Libertatea presei in pericol! Despre liberticidul pontocratic

29/10/2014

Nu cred ca e nevoie de niciun comentariu. Ceea ce spune CTP, in acest caz, vorbeste de la sine: “In acest moment DNA este cea mai puternică forță de opoziție la actuala putere din peisajul politic românesc.” Maoistul guevarist, acest Zelig de Balcani,  cameleonic, oportunist si ultra-narcisist, vrea sa puna botnita presei libere. Isi viseaza o Republica Populara a Amneziei, precum in China comunista. Societatea civila trebuie sa reactioneze energic, fara intarziere si fara urma de echivoc, la acest nou atentat, extrem de grav, impotriva libertatii! Victor Ponta este, la ora actuala, inamicul numarul unu a tot ce inseamna libertate in Romania. A nu vedea acest lucru inseamna a fi orb din punct de vedere civic si politic. Victor Ponta este numele revenirii la satrapia  totalitara. Victor Ponta actioneaza in directia liberticida cu un zambet tamp pe buze, ceea ce nu este o circumstanta atenuanta, ci una agravanta.

http://www.b1.ro/stiri/eveniment/cristian-tudor-popescu-dna-este-cea-mai-puternica-for-a-de-opozi-ie-la-actuala-putere-a-tept-o-reac-ie-de-la-bruxelles-cu-privire-la-limitarea-grosolana-a-presei-94674.html


Solidaritate cu Andrei Ursu: Asasinii trebuie să-si primeasca pedeapsa

29/10/2014

Inginerul Gheorghe Ursu a fost un intelectual in sensul nobil si frumos al acestui cuvant. A crezut in libertate si a murit pentru ea. A scris poezii, a fost prieten apropiat al unor poeți, romancieri, regizori, compozitori. Iata una din poeziile sale:

“Poetii sint in general tristi/Ei nu inteleg lumea /Si lumea nu-i intelege/ Ei iubesc lumea dar nu o inteleg/ Lumea ii iubeste dar nu-i intelege/ Uneori cand ajung sa inteleaga lumea ei o detesta/ Alteori cand lumea ajunge sa-i inteleaga e prea tarziu /Si uite asa, poetii mor in general tristi”

Inginerul Gheorghe Ursu a ales sa traiască in adevar. A refuzat să fie sclavul unui regim ilegitim si criminal. A ținut un jurnal in care a notat ce vedea, ce gandea, ce simțea. Aceasta este functța unui jurnal. Dar a ține un jurnal in regimurile totalitare poate fi un gest sinucigas. Adică unul care te poate distruge, daca politța secreta află de existenta lui. Pentru a afla asemenea lucruri “c-un dedesubt primejdios” (cum scria Boris Pasternak), există delatorii, turnătorii, acea specie infectă despre care N. Steinhardt spunea că-i produce o greață infinită (“Eu am oroare de oamenii lipsiți de caracter, de codoși, de delatori, informatori“). Inginerul Gheorghe Ursu a fost turnat, arestat, anchetat, torturat, ucis.

 

Monica Macovei,, Andrei Ursu si Radu Filipescu

 Monica Macovei, Andrei Ursu, Radu Filipescu (fotografie de Marius Stan)

Era in noiembrie 1985, au trecut 30 de ani de-atunci, a căzut dictatura lui Ceaușescu, s-au succedat la putere diversi presedinți si premieri. Cazul inginerului Gheorghe Ursu, menționat explicit in Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, a fost in continuare neglijat, ignorat, mușamalizat.

Gheorghe (Babu) Ursu intr-o fotografie de familie (in stanga, fiica sa Olga, in dreapta Andrei)

Gheorghe (Babu) Ursu intr-o fotografie de familie

Principalul vinovat de moartea lui Gheorghe Ursu, torționarul Marin Pirvulescu, a scăpat de binemeritata pedeapsă, s-a fofilat prin interstitiile legilor astuțios răsucite de avocati perfizi si judecători indiferenți ori mai rău. Timp in care s-au mai găsit si unii care să-l calomnieze postum pe cel omorât de Securitate. Intregul caz trebuie redeschis in regim de urgență si judecat corect. In clipa cand scriu aceste randuri, fiul lui Gheorghe Ursu, Andrei, se află de sapte zile in greva foamei. Sub ochii noștri, un om iși riscă viața pentru a salva memoria, dreptatea, adevărul.

