarea colegilor lor. Cand oameni care isi fac datoria fata de valorile in care cred, pe care si le asuma onest, fara urma de echivoc, sunt numiti “sinecuristi”, “camarilioti”, “pupincuristi”, “lingai”, “trompete prezidentiale”, “oportunisti pentru eternitate” si cate altele. Cand lui Mircea Cartarescu i se neaga cinstea intelectuala pentru ca indrazneste sa scrie exact ceea ce gandeste. (…) Nu se aud prea multe obiectii din zonele care observa cultura la stupefianta degradare a discursului public pe diversele antene. Se tace insa malc in ce-i priveste pe toti cei care au semnat “Apelul” in favoarea lui Crin Antonescu si care n-au gasit de cuviinta sa-si exprime minime rezerve in momentul in care liderul penelist a fraternizat cu PSD-ul.

Cititi “Adevarul” din perioada Darie Novaceanu si veti gasi lucruri inspaimantatoare pe linia demonizarii si stigmatizarii intelectualilor critici (inclusiv Doina Cornea, Ana Blandiana, N. Manolescu, Petre Mihai Bacanu, Gabriela Adamesteanu, Octavian Paler, Gh. Grigurcu, Andrei Cornea, Smaranda Enache, Stelian Tanase). Se reluau sintagmele otravite din paginile “Saptamanii” si ale “Luceafarului” lui Fruntelata & Co. In “Azi”, un jurnalist fesenist de frunte scria ca “GDS-ul este cea mai nociva coloana a 5-a din istoria Romaniei”. Deci nu PC din Romania, sectie a Internationalei Comuniste, ci GDS! Ceea ce s-a petrecut in ultimii ani, in special dupa 2007, a fost, cum a scris Horia Patapievici, ocuparea centrului de catre voci extremiste, migrarea unor intelectuali aparent onorabili in directii unde nu te-ai fi asteptat sa-i gasesti vreodata. Ecourile acestor abdicari se traduc in poluarea atator spatii de exprimare publica. Tocmai din acest motiv, cum spuneam, numerosi intelectuali publici au ales sa taca, iar multi oameni decenti nu mai scriu pe forumuri. Ma indoiesc insa ca acesta este raspunsul la fenomenul discutat aici. Tacerea nu este solutia, ci doar perpetuarea problemei.

Concluzie

Agonia spiritului critic nu poate si nu trebuie sa fie incurajata. Vocile lucide au datoria sa se exprime public, chiar daca acest lucru se soldeaza cu stiutele injurii. Fac parte dintre cei care cred ca trecutul nu este repetabil si ca libertatea este salvata de fiecare voce care nu ezita sa o sustina. Orice ar crede canaliile cinice si demagogii narcisisti, Romania anului 2012 este categoric diferita de aceea a anului 1990. Cei care incearca sa reinvie un nationalism de parada, pompierist, xenofob, occidentofob, intelofob si vid de continut, ar face bine sa-si aminteasca de acei ani si sa inteleaga ca risca sa impinga tara intr-o fundatura istorica.”

http://www.curteaveche.ro/Irepetabilul_trecut_Editia_a_II_a_revazuta-3-673

http://www.curteaveche.ro/O_tranzitie_mai_lunga_decat_veacul_Romania_dupa_Ceausescu-3-1250

http://www.contributors.ro/cultura/schita-de-arheologie-a-infamiei-intelofobie-si-occidentofobie

 

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/usl-dragostea-noastra-el-crin-si-ponta-redux/

 


Victor Ponta, Monica Macovei, Mandela si mantia Anei Pauker

18/08/2014

Am  trait sa o vedem si pe asta: apologetul lui Che Guevara (cel care a infiintat politia secreta a dictaturii castriste) si al maoismului, stangistul de cafenea numit Victor Ponta indrazneste sa o compare pe Monica Macovei cu Ana Pauker. L-a scos din minti faptul ca Monica Macovei a spus ca isi compara destinul politic cu acela al lui Nelson Mandela. Este vorba de valori politice, domnule Ponta, nu de identitati biografice!

