Sfarsit de partida: Mircea Geoana nu mai pleaca la Venetia

Dupa belicoasele declaratii de  ieri, dupa rabufnirile agresive ale patronului sau politic Ion Iliescu, iata ca Mircea Geoana a decis sa recunoasca decizia Curtii Constitutionale de respingere a contestatiei PSD privind alegerea lui Traian Basescu ca presedinte al Romaniei. Panzele albe, vanturate deunazi, s-au evaporat fara urma. Presedintele (inca) al PSD nu se mai duce la CEDO, nici la Venetia, sa reclame “fraudarea”.  Din varful buzelor, a contrecoeur, Mircea Geoana a facut in fine ce-ar fi fost normal sa faca lunea trecuta.

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, luni seara, ca “a luat act” si ca “accepta”  decizia Curtii Constitutionale legata de alegerea lui Traian Basescu in functia de sef al statului. “L-am sunat pe Traian Basescu si i-am urat succes in noul mandat de presedinte”, a spus Geoana, adaugand ca va continua sa conduca PSD spre social-democratie. Declaratia sa a fost facuta in aceeasi seara in care Curtea Constitutionala a respins contestatia PSD privind rezultatul alegerilor din 6 decembrie. Judecatorii au constat in unanimitate ca Traian Basescu este ales in functia de Presedinte al Romaniei, “intrunind cel mai mare numar de voturi din cele valabil exprimate”.

Dar sa nu ne facem iluzii. Liderul (inca) al PSD si al Senatului vrea comisie parlamentara care sa se ocupe de aceste alegeri. Sunt convins ca vor exista destui colegi de partid care il vor lamuri ca ceea ce propune este de fapt o sfidare a deciziei Curtii Constitutionale. Ori accepti verdictul urnelor si actionezi in consecinta, ori nu-l accepti. Tertium non datur.  Intre timp, sunt convins, se urzesc numeroase intrigi in sediul de pe Kiseleff, prin taverne si cafenele, toate urmarind debarcarea lui Mircea Geoana. Sfarsitul de partida se anunta interesant.

Pe blogul Politeia, o excelenta postare cu titlul Victoria comandantului de cursa lunga. Imi amintesc speech-ul lui Traian Basescu la Council on Foreign Relations, aici, la Washington, in februarie 2005. Spunea atunci proaspat alesul Presedinte al Romaniei: “Eu sunt capitan de nava. Nava pe care o conduc acum se numeste Romania si o voi aduce la tarm, fara teama de furtuni”. Tarmul se numeste stat de drept, justitie independenta, eradicarea coruptiei, asanarea clasei politice, decomunizare, bunastarea cetatenilor, aliante solide in comunitatea euro-atlantica, o Noua Republica.

http://theophylepoliteia.wordpress.com/2009/12/14/victoria-comandantului-de-cursa-lunga/

Despre curaj, libertate, infamie si abjectie

Ioan Stanomir.

Despre infamie.

           Poate că niciodată  distanţa nu este mai mare între România post comunistă şi spaţiul occidental ca în această toamnă a anului de graţie 2009. Nimic nu poate ascunde  prezenţa  infamiei: nici explozia de divertisment de proastă  calitate, nici glazura kitsch a mall-urilor bucureştene şi nici măcar apartenenţa la Uniunea Europeană. Căci, în adâncime, dincolo de această suprafaţă atent polisată şi administrată mediatic, colcăie infamia:ubicuă, plină de energie şi maculantă, ea colonizează spirite, corupe conştiinţe şi coboară în derizoriu modelele etice.

           În această Românie care să pregăteşte să voteze pe 6 decembrie, infamia are un nume şi un spaţiu de organizare: “televiziunea de ştiri”, ( aşa cum aleg să se intituleze, înşelător, “Realitatea” sau “ Antena 3’ ), este laboratorul în care se construieşte, cu minuţie, fiecare moment în care dozele de calomnie şi de insinuări sunt ambalate, jurnalistic, pentru a face să treacă către public o imagine în acord cu gramatica şi vocabularul abjecţiei. Campania de demonizare pe care o poartă impotriva lui Traian Băsescu şi a intelectualilor “ sinecurişti”este parte a  valului de infamie ce ameninţă să cuprindă şi să coloreze întregul nostru spaţiu public.

