O scapare freudiana: “Profesorul” Felix, Deutsche Welle si bursele gratuite (plus bonus)

18/07/2014

Disperare? Panica? Lipsa de pudoare? Cutitul la os? Erorile lui Felix se acumuleaza intr-un ritm ametitor. Patronul “Antenelor” a ajuns sa creada ca poate intimida pe toata lumea, ca poate ameninta in voie. Acum i-a venit randul lui Petre Iancu, remacabilul jurnalist de la “Deutsche Welle”. Patronul unui trust de presa specializat in linsaj se plange ca este calomniat. Omul care se serveste de de-alde Badea, Gadea si Ciuvica in sulfuroasele campanii menite sa denigreze pe oricine indrazneste sa spuna ceva nefavorabil despre el, anunta ca din banii pe care, pasamite, ii va obtine in urma procesului, va infiinta “burse gratuite” in cadrul unei “Academii Media”.

Ce-o fi insemnand “burse gratuite? Adica diferite de “bursele de vanzare”? Mi se pare culmea ridicolului. Ori, cine stie, o scapare freudiana. Cat despre “Academia Media” infiintata de Dan Voiculescu, imi aminteste de uzina de diplome “Spiru Haret” a lui Aurelian Bondrea si de filantropiile academice ale lui Iosif Constantin Dragan. Trei mari spirite infratite sub semnul propasirii neamului. “Mandri ca suntem romani”, nu-i asa?

http://www.revista22.ro/dan-voiculescu-da-in-judecata-deutsche-welle-au-scris-un-articol-foarte-urat-murdar-despre-mine-au-depasit-orice-limita-am-dovezi-ca-basescu-a-depus-bani-cu-sacosa-la-banca-100000-de-euro-45496.html

http://www.dw.de/final-de-epoc%C4%83-pentru-varan/a-17769683

Articolul de mai sus a aparut in editia online a ziarului “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/o-scapare-freudiana-profesorul-felix-deutsche-welle-si-bursele-gratuite.html

Bonus:

Iata ca doamna ministru Ioana Petrescu si-a gasit, in fine, aparatori. Nu pe oricine, ci o specialista in drept, cu diploma de la Yale, alta scoala din Ivy League, profesoara la Universitatea Crestina “Dimitrie Cantemir” (condusa de se stie cine, faimoasa Corina Dumitrescu, absolventa de Standford, numita de plagiator ca ministru al educatiei, mai tineti minte?), deputata PSD de Vaslui, Ana Birchall. Unii spun ca si doamna Petrescu preda la acelasi crestinesc asezamant pesedist. Recomand o recenta postare a lui Ioan T. Morar:

http://blog.itmorar.ro/doamna-de-la-yale-o-apara-pe-donsoara-de-la-harvard/

 

 

 

 


Radio Europa Liberă, Securitatea şi jandarmii culturali

14/07/2014

Intelectual vorbind, sunt copilul Europei Libere. Chiar cu zgomotele de fond, inevitabile, emisiunile REL in romaneste nu mai erau bruiate dupa 1964. Stiam precis acest lucru de la tatal unui coleg de liceu cu care eram bun amic, inginerul ilegalist Iosif Scherman, un personaj fabulos care lucrase in serviciul de bruiaj (mergea des acolo, era situat undeva in Muntii Carpati). Poate sa fi fost unele momente de bruiaj, dar, in genere regimul a tolerat transmisiunie radiourilor occidentale, mai ales in perioada cand era laudata politica externa. Ceea ce nu inseamna ca nu exista o veritabila obsesie legata de REL. Jandarmul cultural Eugen Barbu, scriitor odinioara iconoclast convertit in megafon al partidului, a declansat atacurile inca din anii de relativa liberalizare (1966-1968), in paginile saptamanalului pe care il conducea (“Luceafarul”).

Ulterior, aceste campanii au fost exacerbate in paginile revistei “Flacara” condusa de Adrian Paunescu (v. mizeriile scrise de Dinu Sararu impotriva Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca) si in “Saptamana”, sub semnaturile liui Barbu, Vadim Tudor, Artur Silvestri si in “Luceafarul” condus de Nicolae Dragos, apoi de Nicolae Dan Fruntelata si Mihai Ungheanu. Temele saptamaniste au revenit in discursul vadimist de dupa 1989, dar nu numai acolo. Pot fi regasite in publicatiile FSN in 1990 (“Azi”, “Dimineata”) precum si in “Adevarul” condus de Darie Novaceanu. Despre fituici deschis securiste precum cea antifrastic numita “Europa” nici nu are sens sa mai vorbesc.

