O problema de logica: Andrei Plesu despre “intelectualii lui Basescu” si imaginea Romaniei

Reiau mai jos un remarcabil articol de Andrei Plesu publicat pe platforma “Contibutors”. Mi se pare cea mai exacta radiografie a departajarilor (ma exprim cat pot de politicos) din lumea culturala (ba chiar si  cea anti-culturala) romaneasca din ultimii ani:

În ultima vreme, mă confrunt cu o insolubilă problemă de logică. O sumedenie de politicieni, gazetari, analiști, intelectuali anti-băsiști, ca să nu mai vorbesc despre armate întregi de forumiști nemiloși, s-au ocupat – și nu de azi, de ieri – cu diabolizarea, sau măcar discreditarea (morală, juridică, profesională) a cîtorva intelectuali autohtoni, printre care am onoarea să mă prenumăr. Sunt așa-numiții ”intelectuali ai lui Băsescu”.

Ba pe la Antena 3 şi prin nărăvaşele ei filiale online, ba pe felurite bloguri (asta ca să nu numesc decît ”vîrfurile de lance” ale campaniei) şi Mircea Cărtărescu, şi Gabriel Liiceanu, şi Horia Patapievici şi Andrei Pleşu (lista e însa ceva mai lungă, nu pot fi trecuţi cu vederea Mihăieş şi Tismăneanu) au fost trecuţi printr-o vastă stilistică a deriziunii şi denigrării. De la băşcălie diletantă la linşaj mediatic profesionist. Una peste alta, suntem o „gaşcă” de pupincurişti, impostori, plagiatori, profitori, cripto-comunişti (dar şi cripto-fascişti), cvasi-securişti, „auto-intitulaţi”, elitişti, nulităţi, „interbelici”, boşorogi, urîţi, limbrici, fripturişti, traseişti, înecaţi în privilegii, în bani publici, în tone de suficienţă egolatră şi tupeu. Mai grav încă e faptul că suntem trădători de ţară, că ne ocupăm zi şi noapte – probabil plătiţi de agenturi străine – cu demolarea imaginii ţării. Suntem anti-români, trădători, lipsiţi de onoare, pe scurt, „băsişti” pînă în măduva oaselor. Foarte bine! Ce putem pentru ca să facem? E libertate, e egalitate, e democraţie. Oricine poate să creadă şi să spună ce vrea despre oricine. Deplîngem, fireşte, valul de dezamăgire, furie şi dispreţ pe care l-am stîrnit; te pomeneşti că îl merităm…

Să revenim însă la problema de logică de care vorbeam la început. Iat-o: exact aceiaşi inşi care ne-au făcut şi ne fac, neobosiţi, portretul horror de mai sus sunt acum foarte supăraţi că unii dintre noi nu ne-am dus la Salonul Cărţii de la Paris ca să reprezentăm patria. Dumneavoastră înţelegeţi? E ca şi cum îl faci pe unul cocoşat, după care îl cerţi că nu participă la parada modei. M-aş fi aşteptat ca organizatorii, politicienii patrioţi şi poporul suveran să se bucure că, în sfîrşit, ne purtăm în concordanţă cu nimicnicia noastră. Că nu mai infectăm ambianţa diafană a culturii naţionale cu false valori, cu nărăviţi ai partizanatului politic, cu baloanele de săpun ale inconsistenţei noastre. Cum să lăsăm nişte neica nimeni, nişte zerouri barate, nişte prăpădiţi fuduli, nişte hoţomani de duzină să ducă steagul României peste hotare?! Păi să zicem mersi că s-au dat la o parte! Imaginea României e salvată! Am scăpat de balastul unei uriaşe tumori. Ei bine, nu! Rezultă că, orice am face, noi ăştia, the bad guys, greşim. Nu suntem la înălţimea exigenţelor! Nu înţelegem să uităm de vanităţile noastre şi să slujim interesul comun.

Mă întreb, inevitabil, ce-ar fi trebuit să facem? Văd două posibilităţi. Una ar fi fost să mergem, ca nesimţiţii, la Paris şi să protestăm acolo împotriva bramburelii de la ICR. (Unii gazetari francezi ne-au reproşat deja că n-am procedat astfel). Dar ni s-ar fi spus imediat că denigrăm ţara pe bani publici, adică pe banii instituţiei care ne-a plătit transportul. Rămîne a doua posibilitate: să mergem la Paris şi să ne comportăm ca nişte români adevăraţi. Să dăm interviuri despre ce frumos şi bine e pe la noi. Întrebaţi dacă e adevărat că primul ministru şi-a falsificat titlul de doctor, noi să spunem că e o minciună grosolană pusă la cale, la un şpriţ, de Băsescu şi Angela Merkel. Întrebaţi despre prestaţia dlui Andrei Marga, ne vom grăbi să spunem că e un om plin de idei originale, un mare stilist şi un iubitor de ţară dedicat trup şi suflet propagării valorilor autohtone, de la caloriferul transilvan, la Dragobetele din Râmnic. (Vom da exemplul înfiinţării unei filiale ICR la Tg. Jiu, absolut necesară pentru lansarea planetară a marelui marginalizat român Constantin Brâncuşi). Întrebaţi ce s-a întîmplat în România astă-vară, vom răspunde prompt (şi niţel ofensaţi): nimic! Şi tot aşa! Vom spune că miniştii şi parlamentarii noştri penali sunt persecutaţi politic, că viitorul nostru candidat la preşedinţie e un mare anglist, un tenace admirator al Europei şi o fire conciliantă, mereu trează. Mă rog, vom avea pentru orice întrebare (căci jurnaliştii sunt, peste tot, la fel…), răspunsul potrivit, adică cel patriotic.

