Despre partizanii pacii sau vocatia revoltei selective (Updated)

09/04/2014

In perioada interbelica, o stie oricine a citit cartea lui François Furet despre trecutul unei iluzii ori memoriile lui Arthur Koestler, antifascismul a fost manipulat cu maxim cinism de catre propaganda comunista. Dupa razboi, in ultimii ani de viata ai genialissimului generalissim, a prins fiinta si avant “miscarea pentru pace”. De la Wroclaw la New York, pacifistii stalinisti erau intr-o stare de perpetua agitatie si indignare. Erau denuntate crimele americane din Grecia, Turcia, Coreea si poate din Patagonia.

Supravietuitorul de profesie Ilya Ehrenburg se sufoca de revolta impotriva “instigatorilor la razboi”, iar Aleksandr Fadeev, presedintele Uniunii Scriitorilor din URSS, infiera “hienele dactilografe”, o categorie in care il includea pana si pe docilul tovaras de drum, Jean-Paul Sartre. Mai tarziu, Vaclav Havel a scris un eseu despre cei care sustin mitul echivalentei morale intre Estul totalitar si Vestul democratic. Cred ca aceste teme sunt astazi la fel de actuale ca in in urma cu cateva decenii. Inclinatia spre auto-amagire nu a disparut, revolta selectiva ramane contagioasa.

Tema a fost discutata cu ani in urma de doi ganditori post-marxisti, Agnes Heller si Ferenc Feher, intr-un eseu aparut in revista “New German Critique”. Titlul era cat se poate de revelator si, in fond nelinistitor: “Europa de Est in umbra unui nou Rapallo”. In acei ani, stanga umanista din Est era anti-totalitara, lucida si constienta de capcanele propagandei sovietice. Stanga oficiala, ceea ce profesorul Stephen Kotkin a numit societatea necivila, paria tocmai pe credulitatea nemarginita a atator intelectuali, mai tineri ori mai putin tineri, din Vest. Exista, oferit de Kremlin, notoriul “Premiu Lenin pentru intarirea pacii intre popoare” (primit si de Mihail Sadoveanu in 1961). Nu fusese “Decretul asupra pacii” unul dintre primele semnate de Lenin ca presedinte al Consiliului Comisarilor Poporului? Vorba lui Leszek Kolakowski, minciuna este sufletul nemuritor al comunismului. Sa ne amintim de George Orwell, de Ministerul Pacii care se ocupa cu pregatirea si intretinerea razboiului permanent…

In anii 80, m-am ocupat de tema miscarilor pacifiste independente din Blocul Sovietic intr-un volum pe care l-am editat si care a aparut la editura Routledge in 1990. Intre autori, disidentul maghiar Miklos Haraszti si cel sovietic Eduard Kuznetsov. Am citit destule carti despre metamorfozele neutralismului pacifist pentru a sti sa disting intre anti-militarismul onest si naivitatea devenita program politic in Vest. Este si tema unei faimoase dispute dintre Leszek Kolakowski si istoricul britanic E. P. Thompson, unul din liderii intelectuali ai pacifismului unidirectional, adica anti-NATO, din Occident. Cat priveste marile congrese de lupta pentru pace, premiile internationale purtand numele lui Lenin si campaniile care le acompaniau, nu cred ca exista un text mai revelator si mai sfasietor decat un pasaj din volumul al treilea din “Arhipelagul Gulag” de Aleksandr Soljenitin. E vorba de felul in care percepeau detinutii din infernul concentrationar sovietic tiradele demagogice ale “partizanilor pacii” dirijati si de atatea ori stipendiati de Kremlin.

Ne aflam in Kazahstanul de nord, doi detinuti tocmai au reusit o evadare care se va sfarsi tragic. Merg in noapte prin stepa, aproape muribunzi, infometati si insetati. Gasesc in fine un cal, il ucid si ii sorb direct sangele din rana deschisa: “Partizani ai pacii! Exact in acel an va reuneati la Viena si la Stockholm, va desfatati cu bauturile sorbite cu paiul”. Dupa care, numindu-i pe doi dintre cei specializati in turismul pacii, Soljenitin scrie: “V-a trecut vreodata prin minte ca existau concetateni ai versificatorului Tihonov si ai jurnalistului Ehrenburg care isi stingeau setea adapandu-se din cadavrele cailor? Vi s-a explicat oare vreodata ca in Uniunea Sovietica acesta este sensul real al cuvantului pace?”

Recomand aici o postare a lui Dragos-Paul Aligica pe Facebook. Mi se pare direct legata de subiectul explorat mai sus:

“Interesant cu Ucraina asta: unde sunt marile demonstratii in Occident si loco ale junimii pacifiste, progresiste, ecologiste, socialiste, impaciuitoriste etc, cand e vorba de agresiunea Rusiei in Estul Europei?! Ne obisnuisem cu tinerimea asta occidentala in demonstratii mamut: dai si lupta pentru pace. Anti-imperialism si progresism pe paine.

Mai tineti minte?! Nu era dictator sau teocratie din Orientul Mijlociu care sa nu se bucure de simpatia lor eco-pacifista si anti-imperialista. Brusc, acum: Liniste. Nimic. Zero. Junimea progresista-eco-pacifista: unde sunt, frate? De ce tac? Are cineva o explicatie rationala care sa nu le insulte inteligenta sau bunul simt?

Va mai aduceti aminte demonstratiile pentru pace din anii 80? Impotriva inarmarii americane? Milioane de isterizati iestiti in strada sa lupte impotriva “Razboiului Stelelor”. E stiut acum si documentat -dincolo de orice dubiu- ca tot acel val de demonstratii a fost o imensa operatie a retelei sovietice, cantecul ei de lebada: milioane de idioti utili scosi in strada, de un URSS intrat in panica in fata fermitatii administratiei Republicane, care pana la urma i-a si pus pe butuci.

Urmariti datele scoase la iveala de diferite arhive KGB ajunse pe mana occidentalilor si o sa vedeti gradul incredibil in care miscarea pacifista si ecologista occidentala a fost penetrata, sustinuta si uneori chiar construita de Moscova. Asta ca sa stim pe ce stam si cum stam cand e vorba de cand, cum si de ce iese junimea progresista, eco-pacifista in strada.

Daca exista alte explicatii decat acestea de mai sus, cu privire la coincidentele bizare ce se repeta sistematic de decenii, ar fi interesant de auzit.

Momentan insa, asa cum constatati, e liniste. Paris, Londra, Amsterdam, Roma, Washington, New York… liniste. Doar gazele de sist ne dor, pe aici pe la frontiera lumii civilizate, dar evident asta nu are legatura cu Ucraina sau Rusia…”

PS O precizare; In ceea ce-l priveste pe Sartre, in 1948, la Congresul de la Wroclaw, Aleksandr Fadeev l-a numit “aceasta hiena dactilografa, acest sacal inzestrat cu stilou” (sursa: Jean Sevillia, Terorismul intelectual, Humanitas, 2007, p. 22). “Vipera lubrica” e a lui Visinski, impotriva lui Buharin (citat de mine in “Diavolul in istorie”). Zoomorfismul ca forma de deriziune si degradare a celui stigmatizat facea parte din recuzita stalinista (naparci, lipitori, paduchi). Dezumanizarea celui decretat drept inamic era specifica totalitarsmelor comunist si fascist.