Revista “Agora”, condusa de scriitorul disident Dorin Tudoran, publicata in Statele Unite si difuzata clandestin in tara, s-a opus categoric si deschis isteriei patriotarde a grupului condus de Barbu si Paunescu. Monica Lovinescu si Virgil Ierunca faceau parte din comitetul editorial, au scris acolo articole esentiale. Paul Goma era unul dintre redactori. La fel, politologul american originar din Romania Michael Radu si subsemnatul. Radio Europa Libera a jucat un rol fundamental in informarea publicului din Romania privitor la actiunile disidente, la greva anticomunista din Valea Jiului (august 1977), la revolta muncitoreasca de la Brasov (noiembrie 1987). Amintesc aici alte nume importante: Preda Bunescu, George Cioranescu, Mircea Carp, Neculai Constantin Munteanu, Emil Georgescu, Emil Hurezeanu, Victor Eskenasy, Serban Orescu, Ioana Magura-Bernard, Raluca Petrulian, Max Banush, Liviu Floda (Andrei Brandus), Iustin Liuba, Constantin Alexandroaie, Silvia Cinca, Iacob Popper (controversat, stiu, dar a lucrat acolo si la un moment dat a fost o voce importanta). Ar merita sa vorbesc separat despre Ghita Ionescu si George Minden.

In cadrul serviciului de cercetare s-au scris texte esentiale pentru intelegerea situatiei din Romania. Ele au circulat in Vest, erau scrise in engleza. Intre cei care au lucrat in acel serviciu, ii amintesc pe Michael Shafir (ani de zile seful acestui departament), Vladimir Socor, Mihail Sturdza, Anneli Gabanyi, Dan Ionescu, Rene des Flers. Sa nu-i uit pe colaboratorii Monicai Lovinescu, intre care Alain Paruit pe care il cunosteam inca din tara (era fiul profesoarei mele private de franceza, doamna Christianne Herscovits) si Serban Cristovici, traducatorul cartii “Cetatea totala” de Constantin Dumitrescu, aparuta la Paris cu o postfata de Paul Goma. Trebuie mentionati, evident, Matei Cazacu, Alexandru Niculescu, Mihnea Berindei.

Alain, Serban, Claude Levinson (fiica Martei, buna prietena a parintilor mei, nascuta in Franta, facuse studii de indianistica la Moscova, maritata cu un jurnalist de la “Le Monde”) au fost traducatori devotati si de mare talent, merita recunostinta noastra. La emisiunea lui Nestor Ratesh de la Washington au colaborat de-a lungul anilor Matei Calinescu, Virgil Nemoianu, Michael Radu, Dorin Tudoran si subsemnatul.

Despre directorii Europei Libere am scris in articolul aparut chiar pe site-ul radio-ului.

http://www.europalibera.org/content/article/25449926.html

Ca Securitatea a incercat sa penetreze departamentul romanesc, nu incape nicio indoiala. Un exemplu este cazul Ivan Denes, descris de Ioana Magura-Bernard in amintirile ei si despre care am scris pe “Contributors”. Intre colaboratorii externi, tin sa-l amintesc pe Cornel Dumitrescu, avocat originar din Brasov, fiinta deschisa si inimoasa, super-informat la capitolul istoria comunismului romanesc, ulterior fondator, impreuna cu Dan Costescu, al saptamanalului “Lumea Libera Romaneasca”, publicat la New York.

Era in ianuarie 1983, daca nu ma inseala memoria, cand l-am cunoscut la sediul de pe Broadway al REL (sediul central era la Munchen, fireste). Mersesem acolo, invitat de Liviu Floda, sa-l intalnesc pe Vlad Georgescu, aflat intr-o scurta vizita la New York.

Am conversat cu Vlad vreme de doua ceasuri. Era delicat, prietenos, erudit, cu un remarcabil respect pentru idei. Avea un fin simt al ironiei si detesta orice fel de stridenta. Nu era omul semnelor de exclamare, al pamfletelor ad hominem. Primul sfat in legatura cu scrisul in engleza a fost: “Tine minte ca in lumea anglo-saxona nimic nu convinge mai mult ca dubiul”. Editorialele sale depun marturie, asemeni celor ale lui Noel Bernard, pentru pozitia sa ferma, dar intotdeauna argumentata cu calm, fara patos propagandistic in favoarea unei Romanii eliberata de dictatura comunista. Asa a inceput colaborarea mea saptamanala cu Europa Libera, o colaborare care, iata, dureaza si astazi…

Articol difuzat la postul de radio Europa Libera si aparut initial pe site-ul:

http://www.europalibera.org/content/article/25456922.html?nocache=1


Felix si Monica: Cele doua fețe ale Romaniei de azi

12/07/2014

Trebuie sa ajungi pe culmile lipsei de rusine pentru a o acuza pe Monica Macovei ca ar fi actionat, in iunie 1990, impotriva protestatarilor arestati de politia lui Iliescu, Roman si Chitac. Trebuie sa ingrosi pachidermic obrazul pentru a indrazni sa o ameninti ca o vei da in judecata pentru ca a spus ceea ce orice istoric ori politolog care se respecta stie perfect: firmele de comert exterior din Romania comunista erau oficine ale Securitatii, indiferent de mastile sub care erau deghizati ofiterii gen Felix Voiculescu.

