Se strânge lațul: Revoluția procurorilor și calea spre a Treia Republică (un articol de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)–Actualizat

19/10/2014

Motto: “Susțin politica înțeleasă ca moralitate practică, deci ca serviciu adus adevărului, ca o preocupare esențial umană și în chip uman măsurată, pentru toate ființele umane. …Nu cunosc o alternativă mai bună.”– Václav Havel

Cu fiecare zi se strânge tot mai tare lațul pentru cei care și-au închipuit că pot batjocori la infinit demnitatea cetățenilor României. În primăvara anului 1990, se scanda “Singura soluție/O nouă revoluție”. A urmat, cum știm, contrarevoluția iliesciană, apoi revolutia electorala eșuata și reformismul jenat de el însuși al lui Emil Constantinescu, omul “învins de structuri”, apoi eforturile de mexicanizare a României din timpul tandemului Iliescu II-Adrian Năstase, apoi vremurile lui Traian Băsescu. Una din moștenirile acelor vremuri, firește nu unica, o reprezintă înființarea unor instituții menite să elimine corupția endemică și să asigure funcționarea normală a statului de drept. Prin această normalitate înțelegem cel puțin două elemente: transparență și responsabilizare, dreptul de a trage la răspundere pe toți cei implicați în politici publice, ceea ce în engleză se cheamă accountability. Poarta spre normalitate, cum am mai scris, se numește Monica Macovei. Altruismul civic și angajamentul pentru statul de drept sunt liniile de forță ale programului ei politic. Acest program este inseparabil de ceea ce se întâmplă, nu de ieri de azi, în România, ci de câțiva ani încoace: revoluția procurorilor.

Finalitatea acestei revoluții este limpede. Zguduind din temelii piramida corupției, ea va duce la geneza unei a Treia Republici în România, una a cetățenilor, nu a aparatului de partid și de securitate, cum a fost RPR, ori a neo-nomenclaturii cinice și rapace, cum este cea actuală, aflată în plină dezintegrare. Șansa pe care o vedem în candidatura Monicăi Macovei este direct legată de această revoluție a procurorilor menită să pună bazele celei de-a Treia Republici. Ne putem chiar imagina, într-un viitor nu prea îndepărtat, un partid politic construit pe viziunea revoluției non-violente, legale, pașnice, capabilă să ofere cetățenilor ceea ce este al lor și le-a fost răpit de către beneficiarii ticăloșiei instituționalizate: libertatea de a-și decide soarta, dreptul de a nu se lăsa călcați în picioare de către campionii venalității.

Actuala revoluție a procurorilor nu este, cum cred unii, un spasm propagandistic pre-electoral, ci expresia maturizării civice a magistraților din România, o consolidare în regim de urgență istorică a luptei pentru a Treia Republică. Atunci când îi vedem pe caizii Viorel Hrebenciuc și Ilie Sârbu panicați, după decenii de impasibilitate insolentă, înțelegem că există acum o șansă ca România să nu mai sucombe mizeriei morale. Acești indivizi au tratat țara ca pe o moșie personală (deloc departe de patrimonialismul sultanistic ceaușist), iar ofițerul acoperit, premierul plagiator Victor Ponta, a jucat și joacă rolul de servil arendaș.

Două instituții s-au dovedit și continuă să se dovedească esențiale în acest proiect de reconstrucție statală: DNA și ANI. Nu întâmplător, ele sunt instituțiile cele mai detestate, atacate și ponegrite de către marii corupți ai României, o categorie transpartinică în care, nu se poate nega, domină exponenții mafiei clientelar-cleptocratice pesediste.

Niciun om care examinează cu bună-credință actuala configurație a forțelor politice nu poate să nu vadă că există o solidaritate valorică între revoluția procurorilor și viziunea Monicăi Macovei. Această convergență poate fi premisa unei revoluții electorale. Conceptul de revoluție electorală, introdus de unul din autorii acestui articol încă din 1996, este astăzi frecvent utilizat în politologie. În ceea ce ne privește, nu facem parte din corul celor care cobesc și ne anunță că există un fel de fatalitate a victoriei unuia sau altuia dintre candidații unui establishment compromis până în măduva oaselor. Se aud acum, în fine, vocile celor care au fost ignorați, uitați, neglijați.

Candidatul ACL, dl Klaus Iohannis, este direct îndatorat forțelor care au pus la cale tentativa avortată de lovitură de stat din vara anului 2012. A pune între paranteze acel moment de maximă primejdie pentru democrația românească ni se pare o eroare, o invitație la amnezie. Despre Victor Ponta nu credem că mai este nevoie să spunem care îi este profilul. Dl Teodor Meleșcanu nu este candidatul neo-nomenclaturii, el este chiar neo-nomenclatura. Carisma Monicăi Macovei nu este una populistă, salvaționistă, mitologică, ci este carisma instituțiilor oneste în care cetățeanul se poate regăsi și în care poate să aibă încredere. Revoluția procurorilor și campania Monicăi Macovei au reabilitat încrederea socială ca nerv vital al democrației din România.