Dupa ce Nikita Hrusciov a denuntat cultul lui Stalin la al XX-lea Congres al PCUS, in februarie 1956, Fadeev, autorul “Infrangerii” si al “Tinerei garzi” si-a tras un glonte in cap. Imediat dupa moartea lui Stalin, Ilya Ehrenburg a publicat nuvela “Dezghetul”, al carei titlu a devenit simbolul unei intregi perioade. Dar chiar si in memoriile sale, altminteri profund anti-staliniste, aparute in revista “Novyi Mir”, Ehrenburg nu a revenit asupra implicarii sale in marea inscenare globala numita “miscarea pentru pace”.

Despre indignarile cu geometrie variabila ale stangii vestice am scris un intreg capitol in cartea mea “The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe: The Poverty of Utopia” (Routledge, 1988, aparuta in traducerea Laurei Lipovan la Polirom). A fost tradus in revista “L’Homme et la société” cu un comentariu critic, dar echilibrat, de Michael Lowy, un ganditor cunoscut pentru scrierile sale despre intelectualii revolutionari, de la tanarul Lukacs si Ernst Bloch la “Che” Guevara. In revista “Agora”, condusa de Dorin Tudoran, Mihai Botez a scris o percutanta cronica a acelei carti.

Recomandare:

http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-line/articol/traiasca-lupta-pace

UPDATE: Serghei Kovaliov, figura legendara a miscarii pentru drepturile omului din fosta URSS, prietenul de idei si de actiune anti-totalitara al lui Andrei Saharov si al Elenei Bonner, a dat publicitatii un apel-protest legat de riscul unei noi actiuni expansioniste a regimului imperial-dictatorial condus si simbolizat de Vladimir Putin:

Sergei Kovalev, former Soviet political prisoner and the first Russian Federation Human Rights Ombudsman has addressed the following open appeal to the Parliamentary Assembly of the Council of Europe and to the international community.

The civilized world is poised before a choice which cannot be avoided. After Russia’s annexation of the Crimea, a new danger is increasing by the day – the threat that Ukraine’s eastern regions will be occupied.

Ten years ago I was a member of PACE. I call on my former colleagues voting on the resolution regarding the danger from today’s Russia to remember Münich and Yalta and the tragic consequences of both those conferences.

I call on the world community to put pressure on their governments to stop Russian expansion.

Sergei Kovalev

http://khpg.org.ua/en/index.php?id=1396994474

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/despre-partizanii-pacii-sau-vocatia-revoltei-selective/

 

 


Radicalism politic si absolutism ideologic: Victor Neumann despre “Diavolul in istorie”

31/03/2014

“De ce este important să decodăm gîndirea intelectuală și politică a secolului al XX-lea? De ce istorisirea ideologiilor radicale și a crimelor săvîrșite în numele lor este de dorit să fie o temă de sudiu și de reflecție în școli și în universități, în presă și în societate? Cum se explică faptul că marile tragedii ale umanității au fost produsul Europei? Este posibil să definim Europa drept continentul întunericului (“the dark continent”) pentru că a inventat lagăre de exterminare și a pus în aplicare crime fără precedent în istoria omenirii? Să fie realistă observația lui Marc Mazower cum că Estul continentului ar fi fost partea cea mai întunecată a Europei şi a totalitarismului în general? Ce înseamnă în ideologiile comunistă și fascistă dușmanul de clasă și dușmanul de rasă? Dar “figura diabolică a trădătorului”?

Investigarea și evaluarea regimurilor totalitare ale secolului precedent a provocat și va mai provoca numeroase inrerogații. Unele dintre ele sînt necesare spre a investiga geneza, evoluția și impactul regimurilor totalitare asupra individului și a colectivităților umane. Altele, pentru a descrie “potențialul seducător al ideologiilor”, utopiile, minciuna, complicitățile, teroarea, dar mai ales atrocitățile sistemelor concentraționare. În fine, sînt întrebări cărora le putem găsi un răspuns analizînd trecutul mai îndepărtat, dimpreună cu reflexele mentale îndatorate timpului, locului și mediilor sociale în mijlocul cărora s-au născut.

O literatură din ce în ce mai bogată se concentrează asupra istoriei celor două sisteme totalitare. Politologi, istorici, sociologi, filologi au investigat temele din perspective diferite, unele dintre acestea păstrînd distanța dintre gîndirea savantă și ideologie așa cum își propusese și recomandase istoricul François Furet. Intitulată Diavolul în istorie. Comunism, Fascism și cîteva lecții ale secolului XX (traducere și indice de Marius Stan, Humanitas, 2013), cartea lui Vladimir Tismăneanu este una remarcabilă prin informația pe care o pune în circulație, nararea comparativă a ideologiilor, identificarea izvoarelor intelectuale ce au alimentat mistica și fanatismul celor două sisteme. Ea este deopotrivă o contribuție excelentă la problematizarea stalinismului sovietic și a național-socialismului german. Accentul cade asupra prezentării cu numeroase exemple a politicilor hegemonice instaurate de statele totalitare, asupra textelor lui Marx și Lenin care au influențat religiile politice, asupra naționalismelor care au contribuit la discriminare, epurare sau exterminare.

Structurată în șase capitole, avînd titluri sugestive precum “Dictatori totalitari și hybris ideologic”, “Radicalism utopic și dezumanizare”, “Pedagogia diabolică și (i)logica stalinismului”, “Secolul lui Lenin”, “Dialectica dezvrăjirii”, “Ideologie, utopie și adevăr”, “Malaise și resentiment”, Diavolul în istorie prezintă regimurile politice totalitare ale secolului al XX-lea ce au debutat prin războaiele antisociale ale lui Stalin și au culminat cu exterminarea în masă pe criterii etnice, religioase și politice de către Hitler. Chiar dacă istoria este tema principală, autorul consideră că “nu este vorba de un tratat istoric, ci mai degrabă de o interpretare politico-filozofică asupra aspirațiilor utopice maximaliste care au putut face posibil coșmarul lagărelor sovietice și naziste de tipul Kolîma sau Auschwitz” (p. 11).

E vorba de o nouă și fecundă lectură, în care Vladimir Tismăneanu probează cunoștințe vaste, structurate cu știință și metodă și în care primează reflecția asupra ideologiilor, represiunii în masă și falsificării realităților, așa cum apar ele în discursurile și în acțiunile lui Stalin și Hitler. Prin această carte avem o amplă examinare a marxismului, a convertirii și a ajustării lui de către Lenin, a tradițiilor ruse și a iluziilor îndelung întreținute de intelectualii ce se opuseseră tradițiilor liberale și individualismului occidentale. Diavolul în istorie se ocupă de “teoriile și practicile revoluționare”, identificînd „hybris-ul ideologic” în temeiul căruia au fost declanșate tragediile secolului al XX-lea. Fuzionarea comunismului și fascismului într-o “sinteză barocă”, precum și confuziile astfel generate sînt evidențiate în multe dintre paginile acestei cărți. Cititorul are ocazia să descopere traseul ideologic și politic al personajelor-cheie ale regimurilor totalitare, caracteristicile gîndirii lor radicale, lecțiile „secolului extremelor”.

