Despre snobismul mesianic: Vibranta luciditate a lui Paul Zarifopol

23/07/2014

 

Pentru Christina Zarifopol Illias

Sunt destui cei care par sa nu aiba alta treaba decat sa azvarle noroiul calomniei spre intelectualii democrati. Sunt destui cei care, intelectuali fiind ei insisi, se distreaza ponegrindu-si colegii. Cred ca este vorba de prelungirea unor reflexe totalitare precis diagnosticate, inca anii 20 ai secolului trecut, de catre Paul Zarifopol (1874-1934). Omagiul pe care il aduc aici acestui ganditor de superb rafinament este si un apel la urbanitate, civilitate, moderatie si fermitate, atribute in lipsa carora viata spiritului se atrofiaza in chip tragic. Daca ar fi apucat venirea comunistilor la putere, Paul Zarifopol, spirit neinregimentat si neinregimentabil, ar fi ajuns negresit dupa gratii.

 

Am recitit recent socant de actualul volum “Marxism amuzant” (editia aparuta la editura Albatros, in 1992) si am putut redescoperi farmecul irezistibil al analizelor acelui neintrecut stilist al ideilor. In scrisul ginerelui lui Gherea, prieten apropiat al lui Caragiale, atat de pretuit de Serban Cioculescu si de Alexandru Paleologu, se intalnesc sarcasmul vibrant, ironia stenica si pasiunea morala. Unele articole mi-au adus aminte de eseurile lui Andrei Plesu. Ca si Paul Zarifopol, admiratorul Blandului Baruch din Haga, al lui Montaigne si al lui Pascal, Andrei Plesu refuza sa se lase prins in formule ideologice procustiene, este un spirit liberal prin instinct si prin convingeri. La fel, sustinatori straluciti ai valorilor liberale precum H.-R. Patapievici si Andrei Cornea cu a lor consecventa pretuire pentru Raymond Aron, Isaiah Berlin, Karl R. Popper si Lesezk Kolakowski.

Este vorba, mai presus de toate, de cultivarea ratiunii si de respingerea relativismelor etice. Sa mai adaug ca Spinoza a fost unul din filosofii preferati ai lui Kolakowski si ca ganditorul polonez avea intense rezerve in raport cu pan-logicismul si pan-istorismul hegelian. Cea mai recenta cartea a lui Andrei Cornea, “Miracolul. Despre neverosimila faptura a libertatii”, aparuta anul acesta la Humanitas, recenzata de Ioan Stanomir in Revista 22, este, in multe privinte, un admirabil manifest kolakowskian. Scrierile lui Gabriel Liiceanu, indeosebi cele despre ura, cainta, responsabilitate morala, se inscriu in aceasta nobila traditie a apararii libertatii impotriva fortelor liberticide.

Textele lui Zarifopol culese in volumul “Din registrul ideilor gingase”, reluate in aceasta antologie prefatata de Al. Sandulescu, erau tot atatea semnale de alarma in raport cu spiritul gregar si cu cecitatea morala. Cenzurate in anii comunismului, ele fac parte din acel patrimoniu al gandirii democratice romanesti pentru a carei recuperare au facut atat de mult intelectuali precum Iordan Chimet, Virgil Nemoianu si Ioan Stanomir. Recomand aici articolul “De la Confucius la Karl Marx” aparut in aprilie 1927 in “Adevarul”. Nu stiu o descriere mai plina de amar haz a doctrinarului Cominternului, celebrul Karl Radek, condamnat ulterior in al doilea proces spectacol de la Moscova in 1937. Paul Zarifopol ii stia bine pe comunistii din Romania si nu doar de-acolo. Casatorit cu Stefania, fiica patriarhului social-democratiei romane, era cumnat cu unul dintre fondatorii PCdR, Alexandru (Sasa) Dobrogeanu-Gherea, ucis in timpul Marii Terori din URSS. Era cumnat si cu minunatul pianist si filosof care a fost Ionel Gherea. Fiul lui Paul si al Stefaniei, Cochi (Paul Zarifopol), a fost intemnitat de comunisti. Ion Ioanid il mentioneaza ca un detinut de o mare demnitate. A facut multi ani de puscarie si a iesit la amnistia din 1964. A trait pina la mijlocul anilor 80. Suprema ironie a istoriei, nepotul fondatorul socialismului romanesc modern avea sa faca puscarie politica in regimul comunist!

Ne aflam, asadar, la Universitatea cominternista pentru popoarele din Rasarit, “academia unde fiii Cerului absorb Marx filtrat ruseste”. Propagandistul en titre al Kremlinului se sustrage pentru cateva ceasuri treburilor sale presante: “Radek, ilustru printre tovarasi prin varietatea vocatiilor sale, face curs. Bocanci galbeni americani, pantaloni de culoarea cafelei cu lapte si o scurteica de piele, si profesorul marxist sade turceste in fata auditoriului, — situatie care se explica, pobabil, mai intai prin aceea ca persoanele sovietice se gasesc in continuu antrenament de inovare, si apoi ca simbol de curtenitoare dragoste pentru obiceiurile vechi ale rasaritului”. Fiii Cerului nu contenesc sa-l absoarba pe Marx, in pofida lectiilor unui secol atroce, la acest ceas in straiele oferite de Alain Badiou si Slavoj Zizek.

Nu stiu o mai patrunzatoare si mai actuala definire a radicalismului revolutionar rus decat cea oferita aici de Paul Zarifopol: “In capul revolutionarilor rusi exista de mult un mesianism politic. Mesia politica a lumii este poporul rus insusi cu sovietele in frunte”. Rationalist consecvent, Zarifopol a fost in egala masura atent la substratul mistic al religiilor seculare. L-a citit si l-a admirat pe Nikolai Berdiaev. A scris superb despre cartea acestuia “Spiritul lui Dostoievski”.

Paul Zarifopol a stiut sa distinga intre extazul profetic al revolutionarilor de profesie si ceea ce-a numit snobismul mesianic. Bolsevismul il tulbura, il inspaimanta si il “amuza” pe Zarifopol. Era ceea ce-as numi amuzamentul tragic: “Un prieten al lui Lenin ar fi spus ca marele dictator a invatat toata filosofia burgheza in sase saptamani. Socotind rezultatul, putem zice ca timpul acesta n-a fost prea scurt: ca filosof, Lenin are evident varsta aceasta”. Sa meditam asadar la aceste cuvinte de o neiertatoare exactitate despre ispita extremelor nihiliste si consecintele ei:

“Dreapta se zbate in utopia trecutului, stanga in cea a viitorului. Iar demonul istoriei pare sa-si fi pus la cale o bataie de joc statornica: aceasta intrecere nebuna in utopii el o rezolva, fara exceptie, printr-o realizare mediocra, care e ca un dus deopotriva batjocoritor pentru cei doi concurenti, infierbantati de asteptari direct opuse si egal amagitoare”.

