Impotriva defaimarii si calomniei: Despre prietenul meu Calin Anastasiu si noii calibani

07/04/2014

Ce poti face cand impotriva ta se rostogolesc valurile calomniilor, ale denigrarilor si ale celor mai aberante nascociri? Cum te poti apara de aceste abjecte fabricatii? Merita sa le dai atentie ori e preferabil sa-l lasi pe calomniator sa-si savureze ineptiile in voie, sperand ca oamenii onorabili vor sti sa discearna despre ce este vorba? Merita sa apelezi la justitie? Eu am facut-o, in cazul “Romaniei Mari” si al lui Gheorghe Funar, am castigat procesul si mizeriile nu s-au oprit.

M-am gandit la aceste lucruri citind textul cat se poate de limpede, lipsit de orice ambiguitate, scris de sociologul Calin Anastasiu pe noul sau blog. Il cunosc pe Calin de peste patru decenii, intre 1970 si 1974 am fost colegi de grupa la sociologie, am discutat indelung, in anii facultatii si dupa aceea, despre aventura radicalismului marxist, despre concepte precum alienare, reificare, revolutie, constiinta de clasa si emancipare. Este un impatimit al ideilor, un erudit, un spirit liber si un om demn.

Ne-am vazut adeseori dupa prabusirea comunismului, la Bucuresti si la Washington. Este unul dintre fondatorii Grupului pentru Dialog Social, unul dintre cei mai respectati sociologi ai Romaniei de azi. Intelectual public, a intrat in politica, apoi, din ratiuni pe care le explica in text, s-a retras. Dar nu s-a retras din batalia care ii opune pe prietenii societatii deschise adeversarilor acesteia. Este un ganditor deschis anti-comunist si anti-fascist. Poate acestea sunt motivele pentru care noii si mai putin noii calibani il detesta. Experti ai macularii si ai manipularii, acesti indivizi nu pot prospera decat in mlastinile fetide ale insultei, insinuarii si minciunii.

Raspunsul dat de Calin Anastasiu mi se pare exemplar. Scris cu calm (doar el va fi stiind cat l-a costat, psihologic, acest calm), cu argumente imbatabile, aceasta replica este definitiva si irevocabila pentru oricine indrageste adevarul. Cat ii priveste pe falsificatorii de profesie, pe apologetii Securitatii, emisari ai neantului valoric, ei nu merita, vorba lui N. Manolescu adresata candva lui Vadim Tudor, nici macar o secunda de dispret. Intr-o lume in care solidaritatea este de prea multe ori deficitara, il asigur pe Calin Anastasiu de deplina, indefectibila mea solidaritate.

http://calinanastasiu.wordpress.com/

 


Va rugam, scutiti-ne!

02/04/2014
Pe Facebook, Dragos Paul Aligica scrie un text menit sa-i puna pe ganduri pe cei care asteapta reactii instantanee din partea sa ori a mea la orice scriu unii si altii pe varii forumuri. Aflu ca pe un site de care n-am auzit in viata mea  s-au postat lucruri oribile. O veche amica se intreaba, pe un ton cam ultimativ, ce am de spus. Il intreaba si pe Dragos. Situatia este absurda. Pe forumul unui articol al meu din ziarul unde a lucrat ani de zile, apare un odios comentariu antisemit. Sa o intreb acum pe vechea amica de ce n-a protestat? Ar fi absurd. Nu avem nici timpul, nici pasiunea pentru interminabile polemici cu diverse voci ( anonime sau nu), care ne avertizeaza, ne someaza, ne convoaca, ne interpeleaza si ne apostrofeaza…(VT)
“Era anticipabil; predictibili ca orice turma intrata in rutina pre-definita. Pentru ca nu exista discernamanat intelectual si nu exista nici capacitatea nici vointa de a trata cu onestitate lucrurile, pentru o vreme vom avea urmatoarea situatie:Cineva, undeva, cumva pe internet spune o tampenie exaltata, extremista sau pur si simplu o imbeciliate patenta. Se intampla. Altcineva, autodesemnat gardian al discursului public corect, dar incapabil, asa cum spuneam, de discernamant si bun simt se va intreba retoric si ipocrit: “Ce mai zic acum Aligica si Tismaneanu?”Uitati care e treaba: Nici eu nici Tismaneanu nu suntem responsabili nici pentru exaltatii si dezaxatii care delireaza public, nici pentru exaltatii sau retardatii intelectual pe care tot ceea ce ii duce mintea cand vad delirul altora este sa se intrebe ce zic Aligica si Tismaneanu.
Nu avem nicio responsabilitate pentru prostia, reaua vointa si confuzia altora, indiferent de culoare politica sau medicatie. Cand ne vom asuma una, vom anunta. Pana atunci plecati de la asumptia -norma si de bun simt de altfel- ca daca avem ceva de spus si asumat o sa o facem noi, fara sa fie nevoie sa fim agasati, interpelati si somati.Va rog sa ne scutiti de jocul asta pueril. Daca sunteti incapabili sa intelegeti o pozitie principiala, daca sunteti incapabili sa intelegeti -dupa ceteva mii de articole si note publice si cateva zeci de carti scrise de noi doi- pe ce pozitii ideologice, politice si intelectuale suntem, va intreb:Ce in numele lui Dumnezeu va face sa credeti ca a va spune a mia oara ce credem despre X sau Y, va va face pe voi sa iesti din starea de bezmeticeala morala, ideologica si intelectuala in care va agitati, fara sa stiti nici voi prea clar pe unde ati intrat si pe unde puteti iesi din asta?Asadar daca chiar vreti o reactie de la noi, uite un sfat:


Linistiti-va. Calmati-va. Nu sunteti nici primii nici ultimii care confunda lumea intelectului si doctrinelor cu fumurile ambitiilor identitare si sociale si vanitatile imaginii de sine. Puneti mana si cititi, meditati si cand mintea si constiinta voastra vor avea capacitatea de a discerne si trage linii rezonabile, in loc sa invarteasca isteric barda ideologica si cand mintea si constiinta voastra vor avea capacitatea sa controleze tendinta patologica a bagatului singur in seama, mai vorbim.
Pana atunci, va rugam, scutiti-ne. Ne ajunge. Chiar credeti ca dupa decenii in spatiul public si publicistica nu am avut parte de suficienti ca voi?!”

