Contre vents et marées: Monica Macovei și resurecția speranței

19/09/2014

Cei care prevesteau eșecul Monicăi Macovei în campania pentru strângerea celor 200.000 de semnături s-au înșelat. Nu numai că le-a obținut, dar a depășit cu mult acest prag. Eroarea pesimiștilor (mă refer la cei de bună-credință) a fost că au subestimat forța de mobilizare spontană a celor care nu mai suportă cinismul, corupția și minciuna. Ni s-a spus că Monica nu are un partid care să o susțină. Eu cred că tocmai aici se află secretul popularității ei crescânde, în independența ei politică asumată. Mai precis, în ceea ce, într-un articol scris împreună cu Marius Stan, numeam altruismul civic. Este vorba de o forță galvanizantă, de un dinam politic și moral pe care partidele Establishment-ului nu-l înțeleg, îl ignoră și îl desfid. Ceea ce părea o utopie acum câteva săptămâni, este azi o șansă reală. Monica Macovei poate intra în turul doi. Atunci se vor despărți apele. Cetățenii României vor putea alege între marele măsluitor al adevărului și consecventa apărătoare a dreptății.

Au vorbit pentru Monica Macovei oameni din toate categoriile profesionale: de la filosoful Gabriel Liiceanu, la criticul de artă Pavel Șușară, de la profesoara Mihaela Miroiu și profesorul Marian Preda, la jurnaliștii Andrei Gheorghe și Dragoș Ghițulete,  de la cântăreața de etnojazz Maria Răducanu, la analistul politic Cristian Ghinea. Au vorbit scriitorul T. O. Bobe și cântăreața Mihaela Mihai. Lista e lungă, am pomenit doar unele nume. Îi invit pe cititori să meargă pe site-ul campaniei la rubrica “Testimoniale” și vor vedea.

Nu știu alt candidat care să fi magnetizat atâtea voci proeminente. Dar, cel mai important, este că vorbesc pentru Monica Macovei oamenii simpli și curați ai acestei țări, cetățenii care s-au săturat de balivernele unor politicieni pentru care statul de drept este un inamic personal iar drepturile omului sunt doar vorbe-n vânt. La un ceas când speranța părea surghiunită, Monica Macovei a făcut-o să renască.

Monica Macovei ia în serios responsabilitatea funcției prezidențiale. Pentru ea nu este vorba de un podium al gloriei ori de un eșafodaj al extravaganțelor narcisiste. Sobră fără a fi austeră, evitând stridențele de orice natură, atentă la nuanțe și deschisă către dialog, candidata prezidențială Monica Macovei simbolizează un nou tip de președinte. Nu se definește prin recursul la ironii și polemici, nu aruncă vorbele spre a face plăcere unora și altora, nu face băi de mulțimi. Nu critic aici o persoană anume, vorbesc despre un stil politic proaspăt. Ca președinte, Monica Macovei ar fi un compas, o busolă, un hub uman de idei și propuneri, un partener în proiecte, un arbitru social, capabil și dispus să se întâlnească, atunci când situația o va cere, cu varii grupuri de protestatari, pe diferite subiecte. Ar fi ceva nou, o paradigmă complet schimbată în raport cu toți președinții pe care i-am avut. 

 http://www.contributors.ro/politica-doctrine/pentru-monica-macovei-poarta-noastra-catre-normalitate-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

http://macoveipresedinte.ro/sustinatori/

 


Sa fii altfel decat ei: Despre altruismul civic al Monicai Macovei

16/09/2014

Alegerile prezidentiale din acest an pot genera o mult asteptata despartire a apelor. Mi se spune ca m-as aventura in directia a ceea ce se numeste gandirea dezideratativa (wishful thinking). Sper ca nu. Judecatile si analizele pe care le propun se intemeiaza pe fapte, pe informatii verificabile. Monica Macovei chiar este altfel de cat majoritatea coplesitoare a unei clase politice lipsita de atasamente valorice si inclinata spre blat, aranjamente de culise si trafic de principii.

Intr-un articol scris impreuna cu bunul meu prieten, politologul Marius Stan, spuneam ca Monica Macovei simbolizeaza altruismul civic. Este vorba de o viziune care plaseaza cetateanul, cu ale sale drepturi inalienabile, in centrul unui proiect politic menit sa duca la modernizarea institutionala, economica si sociala a tarii. Nu exista nimic elitist in ceea ce sustine Monica Macovei.

Cu prilejul recentei vizite la Timisoara, Monica Macovei a reafirmat, in termeni cat se poate limpezi si de transanti dogoritoarea actualitate a Punctului 8 al Proclamatiei din martie 1990: “Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara își păstrează și în acest moment actualitatea, iar desăvârșirea Revoluției începute în Decembrie 1989, la Timișoara, presupune finalizarea acesteia, prin aflarea adevărului istoric și prin identificarea și pedepsirea celor care se fac vinovați pentru crimele comise. În plus, mai este nevoie și de reformarea clasei politice, astfel încât România să scape de monopolul instituit de partidele politice și să devină o Românie a “oamenilor vii, creativi și inteligenți.”