Să nu mi se spună că este vorba de o chestiune tangențială, fără legătura cu alegerile. Nu este adevărat: acum decidem ce fel de stat va fi Romania, unul de drept ori de nedrept, unul al legii sau al fărădelegii. In plus, cum bine remarca Dumitru Lacatusu, nu e vorba doar de securistul-tortionar Marin Pirvulescu, ci de grangurii din varful Securitatii, inclusiv Tudor Postelnicu si Iulian Vlad. Acesta din urma este celebrat in cercurile national-securiste drept un “autentic patriot”. Unul responsabil, intre altele, de lichidarea fizica a lui Gheorghe Ursu.

http://www.evz.ro/solidaritate-cu-andrei-ursu-asasinii-trebuie-sa-si-primeasca-pedeapsa.html

Link la interviul cu Andrei Ursu transmis la postul de radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/article/26656348.html

Despe conferinta de presa a lui Andrei Ursu:

http://www.europalibera.org/content/article/26664653.html

http://www.contributors.ro/reactie-rapida/andrei-ursu-apel-pentru-anchetarea-maiorului-de-securitate-marin-parvulescu/

 

 


Alegerile prezidențiale: Se despart apele…

22/10/2014

 A vota este forma cea mai directa si palpabila de a-ti afirma optiunea politica, ideologica, morala, culturala. Votul protestului in primul tur al alegerilor prezidentiale poate accentua un numar de valori neglijate, uitate, desfigurate. Poti vota un candidat de partid ori pe unul independent. Exista, prin urmare, un evantai de posibilitati. Nu cred ca in primul tur trebuie sa primeze calculul strategic, ci, prioritar, acela etic. Politica si moralitatea nu sunt situate pe planete diferite. In cazul concret al Romaniei de azi, există posibilitatea de a fi auzite vocile celor fara de voce.

Cand nu votezi, spui de fapt ca nu-ti pasa de ceea ce se intampla in Cetate. Ori ca esti dezolat, dezgustat, deprimat, frustrat etc. Nu voteaza, adeseori, indiferentii, ingretosatii si revoltatii obstinati. Nu contest sub nicio forma dreptul la revolta, este unul esential, dar votul este un instrument de exprimare a energiilor civice.  Va continua ceea ce numesc proiectul Basescu (statul de drept, asumarea trecutului, modernizarea institutionala, batalia cu coruptia si coruptii, orientarea ferma pro-vestica) ori se va reveni la matrapazlacurile repugnante ale regimului mafiotic al pesedismului?

Din punctul meu de vedere,  principalele teme de campanie trebuie sa fie intarirea statului de drept, a mecanismelor institutionale ale democratiei romanesti. Toate celelalte teme sunt determinate de aceasta: educatia, de pilda, nu poate sa prospere, sa devina una eficienta intr-un sistem intemeiat pe minciuni, furt intelectual, spaga etc. Transparenta institutionala, responsabilizarea celor alesi ori numiti in functii publice sunt conditii vitale pentru ca organismul politic romanesc sa nu fie subminat de virusi incurabili.

Increderea sociala este ingredientul democratiei autentice. Aici vad sensul unei dezbateri substantiale despre ce fel de democratie dorim pentru Romania: una a travestiurilor de tipul “ofiter acoperit”, ori una in care altruismul civic sa invinga in lupta cu oportunismul, lichelismul, cinismul, clientelismul si alte asemenea patologii.

http://www.ziare.com/alegeri/alegeri-prezidentiale-2014/nu-sta-acasa-voteaza-vladimir-tismaneanu-se-despart-apele-1328785

 

 


Se strânge lațul: Revoluția procurorilor și calea spre a Treia Republică (un articol de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)–Actualizat

19/10/2014

Motto: “Susțin politica înțeleasă ca moralitate practică, deci ca serviciu adus adevărului, ca o preocupare esențial umană și în chip uman măsurată, pentru toate ființele umane. …Nu cunosc o alternativă mai bună.”– Václav Havel