Dar sa admitem ca plagiatorului nu-i place asemuirea cu Nelson Mandela, i se pare un transfer de imagine pe care nu vrea sa il lase nesanctionat. Dar nu pricep nici in ruptul capului de ce presedintele unui partid dominat inca de matusalemul comunismului din Romania, Ion Iliescu, socoate ca Ana Pauker a fost o nemernica. Dimpotriva, companero Ponta, ar trebui sa puneti flori, in calitatea Dvs de cripto-comunist, oriunde se va fi afland urna “inflacaratei militante”!

Spune asadar plagiatorul: “Cea mai mare mizerie a acestui an politic s-a produs! Monica Macovei s-a autocomparat cu Nelson Mandela! Este o jignire cumplită pentru memoria unei personalităţi mondiale care simbolizează lupta pentru libertate, solidaritate şi toleranţă … (adică exact valorile pe care Macovei şi cei ca ea le detestă şi le combat zi de zi!). Pentru cei care ignoră această realitate aş vrea să reamintesc că Nelson Mandela a suferit 25 de ani în închisorile unui regim totalitar (Macovei a fost tocmai instrumentul de represiune al regimurilor comuniste şi securist-băsiste); Mandela nu a furat locuinţa unor proprietari de drept şi nici nu a avut în toată viata sa acces la sutele de mii de euro pe care Macovei le primeşte anual de la Parlamentul European! Dar mai ales Mandela nu şi-a calomniat niciodată propria ţară şi propriul popor! Cred că Monica Macovei a spus din greşeală Mandela – a vrut să spună Ana Pauker!”

Fiecare fraza din acest denunt ordinar este o calomnie, o minciuna si o ignominie. Monica Macovei nu a fost “instrument de represiune”, este o aberatie. Nu există un “regim securist-basist”. Este o ineptie sa reprosezi cuiva salariul de europarlamentar. Dar, in caz ca megaplagiatorul tine sa o faca, de ce nu incepe cu sa tovarasa de viata si de lupta, aceasta Ekaterina Furţeva a Romaniei numita Daciana Sarbu? Pentru cei care nu stiu, Furţeva a fost ministru al culturii pe vremea lui Hrusciov si a condus vanatori de vrajitoare impotriva intelectualilor.

Niciodata Monica Macovei nu si-a calomniat tara si poporul. Incetati, domnule Ponta, se reincalziti dezgustatoarea ciorba propagandistica fesenista din perioada mineriadei! Este de-acum limpede ca vedeti in candidatura ei cel mai mare pericol pentru planul Dvs de a anexa definitiv Romania intereselor mafiei care v-a nascocit si va sustine.

Domnule Ponta, urmasul Anei Pauker, al lui Dej si Ceausescu, are un nume: Ion Iliescu. Iar Dvs, in calitate de entuziast discipol al acestuia, va calificati pentru desemnarea drept succesor al succesorului. Pe scurt, Dvs sunteti mostenitorul celei mai sangeroase dfctaturi pe care a cunoscut-o aceasta tara si aceasta natiune. O dictatura a tradarii nationale, a propagandei cretinizante si a represiunii delirante. Puneti mana pe o carte de istorie a comunismului inainte de a profera asemenea buimacitoare stupiditati! Alfel spus, reluind cuvintele unui cunoscut scriitor roman: Caliban, du-te la scoala!

Articolul de mai sus a aparut in editia online a ziaruui “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/victor-ponta-monica-macovei-mandela-si-mantia-anei-pauker.html


Pentru Monica Macovei: Sinteza dintre moralitate si politica

17/08/2014

Exista lucruri care nu depind de rezultatul unui vot. Intre acestea, autoritatea morala a unei personalitati politice. O privesc pe Monica Macovei drept cea mai credibila exponenta, in viata publica a Romaniei contemporane, a valorilor care au inspirat revolutiile anti-totalitare diun 1989. Ma gandesc la acea sinteza dintre moralitate si politica pentru care a pledat Vaclav Havel. O sinteza dispretuita de diversii cinici, ironizata de varii pragmatici. Este esenta demersului ei si, eu unul, il sustin. Ma bucur ca nu sunt catusi de putin singur. Probabil ca a sosit momentul constituirii unui comitet de sustinere pentru Monica Macovei. Apelez la intelectualii critici sa iasa din expectativa si sa sa-si faca auzite vocile. 