Lăsînd, totuşi, gluma la o parte: nu e cam tare să aflăm că imaginea ţării nu e stricată de Gigi Becali, ci de Neagu Djuvara? Că nu averile neverosimile ale multiplilor baroni locali, nu vilele lor somptuoase, nu discursurile lor fudul agramate şi xenofobe ne cam înnegresc portretul, ci articolele lui Cărtărescu, declaraţiile lui Liiceanu şi bombănelile mele? Nu e cam tare să aflăm că nu răţoiala guvernamentală faţă de instituţiile europene ne dăunează, ci absenţa de la un tîrg de carte a unor scriitoraşi de doi bani?

Pentru viitorul salon internaţional al tipăriturii am, în aceste condiţii, cîteva idei. Invitat de onoare: Dan Voiculescu, ca patron al reintroducerii rafinamentului şi obiectivităţii în cultura televizuală (co-invitaţi, la o masă rotundă în limba franceză: Mihai Gâdea cu o contribuţie despre psihanaliză, Ciutacuciuvicăbadea despre umor, justiţie, sport şi boli ale copilăriei la Aristofan şi Montaigne, Codrin Ştefănescu despre ocultism în antichitatea tîrzie şi Dan Diaconescu despre filosofia surîsului în portretul Giocondei). Premiul pentru reuşită scriitoricească, popularitate şi curajoase acţiuni în ilegalitate, ar putea fi decernat, la festivitatea finală, lui Adrian Năstase.

Ştiu, o să ziceţi că sunt, ca de obicei, părtinitor-băsist. Ok! O masă rotundă paralelă ar putea fi moderată de Traian Băsescu, pe tema: cultul intelectualilor din 1990 pînă în zilele noastre. Participanţi: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Andrei Marga ca fost ministru ţărănist al Învăţămîntului, Andrei Marga ca fost ministru liberal al Externelor şi Andrei Marga ca actual ministru apolitic al ICR. Şi să se mai termine odată cu trîntorii inventaţi de guvernul Boc! Cu de-alde Cărtărescu, Liiceanu, Patapievici şi Pleşu. Neagu Djuvara? A se slăbi! Avem Haşotti, avem Vlad Nistor, avem M.Oprişan, zis Francisc al II-lea! Avem 70% în parlament! Vom învinge!

http://www.contributors.ro/cultura/iarasi-si-iarasi-despre-imaginea-romaniei/

Ruinele miscatoare: Ascensiunea si caderea lui Boris Berezovski

A incetat din viata, la 67 de ani, aflat in exil britanic, unul dintre marii beneficiari ai straniei tranzitii din Rusia post-comunista, miliardarul Boris Berezovski. Intamplarea face ca zilele acestea am citit cartea Mashei Gessen (“The Man Without a Face”) despre Vladimir Putin. Lucrarea documenteaza in chip impresionant si greu de contestat rolul lui Berezovski in ascensiunea lui Putin. I-a placut sa fie si chiar a fost un kingmaker.

Boris Berezovski si Roman Abramovici,  pe vremea cand amandoi faceau parte din Duma

Este limpede ca fara protectia lui Berezovski, aparent incolorul si inodorul Putin n-ar fi devenit favoritul familiei lui Boris Eltin. Oligarhul, incantat sa controleze coridoarele intunecate ale Kremlinului, a mediat contactele cele mai sensibile, a deschis usile pentru fostul (?) locotenent-colonel din KGB si protejat al primarului (democrat si demagog) din Sankt Petersburg, Anatoli Sobceak. Sunt destui cei care leaga moartea lui Sobceak de interesele lui Putin. Vor fi destui care vor interpreta in acelasi sens decesul neasteptat al lui Berezovski. Este prea devreme pentru a spune mai mult. Circula ipoteze legate de o presupusa sinucidere. Accentuez ca articolul de fata este o reactie rapida, nu o analiza exhaustiva a subiectului Berezovski.

Un comunicat al Kremlinului sustine ca, nu demult, Berezovski i-ar fi trimis lui Putin o scrisoare in care isi cerea iertare pentru erorile comise, sperand sa se poata intoarce in Rusia. Cu cateva luni in urma, acelasi Berezovski isi cerea iertare, pe FaceBook, pentru faptul ca l-a sprijinit pe Putin sa ajunga la putere. Fusese infrant in Marea Britanie in procesul cu un alt miliardar, Roman Abramovici, se afla in plin contencios judiciar cu o fosta prietena intima, parea ca imperiul sau se apropie de naruire. Ramane de vazut daca intr-adevar cinicul Berezovski i-a scris fostului sau favorit. Deocamdata suna putin ciudat si chiar siropos. Mai lipseste sa se publice o “spovedanie” a lui Boris Abramovici Berezovski…

Ar fi de amintit faptul ca Berezovski l-a ajutat in chip decisiv pe ofiterul FSB (fost KGB) Aleksandr Litvinenko, otravit cu poloniu radioactiv in 2006, la Londra, de catre oamenii lui Putin. A fost vorba de o razbunare tipic mafiotica. Am citit cartea fostului disident Alexander Goldfarb despre cazul Litvinenko si cred ca argumentele legate de rolul FSB in acel asasinat sunt coplesitoare. Goldfarb a fost, la un moment dat, un apropiat al lui George Soros. In paginile revistei “New York Review of Books”, Soros l-a atacat feroce pe Berezovski. Goldfarb s-a despartit de Soros, a ramas aproape de Berezovski. In ultimii anii, oligarhul rus a sustinut publicatii anti-Putin. Era un adversar redutabil, un personaj bigger than life de care dictatura FSB-ului intruchipata de regimul Putin avea motive reale sa se teama.