Cred sincer ca daca Dan Voiculesacu o va da in judecata pe Monica Macovei va face, in fine, un mare serviciu Romaniei. Se vor putea confrunta de o maniera transanta doua Romanii. Cea a misculatiilor sordide, a manoperelor subterane, a furtisagurilor nesimtite, a grobianismului bugetivor, a profitocratilor pozand in partioti versus cea a increderii, a tolerantei, a valorilor euro-atlantice, a respectului pentru drepturile omului. Organizatia pe care a servit-o Felix a fost una criminala, a fost scutul si sabia regimului totalitar. Scopul Securitatii, atat al celei interne cat si al celei externe, era terorizarea cetateanului, a spiritului autonom, ingenuncherea individului si imbecilizarea in masa. Sa nu ni se spuna ca Felix era, vezi Doamne, expert, tehnocrat, om de carte etc. In clip cand aud ca i se spune “Profesorul”, ma infior.

Monica Macovei nu face decat sa rosteasca lucrui stiute de milioane de cetateni ai acestei tari: Turnătorul Voiculescu rămâne un cancer pentru România și istoria ei post-comunistă, un obstacol major pentru democratizarea țării, iar Voiculescu nu a explicat niciodată cum a făcut bani la începutul anilor ’90. Voiculescu este o cangrenă cu rădăcini în epoca comunistă, un turnător al propriei familii, o pată neagră pe istoria României.” Aici este explicatia reactiei isterizate a lui Felix la declaratia de ieri postata de Monica Macovei pe blogul ei. El stie ca acesta este adevarul si incearca, in mizerabila traditie a institutiei pe care a servit-o, sa anihileze acest adevar. Incearca sa maculeze imaginea uneia dintre cele mai curate personalitati ale tranzitiei democratice nu doar din Romania, ci din intreaga zona stiuta candva ca Blocul Sovietic.

Romanii, ca orice natiune, au nevoie de modele. Monica Macovei este un asemenea model. La polul opus, concentrand in figura si actiunile sale tot ce a fost malefic in regimul prabusit in decembrie 1989, se afla Felix. Victor Ponta vine din lumea felixiota. Felix a prosperat sub patronajul sistemului iliescian.

Pontocratia inseamna prelungirea unui sistem in care abjectia, delatiunea, supravegherea maniacala a individului se infrateste cu dedublarea, turpitudinea, cinismul si samavolnicia. O Romanie cu Felix dupa gratii va fi una in care oamenii sa se simta eliberati de aceste maledictiuni.

Dan Voiculescu neaga ca ar fi furat bani de la romani. Ar vrea sa credem ca in ianuarie 1990, in atmosfera tulbure de dupa caderea dictaturii, s-a nascut el, Felix, curat ca Afrodita iesita din spuma marii. In fapt, “Crescent” era o firma nu doar tolerata de Securitate, ci una infiintata, coordonata si controlata de Securitate. Intre “Crescent” si “Grivco” exista o continuitate pe care doar naivii incorigibili o pot ignora.

Daca Dan Voiculescu pretinde ca ca nu asa au stat lucrurile, inseamna ca ne crede stupizi. Banii “Crescent” nu erau ai unui imaginar “popor”, erau banii folositi de Securitate, deci, in realitate, furati de la poporul roman. Dupa 1990, in intreaga zona, dar mai ales in Romania, fostii securisti au folosit acesti bani pentru a-si imperiile oligarhice. In cazul Voiculescu, s-a nascut un trust mediatic care, de ani de zile, otraveste spatiul public prin agresarea simbolica, adica prin linsaj mediatic, a tot ce nu convine marelui patron. “Antenele” nu sunt televiziuni de stiri, ci agentii publice ale mistificarii, instrumente ale masluirii si macularii valorilor democratice.

Un proces intre Monica si Felix poate deveni procesul adevarului. Cu cat vom fi mai multi cei care contribuim la strangerea probelor despre Felix si insalubrele sale afaceri, cu atat creste sansa sa avem, in fine, un proces de neuitat, prologul unei atat de necesare lustratii.