Versiunea actualizata a articolului aparut in revista online LaPunkt:

http://www.lapunkt.ro/2014/07/21/un-stilist-al-ideilor-paul-zarifopol-si-snobismul-mesianic/

Recomandare:

http://www.humanitas.ro/humanitas/miracolul-0


Radio Europa Liberă, Securitatea şi jandarmii culturali

14/07/2014

Intelectual vorbind, sunt copilul Europei Libere. Chiar cu zgomotele de fond, inevitabile, emisiunile REL in romaneste nu mai erau bruiate dupa 1964. Stiam precis acest lucru de la tatal unui coleg de liceu cu care eram bun amic, inginerul ilegalist Iosif Scherman, un personaj fabulos care lucrase in serviciul de bruiaj (mergea des acolo, era situat undeva in Muntii Carpati). Poate sa fi fost unele momente de bruiaj, dar, in genere regimul a tolerat transmisiunie radiourilor occidentale, mai ales in perioada cand era laudata politica externa. Ceea ce nu inseamna ca nu exista o veritabila obsesie legata de REL. Jandarmul cultural Eugen Barbu, scriitor odinioara iconoclast convertit in megafon al partidului, a declansat atacurile inca din anii de relativa liberalizare (1966-1968), in paginile saptamanalului pe care il conducea (“Luceafarul”).

Ulterior, aceste campanii au fost exacerbate in paginile revistei “Flacara” condusa de Adrian Paunescu (v. mizeriile scrise de Dinu Sararu impotriva Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca) si in “Saptamana”, sub semnaturile liui Barbu, Vadim Tudor, Artur Silvestri si in “Luceafarul” condus de Nicolae Dragos, apoi de Nicolae Dan Fruntelata si Mihai Ungheanu. Temele saptamaniste au revenit in discursul vadimist de dupa 1989, dar nu numai acolo. Pot fi regasite in publicatiile FSN in 1990 (“Azi”, “Dimineata”) precum si in “Adevarul” condus de Darie Novaceanu. Despre fituici deschis securiste precum cea antifrastic numita “Europa” nici nu are sens sa mai vorbesc.

Revista “Agora”, condusa de scriitorul disident Dorin Tudoran, publicata in Statele Unite si difuzata clandestin in tara, s-a opus categoric si deschis isteriei patriotarde a grupului condus de Barbu si Paunescu. Monica Lovinescu si Virgil Ierunca faceau parte din comitetul editorial, au scris acolo articole esentiale. Paul Goma era unul dintre redactori. La fel, politologul american originar din Romania Michael Radu si subsemnatul. Radio Europa Libera a jucat un rol fundamental in informarea publicului din Romania privitor la actiunile disidente, la greva anticomunista din Valea Jiului (august 1977), la revolta muncitoreasca de la Brasov (noiembrie 1987). Amintesc aici alte nume importante: Preda Bunescu, George Cioranescu, Mircea Carp, Neculai Constantin Munteanu, Emil Georgescu, Emil Hurezeanu, Victor Eskenasy, Serban Orescu, Ioana Magura-Bernard, Raluca Petrulian, Max Banush, Liviu Floda (Andrei Brandus), Iustin Liuba, Constantin Alexandroaie, Silvia Cinca, Iacob Popper (controversat, stiu, dar a lucrat acolo si la un moment dat a fost o voce importanta). Ar merita sa vorbesc separat despre Ghita Ionescu si George Minden.

In cadrul serviciului de cercetare s-au scris texte esentiale pentru intelegerea situatiei din Romania. Ele au circulat in Vest, erau scrise in engleza. Intre cei care au lucrat in acel serviciu, ii amintesc pe Michael Shafir (ani de zile seful acestui departament), Vladimir Socor, Mihail Sturdza, Anneli Gabanyi, Dan Ionescu, Rene des Flers. Sa nu-i uit pe colaboratorii Monicai Lovinescu, intre care Alain Paruit pe care il cunosteam inca din tara (era fiul profesoarei mele private de franceza, doamna Christianne Herscovits) si Serban Cristovici, traducatorul cartii “Cetatea totala” de Constantin Dumitrescu, aparuta la Paris cu o postfata de Paul Goma. Trebuie mentionati, evident, Matei Cazacu, Alexandru Niculescu, Mihnea Berindei.

Alain, Serban, Claude Levinson (fiica Martei, buna prietena a parintilor mei, nascuta in Franta, facuse studii de indianistica la Moscova, maritata cu un jurnalist de la “Le Monde”) au fost traducatori devotati si de mare talent, merita recunostinta noastra. La emisiunea lui Nestor Ratesh de la Washington au colaborat de-a lungul anilor Matei Calinescu, Virgil Nemoianu, Michael Radu, Dorin Tudoran si subsemnatul.

Despre directorii Europei Libere am scris in articolul aparut chiar pe site-ul radio-ului.

http://www.europalibera.org/content/article/25449926.html

Ca Securitatea a incercat sa penetreze departamentul romanesc, nu incape nicio indoiala. Un exemplu este cazul Ivan Denes, descris de Ioana Magura-Bernard in amintirile ei si despre care am scris pe “Contributors”. Intre colaboratorii externi, tin sa-l amintesc pe Cornel Dumitrescu, avocat originar din Brasov, fiinta deschisa si inimoasa, super-informat la capitolul istoria comunismului romanesc, ulterior fondator, impreuna cu Dan Costescu, al saptamanalului “Lumea Libera Romaneasca”, publicat la New York.

Era in ianuarie 1983, daca nu ma inseala memoria, cand l-am cunoscut la sediul de pe Broadway al REL (sediul central era la Munchen, fireste). Mersesem acolo, invitat de Liviu Floda, sa-l intalnesc pe Vlad Georgescu, aflat intr-o scurta vizita la New York.