Nu e vorba, sub nicio forma, de o candidatura providentiala, mesianica etc. Nu avem nevoie de noi fantasme ale salvarii. Romaniei ii lipsesc procedurile impersonale, nu carisma. Monica Macovei este simbolul angajamentului constant si consecvent, empiric verificabil, pentru intarirea statului de drept, pentru modernizarea tarii, pentru o politica externa loiala aliantei politico-militare din care facem parte. Sa gasim, asadar, o sursa de inspiratie, mobilizare si energie in cuvintele lui Margaret Mead: “Never doubt that a small group of thoughtful, committed, citizens can change the world. Indeed, it is the only thing that ever has.”

Mai presus de orice, comunismul a insemnat dispretul pentru lege. Finalul comunismului s-a produs exact in momentul in care reformele gorbacioviste au resuscitat un stat de drept lichidat de bolsevici imediat dupa luarea puterii in urma loviturii de stat din 7 noiembrie (25 octombrie) 1917. Regimul comunist, in orice tara a functionat sau functioneaza, este unul al faradelegii. Este ceea ce spunea disidentul anticomunist Vasile Paraschiv. Este ceea ce-a afirmat presedintele RFG din epoca, Roman Herzog, atunci cand a condamnat, in 1996, dictatura Partidului Socialist Unit din Germania (PSUG-SED) ca opusuul statului de drtept, numind-o stat de nedrept (Unrechtsstaat). Este ceea ce spune pastorull Joachim Gauck, actualul presedinte al RFG.

http://www.bundespraesident.de/SharedDocs/Reden/DE/Roman-Herzog/Reden/1996/03/19960326_Rede.html

Acum un deceniu, am sustinut candidatura prezidentiala a lui Traian Basescu. Il consideram, si n-am gresit, omul care va schimba regulile jocului impuse de cei pe care ii numeam utecistii lui Iliescu (Cozmanca, Nastase, Copos etc). Spuneam ca va tine piept proiectului pesedist de mexicanizare a Romaniei. Am spus ca este exponentul fortelor moderne, pro-vestice, impotriva celor retro, adica mafiotic-reactionare (in sens cat se poate de concret). Am scris cateva articole in octombrie si noiembrie 2004 pe acest subiect. Unul se intitula “Spre un nou stil politic”. Altul, “Romania intre metro si retro”. Am publicat pozitiile mele intr-o rubrica pe care o tineam la “Jurnalul National” condus de Marius Tuca. Scriau,in acea vreme acolo, intelectuali cunoscuti, intre care Mircea Cartarescu, Emil Hurezeanu, Dorin Tudoran. Scrisesera, un timp, Mircea Dinescu si Andrei Plesu. Precizez ca nu am stat niciodata de vorba, in viata mea, cu Dan Voiculescu. Nu l-am vizitat, n-am dat mana cu el. Pe scurt, nu-l cunosc personal.

Indiferent de ceea ce avea sa transpara in anii urmatori despre patronul trustului “Intact”, in ce ma priveste stiu ca Marius Tuca nu mi-a cenzurat niciodata niciun cuvant. Am plecat de la JN cand am fost invitat de Doru Buscu sa scriu la un nou “Cotidianul”, alaturi de prieteni apropiati. Am sustinut ideea promovata de profesorul Valeriu Stoica a unificarii dreptei. Dar nu oricum, ci pe o baza de principii asumate, profesate, practicate. Am fost constant un critic al FSN si al intruchiparilor sale ulterioare (PDSR, PSD), chiar si cand am intrat in dialog, in 2003, cu cel care era pe-atunci presedintele Romaniei, Ion Iliescu. Dialogul incepea cu sublinierea de catre mine a pozitiilor noastre politice, intelectuale si axiologice diferite. Cand, in decembrie 2006. PDSR, indemnat si chiar constrans de Ion Iliescu, a boicotat sedinta camerelor reunite ale Parlamentului in care presediintele Traian Basescu a condamnat, in numele statului roman, dictatura comunista ca ilegitima si criminala, am scris un articol in revista “22″ in care am declarat ca ma inselasem in privinta convertirii lui Ion Iliescu la pluralism.