Articol publicat pe site-ul ziare.com:

http://www.ziare.com/dan-voiculescu/politie-politica/invitatii-ziare-com-vladimir-tismaneanu-felix-si-monica-cele-doua-fete-ale-romaniei-de-azi-1310648


Europa Libera, Securitatea si jandarmii culturali

10/07/2014

Intelectual vorbind, sunt copilul Europei Libere. Chiar cu zgomotele de fond, inevitabile, emisiunile REL in romaneste nu mai erau bruiate dupa 1964. Stiam precis acels lucru de la tatal unui coleg de liceu cu care eram bun amic, inginerul ilegalist Iosif Scherman, un personaj fabulos care lucrase in serviciul de bruiaj (mergea des acolo, era situat undeva in munti). Poate sa fi fost unele momente, dar, in genere regimul a tolerat transmisiunie radiourilor occidentale, mai ales in perioada cand era laudata politica externa. Ceea ce nu inseamna ca nu exista o veritabila obsesie legata de REL. Jamdarmul cultural Eugen Barbu a declansat atacurile inca din anii de relativa liberalizare (1966-1968), in paginile saptamanalului pe care il conducea (“Luceafarul”). Ulterior, aceste campanii au fost exacerbate in paginile revistei “Flacara” condusa de Adrian Paunescu (v. mizeriile scrise de Dinu Sararu impotriva Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca) si in “Saptamana”, sub semnaturile liui Barbu, Vadim Tudor, Artur Silvestri si in “Luceafarul” condus de Nicolae Dragos, apoi de Dan Fruntelata. Temele saptamaniste au revenit in discursul vadimist de dupa 1989, dar nu numai acolo. Pot fi regasite in publicatiile FSN in 1990 (“Azi”, “Dimineata”) precum si in “Adevarul” condus de Darie Novaceanu. Despre publicatii deschis securiste precum cea antifrastic numita “Europa” nici nu are sens sa mai vorbesc.

 

Revista “Agora”, condusa de scriitorul disident Dorin Tudoran, publicata in Statele Unite si difuzata clandestin in tara, s-a opus categoric si deschis isteriei patriotarde a grupului condus de Barbu si Paunescu. Monica Lovinescu si Virgil Ierunca faceau parte din comitetul editorial, au scris acolo. Paul Goma era unul dintre redactori. La fel, Michael Radu si subsemnatul. REL a jucat un rol fundamental in informarea publicului din Romania privitor la actiunile disidente, la greva anticomunista din Valea Jiului (1977), la revolta muncitoreasca de la Brasov (1987). Amintesc aici alte nume importante: Preda Bunescu, George Cioranescu, Mircea Carp, Neculai Constantin Munteanu, Emil Georgescu, Emil Hurezeanu, Victor Eskenasy, Serban Orescu, Ioana Magura-Bernard, Raluca Petrulian, Max Banush, Liviu Floda (Andrei Brandus), Iustin Liuba, Constantin Alexandroaie, Iacob Popper (controversat, stiu, dar a lucrat acolo si la un moment dat a fost o voce importanta). In cadrul serviciului de cercetare s-au scris texte esentiale pentru intelegerea situatiei din Romania. Ele au circulat in Vest, erau scrise in engleza. Intre cei care au lucrat in acel serviciu, ii amintesc pe Michael Shafir (ani de zile seful acestui serviciu), Vladimir Socor, Mihail Sturdza, Anneli Gabanyi, Dan Ionescu, Rene ds Flers. Sa nu-i uit pe colaboratorii Monicai Lovinescu, intre care Alain Paruit pe care il cunosteam inca din tara (era fiul profesoarei mele private de franceza, doamna Christianne Herscovits) si Serban Cristovici, traducatorul cartii “Cetatea totala” de Constantin Dumitrescu, aparuta la Paris cu o postfata de Paul Goma. Trebuie  mentionati, evident, Matei Cazacu, Alexandru Niculescu, Mihnea Berindei. Alain, Serban, Claude Levinson (fiica Martei, buna prietena a parintilor mei, nascuta in Franta, facuse studii de indianistica la Moscova, maritata cu un jurnalist de la “Le Monde”) au fost traducatori devotati si de mare talent, merita recunostinta noastra.

Despre directorii Europei Libere am scris in articolul aparut chiar pe site-ul radio-ului:

http://www.europalibera.org/content/article/25449926.html

Ca Securitatea a incercat sa penetreze departamentul romanesc, nu incape nicio indoiala. Un exemplu este cazul Ivan Denes, descris de Ioana Magura-Bernard in amintirile ei si despre care am scris aici pe “Contributors”. Intre colaboratorii externi, tin sa-l amintesc pe Cornel Dumitrescu, avocat originar din Brasov, fiinta deschisa si inimoasa, super-informat la capitolul istoria comunismului romanesc, ulterior fondator, impreuna cu Dan Costescu, al saptamanalului “Lumea Libera Romaneasca”, publicat la New York. Era in ianuarie 1983, daca nu ma inseala memoria, cand l-am cunboscut la sediul de pe Broadway al REL (sediul central era la Munchen, fireste). Mersesem acolo, invitat de Liviu Floda, sa-l intalnesc pe Vlad Georgescu, aflat intr-o scurta vizita la New York. Am conversat cu Vlad vreme de doua ceasuri. Era delicat, prietenos, erudit, cu un remarcabil respect pentru idei. Detesta orice fel de stridenta. Nu era omul semneleor de exclamare, al pamfletelor ad hominem. Primul sfat in legatura cu scrisul in engleza a fost: “Tine minte ca in lumea anglo-saxona nimic nu convinge mai mult ca dubiul”. Editorialele sale depun marturie, asemeni celor ale lui Noel Bernard, pentru pozitia sa ferma, dar intotdeauna argumentata cu calm, fara patos propagandistic in favoarea unei Romanii eliberata de dictatura comunista. Asa a inceput colaborarea mea saptamanala cu Europa Libera, o colaborare care, iata, dureaza si astazi…