Pe de altă parte, această revoluție a procurorilor români nu este o noutate europeană. Este pur și simplu una din soluțiile reale la criza morală a clasei politice într-o democrație. Am asistat în Italia la ceva comun, când revoluția pașnică a judecătorilor a scos acea țară dintr-un marasm politic similar cu al nostru. Nu discutăm berlusconismul care a urmat acolo, vorbim punctual despre crize și soluții, hic et nunc. În plus, fiecare țară își are trăsăturile ei specifice, propria ei cultură politică. Revoluția procurorilor înseamnă de fapt o întoarcere la domnia legii, concept absolut esențial fără de care, îndrăznim să afirmăm, regulile formale ale jocului democratic ar rămâne pentru mult timp doar o ficțiune vătămătoare. Iar cetățenii României încep să înțeleagă din ce în ce mai tare fenomenul. Cum altfel putem explica atunci acel adevărat efect cathartic național, acea defulare generalizată, acel mini-revelion în plină vară odată cu condamnarea si încarcerarea simbolului corupției post-decembriste, Dan Voiculescu?

Cetățenii s-au dumirit, în mare parte, că fără un sistem funcțional de sancțiuni nu poate exista niciun viitor democratic stabil. Când democrația se află în vremuri întunecate, spre a-l parafraza pe politologul Jeffrey C. Isaac, este nevoie de lumina unor oameni care gândesc la binele semenilor lor. La 25 de ani de la evenimentele din 1989, a venit momentul ca hegemonismul cleptocratic bazat pe disprețul pentu lege și cetățeni să ia sfârșit. A Treia Republică se poate naște doar din cenușa acestor monștri răpuși. Să avem încredere în proces, speranța apare întotdeauna la interfața cu schimbarea reală, cu revoluția civic-electorală. În istoria oricărei țări există clipe de răscruce. Alegerile prezidențiale din acest an sunt o asemenea clipă. A o rata este mai mult decât o eroare. Este o tragedie.

Recomandari:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/pentru-monica-macovei-poarta-noastra-catre-normalitate-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/agentul-minciunii-impenetrabila-opacitate-a-ofi%c8%9berului-acoperit-ponta-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

http://www.contributors.ro/cultura/manifest-pentru-monica-macovei-sa-credem-in-basmul-democra%C8%9Biei/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/sansa-macovei-regasirea-tezaurului-pierdut-al-revolutiilor-din-1989/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/betia-puterii-auto-divinizarea-arendasului-victor-ponta/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-poarta-sombrero-adrian-nastase-victor-ponta-si-mexicanizarea-romaniei/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/contre-vents-et-marees-monica-macovei-%c8%99i-resurec%c8%9bia-speran%c8%9bei/

http://www.lapunkt.ro/2014/10/18/votul-sincer-in-primul-tur-un-punct-de-vedere-alternativ/

http://link.springer.com/article/10.1007%2Fs12115-997-1058-6

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/se-strange-la%c8%9bul-revolu%c8%9bia-procurorilor-%c8%99i-calea-spre-treia-republica-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/

Update, 20 octombrie 2014–Articolul de mai sus se ocupa de miza reala a alegerilor prezidentiale. Deci de continuarea actiunii de exorcizare a spatiului public, a luptei impotriva patologiei coruptiei mari, mijlocii si mici, vizibila si invizibila ori de abandonarea ei in numele “linistii publice”. Ponta si ai lui vor sa se revina la justitia ancilara in raport cu puterea politica. Vor sa puna catuse justitiei, nu infractorilor. Viorel Hrebenciuc, acest mare vizir al imperiului pesedist, simbolizeaza tot ce a fost mai sordid in anii sistemului Iliescu. “Junele turc” Dan Sova este simbolul mizeriei morale din timpul lui Ponta. Hrebenciuc a fost marele tartor al combinatiilor din umbra, omul care a crezut ca poate juca pe degete la infinit tot ce misca in clasa politica romaneasca. Este una din figurile centrale din ceea ce putem numi pinacoteca nemerniciei, ori, daca preferati, pinacoteca malefica. Dan Sova, prietenul de suflet al lui Ponta, ii calca cu fervoare pe urme. Ni se pare o veritabila urgenta ideea Monicai Macovei de a se organiza un referendum pentru ridicarea imunitatii politicienilor: “Capetenia mafiotilor PSD este aleasa doar acea persoana care garanteaza imunitatea penalilor. Primul lucru pe care il voi face ca presedinte este sa elimin imunitatea politicienilor, printr-un referendum. Lui Hrebenciuc ii este frica ca ajunge in puscarie. Asa cum le este frica multor politicieni PSD. Si pentru a scapa de inchisoare isi fac legi de gratiere sau vor sa scoata infractiuni din legile existente, ca sa nu mai raspunda pentru faptele lor”.

Este reconfortant sa citim ce are de spus jurnalistul Moise Guran pe acest subiect: “Vă spun sincer că, dacă îmi pasă de ceva după aceste alegeri, îmi pasă ca DNA-ul să lucreze la fel de eficient, indiferent cine va ieşi preşedinte. Dacă dăm legi care fac inutilă munca DNA-ului, atunci ar trebui să ştim de ce murim de foame în România…” Subscriem. (VT, MS)

http://www.biziday.ro/2014/10/20/riposta-guzganului/

 


Miza acestor alegeri este imensă: O susţin pe Monica Macovei (Actualizat)

18/10/2014

Voi vota pentru că fiecare vot contează şi pentru că miza acestor alegeri este imensă. Nu ascund pentru cine votez: o susţin pe Monica Macovei pentru că este vocea celor fără de voce. Împreună cu politologul Marius Stan, am scris un articol apărut pe platforma „Contributors“, în care vorbim despre Monica Macovei drept poarta noastră către normalitate. O votez pe Monica Macovei pentru că ea semnifică şansa României de merge înainte pe linia euro-atlantică, deci privind către Vest, nu către Est.