Cu alt prilej, mai recent, mi-am recunoscut eroarea (vorbesc doar despre mine, nu judec pe nimeni altcineva) de a fi colaborat la “Jurnalul National”. Imi amintesc de o discutie aici, la Washington cu doi amici (cu unul sunt si azi prieten). Era in vara lui 2004. Unul din cei doi, intelectual faimos cu trecut impecabil de disident, spunea ca nu au aparut dovezile colaborarii lui Felix cu Securitatea (lucru real), deci si Felix are dreptul la prezumtia de nevinovatie. Celalalt, stralucit critic literar si redutabil comentator politic, i-a raspuns: “N-am nevoie de dovezi, e de ajuns sa ma uit la el”. Sigur, era o figura de stil. In ce ma priveste, nu ma uitasem atent. Acum imi dau seama ca as fi putut sa fiu lamurit pe loc.

In martie 2004, n-am mai spus-o pana acum, mi-a fost facuta propunerea de a deveni consilier politic al candidatului prezidential al PNL, deci al opozitiei, dl Theodor Stolojan. Cred ca prietenul meu Tudorel Urian isi aminteste episodul. Am fost onorat, m-am mai gandit, m-am consultat cu familia, am decis in final sa nu accept. Nu era vorba de persoana in cauza, ci de insasi ideea de a fi consilier al unui partid ori al unui candidat. In aceeasi perioda, mai precis in aprilie 2004, amicul din epoca pomenit mai sus, devenise consilierul de campanie electorala al PUR, dupa ce acest partid renuntase la serviciile lui Dick Morris. Banuiesc ca nu era doar o functie onorifica. PUR, adica Dan Voiculescu, fost coleg de scoala, adica, aveam sa aflam mai incolo, Felix, a incercat sa-l convinga sa fie si candidat prezidential. Har Domnului, pentru el si pentru noi toti, n-a acceptat. Nu dezvalui aici nimic confidential, despre acea propunere exista un dialog televizat cu Marius Tuca.

Despre Felix, pot cita o multime de declaratii care vorbesc despre lupta sa feroce impotriva statului de drept, dar si despre ura maladiva la adresa lui Traian Basescu. Iata doar una: “Încă din 2007, de la prima suspendare a lui Traian Băsescu, eu am văzut pericolul ca acest om să conducă în continuare România. Pentru mine era foarte clar că Traian Băsescu va face foarte mult rău României, consumând toate energiile pozitive ale românilor, motiv pentru care m-am implicat în procesul de suspendare cu toată puterea mea.” L-au ajutat Victor Ponta, Mircea Geoana, Crin Antonescu, Calin Popescu Tariceanu, Ion Iliescu, Adrian Nastase, Adrian Severin, Sorin Ovidiu Vantu, Mugur Ciuvica, Emil Constantinescu, Zoe Petre, Dinu Patriciu, Relu Fenechiu, Stelian Tanase, Radu Calin Cristea, Andrei Marga, Cornel Nistorescu, Ovidiu Simonca, Carmen Musat etc etc

Monica Macovei se opune, deschis si fara urma de ambiguitate, proiectului unui mega-partid parazitar (PSD) care sa cotropeasca toate institutiile statului si sa aserveasca justitia unor interese oligarhic-mafiotice. “Cucerirea justitiei” era obiectivul trasat de Felix. Chiar daca Felix este acum dupa gratii, sunt altii, inclusiv premierul-plagiator, care incearca sa atinga acest nefast tel. Dl Iohannis ma descumpaneste prin tacerile si omisiunile sale. Iata suficiente ratiuni pentru a nu avea ezitari in sustinerea Monicai Macovei. Nu ma intereseaza, in chip pragmatic, succesul ei imediat, desi i-l doresc din inima. Ma intereseaza ca dezbaterea sa fie una in care minciunii sa i se raspunda prin adevar, nu prin eludari si eschive.