Un om care parea la un moment dat omnipotent a sfarsit in conditii enigmatice, departe de locurile unde s-a nascut si unde a atins nebanuite, ametitoare culmi ale abundentei si influentei. A crezut ca poate fi marele sahist intr-un joc in care mizele sunt imense, iar onestitatea este exclusa din capul locului. A subestimat capacitatea de repliere a KGB-ului, a crezut in loialitatea celui care a devenit marele restaurator al autoritarismului in Rusia. S-a inselat amarnic si a platit pentru aceste iluzii. Si totusi, nu era catusi de putin naiv. Dintre toti oligarhii, imi spunea un prieten rus, era cel mai bine pregatit in profesia sa. Chiar fusese un respectat matematician. Pe ruinele bolsevismului, animat de o balzaciana pofta de afirmare, Boris Berezovski a cladit un colosal imperiu financiar. N-a inteles ca nu exista nimic stabil in acel univers, ca statul de drept era doar o fictiune, ca era vorba de ceea ce marele filosof polonez Leszek Kolakowski a numit ruine miscatoare.

Nicio sursa alternativa de putere nu este ingaduita in Rusia lui Putin. Telul sistemului putinist, scrie Masha Gessen, este sa transforme tara “intr-un model supradimensionat al KGB-ului, in care sa nu mai existe loc pentru disidenti ori chiar pentru actori independenti”. Sfarsitul lui Berezovski pare sa confirme acest deprimant scenariu.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/ruinele-miscatoare-ascensiunea-si-caderea-lui-boris-berezovski/

Despre moartea lui Berezovski:

http://www.nytimes.com/2013/03/24/world/europe/boris-a-berezovsky-a-putin-critic-dies-at-67.html?pagewanted=all&_r=0

http://www.guardian.co.uk/world/2013/mar/23/boris-berezovsky-vladimir-putin-feud

http://online.wsj.com/article/SB10001424127887324557804578378571165087746.html

Despre Putin si Masha Gessen:

http://www.nytimes.com/2012/09/22/opinion/please-hold-for-mr-putin.html?_r=0

Buldozerul defect: Cruciada anti-culturala a profesorului Marga

 

Am promis ca nu voi mai scrie pe tema Marga. Iata ca evenimentele din ultimele zile ma fac sa incalc acest angajament. Comunicatele Biroului de Presa al ICR, scrise in sulfuroasa limba de lemn a stalinismului dintotdeauna, atacurile oficiale la adresa unor intelectuali, paroxismul celui mai penibil lautarism: acestea sunt insemnele sub care intelege dl Marga sa domneasca. Forma sa mentala este aceea a ideologului de partid, a activistului pe “frontul propagandei”. Sincer, nu vad diferenta intre ingustimea mentala a profesorului Marga si aceea a unei Olivia Clatici, profesoara de socialism stiintific la Institutul de Constructii, secretara cu propaganda a Centrului Universitar de Partid Bucuresti pana in clipa prabusirii dictaturii comuniste. Am citit zilele acestea memoriile tovarasei Clatici si am regasit acolo exact pattern-ul mental care il defineste pe Andrei Marga. O retorica gaunoasa, o lozincarie incontinenta, acea palavrageala redundanta, aceeasi gargara lipsita de sens si de substanta care ne scotea din minti in “anii-lumina”. Tovarasa Clatici trimite acolo misive catre Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu. Isi permite sa-l admonesteze si pe H.-R. Patapievici. Imi da si mie, in treacat, o lectie. Este cea care a dirijat sedinta de pomina de “prelucrare” a activitatilor Sectei de Meditatie Transcendentala. Profesorul Marga il ataca pe Andrei Plesu azi. Olivia Clatici si Andrei Marga sunt uniti pe directia axiofobiei.

 Epistola programatică a lui Marga din toamna anului trecut privitoare la identitatea și obiectivele ICR, textul-manifest al viziunii sale neo-protocroniste, era de natură să te lase cu gura căscată. Te întrebi de unde i-o fi venit ideea de a așterne pe hârtie aceste teze ce sună, prin tonul apodictic și amenințător, aproape ca acelea ale lui Nicolae Ceaușescu din iulie 1971. Este un text opus, în litera și spirit, direcției lovinesciene din cultura română.

 Vrea profesorul Marga să fie un fel de strateg al unei noi revoluții culturale? De ce să modifici fundamental ceva care merge bine, s-ar întreba orice om cu scaun la cap. Este ICR o instituție problematică? Dacă da, pentru cine și de ce? Vrea dl Marga ca ICR să devina un fel de Institut Roman pentru Relațiile Culturale cu Străinătatea (IRRCS), o jalnică oficină propagandistică, precum pe vremea lui Gheorghiu-Dej și Ceaușescu? Îi este dor de ode, panegirice și osanale?

 Primul lucru care te frapează este că dl Marga pare să nu aibă habar de ceea ce-a făcut ICR în acești ultimi opt ani. Această ignorare (reală ori mimată) este jignitoare pentru eforturile validate pe plan mondial al unei instituții cu performanțe extraordinare. Este jignitoare pentru sutele de intelectuali români care au protestat împotriva infamei “Ordonanțe” a lui Ponta.