O susţin pe Monica Macovei pentru că ea mi se pare garanta faptului că lupta pentru statul  de drept, începută în timpul mandatelor lui Traian Băsescu, va continua şi chiar se va intensifica.

O susţin pe Monica Macovei pentru că o văd ca exponenta năzuinţelor tinerilor din România de a nu mai avea destinul uzurpat de mafiile locale şi de diverşii şarlatani, demagogi şi aventurieri. O susţin pentru că nu se supune conformismelor paralizante şi scepticismelor relativizante. O susţin pentru că îi pasă cu adevărat de cetăţenii acestei ţări. O susţin pentru că susţine valorile Proclamaţiei de la Timişoara din martie 1990, adevărata cartă a revoluţiei române. O susţin pentru că spune lucrurilor pe nume, inclusiv în ce priveşte mineriadele şi nefasta tentativă de lovitură de stat din iulie 2012.

http://adevarul.ro/news/eveniment/o-tara-vazuta-afara-romanii-diaspora-1_54412a3a0d133766a80414a1/index.html

Update: Orice cetatean are dreptul sa voteze asa cum ii dicteaza constiinta. Este ridicol si deplasat sa facem procese de intentii celor care isi manifesta public, in mod decent si rational, optiunea pentru un candidat sau altul. Dl Andrei Plesu, un intelectual publlic pe care il pretuiesc in cel mai inalt grad, a declarat ca va vota cu dl Iohannis in ambele tururi. Este, evident, dreptul domniei sale. Domnii Gabriel Liiceanu si Mircea Cartarescu, alti doi intelectuali publici pentru care am o maxima pretuire, au declarat ca vor vota pentru Monica Macovei. A vota pentru Monica Macovei in primul tur este, asadar, un drept inalienabil al celor care se regasesc in programul  ei electoral si in bilantul activitatii ei din ultimele doua decenii si mai bine. Dl Iohannis, ca presedinte al Forumului Democratic German, a sustinut, prin deputatul acestui forum, toate actiunile anti-constitutionale din vara anului 2012. Nu s-a delimitat categoric de ele nici pana azi. Nu este o bagatela, ci un element extrem de semnificativ atunci cand ne propunem sa cantarim in chip lucid cu cine votam. Eu unul socot ca Dan Tapalaga avea dreptate cand a numit acele actiuni ale USL drept “revolutia borfasilor”. Suntem unii dintre noi care votam pentru revolutia non-violenta a sistemului institutional in sensul transparentei si responsabilizarii (accountability), deci pentru ceea ce sustine Monica Macovei. Sa o numim revolutia procurorilor…

 


Recomandare de lectură: Indomptabilul Bronek

17/10/2014
Am auzit prima oară- despre Bronisław Wildstein atunci când am studiat istoria sindicatului liber și autoguvernat Solidarność. Am aflat că fusese unul dintre liderii marcanți ai ramurii studențești a acestei mișcări sociale care a zdruncinat din temelii și, în final, a învins dictatura comunistă din Polonia. Aveam să urmăresc, de-a lungul anilor, evoluția sa, polemicile în care s-a angajat cu o intensitate unică, în jurul a ceea ce s-a numit „moștenirea Republicii Populare Polone”. Am vorbit pe larg despre Bronek cu prietenii mei din Romania, mari iubitori ai Poloniei neînfrânte, Anca Cernea și soțul ei, Vincențiu, precum și Gelu Trandafir. Grație lor am putut vedea filmul „Trei prieteni”, una dintre cele mai tulburătoare mărturii despre crimele comunismului și prelungirile lor în cultura politică a post-comunismului.

Nu e niciun secret că sunt prieten apropiat cu Adam Michnik. Mă leagă de istoricul polonez amintiri indelebile. Fiul nostru, al lui Mary și al meu, se numeste Adam în onoarea autorului „Noului evoluționism”, acel eseu, comparabil prin efecte, cu „Puterea celor fără de putere” de Vaclav Havel. O prietenie de idei nu înseamnă însă acord total asupra tuturor chestiunilor. Michnik și cu mine vedem în chip diferit chestiunea decomunizarii. Lui îi este teamă de revanșism, de riscul vânătorilor de vrăjitoare. Mie mi se pare că o democrație care nu se confruntă tranșant, inclusiv juridic, cu trecutul ilegitim și criminal, nu este nici credibilă, nici viabilă. Este ceea ce au spus de-a lungul anilor oameni ca Joachim Gauck și Herta Müller în Germania, Petruška Šustrová în Republica Cehă, Gabriel Liiceanu și Horia-Roman Patapievici în România, Antoni Macierewicz și Bronek Wildstein în Polonia. În cazul lui Bronek, apariția faimoasei „liste” a dus la concedierea sa de la ziarul Rzeczpospolita. Foștii informatori și protectorii lor au reacționat isteric în clipa când numele colaboratorilor poliției secrete au devenit publice. Prăpastia dintre Gazeta Wyborcza, ziarul condus de Adam Michnik, pe de o parte, și adeptii decomunizării, apropiați de frații Kaczynski – de cealaltă, a devenit tot mai adâncă. Este vorba de o falie care definește, de fapt, marile bătălii culturale din Polonia de azi. Unii cred că la guerre est finie, ceilalti socot că marea luptă a fost doar amânată, că punctul însuși de pornire, deci Masa Rotundă din 1989, a fost o capcană mai degrabă decât o șansă. Nu sunt eu cel care să se pronunțe asupra acurateții unui punct de vedere ori a celuilalt. Pot însă spune că există ceva îndoielnic în ideea lui Tadeusz Mazowiecki a „liniei groase” în raport cu trecutul. Este ca un fel de refulare la ordin. Trecutul nu dispare la comandă.