Pentru libertatea de expresie: Nu vreau sa cant “Internationala”

30/03/2014

Libertatea de expresie tine de nervul vital al democratiei liberale. Mi-am amintit ce presiuni se faceau, in anii 70 si 80, aici, pentru ca American Jewish Committee sa-si retraga sponsorizarea oficiala a lunarului neo-conservator “Commentary” condus de Norman Podhoretz, la bete noire a stangii “progresiste”. In anii 50, “Commentary” fusese o reduta a liberalismului. Dar n-a fost niciodata anti-anticomunist. Chiar dimpotriva. Scriau acolo Daniel Bell, Nathan Glazer, Irving Kristol si Lionel Trilling. Ba chiar si Hannah Arendt.

Cand polemicile s-au intensificat, s-a ajuns la o atmosfera exploziva. Nu i se ierta lui Podhoretz sprijinul pentru razboiul din Vietnam. Nu i se ierta sustinerea lui Aleksandr Soljenitin, anti-sovietismul asumat fara rezerve, publicarea articolelor lui Richard Pipes in care “destinderea” kissingeriana era descrisa, cu argumente imbatabile, drept o imensa iluzie. Abundau invectivele, mai ales dupa publicarea unor texte dure la adresa lui Gore Vidal, dar si a lui Irving Howe, intelectual de stanga (Democratic Socialists of USA) acuzat de ipocrizie, de dubla contabilitate morala. Isteria a ajuns la paroxism in 1980, cand Midge Decter, sotia lui Norman Podhoretz, redactoare la celebra casa editoriala “Basic Books”, a publicat un articol despre o insula devenita resedinta de vara a proto-miscarii gay. Nu se ierta nici tonul acid al unor comentarii despre feminismul radical.

Au fost denuntate cu vehementa articolele unor Daniel Patrick Moynihan si Jeane Kirkpatrick. Moynihan a vestejit amagirile liberale despre Welfare State. Jeane Kirkpatrick, in celebrul articol “Dictatorship and Double Standards”, a schitat ceea ce avea sa devina Doctrina Reagan. Adica acea doctrina care a orientat politica Statelor Unite in deceniul in care s-a prabusit comunismul. S-a vorbit despre “extremism de dreapta”, “homofobie”, “rasism”, “instigare la razboi”. In pofida orientarii liberale (in sens american) a AJC, acest lucru nu s-a intamplat, santajul n-a tinut, n-au cedat…

Este vorba, mai presus de orice, de dreptul la libertatea opiniei si a expresiei, de prezervarea unui spatiu public nesupus comandamentelor ideologice. Altfel ni se va impune sa cantam cu totii, in cor, “Internationala”, primul imn oficial al URSS…


Despre radicalisme si diversiuni: Scrisoare catre Anca Cernea, Mihaela Barbus, Gelu Trandafir si Costin Andries

29/03/2014

Dragi prieteni,

Aflu ca presiunile si santajul au efecte. Dl Vasile Ernu ne-a somat, pe Horia Patapievici, pe Dragos Aligica, pe mine, GDS si Revista 22 sa ne delimitam de site-ul “In Linie Dreapta” (ILD), pe care tocmai el, admiratorul lui Lenin si al bolsevismelor eterne, stangist impenitent, mandru de optiunile sale anti-capitaliste, il numeste “extremist”. Nu este singurul. Metodele stigmatizarii oricarui adversar de idei drept fascist sunt prea bine stiute pentru a le mai examina eu aici. Stiti ca putem avea dezacorduri pe unele teme, este cat se poate de normal, dar ne unesc angajamentul comun pentru libertate si pluralism. Ne unesc refuzul colectivismelor gregare, al arhaismelor tribaliste, al excluziunilor intemeiate pe viziuni suprematiste de orice fel. Intr-un moment dificil pentru mine, cand fusesem calomniat de o maniera incalificabila, voi, Anca si Gelu, mi-ati trimis o scrisoare deschisa de solidaritate. N-am uitat-o, am regasit-o si o re-public mai jos. Prietenii veritabili se cunosc in asemenea clipe de incercare. In ce ma priveste, va rog sa contati pe prietenia mea statornica.

Nu am nici cea mai mica intentie sa sterg linkul la ILD de pe blogrollul-ul meu. Un blogroll nu inseamna identificari neconditionate, ci recomandari de lectura. La voi am citit prima oare texte de Olavo de Carvalho. La voi a fost prima oara deconspirat proiectul dughinist, aceasta combinatie de fascism si bolsevism. La voi se mentine vie memoria victimelor democratice ale ambelor totalitarisme. Pana ca Ramnicu Sarat sa ajunga un loc de memorie, el exista astfel pe site-ul ILD. Voi respingeti amnezia, legitimarile pseudo-dialectice ale barbariei totalitare. Tot atatea motive pentru ca Vasile Ernu si cei ejusdem farinae sa va eticheteze drept “extremisti”.

Incapabili sa poarte polemici de idei, ei recurg la auto-victimizari, pamflete, denigrari si amenintari. “Minciuna este sufletul nemuritor al comunismului”, a spus Leszek Kolakowski. Nu gresea catusi de putin. Daca vrea sa gaseasca exemple de extremism, dl Ernu nu are decat sa citeasca ce se scrie pe forumurile propriilor articole de pe site-ul “CriticAtac”. Si nu doar pe forum. Isi poate citi propriile productiuni.

Cu cele mai bune ganduri,

Vladimir

 

“Dragă Vladimir,

Cum ti-am mai spus, articolul lui Paul Gottfried/Mircea Platon e interesant ca studiu de caz.