Cu fiecare zi se strânge tot mai tare lațul pentru cei care și-au închipuit că pot batjocori la infinit demnitatea cetățenilor României. În primăvara anului 1990, se scanda “Singura soluție/O nouă revoluție”. A urmat, cum știm, contrarevoluția iliesciană, apoi revolutia electorala eșuata și reformismul jenat de el însuși al lui Emil Constantinescu, omul “învins de structuri”, apoi eforturile de mexicanizare a României din timpul tandemului Iliescu II-Adrian Năstase, apoi vremurile lui Traian Băsescu. Una din moștenirile acelor vremuri, firește nu unica, o reprezintă înființarea unor instituții menite să elimine corupția endemică și să asigure funcționarea normală a statului de drept. Prin această normalitate înțelegem cel puțin două elemente: transparență și responsabilizare, dreptul de a trage la răspundere pe toți cei implicați în politici publice, ceea ce în engleză se cheamă accountability. Poarta spre normalitate, cum am mai scris, se numește Monica Macovei. Altruismul civic și angajamentul pentru statul de drept sunt liniile de forță ale programului ei politic. Acest program este inseparabil de ceea ce se întâmplă, nu de ieri de azi, în România, ci de câțiva ani încoace: revoluția procurorilor.

Finalitatea acestei revoluții este limpede. Zguduind din temelii piramida corupției, ea va duce la geneza unei a Treia Republici în România, una a cetățenilor, nu a aparatului de partid și de securitate, cum a fost RPR, ori a neo-nomenclaturii cinice și rapace, cum este cea actuală, aflată în plină dezintegrare. Șansa pe care o vedem în candidatura Monicăi Macovei este direct legată de această revoluție a procurorilor menită să pună bazele celei de-a Treia Republici. Ne putem chiar imagina, într-un viitor nu prea îndepărtat, un partid politic construit pe viziunea revoluției non-violente, legale, pașnice, capabilă să ofere cetățenilor ceea ce este al lor și le-a fost răpit de către beneficiarii ticăloșiei instituționalizate: libertatea de a-și decide soarta, dreptul de a nu se lăsa călcați în picioare de către campionii venalității.

Actuala revoluție a procurorilor nu este, cum cred unii, un spasm propagandistic pre-electoral, ci expresia maturizării civice a magistraților din România, o consolidare în regim de urgență istorică a luptei pentru a Treia Republică. Atunci când îi vedem pe caizii Viorel Hrebenciuc și Ilie Sârbu panicați, după decenii de impasibilitate insolentă, înțelegem că există acum o șansă ca România să nu mai sucombe mizeriei morale. Acești indivizi au tratat țara ca pe o moșie personală (deloc departe de patrimonialismul sultanistic ceaușist), iar ofițerul acoperit, premierul plagiator Victor Ponta, a jucat și joacă rolul de servil arendaș.

Două instituții s-au dovedit și continuă să se dovedească esențiale în acest proiect de reconstrucție statală: DNA și ANI. Nu întâmplător, ele sunt instituțiile cele mai detestate, atacate și ponegrite de către marii corupți ai României, o categorie transpartinică în care, nu se poate nega, domină exponenții mafiei clientelar-cleptocratice pesediste.

Niciun om care examinează cu bună-credință actuala configurație a forțelor politice nu poate să nu vadă că există o solidaritate valorică între revoluția procurorilor și viziunea Monicăi Macovei. Această convergență poate fi premisa unei revoluții electorale. Conceptul de revoluție electorală, introdus de unul din autorii acestui articol încă din 1996, este astăzi frecvent utilizat în politologie. În ceea ce ne privește, nu facem parte din corul celor care cobesc și ne anunță că există un fel de fatalitate a victoriei unuia sau altuia dintre candidații unui establishment compromis până în măduva oaselor. Se aud acum, în fine, vocile celor care au fost ignorați, uitați, neglijați.

Candidatul ACL, dl Klaus Iohannis, este direct îndatorat forțelor care au pus la cale tentativa avortată de lovitură de stat din vara anului 2012. A pune între paranteze acel moment de maximă primejdie pentru democrația românească ni se pare o eroare, o invitație la amnezie. Despre Victor Ponta nu credem că mai este nevoie să spunem care îi este profilul. Dl Teodor Meleșcanu nu este candidatul neo-nomenclaturii, el este chiar neo-nomenclatura. Carisma Monicăi Macovei nu este una populistă, salvaționistă, mitologică, ci este carisma instituțiilor oneste în care cetățeanul se poate regăsi și în care poate să aibă încredere. Revoluția procurorilor și campania Monicăi Macovei au reabilitat încrederea socială ca nerv vital al democrației din România.