Pentru mulți dintre exponenții stângii liberale poloneze, fascinați de marotele corectitudinii politice și istorice, însăși compararea comunismului cu fascismul este scandaloasă. Ideea că indivizii responsabili pentru masacrul de la Gdansk din decembrie 1970 (în primul rând răposatul general Wojciech Jaruzelski) și pentru Legea Marțială din decembrie 1981, ar trebui deferiți justiției, asemeni criminalilor naziști, este atacată drept „cruciadă anticomunistă”. Ca și cum ar fi ceva reprobabil în anticomunism, ca și cum „tovarășii” nu ar fi fost creatorii unui sistem al ilegalitatilor practicate sistematic, cu maniacal devotament. Ceea ce în anii 80 părea ceva de la sine înțeles, deci polarizarea societății în „ei” și „noi”, este acum descris drept un mit vindicativ, o justificare manicheistă pentru abominabile răfuieli.

Am stat îndelung de vorbă la București cu Bronek în mai 2014. Pot spune ca am atins în detaliu aceste chestiuni și multe altele. Am urmărit atent ce-a avut de spus în cadrul dialogului de la Librăria Humanitas de lângă Cișmigiu cu Horia-Roman Patapievici. Cititorii acestui volum vor avea prilejul, sunt convins, să descopere articulațiile unei gândiri originale și deschise, interpretări dezinhibate ale provocărilor legate de ceea ce este tot mai acuta criză a valorilor din lumea de azi, declinul tradiției și ascensiunea relativismului etic. Asemeni unor Olavo de Carvalho și Roger Scruton, Bronek refuză să îngenuncheze în fața idolilor tribului. Este un anti-dogmatic mândru de opțiunile sale, respectă faptele mai mult decât doctrinele, nu se lasă încorsetat de varii himere ideologice. Înțelege că liberalismul nu poate fi apărat dacă nu-și asumă propriile valori întemeietoare, între care, mai presus de orice, libertatea individului.

Am citit cu mare interes eseul lui Bronek despre evreitate, m-am regăsit în multe din ideile sale. Este nevoie de sinceritate, de transparență, de acuratețe istorică atunci cand analizăm chestiuni care sunt de atâtea ori distorsionate și falsificate de profeții etnocentrici. La fel, Bronek pledează pentru nuanțe atunci când se operează critici de plano la adresa catolicismului polonez. El le reamintește concetățenilor săi că Biserica Catolică a fost marele reazem al rezistenței din Polonia, că grație catolicismului, în primul rând, identitatea poloneză a reușit să se salveze. Nu există urmă de fundamentalism în gândirea lui Bronek Wildstein. A fost și rămâne un admirator al lui Leszek Kołakowski. A fost și rămâne un spirit modern, opus oricărui obscurantism bigot. Ceea ce-l distinge de atâția dintre foștii săi colegi, ceea ce-l face o voce aparte în Polonia, și aș zice în Europa de Est de azi, este refuzul ambiguităților confortabile. Bronek nu vrea să se lase îmblânzit. O știu la fel de bine prietenii și adversarii săi. Mă bucur să mă număr printre cei care îl prețuiesc și, daca pot spune astfel, îl iubesc.

Washington, DC

29 august 2014

Textul de mai sus este prefata mea la recentul volum de eseuri al lui Bronisław Wildstein aparut la editura Humanitas:

http://www.humanitas.ro/humanitas/un-trecut-care-se-%C3%AEnc%C4%83p%C4%83%C5%A3%C3%A2neaz%C4%83-s%C4%83-nu-mai-treac%C4%83

Recomandare: “Înapoi la argument: Horia-Roman Patapievici și Bronisław Wildstein despre trecutul care se încăpățânează să nu mai treacă”

http://inliniedreapta.net/lavedere/live-inapoi-la-argument-h-r-patapievici-cu-bronislaw-wildstein/

De asemenea:

http://www.contributors.ro/global-europa/complicata-istorie-moartea-lui-jaruzelski/

http://www.contributors.ro/cultura/marxism-leninism-stalinism-rebelul-leszek-kolakowski/

http://www.contributors.ro/cultura/nu-sunt-zei-sunt-maimute-uzurparea-lui-adam-michnik/


Viitorul a inceput deja: Revoluția umbrelelor și resurecția inocenței în spațiul public

06/10/2014

Recomand cu căldură un admirabil articol, informat, lucid si inteligent moral, despre miscarea de protest civic din Hong Kong numită de-acum revoluția umbrelelor. La 25 de ani de la masacrul din Piata Tiananmen si de la revoluțiile care au dus la prăbușirea Blocului Sovietic si la sfarșitul Războiului Rece, tinerii din Hnog Kong ne reamintesc ca speranța nu moare niciodată, că este posibilă, cum frumos scrie Marius Wamsiedel, doctorand in sociologie la Universitatea din Hong Kong,  resurecția inocenței în spațiul public, abandonarea sentimentului de neputință si angajamentul in favoarea unui proiect de reconstrucție democratică a spațiului public. Tinerii din Hong Kong riscă enorm. Să-i susținem in aceasta superbă nazuință de a fi liberi!