 În viziunea dl. Marga, ICR pare sortit a deveni un fel de uniune de creație de tip stalinist. Mai lipsesc planurile cincinale, critica, autocritica, dosarele de cadre și ședințele festive. Nu este limpede dacă dl Marga propune doar o viziune non-modernă despre diplomația culturală, ori una de-a dreptul anti-modernă, neo-gândiristă. Ceea ce constat este că, în numele zidirii, profesorul Marga este pus pe demolări. Un amic care îl știe bine îmi scria zilele acestea: “Omul e un buldozer defect, care știe un singur lucru: să măture din cale totul”.

 Îți trebuie o bună dispoziție cu totul specială și o irepresibilă aplecare hermeneutică spre a pricepe ce vrea să spună de fapt noul președinte al ICR. Deci ICR ar trebui să devină un stat major al fanteziilor futurologice, un fel de think tank, o combinație de Rand Corporation, Brookings Institution, Clubul de la Roma. Grandomanie? Fugă de realitate? Nostalgie pentru Comitetul de Stat al Planificării și Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie, condus de savanta de renume mondial?

 A citit dl Marga rapoartele anuale de activitate ale ICR? Este el la curent cu programele de burse, școli de vară etc. pentru promovarea limbii române? În rest, cuvinte sforăitoare care nu fac decât să oculteze absența unei viziuni riguroase și bine structurate. Poate n-am observat eu, dar n-am notat vreo referință la colaborarea cu institutele culturale din alte țări, la activitățile EUNIC. Sub masca unei seriozități posace, programul propus de profesorul Marga este contra-productiv prin iresponsabilitatea sa lăuntrică.

 Ajungem acum la adevărata miză a demersului lui Andrei Marga, care, cum nota Alexandru Gabor într-un articol din „Revista 22”, este unul autarhic, nombrilist, potențial izolaționist prin refuzul de a recunoaște, dincolo de un șirag al vorbelor fără noimă, experimentul și inovația drept premise ale unei veritabile comunicări culturale globale. O spun cu sinceritate și cu regret: textul lui Andrei Marga va rămâne în istoria intelectuală românească drept un manifest al reacțiunii anti-moderne, al unui nou obscurantism. Actiunile sale din aceste luni probeaza ca echipa Marga, patronata si incurajata de duumvirii Victor Ponta si Crin Antonescu, isi face un titlu de glorie din transformarea ICR intr-un cosciug al culturii romanesti in ceea ce are aceasta modern, inovator si deschis. A sost momentul ca buldozerul defect sa fie trimis acolo unde ii este locul, intr-un depozit cu scule ruginite mostenite din timpuri de trista amintire.

 Ramane de vazut cat va mai dura aceasta ridicola si extrem de penibila poveste. Dl Marga a devenit nu doar subiect de bancuri in tara, ci si prilej de jena pe plan international. Nu cunosc un caz mai uluitor de degradare a prestigiului unui intelectual in cateva luni decat acela al actualului presedinte al ICR. Domnii Ponta si Antonescu i-ar face lui Andrei Marga un imens serviciu daca ar grabi plecarea sa de la ICR. Nu mai vorbesc de serviciul pe care l-ar face culturii romane.

 (Articolul de mai sus este versiunea adusa la zi a unui text aparut in editia online a revistei “22″ si pe “Contributors” in luna septembrie 2012. Cititorii vor putea observa ca am anticipat ceea ce avea sa devina tragedia ICR. Trebuie sa recunosc insa ca actiunile lui Andrei Marga au depasit cu mult negrele mele previziuni de atunci).

Dictatori, dictaturi si cosmarul dominatiei totale

Toate dictaturile sunt odioase, dar unele sunt mai infioratoare decat altele. Obsedat de ideea unei regenerari absolute a conditiei umane, urmarind maniacal purificarea sociala, regimul Khmer Rouge a reprezentat o exacerbare a celor mai cumplite trasaturi ale bolsevismului in oricare dintre variantele sale. A incetat din viata, la 87 de ani, Ieng Sary, fostul “Frate Numarul 3″ din ierarhia gangsterilor sociopati care au condus Partidul Comunist din Cambodgia. Odata ajunsi la putere, in 1975, acesti maniaci au schimbat numele tarii in Kampuchea. Au fost ucisi, prin infometare si asasinate in masa (the killing fields), circa 1.700.000 de oameni. “Culpa” lor? Niciuna, doar faptul ca erau oraseni, ca purtau ochelari, ca vorbeau o limba straina, ca erau atasati de micile lor posesiuni, ca simbolizau ceea ce Stalin a definit drept “inamicul obiectiv”.

http://rendezvous.blogs.nytimes.com/2013/03/14/ieng-sary-dead-before-justice-is-done/

Educat in Franta la inceputul anilor 50, Ieng Sary a fost cumnatul monstrului absolut numit, acel Stalin al Cambodgiei numit Pol Pot. A colaborat cu ideologul en titre al regimului, secretarul general adjunct Nuon Chea, personajul fimului “Enemies of the People”. Dintre sceleratii care au organizat exterminarile din Cambodgia, doar unul a fost condamnat (sentinta a fost inchisoare pe viata). Nu unul dintre demnitarii din varful piramidei, ci un director de penitenciar, un tortionar, un executant. Nuon Chea si Khieu Samphan sunt in inchisoare, au peste 80 de ani, probabil ca vor muri inainte de a fi condamnati. Ieng Sary, fostul ministru de externe al clicii lui Pol Pot, a negat ca ar fi avut de-a face cu genocidul din anii 70. A pretins chiar ca a salvat oameni, ca are un suflet caritabil, ca este o “persoana tandra”.

