Să nu uităm! Adevărul despre comunism ca miza a alegerilor prezidenţiale

Să nu uităm!

Un Apel din partea lui Sorin Iliesiu

Să nu uităm că România a îndurat cel mai cumplit regim comunist din Europa anilor 1950-1980: teroare, spaimă, frig, foamete, întuneric şi totdată cele mai multe victime faţă de numărul populaţiei şi cea mai înfricoşătoare poliţie politică.

Să nu uităm că România a fost singura ţară în care s-au înregistrat victime la căderea comunismului: nu au fost câteva victime, a fost un genocid deliberat cu 1600 de oameni masacraţi la întâmplare (peste 1400 fiind sacrificaţi de neocomunişti după 22 Decembrie 1989).

Nu ne vine să credem, dar acum, în preajma alegerilor prezidenţiale, la 20 de ani de la căderea acestui cumplit regim comunist, asistăm la un spectacol abject al amneziei, al cinismului, al sfidării memoriei eroilor masacraţi, al amoralităţii, al iresponsabilităţii, al lipsei totale de patriotism şi de demnitate, spectacol al complicităţii în diferite grade la crime neocomuniste, spectacol al dezonoarei absolute  în care candidatul Traian Băsescu este:

-        singurul candidat la Preşedinţia României care promovează adevărul despre crimele comuniste, inclusiv despre genocidul neocomunist din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990;

-        singurul candidat care şi-a asumat reformarea morală a societăţii prin adoptarea legilor şi măsurilor pentru decomunizarea României;

-        singurul candidat care a cerut şi care cere Justiţiei să lupte împotriva corupţiei;

-        singurul candidat care ar putea solicita Justiţiei să cerceteze modul în care s-a reconsolidat oligarhia securisto-comunistă în România şi să verifice corectitudinea privatizărilor făcute de oligarhia securisto-comunistă care a acaparat fraudulos puterea economică în România;

-        singurul candidat care credem că va cere SRI şi SIE să predea către CNSAS cele aproape 97.000 de dosare considerate abuziv “de siguranţă naţională” (2.000.000 de dosare fiind deja predate).

-        singurul candidat care credem că va acţiona pentru condamnarea naţională şi internaţională a Pactului Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop) şi a consecinţelor lui, ca ilegitime şi criminale;

Să nu uităm că Preşedintele Băsescu a condamnat regimul comunist ca ilegitim şi criminal la cererea fermă şi argumentată a societăţii civile. Până în acel moment, nici un preşedinte al României nu a răspuns vreunui apel al societăţii civile. Apelul meu, lansat la GDS în 10 martie 2006, a fost semnat de peste 700 de personalităţi (reprezentând elita culturii române începând cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca), de peste 40 de organizaţii civice şi sindicale reprezentând peste un milion de sindicalişti.

Prin actul condamnării comunismului din 18 decembrie 2006 – unic în istorie – Preşedintele Băsescu şi-a asigurat două locuri privilegiate: unul în rai pentru condamnarea demonului comunist care a stabilit recordul mondial al criminalităţii şi unul în istoria reformării României.

Condamnarea oficială a fost făcută în baza unui Raport Final edificator şi substanţial, elaborat de Comisia Tismăneanu, operă colectivă asumată de toţi membrii comisiei (în număr de 39). Excepţionalul raport de condamnare a constituit o premieră mondială, “un miracol şi o enigmă”, un document exemplar pentru viitoarea condamnare internaţională a crimelor comunismului.

Raportul asumat de Preşedintele Băsescu are nu numai virtuţi congnitive, ci şi terapeutice. Terapia vindecării de sechelele cancerului comunist constă în măsurile şi legile decomunizării propuse de autori şi asumate de şeful statului.

Să nu uităm că actul din 18 Decembrie 2006 al Preşedintelui Băsescu a însemnat un moment de răscruce: începutul renaşterii morale a României şi totodată cel mai important eveniment din istoria noastră postcomunistă alături de aderarea la NATO şi integrarea in UE.