Am conversat cu Vlad vreme de doua ceasuri. Era delicat, prietenos, erudit, cu un remarcabil respect pentru idei. Avea un fin simt al ironiei si detesta orice fel de stridenta. Nu era omul semnelor de exclamare, al pamfletelor ad hominem. Primul sfat in legatura cu scrisul in engleza a fost: “Tine minte ca in lumea anglo-saxona nimic nu convinge mai mult ca dubiul”. Editorialele sale depun marturie, asemeni celor ale lui Noel Bernard, pentru pozitia sa ferma, dar intotdeauna argumentata cu calm, fara patos propagandistic in favoarea unei Romanii eliberata de dictatura comunista. Asa a inceput colaborarea mea saptamanala cu Europa Libera, o colaborare care, iata, dureaza si astazi…

Articol difuzat la postul de radio Europa Libera si aparut initial pe site-ul:

http://www.europalibera.org/content/article/25456922.html?nocache=1


Imbatabila armă a adevărului: Radio Europa Liberă și năruirea regimurilor comuniste

09/07/2014

Totalitarismul, o stim din clasica definitie data de Carl Friedrich si Zbigniew Brzezinski, inseamna, intre altele, totalul control al informatiilor de catre dictatura partidului unic, monopolul exercitat sistematic si constant asupra comunicatiilor de masa. Obsesia acestui control a marcat sistemele ideocratice, deci despotismele bazate pe suprematia unei ideologii cu pretentii deopotriva stiintifice si mantuitoare, din prima clipa, deci chiar din timpul lui Lenin. Sub Stalin, controlul informatiilor a devenit absolut draconic. Cenzura se aplica fara mila, accesul la radio era cat se poate de dificil. Razboiul Rece a fost nu doar unul politic si uneori militar, ci si unul informational. De nimic nu se temeau mai mult nomenclaturile din Blocul Sovietic decat de adevar.

In aceste conditii, în 4 iulie 1950, incepeau transmisiunile postului de radio Europa Liberă. Prima tara catre care s-a emis a fost Cehoslovacia. Aveau sa urmeze celelate state din Europa de Est si Centrala, precum si, prin postul de radio Libertatea (Svoboda), catre republicile Uniunii Sovietice. Filosofia care a stat la baza transmisiunilor Europei Libere era una a pluralismului, adica opusul discursului cu ambitii infailibile al propagandei oficiale comuniste. Postul de radio românesc a tinut la curent, vreme de decenii, o populatie constant mintita, privitor la realititatile din tara, la marile dezbateri de idei din lume, la framantarile din miscarea comunista internationala.

Imi amintesc cu cat interes ascultam emisiuni precum „Din lumea comunistă“. Cornel Chiriac, cu ale sale emisiuni muzicale intrate in legenda, a fost acea vocea care ne ajuta sa iesim din provincialismul folclorist cultivat de regim. Dar, mai ales, imi amintesc de impactul unic in intregul bloc, al emisiunilor intelectuale de la Paris datorate Monicăi Lovinescu si lui Virgil Ierunca. Fac parte, eu insumi, dintr-o generatie care s-a hranit cu substanta ideatica oferita de cei doi mari intelectuali. Am invatat de la ei ce inseamna libertatea gandirii si nobletea spiritului. Am auzit de la ei, prima oara, de memoriile lui Arthur Koestler si ale Nadejdei Mandelstam, de eseurile lui Raymond Aron, de semnificatiile reabilitarii lui Kafka. In 1968, imi amintesc perfect, am fost practic prizonierul voluntar al emisiunilor Europei Libere despre experimentul politic, social si cultural care a fost Primavara de la Praga.Tot acolo am auzit de Leszek Kolakowski si de ceilalti profesori polonezi care au sfidat regimul Gomulka si au fost solidari cu studentii revoltati de la Universitatea din Varsovia in martie 1968.

Radio Europa Liberă era intr-adevar ziarul vorbit al românilor de pretutindeni. Exista un ecumenism in abordarile acestui post de radio, un refuz al oricarei arogante nationaliste. Patriotismul era unul luminat, deschis si inclusiv. Editorialele lui Noel Bernard au intrat la loc de cinste in istoria jurnalismului romanesc. Erau exemplare prin acuratete, obiectivitate, rigoare analitica. Ulterior, Vlad Georgescu, remarcabil  istoric si disident, a scris editoriale extrem de percutante. La fel, Nicolae Stroescu-Stanisoara, recent trecut in lumea celor drepti. Emisiunile lui Nestor Ratesh de la Washington erau intodeauna impresionante prin bogatia informatiilor si echilibrul analizelor.

As mai aminti importanta rubricii „Scrisori de la ascultatori“. Era o formidabila supapa prin care ajungeau sa fie stiute abuzurile din tara si calcarea in picioare a drepturilor omului. In plus, gratie Europei Libere, aveam sa aflam despre Carta 77, despre miscarile disidente din URSS, Ungaria, RDG, dar, mai ales despre sindicatul liber si autoguvernat Solidaritatea din Polonia. Regimurile comuniste urau Radio Europa Liberă. Au fost organizate atentate impotriva acestui vehicul al adevarului, s-a incercat lichidarea fizica a unora dintre cele mai populare voci. In unele cazuri, din nefericire, s-a si reusit. S-au purtat campanii otravite de intoxicare impotriva celor care transmiteau. Am fost eu insumi tinta unr asemenea sordide atacuri.

In anii ’80, la Europa Liberă, in special prin articolele Monicai Lovinescu, ale lui Virgil Ierunca si ale lui Gelu Ionescu, au fost reflectate pozitiile directiei sincroniste, pro-vestice din cultura româneasca. Au fost vestejite tentativele grupului protocronist, condus de Eugen Barbu, Adrian Paunescu si ciracii lor, de a impune un model cultural autarhic, neo-jdanovist.

O decizie de un admirabil curaj a fost aceea luata de Vlad Georgescu de a transmite ca serial cartea lui Ion Mihai Pacepa „Orizonturi roșii”. A fost o lovitura dura data piramidei hagiografice pe care o reprezenta cultul lui Ceausescu si al sotiei sale.

Regimurile comuniste s-au bazat pe sacralizarea dogmei, deci a unor inlantuiri mecanice de cuvinte. Radio Europa Liberă a opus logosul adevarat celui mincinos, fraudulos si falsificator. La ora actuala, când putinismul se străduie să reconstruiască o ideologie autoritarist-mistificatoare, Europa Liberă si Libertatea continua sa fie repere vitale pentru cei care nu pactizeaza cu dictatura fesebista, cu planurile si cu instrumentele acesteia.