          Jurnalistul din platou devine inchizitor,iar vocaţia sa fundamentală este aceea de a rosti, cu violenţă, actul de acuzare împotriva celor care sunt “inamici ai poporului”. De această dată, infamia nu mai locuieşte tribunalele populare, ci a descoperit comoditatea rafinată a fotoliului de invitat TV. Aici, departe de realitatea obositoare a unei naţiuni mediocre, conştiinţele de serviciu ale “ televiziunilor de ştiri” îşi articulează discursul lor. Invocând libertatea de exprimare, ele confiscă un concept şi tăgăduiesc libertăţii viitorul pe care aceasta trebuie să şi–l păstreze. Căci infamia este contagioasă şi în continuă  expansiune: ea nu poate supravieţui în absenţa  cuceririlor sale cotidiene. Fiecare peliculă imundă, fiecare ştire trucată, fiecare adevăr rostit pe jumătate îi alimentează energia. Ca şi nimicul ce avansează în cartea lui Michael Ende, desfigurând ţara poveştilor, infamia autohtonă se hrăneşte devorând nobleţea, curajul şi omenescul. Ceea ce rămâne, în urma asaltului ei, este  un pustiu inform, populat de fiinţe umane contorsionate.

           În faţa infamiei, curajul înseamnă, înainte de toate, fidelitatea faţă de onoare şi moderaţie. A refuza participarea la acest exerciţiu de abjecţie colectivă este forma supremă de afirmare a onestităţii intelectuale.  Iluziile se cer abandonate:  dincolo de marea coaliţie ce  îşi etalează zâmbetul pe postere electorale, se poate ghici silueta , discretă dar tenace, a infamiei. Votul din  6 decembrie este mai mult decât un gest  politic: el este ultima barieră în faţa avansului infamiei.

Fantasme, fantasmagorii, fantome: Un articol de H.-R. Patapievici

Traim intr-o lume a confuziei morale. Profeti ai stangismului se imbratiseaza cu demagogii extremismului dreptas in numele urii pentru valorile liberale.  Se vehiculeaza scenarii delirante cu o lejeritate inspaimantatoare. Cuvintele isi pierd sensul, plutesc scenarii halucinante, se profereaza acuzatii fara nici un fel de probe.  Vaclav Havel a scris candva despre cosmarul post-comunist.  Romania de azi il traieste.  La doua decenii de la revolutia de catifea a cehilor si slovacilor si cu o luna inaintea comemorarii revolutiei romane din decembrie, ne (re)intalnim cu epavele vechiului sistem, fantomele bolsevismului, mai obraznice si mai agresive decat oricand.  Dupa parerea mea, este un spasm final. De aici si isteria de care dau dovada cei care, in lipsa de orice argumente, recurg la injurii, mistificari, sofisme si calomnii.  Iata un fragment din articolul, pe cat de trist pe atat de adevarat, semnat de H.-R. Patapievici din EvZ:

Fabricanţii fantasmelor şi fantasmagoriilor cu care a fost confecţionată, în mai puţin de doi ani, irealitatea prin care românii au ajuns să trăiască în realităţi divergente şi incompatibile, care i-au adus în situaţia de a se detesta între ei pe teme fictive precum „Traian Băsescu dictator”, formează azi cea mai puternică clică din România.
 
Forţa clicii care se luptă prin orice mijloace să obţină de la electoratul român debarcarea lui Traian Băsescu la aceste alegeri e incomparabil mai mare decât forţa manipulatorie care a convins electoratul român să îl plebisciteze pe Ion Iliescu la 20 mai 1990.

Cu tristeţe, putem consemna, la douăzeci de ani de la câştigarea libertăţii, succesul aceloraşi tehnici de manipulare a societăţii, prin intoxicarea cu fantasme şi fantasmagorii.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/876477/SENATUL-EVZ-Captivi-in-irealitatea-imediata/

Orice ar crede unii si altii, la guerre n’es pas finie. La Targu-Mures se incearca (obscen, chiar pe 20 decembrie) dezvelirea bustului lui Stefan Guse, generalul ceausist direct implicat in represiunile din decembrie 1989. La Scornicesti-les-Deux-Eglises se va inalta anul viitor  o statuie pentru Ceausescu. Atunci cand Raportul Final a cerut interzicerea simbolurilor comuniste, diversi neo-stangisti ori pur si simplu resentimentari de serviciu ne-au acuzat, pe autorii acelui document, de “mac-carthysm”.  Sper sa-i auzim protestand acum.  Iata stirea aparuta in Ziua:

“Fostul lider comunist Nicolae Ceausescu va avea, de anul viitor, o statuie de mari dimensiuni, la Scornicesti, monument ce va fi amplasat in centrul orasului sau in fata Casei Memoriale din localitate. Ideea realizarii statuii a apartinut nepotului lui Ceausescu, Emil Barbulescu, care locuieste la Scornicesti si are grija si de casa natala a lui Ceausescu. Barbulescu nu a vrut sa dezvaluie numele sculptorului ce va realiza statuia, dar a mentionat ca artistul, un francez de origine romana, nu a trait in Romania in perioada comunista, ci in Franta si a realizat statui pentru mai multi lideri ai lumii politice internationale, relateaza Agerpres.”

 
/

Tertipuri, intrigi si mascarade: disperarea PSD si anexarea TVR

România poate atinge performanţe nebănuite când vine vorba despre instituţionalizarea spiritului democratic! Campania pentru alegerile prezidenţiale – organizate o data la cinci ani – n-a reusit practic sa stimuleze o singura confruntare de tip anglo-saxon intre principalii candidati la functia suprema in stat.  Ce mai pot intelege occidentalii despre practica dialogului non-partizan la Bucuresti, despre respectul pentru conversatia si negocierea de tip politic sau parlamentar, atunci cind presa dimboviteana nu reuseste sa regizeze un minim dialog intre reprezentantii principalelor partide (exceptie face intilnirea de la Cluj, mediata de jurnalistul Mircea Maruta si boicotata de televiziunea nationala)…

Este sideranta decizia lui Alexandru Sassu de a-i invita la dezbaterea candidatilor prezidentiali, in pofida acordurilor prealabile, pe Gigi Becali si CV Tudor. Scopul este limpede: aruncarea dezbaterii in cel mai penibil derizoriu. Ma intreb cum va justifica directorul pesedist al TVR, presupus canal ne-partizan, aceasta decizie ultra-partizana. De ce nu se doreste ca Traian Basescu sa apara intr-o confruntare de programe si idei cu principalii sai contra-candidati (Mircea Geoana si Crin Antonescu), in absenta bruiajului secundar al presei aservite?

Cat priveste echipa de zgomote, maniacii basescofobi de la Antene pana la ex-Cotidianul, vor gasi ei cum sa prezinte acest abuz scandalos drept o expresie a luptei anti-”dictatoriale”.  Tot asa cum “lansarea” unei insailari compusa, se pare, la Washington, dar plina de dubioase detalii bucurestene cu certe conexiuni pesediste, nu a fost nici ea intamplatoare. Se minte cu nerusinare ca aceste aiureli ar fi cumva expresia “politicii americane” (lucru negat fara echivoc de ambasadorul SUA la Bucuresti).  Cuvintele lui Leszek Kolakowski sunt mai actuale ca oricand: “Minciuna este sufletul nemuritor al comunismului”.

Pe ultima suta de metri, disperati ca si delegatii la Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989, pesedistii grupati in jurul echipei Iliescu-Hrebenciuc-Geoana recurg la orice metode, la orice fabricatii, oricat de penibile, insalubre si nocive.  Ne putem imagina cum ar arata o Romanie incaputa pe asemenea maini.  A vota pentru Traian Basescu inseamna  a spune NU acestor recidive/sechele comunistoide si a spune DA unui proiect de emancipare democratica, deci de ruptura categorica si irevocabila cu sistemul Iliescu.

La doua decenii de la masacrul din decembrie 1989, ordonat de clica birocratic-securista, refuzand in continuare sa admita natura anticomunista a Revolutiei confiscata de fesenistii lui Ion Iliescu, Martian Dan, Petre Roman, Silviu Brucan, Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Magureanu, Alexandru Barladeanu etc , iata ca PSD-ul nu se rusineaza sa ceara aducerea in studioul TVR, pe post de vedeta politica, a unuia dintre principalii sicofanti ai dictaturii.  Cat despre Becali, nu pot decat sa trimit la un articol formidabil de-acum cativa ani datorat lui Dan Tapalaga si intitulat “Becalitropul”.