Șamanism peronist și principii democratice: Klaus Iohannis, Vasile Blaga și avatarurile PNL-PDL

11/08/2014

Formațiunea “PNL-PDL” (Alianţa Creştin Liberală) este o entitate ambiguă, încă incertă ca identitate doctrinară. Propunerea domnului Klaus Iohannis drept candidat prezidențial este o chestiune care trebuie examinată cu seriozitate, mai ales ca nu a avut loc o discutie publica referitoare la diferentele si similitudinile dintre viziunile domnilor Iohannis si Catalin Predoiu. Este în joc viitorul democrației constituționale din România, continuarea luptei pentru statul de drept, rezistența la populism, corupție, faradelege, la derive autoritare. Devine limpede că strategia d-lui Vasile Blaga a dus la acest deznodământ. Imi pare că sondajele au contat mai mult decât principiile.

Dinspre liberali, oricât aș încerca să descopăr un nume marcant de “king-maker”, îmi este imposibil. Că doar nu despre domnul Quintus este vorba aici. A fost dat câștig de cauză, din câte înțeleg, unui sondaj de opinie interpretat în sensul unor șanse mai mari pe care le-ar avea dl Iohannis în fața d-lui Cătălin Predoiu de a-l învinge pe Victor Ponta în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Diferența mi se pare totuși mică, in zona unei margini de eroae de 3-5 la suta și, evident, recuperabilă. Nu este pentru nimeni un secret ca exicta o forta persuasiv-manipulatoare a sondajelor, mai ales atunci cand sunt fetisizate si hiperbolizate in scopuri mai mult ori mai putin personale. Se induce ideea de inevitabilitate acolo unde este loc pentru reflectie, actiune, constructie, dezbatere si viziune. Un sondaj, mai mult sau mai putin credibil, ofera date. Oamenii care iau decizii transforma acele date in fapte sociale. Cu consecintele de rigoare.

http://www.revista22.ro/sondaje-manipulatorii-predic355ii-paradoxuri-351i-ironii-6084.html

În plus, un tur doi nu seamănă niciodată cu turul întâi, fie și pentru faptul că “finala competiției” aduce invariabil cedări de voturi, alte posibile alianțe de conjunctură politică, mobilizarea/motivarea unor noi segmente de electorat, și așa mai departe. Turul doi (cel puțin asta ne-au demonstrat momentele electorale post-decembriste) este eminamente unul al votului negativ (el înclină balanța într-o parte sau alta), situație în care, actualul sondaj, la diferența minusculă dintre cei doi virtuali candidați de dreapta numiți aici, devine mai degrabă un pretext intern de partid și nu o formulă de calcul științifică, infailibilă.

Chestiunea însă ține de principii. Cătălin Predoiu și Monica Macovei nu și-au ascuns pozițiile în chestiuni esențiale: continuarea bătăliei pentru statul de drept; rezistența la asaltul grupurilor mafiotice precum cel al recent condamnatului Dan Voiculescu, care a proclamat clar că dorește “cucerirea justiției”, adică anihilarea ei; garantarea propriei identități anti-autoritare prin delimitarea lipsită de orice ambiguitate față de lovitura de stat avortată din iulie 2012; orientarea categorică și ireversibilă a României spre Occident, în cadrele instituționale ale UE și NATO. O fuziune care are loc prin ignorarea acestor valori, non-negociable din punctul de vedere al celor ce susțin societatea deschisă, miroase de la o poștă a peronism, adică a populism, a demagogie, a oportunism radical.

Între mai și august 2012, PNL a fost vârful de lance al USL în lupta pentru acapararea (a se citi distrugerea) IICCMER și ICR. A fost buldozerul atacului împotriva statului de drept. În fruntea IICCMER au fost numiți liberalii Dinu Zamfirescu și Andrei Muraru. În fruntea ICR-ului “protocronizat” a fost instalat “caloriferistul” Marga. Dl Muraru, protejatul de-odinioară al actualului pușcăriaș Relu Fenechiu, este azi consilier personal al d-lui Iohannis.