Pe de altă parte, această revoluție a procurorilor români nu este o noutate europeană. Este pur și simplu una din soluțiile reale la criza morală a clasei politice într-o democrație. Am asistat în Italia la ceva comun, când revoluția pașnică a judecătorilor a scos acea țară dintr-un marasm politic similar cu al nostru. Nu discutăm berlusconismul care a urmat acolo, vorbim punctual despre crize și soluții, hic et nunc. În plus, fiecare țară își are trăsăturile ei specifice, propria ei cultură politică. Revoluția procurorilor înseamnă de fapt o întoarcere la domnia legii, concept absolut esențial fără de care, îndrăznim să afirmăm, regulile formale ale jocului democratic ar rămâne pentru mult timp doar o ficțiune vătămătoare. Iar cetățenii României încep să înțeleagă din ce în ce mai tare fenomenul. Cum altfel putem explica atunci acel adevărat efect cathartic național, acea defulare generalizată, acel mini-revelion în plină vară odată cu condamnarea si încarcerarea simbolului corupției post-decembriste, Dan Voiculescu?

Cetățenii s-au dumirit, în mare parte, că fără un sistem funcțional de sancțiuni nu poate exista niciun viitor democratic stabil. Când democrația se află în vremuri întunecate, spre a-l parafraza pe politologul Jeffrey C. Isaac, este nevoie de lumina unor oameni care gândesc la binele semenilor lor. La 25 de ani de la evenimentele din 1989, a venit momentul ca hegemonismul cleptocratic bazat pe disprețul pentu lege și cetățeni să ia sfârșit. A Treia Republică se poate naște doar din cenușa acestor monștri răpuși. Să avem încredere în proces, speranța apare întotdeauna la interfața cu schimbarea reală, cu revoluția civic-electorală. În istoria oricărei țări există clipe de răscruce. Alegerile prezidențiale din acest an sunt o asemenea clipă. A o rata este mai mult decât o eroare. Este o tragedie.

Recomandari:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/pentru-monica-macovei-poarta-noastra-catre-normalitate-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/agentul-minciunii-impenetrabila-opacitate-a-ofi%c8%9berului-acoperit-ponta-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

http://www.contributors.ro/cultura/manifest-pentru-monica-macovei-sa-credem-in-basmul-democra%C8%9Biei/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/sansa-macovei-regasirea-tezaurului-pierdut-al-revolutiilor-din-1989/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/betia-puterii-auto-divinizarea-arendasului-victor-ponta/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-poarta-sombrero-adrian-nastase-victor-ponta-si-mexicanizarea-romaniei/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/contre-vents-et-marees-monica-macovei-%c8%99i-resurec%c8%9bia-speran%c8%9bei/

http://www.lapunkt.ro/2014/10/18/votul-sincer-in-primul-tur-un-punct-de-vedere-alternativ/

http://link.springer.com/article/10.1007%2Fs12115-997-1058-6

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/se-strange-la%c8%9bul-revolu%c8%9bia-procurorilor-%c8%99i-calea-spre-treia-republica-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/

