Despre “Diavolul in Istorie” la Library of Congress

April 16, 2013

Relationship Between Communism and Fascism Is Subject of Book Discussion

“The Devil in History” Draws on Author’s Personal Experiences

Political scientist Vladimir Tismaneanu – in his new book, “The Devil in History: Communism, Fascism and Some Lessons of the 20th Century” (University of California Press, 2012) – reflects on his experiences with communist totalitarianism to explore the movement’s political passions, radicalism and utopian ideals, as well as its consequences in the 20th century’s experiments in social engineering.

Tismaneanu will discuss and sign his book on Monday, April 29, at noon, in Room LJ 119 of the Thomas Jefferson Building, located at 10 First St. S.E., Washington, D.C. This Books & Beyond program of the Center for the Book in the Library of Congress is co-sponsored with the Library’s European Division. It is free and open to the public; no tickets are required.

During the week of April 29, the Library will host a series of lectures, panels and presentations under the theme “Igniting Conversations, Illuminating Minds.” The events – sponsored by the Library’s Center for the Book, European Division, John W. Kluge Center, Law Library and Poetry and Literature Center – will feature experts and notable thinkers in the areas of history, law, culture and public affairs.

“The Devil in History” compares communism and fascism as competing, sometimes overlapping, and occasionally strikingly similar systems of political totalitarianism. Tismaneanu examines the inherent ideological appeal of these radical and revolutionary political movements, the visions of salvation and revolution they pursued, the charismatic types who led them, the violence within these systems and their legacies in contemporary politics.

The author discusses thinkers who have shaped contemporary understanding of totalitarian movements, such as Hannah Arendt, Raymond Aron, Isaiah Berlin, Albert Camus, François Furet, Tony Judt, Ian Kershaw, Leszek Kolakowski, Richard Pipes and Robert C. Tucker. The book is as much a theoretical analysis of the practical philosophies of Marxism-Leninism and Fascism as it is a political biography of particular figures. According to the author, it deals with the incarnation of the diabolically nihilistic principles of human subjugation and conditioning in the name of presumably pure and purifying goals.

Vladimir Tismaneanu is a professor of comparative politics at the University of Maryland at College Park. His books include “Fantasies of Salvation: Democracy, Nationalism and Myth in Post-Communist Societies,” “Reinventing Politics” and “Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism.”  In 2010-2012, he was president of the Scientific Council of the Institute for the Investigation of Communist Crimes in Romania.

Since its creation by Congress in 1977 to “stimulate public interest in books and reading,” the Center for the Book in the Library of Congress (www.Read.gov/cfb/) has become a national force for reading and literacy promotion.  A public-private partnership, it sponsors educational programs that reach readers of all ages, nationally and internationally. The center provides leadership for affiliated state centers for the book (including the District of Columbia and the U.S. Virgin Islands) and nonprofit reading-promotion partners and plays a key role in the annual Library of Congress National Book Festival. It also oversees the Library’s Read.gov website and administers the Poetry and Literature Center and the Library’s Young Readers Center.

The Library of Congress, the nation’s oldest federal cultural institution, is the world’s pre-eminent reservoir of knowledge, providing unparalleled integrated resources to Congress and the American people. The Library serves the public, scholars, Members of Congress and their staffs – all of whom seek information, understanding and inspiration. Many of the Library’s resources and treasures may also be accessed through the Library’s website at www.loc.gov.

Misticism politic si frenezie ideologica: Un dialog cu Jamie Glazov

 

Public mai jos fragmente din lungul interviu despre cartea mea “The Devil in History” luat de Jamie Glazov pentru revista online “Frontpagemag”. Jamie este managing editor al acestei reviste si autorul cartii “United in Hate: The Left’s Romance With Tyranny and Terror”. Nascut intr-o familie de disidenti rusi, educat in Canada, detine un doctorat in istorie de la Universitatea York si este specialist pe teme legate de politica externa (SUA, Rusia, Canada). Tatal sau, Iuri Glazov (1929-1998), a predat studii ruse la Universitatea Dalhousie. Intre cartile sale se numara remarcabila lucrare “The Russian Mind since Stalin’s Death” aparuta in 1985, o analiza profunda a intelligentsiei ruse in secolul totalitarismelor.

FP: Let’s begin with what inspired you to write The Devil in History.

Tismaneanu: I owe the title to the great Polish philosopher Leszek Kolakowski. In a famous interview with Hungarian-born, British journalist George Urban, Kolakowski spoke about the presence of the Devil in twentieth-century ideologically-driven dictatorships. We speak about the Devil anticipated by Dostoyevsky in his masterpiece “The Demons” (or “The Possessed”). It is a Devil that exploits human gullibility, who organizes hatred, rancor, envy, resentment. It is a terribly modern devil that mobilizes, inebriates, intoxicates both elites and masses with the aroma of ideology. The Devil I write about in this short treatise of historical demonology is a metaphysician, a logician, and a statistician. He pretends to offer ultimate solutions to vital (or mortal) human questions by annulling the distance between the City of God and the City of Man. His expertise is to seduce, to enhance the human propensity for grandiose utopias. Political religions promise immediate redemption via the violent purification of the community. The non-belonger, the outcast, defined racially or socially, needs to be excluded, weeded out, eliminated, killed.

FP: So share with us what the book is about exactly. What is the main thesis?

Tismaneanu: I regard both Communism and Fascism as revolutionary projects, inherently and irredeemably hostile to liberal values. Both have used manipulative methods to arouse, to galvanize mass movements committed to an apocalyptic break with an execrated status quo. Both are secular religions obsessed with transcending the existing human condition in favor an anthropological revolution. Both are millenarianisms announcing the advent of the New Man. I suggest that a comparison between Communism and Fascism helps us understand better the nature, goals, and consequences of such movements, including their Islamist heirs. I regard them as parts of an unfinished century of revolutionary hubris.

My main question, underlying all the other ones, is: How was it possible for ideologies so different in their origin and rhetoric to result in mass murder? I see nihilism at the core of both revolutionary programs. Communism, as the great French historian Francois Furet said, is a pathology of the Enlightenment. Fascism is pathology of the Counter-Enlightenment. They are both exacerbated, inflamed, pathological expressions of the attempt to impose through violence elitist fantasies of historical grandeur.