http://www.europalibera.org/media/video/rel_media/24942544.html?z=15959&zp=1

http://www.europalibera.org/media/video/rel_media/24752475.html?z=15959&zp=1

http://www.contributors.ro/societatelife/papusa-papusarilor-destinul-intortocheat-straniu-si-nenorocit-al-lui-ivan-denes-i/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/3697/


Imbatabila armă a adevărului: Radio Europa Liberă și năruirea regimurilor comuniste

09/07/2014

Totalitarismul, o stim din clasica definitie data de Carl Friedrich si Zbigniew Brzezinski, inseamna, intre altele, totalul control al informatiilor de catre dictatura partidului unic, monopolul exercitat sistematic si constant asupra comunicatiilor de masa. Obsesia acestui control a marcat sistemele ideocratice, deci despotismele bazate pe suprematia unei ideologii cu pretentii deopotriva stiintifice si mantuitoare, din prima clipa, deci chiar din timpul lui Lenin. Sub Stalin, controlul informatiilor a devenit absolut draconic. Cenzura se aplica fara mila, accesul la radio era cat se poate de dificil. Razboiul Rece a fost nu doar unul politic si uneori militar, ci si unul informational. De nimic nu se temeau mai mult nomenclaturile din Blocul Sovietic decat de adevar.

In aceste conditii, în 4 iulie 1950, incepeau transmisiunile postului de radio Europa Liberă. Prima tara catre care s-a emis a fost Cehoslovacia. Aveau sa urmeze celelate state din Europa de Est si Centrala, precum si, prin postul de radio Libertatea (Svoboda), catre republicile Uniunii Sovietice. Filosofia care a stat la baza transmisiunilor Europei Libere era una a pluralismului, adica opusul discursului cu ambitii infailibile al propagandei oficiale comuniste. Postul de radio românesc a tinut la curent, vreme de decenii, o populatie constant mintita, privitor la realititatile din tara, la marile dezbateri de idei din lume, la framantarile din miscarea comunista internationala.

Imi amintesc cu cat interes ascultam emisiuni precum „Din lumea comunistă“. Cornel Chiriac, cu ale sale emisiuni muzicale intrate in legenda, a fost acea vocea care ne ajuta sa iesim din provincialismul folclorist cultivat de regim. Dar, mai ales, imi amintesc de impactul unic in intregul bloc, al emisiunilor intelectuale de la Paris datorate Monicăi Lovinescu si lui Virgil Ierunca. Fac parte, eu insumi, dintr-o generatie care s-a hranit cu substanta ideatica oferita de cei doi mari intelectuali. Am invatat de la ei ce inseamna libertatea gandirii si nobletea spiritului. Am auzit de la ei, prima oara, de memoriile lui Arthur Koestler si ale Nadejdei Mandelstam, de eseurile lui Raymond Aron, de semnificatiile reabilitarii lui Kafka. In 1968, imi amintesc perfect, am fost practic prizonierul voluntar al emisiunilor Europei Libere despre experimentul politic, social si cultural care a fost Primavara de la Praga.Tot acolo am auzit de Leszek Kolakowski si de ceilalti profesori polonezi care au sfidat regimul Gomulka si au fost solidari cu studentii revoltati de la Universitatea din Varsovia in martie 1968.

Radio Europa Liberă era intr-adevar ziarul vorbit al românilor de pretutindeni. Exista un ecumenism in abordarile acestui post de radio, un refuz al oricarei arogante nationaliste. Patriotismul era unul luminat, deschis si inclusiv. Editorialele lui Noel Bernard au intrat la loc de cinste in istoria jurnalismului romanesc. Erau exemplare prin acuratete, obiectivitate, rigoare analitica. Ulterior, Vlad Georgescu, remarcabil  istoric si disident, a scris editoriale extrem de percutante. La fel, Nicolae Stroescu-Stanisoara, recent trecut in lumea celor drepti. Emisiunile lui Nestor Ratesh de la Washington erau intodeauna impresionante prin bogatia informatiilor si echilibrul analizelor.