Analizînd comunismul și fascismul, Vladimir Tismăneanu a identificat elementele lor comune, răul fundamentat pe construcții ideologice, revoluționarismul și distrugerea valorilor fundamentale ale vechii societăți. Prin abordarea comparativă sînt identificate trăsăturile similare ale comunismului și fascismului. Ele pleacă de la ideologiile lor. Aflăm, de exemplu, de ce bolșevismul a dezvoltat idei și acțiuni de extremă dreaptă; de ce șovinismul și rasismul deveniseră componente nu doar ale fascismului și nazismului, ci și ale comunismului; în ce anume a constat antisemitismul stalinist postbelic (p.95-100); respectiv la cine se referea “lupta împotriva cosmopolitismului fără rădăcini” instrumentată de URSS; cum a fost preluată și adaptată aceasta de partidele-stat comuniste din Europa de Est după al doilea război. Erau tactici și practici inspirate de naziști, înclinații ale ideologiilor totalitare de a pune în aplicare teoria țapului ispășitor în momentele de criză. Vladimir Tismăneanu interpretează toate acestea în mod convingător, în paragrafe și capitole dense în care se ocupă de paranoia lui Stalin, de inventarea și desemnarea evreului ca “dușmanul” perfid al poporului, suspectul ce trădează cauza partidului avînd un atașament ascuns față de sionism (p.97).

Din descrieri reiese degradarea speţei umane în “secolul extremelor”, acel belicos discurs ce include raportul dintre imaginarele „noi” și „voi”, activarea prejudecăţilor prin etnicisme și refacerea comunității naţionale excluzînd “străinii” din interior. Un răspuns satisfăcător poate fi formulat și prin invocarea cifrelor ori prin localizarea crimelor săvîrşite sub comanda sovietică sau nazistă. Prezentarea politicilor care au decis crimele în masă are ca scop dezvăluirea iraționalității după care s-au condus regimurile totalitare. După cum observa Timothy Snyder, răul suprem, Auschwitz-ul, fabrica morţii, acesta rămîne fără termeni de comparaţie. Același istoric a înțeles că descrierea faptelor într-un registru cronologic-evenimențial contribuie la îmbogățirea și problematizarea cunoștințelor, făcînd posibilă recunoașterea marilor tragedii. Cît privește contribuția lui Vladimir Tismăneanu, ea aduce în prim-plan relația dintre cuvinte și fapte, dintre ideologii și decizii politice.

Într-o notă interpretativă diferită, comparația între comunism și fascism a fost făcută adesea în scopul evidențierii particularităților lor. Între cărțile cel mai citate este aceea intitulată Fascism şi comunism (traducere din limba franceză de Matei Martin, prefaţă de Mircea Martin, Grupul Editorial Art, Bucureşti, 2007) și în care a fost publicat dialogul dintre François Furet şi Ernst Nolte. Cum reiese din corespondența celor doi istorici, comentată de Vladimir Tismăneanu, dincolo de similitudini este importantă identificarea particularităţilor celor două ideologii, a acelor elemente culturale ce au făcut posibili germenii regimurilor politice totalitare. François Furet arată că rădăcinile istorice ale nazismului se găsesc în istoria germană a secolului al XIX-lea, ceea ce poate fi demonstrat prin zeci de scrieri ale intelectualităţii romantice și postromantice. François Furet – aidoma lui, mulți alții a căror rigoare și obiectivitate nu poate fi pusă la îndoială – s-a distanţat de interpretarea lui Ernst Nolte potrivit căreia statul nazist s-ar fi născut ca o replică la statul comunist-bolşevic.

„Violenţa particulară a culturii germane împotriva democraţiei” – observa François Furet – a fost „un element explicativ al nazismului, anterior bolşevismului”. Cît despre “originile nazismului”, acestea sînt „mai vechi şi mai specific germane decît ostilitatea faţă de bolşevism…” (Cf. Fascism şi comunism, p. 68-69). Într-o notă proprie demersului și stilului său inconfundabil, Vladimir Tismăneanu nu lasă fără explicații această temă. Dincolo de identificarea și discutarea multiplelor similarități dintre cele două ideologii și sisteme politice, el spune: “comunismul nu este fascism, iar fascismul nu înseamnă comunism. Fiecare experiment totalitar își avea propriile atribute ireductibile, deși ele împărtășeau un număr de fobii, obsesii și resentimente care puteau genera alianțe toxice precum pactul nazisto-sovietic din august 1939” (Cf. Diavolul în istorie, p.10-11).

Pornind de la operele lui Tony Judt, Leszek Kolakovscki și Robert C. Tucker, stimulat de cercetările lui Timothy Snyder, luînd în considerare observațiile lui François Furet și ale lui Ernst Nolte, Vladimir Tismăneanu propune o reevaluare a ideologiilor celor două sisteme politice radicale. În vreme ce istorici precum Timothy Snyder sînt preocupați de competițiile dintre URSS și al Treilea Reich, de Europa dintre Hitler și Stalin, de tărîmul morții și necunoscutele omucideri în masă (cf. Tărîmul morții, traducere de Dana-Ligia Ilin, Humanitas, București, 2012), Vladimir Tismăneanu este interesat de absolutismul ideologic, de cultul și rolul partidului unic, de proiectele și formele instituționalizate ale statului totalitar, de evaluarea experiențelor istorice ce s-au bazat pe intoleranță, suspiciune, organicism comunitar, șovinism, antisemitism, rasism și care au dus la uciderea a milioane de oameni pentru opinii, origini și apartenențe social-culturale și religioase diferite de ale unei majorități dominante.

Temele din cartea lui Vladimir Tismăneanu necesită dezbateri libere, fără inhibiții și fără stereotipiile din limbajele politice şi din imaginarul colectiv și mai ales dincolo de “«colivia conceptuală» ce împiedică gîndirea şi scurtează trecerea la acţiune” (cf. Reinhart Koselleck, Conceptele şi istoriile lor, traducere de Gabriel H. Decuble şi Mari Oruz, Grupul Editorial Art, Bucureşti, 2009, p. 242). Capitolele cărții definesc preocupările autorului din ultimele decenii, interesul pentru elementele relevante ale comunismului, etnocentrismului și fascismului. Vladimir Tismăneanu a citit enorm, a parcurs o complexă literatură științifică elaborată de istorici, sociologi, filologi, filozofi, politologi, studiul său fiind unul interdisciplinar prin excelență. Cît privește ideologiile totalitare, autorul le-a urmărit prin intermediul celor mai relevante opere, discursuri, memorii, jurnale și corespondențe. Dar și prin experiențele acumulate în România deceniilor comuniste, unele dintre acestea stimulîndu-i interpretările.

Impresionantă este însăși povestea acestor ideologii, aceea care așează cititorul față în față cu un sistem politic monopartinic, monocultural, monologal, condus de lideri ignoranți și brutali, ulilizînd exclusivismul și violența față de alteritățile de orice fel, sociale, culturale, religioase. În sprijinul reevaluării trecutului, autorul invocă o mulțime de trimiteri la școli și curente de idei, la intelectuali și oameni politici din fostele nomenclaturi comunistă, fascistă și nazistă. Cît privește disidența, invocarea acesteia în mai multe dintre paginile cărții, oferă ocazia unor memorabile reflecții. Ceea ce Vladimir Tismăneanu o face cu dezinvoltură, mai ales că îi sînt familiare și atașante mișcările anticomuniste și străluciții lor reprezentanți din Polonia, Cehoslovacia și Ungaria.

O observaţie a istoricului François Furet sună astfel: “Istoria pare cu atît mai suverană cu cît ne-am pierdut iluzia că o putem stăpîni… A înţelege şi a explica trecutul nu mai înseamnă un lucru atît de simplu”. Rezultă acest aspect și din amplul și bine fundamentatul travaliu restitutiv al lui Vladimir Tismăneanu. O analiză a noțiunilor, limbajelor și vocabularului celor două sisteme totalitare trebuie continuată, ea putînd îmbogăți cunoștințele și perspectivele privind regimurile politice radicale. Este de așteptat ca în acest fel să fie completat tabloul ideologiilor și al oribilelor experimente. Am să închei aceste rînduri concluzionînd că Diavolul în istorie este o carte excelentă, o contribuție foarte importantă privind înțelegerea tragediilor petrecute în „secolul extremelor”.