Another main point is my polemic with the disingenuous double standards so often used in dealing with the two totalitarian visions (Communism, in any of its incarnations, and Fascism). It is amazing how prompt the criticism operates whenever dealing with Martin Heidegger’s romance with National Socialism and how meek the reactions are when focusing on Georg Lukacs, a zealot of Bolshevism until the end of his life.

FP: Let me draw some wisdom from you by coming at this phenomenon from a different angle: Why did the criminal enterprises of Nazism and Communism take on an earthly incarnation?

Tismaneanu: They are secular religions claiming to offer answers to crucial axiological dilemmas. You will pardon my philosophical terminology, but I do not know a better explanation that the one offered by the great political thinker Eric Voegelin: these are revolutionary movements aiming to make this-worldly something that belongs to the transcendent realm, to immanentize the eschaton. Communism carries to an extreme, as noticed by Dostoyevsky, the utopia of the Tower of Babel. National Socialism romanticizes the world, re-enchants it. Both are combinations of political mysticism and historical shamanism.

FP: What are your dreams for this book? What do you hope it might help achieve?

Tismaneanu: To bring back the wise insights about totalitarianism, due to major scholars and democratic thinkers, abandoned and derided during the détente years. I do not simply propose a return to positions defended by Hannah Arendt, Norman Cohn, Raymond Aron, Leonard Shapiro, Nathan Leites, Leo Labedz, Carl Friedrich, Zbigniew Brzezinski, Richard Pipes, Martin Malia, Robert Conquest, Leszek Kolakowski, but rather a synthesis that would take into account these major writings, as well as decades of new research and countless documentary proofs that the propaganda state was not a figment of Cold War ideological frenzy and that mass terror was the foundation for this type of state.

FP: Final thoughts on your main themes, which you illuminate brilliantly: the consequences of the impulse to build the City of God and the contempt for the individual?

Tismaneanu: Nothing can be more harmful to human liberty than state efforts to impose an official vision of truth upon defenseless individuals. No state interest can justify explicit or implicit attempts to make the individual an instrument of the government. No state-sanctioned definition of Good should prevail over our own conviction that, through our actions, we are fulfilling our humanity, not degrading and negating it.

Pentru textul integral:

http://frontpagemag.com/2013/jamie-glazov/the-devil-in-history/

Despre Iuri Glazov:

http://www.ruthfullyyours.com/2013/03/15/jamie-glazov-remembering-a-dissident-yuri-glazov/

Avangardele utopice si Diavolul totalitar

 

Diavolul totalitar este deopotriva metafizician, logician si statistician. Aparentul delir camufleaza precizia inspaimantatoare a ecuatiilor mortii. Cum imi scria recent unul dintre cei mai profunzi cunoscatori ai experientei bolsevice: “Lenin provided both the totalitarian poetry and the example of unrestrained, uncompromising violence toward ‘enemies’.” (Lenin a oferit atat poezia totalitara cat si exemplul violentei neingradite, inversunate in raport cu ‘dusmanii’).

Am participat zilele trecute la un colocviu organizat de Liberty Fund despre dimensiunile istorice si politice ale Raului in epoca moderna. S-a discutat, evident, despre fascism si comunism, despre Marx si mostenirea sa, despre genocidul din Rwanda, despre Gulagul chinez (Laogai), despre radacinile psihologice ale Raului, despre raportul dintre ideologie si teroare. O tema esentiala este legata de relatia dintre practicile totalitare si sperantele utopice menite sa justifice atatea crime infaptuite in numele unor presupuse idealuri “progresiste”. Pedagogia diabolica si (i)logica leninismului (deci a comunismului) isi au originea in sacralizarea Istoriei si in mistica Revolutiei universal-mantuitoare. Astfel, avangarda utopica este proclamata drept omnipotenta, iar identificarea abstracta a omului cu ideea de putere se realizeaza prin intermediul ideologiei. Nu irationalitatea defineste Raul modern, ci tocmai pretentia unei perfecte rationalitati. Absurdul kafkian este unul aproape geometric.Sociologul Daniel Chirot a scris o carte remarcabila despre tiraniile moderne, inradacinate in ideologii pseudo-stiintifice si in gnoze apocaliptice, ca expresii ale Raului istoric. Unul dintre cele mai tulburatoare capitole se ocupa de ceea ce Chirot numeste egalitarian hells (iadurile egalitariste). Cat priveste disponibilitatea unor intelectuali de a renunta la discenamantul moral si de a se angaja, cu iresponsabil entuziasm, in justificarea violentei politica in numele intemeierii Paradisului terestru, amintesc contributiile profesorului Paul Hollander. La ora actuala nu lipsesc relativistii etici pentru care crimele totalitare nu trebuie privite drept esential diferite de imperfectiunile democratiilor liberale.

Gandirea critica devine potential subversiva (atat obiectiv cat si subiectiv) deoarece prin natura ei se contrapune mitului omogenitatii intrinsec ortodoxiei staliniste clasice. Acest tip de samanism politic, practicat de asa-zisi adversari ai oricarei forme de misticism, anihileaza orice incercare de a rezista permanentului asalt al dogmei asupra mintii. Marxism-leninismul, numele de cod de fapt pentru ideologia nomenclaturii, a urmarit sa domine atat sfera publica cat si pe cea privata. Omul, ca individ dar si ca citoyen, trebuia masificat. Cultul violentei si sacralizarea infailibilei linii a partidului au produs supusii absoluti, cei pentru care nici o crima ordonata de la nivel inalt nu era nejustificabila in perspectiva „zorilor luminosi”. „Tortionarii voluntari” ai lui Stalin, la fel ca si in cazul motivatiilor ideologice ale unui Eichmann, de exemplu, au actionat, spre a relua o teza a Hannei Arendt, fara a gindi, deci “fara judecata” (thoughtlessness). Dar nu cred ca putem vorbi despre banalitatea actiunilor lor. Raul totalitar a fost radical, nu banal. Arendt gresea in privinta lui Eichmann: acesta nu era un simplu “surub birocratic”, ci un militant national-socialist total impregnat de mitologia numita de istoricul Saul Friedlander “antisemitism redemptiv”. Era un zelot al revolutiei naziste, la fel cum un Nikolai Ejov si alti calai din NKVD, erau zeloti al revolutiei bolsevice.

