Marea miză: România între speranță și infamie, între democrație și etnocrație (Actualizat pe tema demonstrațiilor)

14/11/2014

E timpul să spunem lucrurilor pe nume. Principalul vinovat pentru actuala situație politică, economică și morală se numește PSD. Mai exact, Victor Ponta, liderul și exponentul celui mai reacționar, cinic și corupt grup din România zilelor noastre. Nu intelectualii sunt cei care fac posibilă ascensiunea frauduloasă a falsului USL. Nu intelectualii sunt cei care au impiedicat votul românilor din diaspora. Nu Monica Macovei este vinovată de grobianismul obscen al plagiatorului național. Nu Klaus Iohannis este vinovat că Victor Ponta minte serial. Nu este este adevărat ca Victor Ponta, pentru ca ar fi pasămite un om de stanga, n-ar putea deveni un Viktor Orban. Este de-acum un Juan Domingo Peron in devenire, combină in actiunile sale comunismul cu fascismul.

Cluj, 14 noiembrie 2014

Nu intelectualii critici au aclamat, cu iresponsabil zel, asaltul impotriva legii efectuat de Victor Ponta, Crin Antonescu si Dan Voiculescu in vara anului 2012. Nu intelectualii critici și-au petrecut vremea scriind mesaje către Bruxelles spunand că totul merge minunat in România atunci cand totul se prăbușea in marasmul dictatorial uselist. Nu intelectualii critici au apărut voioși pe “Antene” susținand mișelile bazilor, gâzilor, ciutacilor și altor danegrecu. I-am vazut insa acolo pe Daniel Barbu, pe Zoe Petre, pe Emil Constantinescu, pe Victor Ciorbea, pe Andrei Marga și lista e mult mai lungă. Azi, aceste triste figuri il susțin pe Ponta.

 

Timisoara, 14 noiembrie 2014

Nu intelectualii critici Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, H.-R. Patapievici, Gabriel Liiceanu, Mircea Mihăieș, ca sa dau cateva nume, sunt cei care, de ani de zile, se distrează iresponsabil pe seama conceptului si practicilor statului de drept. Nu intelectualii critici l-au numit pe Ponta “impecabil” și i-au cantat osanale răsplătite cu posturi prin varii consilii de administrație (TVR, CNA). Nu intelectualii critici au făcut tot felul de blaturi care au dus la amuțirea presei independente. Acestea sunt acele mici adevaruri factuale, cum le numea Hannah Arendt, pe care, dacă le uităm, intrăm in zona mistificărilor neguroase. Nu intelectualii critici sunt cei care fac mătănii pentru cultura putinistă invocând gloriile culturii ruse.

 

Protest Bucuresti 1

Bucuresti, 14 noiembrie 2014

Duminică, cetătenii acestei tări vor alege între speranță si infamie, între statul de drept și opusul sau, între Vest si Est. In aceste zile ne-a fost dat să vedem lucruri halucinante: găini moarte trimise ca mesaje de intimidare, xenofobie dezlanțuită, fundamentalism ortodoxist transformat in muniție electorală, calomnii pestilențiale rostite cu un aplomb ce te lasă fără cuvinte. Acestea sunt armele candidatului prezidențial Victor Ponta și ale sprijinitorilor săi, de la Adrian Năstase, Liviu Dragnea și Ilie Sârbu la Sorin Ovidiu Vântu și Dan Voiculescu.

 

La polul opus, Klaus Iohannis a propus un alt mod de a vorbi, de a gândi, de a acționa in spațiul public. Unul al civilității, rațiunii si decenței. Este bine sa ținem minte că in acest momente sumbre, Klaus Iohannis a apărat dreptul sacru al cetățenilor de a vota. Nu credeam că la un sfert de veac de la năruirea dictaturii comuniste, urmașii lui Ceaușescu si Iliescu vor avea infinitul tupeu de a contesta acest drept. Este un regres istoric șocant pe care nu avem dreptul să-l acceptăm dacă ne pasă de victimele comunismului, de morții din decembrie 1989 și dacă ne pasă de viitorul democratic, euro-atlantic al României!

PS: Cel mai apropiat prieten de suflet al plagiatorului, negaționistul Holocaustului, senatorul PSD Dan Șova, urmărit penal de DNA pentru trafic de influență, recidivează întru infamie: “Fostul purtător de cuvant al PSD Dan Șova spune că nu se așteaptă ca președintele PNL si candidat ACL la prezidențiale, Klaus Iohannis, să citească proiectul de lege al amnistiei si grațierii, ‘mai ales că este in limba română’”. Deci limba lui Eminescu, Blaga si Arghezi le-ar apartine lui Ponta, Șova si Olguțăi Vasilescu. QED.