Cît despre societățile fostei Europe comuniste, ele vor trebui să înțeleagă de ce este util studiul ambelor sisteme totalitare. Sînt sigur că descrierile, interpretările și concluziile lui Vladimir Tismăneanu vor ajuta la o cunoaștere matură și responsabilă a realităților, subliniind ideea potrivit căreia rescrierea istoriei/istoriilor, conceptualizarea și reevaluarea modernității sînt demersuri fundamentale pentru orice cultură ce respectă omul și principiile democrației.”

Articolul profesorului Victor Neumann a aparut in revista “Orizont” din Timisoara, no. 3, martie 2014

http://www.revistaorizont.ro/

 

 


Ţarul Putka si fantoma lui Elțîn: Conspirații, mesianism, paranoia

28/03/2014

Autocratul rus Vladimir Putin are un trecut și reprezintă o ideologie. Este șeful unui grup infracțional de tip mafiot, a unei tagme de escroci și experți în manipulare, deseori descriși drept „tehnologi politici”. Cu alte cuvinte, în pofida unei imagini abil construită de „om fără chip”, pentru a folosi titlul captivantei biografii scrise de Masha Gessen, Putin nu este personajul enigmatic împins de forțe anonime la cârma navei “Mama Rusia” într-una dintre cele mai turbulente perioade ale istoriei acestei țări. Putin este progenitura culturii politice a poliției secrete sovietice și moștenește din acea constelație de pasiuni, emoții și fobii practicile politice și disprețul profund pentru drepturile individuale. Jurnalistul Ben Judah reușește să deconstruiască admirabil originile, evoluția și ramificațiile traiectoriei lui Putin, din perioada sa timpurie în Leningrad, când adolescentul „Putka”, cum il numeau colegii, era un simplu golan (bully) care isi teroriza colegii de scoala (v. subcapitolul “Little Putin”, pp. 7-11), la cariera sa în KGB, la metamorfozarea sa într-un adept al lui Anatoli Sobceak, un susținător entuziast al glasnostului in orașul mohorât de pe răul Neva si, apoi, spectaculoasa ascensiune spre puterea suprema la Kremlin.

Sobceak la rândul lui era departe de a fi un sfânt. Și-a dobândit faima datorită asocierii sale cu potentați locali, vizibili și invizibili, a adoptat un populism nesăbuit, angajându-se și în dubioase afaceri. Sobceak se baza pe fostul locotenent-colonel de KGB Putin, iar Putin a găsit în Sobceak, care era adânc implicat în eforturile de menținere la putere a lui Boris Elțîn, un patron care l-a susținut constant. Judah menționează de câteva ori că Putin este profund loial față de cei care îi sunt credincioși. Da fapt, el a dovedit această trăsătură de caracter în relația cu Sobceak.

Pe lângă grupul lui Sobceak, Putin a beneficiat de încrederea maximă pe care i-a acordat-o oligarhul machiavelic și obsedat de putere, Boris Berezovski, omul responsabil de realegerea lui Elțin, un al doilea mandat agonizant de inept. Ce avea nevoie Berezovski, și Putin părea să-i ofere acest lucru, era un lider disciplinat, servil și ascetic, capabil să reinjecteze speranță într-o populație din ce în ce mai deziluzionată, sătulă și saturată de corupție, cinism și de devalizarea sălbatică a statului. Nimic din trecutul lui Putin nu indica cupiditate, avariție și chiar rapacitate. Trecutul său în KGB sugera admirație pentru modele de ascetism precum fondatorul Ceka, Feliks Dzerjinski, sau șeful organizației în timpul persecutării dizidenților în anii șaptezeci, Iuri Andropov. Putin părea maleabil și, mai important, controlabil. Berezovski s-a înșelat profund. A interpretat greșit caracterul lui Putin și a plătit pentru această enormă eroare. Putka era interesat atât de bani cât și de putere. El îi considera pe oligarhi drept simple mijloace pentru a atinge cele două obiective. Cei care i-au acceptat regimul draconic au continuat să prospere. Cei care, precum Berezovski, nu au înțeles că dezmățul ultimei perioade, de senilitate, a lui Elțîn urma să se încheie, au fost forțați să emigreze. Nemesis-ul lui Putin, miliardarul Mihail Hodorkovski, a plătit cu ani în lagăr de muncă pentru ambiția nesăbuită de a-l contesta pe noul țar. Puterea pentru Putin este indivizibilă, nu poate fi fragmentată.

Cele mai bune capitole ale volumului analizează cercul intim al lui Putin și concepțiile sale asupra statului, istoriei, și rolului Rusiei în lume. În mod evident, el nu este un doctrinar sofisticat. Principalele sale idei își au originea în surse obscure precum Aleksandr Dughin, un maniac al imperialismului eurasiatic. Judah vorbește despre Dughin, dar fără să insiste. De fapt, Dughin a fost cel care a formulat în cei mai virulenți termeni doctrina conservatorismului imperial pe care Putin l-a adoptat fără rezerve. Trebuie să adăugăm și fascinația bizară legată de viziunea lui Aleksandr Soljenițîn despre un imperiu rus renăscut care în mod necesar ar cuprinde Federația Rusă, Ucraina, Belarus și nordul Kazahstanului. Este ironic că același Soljenițîn, voce centrală a dizidenței ruse în anii șaptezeci, autorul „Arhipelagului Gulag”, devastatoarea carte-monument despre universul concentrationar din URSS, a ales să îl sprijine pe Vladimir Putin, considerându-l un patriot rus veritabil. A acceptat distincții din partea lui Putin pe care le refuzase când i-au fost oferite de Boris Elțîn. Fostul disident era entuziasmat să-l vadă pe fostul ofițer KGB adoptându-i ideile naționaliste și idealurile anti-liberale.

A înțelege comportamentul lui Putin din ultimii ani, inclusiv opoziția față de Revoluția din Ucraina în 2014, însemnă a sesiza mentalitatea autoritară a acestuia, care cuprinde și convingerea că puterea creează adevărul. Valorile sale sunt machiste, autoritar-verticale, militariste, opuse toleranței, incluziunii și diversității. Disprețuiește opoziția democratică (personaje precum Boris Nemțov, Gary Kasparov, și Aleksei Navalnyi) și dovedește o neîncredere endemică în inițiative civice sau în liberalismul occidental. Ajutat de operatori de un enorm cinism, precum Serghei Markov și Vladislav Surkov, cultul personalității lui Putin a devenit o axă de susținere al acestui sistem autoritar-cleptocratic. Judah documentează impresionant cum promisiunea unei „dictaturi a legii” s-a evaporat într-un sistem clientelar cu un camuflaj ideologic similar fascismului.