Un climat de frica endemica este necesar pentru mentinerea acestei ‚specii’ de monolitism. Mentalitatea stalinista conspiratoriala produce constant imaginea diabolica a tradatorului cu scopul de a cimenta o asemenea coeziune docila. In cel mai propriu sens girardian, mecanismul tapului ispasitor hraneste utopia societatii eliberate de exploatare, din care vor fi disparut antagonsmele sociale. Pina acolo insa, este nevoie de „intensificarea luptei de clasa” prin eliminarea inamicilor „obiectivi sau subiectivi”. Punctul de plecare al acestei violente colective, asigurata si perpetuata de aparatele statale, este maniheismul lui Lenin, militant, exclusivist si intrasingent, esentializat in hipnotica formula kto kogo (Care pe care?) . Cine sunt dusmanii? De unde vin? Care sunt scopurile lor? Functia Marii Terori, a proceselor spectacol, a fost exact aceea de a furniza raspunsuri la asemenea intrebari. Sarcinile trasate de catre Stalin subordonatilor sai in perioada valurilor de epurari (cistka) au fost, in principal, mentinerea vigilentei revolutionare si intretinerea psihozei generalizate. Nu se accepta nici o fisura in scutul bolsevic; nu sunt tolerate indoieli sau remuscari, ele putand ascunde posibile planuri menite sa submineze sistemul. Stalin semneaza personal zeci, sute de liste cu numele celor care urmeaza sa fie lichidati. La fel, Mao este cat se poate de transant: evita eufemismele, ordona uciderea celor pe care ii denunta drept inamici.

Motivul fortaretei asediate era proferat pina la satiu: aparea ca o idée fixe temerea ca „fiind inconjurati de dusmani, supravietuirea noastra depinde de mentinerea unitatii’. Nu exista salvare in afara comunistati supraindividuale numita Partid. Disidenta era perceputa drept un atac impotriva avangardei revolutionare.Astfel, opozitia devenea pacat mortal, suspiciunea capatand valoare de virtute absoluta. Asumarea diferentei echivaleaza cu oprobriul ostracizarii. Ea reprezinta insa si primul pas inspre emancipare, ceea ce Soljenitin a numit „autonomia spiritului”. In consecinta, sarma ghimpata a Gulagului sovietic este simbolul noii frontiere dintre victimele absolute si complicii relativi ai Diavolului in istorie.

Intreaga tragedie a comunismului este surprinsa in halucinanta pretentie a unei minoritati autodesemnate drept izbavitoare de a intruchipa o elita ale carei scopuri utopice sanctifica chiar si cele mai barbare metode ale sale. Acest hubris este fundamentul pentru negarea dreptului la viata a celor definiti drept ‚paraziti’, ‚microbi’ sau ‚drojdia societatii’… pentru dezumanizarea deliberata a victimelor. In centrul gandirii totalitare se afla asadar ceea ce Alain Besançon a definit drept fasificarea notiunii de Bine (la falsification du Bien).

Conceptia, initial propusa de iluministii francezi, asupra omului ca mecanism si-a gasit un sinistru ecou in tehnologia ubicua a crimei impotriva tuturor categoriilor sociale. Marea Teroare a reprezentat apogeul utopismului radical, momentul in care nimic nu a mai putut opri sau rezista in fata propagarii perpetue a marii minciuni. Igal Halfin descrie pertinent procesul prin care, odata cu ciclicele epurari din Uniunea Sovietica (care embrionar si programatic au inceput inca din 1920), escatologia marxista s-a metamorfozat intr-o demonologie care si-a atins maturitatea discursiv-transformist-criminala odata cu ofensiva pentru realizarea socialismului intr-o singura tara, sub Stalin. In acesti ani, discursul urii a fost saturat cu teribile spectre precum cele ale fractionistului, oportunistului de dreapta ori de stinga, impaciuitoristului, spionului, agentului imperialismului, reptilei trotkisto-zinovieviste, porcului buharinist, si alte ipostaze discursiv-simbolice ale ‚marsaviei’ anti-bolsevice.

Criticul Phillip Rahv, unul dintre celebrii intelectuali din New York, co-fondator al legendarei “Partisan Review”, a oferit o subtila interpretare a resorturilor care au avut ca finalitate Marea Teroare: “acestea sunt procese ale mintii si spiritului uman….In Uniunea Sovietica, pentru prima oara in istorie, individul a fost privat de orice mijloc de rezistenta. Autoritatea este monolitica: atributiile si politica sunt nediferentiate. In aceste conditii devine imposibila sfidarea partidului. Nu poate fi eludat. Nu numai intreaga viata este absorbita de acesta, el cauta sa modeleze si chipurile mortii.” O adevarata fenomenologie a tradarii ia nastere in procesul de justificare a masacrului societatii, fiind din pacate generos sustinua nu de putini intelectuali care au acceptat acest morbid scenariu. Nostalgia sau speranta pentru inselatoare firimituri de moralitate in utopia comunista, combinata cu exploatarea machiavelica a anti-fascismului au dus la un constantul esec al multor intelectuali de accepta sau recunoaste caracterul criminal al experimentului sovietic.

Problema fundamentala a leninismului a fost (asa cum au semnalat inca din 1918 Karl Kautsky si Rosa Luxemburg) divinizarea scopului final, ceea ce a avut drept consecinta aparitia unui univers amoral in care cele mai abjecte crime au fost justificate din prisma unui asimptotic viitor luminos. Iar in practica, punctul terminus a aparut drept eliminarea totala a politicii prin intermediul unui Partid care devenea ‚intruparea’ unei exterministe vointe generale . Profitand de medierea mitului Partidului ca incarnare a Ratiunii in istorie, leninismul a reusit mai eficient decat orice alta ideologie moderna sa transforme un cult de factura gnostica intr-un extraordinar instrument de auto-hipnoza politica. Militantii leninisti din intreaga lume au crezut in mitul ‚partidului de tip nou’ cu o ardoare comparabila doar cu cea a fanaticilor religiilor milenariste.