În clipa de față, există trei oameni politici care îmi par a întruchipa aceste valori non-negociabile: Monica Macovei, Cătălin Predoiu și Cristian Diaconescu. Lista este, neîndoios, mai lungă, i-am amintit doar pe cei direct implicați în actuala cursă electorală. În ce mă privește, îi consider credibili și onorabili pe aceștia.

Când PNL-ul a acceptat, pe vremea lui Crin Antonescu, alianța cu partidul felixiot, am protestat public și am anunțat că returnez premiul “Ion I. C. Brătianu”. Era în ianuarie 2011. Cred că merită să republic mai jos articolul apărut atunci pe platforma “Contributors”. Este, din nefericire, la fel de actual. S-au schimbat doar unele măști.

“Din rațiuni pe care le-am explicat în articolul despre «Șamanismul peronist», privesc alianța dintre actualul PNL și PC drept o capitulare a lui Crin Antonescu și a colegilor săi în raport cu un partid-televiziune cu certe rădăcini și afinități în zone pe care le consider responsabile pentru dezastrul țării în veacul douăzeci și în acest veac. Mai mult, formarea iminentă a unei «Alianțe de Stânga-Dreapta» care să includă și PSD-ul condus de Victor Ponta, anulează, din punctul meu de vedere, credibilitatea actualei conduceri PNL din perspectiva autenticelor valori liberale.

Un premiu îl definește și pe cel care îl conferă, dar și pe acela care îl acceptă. Am fost extrem de onorat, în 2001, când mi s-a acordat această distincție. Nu cred că mai exista vreo rațiune ca eu să figurez printre cei premiați câtă vreme conducerea actuală a PNL, fără vreo sfidare, fără vreo contestare profundă, într-o buimăcitoare unanimitate, a decis să fraternizeze cu formațiuni care au boicotat decomunizarea țării și s-au opus vehement condamnării dictaturii comuniste din România. Mărturisesc că acest gest de renunțare la un premiu, atât de prestigios în clipa când l-am primit, mă costă sentimental și intelectual. A nu-l face ar însemna să mă fac vinovat de complicitate cu travestiul și impostura.”

La data de 14 mai 2001 primeam din partea PNL, cu semnătura președintelui din epocă, Valeriu Stoica, următorul mesaj:

“Partidul National Liberal conferă anual Premiul «Ion I. C. Bratianu» personalităților care, fără a fi membre PNL, au contribuit constant și eficient la afirmarea valorilor liberale în societatea românească. Am onoarea și bucuria să vă anunț că juriul alcătuit din Dl. Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici, președinte; Dl Acad. Ștefan Augustin Doinaș, Dl Neagu Djuvara, Dl Alexandru Paleologu și dl Valeriu Stoica, membri, a hotărât cu unanimitate de voturi ca Domnia Voastră să fiți laureatul din acest an al Premiului «Ion I. C. Brătianu». Prin activitatea Dvs editorială și pedagogică ați contribuit decisiv la punerea bazelor politologiei românești și la configurarea și aprofundarea în societatea românească post-comunistă a unui sistem axiologic în centrul căruia se situează drepturile cetățeanului, libera concurență, economia de piață, denunțarea oricărei forme de discriminare. Fără studiile politice comparate purtând marca Vladimir Tismăneanu, sensurile tranziției românești ar fi fost mult mai greu de descifrat, iar drumul ideilor liberale, mai dificil”.

Am recitit de câteva ori acest mesaj, am reflectat îndelung la ce se scrie în el și am ajuns la această decizie irevocabilă. Constat cu tristețe că între acel PNL și actuala formațiune nu mai există altă legătură decât numele. Voi returna cât de curând, conducerii actualului PNL, Premiul «Ion I. C. Brătianu» pe anul 2001.” Premiul a fost returnat la sediul PNL în săptămâna care a urmat.