Articol transmis la postul de radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/article/25449926.html


Gaudium de veritate: Despre Leszek Kolakowski

06/07/2014

Salut aici exceptionalul grupaj din recent tradusele scrieri ale lui Leszek Kolakowski (Curtea Veche Publishing, 2014), publicat in admirabila revista online “LaPunkt”. Gaudium de veritate, nazuinta catre adevar, a fost nervul vital al unei fascinante experiente filosofice care a definit spiritul european in a doua jumatate a veacului trecut. Sa speram ca aceasta chemare va ramane una inspiratoare si pentru noile generatii. Public aici un fragment din prefata pe care am scris-o pentru volumul de eseuri “Este Dumnezeu fericit?” al marelui ganditor. La lansarea de la Bookfest au vorbit H.-R. Patapievici, Constantin Geambasu si cu mine. Daca m-ar intreba cineva care sunt faptele intelectuale cu care ma mandresc, n-as ezita sa spun ca pe prim plan se situeaza promovarea operei lui Kolakowski in Romania si nu doar acolo. Cartile lui Kolakowski, si in primul rand monumentala trilogie despre principalele curente ale marxismului, n-ar trebui sa lipseasca din biblioteca niciunui intelectual care se respecta. Sa multumim casei editoriale Curtea Veche Publishing pentru devotamentul dovedit in publicarea lor.

Propoziţia cu care debutează trilogia de neegalat a lui Leszek Kołakowski despre principalele curente ale marxismului afirmă memorabil: „Karl Marx a fost un filozof german“. Similar, am putea prefaţa orice discuţie despre ideile lui Kołakowski cu ajutorul afirmaţiei: Leszek Kołakowski a fost un filozof polonez. În 2009, când a trecut în lumea celor drepţi, Kołakowski era celebrat universal drept filozoful „Solidarităţii“, gânditorul care, alături de Papa Ioan-Paul II şi disidenţii polonezi, a formulat ideile ce au dus la apariţia unei mişcări sociale non-violente antitotalitare, o revoluţie a clasei muncitoare, poate unica, dacă a existat vreuna vreodată, care a generat căderea regimului comunist în Polonia şi a declanşat transformările din 1989.

Cuvânt-înainte

Scriitor desăvârşit şi teoretician captivant, Kołakowski a încarnat ceea ce Thomas Mann a definit drept nobleţea spiritului. Istoricul Tony Judt l-a numit corect drept „ultimul cetăţean ilustru al Republicii Literelor din secolul douăzeci“. Ceea ce face gândirea lui Kołakowski atât de interesantă este vibranta ei viaţă interioară, modul original de a impune asocieri intelectuale şi prezenţa permanentă a unei perspective morale. Kołakowski a refuzat o interpretare monistă a istoriei, dar a rămas întotdeauna fidel principiului că adevărul există şi nu poate fi divizat în elemente care se află în conflict unul cu celălalt. Într-o perioadă în care radicalismul pare să fi căpătat o traiectorie ascendentă, când valorile liberalismului sunt atacate de adepţii „ipotezei comuniste“ (filozoful francez marxist Alain Badiou, de exemplu, sau excentricul gânditor sloven Slavoj Žižek), scrierile lui Kołakowski reprezintă un important avertisment asupra faptului că ideile chiar contează şi că ideile greşite pot avea consecinţe catastrofale. Kołakowski răspunde la întrebarea care dă titlul volumului de faţă în maniera sa tipic mucalită: „Fericirea este ceva ce ne putem închipui, dar nu putem trăi. Dacă ne închipuim că iadul şi purgatoriul nu mai funcţionează şi că toate fiinţele umane, fiecare dintre ele, fără nici o singură excepţie, au fost mântuite de Dumnezeu şi se bucură acum de extazul paradisiac, dacă ne închipuim că nimic nu le mai lipseşte, că sunt perfect satisfăcute, imune la durere sau la moarte, atunci ne putem închipui că fericirea lor este reală şi că toate supărările şi suferinţele trecutului au fost date uitării. O asemenea condiţie poate fi închipuită, dar n-a fost văzută niciodată. Niciodată, de nimeni“ (p. 274).

Prezentul volum, pentru care fiica filozofului, Agnieszka Kołakowska, a scris o pertinentă introducere, este o colecţie edificatoare şi într-adevăr impresionantă a principalelor sale contribuţii la înţelegerea naturii şi a valorilor stângii (radicală şi democratică) în secolul XX, şi pentru căutarea adevărului într-o epocă a incertitudinii şi a unui relativism galopant. Kołakowski şi-a început itinerariul filozofic în perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial, într-o Polonie devastată de atrocităţile naziste şi dominată de imperialismul sovietic.

După o scurtă perioadă când a fost fascinat de stalinism, Kołakowski a devenit, după dispariţia tiranului sovietic în 1953, principala voce a revizionismului marxist est-european, un dinam intelectual extraordinar de subversiv. Ideile revizioniste au infirmat mitologia comunistă auto-justificatoare şi au onorat renaşterea raţiunii critice. Volumul include unele dintre cele mai incitante eseuri scrise (şi interzise de cenzura comunistă) pentru a protesta împotriva constrângerilor birocratice asupra spiritului liber şi perpetuării ruşinoaselor minciuni despre originile şi consecinţele stalinismului. Citind unele dintre aceste texte, nu putem să nu remarcăm actualitatea, intensă şi molipsitoare, a gândirii lui Kołakowski. Este uşor de înţeles de ce zbirii ideologici au respins ipotezele sale asupra socialismului, cu accentul lor pe centralitatea drepturilor individuale şi pe respingerea pretenţiei de infailibilitate epistemică a statului. Nimeni nu are dreptul de a monopoliza adevărul, este esenţa viziunii lui Kołakowski. El a atacat noile forme de alienare politică şi a protestat împotriva reprimării imaginaţiei umane în universul asfixiant al sovietismului.

În timpul primei faze a revoltei sale intelectuale, Kołakowski s-a bazat pe scrierile din tinereţe ale lui Karl Marx. Mai târziu, a rupt cu marxismul. L-a perceput drept o raţionalizare sofisticată a resentimentului social şi politic, o fantasmă gigantică, cosmică, a redempţiunii, menită să nască noi forme de servitute. Unul dintre cele mai impresionante eseuri incluse în antologie discută rădăcinile marxiste ale stalinismului. Mulţi dintre cei care se situează la stânga spectrului politic au fost (şi unii sunt încă) dispuşi să accepte ereditatea leninistă a stalinismului, dar consideră inacceptabilă conexiunea dintre apariţia distopiei bolşevice şi ideile lui Karl Marx. Kołakowski a privit cu suspiciune orice formă de determinism mecanic, nu doar în legătură cu istoria politică, dar şi în raport cu istoria ideilor. El nu a pretins că marxismul dă naştere inevitabil hybris-ului totalitar. Dar a găsit în marxism visul unităţii totale în respingerea pluralismului, premisa pentru experimentele autoritare care au urmat. Absolutismul leninist neo-iacobin şi-a avut originile, conform interpretării lui Kołakowski, în repudierea absolută a statului de drept şi în demonizarea proprietăţii private.

