Sfarsit de partida: Mircea Geoana nu mai pleaca la Venetia

Dupa belicoasele declaratii de  ieri, dupa rabufnirile agresive ale patronului sau politic Ion Iliescu, iata ca Mircea Geoana a decis sa recunoasca decizia Curtii Constitutionale de respingere a contestatiei PSD privind alegerea lui Traian Basescu ca presedinte al Romaniei. Panzele albe, vanturate deunazi, s-au evaporat fara urma. Presedintele (inca) al PSD nu se mai duce la CEDO, nici la Venetia, sa reclame “fraudarea”.  Din varful buzelor, a contrecoeur, Mircea Geoana a facut in fine ce-ar fi fost normal sa faca lunea trecuta.

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, luni seara, ca “a luat act” si ca “accepta”  decizia Curtii Constitutionale legata de alegerea lui Traian Basescu in functia de sef al statului. “L-am sunat pe Traian Basescu si i-am urat succes in noul mandat de presedinte”, a spus Geoana, adaugand ca va continua sa conduca PSD spre social-democratie. Declaratia sa a fost facuta in aceeasi seara in care Curtea Constitutionala a respins contestatia PSD privind rezultatul alegerilor din 6 decembrie. Judecatorii au constat in unanimitate ca Traian Basescu este ales in functia de Presedinte al Romaniei, “intrunind cel mai mare numar de voturi din cele valabil exprimate”.

Dar sa nu ne facem iluzii. Liderul (inca) al PSD si al Senatului vrea comisie parlamentara care sa se ocupe de aceste alegeri. Sunt convins ca vor exista destui colegi de partid care il vor lamuri ca ceea ce propune este de fapt o sfidare a deciziei Curtii Constitutionale. Ori accepti verdictul urnelor si actionezi in consecinta, ori nu-l accepti. Tertium non datur.  Intre timp, sunt convins, se urzesc numeroase intrigi in sediul de pe Kiseleff, prin taverne si cafenele, toate urmarind debarcarea lui Mircea Geoana. Sfarsitul de partida se anunta interesant.

Pe blogul Politeia, o excelenta postare cu titlul Victoria comandantului de cursa lunga. Imi amintesc speech-ul lui Traian Basescu la Council on Foreign Relations, aici, la Washington, in februarie 2005. Spunea atunci proaspat alesul Presedinte al Romaniei: “Eu sunt capitan de nava. Nava pe care o conduc acum se numeste Romania si o voi aduce la tarm, fara teama de furtuni”. Tarmul se numeste stat de drept, justitie independenta, eradicarea coruptiei, asanarea clasei politice, decomunizare, bunastarea cetatenilor, aliante solide in comunitatea euro-atlantica, o Noua Republica.

http://theophylepoliteia.wordpress.com/2009/12/14/victoria-comandantului-de-cursa-lunga/

De ce a pierdut Mircea Geoana? Trei ipoteze si un poem

1989 a fost un an miraculos. Tot astfel, vedem acum, si 2009.

Dedic acest text prietenului meu de- viata, marele artist grafic Tudor Jebeleanu, al carui tata a scris in anii 70 volumul Hanibal (ilustrat de Tudor).  Pe blogul sau, Ioan T. Morar citeaza poemul omonim ca o lectie pentru ce s-a intamplat.

Asadar, trei ratiuni principale pentru esecul lui MG:

1. Narcisismul (autoincrederea menita sa ascunda mistuitoare insecuritati)

2 Oportunismul (lipsa de verticalitate, asocierea servila cu Iliescu, SOV, Patriciu, Voiculescu, Hrebenciuc).

3. Miopia strategica si tactica, lipsa de viziune despre trecut, prezent si, mai ales, viitor: gafa de proportii cosmice a turneului auto-distructiv la Timisoara (1 dec. 1989), de fapt o palmuire a eroismului acestui oras-martir.

Aceste trei vulnerabilitati au atins cote paroxistice in confruntarea cu Traian Basescu despre care un prieten imi scria recent, urmarindu-i performanta electorala: 

Dl. Mircea Geoana a pierdut aceste alegeri pentru ca dl. Traian Basescu a fost – este – uluitor de puternic, practic de ne-invins. Realmente de ne-oprit, cu toate sumele imense puse jos la bataie, cu toate tirurile incrucisate si la foc automat trase in direct si la ore de maxima audienta.