Update, 20 octombrie 2014–Articolul de mai sus se ocupa de miza reala a alegerilor prezidentiale. Deci de continuarea actiunii de exorcizare a spatiului public, a luptei impotriva patologiei coruptiei mari, mijlocii si mici, vizibila si invizibila ori de abandonarea ei in numele “linistii publice”. Ponta si ai lui vor sa se revina la justitia ancilara in raport cu puterea politica. Vor sa puna catuse justitiei, nu infractorilor. Viorel Hrebenciuc, acest mare vizir al imperiului pesedist, simbolizeaza tot ce a fost mai sordid in anii sistemului Iliescu. “Junele turc” Dan Sova este simbolul mizeriei morale din timpul lui Ponta. Hrebenciuc a fost marele tartor al combinatiilor din umbra, omul care a crezut ca poate juca pe degete la infinit tot ce misca in clasa politica romaneasca. Este una din figurile centrale din ceea ce putem numi pinacoteca nemerniciei, ori, daca preferati, pinacoteca malefica. Dan Sova, prietenul de suflet al lui Ponta, ii calca cu fervoare pe urme. Ni se pare o veritabila urgenta ideea Monicai Macovei de a se organiza un referendum pentru ridicarea imunitatii politicienilor: “Capetenia mafiotilor PSD este aleasa doar acea persoana care garanteaza imunitatea penalilor. Primul lucru pe care il voi face ca presedinte este sa elimin imunitatea politicienilor, printr-un referendum. Lui Hrebenciuc ii este frica ca ajunge in puscarie. Asa cum le este frica multor politicieni PSD. Si pentru a scapa de inchisoare isi fac legi de gratiere sau vor sa scoata infractiuni din legile existente, ca sa nu mai raspunda pentru faptele lor”.

Este reconfortant sa citim ce are de spus jurnalistul Moise Guran pe acest subiect: “Vă spun sincer că, dacă îmi pasă de ceva după aceste alegeri, îmi pasă ca DNA-ul să lucreze la fel de eficient, indiferent cine va ieşi preşedinte. Dacă dăm legi care fac inutilă munca DNA-ului, atunci ar trebui să ştim de ce murim de foame în România…” Subscriem. (VT, MS)

http://www.biziday.ro/2014/10/20/riposta-guzganului/

 


Miza acestor alegeri este imensă: O susţin pe Monica Macovei (Actualizat)

18/10/2014

Voi vota pentru că fiecare vot contează şi pentru că miza acestor alegeri este imensă. Nu ascund pentru cine votez: o susţin pe Monica Macovei pentru că este vocea celor fără de voce. Împreună cu politologul Marius Stan, am scris un articol apărut pe platforma „Contributors“, în care vorbim despre Monica Macovei drept poarta noastră către normalitate. O votez pe Monica Macovei pentru că ea semnifică şansa României de merge înainte pe linia euro-atlantică, deci privind către Vest, nu către Est.

O susţin pe Monica Macovei pentru că ea mi se pare garanta faptului că lupta pentru statul  de drept, începută în timpul mandatelor lui Traian Băsescu, va continua şi chiar se va intensifica.

O susţin pe Monica Macovei pentru că o văd ca exponenta năzuinţelor tinerilor din România de a nu mai avea destinul uzurpat de mafiile locale şi de diverşii şarlatani, demagogi şi aventurieri. O susţin pentru că nu se supune conformismelor paralizante şi scepticismelor relativizante. O susţin pentru că îi pasă cu adevărat de cetăţenii acestei ţări. O susţin pentru că susţine valorile Proclamaţiei de la Timişoara din martie 1990, adevărata cartă a revoluţiei române. O susţin pentru că spune lucrurilor pe nume, inclusiv în ce priveşte mineriadele şi nefasta tentativă de lovitură de stat din iulie 2012.

http://adevarul.ro/news/eveniment/o-tara-vazuta-afara-romanii-diaspora-1_54412a3a0d133766a80414a1/index.html

Update: Orice cetatean are dreptul sa voteze asa cum ii dicteaza constiinta. Este ridicol si deplasat sa facem procese de intentii celor care isi manifesta public, in mod decent si rational, optiunea pentru un candidat sau altul. Dl Andrei Plesu, un intelectual publlic pe care il pretuiesc in cel mai inalt grad, a declarat ca va vota cu dl Iohannis in ambele tururi. Este, evident, dreptul domniei sale. Domnii Gabriel Liiceanu si Mircea Cartarescu, alti doi intelectuali publici pentru care am o maxima pretuire, au declarat ca vor vota pentru Monica Macovei. A vota pentru Monica Macovei in primul tur este, asadar, un drept inalienabil al celor care se regasesc in programul  ei electoral si in bilantul activitatii ei din ultimele doua decenii si mai bine. Dl Iohannis, ca presedinte al Forumului Democratic German, a sustinut, prin deputatul acestui forum, toate actiunile anti-constitutionale din vara anului 2012. Nu s-a delimitat categoric de ele nici pana azi. Nu este o bagatela, ci un element extrem de semnificativ atunci cand ne propunem sa cantarim in chip lucid cu cine votam. Eu unul socot ca Dan Tapalaga avea dreptate cand a numit acele actiuni ale USL drept “revolutia borfasilor”. Suntem unii dintre noi care votam pentru revolutia non-violenta a sistemului institutional in sensul transparentei si responsabilizarii (accountability), deci pentru ceea ce sustine Monica Macovei. Sa o numim revolutia procurorilor…