Volumul include unul dintre ele mai importante texte ale istoriei dezbaterilor de stânga din secolul douăzeci: răspunsul lui Kołakowski la încercarea istoricului E.P. Thompson de a disocia gândirea şi practicile radicale occidentale de experienţa criminală a blocului sovietic — ca să nu mai spunem de China şi alte experimente comuniste asiatice. Kołakowski a insistat că astfel de viziuni sunt, în mod fundamental, forme de fariseism. Thompson se înşela afirmând că decenii de stăpânire totalitară de inspiraţie marxistă în Est sunt irelevante pentru luptele occidentale în numele aceleiaşi utopii.

Eseul se încheie cu o observaţie melancolică, un avertisment asupra încercărilor neîncetate de a revitaliza proiectul prometeic utopic: „Egalitatea absolută poate fi stabilită numai într-un sistem de guvernare despotic, în care sunt presupuse privilegiile şi tocmai egalitatea e distrusă; libertatea totală înseamnă anarhie şi anarhia conduce la dominaţia celor mai puternici din punct de vedere fizic — altfel spus, libertatea totală se transformă în opusul ei; eficienţa, ca valoare supremă, cere iarăşi despotism, iar despotismul este ineficient economic, dincolo de un anumit nivel de tehnologie. Repet aceste vechi truisme, fiindcă ele par să treacă neobservate în gândirea utopică; iată de ce nimic nu e mai uşor pe lume, decât să scrii utopii“ (p. 183). În întreaga sa operă, o mărturie a căutării neobosite a demnităţii într-un secol în care barbaria a renăscut şi regimurile totalitare au ucis milioane în numele unor minciuni ideologice fetişizate, Leszek Kołakowski a apărat eroic acele valori non-negociabile precum libertatea, civilitatea şi responsabilitatea.
[Cuvânt-înainte la volumul
Leszek Kołakowski, Este Dumnezeu fericit? Eseuri,
Curtea Veche Publishing, 2014, pp. 5-8]

http://www.lapunkt.ro/

 

 


15 iunie 1990: Omagiu Golaniei (Actualizat)

15/06/2014

Eram la Bucuresti, am vazut totul cu ochii mei, am scris apoi in “The New Republic” un articol intitulat, ecou al unei carti de Orwell, “Omagiu Golaniei”. Plecam peste doua zile, m-a cautat unul din apropiatii lui Iliescu, mi-a spus ca ar fi bine sa-l vad, sa ascult si punctul sau de vedere. Am refuzat. M-am intalnit la sediul FSN (Dorel Sandor a aranjat acea discutie) cu consilierii lui Iliescu: imi amintesc de Vladimir Pasti, Vasile Secares, Ion Mircea Pascu, Mihai Bujor Sion (cred), precum si unii pe care nu-i stiam. Le-am spus ca nu exista justificare pentru ceea ce s-a petrecut in Bucuresti, ca este o cadere in barbarie, o actiune de o violenta fara precedent in lumea post-comunista, ca abia renascuta democratie romaneasca a fost ingropata de fasciile mineresti conduse de securisti si controlate de Iliescu, Roman, Chitac, N. S. Dumitru si Magureanu.

Unul dintre consilieri, sociolog cunoscut, a zambit sardonic si mi-a spus ca democratia este un concept polisemic, ambiguu. I-am raspuns ca statul de drept nu este catusi de putin ceva ambiguu. Intr-un stat de drept cetatenii nu sunt asaltati, batuti, maltratati pe strada de forte extra-legale si de fapt ilegale, aplaudate si recompensate de seful statului. Ion Iliescu, Petre Roman si ceilalti “corifei” fesenisti raman vinovati de comiterea unui atentat organizat la adresa statului de drept soldat cu numeroase victime omenesti. Personaje de un cinism netarmurit, ei raman vinovati pentru asasinarea sperantei si siluirea libertatii abia recastigate.

Scriu aceste randuri si imi amintesc de ziua de 13 iunie. Eram in curte la GDS, pe Calea Victoriei 120. Stiam ca la Arhitectura intrasera minerii. A aparut un tanar student, fusese lovit cu o ranga in crestet, sangera. Cred ca Gabriel Andreescu si Dan Petre, prezenti acolo, nu au uitat episodul. Eu unul il voi tine minte cat voi trai. Cum sunt convins ca il tine minte si dragul meu prieten, minunatul grafician Tudor Jebeleanu, alaturi de care am trait acele zile cumplite.

Pe 13 iunie a.c., impreuna cu Doru Maries si membrii Asociatiei 21 Decembrie, am depus o coroana de flori in memoria victimelor mineriadei. Mai suntem unii care nu sucomba amneziei.

DSC_0023

DSC_0024

DSC_0029

DSC_0033

DSC_0037

DSC_0044

DSC_0053

DSC_0054

DSC_0069


O pledoarie pentru onestitate, spirit civic si profesionalism

10/05/2014

În 1996, medicul craiovean Daiana Voiculescu a terminat rezidenţiatul şi s-a aflat în faţa unei alegeri cu implicaţii morale serioase: să dea 7.000 de dolari şpagă pentru a primi un post de medic în Bucureşti sau să emigreze? A refuzat compromisul, iar astăzi este profesoară la New York University şi directoarea Departamentului de Terapia Durerii de la Bellevue Hospital. Este in egala masura activa in plan intelectual, urmareste atent dezbaterile de idei din tara, din Europa, din Statele Unite. Sunt bucuros si onorat de prietenia care ma leaga de Daiana si de sotul ei Renzo, distins jurnalist italian. Recomand calduros interviul aparut in ziarul  “Gazeta de Sud”: calm, argumentat, fara urma de patima. Sunt lucruri pe care nu le stiam, intre care soarta familiei Daianei Voiculescu, rolul in miscarea de rezistenta anticomunista, prigoana suferita in anii dictaturii comuniste. Interviul este o pledoarie pentru onestitate, angajament civic, profesionalism. Aceste trei elemente sunt cele de care Romania are o vitala nevoie pentru a reusi in consolidarea unui stat de drept robust si viabil. (VT)

“Tatăl meu provine dintr-o familie de făgărășeni care au fost cam toți membri ai rezistenței anticomuniste. Vărul tatălui meu, Ioan Gavrilă Ogoranu, unchiul tatălui meu, Emil Bucur, toți fiii lui şi tatăl meu, Mihai Voiculescu, au fost arestați și au stat în pușcăriile comuniste. Cu toții s-au opus cât au putut instalării comunismului în România. E de la sine înțeles că, fiind născută și crescută într-o asemenea familie, nu am făcut niciodată pace cu ideea de a-mi trăi viața în România comunistă. 1989 a venit pentru toți încărcat de speranțe și așteptări, care pentru unii s-au prăbușit foarte repede. Un exemplu este tatăl meu.”