Se poate oare intui o lumina la capătul acestui tunel sumbru? Putem spera că partidele și mișcările democratice vor câștiga la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, și vor crea un state bazat pe domnia legii? Reacția panicardă și violent agresivă la Revoluția din Ucraina demonstrează că Putin este conștient de curentele profunde din societatea rusă. El știe că regimul său cvasi-dictatorial, bazat pe minciună, intimidare și dispreț pentru valorile civice poate fi distrus printr-o revoluție populară. Judah incheie această excelentă carte apelând la o formulare cu tentă evidentă de presentiment: „Paranoia este omniprezentă, iar în birourile lui Putin există un spectru a cărui umbra este atât de mare încât cuprinde absolut tot fiind astfel invizibilă. Fantoma lui Boris Elțîn. Întreaga carieră a lui Putin a fost așa fel încât el să nu fie Elțîn.” (p. 329)

Revoluțiile au loc brusc, rapid și neprevăzut. Într-o zi, Putin s-ar putea să se trezească și să realizeze că întreaga impostură de grandoare imperială s-a dovedit încă un miraj rus, un efort fatalmente falimentar de deraiere a drumului către democrație al țării sale. În timp ce scriu această recenzie, analogiile cu Stalin, Hitler și Mussolini predomină. De la Zbigniew Brzezinski la Hillary Clinton există un consens în cristalizare conform căruia Putin este un nou dictator totalitar. Volumul lui Ben Judah este un îndreptar excelent pentru oricine încearcă să înțeleagă acțiunile aparent absurde ale lui Putin. El nu trăiește într-o lume ruptă de realitate, așa cum a declarat Angela Merkel, ci mai degrabă în propria lui realitate bântuită de obsesii conspiraționiste și motivată de iluzii mesianice. Putin se consideră salvatorul Rusiei și, în consecință, persistă în orbitoare, funeste fantasme ale salvării.

PS: Fiind in Elvetia saptamana trecuta, am stat de vorba cu un respectat expert in relatii internationale, cercetator la Institut de Hautes Etudes Internationales din Geneva, de origine finlandeza, autorul unei excelente carti despre Henry Kissinger. Mi-a spus ca Putka in limba finlandeza inseamna inchisoare. Initial, am crezut ca glumeste. Am verificat, chiar asa este…

Articolul de mai sus este o versiune lărgită a recenziei de Vladimir Tismăneanu la cartea lui Ben Judah, “Fragile Empire: How Russia Fell In and Out of Love with Vladimir Putin” (New Haven and London: Yale University Press, 2013), in curs de aparitie în revista “International Affairs”, Royal Institute of International Affairs, Chatham House. Traducere din limba engleză de Bogdan C. Iacob.

http://yalepress.yale.edu/yupbooks/book.asp?isbn=9780300181210

Recomandare:

http://articles.baltimoresun.com/2014-03-27/news/bs-ed-romania-russia-20140327_1_russian-ambassador-crimean-romanian-friends

De asemenea:

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/dragos-paul-aligica-putinism-in-romania-intre-aberatii-dughiniste-si-veselia-tampa-a-unor-semiliterati/

http://www.contributors.ro/global-europa/regimul-putin-imperialism-brigandaj-si-memorie-falsificata/

http://tismaneanu.wordpress.com/2014/03/09/visul-lui-putin-fantasmele-salvarii-si-viitorul-europei/

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/tarul-putka-si-fantoma-lui-el%c8%9bin-conspira%c8%9bii-mesianism-paranoia/

 


Speranțe, mituri și nevroze postcomuniste

25/03/2014

Revoluțiile din 1989-1991 au provocat pră­bușirea unor regimuri despotice bazate pe supremația fantasmelor ideologice afir­ma­te drept adevăruri ultime, infailibile. Vi­zi­u­nea marxistă utopică axa­tă pe comunitatea perfectă s-a tradus în statul po­li­ție­nesc și propagandistic le­ni­nist. Regimurile de tip so­vietic au generat critici din zone multiple: liberali, so­cial-democrați, con­serva­tori și naționaliști de varii coloraturi. Toți însă s-au opus experienței sufocante implicate de existența acestui sistem rigid, brutal și profund anchilozat. În asemenea condiții, nu putem fi surprinși de faptul că eșecul leninismului a deschis calea afi­r­mării unor fervente speranțe și iluzii.

Politologul lituanian Tomas Kavaliauskas a scris o analiză pătrunzătoare și captivantă a frustrărilor și spectrelor politice post­co­muniste. O colecție de eseuri profunde des­pre valorile liberale aflate în pericol în sistemele politice postcomuniste, volumul este și o contribuție importantă la dez­ba­te­rile contemporane privind distincția din­tre naționalismul liberal și cel iliberal (chiar antiliberal) și cauzele recrudescenței po­pu­lismului conservator în țări precum Slo­vacia, Ungaria, Polonia și România.

Kavaliauskas examinează cu succes ten­din­țele politice, sociale și culturale într-o re­giune de o maximă diversitate. El arată cum comunismul a creat propria versiune de civilizație cu practici subiective și co­duri normative specifice. Odată ce ase­me­nea constelații simbolice au dispărut, ele au fost înlocuite cu noi constructe mi­to­logice. Autorul dezvoltă creativ, dar și cri­tic ideile propuse de autori precum Jac­ques Rupnik, Zygmunt Bauman, Leonidas Donskis și Vacláv Havel. Am fost plăcut sur­prins de accentul pus pe conceptul de fantasme ale salvării, pe care l-am pro­pus într-un volum publicat la Princeton University Press în 1998 și apoi, ca pa­perback, în 2009 (Fantasmele salvării: na­ționalism, democrație și mit în Europa postcomunistă, Polirom, 1999, traducere de Magda Teodorescu).

Într-adevăr, așa cum remarcă și Ka­valia­uskas, spațiul postcomunist este bântuit de miraje mesianice, așteptări sociale ne­realizate și narațiuni ale excluderii, auto­victimizării și ale grandomaniei etno­cen­tri­ce. Întrebarea rămâne însă: ce s-a în­tâm­plat cu promisiunile umaniste și indi­vidualiste ale anului 1989, când societatea civilă a fost principala forță motrice, iar nu pasiunile etnice și de­magogia populistă? Cum ne putem explica persistența elitelor comuniste în aceste țări, metamorfozarea lor în­tr-o oligarhie cinică de afa­ceriști veroşi? Cum a fost posibil ca politicianul ma­ghiar Viktor Orbán, la un moment dat un personaj mo­derat și respectabil, să se transforme într-o personalitate auto­ri­tar conservatoare în ultimii ani?

Concentrându-ne asupra culturii politice și mai puțin asupra analizei instituționale, Kavaliauskas găsește răspunsuri con­vin­gă­toare în zona ideilor, mentalităților, pa­siunilor și pulsiunilor politice. Explorarea sensurilor libertății în politica post­co­mu­nistă este originală și filosofic persuasivă. Cartea este astfel o admirabilă etnografie politică și intelectuală, o invitație de a re­fuza stereotipurile și de angajare pe calea regândirii a ceea ce Ernest Gellner a nu­mit „condițiile libertății“. Amintind de dis­tincția făcută de filosoful liberal Isaiah Berlin dintre libertatea negativă și cea po­zitivă, Kavaliauskas meditează asupra pro­vocărilor enorme cu care sunt confruntate acele forțe (indivizi, partide, mișcări) care refuză colectivismul și facilitează acțiunea autonomă a ființelor umane.

Principala întrebare, așadar, este cum poa­te liberalismul să se angajeze pe o tra­iec­torie solidă, robustă și credibilă, nu doar din perspectivă doctrinară, ci și din punc­tul de vedere al acțiunii în societăți pro­fund traumatizate de memoria terorii ne­mijlocite și insidioase. Sau, în registru arend­tian: cum pot fi reconciliate gân­direa și acțiunea în căutarea emancipării civice? Acesta a fost sensul conceptului de liberalism al fricii, teoretizat de gân­di­toarea politică Judith Shklar – un li­be­ra­lism consolidat prin conștiința adâncă a con­secințelor tragice ale privațiunii de libertate. Kavaliauskas insistă judicios asu­pra rolului Papei Ioan Paul al II-lea în ar­ticularea unui discurs al libertății în di­rectă opoziție cu minciunile oficiale ale co­munismului. Dar contribuția lui Ioan Paul al II-lea la rezistența împotriva contagiunii fantasmelor salvării a fost importantă și pentru denunțarea antisemitismului, un fe­nomen dezlănțuit în regiune, ca dușman al valorilor creștine.