Ne scrii ca Paul Gottfried este un intelectual respectabil, autor al unui studiu valoros despre declinul marxismului. Ne asumam evaluarea ta, recunoscand ca nu i-am studiat operele complete. Iti admiram spiritul de fair-play fata de un om care incearca din rasputeri sa te jigneasca. Mai ales ca e evident, din acuzatiile pe care ti le aduce, ca te cunoaste doar din texte atent selectate. Te invinuieste pentru prabusirea PNT, de propaganda pentru oranduirea obamista, de a-i fi trecut cu vederea lui Vadim faptul ca i-a slujit pe comunisti, etc, etc, numai aberatii. Daca se documenta putin, ar fi evitat penibilul. S-a multumit însa cu sesizarea lui Mircea Platon, care ii traduce scrierile in romaneste. Astfel începe sa fie citat de acesta, ca argument anti-Tismaneanu, articolul prof. Gottfried, conservator american… si asa se inchide, tot în romaneste, referinta circulara. Si tu devii “comisarul Tismaneanu”.

Lucrurile astea ar fi ridicole, daca nu s-ar petrece intr-un context foarte serios, al unor confruntari mult prea importante ca sa ne permitem sa radem de prostii.

In Romania, stanga post-comunista se lupta cu inversunare pentru hegemonie culturala. Pune in joc bani, presa, cartulii, zvonistica; acestea se imbina armonios cu operatiunea de reeducare aflata în sarcina agentilor corectitudinii politice.

Totusi, dincolo de zgomote si diversiuni, la noi lumea înca stie în ce crede si are repere clare. Un astfel de reper e condamnarea regimului comunist, facuta de Traian Basescu în baza Raportului Comisiei pe care ai condus-o. Ea delimiteaza taberele, si nimeni nu are scuza ca nu a inteles ce se întâmpla. Furia “structurilor” fata de actul care le denunta crimele explica valurile de murdarii aruncate împotriva ta, a lui Traian Basescu si a personalitatilor care au sprijinit condamnarea comunismului. Nu e deloc placut sa fii tinta lor si îti suntem alaturi, recunoscatori pentru ca ti-ai asumat acest risc.

In operatiunea de asasinat moral împotriva acelora au facut posibila condamnarea comunismului si a crimelor sale, nu conteaza care dintre executanti sunt agenti profesionisti si care tovarasi de drum. Conteaza rezultatul, caci “dupa roade îi cunoasteti”. Dupa acest criteriu, atacul condamnarii comunismului dinspre dreapta, serveste cel mai bine stângii si cauzei securisto-comuniste. Se pretind crestini, “conservatori”, de dreapta, dar nu pare sa-i tulbure faptul ca în corul celor care te înjura pe tine, care ai facut un lucru concret si moral-indispensabil acestei natiuni, le stau alaturi comunisti, stângisti, ateisti, corecti politic, nationalisti lunatici etc..

Isi aroga pretentii de judecatori a tot ce misca, fara a mai fi obligati sa tina cont de proportii, nuante, virtutile si slabiciunile unor persoane sau initiative, fara a-i îngadui cuiva evolutia spirituala. Degrevati de responsabilitati concrete, cauta nod in papura celor care si le asuma în lumea reala în care traim. Sunt oameni care pot trece cu vederea circul din Parlament, din 18 decembrie 2006, si pe autorii acestuia, dar nu uita sa mentioneze sau ta acuze pentru ADN-ul pe care il porti.

Lenin si Gramsci ar zambi multumiti de prestatia unei asemenea “drepte”, care caricaturizeaza crestinismul de la care se revendica.

Intre timp, în lumea reala, Moscova nu se sfieste sa-si afirme pretentiile imperiale. Pana de curand, ne puneam speranta in conservatorii americani, inca puternici, spre deosebire de colegii lor din Europa de Vest, predati cu totul stangii. Dar administratia Obama are o agenda radicala de stanga, deschisa fata  de rusi, chinezi, islamisti, marxisti si adepti ai guvernului mondial. Noi astia, oameni de dreapta, zicem noi, desi Gottfried si Platon nu or fi de acord, nu putem decat sa ne dorim ca America sa isi revina, sa isi reia rolul de lider si aparatoare a Lumii Libere.

Unde se situeaza profesorul Gottfried in acest context? Nu e clar. In orice caz, nu are nimic bun de zis despre America, americanii sa stea la ei acasa, sa nu ne invete pe noi. Ii plac nemtii. Nu ii place deloc Israelul. Nici Polonia. Slava Domnului, macar ii plac balticii. Incercand sa ne facem o idee despre aceasta familie de idei, am mai citit articole scrise de colegi de-ai lui de pe takimag.com. Ei sustin, de exemplu, ca America sa se retraga din NATO, sa-i lase dracului pe ucrainieni si pe polonezi, cine i-a pus sa-i enerveze pe rusi? Europa de Est? Sa o apere UE! Vina pentru invazia ruseasca de vara trecuta in Georgia e atribuita georgienilor, si se recomanda abtinerea de la orice sprijin american pentru ei. Desemenea, vina pentru terorismul arab e atribuita Israelului, si cere ca SUA sa îsi preseze aliatul din Orientul Mijlociu la concesii sinucigase fata de cei care afirma fara jena ca vor moartea Israelului, Americii, Occidentului. Aplicarea in lumea reala a acestor recomandari ar fi ceea ce numea Voegelin “prostie criminala”. Ce conteaza ca ele sunt facute de pe pozitii de “dreapta” sau de stanga? Daca vorbim de rezultate, asemenea pozitii au permis persistenta si expansiunea comunismului, cu toate crimele lui. Ele sunt in continuare un pericol pentru civilizatia occidentala.