Update–Am primit de la buna mea prietenă, pianista Delia Pavlovici, profesoară la Conservator (Universitatea Naţională de Muzică), soția marelui grafician Tudor Jebeleanu, un om pe care il socot fratele meu, un mesaj care m-a emoționat si m-a răscolit. Cu acordul ei, public aici un fragment: “Ce mi-ar fi plăcut sa fii azi la manifestatie ! Să-i fi vazut pe copii ce frumoși si haioși sunt ! Si hotărati. N-am mai trăit așa ceva din 1990 si nici n-am crezut că se va mai intampla. Stii ce s-a strigat, printre altele, vreo 30 de secunde ? “Jos Iliescu!” Trist că, dupa 25 de ani se strigă același lucru, dar incurajator ca memoria functioneaza ! Nu memoria personala (cred ca 80% din copiii de asta seara nu erau născuti in 90, iar restul aveau, probabil, cativa anisori), ci alt tip de memorie. Imi dau seama că, orice ar ieși duminică, acești copii există. Stiam, teoretic, dar e altceva cand ești in mijlocul lor si ii vezi. Simti, ca in vechea Piata a Universitatii, că apartii de ceva mai mare. Si că pentru ei merită să faci orice. La un moment dat am ieșit din coloană ca să văd cam cat de multi sunt. Am cronometrat opt minute, timp in care, in pas voinicesc, coloana a tot trecut și nu se mai termina. Nu știu cate mii de oameni au fost. Cred că ideea de a le da vacantă vineri si luni a avut efectul invers celui scontat.”

Da, Delia, da, Tudor, da, dragi prietene si prieteni, așa se nasc marile mișcări de revoltă, așa se reinventează politicul. Avem de-a face, precum in Venezuela, cu ceea ce istoricii și politologii numesc post-memorie. Studenții din Venezuela au trăit, cea mai mare parte a vieții lor, sub Chavez. Si totuși, nu au putut fi spălați pe creier. Acesti copii despre care imi scrii nu pot fi puși in celulele temnițelor visate de Ponta. Chiar dacă nu erau născuți in timpul cand noi, Tudor și cu mine, mergeam in Piata Universității sau, in plina mineriadă, il vizitam, cu ajutorul regretatului Alexei Florescu, la Spitalul de Urgență pe Marian Munteanu, bătut salbatic, ca și fratele sau Bogdan, de minerii si securiștii lui Iliescu si ai lui Roman, iată că există ceea ce E. Lovinescu a numit, daca nu ma inșeală memoria, eterna goană a torței.

http://www.contributors.ro/global-europa/o-noua-amenin%c8%9bare-in-europa-orbanizarea-romaniei-un-comentariu-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/marea-miza-romania-intre-speran%c8%9ba-%c8%99i-infamie-intre-democra%c8%9bie-%c8%99i-etnocra%c8%9bie/


Protest împotriva utilizării eroilor în campania electorală

13/11/2014

Protestăm energic împotriva manipulării în scopuri electorale a prestigiului moral pe care cei ce au rezistat comunismului l-au câştigat cu preţul sângelui şi, deseori, al vieţii lor.

Ne alăturăm solicitării exprimate de Dl Prof. Vladimir Tismăneanu ca IICCMER să nu organizeze reuniuni cu candidaţii la preşedinţia României, mai ales dacă este vorba de Victor Ponta, liderul PSD, urmașul PCR, ucenicul lui Iliescu, admiratorul lui Mao și al lui Che Guevara. Mentorii politici, modelele de viață și șefii pe care și i-a ales de bunăvoie Victor Ponta sunt reprezentanții acelei ideologii și ai acelui regim, ilegitim și criminal, care i-a închis în pușcării, torturat și omorât pe cei mai buni români.

Ne exprimăm dezamăgirea în legătură cu implicarea Fundaţiei Konrad Adenauer în disputele dintre candidaţii la preşedinţie. Conducerea acestei fundaţii ar fi trebuit să prevină astfel de situaţii printr-o evaluare mai realistă al mesajului moral pe care îl transmite publicului românesc colaborarea sa cu IICCMER, instituţie care în ultimii doi ani a pierdut din profesionalism şi credibilitate.

O dovadă flagrantă este gestionarea dezastruoasă a Listei celor 35 de torţionari. Am aflat recent că declaraţiile conducerii IICCMER legate de cercetarea respectivilor torţionari au fost doar „un exerciţiu de expunere mediatică”, iniţiat de echipa Dlui Muraru şi ţinut sub tăcere timp de mai multe luni de actuala echipă. Dl Dinu Zamfirescu şi cea mai mare parte din membrii conducerii IICCMER au avut cunoştinţă de acest revoltător „exerciţiu” şi nu au reacţionat, contribuind la adâncirea confuziei în rândul publicului şi arătând că IICCMER nu tratează cu destulă responsabilitate memoria rezistenței anticomuniste. Din păcate, nu este singurul exemplu. Anul trecut, un nostalgic al URSS, apropiat de cercurile de extremă stânga, a ținut o prelegere la Școala de Vară a închisorii Râmnicu Sărat.

Atragem atenţia atât IICCMER, cât şi Fundaţiei Konrad Adenauer, că şi-au asumat o responsabilitate publică în legătură cu memoria eroilor anticomunişti. Aceasta nu presupune doar îndeplinirea unor indicatori, ci mai ales un mesaj moral de respect față de memoria eroilor. Relativizarea sau confiscarea acestei teme pentru scopuri meschine nu va contribui la creșterea interesului publicului pentru istoria recentă și îi va descuraja pe tineri să urmeze modelele de dăruire și statornicie pe care le propun eroii.