Fie-mi permis sa citez aici un alt scurt poem din volumul Hanibal,  lamuritor la acest ceas crucial pentru soarta lui Mircea Geoana:

“Vai de sufletelul nostru, care/Cand sa fie mare/Ni se cocosa ca prostul/Prostilor dand ascultare”.

PS  Daca Mircea Geoana ar fi citit aceste versuri , poate ca nu s-ar fi aventurat astazi, 7 decembrie 2009, pe linia absurda a contestarii rezultatelor alegerilor. La urma urmei, fostul ambasador la Washington stie exact cat de costisitoare, sterile si contra-productive sunt asemenea jocuri (Florida 2000). Din pacate, el pare hotarat ca, in continuare, “prostilor sa dea ascultare”.  In loc de a recunoaste, cu eleganta, o infrangere onorabila, el persevereaza impenitent pe linia dictata de oligarhi si crini. Errare humanum est, perseverare….

Alegeri prezidentiale – rezultate finale BEC

 

Despre curaj, libertate, infamie si abjectie

Ioan Stanomir.

Despre infamie.

           Poate că niciodată  distanţa nu este mai mare între România post comunistă şi spaţiul occidental ca în această toamnă a anului de graţie 2009. Nimic nu poate ascunde  prezenţa  infamiei: nici explozia de divertisment de proastă  calitate, nici glazura kitsch a mall-urilor bucureştene şi nici măcar apartenenţa la Uniunea Europeană. Căci, în adâncime, dincolo de această suprafaţă atent polisată şi administrată mediatic, colcăie infamia:ubicuă, plină de energie şi maculantă, ea colonizează spirite, corupe conştiinţe şi coboară în derizoriu modelele etice.

           În această Românie care să pregăteşte să voteze pe 6 decembrie, infamia are un nume şi un spaţiu de organizare: “televiziunea de ştiri”, ( aşa cum aleg să se intituleze, înşelător, “Realitatea” sau “ Antena 3’ ), este laboratorul în care se construieşte, cu minuţie, fiecare moment în care dozele de calomnie şi de insinuări sunt ambalate, jurnalistic, pentru a face să treacă către public o imagine în acord cu gramatica şi vocabularul abjecţiei. Campania de demonizare pe care o poartă impotriva lui Traian Băsescu şi a intelectualilor “ sinecurişti”este parte a  valului de infamie ce ameninţă să cuprindă şi să coloreze întregul nostru spaţiu public.

          Jurnalistul din platou devine inchizitor,iar vocaţia sa fundamentală este aceea de a rosti, cu violenţă, actul de acuzare împotriva celor care sunt “inamici ai poporului”. De această dată, infamia nu mai locuieşte tribunalele populare, ci a descoperit comoditatea rafinată a fotoliului de invitat TV. Aici, departe de realitatea obositoare a unei naţiuni mediocre, conştiinţele de serviciu ale “ televiziunilor de ştiri” îşi articulează discursul lor. Invocând libertatea de exprimare, ele confiscă un concept şi tăgăduiesc libertăţii viitorul pe care aceasta trebuie să şi–l păstreze. Căci infamia este contagioasă şi în continuă  expansiune: ea nu poate supravieţui în absenţa  cuceririlor sale cotidiene. Fiecare peliculă imundă, fiecare ştire trucată, fiecare adevăr rostit pe jumătate îi alimentează energia. Ca şi nimicul ce avansează în cartea lui Michael Ende, desfigurând ţara poveştilor, infamia autohtonă se hrăneşte devorând nobleţea, curajul şi omenescul. Ceea ce rămâne, în urma asaltului ei, este  un pustiu inform, populat de fiinţe umane contorsionate.

           În faţa infamiei, curajul înseamnă, înainte de toate, fidelitatea faţă de onoare şi moderaţie. A refuza participarea la acest exerciţiu de abjecţie colectivă este forma supremă de afirmare a onestităţii intelectuale.  Iluziile se cer abandonate:  dincolo de marea coaliţie ce  îşi etalează zâmbetul pe postere electorale, se poate ghici silueta , discretă dar tenace, a infamiei. Votul din  6 decembrie este mai mult decât un gest  politic: el este ultima barieră în faţa avansului infamiei.