Am mai spus-o, o repet: Monica Macovei a ales sa traiasca in adevar, sa fie vocea celor fara de voce. Este o optiune asumata pe care, eu unul, o admir si o respect. Si nu sunt nici pe departe singur. Este vorba de o viziune a politicului inrudita cu aceea a lui Vaclav Havel, marele disident si primul presedinte al Cehoslovaciei eliberata de comunism, apoi presedintele Republicii Cehe: “Oricat de ridicol si donquijotesc poate sa sune acest lucru astazi, un lucru mi se pare cert– faptul ca este responsabilitatea mea sa accentuez, mereu si necontenit, originea morala a oricarei politici autentice, sa subliniez semnificatia valorilor si standardelor morale in toate domeniile vietii sociale, inclusiv economia, si sa explic ca, daca nu incercam, in noi insine, sa descoperim ori sa redescoperim ori sa cultivam ceea ce eu numesc o ‘responsabilitate mai inalta’, lucrurile vor merge teribil de rau in tara noastra.” (Vaclav Havel, “Summer Meditations”, 1991)

Ceea ce cerea “Proclamatia” era o asanare a sferei publice, o retragere din scenă, macar pentru cativa ani, a celor direct responsabili, ca personaje importante ale aparatului de partid, guvernamental si al Securitatii. “Proclamatia” cerea denomenclaturizarea, deci decomunizarea Romaniei. Punctul 8 propunea concret si fara echivoc lustratia. FSN-ul i-a acuzat pe autorii “Proclamatiei”, intre care regretatul George Serban (nascut acum 60 de ani, pe 25 iunie 1954, plecat dintre noi scandalos de devreme), de extremism, ba chiar si de fascism. Neo-fesenistii de tip Ponta se simt direct primejduiti de Monica Macovei si de valul civic pornit sa sustina candidatura ei. De aceea declama ei stupidul slogan al “debasificarii”. Ponta si ai lui se tem de Monica Macovei pentru ca traieste in adevar. Ei se scalda in minciuna.

Romania nu are nevoie de “debasificare”, ci de o ruptura irevocabila cu practicile si traditiile nomenclaturiste. Romania are nevoie de intarirea, nu de slabirea institutiilor care responsabilizeaza clasa politica si pe oligarhi. Romania are nevoie de moralitate in politica, nu discursuri sforaitoare despre o “noua Mare Unire”. Suna idealist? Poate. Dar de cand sunt idealurile demne de dispret in politica? Nu au fost idealisti cei care au sperat, in vremea noptii totalitare, ca va veni momentul cand dictatura se va prabusi? Nu au fost idealisti cei care au crezut in idealul Romaniei Mari, al intregirii tarii? Nu au fost idealisti disidentii Europei de Est cand se opuneau unui aparat de represiune aparent omnipotent?

Tocmai pentru ca reafirma rolul crucial al idealurilor in politica, tocmai pentru ca traieste sub semnul altruismului civic, Monica Macovei chiar este altfel decat cei pentru care totul este de vanzare. Nu cred catusi de putin ca majoritatea cetatenilor Romaniei vrea sa fie ca “ei”. Dimpotriva, cred ca majoritata civica vrea ca liderii politici sa fie altfel, adica onorabili, cinstiti, credibili.

Vladimir Tismaneanu este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland din Statele Unite si autor a numeroase carti intre care “Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel” (Polirom, 2007) si “Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc” (Humanitas, 2014).

Articol aparut pe portalul online ziare.com:

http://www.ziare.com/monica-macovei/candidat-prezidentiale/invitatii-ziare-com-vladimir-tismaneanu-sa-fii-altfel-decat-ei-despre-altruismul-civic-al-monicai-macovei-1322199

 


Monica Macovei, revoluţia neterminată și spiritul Timișoarei

11/09/2014

In memoria lui George Serban (1954-1998)

Daca există un candidat prezidential care intruchipează spiritul “Proclamatiei de la Timișoara” din martie 1990, numele său este Monica Macovei. Ceea ce cerea “Proclamatia” era o asanare a sferei publice, o retragere din scenă, macar pentru cativa ani, a celor direct responsabili, ca personaje importante ale aparatului de partid, guvernamental si al Securitatii. “Proclamatia” cerea denomenclaturizarea, deci decomunizarea Romaniei. Punctul 8 propunea concret si fara echivoc lustratia. FSN-ul i-a acuzat pe autorii “Proclamatiei”, intre care regretatul George Serban (nascut acum 60 de ani, pe 25 iunie 1954, plecat scandalos de devreme dintre noi), de extremism, ba chiar si de fascism. Neo-fesenistii de tip Ponta se simt direct primejduiti de Monica Macovei si de valul civic pornit sa sustina candidatura ei. De aceea declama ei stupidul slogan al “debasificarii”.