Fundația Ioan Bărbuș și portalul În Linie Dreaptă

http://inliniedreapta.net/protest-impotriva-implicarii-eroilor-in-campania-electorala/


Fara comentarii: IICCMER, Mircea Ionescu Quintus si Dinu Zamfirescu

11/11/2014

Intr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Consiliului Stiintific al IICCMER, Dinu Zamfirescu, presedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, apreciaza ca este ‘o chestiune de bun simt’ ca premierul sa nu foloseasca o astfel de tema (memoria victimelor comunismului) pentru a castiga voturi. Este vorba de posibila prezenta a premierului Ponta la o conferinta internationala organizata de IICCMER la Bucuresti pe data de 12 noiembrie 2014. “Cred cu tarie ca este cel putin o chestiune de bun-simt ca primul-ministru al Romaniei sa nu se foloseasca de o tema atat de sensibila pentru a castiga niste voturi. Dupa atatia ani in care am fost impreuna in slujba liberalismului romanesc, in care am dus lupte crancene impotriva minciunii, a manipularii si a demagogiei, am invatat ca politica, oricat de rea ar fi, are si ea limitele ei. in chestiunea despre care iti scriu, e vorba despre limita. E vorba despre a opri politica si impostura sa intre cu bocancii peste memoria victimelor comunismului”, afirma presedintele de onoare al PNL. El ii solicita lui Dinu Zamfirescu sa nu permita ‘confiscarea’ memoriei victimelor comunismului de catre Victor Ponta.  “In virtutea a tot ce am facut impreuna in toti acesti ani, te rog sa nu girezi aceasta transformare a traumelor trecutului comunist intr-o platforma electorala pentru domnul Victor Ponta. Te rog sa nu asociezi lupta impotriva uitarii si cercetarea crimelor comunismului cu numele premierului Victor Ponta”, sustine dl Quintus.

Recomandari:

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18528231-mircea-ionescu-quintus-catre-presedintele-iiccmer-dupa-invitat-victor-ponta-dezbatere-institutului-nu-gira-transformarea-traumelor-trecutului-comunist-platforma-electorala-pentru-ponta.htm

http://www.iiccr.ro/ro/presa/comunicate/conferinta_internationala_organizata_de_iiccmer_la_implinirea_a_25_de_ani_de_la_caderea_regimurilor_comuniste/

http://www.contributors.ro/societatelife/razboiul-%e2%80%9eanticomunistilor-de-serviciu%e2%80%9d-aclandrei-muraru-versus-psdvictor-ponta-si-radu-preda/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/falsul-anticomunism-al-plagiatorului-ponta-inca-o-forma-de-obscenitate/

http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2014/11/despre-cateva-mutari-pe-frontul-politic_10.html


Dans macabru: Găini decapitate şi isterie şovină

11/11/2014

Repulsie, dezgust, revoltă: acestea sunt cuvintele care descriu reactia oricarui om cu bun simt citind ştirea despre găinile decapitate azvârlite in sediul PNL. Victor Ponta si PSD-ul au transformat campania electorală intr-un dans macabru. Este o sarabandă a urii dezlăntuite, o ofensiva a tot ceea ce poate fi mai abject in subteranele fetide ale resentimentui social si etnic. Cand am scris despre hunveibinul Ponta, multi s-au intrebat la ce făceam aluzie. Era vorba de Gărzile Rosii maoiste din anii a ceea ce s-a numit “Marea Revolutie Culturală Proletară”, una dintre cele mai cumplite explozii de barbarie din secolul XX. In momentul de față, oamenii lui Ponta folosesc impotriva candidatului ACL, Klaus Iohannis, intreg instrumentarul xenofob al extremei drepte interbelice. Mai lipsesc doar echipele mortii. Pontocrația este rezultatul unificarii perverse a comunismului si fascismului.

“Mândria de a fi roman”, neghioaba strigătură electorală pontistă, a devenit lozinca favorită a tuturor complexatilor terorizati de tot ceea ce inseamnă modernitate. Au ucis-o in efigie pe Monica Macovei, acum sunt dezlănțuiți, in aceeaşi lugubră operatiune stigmatizantă, impotriva lui Klaus Iohannis. Cum scrie Ioan Stanomir, Victor Ponta oficiază această religie politică a urii. Indeplineşte cu voluptate rolul de Mare Dragon. Candva, regretatul Ioan Petru Culianu a scris despre Ku Klux Klan-ul ortodox. Noul fundamentalism xenofob al carui campion este Victor Ponta se muleaza perfect pe acest concept. Ma refer, desigur, la fanatism, nu la ortodoxie ca religie.

Dl Iohannis are dreptate numind această pseudo-campanie drept abominabilă. Nu ai cum sa răspunzi unor asemenea gesturi huliganice, nu ai cum să polemizezi in chip decent cu mardeiaşii. Găinile decapitate sunt simbolul a ceea ce ne aşteaptă pe toți dacă invinge Ponta. Omul acesta nu se va da in lături de la nimic pentru a-şi eterniza şederea la putere. Singura sa armă este agresiunea simbolică pe care, la nevoie, o poate transforma intr-una fizică. Astfel au procedat toți dictatorii totalitari, Stalin, Mussolini, Hitler, Mao, Castro, Ceauşescu, modelele reale ale mitomanului serial. Exista de fapt o spaimă teribilă care pare să-i ghideze nesăbuitele acțiuni.