Sa reamintim ca in aprilie 2007, Mircea Geoana a participat la mitingul impotriva lui Traian Basescu din fata Academiei Militare din Bucuresti in compania a lui CV Tudor.  Amicii sai din Washington, mai ales cei din zonele cultivate atent in anii cat a fost ambasador, au fost cel putin dezolati de aceasta contra-performanta. Este vorba in fond de campionul xenofobiei desantate decorat de Ion Iliescu la sfarsitul mandatului sai, in decembrie 2004.  Sa-i reamintim lui Mircea Geoana cum a reactionat atunci Elie Wiesel?   Ma intreb ce vor spune acei amici americani acum…

Post-Scriptum: Inutil s-o mai spunem, toate acestea se intimpla in vreme ce aproape intreaga dezbatere publica romaneasca se scufunda in marasm. O spunea recent si Mihail Neamtu intr-un articol pentru Hotnews.Ro, cu aceşti termeni:

În presa noastră, voluptatea negaţiei atinge frecvent limita urii de sine. La un foarte urmărit post TV, ştirile de la ora cinci ne prezintă în continuare o Românie plină de violatori, nimfomane sau descreieraţi. E un an de criză şi telecomanda descoperă fie un carnaval lubric, fie o faună plină de reptile, batracieni sau nevertebrate. Suntem deja la ani lumină de retorica lui Cantemir, Eminescu, Cioran sau Patapievici.

Scormonind în hazna, producătorii caută să niveleze prin amestec şi contaminare, iar nu să diferenţieze prin eleganţă ori discernământ. Problemele grave, dar remediabile, dispar într-o isterie rozalie. Micile tragedii de budoar capătă, în schimb, dimensiuni cosmice. Titlurile de scandal scufundă reperele normalităţii. Veştile bune, zvonurile dătătoare de speranţă, licărul de umanitate al unei conversaţii – toate acestea nu „mai trec” pe sticlă.

Horia Puscasiu, un ziarist autentic, RIP

A trecut in lumea celor drepti un ziarist demn, onest si echilibrat. Am facut zeci, poate sute de emisiuni impreuna pentru “Vocea Americii” si “Radio Romania”.  L-am intalnit prima oara pe Horia Puscasiu in 1984, apoi am fost impreuna la conferinta despre Romania de la University of Nebraska, in 1985.  Am facut atunci cateva dialoguri care ar merita recuperate despre agonia comunismului dinastic.

Comunicam usor, era interesat intotdeauna de mersul ideilor, de valori, de ceea ce este intr-adevar esential in spatiul dezbaterilor intelectuale si politice.  Ii repugnau intrigile meschine si petardele veleitare.  Isi verifica intotdeauna atent informatiile, refuza speculatiile gaunoase. Discreta dar intransigenta, deontologia sa era una a bunului simt.  Cand se va scrie istoria presei romanesti neingenuncheate, numele lui Horia Puscasiu va figura la loc de cinste.

Intelectualii publici si sindromul samanismului oligofren

Remarcabile interventiile lui Mircea Vasilescu si Te0dor Baconsky din Dilema Veche.  Sper sa le citeasca si cei care ne asigura ca nu exista vreo legatura intre noile liste negre si campaniile mizerabile de la inceputul anilor 90. Sigur, sunt de acord cu “Farfuridi” ca un Minister al Adevarului nu mai este posibil in Romania. Dar inregimentarea oportunista, auto-orbirea dictata de interesele unor trusturi oligarhice, confuzia calomnioasa dintre turpitudinea sicofantica a ceuasismului si pozitiile public si deschis asumate ale unor intelectuali astazi, previzibilitatea ametitoare si extrem de plicticoasa a ceea ce apare in unele ziare si reviste culturale monoman anti-Basescu, toate acestea descriu patologii reale ale spatiului de dezbatere din Romania. Transant formulat, diagnosticul propus de Teodor Baconsky este cat se poate de adecvat sindromului de care vorbim: samanism oligofren.