Volumul de față nu este doar o analiză pa­sionată și erudită a unor curente politice și intelectuale, dar și un avertisment lucid împotriva triumfalismului teleologic: „Chiar dacă tranziția pașnică în Europa Cen­trală a creat un mediu favorabil pentru construirea democrației, aș fi extrem de atent cu interpretarea acestei «povești de succes»“ (p. 53). Democrația liberală rămâne o realitate disputată, con­testată și fragilă. Noi forme de an­ti­ca­pi­talism ro­mantic și-au făcut apariția în ultimii ani, combinând deopotrivă teme și obsesii ale extremelor de stânga și de dreap­ta. În majoritatea țărilor est-euro­pene, reperul central al politicii liberal-democratice, fos­ta temă a triumfului li­beral postcomunist, societatea civilă, pare să fie în regres. Vestea bună este că moș­tenirile le­ni­nis­mului, pentru a folosi ter­menul propus de politologul Ken Jowitt, sunt pe cale de dispariție. Odată cu in­te­grarea în Uniunea Europeană, țările în cau­ză au depășit un prag intimidant de o colosală importanță. Vestea mai puțin în­cu­rajatoare este că acest spațiu geografic este încă bântuit de nevroze colective, de anxietăți și atavisme premoderne și, de fapt, antimoderne, an­ti­democratice si an­tipluraliste.

 

Recenzie apărută în revista International Affairs (Royal Institute of International Affairs, Chatham House), Vol. 89, No. 6, November 2013, pp. 1510-1511. Traducere de Bogdan C. Iacob.

// TOMAS KAVALIAUSKAS – Transformations in Central Europe Between 1989 and 2012: Geopolitical, Cultural, and Socioeconomic Shifts (Lanham, MD, Lexington Books, 2012)

Articol publicat in editia scrisa a Revistei 22:

http://www.revista22.ro/speran539e-mituri-537i-nevroze-postcomuniste-39726.html

 

 

 


Zbigniew Brzezinski, un strateg vizionar (II)

10/03/2014

Zbigniew Brzezinski avertiza recent in ziarul “Washington Post” asupra similitudinilor șocante dintre acțiunile lui Putin din ultimele săptămâni (și nu numai) și agresivitatea imperialistă a dictatorilor totalitari din secolul XX, inclusiv metodele mafiotice practicate de Hitler în atacul împotriva Cehoslovaciei independente. Nu e vorba de o echivalență, de o “diabolizare” a lui Putin, ci de constatarea repetării unei practici definită de disprețul abisal pentru dreptul internațional. Respectatul analist trăgea un semnal de alarmă în ceea ce privește efectele posibile (și probabile) ale unei agresiuni directe a Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv o încercare de schimbare de regim la Kiev, asupra Poloniei și României. Ceea ce se petrece acum cred, este o tentativă a Rusiei de a schimba direcția politică a Europei Centrale. A nu vedea acest lucru este o probă de gravă, impardonabilă miopie.

Revenind la volumul dedicat profesorului Brzezinski la împlinirea venerabilei vârste de 85 de ani, istoricul Mark Kramer, directorul programului de cercetare a Războiului Rece de la Harvard, oferă o analiză provocatoare, dar corectă, a contribuțiilor conceptuale ale fostului consilier prezidențial la înțelegerea transformării regimurilor leniniste. Analiza lui
Kramer acoperă perioada stalinistă de teroare motivată ideologic, curajoasa, dar fatal ezitantă și incompletă de-stalinizare realizată de Nikita Hrușciov, dar si la stagnarea bazată pe rutinizarea represiv-birocratizată din timpul lui Leonid Brejnev.
La rândul său, Marian Strmecki, pentru mulți ani unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Brzezinski, prezintă o fascinantă relatare a întâlnirii de la Moscova din 1989 dintre un grup de sovietologi americani și unii dintre principalii consilieri ai lui Gorbaciov, între care consilierul lui Gorbaciov, Gheorghi Şahnazarov.
Cu această ocazie, Brzezinski și-a exprimat convingerea că Uniunea Sovietică va denunța trecutul despotic, un act necesar pentru divorțul complet de leninism: „Până nu renunțați la moștenirea leninismului, aceasta va fi un obstacol împotriva reformelor și nu va permite ruptura necesară cu trecutul” (p. 154). Această idee a devenit elementul central al unei cărți a sa, remarcabil de lucidă, „The Grand Failure” (Scribner), publicată exact în 1989, anul revoluțiilor care au confirmat marele eșec.
Unul dintre cele mai interesante capitole, scris de Patrick Vaughan, tratează relația dintre Brzezinski și Papa Ioan Paul al II-lea. Cei doi au împărtășit un atașament profund pentru istoria Poloniei, o permanentă lipsă de încredere în raport cu dublul discurs comunist, și un puternic simț al datoriei morale față de persoanele oprimate. Amândoi au ajuns la concluzia că viziunea sovietică asupra lumii era fundamental eronată și că încarnările sale istorice erau sortite dispariției, mai devreme sau mai târziu. La sfârșitul anilor șaptezeci, exista o comuniune de viziune între Papa polonez și principalul consilier strategic american, de origine poloneză.
Textul de față este versiunea lărgită a recenziei volumului editat de Charles Gati, “Zbig: The Strategy and Statecraft of Zbigniew Brzezinski”, cuvânt înainte al Președintelui Jimmy Carter (The Johns Hopkins University Press, 2013), pe care am publicat-o în “International Affairs” (vol. 90, no. 2, 2014); traducere de Bogdan C. Iacob.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/zbigniew-brzezinski-un-strateg-vizionar-ii-1086188.html


Visul lui Putin: Fantasmele salvarii si viitorul Europei

09/03/2014

Cine vrea sa inteleaga mentalul Kremlinului, himerele dominante la ceasul dictaturii FSB, ar face bine sa asculte cantecele Jannei Bicevskaia, fosta voce a protestului, un fel de Joan Baez a vremurilor lui Brejnev si Andropov, devenita una a resurectiei simbolice a unui trecut mitizat. Sunt cantece care aduc aminte deopotriva de miturile bolsevice si de acelea ale Garzii Albe, de cultul lui Nikolai al II-lea si de acela al lui Iosif Djugasvili, zis Stalin, intr-o combinatie pe cat de baroca, pe atat de inselatoare. O combinatie letala pentru tot ce inseamna libertatea individului.  “Marsurile, imnurile si simbolurile vagi sunt materia prima a a oricarei dictaturi”, scria Mihail Sebastian in “Cum am devenit huligan” (citez din memorie).

Mistuit de anxietati inavuabile si de nesabuite aspiratii de a reconstitui Imperiul Rus, Vladimir Putin mizeaza pe ceea ce numesc fantasmele salvarii. S-a scris mult, in anii 90, despre sindromul Rusiei weimariene si despre riscul ascensiunii fascismului. Iata-l acum implinit. Un fascism modernizat, desigur, dar tot fascism: imperialist, militarist, nationalist, dictatorial, anti-liberal si anti-pluralist. Pe scurt, gangsterismul pseudo-mesianic ridicat la nivel de politica de stat.