“Protestele continuă la Hong Kong. Cu înverșunare amestecată cu teamă, tinerii s-au întors în stradă după ce pozițiile le-au fost atacate violent de contra-manifestanți ieri și alaltăieri. Situația este volatilă. Pozițiile s-au radicalizat și tot mai puțini reușesc să se țină deoparte de ce se întâmplă. Un aer sumbru, de nedeslușită îngrijorare și amărăciune, s-a coborât peste oraș. Devine tot mai limpede că lucrurile nu au cum să rămână așa, că un deznodământ este iminent și că, indiferent cum se termină povestea, viața în fosta colonie nu va mai fi ca până acum.

 

Protestele au însemnat resurecția inocenței în spațiul public. Au pornit din convingerea nestrămutată că este de datoria celor tineri să se implice în viața comunității lor. S-au hrănit din iluzia că singurele căi legitime de urmat sunt civilitatea și dialogul. Rezistă în continuare, în ciuda adversităților de tot felul, pentru că temeiul lor e solidaritatea în jurul unor idealuri.
O întâmplare măruntă, care prin însăși banalitatea sa dă seama de caracterul profund al protestelor mai bine decât evenimentele care țin prima pagină a gazetelor, s-ar cuveni aici povestită. Când, la Admiralty, i-am cerut unei organizatoare o agrafă să îmi prind panglica aurie de tricou, și-a dat seama că nu are așa ceva. Fără să stea pe gânduri, și-a desfăcut acul de siguranță din jurul panglicii ei și mi l-a întins. În gestul acesta mărunt – și mai cu seamă în cuceritoarea naturalețe care l-a însoțit – am citit spiritul de generozitate și dezinteresare al revoluției umbrelelor.
În intervențiile brutale de ieri și de alaltăieri ale contra-manifestanților s-a putut vedea imaginea răsturnată a protestelor. Cu forța fizică pe post de argument, într-o dezlănțuire feroce de ură și dispreț, contra-manifestanții au căutat să intimideze, să provoace, să instileze sentimentul că protestele nu au susținerea masselor. Au ignorat însă un lucru elementar: poți cu ușurință demantela o baricadă improvizată pe un bulevard, dar nu poți compromite tot atât de ușor spiritul care a făcut acea baricadă posibilă.

Zilele acestea s-a creat în Hong Kong un clivaj ideologic fără precedent, un clivaj care nu va putea fi depășit multă vreme de acum înainte, indiferent de soarta mișcării de protest. De o parte sunt mai cu seamă tinerii educați, care aspiră la democrație și la independență politică reală. Ei sunt cei care umplu zi și noapte străzile la Admiralty, la Causeway Bay, la Mong Kok, sperând să devină agenții istoriei și artizanii propriului viitor. De cealaltă parte se regăsesc generațiile care, formate în colonialism, s-au deprins să păstreze o distanță sigură față de politic. Sunt cei care cred în virtuțile de origine confuciană ale moderației și conformismului și cei care se tem că instabilitatea ar putea afecta sever interesele economice ale insulei.

Fracturile între idealism și realism, modernitate și confucianism, politic și economic, occidentalism și orientalism durează, desigur, de multă vreme în Hong Kong, dar existența lor era până acum una discretă. Aveau statut de secrete publice – lucruri de care toată lumea are habar, dar pe care nimeni nu le discută. Protestele au ridicat voalul secretivității și le-au azvârlit în prim-planul spațiului public. Vizibilitatea subit obținută nu numai că a amplificat dihotomiile, dar a făcut necesară și o poziționare individuală precisă în raport cu ele. Acum nu mai e loc de ambiguități, oscilații și dublu limbaj, ci doar de opțiuni rezolute și asumate. Viitorul a început deja.”

http://spatiimici.com/2014/10/05/manifestatii-contra-manifestatii-clivaje/


Sărmanii flăcăi ai comunismului din România: Un excelent roman de Adrian Buz

04/10/2014

Nostalgicii imberbi sau nu ai comunismului ar trebui sa citeasca romanul lui Adrian Buz intitulat simplu si cat se poate de elocvent “1989″ (Polirom, 2014). Ar fi fi antidotul perfect pentru regretul de a nu fi fost calcaţi in picioare de Marele Mecanism al ineptei, imbecilei si atat de umilitoarei dictaturi totalitare a lui Nicolae Ceausescu, “Eroul intre Eroi”, “carmaciul destinului national” si intruchiparea “virtutilor milenare” ale daco-românismului revolutionar. Ar intelege ca fenomenul Ceausescu nu a fost o aberatie, ci consecinta oportunitatilor institutionale de care a beneficiat acel Ubu din Balcani, un personaj pe cat de redus din punct de vedere cultural, pe atat de abil in a-si atinge scopurile delirante. Cartea este scrisa intr-un registru calm, fara imprecatii si fara patetisme. Am citit-o gandindu-ma mereu ce-ar intelege cineva care nu a avut nefericita si deloc invidiabila experienta de a trai in comunism, un tanar american, de pilda. Deci nu cineva care a auzit in familie amintiri despre “Epoca de Aur”. Aici se află maiestria lui Adrian Buz. El stie sa transmita o atmosfera, sa reconstituie un univers disparut, sa-l faca verosimil si cat se poate de concret. Este kunderian in sensul ca pastreaza permanent o unda de umor, nu se lasa purtat spre hiperbole acuzatoare.