Despre duplicitate şi impostură: Crin Antonescu şi Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara

Astazi urmeaza sa se intalneasca la Timisoara “cei trei crai de la Rasarit”, cum i-a numit Radu Moraru pe groparii reformelor şi al pluralismului democratic romanesc. Într-o ţară unde cenzura ideilor anti-sistem se practică tot mai des, chiar prin mijloace ilegale, şi unde televiziunea publică naţională e complet aservită unui grup de interese, mişcarea reprezentanţilor PNL & PSD ridică semne grave de întrebare. Arhitectul acestui dezastru moral se numeste Dinu Patriciu, iar colegii sai intru manipulare au si ei nume (SOV si Dan Voiculescu, respectiv trusturil lor de presa si “jurnalistii” care le gireaza si le mentin in viata, practicand linsajul mediatic si calomniile cele mai sordide). Cat il priveste pe Crin Antonescu, nu pot spune decat ca strangerea de mana cu Mircea Geoana, devenita afis ubicuu in aceste zile, este echivalentul contemporan al ingenuncherii lui Tatarascu din 1945.

Gheorghe Gheorghiu –Dej, Petru Groza, Gh. Tătărăscu, Kavtaradze, G-ral Col. Susaikov, Th. Georgescu, L. Pătrăşcanu în tribuna oficială, primind demonstraţia oamenilor muncii cu prilejul zilei de 1 Mai 1946 (Piaţa Victoriei).

Crin Antonescu a fost inaintea primului tur la Timisoara, aplaudat de liberalii locali. A recurs la manipilari semantice ce tin de ceea ce Andrei Plesu a numit candva obscenitatea publica. Noaptea trecuta, dupa emisiunea de pe B1TV am primit un mesaj din partea unei persoane tinere din Timisoara. Reproduc mai jos un pasaj care exprima perfect starea de spirit a celor care nu vor sa contribuie la perpetuarea duplicitatii si imposturii. Crin Antonescu s-a jucat cu vorbele cand a spus ca va lupt pentru implinirea Punctului 8, faimoasa revendicare a scoaterii din viata publica, pentru un numar de ani, a ativistilor si securistilor. A dovedit doar cinism, neseriozitate şi frivolitate. In realitate, la acest moment istoric, Crin Antonescu este reincarnarea colaborationistului tradator Guţă Tătărăscu, Mircea Geoana este nevolnicul boier de serviciu al comunistilor, afabil, cinic si fara vertebre, Petru Groza, iar Dinu Patriciu este o combinatie intre Ana Pauker, Teohari Georgescu, Dej si comandantul trupelor sovietice de ocuptie, gneralul Susaikov. Timpurile s-au schimbat, insa.

Traian Basescu este purtatorul de cuvant si de drapel al fortelor pro-occidentale liberal-conservatoare, al centrului-dreapta dintr-o Romanie care face parte din NATO si UE. Mircea Geoana nu trebuie sa-si faca iluzii: autarhia comunista nu poate fi reconstituita, iar la Washington, Paris, Londra si Berlin situatia din Romania este binecunoscuta. Alegerile vor fi examinate cu acuratete, obiectivitate si rigoare, spunandu-se ce trebuie spus despre imensele manipulari practicate de coalitia Grivco. Orice ar crede nostalgicii după era liniştii desăvârşite, deci neo, cripto si para-comunistii, URSS nu mai exista. Comunismul a murit in Europa.

Mesajul unui cetăţean al Timişoarei:

“Dupa concert au inceput pnlisti sa vorbeasca, m-am plictisit si m-am dus sa mi cumpar o cafea si apa, cand m-am intors incepuse Crin Antonescu sa vorbeasca……la un moment dat spune ca se va respecta punctul 8 din Proclamatia de la Timisoara, nu am avut nici o reactie, dl. primar cu o satisfactie se intoarce la mine si imi spune sa i spui la taica tu ca uite si Crin a zis de punctul 8. Zis si facut ! am ajuns acasa si i am zis lui tata. Tata a inceput sa rada si mi a spus…… degeaba, acum nu mai are nici o valoare punctul opt, Punctul 8 insemna Jos comunismul, Basescu condamna comunismul. O sa spuneti de ce am mai votat cu crin nu? sincer nu mi pare rau, pentru ca am votat pentru dl primar, si la ei e nasol daca nu aduc voturi au probleme la partid si sa stiti dl primar e baiat fain chiar daca e cam limitat. Dar sincer ma bucur ca nu a castigat Crin. Duminica nu pot sa votez cu Geoana. Iliescu cand a venit la Timisoara prima data ca presedinte, pe scarile Catedralei a primit o cioara moarta in cap. Si ma duc la vot, nu pot spune ca altii mi e scarba, nu mai merg la vot…..bla bla bla. In 1989 altii au murit ca eu sa pot sa votez astăzi.”