Cheia extinctiei leninismului se afla in complexul ideo-politic al partidului ca locus privilegiat al ratiunii si cunoasterii istorice. Leninismul, in variile sale faze, a fost ceea ce Ken Jowitt a definit drept un moment “catolic” in istorie, in timpul caruia „cuvantul universalizant ideologic a capatat trup institutional, iar rezultantul complex institutional (abil standardizat si ierarhizat) a reusit sa domine un semnificativ multiple culturi, autonom de caracteristicile acestora.” Formula althusseriana a acestui fenomen isi mentine validitatea doar prin extensie conceptuala: leninismul a fost un praxis al „filozofiei” ca ideologie, deci ca legitimare si apologie a dominatiei teroriste.

http://press.princeton.edu/titles/5809.html

http://laogaimuseum.org/

http://www.cornellpress.cornell.edu/book/?GCOI=80140100740460&fa=author&person_id=231

http://www.isi.org/books/bookdetail.aspx?id=2b299c8d-0cf4-4699-9d84-90f6e9063f71

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/utopia-comunista-raul-istoric-si-problema-moralitatii/

Cand oamenii ajung sa se inchipuie zei

 

Am citit cu ani in urma un superb eseu de Thomas Mann despre Dostoievski cu titlul “Extazul demonismului”. Demonii de care ma ocup in cartea “Diavolul in Istorie” sunt posedatii metafizici, ori mai precis spus, ideologici. Ori si mai exact, utopici. Sunt demonii modernitatii auto-distructive care vestesc mileniul de aur. Experti in mituri, stiu sa se deghizeze, sa vrajeasca, sa ispiteasca, sa ademeneasca. Se furiseaza in detalii, construiesc sofisme ametitoare si rationalizari specioase. Sunt indiferenti la soarta milioanelor de victime. Ii amagesc pe oameni cu fagaduinta unor vremuri mereu insorite, a acelor “zori care canta” despre care scria Gabriel Peri, jurnalistul comunist executat de nazisti in 1941 si omagiat de Eluard intr-un poem celebru. Nu intamplator Dinu Pillat vorbeste in romanul sau “Asteptand ceasul de apoi” despre miscarea revolutionar-mesianica a vestitorilor (avea in gand, fireste pe legionari, dar putea fi la fel de bine vorba, cum observa Cosmin Ciotlos intr-o recenzie din “Romania Literara”, de comunistii interbelici). Demonii despre care scriu fac parte din sectele extazelor deopotriva mistice si nihiliste. N-au disparut, isi continua lucrarea malefica.

Mefisto apare adeseori investmantat in tinuta Profesorului, a Logicianului, personajul ionescian, a eruditului (si perversului) dialectician pentru care schemele istoriosofice sunt doar jocuri speculative menite sa justifice oricat de multe si oricat de crude experiente de laborator istoric. Citez din Christopher Hitchens, un om care cunoastea bine specia: “On the Left, Luis Althusser’s attempt to recreate Communism by abstract thought was probably the last exhalation of the idea, terminating in his own insanity and by what I once rather heartlessly called his application for the Electric Chair of Philosophy at the Ecole Abnormale” (“Why Orwell Matters”, Basic Books, 2002, p. 194). Cuvinte ce se potrivesc de minune unul Alain Badiou.

 

Ceea ce Peter Viereck a identificat drept metapolitica tine tocmai de acest hybris, de nesabuinta, de aroganta epistemica ridicata la rang de suprema virtute. Stalin era pontiful doctrinar absolut, la fel si Hitler. Religii seculare inradacinatate in scientism, bolsevismul si nazismul nu puteau fi decat proiecte ateiste, anti-crestine, fundamental anti-religioase. Ceea ce-i deranja si pe bolsevici si pe nazisti era tocmai umanitatea, failibitatea asumata a lui Iisus. Nu mai putin ii exaspera universalitatea pasiunii sale. Calugarii religiilor politice moderne se aseamana cu fanaticii medievali. Asa l-a conceput Thomas Mann in “Muntele vrajit” pe iluminatul Leo Naphta, antipodul iluministului locvace, optimist si mereu perdant, flasnetarul Settembrini, profet al progresului istoric…

 

Problema secolului XX, ori una dintre aceste probleme care au facut sa curga fluvii de sange, dar si de cerneala, este sanctificarea mijloacelor in numele unui scop presupus imaculat. Raul, pentru ca despre Rau vorbim, un Rau care poate fi explorat psihologic, istoric, teologic si filosofic,s-a tradus in promisiuni emancipatoare, in angajamente colective de salvare in si prin Istorie. Amintesc aici caracterologia adeziunilor febrile cu care incepe “Gandirea captiva” de Czeslaw Milosz, una din cartile esentiale ale gandirii anti-totalitare. Alfa era Moralistul, Gamma era Sclavul Istoriei. Nu ma refer doar la utopiile egalitare convertite in cosmaruri de tipul regimului Khmer Rouge, dar si la dictaturile de extrema dreapta. Sigur, intre cele doua paroxisme revolutionare (termenii de dreapta si stanga sunt deo uluitoare ambiguitate, cel putin in acest context) au existat consubtantialitati si afinitati pe care multi dintre zeloti nu le-au observat ori au preferat sa le ignore. Despre ele a vorbit insa Vasili Grossman in “Panta Rhei” si in”Viata si destin”, le-a plasat sub ceea ce-as numi reflectorul constiintei morale. O scena de la Kremlin, din august 1939, in timpul semnarii Pactului Molotov-Ribbentrop capteaza aceasta inavuabila inrudire. Stalin il prezinta pe Beria oaspetelui nazist” “Este Himmler-ul meu”. Scurt si revelator…

 

Mihail Bulgakov a asezat drept motto al marelui sau roman acel citat din “Faust” in care Diavolul, cel care urzeste mereu raul, ajunge sa creeze doar bine: “Ein Teil von jener Kraft, die stets das Böse will und stets das Gute schafft”. Este vorba, cred, de acea viclenie a Ratiunii (List der Vernunft) despre care scria Hegel in “Prelegerile de filosofia istoriei”, de faptul ca maleficiile nascocite de Diavol rezulta, adeseori, intr-un fel de progres. Dar aici incepe o alta discutie: ce poate justifica sacrificiile umane facut in numele progresului? Exista progres ori vorbim de un construct mental pe care il aplicam, il atasam artificial pe lantul evenimential, altminteri contingent si haotic, numit istorie? Ce se intampla cand omul se indraceste? Cand iluminarile devin invitatii la exterminari, la genocid? Multe din aceste teme sunt explorate de filosoful politic John Gray in recenta sa carte “The Silence of Animals: On Progress and Other Modern Myths” (2013). Voi reveni.