 


Recomandare de lectură: Indomptabilul Bronek

17/10/2014
Am auzit prima oară- despre Bronisław Wildstein atunci când am studiat istoria sindicatului liber și autoguvernat Solidarność. Am aflat că fusese unul dintre liderii marcanți ai ramurii studențești a acestei mișcări sociale care a zdruncinat din temelii și, în final, a învins dictatura comunistă din Polonia. Aveam să urmăresc, de-a lungul anilor, evoluția sa, polemicile în care s-a angajat cu o intensitate unică, în jurul a ceea ce s-a numit „moștenirea Republicii Populare Polone”. Am vorbit pe larg despre Bronek cu prietenii mei din Romania, mari iubitori ai Poloniei neînfrânte, Anca Cernea și soțul ei, Vincențiu, precum și Gelu Trandafir. Grație lor am putut vedea filmul „Trei prieteni”, una dintre cele mai tulburătoare mărturii despre crimele comunismului și prelungirile lor în cultura politică a post-comunismului.

Nu e niciun secret că sunt prieten apropiat cu Adam Michnik. Mă leagă de istoricul polonez amintiri indelebile. Fiul nostru, al lui Mary și al meu, se numeste Adam în onoarea autorului „Noului evoluționism”, acel eseu, comparabil prin efecte, cu „Puterea celor fără de putere” de Vaclav Havel. O prietenie de idei nu înseamnă însă acord total asupra tuturor chestiunilor. Michnik și cu mine vedem în chip diferit chestiunea decomunizarii. Lui îi este teamă de revanșism, de riscul vânătorilor de vrăjitoare. Mie mi se pare că o democrație care nu se confruntă tranșant, inclusiv juridic, cu trecutul ilegitim și criminal, nu este nici credibilă, nici viabilă. Este ceea ce au spus de-a lungul anilor oameni ca Joachim Gauck și Herta Müller în Germania, Petruška Šustrová în Republica Cehă, Gabriel Liiceanu și Horia-Roman Patapievici în România, Antoni Macierewicz și Bronek Wildstein în Polonia. În cazul lui Bronek, apariția faimoasei „liste” a dus la concedierea sa de la ziarul Rzeczpospolita. Foștii informatori și protectorii lor au reacționat isteric în clipa când numele colaboratorilor poliției secrete au devenit publice. Prăpastia dintre Gazeta Wyborcza, ziarul condus de Adam Michnik, pe de o parte, și adeptii decomunizării, apropiați de frații Kaczynski – de cealaltă, a devenit tot mai adâncă. Este vorba de o falie care definește, de fapt, marile bătălii culturale din Polonia de azi. Unii cred că la guerre est finie, ceilalti socot că marea luptă a fost doar amânată, că punctul însuși de pornire, deci Masa Rotundă din 1989, a fost o capcană mai degrabă decât o șansă. Nu sunt eu cel care să se pronunțe asupra acurateții unui punct de vedere ori a celuilalt. Pot însă spune că există ceva îndoielnic în ideea lui Tadeusz Mazowiecki a „liniei groase” în raport cu trecutul. Este ca un fel de refulare la ordin. Trecutul nu dispare la comandă.

Pentru mulți dintre exponenții stângii liberale poloneze, fascinați de marotele corectitudinii politice și istorice, însăși compararea comunismului cu fascismul este scandaloasă. Ideea că indivizii responsabili pentru masacrul de la Gdansk din decembrie 1970 (în primul rând răposatul general Wojciech Jaruzelski) și pentru Legea Marțială din decembrie 1981, ar trebui deferiți justiției, asemeni criminalilor naziști, este atacată drept „cruciadă anticomunistă”. Ca și cum ar fi ceva reprobabil în anticomunism, ca și cum „tovarășii” nu ar fi fost creatorii unui sistem al ilegalitatilor practicate sistematic, cu maniacal devotament. Ceea ce în anii 80 părea ceva de la sine înțeles, deci polarizarea societății în „ei” și „noi”, este acum descris drept un mit vindicativ, o justificare manicheistă pentru abominabile răfuieli.

