“New York Times” despre cazul Ursu, cazul Visinescu si istoria recenta a Romaniei

06/11/2014

BUCHAREST, Romania — The Romanian-born American ended his 17-day hunger strike Wednesday afternoon when the government, after years of delay and inaction, agreed to open a fresh investigation into the beating death of his father, a prominent dissident, in a communist-era prison three decades ago.

“There is a high chance the next step is going to take a very long time,” said Mr. Ursu, 56. “It is a brand new fight.”

A day earlier, in an ornate, narrow courtroom just across town, Alexandru Visinescu, the 89-year-old former camp commander of Ramnicu Sarat prison, sat quietly as the widow of a former prisoner, breaking into tears, told the judge how her husband weighed less than 75 pounds when he was released.

His trial, the first brought against a government official from the communist era in nearly a quarter-century, is expected to last as long as two years.

Romania has long had a reputation as one of the most reluctant among former communist states to uncover the dark pathways of its totalitarian past, particularly involving the Securitate, its dreaded secret police. But in recent years, with the announcement that Mr. Visinescu and perhaps others would finally be prosecuted, optimism sparked that Romania might at last be prepared to confront its brutal history.

But these two cases, and others lingering in the shadows, help explain why that spark has dimmed. Bureaucratic delays, withheld documents, unresponsive officials, public apathy and the slow grinding of investigations and litigation — while victims, perpetrators and witnesses grow old and vanish — has created a growing sense that a full reckoning may never come.

“People are fed up and think nothing will ever happen,” said Marius Stan, a political scientist and former investigator who has spent years researching communist-era crimes. “Among the public, there is fatigue, disappointment.”

Why Romania has been so much more reluctant to uncover its past is explained, in part, by the way the country moved out of communism. Unlike Poland and other Eastern bloc states, the toppling of Romania’s dictator, Nicolae Ceausescu, in 1989 was in some ways more of a palace coup, with many of the former top officials surviving the transition and lingering in the government for years and decades.

“The situation is very complicated,” said Cosmin Budeanca, director general of the Institute for the Investigation of Communist Crimes and the Memory of the Romanian Exile, the government-funded group responsible for searching the records made available to it for evidence of old crimes. It is a phrase he uses often.

Mr. Budeanca, a historian, described their task as sifting for evidence, building case files and presenting them to prosecutors, who can choose to do what they will with them. But only a portion of the relevant documents are open to them, and many of the archives that are available are in a jumble, without indexes, a sea of paper.

The institute’s mandate is to deal first with the oldest cases, from the 1950s and ’60s.

Even in Mr. Visinescu’s case, only a handful of witnesses could be traced. Mr. Visinescu, a former prison commander, is accused of torture and of being involved in the deaths of at least 12 political prisoners between 1956 and 1963.

For more recent cases, like that of Mr. Ursu’s father, it is even more difficult.

“Current Romanian politicians are willing to bring charges against people from the ’50s and ’60s, but they are very reluctant to go after people from the Ceausescu period,” said Vladimir Tismaneanu, a professor of politics at the University of Maryland who headed a 2006 commission set up by the Romanian government to examine communist-era crimes. “The main issue is political will.”

Romania is in the final 10 days of a presidential election.

“Romania must really come to terms with its own recent history,” said Klaus Iohannis, the candidate of the center-right Christian Liberal Alliance. “It is a major problem, I think.”

Mr. Iohannis promised to reignite a national debate on the topic, if elected, and called for the creation of a national museum of the communist era.

His opponent, the current prime minister, Victor Ponta, representing the center-left Social Democrats, agreed that the past should not be forgotten, but seemed eager that Romania look forward.

“It is important to know the past, but I think now most of the political leadership is much more focused on the future,” he said.

Mr. Budeanca was not holding his breath.

“It is a sensitive topic in Romania, the time of the communists,” he said. “You hear about it from politicians only in the time of elections. After the election, all of this interest disappears. It is complicated.”

Mr. Ursu’s father, Gheorghe, died in detention in 1985. According to later testimony, he was repeatedly beaten by guards and by other prisoners.

Mr. Ursu and others say that the person most responsible for his death was Marin Pirvulescu, a former major in the Securitate who was in charge of interrogations.

Mr. Ursu, who moved with his mother to Chicago in 1986, often returned to Romania after 1989 to petition the courts and politicians for justice. He staged a hunger strike in 2000, ending it when investigations were opened involving two militia members who were convicted of murder in 2003 for actually conducting some of the beatings.