Anca Cernea, Gelu Trandafir”

http://tismaneanu.wordpress.com/?s=gelu+trand

PS Am primit din partea domnului Peter Manu acest mesaj:

“Inlaturarea ILD de pe blogroll-ul Revistei 22 este urmarea protestului meu, trimis redactiei pe 12 Februarie:

‘Va scriu pentru a cere scoaterea portalului In Linie Dreapta de pe coloana blog-roll a editiei electronice a revistei 22.  Portalul In Linie Dreapta a publicat numeroase articole, si a permis numeroase comentarii, care propaga homofobia si islamofobia. Aceste actiuni au caracter discriminatoriu si sunt interzise explicit prin legile Romaniei. Revista 22 nu trebuie sa incurajeze si sa faca publicitate unui forum de acest fel. Sunt sigur ca veti considera cererea mea cu obiectivitate si va asigur ca voi include reactia dumneavoastra in petitia pe care o voi adresa, cu acelasi subiect, Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii.’

Cu cele mai bune ganduri,

Peter Manu, MD, FACP

Professor of Medicine

Hofstra University

Hempstead, NY ‘

Te rog mult sa consideri includerea acestei clarificari in textul de pe blogul tau.”

La randul sau, Vasile Ernu considera ca lui i se datoreaza scoaterea linkului:

“E trist că V.T. a ajuns să fie portavocea şi promotorul unui grup şi site care elaboreaza “liste negre” şi promovează un fundamentalism şi extremism cum numai România Mare o mai făcea pe vremuri. Dovadă e şi faptul că Revista 22 a reacţionat pozitiv la textul meu Listele negre pentru zile albe” au revenit. Cu binecuvîntarea establishmentului cultural şi a scos site-ul cu pricina de la recomandări.”

Astept cu maxim interes si real amuzament alti candidati la titlul de autor moral al acestei operatiuni :)

Un text important:

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/dragos-paul-aligica-cand-gds-cedeza-la-somatiile-si-presiunea-unor-neispraviti-nu-e-regula/

La capitolul amuzament, imi trimite un amic acest text postat de doamna Victoria Stoiciu pe FB. Din cate stiu, Papa Ioan Paul al II-lea, ca sa dau un exemplu, era anti-gay marriage si anti-avort (nu cunosc pozitiile sale pe teme feministe). Era si el calificabil ca exponent al “Dreptei radicale”? Cat priveste exprimari elegante si subtile gen “toparlan care se ascunde in spatele intelectualului cu pretentii”, le socot memorabile si o felicit cordial pe autoare :) Precizez ca pozitiile mele nu sunt cele amintite, nu fara o tendinta de caricaturizare, mai sus. Nu sunt anti-avort, nu am o pozitie categorica pe tema gay marriage (depinde de situatii, de conditii istorice, culturale etc), iar feminismul il discut nuantat, asa cum trebuie abordata orice ideologie. Exista feminism moderat, dupa cum exista si feminism radical. Dar faptul ca nu impartasesc unele din pozitiile celor de la ILD nu ma face sa le socot “extremiste” ori “radicale de dreapta”. Este dreptul lor sa sustina ideile in care cred, viziunea lor despre traditia iudeo-crestina si fundamentele morale ale Europei democratice. Este o viziune liberal-conservatoare, una care pune pret pe traditie, in niciun caz una extremista. M-am ocupat suficient, cred, de tematica radicalismelor politice pentru a sti cand e vorba de radicalism de stanga ori de dreapta. Nu aduc in discutie argumentul, indoielnic, al autoritatii, ci pe acela, demn de luat in seama, al competentei. Lev Trotki, de pilda a fost un radical de stanga. Aleksandr Dughin unifica in viziunea sa radicalismul de dreapta cu cel de stanga. Autorii de la ILD nu sunt radicali de dreapta. Conceptul care vrea sa desemneze o realitate trebuie sa surprinda acea realitate, nu sa o desfigureze propagandistic.

Este In Linie DreaptaLi un site fascist si extremist? Nu, NU este. A fi anti- feminist, anti-gay marriage sau anti-avort te califica ca fiind de dreapta radicala, dar atat, esti un fel de neocon mai inversunat. Extremist e Capitalismpepaine si Giurea. ILD e doar un fel de Antena 3 a dreptei radicale cu pretentii de staif intelectual. Pe fond, insa, totul se reduce la atacuri la persoana, infierari, etichete trantite alandala, doar ca sa faca platforma mai sexy, totul bine condimentat cu citate si trimiteri de ochii lumii.
A facut bine Revista 22 ca a scos ILD din lista de blog roll? Da, a facut foarte bine. Si nu pentru ca ILD e extremist, ci pentru ca Revista 22 se pretinde o publicatie de analiza care respecta niste standarde intelectuale – or, bascalia artagoasa de pe ILD nu e chiar ceea ce se cheama analiza fina. Sa citezi 10 autori obsesiv nu te face nici intelectual, nici analist. Faptul ca unii intelectuali, cum e Tismaneanu sau Paul Dragos Aligica iau apararea ILD demasca toparlanul ce se ascunde in spatele intelectualului cu pretentii, care atunci cand peroreaza savant teze de la catedra, de fapt isi doreste tainic sa arunce o flegma zdravana in mutra adversarului.

 

 

 

 


“Umanistul” Felix si realitatea statului de drept (un excelent articol de Dan Tapalaga)

28/03/2014

“Pe vremea cand nu era condamnat inca la cinci ani de inchisoare cu executare si scria “Societatea Umanista”, un moment crucial in istoria Partidului Conservator,  Dan Voiculescu anunta o adevarata revolutie a societatii prin infiintarea unor ministere si taxe noi. In paranteza fie spus, in planurile sale figura chiar un Minister Anticoruptie. O Directie intr-un Parchet i se parea cam putin. Banuia el ceva, doar era in plina guvernare Nastase. Dar, alte propuneri lansate acum 10 ani atrag azi, in mod special, atentia.