 

Cand oamenii ajung sa se inchipuie zei, cand Ratiunea ori Mitul sunt ridicate pe post de demiurg, cand individul este tratat ca o simpla “fictiune gramaticala” (Koestler), se ajunge la masacre in masa, la statul propagandei universalizate, la lagare de concentrare si la camere de gazare. Diavolul este insidios, perfid, viclean, teribil de imaginativ, intra in istorie neanuntat. Tot asa cum nimeni nu l-a anuntat pe Gregor Samsa ca va deveni gandac…

Dictatori, dictaturi si cosmarul dominatiei totale

Toate dictaturile sunt odioase, dar unele sunt mai infioratoare decat altele. Obsedat de ideea unei regenerari absolute a conditiei umane, urmarind maniacal purificarea sociala, regimul Khmer Rouge a reprezentat o exacerbare a celor mai cumplite trasaturi ale bolsevismului in oricare dintre variantele sale. A incetat din viata, la 87 de ani, Ieng Sary, fostul “Frate Numarul 3″ din ierarhia gangsterilor sociopati care au condus Partidul Comunist din Cambodgia. Odata ajunsi la putere, in 1975, acesti maniaci au schimbat numele tarii in Kampuchea. Au fost ucisi, prin infometare si asasinate in masa (the killing fields), circa 1.700.000 de oameni. “Culpa” lor? Niciuna, doar faptul ca erau oraseni, ca purtau ochelari, ca vorbeau o limba straina, ca erau atasati de micile lor posesiuni, ca simbolizau ceea ce Stalin a definit drept “inamicul obiectiv”.

http://rendezvous.blogs.nytimes.com/2013/03/14/ieng-sary-dead-before-justice-is-done/

Educat in Franta la inceputul anilor 50, Ieng Sary a fost cumnatul monstrului absolut numit, acel Stalin al Cambodgiei numit Pol Pot. A colaborat cu ideologul en titre al regimului, secretarul general adjunct Nuon Chea, personajul fimului “Enemies of the People”. Dintre sceleratii care au organizat exterminarile din Cambodgia, doar unul a fost condamnat (sentinta a fost inchisoare pe viata). Nu unul dintre demnitarii din varful piramidei, ci un director de penitenciar, un tortionar, un executant. Nuon Chea si Khieu Samphan sunt in inchisoare, au peste 80 de ani, probabil ca vor muri inainte de a fi condamnati. Ieng Sary, fostul ministru de externe al clicii lui Pol Pot, a negat ca ar fi avut de-a face cu genocidul din anii 70. A pretins chiar ca a salvat oameni, ca are un suflet caritabil, ca este o “persoana tandra”.

Care sunt resorturile sociologice si psihologice care motiveaza aceste visuri de dominatie totala? Cum explicam angajamentele fanatice in absenta carora genocidul nu ar putea avea loc? Cum a fost posibila inregimentarea unor intelectuali sofisticati in asemenea experimente? Care sunt similitudinile dintre tiraniile ideocratice (comunismul si fascismul) si cele numite de Daniel Chirot “tiranii ale coruptiei”? Cum explicam fenomenul Stalin? Cum poate rezista constitutionalismul democratic asalturilor totalitare? Aceste teme vor fi dezbatute in cadrul unui simpozion care se va desfasura la Boston College luni 18 martie 2013.

Dreams of Total Power:

Dictators and Dictatorships in the Twentieth Century

The Clough Center for the Study of Constitutional Democracy at Boston College

March 18, 2013

 

Thompson Room, Burns Library

9:00 am                Welcome Remarks

 9:15 am                Session I

Authoritarianism in the 20th Century

Paul Hollander, University of Massachusetts, Amherst

Intellectuals and Dictators: Political Hero Worship and the Discontents of Modernity

Holly Case, Cornell University

Remembering Totalitarianism in Central Europe

Mark Kramer, Harvard University

Soviet Union’s Declining Dictators: From Stalin to Gorbachev                      

 Chair: Kathleen Bailey (Boston College, Political Science)

 10:50 am              Coffee Break

 

11:05 am              Session II

Avatars of Communist Dictatorships

David Brandenberger, University of Richmond

Stalin and the Muse of History: The Dictator and His Critics on the Editing of the 1938 Short Course on the History of the All-Union Communist Party (Bolsheviks)

Bogdan C. Iacob, Imre Kertész Kolleg, Jena

Comparing Gheorghe Gheorghiu Dej and Nicolae Ceausescu: The Fate of Stalinism in Romania

Jeffrey Herf, University of Maryland

At War with Israel: East German Anti-Zionism from the Anti-Cosmopolitan Purges to 1989

 Chair: Julian Bourg (Boston College, History)

 2:00 pm                Keynote Address

Vladimir Tismaneanu, University of Maryland, College Park

Explaining Stalin: 60 Years since the Dictator’s Death

Chair: Vlad Perju (Boston College Law School and Director, Clough Center)                         

 Book Launch & Autograph Session, Vladimir Tismaneanu, The Devil in History. Fascism, Communism and Some Lessons of the XXth Century (University of California Press, 2012)

 3:00 pm                Coffee Break

 3:15 pm                Session III

Fascism and the Politics of Charisma

Simonetta Falasca-Zamponi, University of California, Santa Barbara

A ‘Beautiful’ Dream: Mussolini’s Delirium of Omnipotence

Constantin Iordachi, Central European University

Comparing Fascist Autobiographies

Dennis Deletant, Georgetown University

Ion Antonescu: The Temptation of Fascism in Romania

Chair: Nasser Behnegar (Boston College, Political Science)

5:00 pm                Reception (Faculty Dining Room, McElroy Commons)

6:00 pm                Dinner and Keynote Address

Horia-Roman Patapievici

Reflections on Dictatorship and the Mindset of a Free Government

Chair: Vlad Perju (Boston College Law School and Director, Clough Center)

http://www.bc.edu/content/bc/centers/cloughcenter/events/0318-dictators.html

 

Hugo Chavez (1954-2013): Fascism rosu si petro-populism

Combinând bufoneria grotescă, farsa politică şi demagogia xenofoba, colonelul Chavez a simbolizat oportunismul stângist în forma sa cea mai agresivă. Este vorba despre un fascism roşu, întrucât metodele şi aspiraţiile acestui personaj nu difereau esenţial de cele ale lui Mussolini: statism, cultul liderului, colectivism tribalist, mesianism indigenist, anihilarea rivalilor, persecutarea focarelor de autonomie civică.