But Mr. Ursu continued to press for a case against Mr. Pirvulescu. The current hunger strike was begun, he said, when he had amassed what he considered to be a mountain of evidence, yet still hit resistance from Romanian officials.

The gaunt and unshaven Mr. Ursu spent most of the past weeks on a sagging blue sofa in the ornate meeting room of the Group for Social Change, a nongovernmental organization in Bucharest. Dull light filled the room, silhouetting a chandelier and ornate plasterwork.

The news that his demand had been met came with the weary knowledge, he said, that bringing the investigation to fruition, if that ever happens, will be the work of many, many months.

“I hoped for this solution,” Mr. Ursu said, “but I didn’t think I had too many chances, to be honest.”

http://www.nytimes.com/2014/11/07/world/europe/hunger-striker-ends-his-fast-as-romania-agrees-to-investigate-dissidents-death.html?hpw&rref=world&action=click&pgtype=Homepage&module=well-region&region=bottom-well&WT.nav=bottom-well&_r=0


Nu-i mai suport, pe ei, pe ai lor, cu tot cu slugile și alaiul: Rasvan Lalu despre insectarul infamiei

08/10/2014

Public aici, cu pretuire si gratitudine, un comentariu al sociologului Rasvan Lalu la articolul meu despe SRS. Textul a aparut pe forumul de pe platforma online “Contributors”. Se intamplă că exact in aceste zile le-am vorbit studentilor mei de la Universitatea Maryland despre revolta mintilor care a dus la marele seism cunoscut drept Revolutia Maghiara din 1956. Intre textele dinamitarde publicate in vara acelui an crucial de scriitorii dezgustati de abjectia netarmurita a nomenclaturii comuniste, de nerusinarea ei paroxistica, a fost dramaturgul Gyula Hay. Intr-un articol intrat in istoria demnitatii, el a vorbit cu infinita greata despre “tovarasul Kucsera”, individul avid de functii si putere, imbatat de propria-i aparenta omnipotenta, in fapt o imensa impostura. Dupa aparitia articolului lui Hay, au existat cazuri de persoane numite Kucsera care au cerut sa-si schimbe numele. Rasvan Lalu are dreptate in acest autentic cri de coeur: suntem satui de acesti SRSei si SOVi, de noile lor incarnari, mai proaspete ca numar de ani, dar la fel de putride, la fel de repugnante caracterial. (VT)

“Recent, m-am regalat cu un articol despre nerușinarea cinică a lui Ponta și Tăriceanu, la scurtă vreme m-am bucurat de intervenția de chirurgie morală la care a fost supusă o politiciană nerușinată, nepoată a lui Niculescu-Mizil de tristă amintire, acum dau peste un formidabil portret al unui ticălos de presă.

Observ cum târâtoarele născute în mlaștinile securist-bolșevice, dacă se-ntâmplă să cadă-n călimara lui Tismăneanu, sunt luate-n peniță și țintuite în insectarul infamiei, fără greș și fără scăpare.

Mă bucur sincer că Sorin Roșca-Stănescu a intrat la pușcărie, așa cum m-am bucurat și de condamnarea lui Dan Voiculescu, de repetata detenție a lui Adrian Năstase, la fel cum am răsuflat ușurat când a dispărut Adrian Păunescu, tot așa cum prin anii optzeci mă trezeam remontat după ce visam că-l ucid pe Ceaușescu.

Ei m-au învățat ura. După o copilărie afectată direct de teroarea stalinistă, după o tinerețe amputată de captivitatea într-un sistem anti-uman, după o maturitate torturată de adânca mizerie ceaușistă, mi-am pierdut răbdarea cu ăștia, nu-i mai suport, pe ei, pe ai lor, cu tot cu slugile și alaiul. Ei m-au învățat că toleranța, generozitatea, iertarea nu pot fi valori absolute, ci doar comportamente contextuale. Absolut e doar binele, iar când acesta este călcat în picioare, batjocorit, negat și nimicit, orice acceptare, relativizare ori pactizare cu răul nu duce în final decât la un dezastru încă și mai dureros.