Cu un an inainte de infiintarea Antenei 3, Voiculescu propunea, atentie mare, introducerea Taxei pentru Tulburarea Armoniei (TTA) gestionata de un Minister al Armoniei. Nu e nici o gluma. Voiculescu pleda pentru taxarea oricaror produse care fac zgomot, polueaza, sunt toxice, adica tulbura armonia sociala. Tot in lucrarea sa de acum zece ani, Voiculescu mai avea in vedere si un bizar “Minister al Convectiei Sociale, care va veghea la armonizarea dintre valoare si responsabilitatile sociale pe de o parte, dintre merit si recompensa pe de alta parte”. Cat de util era azi un Minister al Armonei! Cate taxe ar fi incasat statul numai de la Antena 3! Plus ca asa avea sansa de a-l neutraliza pe marele sau adversar mult mai eficient, luandu-i banii!

Voiculescu a inceput in aceste zile, cand se apropie un nou termen in procesul sau aflat spre final, sa se agite in spatiul public mai tare decat de obicei. Lanseaza carti, sustine candidati la Parlamentul European impotriva legii, participa la intalniri cu studentii la ASE. Agitatia publica nu e stilul lui, intra in trepidatii, iese din barlog doar in momente de disperare. Spatiile de joc i se inchid incet. Ca tot veni vorba de economie, acum zece ani, din complicata gandire voiculesciana se nastea “Ministerul Armonizarii Productiei cu Consumul, care va evita supraproductia din capitalism, si penuria din comunism”.

Dintre toate, un singur minister propus in “Societatea Umanista” functioneaza azi exact asa cum si l-a imaginat autorul. Este “Ministerul Achizitiei si Prelucrarii Informatiei, care va avea ca obiectiv micsorarea incertitudinii”. Acest minister este format astazi din televiziunile mogulilor. A mai avut o revelatie care se implineste azi. Ministerul Anticoruptiei, desi nu exista sub acest nume, functioneaza din plin. Pe opt aprilie, Dan Voiculescu are un nou termen in dosarul ICA, in care este judecat pentru fapte de coruptie comise prin 2003, adica pe cand incepuse sa viseze la Societatea Umanista. In prima instanta, Voiculescu a primit o condamnare de cinci ani cu executare. Daca sentinta se mentine in apel, Romania face un pas hotarat catre societatea umanista, armonie, convectie sociala, recompensa si toate bla-bla-urile care acum zece ani pareau pura fantezie.

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16922495-pacalit-dan-voiculescu-loc-ministerul-armoniei-dat-antena-3.htm

De asemenea:

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16916951-vrea-spuna-voiculescu-cartea-lui.htm

 


Linsajul lui Andrei Plesu, idiotia morala si spatiul libertatii

14/03/2014

“Pentru valet nu exista erou”–Goethe
“Si asta nu pentru ca eroul nu e erou, ci pentru ca valetul e valet”–Hegel

As dori sa clarific natura protestului impotriva linsajului mediatic organizat de “Antena 3″. “Antena 3″ a devenit megafonul celor mai obscurantiste si nocive forte din societatea romaneasca. Este urmasa “Saptamanii” barbiste si a “Romaniei mari” in cea mai sordida faza acestei publicatii. Actioneaza cu biciul verbal asemeni hingherilor ideologi ai ceausismului. Campaniile isteroide ale acestei televiziuni sunt menite sa anihileze spatiul libertatii. Protestand impotriva acestui linsaj, aparam spatiul libertatii.

Mesajul GDS si al Revistei 22: “Grupul pentru Dialog Social si Revista 22 organizeaza duminica, intre orele 17.00-20.00, un MITING de SOLIDARIZARE cu Andrei Plesu si impotriva linsajului mediatic la care a fost supus. Va asteptam in Piata Universitatii, Zona Statui. Multumim tuturor celor care au semnat Apelul.”

Nu exista doua tabere echivalente moral, intelectual, valoric. Exista o tabara a demnitatii si una a lipsei de rusine, a insolentei agresive, a calcarii in picioare a valorilor. Cel putin asa privesc eu lucrurile. Cititi lista semnatarilor Apelului si veti vedea ca sunt persoane cu puncte de vedere diferite, uneori chiar opuse, in ceea ce priveste bilantulul presedintiei Basescu si nu numai asupra acestei teme. Exista insa un numar de valori ireductibile care i-au motivat pe toti sa semneze. Semnand, toti spun ca agresiunea contra lui Andrei Plesu este si una impotriva lor. Nu e o vorba fara noima. Daca nu credeau acest lucru, nu semnau. Andrei Plesu insusi a avut adeseori puncte de vedere critice in privinta lui Traian Basescu. La fel, a scris critic si despre Emil Constantinescu, ca sa nu mai vorbesc de Ion Iliescu, Victor Ponta si Crin Antonescu. A spus lucruri care nu au facut placere clasei politice. Andrei Plesu este un moralist, iar moralistii stingheresc, deranjeaza, adeseori irita. Se cunoaste refrenul: “Cine mai e si asta sa ne dea noua lectii?” In lipsa argumentelor, se recurge la ocara, la injurie, la cuvinte gen “suflete de slugi”…

Ceea ce este scandalos tine de un linsaj mediatic al unei personalitati pe drept cuvant respectata si admirata. Daca acest lucru se poate petrece impotriva lui Andrei Plesu, inseamna ca nu mai exista limite ale nerusinarii, ale infamiei. Tocmai de aceea am oferit link spre articolul profesorului Ioan Stanomir. A nu tacea cand se petrec asemenea atacuri abjecte tine de respectul pentru un om ca Andrei Plesu, desigur, de respectul pentru valoarea esentiala a civilitatii, dar si de auto-respect.

http://www.revista22.ro/articol-39239.html

http://www.lapunkt.ro/2014/03/13/despre-limitele-infamiei-andrei-plesu-si-datoria-solidaritatii/

http://www.revista22.ro/andrei-plesu-secaturile-lui-voiculescu-si-opiniile-la-romani-39280.html