Aliatul fraţilor Castro a fost la început un demagog de sorginte peronistă. Simpatiile sale mergeau în direcţia extremei drepte: iraţionalism, naţionalism exacerbat, interesul pentru ocultism, militarism, şamanism politic. Cu timpul însă a absorbit obsesiile extremei stângi şi a descoperit în retorica anti-imperialistă o platformă de autoglorificare menită să-l propulseze pe poziţia de profet al noului tercermundismo. Cu ani în urmă, reputatul gânditor politic venezuelean Carlos Rangel (1929-1988) a scris o carte despre miturile revoluţionare latino-americane („De la bunul sălbatic la bunul revoluţionar“). Ceea ce semnala Rangel – un intelectual de care am fost foarte apropiat şi ale cărui idei au contat decisiv în ruptura mea definitivă şi irevocabilă cu orice stângism – este acea gramatică a resentimentului aflată la baza proiectului utopic castro-guevarist.

 Dacă ne gândim la tinereţea unor Lenin, Troţki sau Stalin, nu putem să nu remarcăm tocmai această oroare în raport cu statul de drept. Acelaşi lucru îl putem spune despre declasatul Hitler în Viena multietnică şi deschisă modernităţii burgheze. Aceşti revoluţionari erau cât se poate de anticonservatori: le repugna tradiţia statului de drept, detestau parlamentarismul, iar religia le apărea ca o formă de sclavie mentală. Există o întreagă literatură privind rădăcinile socialiste ale fascismului.

Chavez si-a propus formarea unei noi Internaţionale opusă nu doar Statelor Unite (cu sau fără George Bush), dar ostilă pieţei libere şi proiectului politic, cultural şi economic bazat pe recunoaş terea drepturilor individului. Se condamnă cu patima umanitaristă tratamentul prizonierilor islamişti de la Guantanamo, dar nu se suflă o vorbă despre faptul că pe aceeaşi insulă, în Cuba, oricine îndrăzneşte să se opună dictaturii poliţieneşti este supus prigoanei.

 Colonelul Chavez, cu ale sale fantasmagorice idei despre „socialismul bolivarian“, a reprezentat, de fapt, tentativa de regrupare şi resuscitare a acţiunii stângiste menite să delegitimeze şi să distrugă pluralismul. Într-o altă carte publicată de Rangel pe tema mitologiei Lumii a Treia (prefaţată, ca şi prima, de Jean-François Revel) găsim o excepţională analiză a socialismului ca doctrină înrudită cu fascismul în privinţa respingerii capitalismului „plutocratic-mercantil“. Ambele religii politice au promis realizarea hic et nunc a comunităţii perfecte. Cu cuvintele lui William F. Buckley: ele au urmărit imanentizarea Eschatonului. Nu a fost deloc întâmplător, scria Rangel, că Josef Goebbels a oscilat un timp între comunism şi naţional-socialism: „El şi-a dat seama că ambele ideologii erau în chip egal compatibile cu înclinaţia sa personală pentru un guvern naţionalist şi autoritar care să salveze ţara din ceea ce el vedea drept liberalismul decadent al republicii de la Weimar“.

Fascismul roşu al colonelului Chavez este salutat de cercuri dintre cele mai diverse: de la teocratul islamist iranian Ahmadinejad la impenitentul marxist sandinist Daniel Ortega. Să-l ascultăm pe Carlos Rangel, gânditorul care, asemeni brazilianului Olavo de Carvalho la ora actuală, a detectat natura patogenă a acestui conglomerat: „Dintr-un anumit punct de vedere, fascismul este un fel de socialism, un socialism machiavelic care îşi bazează reacţia împotriva liberalismului (şi, aş adăuga, împotriva conservatorismului-VT) pe utopia unei societăţi fără clase şi pe transformarea naturii umane“. Chavez a murit, demagogia sa nu.

Vezi si:

http://www.slate.com/articles/news_and_politics/politics/2013/03/hugo_chavez_s_legacy_the_former_venezuelan_president_was_not_the_typical.html

 

La National Endowment for Democracy, despre “The Devil in History”

The Devil in History:

Communism, Fascism and Some Lessons of the Twentieth Century

a book launch featuring

Vladimir Tismaneanu
University of Maryland

with comments by

Michael Allen
National Endowment for Democracy

moderated by

Marc F. Plattner
International Forum for Democratic Studies

Wednesday, February 27, 2013
12:00–2:00 p.m.

National Endowment for Democracy

1025 F. Street, N.W., Suite 800, Washington, D.C. 20004
Telephone: 202-378-9675

About the event

The Devil in History is a provocative analysis of the relationship between communism and fascism. Reflecting the author’s personal experiences of living under communist totalitarianism, the book is about political passions, radicalism, utopian ideals, and their catastrophic consequences in the twentieth century’s experiments in social engineering.

Please join us as Vladimir Tismaneanu compares communism and fascism as competing and occasionally strikingly similar systems of political totalitarianism. He will examine:

• the inherent ideological appeal of these radical, revolutionary political movements
• the visions of salvation and revolution they pursued
• the role of charismatic leaders
• the place of violence within these systems, and their legacies in contemporary politics.

His presentation will be followed by comments by Michael Allen.