Cel azi împușcăriat este unul dintre cele mai sinistre personaje ale ultimelor decenii: cinic, lipsit de orice scrupule, venal, brutal, a patentat în România agresiunea de presă, transformând cuvântul scris în armă de nimicire a victimelor. Dacă ar fi făcut-o în slujba vreunei cât de vagi idei ori valori, dacă nu neapărat de bine, adevăr ori dreptate, măcar în serviciul unor interese legitime, atunci ar fi devenit un fel de Aguirre de presă, o furie antipatică, dar sustenabilă moral. A făcut-o însă exclusiv pentru interese urâte și inavuabile, mânat de cupiditate și sete de putere.

Trimiterea și a acestuia la închisoare, după Năstase și Voiculescu, are o mare forță simbolică: câțiva dintre cei mai proeminenți protagoniști ai marii prădări anti-naționale, ai distrugerii morale și ai continuității securiste care au menținut țara în înapoiere și mizerie sunt acum pedepsiți de lege. Prin aceasta se transmite un mesaj puternic: (chiar) așa nu se (mai) poate, chiar cu atâta nerușinare, cinism și aroganță, chiar atât de sfidător la vedere nu se mai poate prăda și distruge.

Tinerii prădători, din generația lui Ponta, Șova, Banicioiu și cum s-or mai fi numind se uită și iau aminte: veleatul celor cu barda și măciuca a trecut, acum vine timpul cuțitului și bisturiului.”

http://www.contributors.ro/cultura/destinul-lui-srs-sau-saloperia-ca-mod-de-via%c8%9ba/


Vocea lui Virgil Ierunca: Despre revista “Agora”, portavoce a disidenței

12/08/2014

Pentru cei care au trait acele timpuri, sperand cu disperare, ca si pentru cei care nu le-au trait, dar care iubesc libertatea.

*Povestea vorbei. O emisiune de Virgil Ierunca”. Amintim că emisiunea Povestea vorbei este difuzată miercuri, la orele 21.25, şi este repetată joi dimineaţa la 9.25, ca şi duminică seara, la 22.25, ora României.

5 mai 1991

Povestea vorbei.
O emisiune de Virgil Ierunca

Revista „Agora” portavoce a disidenței.

Virgil Ierunca: La microfon Virgil Ierunca şi Alain Paruit. Consacrăm emisiunea revistei „Agora”, condusă de Dorin Tudoran şi Vladimir Tismăneanu, al cărui prim număr pe anul acesta a apărut într-o nouă prezentare, în condiţii grafice excelente. De data aceasta nu vom repeta elogiile noastre aduse „Agorei”, ci vom da cuvântul criticilor din ţară. Ce însemnează „Agora” în actualul context socio-cultural ne-o spune criticul şi politicianul Cristian Moraru în „Contrapunct”.

Agora”, a firmă el, a fost şi, dat fiind amintitele împrejurări locale, continuă să fie un eminent spaţiu al toleranţei. Ea ne învaţă, şi noi încă învăţăm, aşa corijenţi cum ne-am dovedit şi după decembrie 1989, ce înseamnă să-ţi spui clar şi convingător părerea. Părerea ta, se înţelege. Pentru că mulţi dintre ai noştri concetăţeni îşi spun părerea în continuare – părerile altora, în congruienţa gramaticală este aici coextensivă uneiea spirituală, ce se traduce, până la urmă, într-un efect depersonalizant.

Agora” a fost şi rămâne din nou, graţie aceleeaşi situaţiuni conservate de revoluţionarismele confecţionate din catifeaua tribunelor şi prezidiilor, un loc privilegiat de definire a individuului ca fiinţă politică. Ca portavoce a disidenţei româneşti, a valorilor noastre dintr-un exil, ce poate fi şi el considerat în bună măsură unul al disidenţei. Ea este o întruchipare paradigmatică a identităţii zămislite de exersarea dreptului la adevărul personal, al aceluia în numele căruia se suferă şi chiar se moare.

Puteti asculta emisiunea aici:

http://www.europalibera.org/content/article/24094712.html

Recomandare, direct legata de ceea ce a insemnat Radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/blog/26527196.html

 

 


Un sacrilegiu: Anteniada, Lucia Hossu Longin si extincţia inteligenţei morale

12/08/2014

Este dincolo de ceea ce mintea mea poate pricepe. Dupa ce a comparat procesul lui Adrian Nastase cu acela al lui Iuliu Maniu, autoarea sfasietorului serial “Memorialul durerii”, reper esential al constiintei istorice romanesti, recidiveaza. Nu se mai poate spune ca este un simlu derapaj verbal ori o alunecare retorica. De data aceasta, Lucia Hossu Longin chiar vrea sa-si distruga imaginea de jurnalista anticomunista comparand “Antena 3″, un post de televiziune dedicat linsajului, calomniilor si, iata, instigarii la violenta, cu ceea ce-a fost si ramane o icoana a memoriei democratice romanesti, postul de radio “Europa Libera”.