Care sunt resorturile sociologice si psihologice care motiveaza aceste visuri de dominatie totala? Cum explicam angajamentele fanatice in absenta carora genocidul nu ar putea avea loc? Cum a fost posibila inregimentarea unor intelectuali sofisticati in asemenea experimente? Care sunt similitudinile dintre tiraniile ideocratice (comunismul si fascismul) si cele numite de Daniel Chirot “tiranii ale coruptiei”? Cum explicam fenomenul Stalin? Cum poate rezista constitutionalismul democratic asalturilor totalitare? Aceste teme vor fi dezbatute in cadrul unui simpozion care se va desfasura la Boston College luni 18 martie 2013.

Dreams of Total Power:

Dictators and Dictatorships in the Twentieth Century

The Clough Center for the Study of Constitutional Democracy at Boston College

March 18, 2013

 

Thompson Room, Burns Library

9:00 am                Welcome Remarks

 9:15 am                Session I

Authoritarianism in the 20th Century

Paul Hollander, University of Massachusetts, Amherst

Intellectuals and Dictators: Political Hero Worship and the Discontents of Modernity

Holly Case, Cornell University

Remembering Totalitarianism in Central Europe

Mark Kramer, Harvard University

Soviet Union’s Declining Dictators: From Stalin to Gorbachev                      

 Chair: Kathleen Bailey (Boston College, Political Science)

 10:50 am              Coffee Break

 

11:05 am              Session II

Avatars of Communist Dictatorships

David Brandenberger, University of Richmond

Stalin and the Muse of History: The Dictator and His Critics on the Editing of the 1938 Short Course on the History of the All-Union Communist Party (Bolsheviks)

Bogdan C. Iacob, Imre Kertész Kolleg, Jena

Comparing Gheorghe Gheorghiu Dej and Nicolae Ceausescu: The Fate of Stalinism in Romania

Jeffrey Herf, University of Maryland

At War with Israel: East German Anti-Zionism from the Anti-Cosmopolitan Purges to 1989

 Chair: Julian Bourg (Boston College, History)

 2:00 pm                Keynote Address

Vladimir Tismaneanu, University of Maryland, College Park

Explaining Stalin: 60 Years since the Dictator’s Death

Chair: Vlad Perju (Boston College Law School and Director, Clough Center)                         

 Book Launch & Autograph Session, Vladimir Tismaneanu, The Devil in History. Fascism, Communism and Some Lessons of the XXth Century (University of California Press, 2012)

 3:00 pm                Coffee Break

 3:15 pm                Session III

Fascism and the Politics of Charisma

Simonetta Falasca-Zamponi, University of California, Santa Barbara

A ‘Beautiful’ Dream: Mussolini’s Delirium of Omnipotence

Constantin Iordachi, Central European University

Comparing Fascist Autobiographies

Dennis Deletant, Georgetown University

Ion Antonescu: The Temptation of Fascism in Romania

Chair: Nasser Behnegar (Boston College, Political Science)

5:00 pm                Reception (Faculty Dining Room, McElroy Commons)

6:00 pm                Dinner and Keynote Address

Horia-Roman Patapievici

Reflections on Dictatorship and the Mindset of a Free Government

Chair: Vlad Perju (Boston College Law School and Director, Clough Center)

http://www.bc.edu/content/bc/centers/cloughcenter/events/0318-dictators.html

 

Semnal de alarma: Despre de-democratizare si viitorul Romaniei in UE

 

Iata ca patru ministri de externe ai unor tari din UE cer infiintarea unor mecanisme care sa sanctioneze derapajele anti-democratice din oricare stat al Uniunii. Iata ca un profesor de la Universitatea Princeton, Jan-Werner Muller, scrie despre necesitatea infiintarii unei Comisii speciale care sa se ocupe de cazuri precum Ungaria si Romania. Indicibilul este acum spus. Se vorbeste chiar despre posibilitatea ca UE sa considere excluderea unui stat membru. Evident, in situatii exceptionale. De pilda, atunci cand este calcat in picioare statil de drept.  Cand i-am numit pe duumvirii Ponta si Antonescu aventurieri iresponsabili, am fost acuzat ca sunt portavocea lui Traian Basescu. Cand, ca si Dragos-Paul Aligica, am diagnosticat ce s-a petrecut in vara anului trecut in Romania drept o tentativa avortata de lovitura de stat, ni s-au servit lectii politologice de catre diversi lautari. Mi-ar fi placut sa ma insel. Mi-ar fi placut sa constat ca domnii Ponta, Antonescu si Voiculescu au realizat cat de daunatoare pentru Romania s-au dovedit a fi actiunile lor. Mi-ar fi placut sa-i vad exprimandu-si minime regrete, nu sa creada in continuare in efectele magice ale presiunilor de tip lobby la Washington. In cazul lor, maximum de invataminte se pare ca se reduce la cum sa ducem de de nas, cum sa inselam mai eficient organismele europene.