About the speakers

Vladimir Tismaneanu is professor of comparative politics and director of the Center for the Study of Post-Communist Societies at the University of Maryland. His research areas include communist political systems, comparative politics, political sociology, and political theory, as well as the contemporary politics of Central and Eastern Europe. His previous books include Fantasies of Salvation: Democracy, Nationalism and Myth in Post-Communist Europe (Princeton University Press, 1998) and Reinventing Politics: Eastern Europe from Stalin to Havel (Free Press, 1994). Mr. Tismaneanu is also a member of the editorial board of the Journal of Democracy and the research council of the International Forum for Democratic Studies.

Michael Allen is special assistant to the vice president of government relations and public affairs at the National Endowment for Democracy.

http://www.ustream.tv/channel/ned-events#/recorded/29606744

 

La Committee on Social Thought, despre “The Devil in History”, “Hotel Lux” si nu numai

 

Leszek Kolakowski a fost membru al acelui grup select care se numeste Committee on Social Thought. Francois Furet a fost presedintele acestui nucleu intelectual de la University of Chicago. Saul Bellow a facut parte din el. La fel, prietenul sau Allan Bloom. La ora actuala, presedinte este filosoful politic Robert Pippin. Anul acesta, in perioada cat este plecat in sabatic, il inlocuiesc Nathan Tarcov si Thomas Pavel. Caius Dobrescu a fost bursier Fulbright acolo, cred ca in 2002. Este asadar un loc cat se poate de adecvat pentru a vorbi despre “The Devil in History”, o carte care se ocupa exact de rolul ideilor in constructia si functionarea sistemelor totalitare, despre similitudinile dintre proiectul comunist si cel fascist. Mai ales ca titlul este ecoul unui celebru interviu al lui Kolakowski de la inceputul anilor 80, luat de George Urban, pe atunci director al “Europei Libere”, transmis in limbile in care emitea acest post de radio, publicat in extraordinara revista care a fost “Encounter” si inclus de Urban in esentialul sau volum sau de dialoguri despre stalinism.

Am fost onorat de invitatia de a prezenta ideile-cheie din carte. Am avut sansa sa dialoghez cu Nathan Tarcov, Thomas (Toma) Pavel si Bernard Wasserstein. Am petrecut o zi minunata, am discutat cu filosoful originar din Romania, Vlad Niculescu, profesor la Bradley University, autor al unei carti impresionante despre Origen. Impreuna cu Vlad am mers la expozitia Picasso de la Chicago Institute of Art. Am discutat depre lumea de azi, dar si despre viziunea despre viata si moarte a vechilor greci.

Intrebarile care au urmat prelegerii mele au fost cat se poate de incitante. Avea Hitler un proiect bine inchegat de exterminare a evreilor inca de la inceputul dictaturii naziste? Nu riscam sa construim o teleologie de tip hindsight? Mergand pe linia contrafactuala, putea fi gandit un “revizionism nazist” similar cu acela marxist din Europa de Est de dupa moartea lui Stalin? Un “Raport Secret” despre “Cultul personalitatii lui Hitler si consecintele sale”? Care a fost rolul violentei din Primul Razboi Mondial in crearea unui climat barbar? Cum au putut atatia intelectuali sa se lase inselati de cantecele de sirena ale ideologiilor redemptiv-totalitare? Care este raspunsul liberalismului la sfidarile totalitare? Ce legatura exista intre mitul progresului si utopiiile “purificatoare”?

http://www.youtube.com/watch?v=6s1Ra1QXmeU

Seara am stat de vorba cu un profesor de studii ruse, specialist in Tarkovski, despre filmele lui Aleksandr Sokurov pe teme legate de dictatori (“Moloch” despre Hitler, “Taurus” despre Lenin). Un profesor german mi-a vorbit despre filmul “Hotel Lux”. Pe scurt, am avut parte de una din cele mai fructuoase experiente de calatorie academica. Am avut norocul sa discut pe indelete cu Toma despre N. Steinhardt de care a fost atat de apropiat (tatal sau a a fost avocatul lui Steinhardt in procesul lotului Noica-Pillat, iar mama sa, istorica de arta Amelia Pavel, era si ea buna prietena cu Steinhardt).

http://www.bloomberg.com/news/2011-11-02/stalin-cavorts-with-hitler-in-communist-comedy-hotel-lux-movie-review.html

http://russianfilm.blogspot.com/2011/03/alexander-sokurov-taurus-2000.html

http://ceeres.uchicago.edu/content/vladimir-tismaneanu-%E2%80%9C-devil-history-20th-century-lesson%E2%80%9D

Despre “Diavolul in istorie” la University of Chicago, Committee on Social Thought

The John U. Nef Committee on Social Thought at the University of Chicago announces a public lecture:

“The Devil in History: A 20^th-Century Lesson”

 By

Vladimir Tismaneanu

Professor of Political Science, University of Maryland.

Author of the highly acclaimed book The Devil in History,

University of California Press, 2012.

 “An ambitious and challenging rereading of twentieth-century history.” – John Gray, Times Literary Supplement

 “Mr. Tismaneanu has produced a definitive account of the origins, the appeal, the doctrinal foundations and the political technology of history’s two bloodiest political faiths” – Leon Aron, Wall Street Journal

“Vladimir Tismaneanu’s The Devil in History is mandatory reading for those interested in the crucial questions of morality and politics posed by the comparison of Nazism and Stalinism.” – Norman M. Naimark, Robert and Florence McDonnel Professor of Eastern European Studies, Stanford University

 Monday, February 18, 2013 at 4:30 PM

Foster 505

(1130 E. 59^th Street)

http://ceeres.uchicago.edu/content/vladimir-tismaneanu-%E2%80%9C-devil-history-20th-century-lesson%E2%80%9D

“Blindness to the true nature of Communism is an inability to accept that radical evil can come from the pursuit of progress.”– John Gray

“This is a book about the incarnation of diabolically nihilistic principles of human subjugation and conditioning in the name of presumably pure and purifying goals. It is not a historical treatise (although history is present on every page), but rather a political-philosophical interpretation of how maximalist utopian aspirations can lead to the nightmares of Soviet and Nazi camps epitomized by Kolyma and Auschwitz.”–From “The Devil in History”