“Proclamatia” i-a isterizat pe nomenclaturistii grupati in jurul tandemului Iliescu-Roman. Astazi, campania Monicai Macovei ii scoate din minti pe toti cei care, explicit sau implicit, mizeaza pe perpetuarea pontocratiei, acest avatar al sistemului Iliescu. La fel, explodeaza de furie varii fosti securisti, canaliile interlope, traficantii de principii, demagogii de ultima speta pozand in apostoli ai patriotismului, expertii in echidistanta si favoritii macabrelor “antene”. Ii vezi scriind texte dezarticulate, panicate, pamflete veninoase ce se vor analize, in care incearca sa conteste nu doar sansele Monicai Macovei, dar si independenta ei. Monica Macovei a primit in 2006 Premiul “Speranta” din partea Societatii Timisoara. Monica Macovei nu a inselat sperantele celor care i-au acordat acest premiu.

 

Este asadar o veste buna ca europarlamentarul Monica Macovei, aflată în plină campanie de strângere de semnături pentru depunerea candidaturii la alegerile prezidențiale, a mers la Timișoara. Ea a participat la o dezbatere organizată de Societatea Timișoara și va merge, sâmbătă, la slujbă la Catedrală.

Europarlamentarul Monica Macovei este invitată vineri la dezbaterea „Educația și cultura – o prioritate pentru România”, la care participă profesori universitari și oameni de cultură din Timișoara. Aceasta este organizată de Societatea Timișoara și are loc, de la ora 10, la Salonul Vega, în Bastionul Theresia. Sâmbătă, Monica Macovei se va întâlni cu voluntarii care o ajută să strângă semnături și va vizita cele trei corturi amplasate în Timișoara în acest scop. De asemenea, tot sâmbătă, de la ora 10, Monica Macovei va participa la slujba de la Catedrala Mitropolitană, iar de la ora 14 va vizita Muzeul Memorialul Revoluției.

Legătura dintre Monica Macovei si Societatea Timisoara durează de ani de zile si exprimă o viziune comună despre relatia dintre libertate, democratie, justitie si memorie. Legalitatea nu poate fi considerată pe deplin consolidată cata vreme memoria este mistificată, manipulată si utilizata in scopuri politice. Educatia nu poate fi separată de educatia civică. Cultura libertătii nu poate fi despartită de cultura civică .

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/pentru-monica-macovei-poarta-noastra-catre-normalitate-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/Punctul 8 al Proclamatiei:

…propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti, candidatura la functia de presedinte al tarii. Presedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vina. Stim cu totii in ce masura era conditionata viata individului, de la realizarea profesionala pana la primirea unei locuinte, de carnetul rosu si ce consecinte grave atragea predarea lui. Activistii au fost insa acei oameni care si-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere nu prezinta garantiile morale pe care trebuie sa le ofere un Presedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei functii, dupa modelul multor tari civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Presedinte al Romaniei ar putea candida si personalitati marcante ale vietii culturale si stiintifice, fara o experienta politica deosebita. Tot in acest context, propunem ca prima legislatura sa fie de numai doi ani, timp necesar intaririi institutiilor democratice si clarificarii pozitiei ideologice a fiecaruia dintre multele partide aparute. De-abia atunci am putea face o alegere in cunostinta de cauza, cu cartile pe fata.http://proclamatia.wordpress.com/

Update. Iata un fragment din declaratia Monicai Macovei facuta azi la Timisoara, la intalnirea cu oamenii de cultura din acel oras:

Una dintre priorităţile mele ca preşedinte este să terminăm Revoluţia din Timişoara – ceea ce am numit revoluţia neterminată. Este neterminată atâta timp cât nu ştim adevărul despre revoluţie şi atâta timp cât cei care au omorât direct sau au fost complici nu sunt pedepsiţi, atât în Timişoara cât şi în Bucureşti, Sibiu şi alte oraşe. Vreau să termin Revoluţia de la Timişoara prin dreptate pentru victime şi prin adevăr. Ancheta să continue şi datorită mie, poate, pentru că eu am scris acel proiect de lege prin care omorul a devenit imprescriptibil”, a spus Macovei, la Timişoara.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/monica-macovei-%c8%99i-spiritul-timi%c8%99oarei/

http://macoveipresedinte.ro/posts/vladimir-tismaneanu-revolutia-neterminat-si-spiritul-timisoarei


De ce conteaza Monica Macovei: Libertate, egalitate, dreptate

08/09/2014
Monica Macovei conteaza pentru ca lupta pentru deplina egalitate a cetatenilor in fata legii si impotriva oricarei vatamari a libertatii!
Monica Macovei conteaza pentru ca este verticala, pentru ca nu practica dubla gandire si dublul limbaj, nu marseaza la intrigi bizantine si lovituri de pumnal pe la spate!
Monica Macovei conteaza pentru ca este adepta spatiilor deschise, iar acolo unde unii inchid usile, ea le deschide!
Monica Macovei conteaza pentru ca este o europeana autentica, nu o facatura insetata de bani si privilegii!
Monica Macovei conteaza pentru ca ii pasa sincer de victimele comunismului si lupta pentru drepturile lor!
Monica Macovei conteaza pentru ca stie ca, intr-o democratie, tacerea in jurul samavolniciei este ea insasi o forma de samavolnicie!