 

imagine-articol-1

Noiembrie 2010. Daiana Voiculescu a primit distincţia „Frauenthal Honoree“ din partea New York University, pentru implicarea în campanii umanitare internaţionale.

Ş.V.: Ce te enervează la români?
D.V.: Nu spun că mă enervează, dar mă doare când văd fatalismul, pasivitatea, lipsa de reacţie şi de implicare. Se petrec lucruri grave în ţară, cu noi ca popor, dar oamenii se comportă ca şi cum ar fi ceva normal. Avem un plagiator cocoţat în scaunul de prim-ministru. Toată suflarea academică ar trebui să iasă în stradă să-i ceară demisia. Nu se întâmplă asta. De ce?

Şpaga a devenit organică. Aproape toţi românii iau sau dau şpagă. Spitalele sunt în comă, avem mai mulţi doctori în ştiinţe decât tineri care promovează bacalaureatul, avem reţele mafiote în economie, în poliţie, în justiţie. În România, sistemul de învățământ a fost distrus de către profesori, cel medical de către medici, administraţia de către politruci și așa mai departe. Iar noi ne adaptăm. Totul îmi aminteşte de peisajul anilor ‘80 când, fără reacţie, acceptam mizeria, foamea şi izolarea.

Ş.V.: Ce te enervează la americani?
D.V.: Mă enervează două lucruri: ceea ce ei numesc „politically correct“ și rolul pe care îl are biserica în societatea americană. Mi se pare că biserica face foarte mult rău, în special în rândul persoanelor cu nivel educațional redus. De exemplu, poziția bisericii în privinţa avorturilor, în materie de planificare familială, sau imixtiunea bisericii în relațiile civile între adulţi. În SUA sunt state care până recent nu au recunoscut sau au interzis evoluționismul din manualele școlare. Foarte mulți americani se simt jigniți dacă le spui că noi şi maimuţele avem acelaşi strămoş.”

http://www.gds.ro/Interviu/2014-05-09/A+emigrat+pentru+ca+a+refuzat+sa+dea+spaga

 


Horia-Roman Patapievici către V. Ponta: Felul în care bagatelizați grozăvia fascismului vă dezvăluie cinismul

08/05/2014

 

Față de intervenția televizată de ieri a premierului Ponta (7 mai 2014), mă văd obligat să declar următoarele:

(1) Domnule prim-ministru, ați spus despre Mircea Mihăieș că este un “fascist bătrîn”. La care vă răspund: cine acuză de fascism un om care a sprijinit întotdeauna valorile democrației arată că nu dă doi bani nici pe democrație, nici pe bun simț, nici pe datoria de a fi drept. Ca prim-ministru, aveți datoria de a fi drept, de a judeca cu bun simț și de a respecta democrația. Or, felul în care bagatelizați grozăvia fascismului acuzînd de fascism un om care nu are nimic de-a face cu fascismul vă dezonorează ca prim-ministru, dezvăluindu-vă cinismul: un cinism pentru care fascismul și democrația sunt interșanjabile, simple etichete de lipit pe oameni după plac ori interes. De aceea vă spun: prin acuzațiile aduse lui Mircea Mihăieș vă dezonorați funcția de prim-ministru și demonstrați că vă tratați cetățenii ca supuși, iar principiile ca etichete.
(2) Ați spus că echipa pe care am condus-o a deturnat bani publici și că această fraudă a fost constatată de Curtea de Conturi. La care vă răspund: este o minciună, domnule prim-ministru. O minciună pe care o tot repetați din 2012 încoace și care deja întrunește toate criteriile calomniei calificate. Curtea de Conturi nu a constatat niciodată vreo deturnare de fonduri publice, în perioada 2005-2012, cît am condus Institutul.
(3) Ați spus că în conducerea ICR “erau persoane care au făcut deseori declarații anti-românești”. La care vă răspund: falsificați și răstălmăciți tot ce atingeți, domnule prim-ministru. Cînd ICR a fost condus de persoanele pe care le incriminați, ICR a obținut cele mai mari succese în promovarea culturii române peste hotare. Cînd ICR a fost condus de persoanele pe care le considerați animate de sentimente anti-românești, ICR a condus toate institutele naționale de cultură din Uniunea Europeană (EUNIC). Puteți să probați, în favoarea dumneavoastră, un patriotism la fel de eficace? Nu puteți. Atît e de spus despre sentimentele dumneavoastră românești.

Domnule prim-ministru, vă folosiți puterea de care dispuneți pentru a discredita reputația a patru cetățeni români, cărora le negați dreptul la demnitatea persoanei, la imagine publică și la securitate personală.

Vă acuz de atac la demnitatea publică a Taniei Radu, Mircea Mihăieș, Dan Croitoru și a mea. Din iunie 2012, cînd ați început distrugerea Institutului Cultural Român (pe care ați dus-o la bun sfîrșit într-un timp record: v-a luat mai puțin de un an), nu ați încetat să ne hărțuiți cu calomniile dumneavoastră. Ceea ce comiteți, domnule prim ministru, echivalează cu utilizarea funcției publice pe care o dețineți pentru a terfeli reputația a patru din cetățenii acestei țări. Fără probe, fără alt motiv decît agenda dumneavoastră politică. Și nu e vorba numai de noi patru, cei agresați azi, ci de felul cum concepeți dumneavoastră, ca prim-ministru, statutul cetățeanului acestei țări. În locul respectului, disprețul; în locul dreptului, bunul plac; bunul plac al celui care are puterea, împotriva celor care nu o au.

Protestez împotriva manevrei dumneavoastră de a ne transforma în victime de serviciu și de a ne folosi ca instrumente în lupta care vă opune președintelui țării!

Vă cer să retrageți imediat afirmațiile calomnioase proferate împotriva noastră!

Acestei lupte stupide, iraționale și anti-naționale refuz categoric să îi fiu și victimă, și erou.