 ”Nu pentru prima oara, Orban castiga capital politic sfidand Bruxellesul in ceea ce priveste chiar principiile fondatoare ale statutului de membru al UE. Este momentul ca UE sa-si regandeasca abordarea fata de guvernele statelor membre care submineaza statul de drept”, spune Jan-Werner Mueller, care propune crearea unui mecanism separat de Comisia Europeana si care sa se ocupe de supravegherea respectarii statului de drept in tarile membre. Acesta noteaza ca votul din Parlamentul de la Budapesta poate parea suprinzator, in contextul in care vine dupa o serie de ciocniri cu UE si cu Curtea Europeana pentru Drepturile Omului, dar si din cauza ca guvernului lui Orban a parut in ultima perioada mai conciliant. “Recent, secretarul general al Consiliului Europei lauda tara pentru faptul ca a schimbat legile initiale si extrem de restrictive prinvind presa. Organismele externe, se pare, acorda doar o atentie intermitenta a ceea ce se intampla cu adevarat in interiorul tarilor Europene. Aici, apare comparatia cu Victor Ponta. “Ele par de asemenea sa nu remarce ca guvernele, cand sunt atacate, incearca sa invete cum sa-si dejoace criticile. Premierului roman Victor Ponta, spre exemplu, i-a fost transmis in termeni fara echivoc de catre Barroso, vara trecuta, sa inceteze sa se joace cu legile care guverneaza demiterea presedintelui tarii, care se intampla sa fie exact principalul oponent politic al lui Ponta. Ponta pare sa fi invatat de la vecinul sau vestic: in loc sa schimbi legi pentru scopuri politice, este mult mai elegant sa adopti o nou constitutie care consacra preferintele partizane, la modul in care Orban a procedat in Ungaria”.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14396365-trebuie-aiba-dreptul-exclude-stat-care-nu-respecta-statul-drept-afirma-jan-werner-mueller-profesor-universitatea-princeton-care-face-paralela-intre-viktor-orban-victor-ponta.htm

http://www.guardian.co.uk/commentisfree/2013/mar/11/hungary-power-grab-eu-role

Intrarea in UE este cel mai bun lucru care s-a intamplat cu Europa de Est in ultimii 500 de ani, spunea profesorul Ken Jowitt la o cionferinta tinuta la Washington in 2007.  Din nefericire, exista politicieni in zona pentru care acest lucru nu pare sa fie atat de evident. Jucandu-se cu focul, acestia pun in pericol nu doar carierele lor, ci destinele a milioane de cetateni din aceste tari.

Marti 12 martie voi vorbi la Universitatea Michigan din Ann Arbor despre de-democratizarea din Romania si lectiile turbulentului an 2012. Miercuri voi prezenta “The Devil in History”:

http://events.umich.edu/group/3096/tags/-russia/type/-5

“Blestemul lui Stalin” de Robert Gellately: Lansare de carte la Wilson Center

 

Stalin’s Curse: Battling for Communism in War and Cold War

 

European Studies

 

March 05, 2013 // 12:00pm — 1:00pm

Event Co-sponsors:

Kennan Institute

A chilling, skillfully delineated account based on newly released Russian documentation that reveals Stalin’s true motives–and the extent of his enduring commitment to expanding the Soviet empire–during the years in which he seemingly collaborated with Roosevelt, Churchill, and the capitalist West.

At Yalta, Stalin very persuasively played the role of a great world leader. Even astute observers like George Kennan concluded that the United States and Great Britain could deal with Stalin by assuming realistic objectives like self-preservation. But now, Robert Gellately uses the most recently uncovered and up-to-date documents to make clear that in fact the dictator was merely biding his time, determined as ever to establish Communist regimes across Europe and beyond; and that his actions during these years (and the poorly calculated responses to them from the West) set in motion what would eventually become the Cold War. Exciting, deeply engaged, and shrewdly perceptive, Stalin’s Curse is an unprecedented revelation of the sinister machinations of Stalin’s Kremlin.

Robert Gellately is the Earl Ray Beck Professor of History at Florida State University and recently was the Bertelsmann Visiting Professor of Twentieth Century Jewish Politics and History at Oxford University. He is the author of Lenin, Stalin, and Hitler: The Age of Social Catastrophe; The Gestapo and German Society: Enforcing Racial Policy, 1933–1945; and Backing Hitler: Consent and Coercion in Nazi Germany. His books have been published in more than twenty foreign languages.

Moderator of the discussion will be Vladimir Tismaneanu – a former Wilson Center fellow and professor of politics and director of the Center for the Study of Post-communist Societies at University of Maryland.

Location:

5th Floor, Woodrow Wilson Center

 

http://www.wilsoncenter.org/event/stalin%E2%80%99s-curse-battling-for-communism-war-and-cold-war

 

http://www.randomhouse.com/book/58946/stalins-curse-by-robert-gellately#praise

Democratia pe marginea prapastiei: Lovitura de stat esuata din Romania (World Affairs)

Twenty-three years after the bloody uprising that freed it from the grip of the Ceausescu dictatorship, Romania seemed to have become a consolidated democracy, boasting membership in NATO and the European Union. Then came the summer of 2012, when the southeastern European country, already a cause of concern to Western Europe because of reports of creeping lawlessness and political corruption, tried on a more authoritarian political identity, as a second Belarus or a second Venezuela. Officials in the EU and US winced and unequivocally called upon the new Romanian government to abide by its commitments.

The country’s summer of discontent actually started in January, when street riots challenged the country’s leadership. Partly spontaneous, partly organized by the left-leaning, populist, anti–International Monetary Fund (or IMF) opposition, including the Romanian equivalent of “Occupy Wall Street,” the winter demonstrations may have failed to produce a robust social movement with coherent goals and a credible strategy, but they did preview the serious political tensions that would explode later on.

President Traian Basescu, a former sea captain twice elected to five-year terms in 2004 and 2009, has received the lion’s share of blame for drastic IMF-required austerity measures adopted in May 2010 and has suffered steady declines in popularity among voters. A reformist government headed by a former foreign minister and head of foreign intelligence, Oxford-educated historian Mihai Razvan Ungureanu, was voted down in April and a left-center coalition, the Social Liberal Union, formed the current government in May. The new prime minister, thirty-nine-year-old socialist Victor Ponta, is a self-proclaimed admirer of Mao Zedong and Che Guevara. Writer and Nobel laureate Herta Müller, who was born in Romania, called Ponta’s party “fake Social Democrats” and the new governing style “a play of crooks.”