Monica Macovei conteaza pentru ca in spatiul public romanesc, atat de viciat si poluat, ea este o voce curata!

Monica Macovei conteaza pentru ca actiunile ei ii fac pe borfasi sa stie ca nu pot conta pe intimidarea judecatorilor, ca legea nu poate fi incovoiata conform bunului lor plac!
Monica Macovei conteaza pentru ca este candidata tuturor cetatenilor cinstiti, indiferent de categoria sociala, de originea etnica, de afilierea religioasa, de gen si inclinatii ori de meridianul unde se gasesc!
Monica Macovei conteaza pentru ca prin alegerea ei ca presedinte al Romaniei puterea poporului va apartine poporului si NU unei uzurpatoare oligarhii cleptocratice!
Monica Macovei conteaza pentru ca se gandeste la tara inainte de a se gandi la ea insasi, pentru ca iubeste traditiile democratice si pretuieste modernitatea, pentru ca intruchipeaza altruismul civic, pentru ca nu se teme sa-si asume sarcini care i-ar speria pe atatia altii, pentru ca este curajoasa, onesta si principiala!

Motive pentru care o sustin pe Monica Macovei cat pot de tare! 

Ii indemn pe toti prietenii mei, pe toti cei carora le pasa de soarta acestei tari, sa faca la fel!

Photo

 


Pentru Monica Macovei: Poarta noastră către normalitate! (Articol de Vladimir Tismaneanu si Marius Stan)–Updated

07/09/2014

Facem parte, autorii acestui articol, din generații diferite. Dar credem împreună într-un număr de valori esențiale, un indispensabil minimum al onoarei. Să numim aceste valori repere ale demnității ființei umane. Ale libertății, decenței și civilității. Ale unei democrații netrucate, capabilă să se cunoască pe sine și să-și asume responsabil trecutul traumatic. Suntem solidari cu Monica Macovei în numele acestor valori pe care, suntem convinși, candidatul nostru asumat le susține exemplar. Monica nu este un produs mesianic închipuit și artificial, ci, cât se poate de simplu și curat, poarta noastră către normalitate!


Datele dilemei:

Se dă un set de alegeri în care candidații se întrec pentru o variabilă comună observabilă (destinul acestei țări pe următorii ani) și pentru o variabilă imperceptibilă votanților, dar nu și candidaților (competiția pentru adevăr). Se întâmplă apoi că tocmai această variabilă imperceptibilă creează o legătură între ofertele observabile pe care le fac candidații asupra variabilei observabile și profitul final al votanților. Legătura poate fi interpretată ca o “însușire”, ca o posibilitate de dezvoltare. Dacă vreți, ca un avantaj pe care un candidat îl are asupra celorlalți. Când privim (fie și pentru o secundă) în afara noastră, când încercăm să cuprindem lumea înconjurătoare cu toate facultățile de care suntem capabili, această “însușire” ne poartă din tărâmul lui “a visa după aceleași reguli” în cel al “vieții ca vis al fiecăruia în parte”. Vouă cum v-ar plăcea să visați?

Competiția electorală între candidații din câmpul politicii temperează cumva abilitatea acestora de a păcăli votanții (artificii de campanie și de promovare) în sensul în care competitorii avantajați de dimensiunea lor imperceptibilă (Monica Macovei) au (mai ales!) un mare imbold de a-și face știută această dimensiune (adevărul).

Monica Macovei poate părea astăzi un așa-numit “underdog”, candidatul împotriva tuturor probabilităților. Știm cu toții, iar dacă nu, ar trebui să o facem, că politica este (și) despre revelații și simboluri. Despre o ofertă cu noi informații. Lăsați la o parte pentru o vreme comportamentul electoral transmis generațional și concentrați-vă pe acceptarea, confirmarea și filtrarea noilor informații pe care vi le poate aduce un candidat precum Monica Macovei! Un alt lucru esențial de care trebuie să ne convingem foarte curând este acela că niciun candidat nu riscă intrarea într-o astfel de cursă când nu ar trebui să o și câștige. Monica Macovei ființează în această ecuație politică a anului de grație 2014 pentru că ea ar trebui (1) să câștige, dar și (2) să ofere informația imperceptibilă și esențială: adevărul.

Datele soluției:

Statul actual a devenit (a rămas) un terifiant Leviatan. Nu era foarte eficient nici statul precomunist, dar, cu toate acestea, era o monarhie constituțională veritabilă. Republica lui Ion Iliescu a acumulat toate defectele României, atât cea precomunistă, cât și cea comunistă. Este (încă) vorba de un sistem clientelar, în care totul se tranzacționează, inclusiv, în atâtea cazuri pe care le cunoaștem, principiile. Criza este totuși pe cale de a se termina (poate suntem prea optimiști, dar cu siguranță bine intenționați). Importantă rămâne consolidarea statului de drept, responsabilizarea celor învestiți cu funcții publice. Este un exercițiu permanent de care depinde mereu viitorul nostru. Acest lucru nu se poate face în absența justiției independente. De aceea a deranjat atât de tare ceea ce încerca să facă Monica Macovei. Depinde de noi să construim inițiative în media, în spațiul civic. Privim astăzi la ceea ce se petrece în blogosferă… Spunea o mare antropoloagă americană, Margaret Mead: “Nu vă îndoiți că doi sau trei oameni pot schimba lumea. De fapt, doar astfel s-a schimbat lumea”.