Am stat îndelung de vorbă la București cu Bronek în mai 2014. Pot spune ca am atins în detaliu aceste chestiuni și multe altele. Am urmărit atent ce-a avut de spus în cadrul dialogului de la Librăria Humanitas de lângă Cișmigiu cu Horia-Roman Patapievici. Cititorii acestui volum vor avea prilejul, sunt convins, să descopere articulațiile unei gândiri originale și deschise, interpretări dezinhibate ale provocărilor legate de ceea ce este tot mai acuta criză a valorilor din lumea de azi, declinul tradiției și ascensiunea relativismului etic. Asemeni unor Olavo de Carvalho și Roger Scruton, Bronek refuză să îngenuncheze în fața idolilor tribului. Este un anti-dogmatic mândru de opțiunile sale, respectă faptele mai mult decât doctrinele, nu se lasă încorsetat de varii himere ideologice. Înțelege că liberalismul nu poate fi apărat dacă nu-și asumă propriile valori întemeietoare, între care, mai presus de orice, libertatea individului.

Am citit cu mare interes eseul lui Bronek despre evreitate, m-am regăsit în multe din ideile sale. Este nevoie de sinceritate, de transparență, de acuratețe istorică atunci cand analizăm chestiuni care sunt de atâtea ori distorsionate și falsificate de profeții etnocentrici. La fel, Bronek pledează pentru nuanțe atunci când se operează critici de plano la adresa catolicismului polonez. El le reamintește concetățenilor săi că Biserica Catolică a fost marele reazem al rezistenței din Polonia, că grație catolicismului, în primul rând, identitatea poloneză a reușit să se salveze. Nu există urmă de fundamentalism în gândirea lui Bronek Wildstein. A fost și rămâne un admirator al lui Leszek Kołakowski. A fost și rămâne un spirit modern, opus oricărui obscurantism bigot. Ceea ce-l distinge de atâția dintre foștii săi colegi, ceea ce-l face o voce aparte în Polonia, și aș zice în Europa de Est de azi, este refuzul ambiguităților confortabile. Bronek nu vrea să se lase îmblânzit. O știu la fel de bine prietenii și adversarii săi. Mă bucur să mă număr printre cei care îl prețuiesc și, daca pot spune astfel, îl iubesc.

Washington, DC

29 august 2014

Textul de mai sus este prefata mea la recentul volum de eseuri al lui Bronisław Wildstein aparut la editura Humanitas:

http://www.humanitas.ro/humanitas/un-trecut-care-se-%C3%AEnc%C4%83p%C4%83%C5%A3%C3%A2neaz%C4%83-s%C4%83-nu-mai-treac%C4%83

Recomandare: “Înapoi la argument: Horia-Roman Patapievici și Bronisław Wildstein despre trecutul care se încăpățânează să nu mai treacă”

http://inliniedreapta.net/lavedere/live-inapoi-la-argument-h-r-patapievici-cu-bronislaw-wildstein/

De asemenea:

http://www.contributors.ro/global-europa/complicata-istorie-moartea-lui-jaruzelski/

http://www.contributors.ro/cultura/marxism-leninism-stalinism-rebelul-leszek-kolakowski/

http://www.contributors.ro/cultura/nu-sunt-zei-sunt-maimute-uzurparea-lui-adam-michnik/


Viitorul a inceput deja: Revoluția umbrelelor și resurecția inocenței în spațiul public

06/10/2014

Recomand cu căldură un admirabil articol, informat, lucid si inteligent moral, despre miscarea de protest civic din Hong Kong numită de-acum revoluția umbrelelor. La 25 de ani de la masacrul din Piata Tiananmen si de la revoluțiile care au dus la prăbușirea Blocului Sovietic si la sfarșitul Războiului Rece, tinerii din Hnog Kong ne reamintesc ca speranța nu moare niciodată, că este posibilă, cum frumos scrie Marius Wamsiedel, doctorand in sociologie la Universitatea din Hong Kong,  resurecția inocenței în spațiul public, abandonarea sentimentului de neputință si angajamentul in favoarea unui proiect de reconstrucție democratică a spațiului public. Tinerii din Hong Kong riscă enorm. Să-i susținem in aceasta superbă nazuință de a fi liberi!