Cei care sustin lupta impotriva “sistemului ticalosit” pot semna apelul initiat de poetul Viorel Padina, disident al epocii Ceausescu, accesand link-ul aici.

Post-Scriptum:

International Relations: A rough Romanian revolution

The break-up of Communism’s Eastern Bloc came late to Romania with bloody consequences. Dr. Ruxandra Stoicescu and Prof. Vladimir Tismaneanu explain how that affected the country and its people at the time—and as they’ve adapted to post-Communist life over the past 20 years.

Tertipuri, intrigi si mascarade: disperarea PSD si anexarea TVR

România poate atinge performanţe nebănuite când vine vorba despre instituţionalizarea spiritului democratic! Campania pentru alegerile prezidenţiale – organizate o data la cinci ani – n-a reusit practic sa stimuleze o singura confruntare de tip anglo-saxon intre principalii candidati la functia suprema in stat.  Ce mai pot intelege occidentalii despre practica dialogului non-partizan la Bucuresti, despre respectul pentru conversatia si negocierea de tip politic sau parlamentar, atunci cind presa dimboviteana nu reuseste sa regizeze un minim dialog intre reprezentantii principalelor partide (exceptie face intilnirea de la Cluj, mediata de jurnalistul Mircea Maruta si boicotata de televiziunea nationala)…

Este sideranta decizia lui Alexandru Sassu de a-i invita la dezbaterea candidatilor prezidentiali, in pofida acordurilor prealabile, pe Gigi Becali si CV Tudor. Scopul este limpede: aruncarea dezbaterii in cel mai penibil derizoriu. Ma intreb cum va justifica directorul pesedist al TVR, presupus canal ne-partizan, aceasta decizie ultra-partizana. De ce nu se doreste ca Traian Basescu sa apara intr-o confruntare de programe si idei cu principalii sai contra-candidati (Mircea Geoana si Crin Antonescu), in absenta bruiajului secundar al presei aservite?

Cat priveste echipa de zgomote, maniacii basescofobi de la Antene pana la ex-Cotidianul, vor gasi ei cum sa prezinte acest abuz scandalos drept o expresie a luptei anti-”dictatoriale”.  Tot asa cum “lansarea” unei insailari compusa, se pare, la Washington, dar plina de dubioase detalii bucurestene cu certe conexiuni pesediste, nu a fost nici ea intamplatoare. Se minte cu nerusinare ca aceste aiureli ar fi cumva expresia “politicii americane” (lucru negat fara echivoc de ambasadorul SUA la Bucuresti).  Cuvintele lui Leszek Kolakowski sunt mai actuale ca oricand: “Minciuna este sufletul nemuritor al comunismului”.

Pe ultima suta de metri, disperati ca si delegatii la Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989, pesedistii grupati in jurul echipei Iliescu-Hrebenciuc-Geoana recurg la orice metode, la orice fabricatii, oricat de penibile, insalubre si nocive.  Ne putem imagina cum ar arata o Romanie incaputa pe asemenea maini.  A vota pentru Traian Basescu inseamna  a spune NU acestor recidive/sechele comunistoide si a spune DA unui proiect de emancipare democratica, deci de ruptura categorica si irevocabila cu sistemul Iliescu.

La doua decenii de la masacrul din decembrie 1989, ordonat de clica birocratic-securista, refuzand in continuare sa admita natura anticomunista a Revolutiei confiscata de fesenistii lui Ion Iliescu, Martian Dan, Petre Roman, Silviu Brucan, Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Magureanu, Alexandru Barladeanu etc , iata ca PSD-ul nu se rusineaza sa ceara aducerea in studioul TVR, pe post de vedeta politica, a unuia dintre principalii sicofanti ai dictaturii.  Cat despre Becali, nu pot decat sa trimit la un articol formidabil de-acum cativa ani datorat lui Dan Tapalaga si intitulat “Becalitropul”.