Monica Macovei a început să transforme lumea cu ani în urmă, cât se poate de concret și dedicat. Nu doar prin înființarea DNA, ci și prin ameliorarea vitală și chintesențială a unei legislații care privește direct procesul de administrare a trecutului. A scris legea 27/2012 (adoptată în martie, același an) care modifica un Cod Penal perimat și prevedea ca infracțiunile contra umanității, de genocid și de război, să nu se prescrie, indiferent de data la care au fost comise. Cu alte cuvinte, să poată fi cercetate oricând, iar cei care au estropiat vieți și destine să fie trași la răspundere.

Contracandidatul din 2014 al Monicăi Macovei, premierul plagiator, nu putea face decât să imite acest comportament exemplar și prea puțin perceptibil cetățenilor-alegători. Prin agenți politici bine plasați în poziții-cheie (de pildă, Andrei Muraru, fostul președinte numit al IICCMER și actualul consilier al altui posibil contracandidat, Klaus Iohannis), premierul care copiază și mimează a încercat să-și atribuie această temă în exclusivitate. A încercat, cu alte cuvinte, să reinventeze prin rapt un proces profund de condamnare a crimelor comunismului, început în 2006 prin condamnarea din Parlament, și continuat de persoane pricepute și oneste precum Monica Macovei. Nimic nou, am spune, însușirea muncii și calității altora pare a doua natură a candidatului populist pe nume Victor Ponta. Lucrurile trebuie însă așezate în matca lor naturală, adevărul trebuie rostit până la capăt: toate cazurile de torționari (Vișinescu ori Ficior) trimiși în judecată pentru comiterea de infracțiuni contra umanității în perioada comunistă se bazează pe legea gândită și redactată de Monica Macovei!

Aceasta este cu adevărat variabila imperceptibilă publicului larg a candidatului Monica Macovei iar soluția este, în chip cât se poate de natural, creditarea acelor concurenți electorali care au demonstrat deja, fără urmă de echivoc, că se pricep, își doresc și pot schimba fața lumii în care trăiesc. Între ofertele observabile ale altor candidați (le știm prea bine, le știe și Monica) și profitul final al votanților se așterne, cum spuneam, această punte de legătură care este implicit și o însușire. Calitatea imperceptibilă a Monicăi Macovei (onestitatea transpusă în competență și dedicație) trebuie astăzi transformată în informație esențială și în pilon moral în jurul căruia se poate construi un proiect politic pe termen mediu și lung.

Soluția pe care o imaginează autorii acestui text rezidă astăzi în votul dat unui candidat de natura Monicăi, o persoană care a demonstrat altruism civic total (Ce altceva este un sistem de sancțiuni just, raționalizat, măsurat și competent? Ce altceva este proprietatea termenilor? (aviz impstorilor care au confiscat cinic și impudic o temă atât de sensibilă precum cea a trecutului nostru traumatic) Ce altceva este un cod just de legi care pune ordine în mecanismele de funcționare ale unei societăți post-dictatoriale? Ce altceva este rezultatul concret al acestei direcții terapeutice în cultura juridică a unei nații? Ce altceva este statul de drept? Ce altceva este mult râvnita domnie a legii? Ce altceva este lucrul bine făcut, cu deplin profesionalism, de persoane care nu au alt scop decât interesul public?). Altruismul civic total, iată ce o animă pe Monica Macovei!

În fine, Monica Macovei este persoana care a făcut mereu ceea ce trebuia făcut, fără populisme ieftine și circuri de presă. Candidatul Macovei vine astăzi în fața celor care urmează a decide soarta României pe următorii ani și le spune că variabila imperceptibilă a oamenilor de calitate (adevărul) trebuie să devină, în sfârșit, știre și informație de interes public! Și, într-un anume sens, a pune ștampila pe Macovei înseamnă a valida o anume etică politică, socială și profesională. În contra minciunii, în contra promisiunilor deșarte, a mitei electorale, a atribuirii prin furt a muncii altora (și câte altele din același registru), soluția Macovei este, la rigoare, o întoarcere la normalitatea la care am visat cu toții atunci când, în sfârșit, ne-am îngăduit dreptul de a o face. În numele tuturor acestor valori esențiale enunțate, ținem să repetăm acest lucru: Monica nu este un produs mesianic închipuit și artificial, ci, cât se poate de simplu și curat, poarta noastră către normalitate!