Aceasta comparatie tine, nu incape indoiala, de ceea ce Andrei Plesu numeste obscenitatea publica. Este obscen sa compari o lada de gunoi malodorant cu un buchet de flori de primavara. Este obscen sa compari infamia dezinformarii deliberate cu asumarea informarii obiective ca suprema misiune. Este obscen sa compari mercenarii fara urma de rusine cu profesionistii onesti care, riscandu-si vietile, au ajutat aceasta natiune sa nu ramana complet claustrata in pestera propagandei imbecilizante.

Este, trebuie spus, obscen sa compari ceea ce intreprind autorii noii mineriade, corect descrisa drept anteniada, cu demersul demistificator si emancipator al “Europei Libere”. Aceasta comparatie jigneste in chip odios memoria Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca, a lui Noel Bernard si a lui Vlad Georgescu, a lui Max Banusch si a lui Emil Georgescu, a lui Nicolae Stroescu Stanisoara si a lui Cornel Chiriac. Traditia “Europei Libere” apartine panteonului onoarei. Comparatia la care recurge Lucia Hossu Longin este, asadar, un sacrilegiu.

Sper ca dl Emil Hurezeanu, fost director al “Europei Libere”, va reactiona prompt pentru a taxa aceasta ignominie asa cum se cuvine. Merita citate cuvintele criticului Mircea Morariu care scrie pe blogul sau din “Adevarul”: “Comparaţia făcută de doamna Hossu nu este numai o sminteală. E o ofensă nemeritată. La adresa unor oameni, a unei realităţi, a bunului-simţ. La adresa adevărului însuşi.”

Da, e vorba de o enormitate care desfide ratiunea si indica extincţia inteligenţei morale.

Versiune largita a articolului aparut in editia online a ziarului “Evenimentul zilei”:

http://www.evz.ro/anteniada-lucia-hossu-longin-si-extinctia-inteligentei-morale.html

Nu este prima oara cand scriu despre dezolantele derapaje ale Luciei Hossu Longin:

http://www.contributors.ro/cultura/metamorfoze-si-abdicari-lucia-hossu-longin-si-banalizarea-raului/

Textul de mai sus a aparut si pe blogul meu de pe site-ul postului de radio “Europa Libera”:

http://www.europalibera.org/content/blog/26527196.html


Mostenirea lui Felix sau voluptatea ticalosiei (Actualizat)

05/08/2014

“Dom’ Profesor” i se spunea lui Virgil Magureanu pe vremea cand pastorea SRI-ul. Tot asa i se adreseaza angajatii trustului “Intact” veneratului lor patron, deci celui care a contribuit, mai mult ca oricine altcineva, la mentinerea Romaniei in mocirla ambiguitatilor infamante. Unii sunt chiar mandri ca, pe langa cei sapte ani de-acasa, au beneficiat si de “sapte ani de Intact”. Ma rog, cred ca cele doua perioade se cam anuleaza reciproc. Daca pana in 2006, cand a fost public demascat de catre CNSAS ca fost colaborator al Securitatii, Dan Voiculescu mai simula un comportament democratic, din acel moment se poate spune ca a intrat intr-un fel de transa. Mania persecutiei s-a ingemanat cu o dorinta irepresibila de a-l inmormanta politic (si poate ca nu doar politic) pe Traian Basescu. Dar, mai ales, de a distruge prin atacuri de presa necontenite si imunde, institutiile create pentru eradicarea coruptiei, in primul rand DNA si ANI.