Sa reamintim ca in aprilie 2007, Mircea Geoana a participat la mitingul impotriva lui Traian Basescu din fata Academiei Militare din Bucuresti in compania a lui CV Tudor.  Amicii sai din Washington, mai ales cei din zonele cultivate atent in anii cat a fost ambasador, au fost cel putin dezolati de aceasta contra-performanta. Este vorba in fond de campionul xenofobiei desantate decorat de Ion Iliescu la sfarsitul mandatului sai, in decembrie 2004.  Sa-i reamintim lui Mircea Geoana cum a reactionat atunci Elie Wiesel?   Ma intreb ce vor spune acei amici americani acum…

Post-Scriptum: Inutil s-o mai spunem, toate acestea se intimpla in vreme ce aproape intreaga dezbatere publica romaneasca se scufunda in marasm. O spunea recent si Mihail Neamtu intr-un articol pentru Hotnews.Ro, cu aceşti termeni:

În presa noastră, voluptatea negaţiei atinge frecvent limita urii de sine. La un foarte urmărit post TV, ştirile de la ora cinci ne prezintă în continuare o Românie plină de violatori, nimfomane sau descreieraţi. E un an de criză şi telecomanda descoperă fie un carnaval lubric, fie o faună plină de reptile, batracieni sau nevertebrate. Suntem deja la ani lumină de retorica lui Cantemir, Eminescu, Cioran sau Patapievici.

Scormonind în hazna, producătorii caută să niveleze prin amestec şi contaminare, iar nu să diferenţieze prin eleganţă ori discernământ. Problemele grave, dar remediabile, dispar într-o isterie rozalie. Micile tragedii de budoar capătă, în schimb, dimensiuni cosmice. Titlurile de scandal scufundă reperele normalităţii. Veştile bune, zvonurile dătătoare de speranţă, licărul de umanitate al unei conversaţii – toate acestea nu „mai trec” pe sticlă.

Horia Puscasiu, un ziarist autentic, RIP

A trecut in lumea celor drepti un ziarist demn, onest si echilibrat. Am facut zeci, poate sute de emisiuni impreuna pentru “Vocea Americii” si “Radio Romania”.  L-am intalnit prima oara pe Horia Puscasiu in 1984, apoi am fost impreuna la conferinta despre Romania de la University of Nebraska, in 1985.  Am facut atunci cateva dialoguri care ar merita recuperate despre agonia comunismului dinastic.

Comunicam usor, era interesat intotdeauna de mersul ideilor, de valori, de ceea ce este intr-adevar esential in spatiul dezbaterilor intelectuale si politice.  Ii repugnau intrigile meschine si petardele veleitare.  Isi verifica intotdeauna atent informatiile, refuza speculatiile gaunoase. Discreta dar intransigenta, deontologia sa era una a bunului simt.  Cand se va scrie istoria presei romanesti neingenuncheate, numele lui Horia Puscasiu va figura la loc de cinste.

Intelectualii publici si sindromul samanismului oligofren

Remarcabile interventiile lui Mircea Vasilescu si Te0dor Baconsky din Dilema Veche.  Sper sa le citeasca si cei care ne asigura ca nu exista vreo legatura intre noile liste negre si campaniile mizerabile de la inceputul anilor 90. Sigur, sunt de acord cu “Farfuridi” ca un Minister al Adevarului nu mai este posibil in Romania. Dar inregimentarea oportunista, auto-orbirea dictata de interesele unor trusturi oligarhice, confuzia calomnioasa dintre turpitudinea sicofantica a ceuasismului si pozitiile public si deschis asumate ale unor intelectuali astazi, previzibilitatea ametitoare si extrem de plicticoasa a ceea ce apare in unele ziare si reviste culturale monoman anti-Basescu, toate acestea descriu patologii reale ale spatiului de dezbatere din Romania. Transant formulat, diagnosticul propus de Teodor Baconsky este cat se poate de adecvat sindromului de care vorbim: samanism oligofren.