Vocile societatii civile: Apel pentru solidaritate cu Andrei Plesu

13/03/2014

In revista “22″ a fost publicat un apel pentru solidaritate cu Andrei Plesu. Dupa parerea mea, cine spune ca asemenea proteste ale societatii civile sunt zadarnice, greseste. Expresii ale solidaritatii civice, ele sunt menite sa articuleze un discurs al decentei, bunei cuviinte si responsabilitatii, mai ales in conditiile in care aceste valori sunt primejduite, persiflate si negate in mod insolent.Vocile societatii civile sunt esentiale intr-o democratie. Intr-o lucrare devenita clasica, “Making Democracy Work”, politologul american Robert Putnam, profesor la Harvard, definea societatea civila drept ansamblul retelelor de angajament civic. Societatea civila catalizeaza, cristalizeaza si coaguleaza acel ciment fara de care democratia este scheletica, descarnata si vulnerabila: capitalul social. Ceea ce urmaresc “Antenele” este tocmai distrugerea increderii sociale intemeiata pe toleranta si dialog.

Miselia nu trebuie lasata nesanctionata de catre opinia publica democratica. Evident, exista si proceduri legale, dar cele doua, protestele societatii civile si actiunile in justitie, sunt complementare. Iata un fragmant si linkul pentru cei care doresc sa semneze:

“Suntem pe deplin solidari cu dreptul domnului Andrei Pleşu, distins comentator al vietii noastre politice si culturale, de a se pronunţa cu opinii avizate despre idei şi persoane, inclusiv despre un fost sau actual preşedinte al Romaniei. Protestam categoric impotriva linşajului mediatic pus la cale, încă şi încă o data, de către postul de televiziune “Antena 3″. Cerem organismului abilitat, CNA, sa acţioneze conform legii împotriva acestor abominaţiuni. Declarăm cu deplină responsabilitate: agresiunea mediatică fără precedent împotriva lui Andrei Pleşu comisă de Mihai Gâdea si invitaţii săi, constituie un atac imund la adresa adevăratelor valori ale culturii româneşti. Cei care semnăm acest apel ne considerăm noi înşine agresaţi.”

http://www.revista22.ro/articol-39239.html

De asemenea:

http://www.lapunkt.ro/2014/03/13/despre-limitele-infamiei-andrei-plesu-si-datoria-solidaritatii/

Inspirat si binevenit mi se pare acest articol al lui Ioan T. Morar:

http://blog.itmorar.ro/de-ce-trebuie-aparat-andrei-plesu-de-ciuvica-si-gidea-raspuns-unui-tinar-scriitor/


Un raspuns obrazniciei lui Mihai Gadea: Andrei Plesu si dreptul la demnitate

12/03/2014

In anul in care aniversam infiintarea Colegiului “Noua Europa”, cand ar trebui sa-i spunem cu totii lui Andrei Plesu ce ii datoram, Mihai Gadea, trambitas al intreprinderii voiculesciene numita “Antena 3″, si-a permis un atac ignobil impotriva fondatorului acestei “oaze in desert”, cum spunea Marius Stan reluind o metafora a Hannei Arendt. Sa-l numesti pe Andrei Plesu “sluga” este o abominatiune, o miselie, o ticalosie. Prima intrebare, fireasca si necesara este: Cine este Mihai Gadea? Cine ii ingaduie lui si altor ciuvici sa scuipe pe valorile acestei tari? Daca nu vom apara dreptul la demnitate, vom fi cu totii victimele atacurilor hienelor, pramatiilor si canaliilor.

Nu stiu daca dl Plesu va raspunde infamelor sudalme. Nu cred ca merita. In ce ma priveste, pentru cititorii acestei platforme, prefer sa reiau un eseu al acestui intelectual critic de anvergura si vocatie europeana, spirit nobil si generos, aparut in in “Dilema Veche” din 3 septembrie 2009. Intr-adevar memorabil, articolul este o invitatie la depasirea poncifelor gaunoase si la asumarea chestiunii demnitatii in termeni de autenticitate naturala, decenta sobra si responsabilitate catusi de putin solemn-oraculara.  Un om cu demnitate nu poate gasi satisfactie  in jignirea semenilor sau. In “La Condition Humaine”, Malraux definea demnitatea drept contrariul umilintei. Demnitatea si resentimentul sunt incompatibile. Daca esti o fiinta demna, nu vrei sa suporti degradarea, umilirea, ofensa lasa, si, nu mai putin important, nu vei umili pe nimeni.

“Într-un anumit sens, despre demnitate ar fi preferabil să vorbim latineşte. E, în însăşi sonoritatea cuvîntului, o provocare clasicizantă, o trimitere la portretul roman, la o specie a virtuţii, în acelaşi timp impozantă şi inactuală. Demnitatea e condiţia statuară a omului. În asta constă nobleţea, dar şi riscul ei. Nobleţea se manifestă mai ales pe fondul unor circumstanţe precare: sărăcie demnă, bătrîneţe demnă, suferinţă demnă. Riscul e încremenirea în solemnitate, cultul ridicol al propriei efigii. În acest context, s-ar spune că demnitatea adevărată e o combinaţie reuşită între curaj şi umor: ecvanimitate faţă de împrejurările neprielnice şi distanţă faţă de sine. Astfel definită, demnitatea ne apare ca o virtute stoică. Dar ce carieră mai poate face stoicismul astăzi, în plină postmodernitate? Este demnitatea „politically correct“? Mă tem că nu, căci corectitudinea politică nu pare să iubească statuile, cu iradierea lor „elitistă“, cu prestanţa lor muzeală. Eu însă nu-mi pot reţine o (suspectă) simpatie pentru ceea ce nu este întru totul corect politic. Un pic de desuetudine, o fărîmă de elitism scăpătat, o mică inadecvare nu pot decît să atenueze excesele geometrice ale virtuţilor, perfecţiunea lor mecanică. În doză homeopatică, abaterea de la regulă face parte, în definitiv, din farmecul inconfundabil al firescului şi al umanităţii.