After Ponta’s ascension as prime minister in June 2012, Nature magazine published a devastating article showing that his Ph.D. thesis contained more than one hundred plagiarized pages. Frankfurter Allgemeine Zeitung, Le Monde, and many other European newspapers picked up the story. The Romanian Ministry of Education’s Council on Ethics was about to condemn Ponta when its membership was suddenly expanded to include a majority of his supporters. The reconfigured body exonerated the prime minister, although the Ethical Commission of the University of Bucharest, Ponta’s alma mater, unambiguously condemned him for plagiarism. To counteract the effects of the scandal, Ponta and his closest ally, Liberal Party leader Crin Antonescu, touched off an outburst of xenophobic and anti-Western attacks about the motivations of the foreign media reporting on the story, while also announcing a populist program of wage and pension increases.

The political situation in the country became further inflamed in June when former Prime Minister Adrian Nastase (a Social Democrat luminary, law professor, and also Ponta’s Ph.D. adviser) was sentenced to two years in jail on charges of corruption and reportedly attempted suicide at the time of his arrest. Once perceived as an omnipotent figure, Nastase, who amassed a large fortune during and after his years in office, became the first post-Communist premier, not only in Romania but in any EU country, to go to jail. Whether or not he actually tried to kill himself—he has maintained the suicide version from prison, where he continues to blog about his unjust imprisonment and political ambitions—he has whipped up a national soap opera monopolizing Romanian television.

http://www.worldaffairsjournal.org/article/democracy-brink-coup-attempt-fails-romania

Traducerea textului complet al articolului va apare in primul numar pe 2013 al revistei 22.

Chipurile totalitarismului: In “TLS”, John Gray despre “Diavolul in Istorie”

In “Times Literary Supplement” din 4 ianuarie 2013, cunoscutul filosof politic John Gray recenzeaza volumul meu “The Devil in History”. Public aici un fragment si linkul la acest incitant, elegant si patrunzator text:

Tismaneanu has produced numerous studies of Stalinism, nationalism and totalitarianism, but it seems to be the parallels between the Ceausescu regime and interwar Fascism that have come to preoccupy him. “Although Romania was a socialist state committed to Marxist tenets and thus ostensibly left-wing, especially after 1960, the ruling party started to embrace themes, motifs, and obsessions of the interwar Far Right.” After Ceausescu came to power in 1965, “the ideology came to blend residual Leninism with an unavowed yet unmistakable Fascism”. As Tismaneanu came to realize, “This was only an apparent paradox”. European Fascism was a mishmash of mad and bad ideas – clerical authoritarianism and anti-liberal Nietzschean atheism, a neo-primitivist cult of “thinking with the blood” and modernist worship of technology, among others. But ethnocentric nationalism, racism and anti-Semitism have been features of Fascism in all its varieties, and it is the Communist embrace of these far right themes that forms the background for The Devil in History. If his parents joined forces with Communism in order to resist Fascism, it has fallen to Tismaneanu to grapple with the fact that Communism acquired some of Fascism’s defining characteristics.

An ambitious and challenging rereading of twentieth-century history, The Devil in History is most illuminating in showing that parallels between the two totalitarian experiments existed from the beginning. Tismaneanu confesses to being baffled by what he describes as “the still amazing infatuation of important intellectuals with the communist Utopia”. “It is no longer possible to maintain and defend a relatively benign Lenin”, he writes, “whose ideas were viciously distorted by the sociopath Stalin.” Unlike Stalin, Lenin showed no signs of psychopathology. Rather than being an expression of paranoia, methodical violence and pedagogic terror were integral features of Bolshevik doctrine. By their own account, Lenin and his followers acted on the basis of the belief that some human groups had to be destroyed in order to realize the potential of humanity. These facts continue to be ignored by many who consider themselves liberals, and it is worth asking why.

http://www.the-tls.co.uk/tls/public/article1186584.ece

Felicitari, domnule Ponta!

Puteti sa va frecati mainile fericit, domnule Victor Ponta, ati adus Romania pe marginea prapastiei. Felicitari pentru ceea ce prevedeti a fi zdrobitoarea victorie a noului “Soare” comunist, reincarnarea celui din noiembrie 1946, in alegeri. Felicitari ca actiunile Dvs politice au dus la acest rezultat stralucit: secretarul de stat al SUA, doamna Hillary Clinton, include Romania alaturi de Rusia, Belarus, Ucraina, Ungaria si satrapiile Asiei Centrale printre regimurile cu un grav si alarmant deficit de constitutionalism democratic.

Binemeritati de la toti nomenclaturistii, vechi si noi, de la toate lichelele securiste, de la toti sicofantii lui Ceausescu si politrucii lui Iliescu, sincere si cordiale multumiri pentru ce-ati facut si faceti spre a demola statul de drept si a decredibiliza justitia romaneasca.

Nu mai vorbesc de meritele Dvs nepieritoare in directia dezeuropenizarii tarii. Ati repus in drepturi cel mai agresiv si stupid anti-occidentalism, ati insuflat viata in obositul anti-americanism comunist. Sunt convins ca aveti multe sa va spuneti cu Lukasenko si Chavez. Ion Iliescu poate fi incantat: Dvs, nu Adrian Nastase ori Mircea Geoana, sunteti autenticul sau succesor, tot asa cum el a fost veritabilul mostenitor al lui Nicolae Ceausescu. Inspirat de preceptele iliesciene, Dvs duceti mai departe, cu abnegatie si ardoare, torta neo-comunismului in Romania, in Balcani si in lume.