Să nu uităm nici faptul că Preşedintele Băsescu a fost suspendat la iniţiativa predecesorului său Ion Iliescu, implicat în crimele comuniste ale reprimării studenţilor protestatari din 1956-57 şi a celor din 1968, precum şi – Doamne Dumnezeule! – în masacrul neocomunist din 22-27 decembrie 1989 şi în fratricidul neocomunist din 13-15 iunie 1990.

Cum a fost posibil ca poporul român să aleagă de trei ori un asemenea preşedinte?

Răspunsul poate fi aflat citind manualele diversiunii fără Dumnezeu studiate în tinereţe la Moscova de cel care va deveni „blestemul şi nenorocirea României postcomuniste”. Aceste diversiuni cu efect de genocid la propriu şi la figurat au fost puse în aplicare începând din seara zilei de 22 Decembrie 1989 când a început o terifiantă tragedie naţională care ar trebui încheiată definitiv acum, după 20 de ani de dezonoare în care un miraculos act de onoare a fost condamnarea comunismului prăbuşit prin masacru şi salvat prin genocid de vedeta acestui ticălos şi însângerat „bal mascat” în care poporul nostru a fost jertfit fără vreo remuşcare.

19 noiembrie 2008

Sorin Ilieşiu – vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului

http://www.libertates.com/en/articles/40-appeal-for-the-condemnation-of-the-criminality-and-illegittimacy-of-communism.html

La Boston, despre stalinism, post-comunism si sistemul Iliescu

M-am intors de la Boston unde am participat la conventia organizatiei profesionale American Association for the Advancement of Slavic Studies. Dezbateri fascinante, conversatii febrile legate de anul 1989, de confruntarea cu trecutul totalitar, de Rusia si dilemele ei (vechi si noi), etc etc  Mi-am amintit de conventia din noimebrie 1989, de la Chicago, cand am vorbit alaturi de regretatul Mihai Botez, incercand sa anticipam ce avea sa urmeze in Romania…

Am lansat cu acest prilej volumul Stalinism Revisited: The Establishment of Communist Regimes in East-Central Europe, editat de mine si aparut la Central European University Press. Au vorbit Brad Abrams, specialist in istorie ceha si ambasadorul Thomas Simons (ambii prezenti cu studii in volum). Am participat la o masa rotunda, impreuna cu Peter Gross (University of Tennesee) , Grigore Pop-Eleches (Princeton) si Peter Wagner (University of Wisconsin) despre alegerile din Romania (2008 si 2009).  Am vorbit despre ceea ce eu consider a fi miza alegerilor de duminica viitoare si din 6 decembrie: se va termina sau nu sistemul Iliescu?

Doua decenii de la caderea Zidului Rusinii: Conferinta internationala la Washington

Maine, chiar in ziua aniversarii sfarsitului Zidului Rusinii, moment simbolic suprem al incheierii ciclului istoric inaugurat de Primul Razboi Mondial si revolutia bolsevica, incepe o conferinta internationala despre dramaticul, formidabilul, incredibilul, incandescentul an revolutionar 1989 si consecintele sale.  O inlantuire de evenimente care au marcat o generatie. Unul din acele puncte nodale ale istoriei, pe drept cuvant numit de Papa Ioan Paul al II-lea annus mirabilis.

Cum scrie The Economist in editorialul sau din 7 noiembrie 2009:

“The destruction of the Iron Curtain on November 9th 1989 is still the most remarkable political event of most people’s lifetimes: It set free millions of individuals and it borught to an end a global conflict that threatened nuclear annihilation.  For liberals in the West, it still stands as a reminder both of what has been won since and what it is still worth fighting for.”