Alergic la puritatea principiilor, si-a creat un partid de buzunat antifrastic numit “umanist”. Fara urma de legatura cu tradita lui P. P. Carp si Lascar Catargiu, ca sa nu mai vorbesc de Eminescu, si-a rebotezat formatiunea drept “partid conservator”. Da, conserva traditiile nomenclaturii securiste din Comertul Exterior…

Tintele lui Felix au fost si raman cele care definesc spatiul democratiei liberale. Inainte de toate, el le ataca prin falsificarea sensului lor real. Libertatea presei pentru el si ciracii sai este libertatea de a insulta, de a ponegri, de a calomnia fara rusine. Libertatea de expresie este libertatea de a stigmatiza pe cei care nu se supun comandamentelor marelui dirijor. Dreptul la proprietate este dreptul de a-si apropria ilegal proprietatile statului. Ostilitatea pentru valorile liberale se combina la el cu antipatia viscerala pentru intelectualii critici. A incurajat atacuri abjecte la adresa unor remarcabili intelectuali (Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, H.-R. Patapievici, Mircea Cartarescu, Mircea Mihaies, Mihai-Razvan Ungureanu, sper a-i numi doar pe acestia).

Ii place sa se creada un fel de papusar, construieste si dizolva aliante dupa cum ii dicteaza propriile interese. Are un cerc de sicofanti care-i urmeaza orbeste poruncile. El da linia, ei o urmeaza pe “Antene”. S-a servit cat a avut nevoie de “Jurnalul national”, acum nu-l mai intereseaza. Oricum, mult mai putin decat prin 2006-2007. A inteles ca poate domina satele romanesti, ca mesajele propagandistice ale “Antenelor” pot tine captiva o mare parte din populatia rurala a Romaniei.

Incercand (si in parte izbutind) sa seduca mahalaua, a promovat cel mai desantat (anti)stil mahalagesc. Ce este Mircea Badea decat un mahalagiu logoreic? Pentru Felix, totul este cumparabil, negociabil, manevrabil. Aceasta este psihologia securista dintotdeauna. La el, adica la Felix, a ajuns la paroxism. Lasa in urma o Cetate in care valorile au fost maculate cu o nesimtire fara egal de catre ignarii cu tupeu platiti regeste.

Lasa in urma ceea ce numesc voluptatea ticalosiei. Lasa in urma desfigurarea desantata si deliberata a ideii de Bine public. Spre disperarea sa, lasa insa in urma si acele institutii care i-au asigurat pierzania.

Mia mult, pe tema Felix, aici:

http://www.evz.ro/patologia-felix-sau-blestemul-tranzitiei-romanesti.html

Update Unul dintre cei mai infocati propavaduitori ai “Evangheliei dupa Felix”, Mihai Gadea, nu-si cruta coarda retorica si exclama cu maxima, sfanta indignare: “Propaganda fascista care il slujeste pe Traian Basescu stie verdictul dinainte”. Nu stiu de unde ii va fi venit ideea ca exista o propaganda fascista in slujba lui Traian Basescu. Daca asa stau lucrurile, il indemn pe dl Gadea sa se adreseze urgent Institutului “Wiesel”. Propaganda fascista in Romania e interzisa prin lege. Nimeni nu cunoaste verdictul dinainte. Se pot face speculatii, conjecturi, se pot sustine puncte de vedere. Libertatea de opinie este garantata constitutional, domnule Gadea! Verdictul este insa, in chip suveran, al Curtii.

Articol aparut pe platforma “Contributors”:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/mostenirea-lui-felix-sau-voluptatea-ticalosiei/

 


Radio Europa Liberă, Securitatea şi jandarmii culturali

14/07/2014

Intelectual vorbind, sunt copilul Europei Libere. Chiar cu zgomotele de fond, inevitabile, emisiunile REL in romaneste nu mai erau bruiate dupa 1964. Stiam precis acest lucru de la tatal unui coleg de liceu cu care eram bun amic, inginerul ilegalist Iosif Scherman, un personaj fabulos care lucrase in serviciul de bruiaj (mergea des acolo, era situat undeva in Muntii Carpati). Poate sa fi fost unele momente de bruiaj, dar, in genere regimul a tolerat transmisiunie radiourilor occidentale, mai ales in perioada cand era laudata politica externa. Ceea ce nu inseamna ca nu exista o veritabila obsesie legata de REL. Jandarmul cultural Eugen Barbu, scriitor odinioara iconoclast convertit in megafon al partidului, a declansat atacurile inca din anii de relativa liberalizare (1966-1968), in paginile saptamanalului pe care il conducea (“Luceafarul”).