Victor Ponta se teme, de aici şi obrăznicia cu care isi tratează adversarii politici. Tupeul sau este direct proportional cu a sa insecuritate existentială. Victor Ponta ştie că este un plagiator ordinar, deci un hot. Inchei aceste randuri nascute din greata si indignare, citând-o pe respectata jurnalistă Tia Șerbănescu: “Mai bine pisic decât James Bond, mai bine neamț decât vagabond.” Cu un singur amendament: pisicul Victor Ponta este unul lovit de rabia celui mai detestabil şi nociv şovinism. Monica Lovinescu a scris cândva că vadimita este o maladie contagioasă. Cu acest repugnant exercițiu de “voodoo politic”, avem acum proba definitivă că nu s-a inşelat.

PS: Pentru cei care trimit mesaje privind starea găinilor aruncate in curtea sediului PNL am următorul mesaj. Scutiti-ne de tot felul de detalii irelevante, important este huliganismul gestului, mai ales in conditiile vizitei liderului PPE. Este vorba de un gest mizerabil menti sa duca in derizoriu acest eveniment. Face parte din arsenalul de incalificabile porcarii al campaniei PSD, cea mai infama dintre toate cunoscute din 1990 incoace. Tinand cont ca de-alde Șova se ocupa de campanie, nu e motiv de mirare…

Recomandări:

http://www.curentul.info/bref-tia-serbanescu/7443-lacatul

http://inliniedreapta.net/insemnare/1990-2014-bai-animalule-bai-lucrule/

http://www.revista22.ro/articol.php?id=49911

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/dans-macabru-gaini-decapitate-si-isterie-sovina/


Victor Ponta se joacă cu focul: Despre acuta actualitate a revoluţiilor din 1989

10/11/2014

A trecut un sfert de veac de la căderea Zidului Rușinii, acea hidoasă construcţie menită să separe doua lumi: cea a opresiunii totalitare si cea a democratiei liberale. Imi scrie un bun prieten: “Sunt zile efervescente in Europa, deși in sensuri total diferite. In Berlin, de pilda, aceasta salbă de baloane luminiscente care vorbește despre puterea rememorarii. In Romania, daca am fi priviti de undeva de sus, salbe de manifestanţi incandescenţi care, tot la aniversarea de 25 de ani, iși clamează incă dreptul sacru al votului. Diferenţe enorme si pilduitoare… și tristeţea aferentă constatării…” Cum sa nu impărtășești aceste amare sentimente cand vezi cum guvernanţii de la București calcă in picioare, cu o iresponsabilă insolenţă, egală cu a unor Honecker si Ceaușescu, libertăţile fundamentale cucerite graţie revoluţiilor din acel annus mirabilis 1989, cum l-a numit Ioan Paul al II-lea?

Revoluţiile din 1989 au avut loc in numele drepturilor omului. Să nu se mire Victor Ponta dacă, batjocorind aceste drepturi si continuind să se se joace cu focul, asemeni lui Viktor Ianukovici in Ucraina, va stârni o noua revoluţie. Revoluțiile din 1989 au validat faimoasa definiție dată de Lenin momentului revoluționar: cei din vârf nu mai pot conduce conform vechilor practici, iar cei de jos nu mai pot accepta astfel de practici. Mă intreb dacă Victor Ponta cunoaste această analiză. I-ar putea explica Ion Iliescu despre ce este vorba.

Prăbușirea comunismului în Europa de Est a accelerat procesul de dezintegrare a Uniunii Sovietice, fiind un catalizator pentru mișcările patriotice din țările baltice și Ucraina, inaugurând o nouă organizare mondială, necondiționată de diviziunile Războiului Rece, de bipolarism. Așa cum de foarte multe ori a afirmat Ken Jowitt, s-au creat condițiile pentru o situație nouă, extrem de periculoasă, în care lipseau normele internaționale de până atunci, iar comportamentul actorilor implicați nu putea fi anticipat. Existau astfel premisele unui haos global. Acest diagnostic nu exprimă sub nicio formă vreun regret pentru lumea de dinainte de 1989. El avea doar rolul de a atrage atenția asupra faptului că revoluțiile din 1989 și ‘extincția leninistă’ au generat o realitate complet nouă. Mai mult decât atât, contextul radical diferit a impus o re-evaluare a principalelor concepte care au dominat dezbaterile intelectuale în secolul XX: liberalism, naționalism, societate civilă, socialism și, de ce nu, însăși viziunea noastră asupra libertății la sfârșitul uneia dintre cele mai violente etape din istoria omenirii.

Așa cum am menționat intr-un articol anterior, întrebarea fundamentală este: Au fost evenimentele din 1989 cu adevărat revoluții? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci rămâne să analizăm diferența dintre acestea și momente istorice similare (ex. Revoluția franceză din 1789 sau cea din Ungaria, din 1956). Dacă el este negativ, consider întemeiat să ridicăm o altă problemă: Ce au fost ele? Simple fantasme, rezultatul intrigilor oculte ale unor birocrații în criză care au fascinat întreaga lume dar nu au schimbat în mod fundamental “regulile jocului”? Ultima formulare este esențială pentru a înțelege semnificația a ceea ce s-a întâmplat în 1989. Acordând atenție modului în care s-au schimbat “regulile jocului” avem posibilitatea de a aprecia cu adevărat consecințele și moștenirile anului 1989.