H.-R. Patapievici
cetățean român, fost președinte ICR
(București, la 8 mai 2014)


Exista o limita a minciunii? Scrisoare deschisa catre premierul Victor Ponta

07/05/2014

Domnule Victor Ponta, Ati facut o declaratie care ma consterneaza si ma revolta. Nu discut aici politica Dvs de distrugere a ICR, o institutie care, in anii cat a fost condusa de Horia Patapievici, Mircea Mihaies si Tania Radu (2005-2012) a facut enorm pentru prestigiul spiritualitatii romanesti, emancipata de orice inhibitii autarhice si de constrangeri obscurantiste. Ati incurajat, prin Ordonanta de Urgenta pe care ati initiat-o, revenirea la un autohtonism pagubos, inspirat direct din “Cantarea Romanei” a erei Ceausescu de trista amintire. De data aceasta, insa, ati intrecut orice masura. A-l numi pe profesorul Mircea Mihaies “nazist” este, domnule Ponta, o aberatie. In istoria gafelor si minciunilor Dvs, acesta pare sa fie punctul culminant. Exista o limita a minciunii, domnule Ponta?

Cunosc poate mai bine ca oricine altcineva scrierile lui Mircea Mihaies, am scris impreuna carti, am colaborat la proiecte intelectuale recunoscute pe plan international. Nu domnule Ponta, Mircea MIhaies nu este “nazist”, ci un stralucit intelectual umanist, un om al ideilor si al valorilor care ne apara de barbarie. A-i acuza pe Horia Patapievici si pe Mircea Mihaies ca promoveaza “pozitii anti-romanesti” este o calomnie de ultima speta. Am scris pe larg despre ideologiile genocidare ale veacului XX, despre comunism si fascism. Va invit, domnule Ponta, sa purtam o discutie publica la Bucuresti despre ce intelegem prin fascism, nazism si comunism. Dati-mi voie sa va asigur, vorbele pe care le-ati aruncat la adresa acestor oameni nu sunt o jignire doar pentru ei, ci pentru toti cei carora le este draga libertatea. Nu i-ati insultat doar pe ei, ci o intreaga traditie ilustrata de nume precum Corneliu Coposu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Vlad Georgescu, Matei Calinescu, N. Steinhardt, I. D. Sirbu, intreaga directie a gandirii anti-totalitare romanesti. Exista o limita a minciunii, domnule Ponta?

Va scriu aceste randuri ca intelectual public, ca om care, de decenii, studiaza gandirea totalitara. Domnule Ponta, in anii imediat postbelici, in Romania si in intregul Bloc Sovietic, comunistii, dirijati de la Moscova, isi atacau adversarii politici stigmatizandu-i drept “fascisti”. Silviu Brucan a excelat in a-l insulta astfel pe Iuliu Maniu. Mentorul Dvs politic, Ion Iliescu, i-a numit “legionari” pe cei care proclamasera Piata Universitatii drept o zona libera de neo-comunism. Iata ca dupa doua decenii si mai bine, ati ajuns sa vorbiti ca Silviu Brucan in 1945. Ati vorbit sub imperiul urii, domnule Ponta. Va propun spre meditatie un text tulburator pe acest subiect scris de marele carturar Mihai Șora. Il verti numi oare si pe acest fost luptator in Rezistenta franceza “nazist”? Exista o limita a minciunii, domnule Ponta?

“Despre ură, resentiment…

Ca orice stare emotivă extremă, ura – îmi închipui (încă nu mi-a fost dat s-o resimt) – e năvalnică şi cotropitoare: simetricul – negativ – al iubirii-pasiune[i]. Ceea ce au ele în comun este acapararea totală a „purtătorului“ unei atare stări emotive extreme de către ţinta care-i obsedează în egală măsură atât pe cel ce „iubeşte“ în acest fel, cât şi pe cel ce urăşte: pe cel dintâi în sensul că îi blochează elanul autodăruirii, înlocuindu-l cu dinamica retrogradă a acaparării, iar pe acesta din urmă, care urăşte, lăsându-l pradă pasiunii negative a anihilării/dispariţiei ţintei abhorate (sintagma „ură de moarte“ spune totul în această privinţă).

Raportată la iureşul negativităţii care-i serveşte urii drept resort, resentimentul este stătut. Stătut şi retractil. Pasiv. Uneori, chiar întors asupră-şi. În sensul că, în loc de a-şi anihila obiectul, îşi (auto)devoră subiectul. Aveu d’impuissance –, dar nu şi asumare a neputinţei: a-ţi asuma (recunoscându-ţi-o) neputinţa înseamnă deja a da dovadă de curaj – de n-ar fi decât intelectual.

*

S-ar putea să existe şi o ură rece. Rece şi pasivă. Un fel de a întoarce, lumii, spatele. De a nu mai vrea să ştii de ea. Ar fi aidoma unei uri de sine însuşi: golit de lume, ai înceta, pur şi simplu, să mai fii.

Dar ura de moarte, în loc să aibă drept efect moartea „obiectivului“ ei (afară de cazul extrem al rezolvării ei printr-un act criminal), are drept efect sigur tocmai moartea, clipă de clipă şi pas cu pas, tocmai a celui pe care această ură de moarte s-a înstăpânit.

Muenchen, 30 august 2009″

Sper, domnule Ponta, ca veti citi randurile mele drept un apel la ratiune. Ceea ce-ati declarat probeaza dispret pentru aceasta facultate care ne ridica deasupra fiintelor din jungla.

Deplin solidar cu cei calomniati de Dvs,

Vladimir Tismaneanu

http://www.contributors.ro/cultura/resentiment-si-revansa-mihai-sora-ce-inseamna-%E2%80%9Ca-uri-de-moarte%E2%80%9D/

Societatea Timisoara a intiat un apel la atitutdine civica:

http://www.petitieonline.com/societatea_timisoara_-_apel_si_invitatie_la_atitudine_civica

De asemenea:

http://www.revista22.ro/protest-sunt-un-fascist-batrn-41338.html

http://www.evz.ro/-dezbaterea-zilei-de-ce-mircea-mihaies-a-fost-catalogat-fascist-ponta-amestec-de-che-guevara-si-bolsevism-cu-breton.html

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/exista-o-limita-a-minciunii-scrisoare-deschisa-catre-premierul-victor-ponta/

 


De ce conteaza Corneliu Coposu

06/05/2014

Propun aici deschiderea unei discutii care mi se pare necesara pentru acuitatea dezbaterii democratice din Romania. Este vorba de ceea ce putem numi paradigma Corneliu Coposu, o abordare lucida a a politicului in care moralitatea are un rol esential. Corneliu Coposu conteaza pentru ca nu a facut concesii imposturii, duplicitatii, turpitudinii. Pentru ca nu s-a aplecat dupa bataia vantului. Pentru ca si-a rostit convingerile fara sa se teama de riscuri si actiuni punitive. Pentru ca, gratie lui, cuvantul politica nu este unul definitiv compromis in aceasta tara.