Ulterior, aceste campanii au fost exacerbate in paginile revistei “Flacara” condusa de Adrian Paunescu (v. mizeriile scrise de Dinu Sararu impotriva Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca) si in “Saptamana”, sub semnaturile liui Barbu, Vadim Tudor, Artur Silvestri si in “Luceafarul” condus de Nicolae Dragos, apoi de Nicolae Dan Fruntelata si Mihai Ungheanu. Temele saptamaniste au revenit in discursul vadimist de dupa 1989, dar nu numai acolo. Pot fi regasite in publicatiile FSN in 1990 (“Azi”, “Dimineata”) precum si in “Adevarul” condus de Darie Novaceanu. Despre fituici deschis securiste precum cea antifrastic numita “Europa” nici nu are sens sa mai vorbesc.

Revista “Agora”, condusa de scriitorul disident Dorin Tudoran, publicata in Statele Unite si difuzata clandestin in tara, s-a opus categoric si deschis isteriei patriotarde a grupului condus de Barbu si Paunescu. Monica Lovinescu si Virgil Ierunca faceau parte din comitetul editorial, au scris acolo articole esentiale. Paul Goma era unul dintre redactori. La fel, politologul american originar din Romania Michael Radu si subsemnatul. Radio Europa Libera a jucat un rol fundamental in informarea publicului din Romania privitor la actiunile disidente, la greva anticomunista din Valea Jiului (august 1977), la revolta muncitoreasca de la Brasov (noiembrie 1987). Amintesc aici alte nume importante: Preda Bunescu, George Cioranescu, Mircea Carp, Neculai Constantin Munteanu, Emil Georgescu, Emil Hurezeanu, Victor Eskenasy, Serban Orescu, Ioana Magura-Bernard, Raluca Petrulian, Max Banush, Liviu Floda (Andrei Brandus), Iustin Liuba, Constantin Alexandroaie, Silvia Cinca, Iacob Popper (controversat, stiu, dar a lucrat acolo si la un moment dat a fost o voce importanta). Ar merita sa vorbesc separat despre Ghita Ionescu si George Minden.

In cadrul serviciului de cercetare s-au scris texte esentiale pentru intelegerea situatiei din Romania. Ele au circulat in Vest, erau scrise in engleza. Intre cei care au lucrat in acel serviciu, ii amintesc pe Michael Shafir (ani de zile seful acestui departament), Vladimir Socor, Mihail Sturdza, Anneli Gabanyi, Dan Ionescu, Rene des Flers. Sa nu-i uit pe colaboratorii Monicai Lovinescu, intre care Alain Paruit pe care il cunosteam inca din tara (era fiul profesoarei mele private de franceza, doamna Christianne Herscovits) si Serban Cristovici, traducatorul cartii “Cetatea totala” de Constantin Dumitrescu, aparuta la Paris cu o postfata de Paul Goma. Trebuie mentionati, evident, Matei Cazacu, Alexandru Niculescu, Mihnea Berindei.

Alain, Serban, Claude Levinson (fiica Martei, buna prietena a parintilor mei, nascuta in Franta, facuse studii de indianistica la Moscova, maritata cu un jurnalist de la “Le Monde”) au fost traducatori devotati si de mare talent, merita recunostinta noastra. La emisiunea lui Nestor Ratesh de la Washington au colaborat de-a lungul anilor Matei Calinescu, Virgil Nemoianu, Michael Radu, Dorin Tudoran si subsemnatul.

Despre directorii Europei Libere am scris in articolul aparut chiar pe site-ul radio-ului.

http://www.europalibera.org/content/article/25449926.html

Ca Securitatea a incercat sa penetreze departamentul romanesc, nu incape nicio indoiala. Un exemplu este cazul Ivan Denes, descris de Ioana Magura-Bernard in amintirile ei si despre care am scris pe “Contributors”. Intre colaboratorii externi, tin sa-l amintesc pe Cornel Dumitrescu, avocat originar din Brasov, fiinta deschisa si inimoasa, super-informat la capitolul istoria comunismului romanesc, ulterior fondator, impreuna cu Dan Costescu, al saptamanalului “Lumea Libera Romaneasca”, publicat la New York.

Era in ianuarie 1983, daca nu ma inseala memoria, cand l-am cunoscut la sediul de pe Broadway al REL (sediul central era la Munchen, fireste). Mersesem acolo, invitat de Liviu Floda, sa-l intalnesc pe Vlad Georgescu, aflat intr-o scurta vizita la New York.