Oroarea este acolo, o simtim, o vedem, o auzim, dar fara niciun fel de artificii ostentative. Este oroarea unei anormalitati care se pretindea normala. Despotul paranoic le apare supusilor sai etern precum cosmosul. La Congresul al XIV-lea, deci in noiembrie 1989, sociopatul Ceausescu este reconfirmat de lacheii sai decerebrati drept lider absolut: “Pentru cine are creierul cat o gamalie, realegerea Inîiului e un fenomen natural, ceva ce nu poate fi altfel. Elementele din spatele acestei realitati monolitice sunt cetoase. Nu cred ca la varsta asta exista vreunul care isi imagineaza ca ar putea fi ales altcineva, vreunul care poate face diferenta dintre Partid si Stat. Pentru noi, la varsta asta, ambele inseamna un singur lucru: Ceausescu”.

Naratorul acestei fictiuni autobiografice (orasul Craiova, zona, atmosfera, oamenii locurilor pe unde ajunge sunt acolo, ii descoperi in carne si oase, nu ca imagini descarnate din cine stie ce album pierdut prin vreo pivnita ori vreun pod), este, spre a relua titlul unui celebru film al marelui regizor maghiar Miklós Jancsó, un sarman flacau. Are 18 ani, e inteligent, bascalios, nu da doi bani pe sloganele oficiale, tatal este pictor, parintii sunt divortati, au pile, pot obtine lucruri pe care altii nici macar nu le viseaza. Adrian Buz reconstituie remarcabil mentalul adolescentului pe cale de a deveni barbat, starea de continua nemultumire cu lumea asa cum este, efortul de a-si gasi calea proprie, de a nu se lasa dadacit si timorat de cei care au renuntat de mult la visul libertatii.

Mi-am amintit, citind acest captivant roman de propria mea experienta in scoala de ofiteri din Drumul Taberei. Era in 1976, lucrurile nu ajunsesera nici pe departe la dezastrul de la sfarsitul anilor 80. Din prima zi m-a izbit lipsa de sens a exercitiilor ce ni se impuneau. Tocmai publicasem un articol in “Contemporanul” despre Habermas si destinul subiectivitatii si iata-ma nimerit in plin infern al obedientei obligatorii. Starea de incongruenta era insuportabila. Am fost coleg de pluton cu bunul meu prieten Tudor Jebeleanu si cu regretatul Alexei Florescu. M-am imprietenit acolo cu Adrian Enescu, cunoscutul compozitor, regret ca nu l-am mai vazut de decenii. Pe atunci, absolventii de facultati faceau doar sase luni stagiu militar. Juramantul se depunea dupa o luna. Numaram nu doar minutele, ci si secundele in asteptarea clipei cand, dupa juramant, vom avea dreptul la permisii.

Asadar, sarmanul flacau este un baiat din Craiova. A picat la facultate, a fost recrutat in armata, a devenit racan. Apucase sa mearga la Praga intr-o excursie BTT. Era in vara lui 1989, Cehoslovacia lui Gustav Husak si Milos Jakes le aparea ca o oaza de opulenta nefericitilor ajunsi acolo din Republica Socialista a Anomaliei, condusa de geniile combinate ale lui Nicolae si Elenei Ceausescu. Intoarcerea acasa include si un popas nu ritualic, ci strict materialist la Scornicesti. Insotitorul oficial al grupului, de-obicei omul “organelor”, stie locul, are contacte, vrea sa faca rost de mancare. Tema foametei si a goanei cvasi-animalice dupa alimente este una dintre cele uitate azi de cei care suspina dupa vremurile “socialismului multilateral dezvoltat”.

Asemeni celor mai multi tineri recrutati, eroul cartii trebuia se serveasca un an si patru luni in sordidele baraci ale socialismului de cazarma. Hrana este infecta, dusurile sunt macabre, paturile malodorante, uniformele parca facute din glaspapir. Unicul loc unde se poate trai relativ normal e la infirmerie. Totul este jegos, repugnant, la propriu si la figurat. Dar chiar si in acest noroi pulseaza speranta.