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=300&cmd=articol&id=11834

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=300&cmd=articol&id=11851

http://farfuridi.wordpress.com/

Impotriva linsajelor mediatice si a lasitatii: un articol de Andrei Cornea

Exista clipe cand vocea autenticilor intelectuali trebuie sa fie auzita. Tacerea nu a fost niciodata o arma eficienta in lupta impotriva nemerniciei, miseliei, ticalosiei. Recomand superbul articol “Societate civila, unde te-ai ascuns?” publicat de Andrei Cornea in 22 si preluat pe Hotnews.  Salut atitudinea exemplara a acestui veritabil intelectual critic si om al cetatii.

http://www.revista22.ro/articol-6963.html

Despre sordidul “jurnalism de tata comunala” al lui Nistorescu, recomand articolul lui Grigore Cartianu:

http://www.adevarul.ro/articole/fripturistul-kogalniceanu.html

Fascizarea “Cotidianului”: O analiza de Angela Furtuna

Am scris pe acest blog (cititi mai jos) despre stalinizarea de catre echipa Nistorescu a ziarului fondat de Ion Ratiu.  Iata ca eseista si poeta Angela Furtuna propune o abordare complementara a subiectului, in spiritul ideilor Hannei Arendt, ganditoarea care, in Originile totalitarismului, a luminat similitudinile incontestabile dintre cele doua extremisme ideologice si politice. Am elaborat eu insumi pe acest subiect conceptul de baroc stalino-fascist.

http://angela2008furtuna.wordpress.com/2009/11/06/media-fascism-in-romania-de-astazi/

Ion Iliescu, colaborator la “Cotidianul”?

Amatorii de proza falacios-indigesta marca Ion Iliescu o pot degusta in paginile ex-Cotidianului de astazi. In aceleasi pagini in care sunt atacati de o maniera dezgustatoare intelectualii publici priviti de echipa Nistorescu-Romosan si patronii lor drept “pro-Basescu”, troneaza “consideratiile” lui Iliescu despre cele doua decenii de post-comunism.  Sunt afisate vechile, ruginitele lozinci ale lui Iliescu despre “terminarea comunismului” in decembrie 1989, in fapt eforturi lamentabile de a oculta confiscarea Revolutiei de catre un pluton nomenklaturist condus chiar de nostalgicul leninist care semneaza acel text. La ora actuala, cred ca nici macar Petre Roman, complicele lui Iliescu in deturnarea Revolutiei, nu mai sustine aceste mistificari.  Exista o literatura irefutabila pe subiect, inclusiv excelentele carti ale Ruxandrei Cesereanu si  a lui Peter Siani-Davies. In noimebrie la Targul de carte “Gaudeamus”, voi lansa volumul Despre 1989. Naufragiul Utopiei, publicat la Humanitas, care va include si pagini pe subiectul Iliescu.  Mai multe pe:

www.tismaneanu.com

http://www.europalibera.org/content/article/1870577.html

Nistorescu nu are nimic de spus despre Iliescu si rolul sau global negativ. In schimb, ma “infiereaza” pe mine, ma hiperbolizeaza un fel de eminence grise a unei fictive dictaturi, simultan un balaur complotist si profesoras fara opera, ma acuza de toate pacatele acestei lumi si probabil ale celei de dincolo.  Sunt veros, narcisist, versatil, pupin, lichea, ahtiat de glorie, lacheu, fripturist si cate altele. Sunt o non-entitate notorie, te si  iri ca mai sta lumea de vorba cu mine.  Sunt epitomul conditiei mzierabile a intelectualului, acest personaj odios, intotdeauna gata sa imratiseze ideologii, niciodata apt sa le demoleze (cum aflam si din alte contributii ale acestui timp ce si-a iesit din albie).  Sunt intelectualii palmuiti de toti neavenitii? O binemerita, exclama nistorescienii acestor vremi de dispret.

Cata vreme el si Romosan sunt curati, onesti, inocenti, curajosi, verticali.  In fine, cel putin in cazul Romosan, nu neg, exista consecventa delatiunii.  Tot in ex-Cotidianul, un analist politic odinioara sobru in manifestarile sale publice, ajunge sa se exprime aproape onomatopeic. Deriva acestui ziar pare sa se transforme intr-una psihica…