Update: Premierul plagiator crede “ca efectele asupra societatii romanesti lasate de cei 10 ani de regim Traian Basescu sunt destul de asemanatoare cu cele lasate de regimul nazist in Germania”. A compara “regimul Basescu” cu national-socialismul este o aberatie din punct de vedere istoric si o abominatiune din punct de vedere moral. Este vorba in acest caz de o analogie halucinanta care jigneste memoria milioanelor de victime ale nazismului. Speram ca Institutul “Wiesel”, aflat in subordinea premierului, ii va atrage atentia asupra imensei gafe, daca (doar) despre gafa este vorba. Victor Ponta, iata, nu este tufa de Venetia doar la istoria comunismului, ci si la aceea a fascismului. Pe scurt, este tufa de Venetia la istorie in general…

http://tismaneanu.wordpress.com/2014/08/01/tufa-de-venetia-victor-ponta-si-istoria-bolsevismului/

Pentru comentarii:

ttp://www.contributors.ro/politica-doctrine/pentru-monica-macovei-poarta-noastra-catre-normalitate-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/


Pentru Monica Macovei: Sa nu mi se spuna ca suntem putini!

02/09/2014

Sunt dintre aceia care vad in candidatura Monicai Macovei o sansa unica pentru asanarea vietii politice din Romania. Sa nu mi se spuna ca suntem putini. O mare antropoloaga americana scria: “Sa nu credeti ca un mic grup de cetateni angajati si capabili de reflectie nu pot schimba lumea. In fapt, este singurul mod in care se schimba lumea”. Nu exista nicio fatalitate electorala, depinde de noi ca vocea celor fara de voce sa fie auzita. Monica Macovei este aceasta voce.

O privesc pe Monica Macovei drept cea mai credibila exponenta, in viata publica a Romaniei contemporane, a valorilor care au inspirat revolutiile anti-totalitare diun 1989. Ma gandesc la acea sinteza dintre moralitate si politica pentru care a pledat Vaclav Havel.

Mai presus de orice, comunismul a insemnat dispretul pentru lege. Regimul comunist, in orice tara a functionat sau functioneaza, este unul al faradelegii. Impotriva faradelegii lupta Monica Macovei.

Monica Macovei are un plan pentru o Romanie moderna, prospera, deschisa spre valorile Vestului democratic. Monica Macovei este garanta unei constructii democratice in care cinstea sa fie rasplatita, iar hotia sa fie pedepsita. Un vot pentru Monica Macovei inseamna un vot pentru adevar, pentru demnitate, pentru cinste. Voi vota pentru Monica Macovei.

 

 


Recomandare de lectura: Andrei Cornea si conditia tragica a libertatii (Updated)

20/08/2014

“Miracolul” lui Andrei Cornea (Humanitas, 2014) este printre cele mai bune cărți de filosofie politică pe care le-am citit în anii din urmă. Când spun bună, mă gândesc, ca și în cazul “Omului recent” de H.-R. Patapievici, la valoarea morală a cărții, la prospețimea ideilor ei, la originalitatea intuițiilor și la coerența demonstrației. Prin rigoare, prin tematică, prin pasiunea gândului și vocația literară de excepție, această carte îl plasează pe Andrei Cornea în compania unui Leszek Kołakowski. Nicidecum un epigon kołakowskian, ci un spirit afin, un partener de reflecție al marelui gânditor pentru care, la fel ca pentru filosoful român, teodiceea raționalizată a lui Hegel simbolizează una din marile capcane spirituale ale vremurilor moderne. Ne amăgim, spune Andrei Cornea, cu gândul că istoria universală ar avea un plan ascuns, că, asemeni unui tunel, ar avea un capăt, un terminus ad quem unde lumina va pogorî asupra muritorilor în ceea ce Hegel numea coincidența subiect-obiect. O coincidență pe care tânarul Lukács o regăsea, ca transcendere a reificării, în conștiința de clasă a proletariatului, acea clasă Mesia a istoriei celebrată de tânărul Marx.

Condorcet venera progresul istoric, acest mit al modernității, și a terminat sub ghilotină. Lenin a spus că socialismul înseamnă “puterea sovietelor plus electricitate”. N-a înțeles că urmașul său era, spre a relua o formulare a unui vechi bolșevic, un “Genghis Han cu telegraf”. Lev Troțki exulta scriind despre Omul Nou. A murit primind o lovitură de piolet în creștet, în august 1940, la Coyoacán, de la Omul Nou, Ramón Mercader, agentul NKVD-ului. N-a mai apucat să sfârșească biografia celui pe care îl numea Cain-Djugașvili.

Departe ca libertatea să fie un dat neproblematic, o vocație a speciei noastre, ea este mereu periclitată, iar triumful său final este cel puțin îndoielnic. Condiția libertății, o temă despre care au scris Isaiah Berlin, Albert Camus, Karl R. Popper, Erich Fromm, Ernest Gellner, N. Steinhardt, Constantin Noica, Jan Patočka, Václav Havel, Hannah Arendt, Raymond Aron, Alain Finkielkraut, Roger Scruton, Tzvetan Todorov, John Gray, Judith Shklar, Tony Judt, spre a numi câteva figuri majore ale gândirii contemporane, este una tragică, nicidecum garantată de cine știe ce inevitabilitate istorică. Determinismul marxist, ecou al celui hegelian, este de fapt un optimism istoric care face din revoluție divinitatea timpurilor noastre. Iar revoluția nu este altceva decât apoteoza schimbării. Într-o asemenea viziune, într-adevar, “tot ce există merită să piară”. Vin apoi anarhiștii lui Bakunin să ne spună că “pasiunea distrugerii este creatoare”. Tradiția este dinamitată ca vetustă, osificată, mortificată. Adevărul este relativizat în numele diferențelor culturale, religia este denunțată ca miraj (îndeosebi dacă e vorba de iudeo-creștinism).