Consider că transformarile din principalele țări din Europa Centrală (mai ales) și de Est au fost revoluții politice care au provocat decisiv și ireversibil schimbarea regimurilor din regiune. În locul unor sisteme autocratice, dominate de partidul unic, revoluțiile au creat entități politice pluraliste. Au permis foștilor subiecți ai despotismelor ideologice (membri ai unor societăți închise) să-și recapete drepturile civice și naturale, și să se implice în construirea unor societăți deschise. În locul unor economii planificate, toate aceste societăți au adoptat economii de piață. Pe parcusul acestui proces de a răspunde la trei provocări fundamentale (crearea unui pluralism politic, a unei economii de piață și a unei sfere publice), unele țări au avut mai mult succes decât altele. Dar este indiscutabil faptul că în toate țările Blocului sovietic, ceea ce înainte era un sistem monolitic a fost înlocuit de unul dominat de diversitate cultural-politică (vezi Claus Offe, Varieties of Transition: The East European and East German Experience, Cambridge, MA: MIT Press, 1997, pp. 29-105). Chiar dacă nici astăzi nu putem afirma cu certitudine că toate aceste țări au devenit democrații liberale funcționale, este totuși crucial să subliniem că, în toate aceste cazuri, leninismul bazat pe uniformitate ideologică, represiune, dictatură asupra nevoilor umane și încălcarea drepturilor omului, a dispărut.

Un alt factor care trebuie adus în discuție este impactul extinderii NATO și al aderării la UE asupra procesului de democratizare. Așa cum afirma Václav Havel: “Am considerat că extinderea către Est va garanta ireversibilitatea noii situații în țările din regiune și a păcii în Europa. Nu erau greu de imaginat hoardele de populiști, demagogi, naționaliști și postcomuniști folosindu-se de fiecare zi de întârziere a acestui proces pentru a perora isteric despre necesitatea unui drum propriu în condițiile în care Vestul arogant, consumerist și egoist refuza să ne recunoască și să ne accepte” (vezi Václav Havel, To the Castle and Back, p. 296). Nu trebuie uitat totodată semnalul de alarmă tras de același Ken Jowitt în 1992. El afirma atunci că singura modalitate ca Europa de Est să nu ajungă să fie dominată de colonei, mici despoți, sau clerici era să fie adoptată de sora ei mai bogată, Europa de Vest, adică U.E. Scenariul de coșmar imaginat de Jowitt s-a dovedit eronat, dar datorită exact contra-predicției sale – implicarea comunității europene în revirimentul democratic al țărilor din Europa Centrală. Însă Jowitt a anticipat recent o nouă capcană în condițiile actuale: pericolul transformării fostelor state membre ale Tratatului de la Varșovia într-un ghetou al Europei unite (Kenneth Jowitt, “Stalinist Revolutionary Breakthroughs in Eastern Europe” în Vladimir Tismaneanu (ed.), Stalinism Revisited: The Establishment of Communist Regimes in Eastern Europe, Budapest; CEU Press, 2009).

Analiza revoluțiilor din 1989 implică inevitabil și dilema evidentului eșec al științelor sociale de a anticipa dispariția leninismului ca sistem mondial. Nu trebuie însă să generalizăm această culpă. Unii autori, precum Robert C. Tucker, Ken Jowitt, Leszek Kołakowski, John Keane, Andrew Arato, Steven Lukes, discutaseră falimentul moral și cultural al regimurilor de tip sovietic, anticipând amurgul carismei și al etosului mobilizator al dogmei oficiale. Drumul către 1989-1991 a fost pregătit de aportul mai puțin vizibil, de multe ori marginal, dar nu mai puțin esențial pe termen lung, al ceea ce noi numim astăzi societatea civilă (Solidaritatea în Polonia, Carta 77 în Cehoslovacia, mișcările neoficiale de pace, ecologice, pentru drepturile omului din RDG, Opoziția Democratică în Ungaria). În consecință, evaluarea ruinelor leninismului impune refuzul oricărei abordări monistice, unidimensionale. Cu alte cuvinte, nu există un singur factor care poate explica această prăbușire. Criza economică, precum și cea politică, culturală și socială, s-au combinat făcând ca aceste regimuri să devină perimate.

Trebuie însă să nu uităm că sistemele în cauză nu erau doar “simple” autocrații; ele își fundamentau pretențiile de legitimitate pe “Sfânta Scriptură” a marxism-leninismului. Odată ce această aură ideologică s-a risipit, întregul edificiu a început să se clatine (vezi Ernest Gellner, Conditions of Liberty: Civil Society and Its Rivals, New York: Allen Lane/The Penguin Press, 1994). Ele erau, pentru a folosi excelenta formulare a lui Daniel Chirot, “tiranii ale certitudinii”; diluarea graduală a angajamentului ideologic al elitelor conducătoare, cei care odinioară formau o adevărată sectă mesianică, a accelerat procesul de dezintegrare din interior a regimurilor leniniste (vezi si Raymond Taras, (ed.), The Road to Disillusion: From Critical Marxism to Postcommunism in Eastern Europe, Armonk/NY; M. E. Sharpe, 1992).