Epilog: Acum câteva săptămâni mi-am dat demisia din Consiliul Academic al Institutului de Studii Populare, think-tank al PDL. Am fost un timp președintele acestui board științific, deci câtuși de puțin politic. Sunt fericit că, împreună cu domnii Valeriu Stoica și Sever Voinescu, am putut să particip la organizarea vizitei în România a cunoscutului filosof politic, Roger Scruton. Tot acolo, la ISP, am lansat cartea de dialoguri cu Mircea Mihăieș, “O tranziție mai lungă decât veacul”. Demisia a fost adusă la cunoștința doamnei Sulfina Barbu, președinte al ISP, și a domnilor Valeriu Stoica, președinte de onoare, Cătălin Predoiu, membru în consiliul de conducere, și Răzvan Orășanu, actualul director executiv al ISP. Din câte știu, și-a dat demisia și dl Gabriel Liiceanu. Dixi et salvavi animam meam.

http://www.contributors.ro/cultura/o-decizie-inevitabila-voi-returna-premiul-%E2%80%9Cion-i-c-bratianu%E2%80%9D-al-pnl/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/samanism-peronist-alianta-%e2%80%9cnoii-drepte-stangi%e2%80%9d-din-romania/

http://www.gandul.info/politica/iohannis-a-castigat-in-fata-lui-predoiu-va-fi-prezidentiabilul-aliantei-crestin-liberale-13068863

http://www.evz.ro/plimbarea-libertatii-badea-walker-si-amintirea-usl.html

 

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/%c8%99amanism-peronist-%c8%99i-principii-democratice-klaus-iohannis-vasile-blaga-%c8%99i-avatarurile-pnl-pdl/

 


Canaliile mercenare si teroarea mediatica (un text de Dragos Paul Aligica)

10/08/2014

Pe Facebook, Dragos Paul Aligica scrie despre jalnica “plimbare a libertatii” organizata de oamenii infractorului securist, Dan Voiculescu, a.k.a. Felix. Politologul are intru totul dreptate. S-a vazut clar ca in pofida instigarii la seditiune, la subminarea statului, badeagazii sunt izolati si, social vorbind, niste impotenti. Nu le-au ramas ca arme  decat calomnia sordida, insulta grobiana si agresiunea fizica. L-ati vazut pe Badea Walker (ca doar plimbaret e ipochimenul) cu ochii iesiti din orbite, de-a dreptul apoplectic? Iata asadar textul:

“Azi s-a vazut clar: Astia nu reprezinta politic nimic, nu reprezinta o miscare sociala. Nu reprezinta nici macar o miscare civica legitima, de proportii demne de notat. Sunt doar ei si interesele lor corupte plus o mana de imbecili redusi la cel mai mic numitor comun al unei propagande imbecile, de imbecili, pentru imbecili.

Cu cateva mii de nenorociti si imbecili scosi in strada, “marii manipulatori” ai lu’ Peste si-au taiat singuri credibilitatea. Mai sunt si prosti. Mapraxis manipulatoriu.

Acum se vede clar ce si cum: de ani de zile o mana de neispraviti si canalii mercenare, ajunse pe o platforma mediatica, terorizeaza mediatic o tara, fac apologia infractorului, instiga la ura, instiga la violenta, se angajeaza fatis in subminarea autoritatii statului si subminarea ordinii de drept si
constitutionale!! Nu sunt o miscare nationala, nu sunt o miscare politica , nu sunt nici macar o grupare de interes civic semnificativ. Cine sunt deci astia si ce reprezinta ei ca sa aiba aceste pretentii mirobolante de a seta agenda publica???!!!

Mircea Albulescu in apararea lui Dan Voiculescu

Cat mai dureaza pana cand institutiile statului se autosesizeaza!? Cat mai dureaza pana cand acesti nenorociti, aceste canalii care fac stat in stat sunt confruntate cu legea?! Cine sunt acesti neica nimeni ridicati pe o platforma mediatica construita prin furt si santaj care fac fara-de-legea in tara asta?!!
Cum s-a ajuns la aceasta absurditate?! Romania e sat fara caini? Cum e posibil ca niste indivizi cu nume si prenume sa iasa public si sa faca cu tupeu si impunitate apologia infractorului dovedit? Isi bat joc de sistemul de justitie.