Va veni si ziua cand, in fata Casei redevenita a Scanteii (momentan a Presei Libere), se va dezveli monumentul luptatorilor pentru adevaratele valori nationale, victimele clicii de tradatori condusa de Traian Basescu: Ilici, Felix, Ponta, Crin si Marga. Un monument al vitejiei profitocratice. Ati invins hidra vanduta Occidentului putred, ati repus in drepturi valorile calcate in picioare de alogenii de la ICR-ul lui Horia Patapievici, oameni care nu puteau simti ce inseamna palpitatiile sufletului cu adevarat autohton, radiatiile marelui radiator al Patriei eterne. Erau straini de chimia secreta a Romaniei profunde pe care o reprezentati emblematic Dvs, dl Voiculescu, dl Iliescu, dl Becali, dl Antonescu, dl Marga, dl Fenechiu, dl Hasotti, dl Dragnea, doamna Zoe Petre si doamna Norica Nicolai.

Nu mai vorbesc de domnii Ciuvica, Rares Bogdan, Cornel Nistorescu, Mircea Badea, Mihai Gadea, Cozmin Gusa si Sorin Rosca Stanescu. Felicitari pentru ca gratie decapitarii IICCMER si ICR ati facut sa creasca transparenta din Romania. Felicitari pentru modul constructiv, calm si ponderat cu care ati distrus conducerea Arhivelor Nationale ale Romaniei. Nimeni nu a nimicit atat de mult intr-un interval atat de scurt.

Performantele Dvs vor intra in cartea recordurilor politice. Pe urmele lui Putin, ati reusit, domnule Ponta, ceea ce multi politologi credeau a fi ceva foarte dificil: sa dati inapoi ceasul consolidarii democratice, sa probati ca aceste achizitii nu sunt ireversibile. Impreuna cu camarazii Dvs, ati izbutit sa demonstrati ca spalarea pe creier, lobotomizarea sistematica, indoctrinarea tembelizanta pot da rezultate magnifice. Sunteti campion al mancurtizarii nationale, tot asa cum camaradul Crin este campionul ridicolului.

Veti intra in istorie, domnule Victor Ponta, ca port-drapel al lipsei de rusine devenita virtute suprema. Ati facut din plagiat o medalie de onoare. Ati batjocorit sistemul educational si al cercetarii din Romania. Ati trisat la toate capitolele ce tin de redresarea economica. Gratie Dvs revista “Nature” acorda, in fine, un tratament privilegiat Romaniei, anume acela de tara-problema cand vine vorba de integritate academica. Sute, poate mii de studenti romani va vor fi indatorati pentru ca le-ati maculat imaginea in lume si le-ati redus sansele de a fi acceptati in programe universitare occidentale.

Ati numit in fruntea Ministerul Educatiei o impostoare si doi plagiatori. Ati facut din minciuna un sport existential. Ati facut din tupeu o conditie sine qua non a ascensiunii in regimul ce va poarta de-acum numele. Ati dovedit ca pontocratia poate infrange democratia, orice s-ar intampla cu Romania….

Articol aparut in editia online a revistei 22:

http://www.revista22.ro/felicitari-domnule-ponta-20868.html

Versiune actualizata a articolului aparut pe www.contributors.ro. O prima versiune a aparut pe platforma www.hydepark.ro

Recomand excelentul articol de Cristian Pantazi:

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-13764787-uzbekistanirea-romaniei-marginea-prapastiei.htm

 

Fantasmele salvarii: Ponta si Antonescu se joaca maniacal cu focul

Am scris o carte despre demo­craţie, naţionalism şi mit în Europa postcomunistă. Titlul acestui volum (publicat in Statele Unite la Princeton University Press si apărut în traducerea românească semnată de Magda Teodorescu, la Polirom, în 1999) este „Fantasmele salvării”. Experienţa secolului al XX-lea ne spune că minimalizarea şi ne­glijarea acestor tendinţe anti-demo­cratice este extrem de riscantă. Nu întâmplător, Uniunea Europeană a reacţionat atât de sever în momentul în care Partidul aşa-zis al Libertăţii, condus de Jorg Haider, a ajuns la rezultatele ştiute.

Miturile conspiraţioniste se adre­sează celor dispuşi să le cumpe­re, să creadă în enormităţile debitate de noii sau mai puţini noii obscurantişti. Nu contează absurditatea lor. Pentru adepţii viziunilor de tipul „fortăreţei asediate” contează doar mobilizarea pasiunilor şi a resentimentului.

Pălmuind o tradiţie nobilă, ac­tualul P.N.L. a ajuns să îmbrăţişeze şi să propage asemenea aberaţii. I-am numit pe duumvirii Ponta şi An­to­nescu piromani politici (prima care a folosit această imagine a fost jur­nalista Ioana Lupea, acum vreun an). Apelul la extremism nu-i sperie câtuşi de puţin. Se joacă maniacal cu focul. Ponta ignoră istoria; el duce o luptă disperată pentru a-şi cosmetiza imagi­nea zdrenţuită de scandalul mega-plagiatului. Antonescu este păpuşa lui Felix şi ascultă orbeşte ordinele aces­tuia. Din spate, Iliescu savurează de­clinul pluralismului.

Textul de mai sus este un fragment din interviul meu luat de Melania Cincea si aparut in publicatia timisoreana “Timpolis”:

http://www.timpolis.ro/articol-populismul-devine-periculos-cand-mobilizeaza-ura-sociala-si-nationala-23638.html