Partidele comuniste nu au ajuns la putere folosindu-se de proceduri rațional-legale. Nu au preluat puterea prin intermediul unor alegeri libere. Ele își bazau legitimitatea de mucava pe pretenția teleologică potrivit căreia reprezentau avangarda clasei muncitoare și, implicit, erau agenții emancipării universale a omenirii (vezi Giuseppe Di Palma, “Legitimation from the Top to Civil Society: Politico-Cultural Change in Eastern Europe,” World Politics, Vol. 44, No. 1, October 1991, pp. 49-80. În același număr, vezi Timur Kuran, “Now out of Never: The Element of Surprise in the East European of 1989,” pp. 7-48.

Odată ce ideologia a încetat să-și mai exercite atracția iar elitele partidelor, progeniturile și beneficiarii nomenclaturii și-au pierdut încrederea în promisiunile utopice ale marximsului, fortăreața leninistă a fost sortită capitulării. Acesta a fost rolul jucat de ceea ce specialiștii au numit efectul Gorbaciov (vezi Karen Dawisha, Eastern Europe, Gorbachev, and Reform: The Great Challenge, Cambridge and New York: Cambridge University Press, 1990; și Archie Brown, The Gorbachev Factor, Oxford: Oxford University Press, 1997). Climatul internațional creat în urma undelor de șoc provocate de politicile de glasnost și perestroika inițiate de Mihail Gorbaciov după alegerea sa în funcția de Secretar General al P.C.U.S. în 1985 a permis un nivel, nemaiîntâlnit până atunci, de disidență fățișă și de mobilizare politică în Europa Centrală și de Est. La începutul anilor 1990, Rita Klímová, fosta purtătoare de cuvânt a Cartei 77 și primul ambasador al Cehoslovaciei în S.U.A. după prăbușirea comunismului, mi-a confirmat, pe parcursul mai multor discuții, că noua concepție a lui Gorbaciov asupra relațiilor internaționale a fost percepută de Cartiști drept condiția necesară, dar nu și suficientă, a schimbării fundamentale care a avut loc în Europa Centrală. Acesta a fost drumul care a dus la sfârșitul Războiului Rece, unul care a implicat nu doar cancelariile diplomatice, ci și pe cetățenii convinși că vechea ordine mondială era sortită pieirii.

La ora actuala, cetăţenii din Europa de Est si Centrală inţeleg că lupta nu s-a incheiat si că trebuie rezistat noului val de autoritarism populist. După deceniile de democratizare, asistăm acum la eforturile de de-democratizare de tip Viktor Orban si Victor Ponta. Depinde de de noi ca aceste dictaturi putiniste in statu nascendi să nu triumfe. Prietenul meu Sever Voinescu are dreptate cand scrie ca “dictatorii sînt, în general, produsul propriilor popoare”. In egala masura, ma grabesc sa adaug, si revolutiile democratice sunt produsul propriilor popoare. Intre acestea, revolutiile electorale care ii pot inlatura pe dictatori (vezi alegerile din Polonia din iunie 1989 ori referendumul anti-Pinochet din Chile) si, adeseori, ii pot impiedica pe aspirantii la tiranie sa-si puna in practica planurile liberticide. Acesta imi pare a fi cazul Romaniei acestor zile.

 http://www.evz.ro/ridicarea-in-tron-a-noului-stapin.html

Versiune lărgită a articolului transmis la Radio Europa Liberă:

http://www.europalibera.org/content/blog/26675884.html

Textul poate fi ascultat, in lectura autorului, aici:

http://www.europalibera.org/audio/26675911.html

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/victor-ponta-se-joaca-cu-focul-despre-acuta-actualitate-a-revolutiilor-din-1989/

 

 


Falsul anticomunism al plagiatorului Ponta: Inca o forma de obscenitate

09/11/2014

Cand am spus ca anticomunismul lui Ponta, aplaudat, vai, de “Contemporanul” lui Nicolae Breban (amicul securistului Plesita) si de senatorul taricean Sorin Iliesiu, este o imensa impostura, multi au tacut. Cand acelasi Sorin Iliesiu a venit cu ideea ca, sub egida Academiei (deci a unor fost informatori ale caror nume prefer sa nu le mai scriu aici din jena pentru inaintata lor varsta), ar trebui sa fie scris un nou raport despre ce a fost dictatura comunista, idee salutata entuzast de plagatorul national si de sicofantii sai, s-a tacut. Victor Ponta si-a ingaduit sa ia in deriziune ceea ce-au facut cei 18 membri ai Comisiei Prezidentiale (inclusiv imprevizibilul domn Iliesiu) si zecile de tineri ori mai putin tineri experti, de la Dorin Dobrincu, Constantin Iordachi, Anca Sincan, Eugen Negrici si Adrian Cioflanca la Slomo Leibovici-Lais, Levente Salat si Hannelore Baier. Tacerea are, o stim de la o imprtanta ganditoare germana, o forta distructiva. Este bine ca macar acum, cand, blagoslovit de fostul pesedinte Emil Constantinescu, mitomanul galactic Victor Ponta se impauneaza cu mantia anticomunismului pur si dur, sa i se atraga atentia ca minte fara urma de rusine. Nu, domnule Ponta, nu sunteti un anticomunist! Sunteti, ca in atatea alte domenii vitale pentru viitorul democratiei romanesti, un maestru al travestiului!