Visului unificarii europene, imbratisat de revolutionarii ucrainieni, sustinut de democratii rusi, Putin ii opune, in traditia stalinismului, a pan-slavismului si a eurasianismului, o Uniune dominata de Rusia vesnica. Cine nu intelege ca miza actualului moment este viitorul Europei, indeosebi al Europei de Est si Centrale, deci si al Romaniei, sufera de orbire geopolitica si abulie morala.

http://www.youtube.com/watch?v=-m01lI-5kaI

http://www.youtube.com/watch?v=PF6a1-6-dJc

http://www.youtube.com/watch?v=r7avPl6jB5w

Despre Revolutia Ucrainiana:

http://www.youtube.com/watch?v=HBiWnIYemag#t=107


De ce se teme Vladimir Putin?

07/03/2014

Agresiunea Federatiei Ruse, adica a regimului Putin, impotriva Ucrainei independente si suverane este rezultatul panicii. Grupul hegemonic de la Kremlin stie ca Revolutia Ucrainiana, exemplara ca exercitiu al auto-limitarii non-violente, o viziune opusa oricarui fanatism extremist, poate fi un catalizator pentru miscari similare in Rusia. Vocile opozitiei democratice ruse, de la Gary Kasparov la Boris Nemtsov, de la Alexei Navalny la Grigori Iavlinski, se pronunta deschis impotriva razboiului fratricid intiat de Putin si iresponsabila sa camarila.

Tocmai de aceea a fost declansat nu doar un razboi politico-militar, ci si unul propagandistic nemaivazut in Europa de dupa prabusirea Zidului Berlinului. Nu se face economie de niciun fel de petarde mincinoase, se falsifica informatiile, se pun in actiune pionii mult timp tinuti in expectativa. Dulaii adormiti s-au trezit si ataca. Intoxicarile se tin lant, in traditia demistificata de Ion Mihai Pacepa si Ronald Rychlak in cartea lor “Disinformation” aparuta anul trecut.

“Disponibilitatea Rusiei de a viola suveranitatea teritoriala a Ucrainei este cea mai grava provocare pentru ordinea europeana din ultima jumatate de secol. Pe de o parte, interventia rusa din Ucraina ridica intrebari despre garantiile de securitate pe care Vestul le-a facut Ucrainei dupa ce aceasta a renuntat la armele nucleare in 1994. Pe de alta parte, aceasta contesta credinta multor europeni ca un razboi continental a devenit imposibil. Am putea sa asistam fie la emergenta unui al treilea imperiu rus, fie sa vedem un stat ucrainean falimentar in centrul Europei…. (Putin) este convins ca liberalismul este contagios si ca moravurile occidentale si institutiile sale prezinta un real pericol pentru societatea rusa si statul rus. Cu siguranta viseaza la lumea de dinainte de 1914, cand Rusia era autocrata dar acceptata, revolutiile nu erau tolerate si Rusia putea sa fie parte a Europei prezervandu-si totodata cultura si traditiile sale distincte. Din aceasta perspectiva, revolutia ucraineana este un simbol a tot ceea ce este rau, decadent in Europa de astazi. Flirteaza cu puterea celor fara de putere si relativismul moral, starneste pasiuni si arata dispret pentru ambitiile geopolitice ale Rusiei. Aventurandu-se in Crimeea, Putin a aratat ca nu va accepta acest lucru. Pare gata sa abandoneze perspectiva unei Rusii care se comporta ca o natiune europeana. Mult mai bine este ca Rusia sa fie propria sa civilizatie. Mai mult, si-a aratat disponibilitatea de a sacrifica interesele economice ale tarii sale pentru a-si indeplini obiectivele.”
Ipotezele lui Ivan Krastev converg cu cele pe care le-am sustinut si le sustin in legatura cu natura civic-liberala a Revolutiei Ucrainiene. Democratica, asadar, nicidecum “fascista” si “extremista” cum afirma Putin si masina sa de dezinformare. Copil al culturii politice a politiei secrete sovietice (KGB), admirator al lui Felix Dzerjinski, fondatorul Cekai, si al lui Iuri Andropov, prigonitorul suprem al disidentilor, Vladimir Putin se teme de tot ce tine de liberalism veritabil, de individualism civic si, in genere, de drepturile omului.

Articolul de mai sus a aparut azi in editia online a ziarului “Evenimentul zilei”:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/de-ce-se-teme-vladimir-putin-1085933.html


Panteonul onoarei: Opozitia rusa despre Putin si Ucraina

06/03/2014

“Those Who Unleash a War on Ukraine Will be Damned by the Russian People.” Russia’s Opposition on the Ukraine Crisis

According to the state-owned All-Russia Center for the Study of Public Opinion, 73 percent of Russians are against intervention in Ukraine. All the leading opposition forces in Russia have condemned the military invasion and the planned annexation of Crimea. The Institute of Modern Russia publishes excerpts from Russian opposition statements on the situation in Ukraine.

Statement by the Republican Party of Russia – People’s Freedom Party (led by Mikhail Kasyanov and Boris Nemtsov):

“Putin’s justifications for the Russian military intervention are flimsy—no one is going to attack the Russian population living in the Crimea and in the eastern regions of Ukraine… The main reason for this senseless act, in our view, is the reluctance of the Russian authorities to recognize the Ukrainian people’s sovereign right to decide its own fate. And now Putin is trying to stifle freedom not only in Russia, but also in the neighboring country… We demand that V. Putin immediately abandon his intentions of using the armed forces of the Russian Federation on the territory of Ukraine.”

Original (in Russian)

Statement by the Progress Party (led by Alexei Navalny):

“This reckless policy could result in the spilling of blood of both Russian and Ukrainian citizens. Russia is one of the guarantors of the territorial integrity of Ukraine… We call for the process of escalating tensions to be reversed; for Russia to cease preparations for sending the armed forces into the territory of Ukraine and to return all military units and formation to their bases.”

Original (in Russian)

Statement by the Russian United Democratic Party “Yabloko” (led by Sergei Mitrokhin):

“The territorial integrity of Ukraine must not be questioned… Russia must refrain from any actions of political, economic, and informational nature aimed at destabilizing the situation in various regions of Ukraine and throughout its territory. We believe that the approval to use the Russian armed forces in Ukraine must not be acted upon. Those who unleash a real war between Russia and Ukraine will be forever damned by the Russian people.”

Original (in Russian)

Statement by the Russian United Democratic Movement “Solidarity”:

“This cynical venture, aimed only at cementing the Putin regime and based on the doctrine of reestablishing the Soviet empire, will bring great peril and suffering to both our peoples, Russian and Ukrainian. We express our categorical protest against attempts at a military seizure of Crimea, against military interference in the internal affairs of Ukraine.”

Original (in Russian)

Statement by Members of the St. Petersburg Legislative Assembly Grigory Yavlinsky, Boris Vishnevsky, Alexander Kobrinsky, Sergei Trokhmanenko, Marina Shishkina, Irina Komolova, Maxim Reznik, Olga Galkina, Vyacheslav Notyag:

“We…believe that the decision taken by the Federation Council at the request of the president of Russia on the possibility of using Russian troops on the territory of Ukraine is misguided and dangerous. We are certain that the realization of this possibility will lead to catastrophic results. Military actions on such a scale will constitute a crime against the Ukrainian and the Russian peoples.”