Iata mai jos anuntul Institutului Cultural Roman, principalul sustinator al acestui proiect intelectual realizat in colaborare cu University of Maryland, Woodrow Wilson International Center for Scholars, Georgetown University si Ambasada Romaniei de laWashington.  Este a treia conferinta menita sa construiasca punti intre intelectualii din Romania ori originari din Romania (istorici, filosofi,  specialisti in drepturile omului si retorica, politologi, scriitori, jurnalisti) si colegii lor din Occident.  Prima conferinta din aceasta serie a avut loc in 2007 pe tema stalinizarii Europei de Est si Centrale.  Volumul nascut din acel eveniment a aparut luna aceasta la Central European University Press si va fi oficial lansat la Boston, la conventia anula a organizatiei academice American Association for the Advancement of Slavic Studies sambata, 14 noiembrie.

“În zilele de 9 şi 10 noiembrie 2009, Institutul Cultural Român şi profesorul Vladimir Tismaneanu, directorul Center for the Study of Post-Communist Societies (University of Maryland-College Park), în colaborare cu Woodrow Wilson International Center for Scholars, Edmund Walsh School of Foreign Service (Georgetown University) şi Ambasada României în S.U.A., vor organiza conferinţa “The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History”. Acest eveniment este al treilea dintr-o serie de conferinţe organizate de instituţiile amintite mai sus începând cu anul 2007. Prima s-a numit ”Stalinism Revisited: The Establishment of Communist Regimes in East-Central Europe and the Dynamics of the Soviet Bloc” (Washington D.C., 29-30 noiembrie 2007), iar a doua “Promises of 1968: Crisis, Illusions and Utopia” (Washington D.C.,6-7 noiembrie 2008).

Evenimentul din acest an are ca obiectiv analiza naturii, semnificaţiilor şi consecinţelor revoluţiilor din anul 1989 atât într-un cadru european cât şi global. Organizatorii doresc să ofere o privire de ansamblu interdisciplinară şi complexă a acestui moment de turnură al istoriei contemporane. Dispariţia regimurilor comuniste în Europa Răsăriteană şi idealurile politice propuse de tumultul anului 1989 au provocat o reconsiderare a semnificaţiei unor concepte esenţiale pentru lumea în care trăim: democraţie, liberalism, societate civilă, egalitarianism, naţionalism, şi, de ce nu, chiar acela de revoluţie.”

Lista participantilor:

Dr. C.D.Mote – President, University of Maryland – College Park

State of Maryland Senator Jim Rosapepe – Former U.S. Ambassador to Romania

H.E. Adrian Vieriţă  -Ambassador of Romania to the U.S.A.

Vladimir Tismaneanu – Director, Center for the Study of Post-Communist Societies, Professor, Department of Government and Politics, University of Maryland

Horia-Roman Patapievici  -President, Romanian Cultural Institute

Charles Gati – Adjunct Professor of Russian and Eurasian Studies, School of Advanced International Studies/Johns Hopkins University

Agnes Heller – Hannah Arendt Professor of Philosophy and Political Science at the New School in New York

Gale Stokes – Mary Gibbs Jones Professor Emeritus of History, Rice University

Jeffrey Isaac – James H. Rudy Professor of Political Science and Director of the Indiana Democracy Consortium at Indiana University

A.Ross Johnson – former director of Radio Free Europe and senior scholar at the Woodrow Wilson International Center for Scholars

Jeffrey Herf – teaches Modern European and German political and intellectual history at the University of Maryland in College Park

Konrad Jarausch – Lurcy Professor of European Civilization at the University of North Carolina at Chapel Hill

James McAdams – William M. Scholl Professor of International Affairs and Director of Nanovic Institute for European Studies University of Notre Dame

Karol Soltan – Associate Professor of Government and Politics at the University of Maryland in College Park

Victor Zaslavsky – Professor of Political Sociology and the Director of the Transition Studies Center at the Free International University for Social Sciences, Guido Carli, Rome

Charles King – Professor of International Affairs and Government at Georgetown University