Iata comunicatul ACL despre infinitul tupeu al pseudo-antimunistului Ponta, discipol al veteranului ideolog bolsevic Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD. Cat priveste IICCMER, din cate aflu, pe 12 noiembrie urmeaza sa aiba loc o conferinta la care este asteptat sa vorbeasca Victor Ponta. Se zvarcolesc in ale lor morminte Iuliu Maniu si Dinu Bratianu, Ion Mihalache si Ion Flueras! Victor Ponta trebuie dezinvitat de urgenta! Institutul platit din bani publici pentru a studia crimele comunismului nu trebuie sa devina trambulina electorala a plagiatorului neo-comunist Ponta! Domnule Dinu Zamfirescu, amintiti-va de martirii PNL! Domnule Radu Preda, amintiti-va de martirii credintei!

Alianta Crestin-Liberala critica “asa-zisele” reusite ale lui Victor Ponta si intentiile sale de a sprijini proiectele dedicate memoriei comunismului. Potrivit unui comunicat de presa transmis duminica de Biroul de presa al PNL, ACL a realizat o lista cu principalele actiuni din acest domeniu desfasurate sub guvernarea Ponta, afirmand ca e arata “dezinteresul si ignoranta sa (a premierului Ponta – n.red.) in aceasta privinta”.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18506063-acl-trece-revista-realizarile-lui-victor-pontape-subiectul-memoriei-comunismului-lista-tortionarilor-care-traiesc-blocata-dupa-preluarea-iccmer-catre-pesedist-proiectul-pentru-dublarea-indemnizatiei-f.htm

PS: Pentru cei care au uitat, merita reamintit ca am intrat (chiar mai intens decat pana atunci) in colimatorul “Observatorului Cultural” si al altor publicatii similare mai ales dupa ce-am indraznit sa ma delimitez de elogiile desantate la adresa lui Ponta semnate de Radu Calin Cristea. Un intreg serial al urii a aparut in acel saptamanal, menit sa ma delegitimeze si sa ma transforme, cu armele propagandei fascistoid-bolsevice, intr-un fel de varf de lance al comunismului dinastic. Dl Cristea si-a primit imediat rasplata, a ajuns membru in CNA. Nu are rost sa comentez anti-performantele sale de-acolo. Unii din amicii sai, vechi si indarjiti adversari ai PDL, se prezinta azi drept mari sustinatori ai ACL. Poate ca si sunt, habar n-am. Nimeni nu e sortit sa ramana pe veci intepenit in formule ce se pot dovedi perimate. Stiu insa ca pe platforma “Contributors”, politologul Marius Stan si istoricul Dumitru Lacatusu au fost primii care au deplans lipsa de implicare a IICCMER in saptamanile recente in actiunea de greva a foamei a lui Andrei Ursu. Este imbucurator ca ACL observa acest lucru si isi spune raspicat punctul de vedere.

http://www.revista22.ro/despre-voluptatea-ticalosiei-cornel-nistorescu-radu-calin-cristea-si-lumea-lor-22216.html

In ultmele săptămani, in articolele apărute indeosebi aici, am vorbit despre ceea ce mi se pare a fi o necesitate logică si morală pentru credibilitatea democratică a candidatului ACL: dl Iohannis nu a fost unul din artizanii loviturii de stat esuate din iulie 2012, dar nu a dezavuat-o la vremea aceea, nu s-a delimitat de ceea ce Dan Tapalaga a numit revolutia borfasilor. Inteleg că, la ora actuală, pozitia sa este esential diferită de aceea a lui Victor Ponta si a lui Crin Antonescu. Motiv pentru acesta din urmă de a-si revărsa public năduful: “Mai sunt câteva lucruri: în toți acești ani, dintre care câțiva petrecuți cu Klaus Iohannis și luând câteva decizii importante prin consultare apropiate cu Klaus Iohannis, eu și cei din PNL am dus niște bătălii pentru o cauză în care am crezut. În proiectul și discursul lui Iohannis, inclusiv cu privire la întâmplările din 2012 și raportarea la anumite concepte și realități din politica românească, sunt schimbate. Pentru mine nu s-au schimbat și, ca atare, aș fi un partener neadecvat”, a declarat Crin Antonescu. Cel pe care l-am numit cel mai ridicol politician din Romania post-decembristă se inaltă, iată, pe o noua culme a ridicolului. Ori, mai precis spus, a penibilului. Impreună cu cei care, explicit sau implicit, au aplaudat agresiunea impotriva statului de drept si care continuă sa emită aceleasi toxice bazaconii, in consens cu triumvirii Victor, Crin si Felix.

http://www.revista22.ro/crin-antonescu-se-delimiteaza-de-klaus-iohannis-pentru-mine-intamplarile-din-2012-nu-sau-schimbat-as-fi-un-partener-neadecvat-49873.html


“New York Times” despre cazul Ursu, cazul Visinescu si istoria recenta a Romaniei

06/11/2014

BUCHAREST, Romania — The Romanian-born American ended his 17-day hunger strike Wednesday afternoon when the government, after years of delay and inaction, agreed to open a fresh investigation into the beating death of his father, a prominent dissident, in a communist-era prison three decades ago.