As mai aminti importanta rubricii „Scrisori de la ascultatori“. Era o formidabila supapa prin care ajungeau sa fie stiute abuzurile din tara si calcarea in picioare a drepturilor omului. In plus, gratie Europei Libere, aveam sa aflam despre Carta 77, despre miscarile disidente din URSS, Ungaria, RDG, dar, mai ales despre sindicatul liber si autoguvernat Solidaritatea din Polonia. Regimurile comuniste urau Radio Europa Liberă. Au fost organizate atentate impotriva acestui vehicul al adevarului, s-a incercat lichidarea fizica a unora dintre cele mai populare voci. In unele cazuri, din nefericire, s-a si reusit. S-au purtat campanii otravite de intoxicare impotriva celor care transmiteau. Am fost eu insumi tinta unr asemenea sordide atacuri.

In anii ’80, la Europa Liberă, in special prin articolele Monicai Lovinescu, ale lui Virgil Ierunca si ale lui Gelu Ionescu, au fost reflectate pozitiile directiei sincroniste, pro-vestice din cultura româneasca. Au fost vestejite tentativele grupului protocronist, condus de Eugen Barbu, Adrian Paunescu si ciracii lor, de a impune un model cultural autarhic, neo-jdanovist.

O decizie de un admirabil curaj a fost aceea luata de Vlad Georgescu de a transmite ca serial cartea lui Ion Mihai Pacepa „Orizonturi roșii”. A fost o lovitura dura data piramidei hagiografice pe care o reprezenta cultul lui Ceausescu si al sotiei sale.

Regimurile comuniste s-au bazat pe sacralizarea dogmei, deci a unor inlantuiri mecanice de cuvinte. Radio Europa Liberă a opus logosul adevarat celui mincinos, fraudulos si falsificator. La ora actuala, când putinismul se străduie să reconstruiască o ideologie autoritarist-mistificatoare, Europa Liberă si Libertatea continua sa fie repere vitale pentru cei care nu pactizeaza cu dictatura fesebista, cu planurile si cu instrumentele acesteia.

Articol transmis la postul de radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/article/25449926.html


Pagina mea pe Facebook

12/05/2014

Vreau sa le multumesc prietenilor care au creat aceasta pagina FB. Am aflat azi dimineata de ea. Sunt incantat, emotionat si indatorat. Doar un foarte scurt text, conform regulii acestui mijloc de comunicare rapida. Apropiat candva de Gorbaciov, politologul Andranik Migranian este azi unul din ideologii lui Putin. Intr-un recent articol din “Izvestia” in care ii infiera cu pravoslavnica manie pe cei care protesteaza impotriva expansionismului noii /vechii autocratii ruse, Migranian (mai velicorus decat orice rus etnic) vorbeste de “doi Hitleri”: primul, cel cu Anschlussul, a fost OK, al doilea, cel care a incalcat pactul cu Stalin si a atacat URSS in iunie 1941, a fost criminal. Se poate oare cobori la un mai josnic nivel al demagogiei, se intreaba, pe buna dreptate, Vladimr Kara-Murza, unul din liderii de opinie ai opozitiei democratice ruse. Ma intreb si eu.

https://www.facebook.com/tismaneanu


Mostenirea lui Theophyle: Despre claritate morala in vremuri sumbre

04/05/2014

Pentru Vaclav Havel, cosmarul postcomunist consta in suprematia cinismului,  a nemerniciei si a demagogiei. Sunt cele trei patologii (la care, fireste, se adauga si altele precum fariseismul, oportunismul, parvenitismul, lichelismul) care, asemeni unor paraziti, blocheaza necesara transparenta a democratiei. Blogul “Politeia”, cu ale sale impresionante, arborescente ramificatii, a luptat impotriva acestor maledictiuni ale spatiului public sustinand imperativul claritatii morale. Sunt convins ca va continua sa o faca, pastrand vie acea flacara a unei intransigente etice fara de care ne prabusim in abulie valorica. Cred ca modul cel mai onest al recunoasterii valorii morale si intelectuale a scrierilor lui Theophyle este sa le citim si sa le citam. Iata cateva linkuri:

Despre ideile de dreapta in Romania de azi:

Despre gandirea de drehttp://bibliophyle.wordpress.com/2011/02/26/cristian-patrasconiu-repere-intelectuale-ale-dreptei-romanesti/

Despre ideologii:

http://cursdeguvernare.ro/fara-ideologii-dar-cu-solutii.html

Despre Traian Basescu:

http://cursdeguvernare.ro/basescu-traian-basescu.html

Despre George Orwell:

http://bibliophyle.wordpress.com/2012/10/21/george-orwell-o-mie-noua-sute-optzeci-si-patru-1984/