“Protestele continuă la Hong Kong. Cu înverșunare amestecată cu teamă, tinerii s-au întors în stradă după ce pozițiile le-au fost atacate violent de contra-manifestanți ieri și alaltăieri. Situația este volatilă. Pozițiile s-au radicalizat și tot mai puțini reușesc să se țină deoparte de ce se întâmplă. Un aer sumbru, de nedeslușită îngrijorare și amărăciune, s-a coborât peste oraș. Devine tot mai limpede că lucrurile nu au cum să rămână așa, că un deznodământ este iminent și că, indiferent cum se termină povestea, viața în fosta colonie nu va mai fi ca până acum.

 

Protestele au însemnat resurecția inocenței în spațiul public. Au pornit din convingerea nestrămutată că este de datoria celor tineri să se implice în viața comunității lor. S-au hrănit din iluzia că singurele căi legitime de urmat sunt civilitatea și dialogul. Rezistă în continuare, în ciuda adversităților de tot felul, pentru că temeiul lor e solidaritatea în jurul unor idealuri.
O întâmplare măruntă, care prin însăși banalitatea sa dă seama de caracterul profund al protestelor mai bine decât evenimentele care țin prima pagină a gazetelor, s-ar cuveni aici povestită. Când, la Admiralty, i-am cerut unei organizatoare o agrafă să îmi prind panglica aurie de tricou, și-a dat seama că nu are așa ceva. Fără să stea pe gânduri, și-a desfăcut acul de siguranță din jurul panglicii ei și mi l-a întins. În gestul acesta mărunt – și mai cu seamă în cuceritoarea naturalețe care l-a însoțit – am citit spiritul de generozitate și dezinteresare al revoluției umbrelelor.
În intervențiile brutale de ieri și de alaltăieri ale contra-manifestanților s-a putut vedea imaginea răsturnată a protestelor. Cu forța fizică pe post de argument, într-o dezlănțuire feroce de ură și dispreț, contra-manifestanții au căutat să intimideze, să provoace, să instileze sentimentul că protestele nu au susținerea masselor. Au ignorat însă un lucru elementar: poți cu ușurință demantela o baricadă improvizată pe un bulevard, dar nu poți compromite tot atât de ușor spiritul care a făcut acea baricadă posibilă.

Zilele acestea s-a creat în Hong Kong un clivaj ideologic fără precedent, un clivaj care nu va putea fi depășit multă vreme de acum înainte, indiferent de soarta mișcării de protest. De o parte sunt mai cu seamă tinerii educați, care aspiră la democrație și la independență politică reală. Ei sunt cei care umplu zi și noapte străzile la Admiralty, la Causeway Bay, la Mong Kok, sperând să devină agenții istoriei și artizanii propriului viitor. De cealaltă parte se regăsesc generațiile care, formate în colonialism, s-au deprins să păstreze o distanță sigură față de politic. Sunt cei care cred în virtuțile de origine confuciană ale moderației și conformismului și cei care se tem că instabilitatea ar putea afecta sever interesele economice ale insulei.

Fracturile între idealism și realism, modernitate și confucianism, politic și economic, occidentalism și orientalism durează, desigur, de multă vreme în Hong Kong, dar existența lor era până acum una discretă. Aveau statut de secrete publice – lucruri de care toată lumea are habar, dar pe care nimeni nu le discută. Protestele au ridicat voalul secretivității și le-au azvârlit în prim-planul spațiului public. Vizibilitatea subit obținută nu numai că a amplificat dihotomiile, dar a făcut necesară și o poziționare individuală precisă în raport cu ele. Acum nu mai e loc de ambiguități, oscilații și dublu limbaj, ci doar de opțiuni rezolute și asumate. Viitorul a început deja.”

http://spatiimici.com/2014/10/05/manifestatii-contra-manifestatii-clivaje/


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 184 other followers