Interventiile paterne il aduc intr-o unitate din Caracal, la mai putin de-o ora de parinti si amici. Totul se petrece in perioada finala, a agoniei comunismului est european, in genere, a celui romanesc in particular. Incepe revolutia, mai intai la Timisoara, apoi la Bucuresti si in alte orase. Eroism, represiune, sange. Nu voi intra in trama epica, voi spune doar ca secventele se deruleaza naucitor si absorbant asemeni timpurilor acelea, absorbante, nebuloase, pline de iluzii demult rispite in mlastina compromisurilor, tradarilor si intrigilor ce-au urmat. Sarmanii flacai ai acelor vremuri sunt azi generatia care poate salva memoria. Este ceea ce face, admirabil, onest si cu mare talent, Adrian Buz in acest roman cu totul remarcabil. La un sfert de veac de la prabusirea comunismului in Romania, cartea lui Adrian Buz, un roman de o incandescenta onestitate, este o pledoarie intru totul convingatoare pentru dreptul la memorie.

http://www.polirom.ro/catalog/carte/1989-5369/


Protestele civice din Hong Kong: Adevărata faţă a Beijingului

03/10/2014

de Leone Grotti (www.tempi.it)

Cardinal Joseph Zen Ze-kiun speech at the Tamar Park during hundreds of students sit at the open area as  boycott class. 24SEP14

Episcopul emerit de Hong Kong, Cardinalul Joseph Zen (82 de ani): “Ȋn sfârşit putem vedea toţi adevărata faţă a Beijingului, vor supunere absolută şi nu intenţionează să ne dea ceea ce ne aparţine: democraţia”.

Numărul manifestanţilor care ocupă pacific pieţele principale ale oraşului a crescut în ultimele două zile şi a ajuns la zeci de mii de personae, după ce poliţia a reacţionat brusc duminică la proteste, lansând gaze lacrimogene, bătând anumiţi protestatari şi arestându-i pe alţii.

R: Eminenţa Voastră, ce cere poporul din Hong Kong?

În Constituţie este prevăzut că Hong Kong-ul, după reîntoarcerea sub China (în 1997), are dreptul să organizeze alegeri, fie pentru şeful guvernului regiunii autonome, cât şi pentru consiliul legislativ. China a făcut promisiuni în 2004, în 2007 şi în 2010, dar de fiecare dată a amânat.

R: De ce?

Deoarece nu doresc să ne dea libertatea de a putea organiza adevărate alegeri, Beijingul doreşte să controleze totul. Noi cerem doar un sufragiu universal valabil pentru alegerile din 2017 şi, în schimb, guvernul central a decis să ne dea posibilitatea de a vota, dar numai candidaţii aleşi de ei. În această situaţie la ce foloseşte votul? La nimic. Iată de ce protestăm!

R: China v-a descris ca fiind “extremişti” şi “subversivi”

Eu am participat la proteste şi pot spune că poporul din Hong Kong este fantastic: în primul rând am organizat un referendum la care au participat 800 de mii de persoane, apoi circa 500 de mii de persoane au ieşit în pieţe pentru democraţie. Acum, poporul încă protestează, dar este disciplinat: nu a răsturnat nici o maşină, nu a spart nici o fereastră şi nici nu a atacat vreun poliţist. Dar ştim toţi că acesta este un act de neascultare civilă: noi ocupăm o parte importantă a oraşului, blocăm traficul. Aceasta este împotriva legii, dar suntem dispuşi să mergem la închisoare  dacă vom fi arestaţi, dar este împotriva moralei. Este legitim să luptăm împotriva unui sistem nedrept.

R: Dacă protestul este atât de pacific, de ce v-a atacat poliţia?

A fost un moment foarte periculos, o provocare gravă. Un mic grup de protestatari urma să fie arestat la Parlament, când poliţia a zărit sosirea unui număr mare de studenţi şi nu numai. Poliţia ştia că protestatarii sunt pacifici, că nu exista nici o ameninţare la adresa siguranţei, însă şi-au pierdut răbdarea, au folosit forţa şi au atacat persoanele. Acest lucru este unul foarte grav, deoarece situaţia nu necesita o reacţie similară.

R: În Occident mulţi vorbesc despre un nou Tiananmen.

Noi nu facem revoluţii, rămânem calmi. Doar am protestat într-un mod puţin mai puternic decât de obicei: de obicei vorbeam şi gata, dar de această dată, vom provoca şi unele daune economice, şi suntem dispuşi să plătim pentru aceasta.

R: Când poliţia a atacat manifestanţii, dumneavoastră aţi cerut mulţimii să “plece acasă şi să nu-şi rişte viaţa”.

Biserica a studiat situaţia şi a decis că este permis să se facă un protest de acest gen. Noi, religioşii din Hong Kong suntem mari educatori, avem multe şcoli şi învăţăm valoarea ascultării şi a neascultării, atunci când este necesar. Dar, credincioasă carismei sale, Biserica învaţă şi aminteşte oamenilor că este nevoie de curaj, dar şi de prudenţă.

R: China a negat deja sufragiul universal. Speraţi că-şi va schimba ideea?

Eu sunt un pic pesimist. Ştim că există puţine speranţe de victorie, poate aceasta va avea loc peste mult timp, dar este întemeiat să facem ceea ce încercăm acum.

R: Nu vă temeţi de o reacţie a guverului comunist?

Hong Kong-ul depinde foarte mult de China, care ar putea bloca fluxul de apă pentru oraşul nostru, sau ar putea opri importurile noastre alimentare. Dacă vor să ne înfometeze, noi suntem dispuşi să suferim, dar sperăm că nu se va întâmpla aşa ceva.