Filosoful român își începe demersul demistificator gândind ce s-a petrecut în teribila, buimăcitoarea și atât de frustranta vară a anului 2012. Ne-am trezit cu toții atunci, asemeni lui Gregor Samsa, ca simple viețuitoare supuse unui experiment liberticid. Am simțit, subit, că libertatea poate fi distrusă cât ai clipi din ochi, că pentru mulți, chiar foarte mulți dintre semenii noștri, libertatea este de-a dreptul insuportabilă. În anii weimarieni, când Germania s-a bucurat de cea mai democratică dintre constituțiile europene ale vremii, Erich Fromm a descoperit că există ceea ce el a numit teama de libertate. Libertatea înseamnă risc, pariu, incertitudine, impune așadar alegeri ce se pot dovedi fatale. Totalitarismul nu a funcționat, arată Andrei Cornea, doar prin constrângere, prin violență și teroare. El a fost interiorizat și ca șansă de a evada din libertate, ca adăpost, ca refugiu pentru ființa înfricoșată, rătăcită într-o lume plină de neprevăzut și de primejdii.

Nu l-aș numi pe Andrei Cornea un pesimist. Este însă, fără îndoială, un moralist sceptic. A învățat din nenorocirea veacului trecut că orice promisiune utopică sfârșește în delir concentraționar. Știe că doctrina libertății absolute nu are cum să nu culmineze, așa cum a intuit Dostoievski, în despotismul total. Una din cărțile citate frecvent de Andrei Cornea este “Zeul care a dat greș”. Este și una din cărțile mele favorite. Aflăm acolo o fenomenologie a rupturii cu orice certitudini înghețate. În egală măsură, este și o analiză spectrală a ceea ce André Malraux a numit iluzia lirică, iar Arthur Koestler a descris drept sentimentul oceanic. Există o chemare a fraternității, un magnetism al comunității căruia libertatea cu greu îi poate contrapune un fior asemănător. Noile fundamentalisme, inclusiv islamismul, mizează tocmai pe acest spirit gregar, pe bucuria de a fi o parte a totalității absorbante, înglobante, generatoare de confort psihic, fie și pe marginea abisului. Un citat din această carte extrem de densă și incitantă surprinde viziunea atât de lucidă și, aș zice, de amar-melancolică a lui Andrei Cornea: “…înțeleasă ca autodisciplinare creatoare permanentă și nu ca bun plac sau asuprire rebotezată pompos ‘necesitate înțeleasă’, libertatea în toate formele ei a rămas mereu o făptură pipernicită, ușor de strivit și greu, aproape imposibil de resuscitat; iar ținerea ei în viață, cu toată aparatura de reanimare socio-politică de azi, se arată extrem de costisitoare–prea costisitoare, vai, se plâng unii”.

Și totuși, îndrăznesc să spun, există o speranță care subzistă contre tout espoir. Este speranța care a ținut-o în viață pe Anna Ahmatova atunci când dispăreau, uciși sau deportați, toți cei apropiați ei. Este speranța care l-a făcut pe Vasili Grossman să scrie “Viață și destin”. Este speranța lui Ivan Denisovici din finalul romanului lui Aleksandr Soljenițîn care a zguduit despotismul comunist. Este speranța celor fără de speranță despre care a scris Walter Benjamin la începutul erei naziste. Să o recitim, așadar, pe Hannah Arendt, să medităm la cuvintele cu care se încheie una din cărțile mari ale umanității, “Originile totalitarismului”, o carte pe care, știu sigur, Andrei Cornea o prețuiește, ca și mine, în cel mai înalt grad: “Dar e de asemenea adevărat că fiecare sfârșit în istorie cuprinde în mod necesar și un nou început; începutul acesta este singura promisiune, singurul ‘mesaj’ pe care îl poate aduce vreodată un sfârșit. Începutul, înainte de a deveni eveniment istoric, este capacitatea supremă a omului; din punct de vedere politic, el este identic cu libertatea omului. Initium ut esset homo creatus est–’pentru a se face un început, a fost creat omul’, a spus Augustin. Începutul acesta este garantat de fiecare nouă naștere; el este, cu adevărat, fiecare dintre oameni.” (Originile totalitarismului, traducere de Ion Dur și Mircea Ivănescu, Humanitas, 2014, p. 589). Tragedie? Desigur. Dar una cu final deschis.