Original (in Russian)

Boris Nemtsov, co-chairman of the Republican Party of Russia – People’s Freedom Party, Member of the Yaroslavl Regional Duma:

“Putin has declared a fratricidal war on Ukraine. This bloody madness of a deranged chekist [KGB officer] will cost both Russia and Ukraine dearly: killed young men from both sides; miserable mothers and wives; orphaned children. An empty Crimea where no one will go. Billions, tens of billions of rubles taken away from the elderly and the children and thrown into the furnace of war; and then even more money to support the corrupt regime in Crimea. It seems that [Putin] cannot hold on to power by any other means.”

Original (in Russian)

Grigory Yavlinsky, founder of the Yabloko Party, leader of the Yabloko caucus in the St. Petersburg Legislative Assembly:

“All those who support a war between Russia and Ukraine, in any form, must know that it is an absolute crime, and that they will have blood on their hands if they support it… This goes against all laws—our laws, the Russian Constitution, international law, the UN Charter.”

Original (in Russian)

Boris Vishnevsky, deputy leader of the Yabloko caucus in the St. Petersburg Legislative Assembly:

“This is an aggression that is fatal both for Ukraine and for Russia itself. [An aggression] initiated with the aim of separating a part of the territory of a sovereign state, the borders of which are officially recognized by Russia and guaranteed by it (together with the US and Great Britain) twenty years ago… It seems we already have an answer to the question of whether there will be a ‘Sudetenland scenario.’ The question now is whether there will also be a ‘Munich deal’.”

Original (in Russian)

Lev Shlosberg, Member of the Pskov Regional Assembly, Yabloko Party:

“The boundary between human and non-human now lies between those who justify this war and those who do not accept it. For now, [this war] is only looking at its potential victims. It has not yet lifted its scythe and has not opened its bottomless black cloak. The most important thing that a Russian citizen can do now is to say ‘No to the war’.”

Original (in Russian

 

http://www.imrussia.org/en/russia-and-the-world/684-those-who-unleash-a-war-on-ukraine-will-be-damned-by-the-russian-people-russias-opposition-on-the-ukraine-crisis


Despre Maidan, Putin si demnitatea Europei, la Universitatea Maryland

06/03/2014

As Russian troops mobilize for potential combat in Ukraine less than two weeks after the Winter Olympics in Sochi, Russia, President Obama announced a suspension of all military engagements with Russia. In Kiev, the capital of Ukraine, anti-government protests have become increasingly violent as people clash over ousted Ukrainian President Viktor Yanukovych’s rejection of a deal that would strengthen ties with the European Union.

For two hours last night, more than 4,800 miles from the center of the protests, a panel of historians, professors and a former ambassador to Ukraine educated students on Ukraine’s history and its relationship with Russia and shared opinions on the unfolding political unrest.

About 60 people gathered in Francis Scott Key Hall for the history department’s discussion, “What is a Maidan, and why are people protesting and getting shot there?”

Piotr Kosicki, a university history professor who helped organize the event, said the discussion’s purpose was to give the audience historical context for the recent crisis in Ukraine. The panel explored past conflicts between Russia and Ukraine as precursors to Ukraine’s social protests and Russia’s recent placement of troops in Crimea, a Ukrainian peninsula.

“It’s not just one event that causes the revolution,” said Michael Wirtz, a junior government and politics major. “Instead it’s a combination of uprisings, so it will be interesting to see how it plays out and changes the country.”

Former U.S. Ambassador to Ukraine William Miller spoke first about his experiences working in Ukraine and explained U.S.-Ukraine relations in the 1990s.

Oksana Nesterenko, a Ukrainian law professor at Yaroslav the Wise Law Academy of Ukraine, focused on Ukraine’s future. She argued that a new constitution, especially one crafted by the country’s citizens, would give Ukraine more economic freedom and liberties. She said such a document is mandatory to the country’s success.

“When we change the constitution, we can change institution,” she said. “Then society can change.”

 

William Miller

The lectures were followed by a question-and-answer session in which the panelists shared their opinions on how stakeholders were handling the situation. University government and politics professor Vladimir Tismaneanu said foreign intervention, such as Russian President Vladimir Putin’s apparent proposed Crimea occupation, is not an effective or appropriate means to end the violence.

“It is a shameless intervention,” he said. “[Putin] has no right to decide who is the legitimate or illegitimate leader of Ukraine.”

When asked about Ukraine’s importance to the U.S. or other European nations, Tismaneanu replied by referencing the opening epigraph of Ernest Hemingway’s novel For Whom the Bell Tolls, a quote from English poet John Donne about how even a stranger’s death affected the poet.

“When someone dies, don’t ask for whom the bell tolls — it tolls for you.” Tismaneanu said. “The dignity of Europe is at stake. A hundred are dead and hundreds are wounded.”
 
Staff writer Jeremy Snow is a sophomore journalism major covering facilities management and campus development.
 

Ce-i de facut? Zbigniew Brzezinski si agresiunea lui Putin

04/03/2014

De un acut si urgent realism este editorialul de azi din “Washington Post” semnat de Zbigniew Brzezinski, fost consilier pentru securitatea nationala in timpul Administratiei Carter, unul dintre cei mai avizati analisti ai comportamentului international al Kremlinului. Profesorul Brzezinski avertizeaza asupra similitudinilor socante dintre actiunile lui Putin din ultima saptamana (si nu numai) si agresivitatea imperialista a dictatorilor totalitari din secolul XX, inclusiv metodele mafiotice practicate de Hitler in atacul impotriva Cehoslovaciei independente.

Articolul este un semnal de alarma in ceea ce priveste efectele posibile (si probabile) ale unei agresiuni directe a Rusiei impotriva Ucrainei, inclusiv o incercare de schimbare de regim la Kiev, asupra Poloniei si Romaniei. Cu ani in urma, profesorul Brzezinski definea Europa Centrala drept regiunea situata intre Germania si Rusia.. Ceea ce se petrece acum cred, este o tentativa a Rusiei de a schimba directia politica a Europei Centrale. A nu veea acest lucru este o proba de grava, impardonabila miopie.

Zbigniew Brzezinski propune o serie de masuri imediate menite sa descurajeze regimul Putin si sa fortifice guvernul de la Kiev. Nu vorbe, ci fapte. Sunt propuneri lucide, venite de la un om care cunoaste subiectul in toate implicatiile sale, inclusiv cele psihologice.

As mai adauga remarcabila descriere a lui Putin ca un dictator in care se regasesc trasaturi proprii unor Mussolini si Hitler. Sunt cuvinte dure, insa pe deplin justificate. In “Evenimentul Zilei” voi avea, incepand cu aceasta saptamana, un serial despre Zbigniew Brzezinski ca strateg vizionar, bazat pe recenzia-eseu pe care am scris-o in revista “International Affairs” (Royal Institute of International Affairs, Chatham House) despre volumul “Zbig: The Strategy and Statecraft of Zbigniew Brzezinski”, editat de Charles Gati si aparut in 2013 la Johns Hopkins University Press.

http://www.washingtonpost.com/opinions/zbigniew-brzezinski-after-putins-aggression-in-ukraine-the-west-must-be-ready-to-respond/2014/03/03/25b3f928-a2f5-11e3-84d4-e59b1709222c_story.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/zbigniew-brezisnki-tismaneanu-ucraina-1085331.html

http://www.hotnews.ro/stiri-international-16725659-zbigniew-brzezinski-daca-ucraina-zdrobita-timp-occidentul-spectator-libertatea-securitatea-romaniei-poloniei-tarilor-baltice-vor-amenintate.htm


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 165 other followers