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=300&cmd=articol&id=11834

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=300&cmd=articol&id=11851

http://farfuridi.wordpress.com/

Marketing fabulos pentru “Evenimentul Zilei”

Pentru toate atacurile ignobile la care a fost si este supus cel mai bun ziar din Romania, Evenimentul Zilei, iata ce exista si cealalta fata a medaliei. Spiritul critic nu s-a stins, oamenii continua sa gandeasca normal, chiar daca tonomatele (cu unitatea de masura “un nistoresc” cu scria pe blogul sau Farfuridi), nu contenesc sa polueze sfera publica.

http://markething.shortlist.ro/omagiu-evenimentului-zilei/

Impotriva linsajelor mediatice si a lasitatii: un articol de Andrei Cornea

Exista clipe cand vocea autenticilor intelectuali trebuie sa fie auzita. Tacerea nu a fost niciodata o arma eficienta in lupta impotriva nemerniciei, miseliei, ticalosiei. Recomand superbul articol “Societate civila, unde te-ai ascuns?” publicat de Andrei Cornea in 22 si preluat pe Hotnews.  Salut atitudinea exemplara a acestui veritabil intelectual critic si om al cetatii.

http://www.revista22.ro/articol-6963.html

Despre sordidul “jurnalism de tata comunala” al lui Nistorescu, recomand articolul lui Grigore Cartianu:

http://www.adevarul.ro/articole/fripturistul-kogalniceanu.html

Fascizarea “Cotidianului”: O analiza de Angela Furtuna

Am scris pe acest blog (cititi mai jos) despre stalinizarea de catre echipa Nistorescu a ziarului fondat de Ion Ratiu.  Iata ca eseista si poeta Angela Furtuna propune o abordare complementara a subiectului, in spiritul ideilor Hannei Arendt, ganditoarea care, in Originile totalitarismului, a luminat similitudinile incontestabile dintre cele doua extremisme ideologice si politice. Am elaborat eu insumi pe acest subiect conceptul de baroc stalino-fascist.

http://angela2008furtuna.wordpress.com/2009/11/06/media-fascism-in-romania-de-astazi/

Ion Iliescu, colaborator la “Cotidianul”?

Amatorii de proza falacios-indigesta marca Ion Iliescu o pot degusta in paginile ex-Cotidianului de astazi. In aceleasi pagini in care sunt atacati de o maniera dezgustatoare intelectualii publici priviti de echipa Nistorescu-Romosan si patronii lor drept “pro-Basescu”, troneaza “consideratiile” lui Iliescu despre cele doua decenii de post-comunism.  Sunt afisate vechile, ruginitele lozinci ale lui Iliescu despre “terminarea comunismului” in decembrie 1989, in fapt eforturi lamentabile de a oculta confiscarea Revolutiei de catre un pluton nomenklaturist condus chiar de nostalgicul leninist care semneaza acel text. La ora actuala, cred ca nici macar Petre Roman, complicele lui Iliescu in deturnarea Revolutiei, nu mai sustine aceste mistificari.  Exista o literatura irefutabila pe subiect, inclusiv excelentele carti ale Ruxandrei Cesereanu si  a lui Peter Siani-Davies. In noimebrie la Targul de carte “Gaudeamus”, voi lansa volumul Despre 1989. Naufragiul Utopiei, publicat la Humanitas, care va include si pagini pe subiectul Iliescu.  Mai multe pe:

www.tismaneanu.com

http://www.europalibera.org/content/article/1870577.html

Nistorescu nu are nimic de spus despre Iliescu si rolul sau global negativ. In schimb, ma “infiereaza” pe mine, ma hiperbolizeaza un fel de eminence grise a unei fictive dictaturi, simultan un balaur complotist si profesoras fara opera, ma acuza de toate pacatele acestei lumi si probabil ale celei de dincolo.  Sunt veros, narcisist, versatil, pupin, lichea, ahtiat de glorie, lacheu, fripturist si cate altele. Sunt o non-entitate notorie, te si  iri ca mai sta lumea de vorba cu mine.  Sunt epitomul conditiei mzierabile a intelectualului, acest personaj odios, intotdeauna gata sa imratiseze ideologii, niciodata apt sa le demoleze (cum aflam si din alte contributii ale acestui timp ce si-a iesit din albie).  Sunt intelectualii palmuiti de toti neavenitii? O binemerita, exclama nistorescienii acestor vremi de dispret.

Cata vreme el si Romosan sunt curati, onesti, inocenti, curajosi, verticali.  In fine, cel putin in cazul Romosan, nu neg, exista consecventa delatiunii.  Tot in ex-Cotidianul, un analist politic odinioara sobru in manifestarile sale publice, ajunge sa se exprime aproape onomatopeic. Deriva acestui ziar pare sa se transforme intr-una psihica…