Am conversat cu Vlad vreme de doua ceasuri. Era delicat, prietenos, erudit, cu un remarcabil respect pentru idei. Avea un fin simt al ironiei si detesta orice fel de stridenta. Nu era omul semnelor de exclamare, al pamfletelor ad hominem. Primul sfat in legatura cu scrisul in engleza a fost: “Tine minte ca in lumea anglo-saxona nimic nu convinge mai mult ca dubiul”. Editorialele sale depun marturie, asemeni celor ale lui Noel Bernard, pentru pozitia sa ferma, dar intotdeauna argumentata cu calm, fara patos propagandistic in favoarea unei Romanii eliberata de dictatura comunista. Asa a inceput colaborarea mea saptamanala cu Europa Libera, o colaborare care, iata, dureaza si astazi…

Articol difuzat la postul de radio Europa Libera si aparut initial pe site-ul:

http://www.europalibera.org/content/article/25456922.html?nocache=1


Va rugam, scutiti-ne!

02/04/2014
Pe Facebook, Dragos Paul Aligica scrie un text menit sa-i puna pe ganduri pe cei care asteapta reactii instantanee din partea sa ori a mea la orice scriu unii si altii pe varii forumuri. Aflu ca pe un site de care n-am auzit in viata mea  s-au postat lucruri oribile. O veche amica se intreaba, pe un ton cam ultimativ, ce am de spus. Il intreaba si pe Dragos. Situatia este absurda. Pe forumul unui articol al meu din ziarul unde a lucrat ani de zile, apare un odios comentariu antisemit. Sa o intreb acum pe vechea amica de ce n-a protestat? Ar fi absurd. Nu avem nici timpul, nici pasiunea pentru interminabile polemici cu diverse voci ( anonime sau nu), care ne avertizeaza, ne someaza, ne convoaca, ne interpeleaza si ne apostrofeaza…(VT)
“Era anticipabil; predictibili ca orice turma intrata in rutina pre-definita. Pentru ca nu exista discernamanat intelectual si nu exista nici capacitatea nici vointa de a trata cu onestitate lucrurile, pentru o vreme vom avea urmatoarea situatie:Cineva, undeva, cumva pe internet spune o tampenie exaltata, extremista sau pur si simplu o imbeciliate patenta. Se intampla. Altcineva, autodesemnat gardian al discursului public corect, dar incapabil, asa cum spuneam, de discernamant si bun simt se va intreba retoric si ipocrit: “Ce mai zic acum Aligica si Tismaneanu?”Uitati care e treaba: Nici eu nici Tismaneanu nu suntem responsabili nici pentru exaltatii si dezaxatii care delireaza public, nici pentru exaltatii sau retardatii intelectual pe care tot ceea ce ii duce mintea cand vad delirul altora este sa se intrebe ce zic Aligica si Tismaneanu.
Nu avem nicio responsabilitate pentru prostia, reaua vointa si confuzia altora, indiferent de culoare politica sau medicatie. Cand ne vom asuma una, vom anunta. Pana atunci plecati de la asumptia -norma si de bun simt de altfel- ca daca avem ceva de spus si asumat o sa o facem noi, fara sa fie nevoie sa fim agasati, interpelati si somati.Va rog sa ne scutiti de jocul asta pueril. Daca sunteti incapabili sa intelegeti o pozitie principiala, daca sunteti incapabili sa intelegeti -dupa ceteva mii de articole si note publice si cateva zeci de carti scrise de noi doi- pe ce pozitii ideologice, politice si intelectuale suntem, va intreb:Ce in numele lui Dumnezeu va face sa credeti ca a va spune a mia oara ce credem despre X sau Y, va va face pe voi sa iesti din starea de bezmeticeala morala, ideologica si intelectuala in care va agitati, fara sa stiti nici voi prea clar pe unde ati intrat si pe unde puteti iesi din asta?Asadar daca chiar vreti o reactie de la noi, uite un sfat:


Linistiti-va. Calmati-va. Nu sunteti nici primii nici ultimii care confunda lumea intelectului si doctrinelor cu fumurile ambitiilor identitare si sociale si vanitatile imaginii de sine. Puneti mana si cititi, meditati si cand mintea si constiinta voastra vor avea capacitatea de a discerne si trage linii rezonabile, in loc sa invarteasca isteric barda ideologica si cand mintea si constiinta voastra vor avea capacitatea sa controleze tendinta patologica a bagatului singur in seama, mai vorbim.
Pana atunci, va rugam, scutiti-ne. Ne ajunge. Chiar credeti ca dupa decenii in spatiul public si publicistica nu am avut parte de suficienti ca voi?!”

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 185 other followers