http://www.giftbooks.ro/editii-cu-autograf/406-miracolul-despre-neverosimila-faptura-a-libertatii-editie-cu-autograful-autorului.html

http://www.humanitas.ro/humanitas/zeul-care-a-dat-gre%C5%9F

http://www.contributors.ro/cultura/un-liberal-tragic-john-gray-si-mitul-progresului/

http://www.contributors.ro/cultura/pesimismul-lui-walter-benjamin-%c8%99i-ingerul-istoriei/

O precizare: In “Observator Cultural”, Ovidiu Simonca se ocupa de articolele mele din ultima vreme, inclusiv cel in care ii ripostam lui Victor Ponta pe tema absurdei comparatii dintre Monica Macovei si Ana Pauker. Ma trimite sa citesc ce-a scris prozatorul Norman Manea pe tema celei care, intre 1947 si 1952, a fost exponenta principala, alaturi de Gheorghiu-Dej, a unui regim criminal. Din cat tin minte, dl Manea a folosit in textele sale (si) cartea lui Robert Levy. Ii precizez domnului Simonca, pe aceasta tema, ca am fost referent editorial pentru cartea lui Robert Levy la University of California Press si ca pe coperta a patra a editiei americane se afla un citat (endorsement) din ce-am scris eu, alaturi de texte semnate de profesorii Istvan Deak si Daniel Chirot. Deci nu sunt chiar afon la subiect :) La randul meu, cutez sa-i recomand:

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/09/27/ana-pauker-si-religia-politica-stalinista/

De asemenea, dl Simonca citeaza, de pe blogul meu, un pasaj din articolul-replica pentru Victor Ponta. Intrucat citatul este incopmplet, il reiau aici: “Am trait sa o vedem si pe asta: apologetul lui Che Guevara (cel care a infiintat politia secreta a dictaturii castriste) si al maoismului, stangistul de cafenea numit Victor Ponta indrazneste sa o compare pe Monica Macovei cu Ana Pauker. L-a scos din minti faptul ca Monica Macovei a spus ca isi compara destinul politic cu acela al lui Nelson Mandela. Este vorba de valori politice, domnule Ponta, nu de identitati biografice! Dar sa admitem ca plagiatorului nu-i place asemuirea cu Nelson Mandela, i se pare un transfer de imagine pe care nu vrea sa il lase nesanctionat. Dar nu pricep nici in ruptul capului de ce presedintele unui partid dominat inca de matusalemul comunismului din Romania, Ion Iliescu, socoate ca Ana Pauker a fost o nemernica. Dimpotriva, companero Ponta, ar trebui sa puneti flori, in calitatea Dvs de cripto-comunist, oriunde se va fi afland urna “inflacaratei militante”!”

Nu fara legatura cu dl Simonca, iata un citat din cartea despre care scriu mai sus: “In acea vara s-au scurs saptamani intregi in care am asistat la ceea ce credeam ca nu se mai poate intampla intr-o tara din UE si NATO, in secolul XXI: am vazut cum se proferau, din partea celor mai importanti responsabili politici, inclusiv din partea presedintelui interimar, amenintari si somatii la adresa Curtii Constitutionale, a procurorilor si a justitiei in general, cum se pronunta de catre prim-ministru o nesfarsita suita de minciuni, am vazut o campanie mediatica de vilificare a presedintelui suspendat si a partizanilor sai, a unor intelectuali si scriitori ostili noii puteri, campanie de o violenta verbala fara precedent; am vazut amenintari cu interventia in strada in favoarea puterii a unui veritabil ‘Freikorps’ fascistoid de ofiteri in retragere.” A bon entendeur, salut!

http://www.observatorcultural.ro/Ce-tara*articleID_30652-articles_details.html

http://tismaneanu.wordpress.com/2014/08/18/victor-ponta-monica-macovei-mandela-si-mantia-anei-pauker/

Update: Foarte frumos articolul lui Sever Voinescu la cinci ani de la stingerea din viata a lui Leszek Kolakowski:

Pe 17 iulie 2009 a murit Leszek Kolakowski . A doua zi, firesc, toate ziarele poloneze au avut prima pagină de a doua zi îndoliată. La fel de firesc, presa românească nu a notat deloc această știre. Abia pe 20 iulie a apărut un semn – în ”Evenimentul Zilei” o convorbire in memoriam cu Vladimir Tismăneanu , un ardent admirator și un profund cunoscător al marelui polonez. Jurnaliștii noștri au decis că dispariția lui Leszek Kolakowski nu înseamnă mare lucru pentru românul contemporan. Poate că au dreptate. Nu mă pot opri să nu speculez amar nu atît pe seama ignoranței presei noastre, cît pe seama irelevanței pe care figura unuia dintre cei mai importanți intelectuali est-europeni ai ultimului secol o are pentru mica noastră republică îndesată în sine. După 2009, editura Curtea Veche, urmare a propunerilor aceluiași Vladimir Tismăneanu, a început să-i publice cărțile deschizînd astfel un șantier cultural pe cît de necesar, pe atît de important.

http://www.evz.ro/kolakowski.html

 


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 177 other followers