Spuneam că demnitatea se manifestă, de regulă, pe un fundal de precaritate, de criză. S-ar zice că e un corelativ al nefericirii. Eşti demn în faţa morţii, în închisoare şi, în genere, sub lovitura sorţii. Din acest punct de vedere, spaţiul est-european a fost, între 1945 şi 1989, o ambianţă privilegiată pentru exersarea demnităţii. Fiecare episod de viaţă era un test. O asemenea situaţie este, evident, profund anormală: omul nu trebuie pus la încercare în acest fel. O ţară, un sistem politic, o ideologie care impun individului condiţia unui eroism de fiecare clipă păcătuiesc printr-o cinică aroganţă. A te îngriji de demnitatea omului e a face în aşa fel încît el să nu fie obligat să-şi probeze, în permanenţă, demnitatea. Aceasta este deosebirea între statul totalitar şi statul de drept: statul totalitar constrînge la o insomnie a demnităţii, „instigă“ la un exerciţiu istovitor şi – în cele din urmă – nedemn al demnităţii. Statul de drept are mai curînd grijă ca un cetăţean să nu trebuiască să facă neîncetat recurs la demnitate, pentru a supravieţui sau pentru a-şi salva sufletul. Statul de drept protejează demnitatea omului, statul totalitar o biciuieşte, o isterizează, o împinge spre propria ei limită. Trebuie spus, pe de altă parte, că există anumite riscuri şi de partea cea bună… Dacă statul totalitar condamnă libertatea la ecorşeu, statul de drept încurajează la somnolenţă. În condiţii de confort deplin şi de solidă protecţie socială şi juridică, nu mai e foarte clar ce înseamnă demnitatea individuală. Ea diminuează ca anvergură, luînd aspectul simplei decenţe. În alte cazuri, apare nevoia unei potenţări artificiale a conceptului: convingerea mea este că unele excese ale „corectitudinii politice“ sînt rezultatul unui efort de a inventa o problematică a demnităţii, acolo unde ea şi-a pierdut reperele tradiţionale.

În orice împrejurare, se poate găsi, totuşi, o accepţiune mereu validă, mereu necesară, a demnităţii. E cea care sugerează o formă superioară de funcţionalitate, o adecvare riguroasă la un scop dat. Cînd cineva se achită impecabil de o anumită însărcinare, cînd cineva corespunde tuturor condiţiilor necesare pentru a îndeplini o anumită misiune, spunem despre el că este sau a fost la înălţimea ei, că este sau a fost demn de ea.

Cultul lucrului bine făcut, scrupulul reuşitei fără compromis – fac parte din „calificările“ demnităţii. Înţeleasă astfel, demnitatea este aptitudinea supremă de a sluji (unui scop, unei idei, unei instituţii). La antipodul ei se află servilismul, slujirea nedemnă, care nu vrea reuşita faptei, ci flatarea stăpînului, respectiv a „comanditarului“. Capacitatea de a sluji cu distincţie şi dăruire interioară, ştiinţa „înaltă“ de a fi util – iată o înzestrare rară, de elită, cea mai caracteristică manifestare socială a demnităţii. Acesta e singurul sens acceptabil al „demnităţilor“ publice, fie ele ministeriate, preşedinţii, primării sau mandate parlamentare: asumarea unei slujiri dezinteresate, a unui travaliu sacrificial, în beneficiul celorlalţi. Dar nu e neapărată nevoie de un rang înalt, pentru a ilustra demnitatea slujirii. O delicioasă replică din ‘Bărbierul din Sevilla’ lui Beaumarchais (Act I, Scena 2) rezumă perfect ceea ce vreau să spun: „Ştiind cîte virtuţi sînt necesare pentru a sluji, vă întreb, Excelenţă, cîţi stăpîni cunoaşteţi, care să fie demni de a fi valeţi?“. E o remarcabilă definiţie a demnităţii în act: a sluji ca un stăpîn, a te ridica la înălţimea umilităţii eficiente: Iisus spălînd picioarele ucenicilor…

Spaţiul acesta subtil dintre suveranitate şi subordonare este materia însăşi a libertăţii umane. Iar demnitatea e bunul uz al libertăţii. Să adăugăm că, de cele mai multe ori, e vorba de un dar, de o vocaţie, şi nu de rezultatul unei strategii prestabilite. Nu te poţi hotărî să fii demn. Te comporţi cu demnitate printr-o mobilizare spontană a resurselor tale de libertate. Cu alte cuvinte, demnitatea e autentică atunci cînd se exprimă ca naturaleţe. De aceea, nimic nu e mai nepotrivit decît o teorie a demnităţii.”

Despre NEC:

http://www.contributors.ro/cultura/oaze-in-de%c8%99ert-supravie%c8%9buirea-prin-nec/

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/un-raspuns-obrazniciei-lui-mihai-gadea-andrei-plesu-si-dreptul-la-demnitate/


Fara comentarii

07/02/2014

Dan Tapalaga pe Hotnews: “Dar cum poti pretinde altora ceea ce tie, ca arbitru, iti lipseste cu desavarsire: tocmai impartialitatea si echilibrul. Unul din membrii CNA, Radu Calin Cristea, a publicat recent un text in Observator Cultural care musteste de aprecieri anti-Basescu si pro-guvernamentale. Din pozitia de membru CNA, s-ar putea abtine macar pe durata mandatului de la propaganda in favoarea puterii si de la criticarea adeversarilor sai. Nu cred totusi ca reprezinta o mare surpriza sa descoperim ca un membru CNA propus de Guvern apara interesele puterii. Ce suna bizar in textul sau este cu totul altceva.  Radu Calin Cristea marturiseste ca a investigat cum au ajuns niste ziaristi invitati la conferinta de presa a Ambasadei SUA si nu altii.