“There is a high chance the next step is going to take a very long time,” said Mr. Ursu, 56. “It is a brand new fight.”

A day earlier, in an ornate, narrow courtroom just across town, Alexandru Visinescu, the 89-year-old former camp commander of Ramnicu Sarat prison, sat quietly as the widow of a former prisoner, breaking into tears, told the judge how her husband weighed less than 75 pounds when he was released.

His trial, the first brought against a government official from the communist era in nearly a quarter-century, is expected to last as long as two years.

Romania has long had a reputation as one of the most reluctant among former communist states to uncover the dark pathways of its totalitarian past, particularly involving the Securitate, its dreaded secret police. But in recent years, with the announcement that Mr. Visinescu and perhaps others would finally be prosecuted, optimism sparked that Romania might at last be prepared to confront its brutal history.

But these two cases, and others lingering in the shadows, help explain why that spark has dimmed. Bureaucratic delays, withheld documents, unresponsive officials, public apathy and the slow grinding of investigations and litigation — while victims, perpetrators and witnesses grow old and vanish — has created a growing sense that a full reckoning may never come.

“People are fed up and think nothing will ever happen,” said Marius Stan, a political scientist and former investigator who has spent years researching communist-era crimes. “Among the public, there is fatigue, disappointment.”

Why Romania has been so much more reluctant to uncover its past is explained, in part, by the way the country moved out of communism. Unlike Poland and other Eastern bloc states, the toppling of Romania’s dictator, Nicolae Ceausescu, in 1989 was in some ways more of a palace coup, with many of the former top officials surviving the transition and lingering in the government for years and decades.

“The situation is very complicated,” said Cosmin Budeanca, director general of the Institute for the Investigation of Communist Crimes and the Memory of the Romanian Exile, the government-funded group responsible for searching the records made available to it for evidence of old crimes. It is a phrase he uses often.

Mr. Budeanca, a historian, described their task as sifting for evidence, building case files and presenting them to prosecutors, who can choose to do what they will with them. But only a portion of the relevant documents are open to them, and many of the archives that are available are in a jumble, without indexes, a sea of paper.

The institute’s mandate is to deal first with the oldest cases, from the 1950s and ’60s.

Even in Mr. Visinescu’s case, only a handful of witnesses could be traced. Mr. Visinescu, a former prison commander, is accused of torture and of being involved in the deaths of at least 12 political prisoners between 1956 and 1963.

For more recent cases, like that of Mr. Ursu’s father, it is even more difficult.

“Current Romanian politicians are willing to bring charges against people from the ’50s and ’60s, but they are very reluctant to go after people from the Ceausescu period,” said Vladimir Tismaneanu, a professor of politics at the University of Maryland who headed a 2006 commission set up by the Romanian government to examine communist-era crimes. “The main issue is political will.”

Romania is in the final 10 days of a presidential election.

“Romania must really come to terms with its own recent history,” said Klaus Iohannis, the candidate of the center-right Christian Liberal Alliance. “It is a major problem, I think.”

Mr. Iohannis promised to reignite a national debate on the topic, if elected, and called for the creation of a national museum of the communist era.

His opponent, the current prime minister, Victor Ponta, representing the center-left Social Democrats, agreed that the past should not be forgotten, but seemed eager that Romania look forward.

“It is important to know the past, but I think now most of the political leadership is much more focused on the future,” he said.

Mr. Budeanca was not holding his breath.

“It is a sensitive topic in Romania, the time of the communists,” he said. “You hear about it from politicians only in the time of elections. After the election, all of this interest disappears. It is complicated.”

Mr. Ursu’s father, Gheorghe, died in detention in 1985. According to later testimony, he was repeatedly beaten by guards and by other prisoners.

Mr. Ursu and others say that the person most responsible for his death was Marin Pirvulescu, a former major in the Securitate who was in charge of interrogations.

Mr. Ursu, who moved with his mother to Chicago in 1986, often returned to Romania after 1989 to petition the courts and politicians for justice. He staged a hunger strike in 2000, ending it when investigations were opened involving two militia members who were convicted of murder in 2003 for actually conducting some of the beatings.

But Mr. Ursu continued to press for a case against Mr. Pirvulescu. The current hunger strike was begun, he said, when he had amassed what he considered to be a mountain of evidence, yet still hit resistance from Romanian officials.

The gaunt and unshaven Mr. Ursu spent most of the past weeks on a sagging blue sofa in the ornate meeting room of the Group for Social Change, a nongovernmental organization in Bucharest. Dull light filled the room, silhouetting a chandelier and ornate plasterwork.

The news that his demand had been met came with the weary knowledge, he said, that bringing the investigation to fruition, if that ever happens, will be the work of many, many months.

“I hoped for this solution,” Mr. Ursu said, “but I didn’t think I had too many chances, to be honest.”

http://www.nytimes.com/2014/11/07/world/europe/hunger-striker-ends-his-fast-as-romania-agrees-to-investigate-dissidents-death.html?hpw&rref=world&action=click&pgtype=Homepage&module=well-region&region=bottom-well&WT.nav=bottom-well&_r=0


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 185 other followers