Corneliu Coposu conteaza, asa cum conteaza Monica Lovinescu, Constantin Ticu Dumitrescu, Victor Radulescu Pogoneanu, Ioan Barbus, Ion Flueras, Vladimir Ghika, N. Steinhardt, I. D. Sirbu, Szilard Bogdanffy, Sandu Tudor, Petre Pandrea, Nicolae Margineanu,Vasile Paraschiv, spre a numi doar cateva figuri proeminente ale traditiei anti-totalitare, pentru ca, in pofida intemperiilor istorice, a ramas fidel unui crez democratic. A stiut sa se opuna oricaror tribalisme, atavisme si colectivisme gregare. Atasamentul sau pentru Iuliu Maniu si traditia PNT a fost unul fara rezerve. Gratie lui si unui grup de militanti care au ramas pe pozitii, in pofida anilor indelungati de temnita, acest partid a renascut dupa prabusirea regimului comunist. La un ceas cand Romania are ghinionul unui premier pentru care cuvantul adevar nu inseamna nimic, un admirator al radicalismelor revolutionare de extrema stanga, e bine sa ne reamintim ca pentru Corneliu Coposu nimic nu era mai primjedios decat cinismul politicianist, iresponsabilitatea gaunoasa si tembelismul amoral.

 

 

Corneliu Coposu conteaza pentru ca a stiut sa numeasca Raul din viata politica romaneasca si sa demaste, fara urma de resentiment vindicativ, cripto-comunismul lui Ion Iliescu si al acolitilor sai. Am discutat adeseori cu Corneliu Coposu despre comunism si post-comunism, despre catastrofele secolului XX si despre ispita totalitara. Venind din lumea curata si demna a greco-catolicismului, Corneliu Coposu respecta toate credintele si vestejea orice fundamentalism, politic ori religios. Ii repugna excesul si il deranjau panglicile verbale ale cate unui pripasit prin politica democratica post-decembrista. Stia sa-si dozeze atent ironia si se ferea de excesele retorice. Dar, de cate a fost nevoie, a vorbit transant, a spus lucrurilor pe nume. Si-a iubit patria cu o pasiune deopotriva discreta si fierbinte.

Corneliu Coposu a fost sustinatorul unui nationalism civic, ori, daca preferati, unul liberal. In alti termeni, a fost un patriot. Nu a acceptat ca formula “Noi” sa anihileze demnitatea ireductibila a cuvantului “Eu”. Tocmai din acest motiv a fost atacat in chip mizerabil in publicatiile stalino-fasciste. Iata un citat care spune mult despre viziunea sa civic-democratica: “Patriotismul este o dragoste discreta pentru tara, o disponibilitate de a-ti da oricand viata pentru ea si de a nu marturisi acest sentiment. Gasesc ca afisarea patriotismului este indecenta. Un om care simte dragostea pentru tara, un om care este decis ca in interesul tarii sa-si sacrifice propria existenta nu are sa se bata pe piept cu sentimentul acesta”.

Am gasit aceasta reflectie a lui Corneliu Coposu asezata ca motto al unui text intitulat “Profesorul de Seniorie” scris de eleva Adriana-Amalia Parcalabu (Liceul “Mihail Kogalniceanu din Vaslui) pentru un concurs national, in volumul “Juniorii Seniorului” editat de Fundatia “Corneliu Coposu” si Tudor Calin Zarojanu in 2009, cu un cuvant inainte semnat de doamna Rodica Coposu. Eseul acestei eleve a primit Premiul II. Sa speram ca ideile luminate si luminoase ale lui Corneliu Coposu isi vor afla cat mai mult adepti intre tinerii din Romania.

Corneliu Coposu conteaza pentru ca pe tabla sa de valori, pe harta sa axiologica, Estul era Est si Vestul era Vest. Ele nu erau intersanjabile, dupa cum atasamentele de principiu nu erau negociabile. Stia exact cine a impus comunismul in Romania si care era natura reala a bolsevismului. In acest an centenar, sa ne asumam lectia de demnitate a lui Corneliu Coposu drept o sansa de a ne sustrage defetismului si si de reconstrui speranta. Mai presus de orice, Corneliu Coposu conteaza pentru ca intreaga sa viata a fost dedicata salvarii statului de drept, un concept, un ideal si un ansamblu de norme in absenta carora neo-barbarii isi pot face de cap cu impunitate.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/de-ce-conteaza-corneliu-coposu/

 


Mostenirea lui Theophyle: Despre claritate morala in vremuri sumbre

04/05/2014

Pentru Vaclav Havel, cosmarul postcomunist consta in suprematia cinismului,  a nemerniciei si a demagogiei. Sunt cele trei patologii (la care, fireste, se adauga si altele precum fariseismul, oportunismul, parvenitismul, lichelismul) care, asemeni unor paraziti, blocheaza necesara transparenta a democratiei. Blogul “Politeia”, cu ale sale impresionante, arborescente ramificatii, a luptat impotriva acestor maledictiuni ale spatiului public sustinand imperativul claritatii morale. Sunt convins ca va continua sa o faca, pastrand vie acea flacara a unei intransigente etice fara de care ne prabusim in abulie valorica. Cred ca modul cel mai onest al recunoasterii valorii morale si intelectuale a scrierilor lui Theophyle este sa le citim si sa le citam. Iata cateva linkuri:

Despre ideile de dreapta in Romania de azi:

Despre gandirea de drehttp://bibliophyle.wordpress.com/2011/02/26/cristian-patrasconiu-repere-intelectuale-ale-dreptei-romanesti/

Despre ideologii:

http://cursdeguvernare.ro/fara-ideologii-dar-cu-solutii.html

Despre Traian Basescu:

http://cursdeguvernare.ro/basescu-traian-basescu.html

Despre George Orwell:

http://bibliophyle.wordpress.com/2012/10/21/george-orwell-o-mie-noua-sute-optzeci-si-patru-1984/

Despre Putin:

http://politeia.org.ro/magazin-politic/dl-putin-la-prima-persoana/25746/

Despre istoria Romaniei, inclusiv cea recenta:

http://politeia.org.ro/magazin-politic/romania-in-cumpana-vremurilor/21778/

Despre minciuna si dezinformare (articol de Petre Iancu, transmis la “Deutsche Welle” si recomandat de Theophyle):

http://politeia.org.ro/magazin-politic/dw-chipul-nemerniciei-despre-minciuna-dezinformare-manipulare/12104/

Despre puciul parlamentar organizat de USL:

http://politeia.org.ro/editoriale/dulapul-cu-molii-si-puciul-continuu-impotriva-statului-de-drept/20899/

 


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 173 other followers