Traducere: Liviu Ursu

http://www.e-communio.ro/stire2004-cardinalul-zen-in-piata-cu-studentii-“suntem-gata-sa-mergem-la-inchisoare-pentru-democratie

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/cardinalul-zen-piata-cu-studentii-suntem-gata-sa-mergem-la-inchisoare-pentru-democratie/


Şansa Macovei: Regăsirea tezaurului pierdut al revoluţiilor din 1989

02/10/2014
In cartea ei “On Revolution”, marea ganditoare a politicului care a fost Hannah Arendt vorbea despre tezaurul pierdut al revolutiilor. Imaginea este extrem de actuala acum cand asistam la renasterea populismelor salvationiste si a unei demagogii menita sa submineze increderea in valorile democratiei liberale. Atunci cand isi afirma sprijinul pentru ideile Proclamatiei de la Timisoara, Monica Macovei sfideaza consensul celor care au facut din amnezie principiul existentei lor politice, le atrage atentia ca drepturile omului sunt universale si non-negociabile. Cele 20 de motive de a vota pentru Monica Macovei sunt tot atatea argumente pentru politici destinate sa fortifice statul de drept si participarea civica.

Cand scriam, impreuna cu Marius Stan, ca Monica Macovei reprezinta poarta noastra spre normalitate aveam in vedere ca optiunile ei sunt acelea ale modernitatii: toleranta, incluziunea, respectul pentru valori, pentru dialog, demnitate, moralitate si civilitate. Sunt valorile pentru care milioane de oameni au iesit in strada in 1989 la Berlin, Leipzig, Praga, Bratislava, Gdansk, Varsovia, Budapesta, Sofia, Timisoara si Bucuresti. Astefel a pierit comunismul, prin afirmarea a ceea ce Vaclav Havel a numit puterea celor fara de putere. Vlad Zografi a scris aici despre riscul Ponta. Eu vorbesc despre şansa Macovei.

Revolutiile din 1989 au asezat individul si drepturile sale in inima unui proiect de reconstructie a polisului. Ele au respins sovinismele de orice fel si au insistat pe unitatea noastra ca specie. Nu neg ca au urmat miscari de revansa, intruchipari ale resentimentului social, anticipate de Ralf Dahrendorf in ale sale “Reflectii despre revolutia din Europa”. Altruismul civic a fost finalitatea lor, nu particularismul tribalist. Statul comunist era unul al dispretului pentru lege. Revolutiile din 1989 an reabilitatat ideea de legalitate. Statul comunist proclama infailibilitatea ideologiei dominante. Revolutiile din 1989 au fost non-ideologice, non-teleologice si non-mesianice. Statul comunist a distrus intiativa privata si a diabolizat proprietatea. Revolutiile din 1989 au pus capat experimentelor de inginerie sociala in care statul decidea ce avem voie sa gandim, sa spunem si chiar sa mancam.

Nu voi discuta acum modul in care a fost deturnata Revolutia din decembrie 1989 de catre puterea fesenista, reincarnare a celei comuniste doar aparent distrusa. Voi spune doar ca fara a cauta adevarul despre revolutie, vom ramane pe veci blocati in mistificarile iliesciene. Din orice punct de vedere examinam situatia actuala, este limpede ca Monica Macovei este antiteza plagiatorului Victor Ponta, cele care l-am numit mitomanul galactic, omul pentru care siluirea adevarului este ocupatia favorita. Oricum am privi lucrurile, este limpede ca Monica Macovei reprezinta transparenta institutionala si garantia ca in Romania poate functiona ceea ce se cheama accountablity, deci dreptul de -a responsabiliza pe cei implicati in treburile publice, indiferent de functia lor. Comunismul a fost un sistem clientelar, funciar corupt si corupator. Post-comunismul romanesc a creat un sistem de retele mafiotice care paraziteaza scandalos economia tarii. Proiectul Macovei propune modalitati concrete pentru a pune capat acestui dezastru.

Revolutiile din 1989 au relansat conceptul de republica drept res publica. Monica Macovei ne invita pe toti sa fim participanti in aceasta regandire a ceea ce inseamna cu adevarat sfera publica. Doar astfel e posibil sa fie depasit cinismul paralizant si scepticismul relativist. Cine spune ca e vorba de cine stie ce rigorism absolutist, de un fel de “iacobinism” in vestminte noi, greseste. Dimpotriva, proiectul Macovei este unul al regasirii unui tezaur uitat de speranta, generozitate si realism. Dar nu un realism al abdicarii, ci unul al rezistentei morale. In acest proiect, realismul si idealismul se intalnesc in chip fericit. Dintre cele cel putin 20 de motive de a vota pentru Monica Macovei, aleg aici unul de o incontestabila urgenţă: “Eu votez Monica Macovei pentru că vrea şi poate să păstreze România cu faţa către Vest, ancorată în valorile democraţiei liberale, nu către Est, unde minciuna, nedreptatea şi ticăloşia guvernează în dispreţul cetăţeanului.”

http://macoveipresedinte.ro/despre/20-de-motive-sa-votezi-macovei/

http://macoveipresedinte.ro/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/pentru-monica-macovei-poarta-noastra-catre-normalitate-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

http://tismaneanu.wordpress.com/2014/09/20/mitomanul-galactic-un-kim-jong-un-de-dambovita/

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/sansa-macovei-regasirea-tezaurului-pierdut-al-revolutiilor-din-1989/


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 182 other followers