Despre Putin:

http://politeia.org.ro/magazin-politic/dl-putin-la-prima-persoana/25746/

Despre istoria Romaniei, inclusiv cea recenta:

http://politeia.org.ro/magazin-politic/romania-in-cumpana-vremurilor/21778/

Despre minciuna si dezinformare (articol de Petre Iancu, transmis la “Deutsche Welle” si recomandat de Theophyle):

http://politeia.org.ro/magazin-politic/dw-chipul-nemerniciei-despre-minciuna-dezinformare-manipulare/12104/

Despre puciul parlamentar organizat de USL:

http://politeia.org.ro/editoriale/dulapul-cu-molii-si-puciul-continuu-impotriva-statului-de-drept/20899/

 


Impotriva defaimarii si calomniei: Despre prietenul meu Calin Anastasiu si noii calibani

07/04/2014

Ce poti face cand impotriva ta se rostogolesc valurile calomniilor, ale denigrarilor si ale celor mai aberante nascociri? Cum te poti apara de aceste abjecte fabricatii? Merita sa le dai atentie ori e preferabil sa-l lasi pe calomniator sa-si savureze ineptiile in voie, sperand ca oamenii onorabili vor sti sa discearna despre ce este vorba? Merita sa apelezi la justitie? Eu am facut-o, in cazul “Romaniei Mari” si al lui Gheorghe Funar, am castigat procesul si mizeriile nu s-au oprit.

M-am gandit la aceste lucruri citind textul cat se poate de limpede, lipsit de orice ambiguitate, scris de sociologul Calin Anastasiu pe noul sau blog. Il cunosc pe Calin de peste patru decenii, intre 1970 si 1974 am fost colegi de grupa la sociologie, am discutat indelung, in anii facultatii si dupa aceea, despre aventura radicalismului marxist, despre concepte precum alienare, reificare, revolutie, constiinta de clasa si emancipare. Este un impatimit al ideilor, un erudit, un spirit liber si un om demn.

Ne-am vazut adeseori dupa prabusirea comunismului, la Bucuresti si la Washington. Este unul dintre fondatorii Grupului pentru Dialog Social, unul dintre cei mai respectati sociologi ai Romaniei de azi. Intelectual public, a intrat in politica, apoi, din ratiuni pe care le explica in text, s-a retras. Dar nu s-a retras din batalia care ii opune pe prietenii societatii deschise adeversarilor acesteia. Este un ganditor deschis anti-comunist si anti-fascist. Poate acestea sunt motivele pentru care noii si mai putin noii calibani il detesta. Experti ai macularii si ai manipularii, acesti indivizi nu pot prospera decat in mlastinile fetide ale insultei, insinuarii si minciunii.

Raspunsul dat de Calin Anastasiu mi se pare exemplar. Scris cu calm (doar el va fi stiind cat l-a costat, psihologic, acest calm), cu argumente imbatabile, aceasta replica este definitiva si irevocabila pentru oricine indrageste adevarul. Cat ii priveste pe falsificatorii de profesie, pe apologetii Securitatii, emisari ai neantului valoric, ei nu merita, vorba lui N. Manolescu adresata candva lui Vadim Tudor, nici macar o secunda de dispret. Intr-o lume in care solidaritatea este de prea multe ori deficitara, il asigur pe Calin Anastasiu de deplina, indefectibila mea solidaritate.

http://calinanastasiu.wordpress.com/

 


Va rugam, scutiti-ne!

02/04/2014
Pe Facebook, Dragos Paul Aligica scrie un text menit sa-i puna pe ganduri pe cei care asteapta reactii instantanee din partea sa ori a mea la orice scriu unii si altii pe varii forumuri. Aflu ca pe un site de care n-am auzit in viata mea  s-au postat lucruri oribile. O veche amica se intreaba, pe un ton cam ultimativ, ce am de spus. Il intreaba si pe Dragos. Situatia este absurda. Pe forumul unui articol al meu din ziarul unde a lucrat ani de zile, apare un odios comentariu antisemit. Sa o intreb acum pe vechea amica de ce n-a protestat? Ar fi absurd. Nu avem nici timpul, nici pasiunea pentru interminabile polemici cu diverse voci ( anonime sau nu), care ne avertizeaza, ne someaza, ne convoaca, ne interpeleaza si ne apostrofeaza…(VT)
“Era anticipabil; predictibili ca orice turma intrata in rutina pre-definita. Pentru ca nu exista discernamanat intelectual si nu exista nici capacitatea nici vointa de a trata cu onestitate lucrurile, pentru o vreme vom avea urmatoarea situatie:Cineva, undeva, cumva pe internet spune o tampenie exaltata, extremista sau pur si simplu o imbeciliate patenta. Se intampla. Altcineva, autodesemnat gardian al discursului public corect, dar incapabil, asa cum spuneam, de discernamant si bun simt se va intreba retoric si ipocrit: “Ce mai zic acum Aligica si Tismaneanu?”Uitati care e treaba: Nici eu nici Tismaneanu nu suntem responsabili nici pentru exaltatii si dezaxatii care delireaza public, nici pentru exaltatii sau retardatii intelectual pe care tot ceea ce ii duce mintea cand vad delirul altora este sa se intrebe ce zic Aligica si Tismaneanu.
Nu avem nicio responsabilitate pentru prostia, reaua vointa si confuzia altora, indiferent de culoare politica sau medicatie. Cand ne vom asuma una, vom anunta. Pana atunci plecati de la asumptia -norma si de bun simt de altfel- ca daca avem ceva de spus si asumat o sa o facem noi, fara sa fie nevoie sa fim agasati, interpelati si somati.Va rog sa ne scutiti de jocul asta pueril. Daca sunteti incapabili sa intelegeti o pozitie principiala, daca sunteti incapabili sa intelegeti -dupa ceteva mii de articole si note publice si cateva zeci de carti scrise de noi doi- pe ce pozitii ideologice, politice si intelectuale suntem, va intreb:Ce in numele lui Dumnezeu va face sa credeti ca a va spune a mia oara ce credem despre X sau Y, va va face pe voi sa iesti din starea de bezmeticeala morala, ideologica si intelectuala in care va agitati, fara sa stiti nici voi prea clar pe unde ati intrat si pe unde puteti iesi din asta?Asadar daca chiar vreti o reactie de la noi, uite un sfat:


Linistiti-va. Calmati-va. Nu sunteti nici primii nici ultimii care confunda lumea intelectului si doctrinelor cu fumurile ambitiilor identitare si sociale si vanitatile imaginii de sine. Puneti mana si cititi, meditati si cand mintea si constiinta voastra vor avea capacitatea de a discerne si trage linii rezonabile, in loc sa invarteasca isteric barda ideologica si cand mintea si constiinta voastra vor avea capacitatea sa controleze tendinta patologica a bagatului singur in seama, mai vorbim.
Pana atunci, va rugam, scutiti-ne. Ne ajunge. Chiar credeti ca dupa decenii in spatiul public si publicistica nu am avut parte de suficienti ca voi?!”

Pentru libertatea de expresie: Nu vreau sa cant “Internationala”

30/03/2014

Libertatea de expresie tine de nervul vital al democratiei liberale. Mi-am amintit ce presiuni se faceau, in anii 70 si 80, aici, pentru ca American Jewish Committee sa-si retraga sponsorizarea oficiala a lunarului neo-conservator “Commentary” condus de Norman Podhoretz, la bete noire a stangii “progresiste”. In anii 50, “Commentary” fusese o reduta a liberalismului. Dar n-a fost niciodata anti-anticomunist. Chiar dimpotriva. Scriau acolo Daniel Bell, Nathan Glazer, Irving Kristol si Lionel Trilling. Ba chiar si Hannah Arendt.

Cand polemicile s-au intensificat, s-a ajuns la o atmosfera exploziva. Nu i se ierta lui Podhoretz sprijinul pentru razboiul din Vietnam. Nu i se ierta sustinerea lui Aleksandr Soljenitin, anti-sovietismul asumat fara rezerve, publicarea articolelor lui Richard Pipes in care “destinderea” kissingeriana era descrisa, cu argumente imbatabile, drept o imensa iluzie. Abundau invectivele, mai ales dupa publicarea unor texte dure la adresa lui Gore Vidal, dar si a lui Irving Howe, intelectual de stanga (Democratic Socialists of USA) acuzat de ipocrizie, de dubla contabilitate morala. Isteria a ajuns la paroxism in 1980, cand Midge Decter, sotia lui Norman Podhoretz, redactoare la celebra casa editoriala “Basic Books”, a publicat un articol despre o insula devenita resedinta de vara a proto-miscarii gay. Nu se ierta nici tonul acid al unor comentarii despre feminismul radical.

Au fost denuntate cu vehementa articolele unor Daniel Patrick Moynihan si Jeane Kirkpatrick. Moynihan a vestejit amagirile liberale despre Welfare State. Jeane Kirkpatrick, in celebrul articol “Dictatorship and Double Standards”, a schitat ceea ce avea sa devina Doctrina Reagan. Adica acea doctrina care a orientat politica Statelor Unite in deceniul in care s-a prabusit comunismul. S-a vorbit despre “extremism de dreapta”, “homofobie”, “rasism”, “instigare la razboi”. In pofida orientarii liberale (in sens american) a AJC, acest lucru nu s-a intamplat, santajul n-a tinut, n-au cedat…

Este vorba, mai presus de orice, de dreptul la libertatea opiniei si a expresiei, de prezervarea unui spatiu public nesupus comandamentelor ideologice. Altfel ni se va impune sa cantam cu totii, in cor, “Internationala”, primul imn oficial al URSS…


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 172 other followers