“The Communist International’s propaganda machine defended human rights against the abominable atrocities perpetrated by the Nazis, obscuring the fact that, until 1939, most mass crimes in Europe were in fact committed by Stalinists in the USSR.”–from “The Devil in History”

“On the path to permanent transformation, both Communism and Fascism engineered (or, rather, aimed at) the extinction of the individual by inventing equally binding criteria of faith, loyalty, and status crystallized into a master political myth.”–from “The Devil in History”

Credo: Despre adevarurile factuale si dreptul la apostazie

Sunt momente când adevărurile factuale trebuie accentuate, rostite în chip ne-echivoc și apăsat. Citesc nu o dată uluit ceea ce apare pe diverse forumuri, revărsările de ură, frustrare și resentiment ale unor veleitari bezmetici (când nu sunt plătiți să facă acest lucru). Suntem maculați și insultați, cei care scriem articole de opinie în direcția pro-occidentală, deci democratică și anti-totalitară, de diverși anonimi, ascunși sub pseudonime rizibile, gata oricând să debiteze cele mai abjecte infamii. Canalii cu tupeu se desfată recurgând la invective, calomnii, agresiuni verbale, toxine xenofobe, intelofobe și antisemite. Mai vin și unii care plâng după epoca “demiurgică” lui Ceaușescu (ori după “omenia” lui Dej și “buna-credință” a tovarășei Ana). Din nou, ca de atâtea ori în trecut, extremele se ating.

Sunt lucruri care trebuie reafirmate, mai ales atunci cand sunt resuscitate mizeriile propagandistice proprii fesenismului, el insusi nascut din combinatia toxica comunisto-securista. Cand constati convertirea unor jurnalisti candva onorabili la ideologia ziarelor “Azi” si “Dimineata” de la inceputul anilor 90. Unii am citit Soljeniţin, Koestler, Nadejda Mandelstam, Lev Kopelev, Vasili Grossman, Alice Voinescu, Petre Pandrea, Al. Zissu, Lena Constante, Margarete Buber-Neumann, I. D. Sîrbu, Bellu Zilber, Egon Balas, Florin Pavlovici, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, François Furet, Viktor Kravcenko, Whittaker Chambers, Boris Souvarine, Alexander Weissberg, “Cartea Neagră a comunismului” etc și am ajuns, de ani de zile, la concluzia că sistemul comunist a fost ilegitim și criminal. A te despărți de iluzii este un exercițiu dureros, dar pe lungă durată întăritor. A nu-ți truca biografia ține de o minimă pudoare și de auto-respect. Nu e nici o bucurie că rude ori cunoștințe apropiate ale noastre au fost implicate în impunerea și/sau perpetuarea sa. Dar noi răspundem exclusiv pentru ceea ce facem noi. Este un principiu liberal pe care îl consider esențial. Nu există culpe transmise genetic, dupa cum nu există glorii ereditare. În rest, poate că ar merita ca unii dintre cei care se pronunță grăbit și vehement pe aceste subiecte să citească Raportul Final al Comisiei Wiesel precum și Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Nu exista nicio maledictiune care sa te mentina ostatec al unor iluzii si erori de tinerete. Itinerariul spiritual al unui Leszek Kolakowski este cat se poate de revelator. Dreptul la trezire, la apostazie, este unul inalienabil. Este marea lectie a autorilor volumului “Zeul care a dat gres”, aparut la Humanitas in colectia “Zeitgeist”:

http://www.humanitas.ro/humanitas/zeul-care-a-dat-gre%C5%9F

Recomand aici recentul volum al regretatului filosof, tradus de fiica sa, Agnieszka Kolakowska si aparut la Basic Books. Prima parte a cartii include eseuri faimoase despre marxism, bolsevism, socialism. Titlul este al unei prelegeri tinuta de Kolakowski la o conferinta organizata de Institutul NEXUS, condus de Rob Riemen, autorul cartii despre “Nobletea spiritului” aparuta in romaneste in colectia “Constelatii” de la Curtea Veche:

http://www.nybooks.com/articles/archives/2012/dec/20/is-god-happy/?pagination=false

http://www.curteaveche.ro/autori/rob-riemen/nobletea-spiritului-un-ideal-uitat.html

Nu am nici cel mai mic motiv de identificare cu opțiunile comuniste ale rudelor mele ori ale atâtor altor militanți (pe care i-am cunoscut ori despre care am aflat destule, din cărți, din arhive, din amintirile publicate sau rămase nepublicate). Am citit prea mult despre Războiul Civil din Spania, despre Marea Teroare, despre pactul Molotov-Ribbentrop, despre Katyn, pentru a nu accepta falsele alibiuri care se străduiesc să legitimeze pervers adeziunea la stalinism prin antifascism. Nu toți antifasciștii i-au cântat osanale lui Djugaşvili. Nu toți au aprobat (cu voce tare ori prin tăcere) procesele de la Moscova din 1936-1938 ori pe cele din „democrațiile populare” (Kostov, Rajk, Slansky, Patrascanu). Nu toți au păcătuit prin ceea ce numesc frenezia supunerii.

Nu am ales cartierul în care să locuiesc în junețea mea bucureșteană, am ales însă să plec din el (evident, recurg aici la o metaforă), mi-am urmat drumul în viață în funcție de valorile în care cred: adevărul, libertatea, demnitatea. Comunismul, ca și fascismul, au încercat să distrugă subiectivitatea, dreptul de a fi tu însuți, onoarea. Au comis crime pe care mintea umană nu și le poate reprezenta. Aceste crime au fost înfăptuite de indivizi reali, cu nume precise, cu responsabilități ce nu pot fi contestate. Îmi repugnă negaționismul legat de Holocaust. Nu mai puțin îmi repugnă cel legat de Gulag.

PS Discut pe larg aceste teme in cartea mea “Lumea secreta a nomenclaturii” (Humanitas, 2012). Le multumesc aici lui Marius Stan si lui Mircea Stanescu pentru generoasele recenzii scrise despre aceasta carte:

http://lapunkt.ro/2013/02/02/despre-lumea-secreta-a-nomenclaturii/

http://mircea-stanescu.blogspot.com/2013/01/vladimir-tismaneanu-lumea-secreta.html