De institutiile statului. De ordinea publica.

Ce dovezi suplimentare mai vreti azi?! Cat mai dureaza abuzul si bataia de joc ce face apologia coruptiei si fara-de-legii in numele liberatii de expresie, liberatii presei si libertatilor civile? Asta nu e libertatea cuvantului, asta nu e o chestiune de mass media. Cat mai dureaza pana cand institutiile statului se autosesizeaza!?”

 

Preluat de aici:

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/dragos-paul-aligica-de-ani-de-zile-o-mana-de-neispraviti-si-canalii-mercenare-terorizeaza-mediatic-o-tara/


Semnal: Catalin Predoiu despre condamnarea sistemului cleptocratic post-comunist

09/08/2014

Pe Facebook, dl Catalin Predoiu, candidat prezidential din partea PDL, prim-vicepresedinte ala cestui partid si fost ministru al justitiei, a postat un comentariu care mi se pare extrem de percutant, de direct si de onest.  Imi scrie un bun prieten: “Vorbim practic de o judecatoare care avea (cat?) 8 ani (!) in 1989 (cred ca-i chiar mai tanara decat spune Catalin Predoiu, vezi bio). Aici este, intr-adevar, normalitatea pe care trebuie marsat, ruptura cu trecutul care incepe sa devina (mai greu la noi, dar din ce in ce mai sigur) falie pe mana unei noi generatii de profesionisti. Si, normal, trebuie accentuat rolul UE (influenta ei pozitiva pe care numai cine nu vrea n-o vede).”

http://www.juridice.ro/camelia-bogdan

“Condamnarea în cazul Voiculescu este, de fapt, o condamnare a unui sistem al cleptocraţiei post-comuniste

Văd cum se vorbeşte intens despre domnul Voiculescu. Eu vorbesc despre judecătoarea de 35 de ani care a avut curajul să condamne cleptocraţia post-comunistă. Bravo ei! Văd cum politicieni de diverse culori vorbesc cu emfază despre statul de drept şi independenţa Justiției, aceştia având, la rândul lor, probleme cu legea. Dar nu văd să spună cineva pe şleau ce a însemnat grupul Voiculescu.

Un şef de reţea, important, între atâtea alte reţele. Ele, reţelele, s-au constituit din foşti privilegiaţi ai regimului comunist. Au început cu banii României, nu cu cei “ai lui Ceauşescu”. Banii României! Şi-au făcut S.R.L.-uri şi au încasat în 1990 mulţi dintre banii cuveniţi ţării din exporturile anterioare. Apoi au format partidele. Apoi noul stat cleptocratic post-comunist. L-au botezat democraţie şi s-au pus pe muls ţara, nu înainte însă de a devaliza și distruge Bancorex-ul și Dunărea, locurile în care se găseau banii și probele. Şi au muls 25 de ani. Tot ce lipseşte din bugetele României se găseşte în conturile acestora.

În general, aceste reţele s-au bătut între ele pentru supremaţie. Reţeaua Voiculescu a fost una dintre cele mai puternice până ieri. De câţiva ani însă pe teren a apărut un jucător neaşteptat, care a stricat joaca reţelelor: Justiţia. Mai precis acea parte nemânjită de reţele.

Ieri a căzut un cap de reţea, un cap important. Ce vor face subreţelele din grupul Voiculescu? Vor lupta mai departe să-şi perpetueze influenţa? Au bani în conturi secrete că să reziste? Câte alte reţele vor mai cădea?

Lumea vorbeşte de Voiculescu. Eu vorbesc despre judecătoatea de 35 de ani care a condamnat sistemul cleptocratic post-comunist. Anticorupţia trebuie să continue, e curăţenie de făcut, şi la Putere şi în Opoziţie.”


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 175 other followers