Spune  asa dl. Cristea: “Am aflat, după o anevoioasă investigaţie, că printre orientaţii spre Vest preferați de echipa lui VN s-au numărat: Mircea Marian (Evenimentul zilei), Sabina Fati (România liberă), Dan Tapalagă (Hotnews), Florin Negruţiu (Gândul), Cătălin Prisecariu (B1 TV), Adrian Moraru (IPP), Cristian Ghinea (Centrul Român de Politici Europene), Cristina Guseth (Freedom House), Laura Ştefan (Expert Forum)“.

In ce calitate face dl. Cristea “investigatii anevoioase”? Le-a facut in numele Guvernului care l-a propus in CNA? Cum isi permite un membru CNA (functie asimilata celei de secretar de stat) sa ia la rost Ambasada SUA din cauza ca a chemat anumiti ziaristi si reprezentanti ai societatii civile? A facut “investigatiile anevoioase” despre cum au ajuns jurnalistii de mai sus la ambasada SUA apeland la sprijinul guvernului care l-a propus in CNA? Nu vi se pare grav ca unul chemat sa judece prestatia unor jurnalisti se pronunta in spatiul public impotriva lor, ii clasifica in categorii (basisti, anti-basisti) si mai face pe deasupra investigatii impotriva unor ziaristi?

Am intrebat cu ceva timp in urma un bun amic cum au ajuns oameni onorabili in trecut sa cada tot mai jos, sa se complaca in rau? Cum se explica prabusirea unor oameni care erau pana mai ieri de partea binelui? Amicul meu, mult mai priceput decat mine la oameni si trecutul lor, mi-a raspuns asa:

Isi rationalizeaza pervers abdicarile si isi sustin reciproc ticalosiile. Cu cat se afunda mai adanc in mlastina, cu atat mai tare simt nevoia sa-i denigreze pe cei care nu o fac. Cand realizeaza ca nu mai au cale de intoarcere, ca s-au compromis jalnic, recurg la metode de acest gen incercand sa se convinga pe ei insisi ca nu ei, ci tocmai cei care nu ingenuncheaza, sunt sclavi. Este o contorsiune psihologica bazata pe sofisme morale si dubla-gandire, auto-dispret camuflat in dispret pentru cei care rezista.”

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16563791-magarie.htm


Malitie, rea credinta, opacitate: Dialectica nodului in papura

24/01/2014

Constat, fara stupoare, ca reaua credinta este, ca intotdeauna, vigilenta. Ori, poate, e vorba doar de opacitate, de ignoranta, de incapacitatea de a deslusi intentia reala a autorului. Sa confunzi o analogie cu o echivalenta este induiosator. Ma refer la articolul despre Protestul jurnalistilor si Carta 77. Echivalenta presupune o identitate de functii si semnificatii. Nu e cazul. Suntem in 2014, la un sfert de veac de la naruirea Blocului Sovietic, nu in 1977, in plina glaciatiune brejnevista.

N-am comparat semnificatiile istorice ale Cartei 77 cu cele ale Protestului jurnalistilor independenti. Ar fi fost absurd. Am spus doar ca, asemeni liantului moral al Cartei, adica angajamentul pentru drepturile omului, si aici intalnim o valoare care ii apropie pe oameni altminteri diferiti ca optiuni filosofice, politice etc Am spus doar ca, fie ca imi place sau nu un semnatar, fie acela Andrei Plesu, Mircea Marian, Dan Andronic, Rasvan Lalu, Dan Tapalaga, Vlad Mixich, Andreea Pora, Andrei Badin, Armand Gosu, Malin Bot, Horia Patapievici, Andrei Cornea, Radu Moraru, Doina Jela, Gabriel Liiceanu, Dan Alexe, Dragos Paul Aligica, Vera Campeanu, Tia Serbanescu, Dan Turturica, Tudorel Urian, Radu Vancu, Robert Turcescu, Rodica Culcer, Alexandru Cautis, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, Daniel Cristea-Enache, Ion Vianu, Andrei Oisteanu, Alexandru Hancu, Radu Pavel Gheo, Cristian Campeanu, Smaranda Vultur, Laurentiu Ciocazanu, Simona Ionescu, Grigore Cartianu, Marcel Tolcea, Gelu Trandafir, Andrei Craciun, Nicoleta Savin, Florea Ioncioaia, Alexandru Lazescu sau Sabina Fati, acest lucru nu ar trebui sa ma impiedice sa subscriu, cu nume si prenume, la un document in a carui valoare intelectuala si etica nu am motive sa nu cred.

Altminteri, totul devine o simpla cautare de nod in papura. Stau cu lupa si caut numele care ma deranjeaza. Scriu apoi un articol si imi justific acreala echidistanta, spleenul meu cosmic. Caut pe Google sa vad cam ce-au scris, ieri, alaltaieri, acum zece ani, cei care semneaza. Ii prind cu ocaua mica, am dat lovitura, sunt fericit, nu semnez langa ei, ma felicit pentru a mea impecabila, proverbiala intransigenta. Ma rog, o specialitate in care unii exceleaza. Vorba Ioanei Hincu, plutim in gandologie: “Totodata, gandologul, tocmai pentru ca e impartial si echidistant, daca te pune demonul interior de-l contrazici, sau nu, nici macar, zici undeva, public, ceva care contravine cumva convingerilor sale intime si impartiale, iar gandologul afla, te trezesti c-o echidistanta peste ochi de nu poti s-o duci (unde “echidistanta” se citeste fandaxie curata).” Trebuie sa fii gandolog de mare clasa ca sa interpretezi cu atata malitie ce-am scris. Sa ma mir ca, unidirectional neutri, gandologii nu observa absenta elocventa a celor care au semnat in iulie 2012 apelul catre Bruxelles in favoarea pucistilor, un document caruia “Antenele” i-au facut o zgomotoasa, vehementa publicitate?

Recomandare:

http://ihincu.wordpress.com/2014/01/24/gandologie-versus-filosofie/


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 166 other followers