Vladislav Zubok – Professor, Department of History at Temple University, Philadelphia

Tom Gallagher – Professor of Ethnic Conflict and Peace at University of Bradford

Thomas Blanton – Director of the National Security Archive at George Washington University

Mills Kelly – Associate Director or the Center for History and New Media at George Mason University

Nick Miller – professor of history and chair of the department of history at Boise State University

Bradley Abrams – President of the Czechoslovak Studies Association

Emil Hurezeanu – former director of the Romanian department of Radio Free Europe

Catalin Avramescu – Assistant Professor in the Department of Political Science, University of Bucharest

Ioan T. Morar – Romanian journalist and civil society activist

Iulia Motoc – member of the United Nations Human Rights Committee and she teaches at the University of Bucharest

Noemi Marin – Director of Peace Studies Program, and Associate Professor of Communication at Florida Atlantic University

Lavinia Stan – Associate Professor at the Political Science Department of St. Francis Xavier University

Cornel Ban – fellow at the Watson Institute for International Studies, Brown University

Bogdan Iacob – PhD student, Central European University

 

Rolul istoric al lui Ion Iliescu: Bilant global negativ

In EvZ de astazi un editorial al Ioanei Lupea si cateva articole excelente pe tema Ion Iliescu. De asemenea, analize legate de noile documente iesite la lumina gratiei istoricilor de la Arhivele Nationale.

Urmasul (era sa scriu alt cuvant, dar ma abtin) lui Ceausescu nu intelege sa se pensioneze, sa se odihneasca si sa lase viata politica romaneasca sa ajunga la un atat de necesar calm. Este macinat de ambitii, temeri, ranchiune. Continua sa manipuleze, sa dea note, sa sanctioneze. Este dirijroul campaniilor de demonizare a lui Traian Basescu.

Atunci cand am facut o carte de dialoguri cu Ion Iliescu, l-am intrebat cum vede bilantul comunismului in veacul XX (ma gandeam la liderul comunist francez Georges Marchais care sustinea ca a fost unul “globalement positif“). Era in 2003, Iliescu poza in om de stat “venerabilizat”, deschis spre Occident. Invoca traditiile stangii democratice. Mi-a raspuns fara sa clipeasca: “global negativ”. 

In cartea mea Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc (aparuta in engleza la University of California Press in 2003 si in traducere romaneasca la Polirom in 2005), am scris pe larg, pe baza de documente, despre biografia politica a acestui demnitar comunist si post-comunist.  De asemenea, poate fi consultat Raportul Final al Comisiei Prezidentiale de analiza a dictaturii comuniste din Romania (Humanitas, 2007).  Reiese limpede ca pentru fostul aparatcik ideologic Ion Iliescu despartiea de comunism nu s-a consumat niciodata complet. Nu a existat in cazul sau o metanoia. A favorizat solutii autoritar-colectiviste in anii de tranzitie, a incurajat violenta, a recurs la solutii extra-legale (mineriadele) pentru a-si intimida critcii si pentru a amuti societatea civila, a fost si ramane protectorul marii coruptii, a detestat si continua sa deteste pluralismul (politic, economic, spiritual).  Idila sa cu ceea ce s-a numit revizionismul marxist a fost una pur formala, fara efecte palpabile in mentalul acestui leninist impenitent. 

Asa va judeca istoria rolul lui Ion Iliescu. Putea fi un Imre Nagy, un Aleksander Dubcek ori macar un Mihail Gorbaciov al Romaniei. A ales sa fie un Deng Xiaoping.

Otrava din vene: “Le Monde” despre arhive, informatori si decomunizare in Romania

Remarcabil articolul semnat de jurnalistul Piotr Smolar in influentul cotidian Le Monde (31 oct.-1 noiembrie 2009).  Aflam lucruri fascinante despre situatia arhivelor, despre acele 3% din doasarele securitatii pe care SRI nu le preda CNSAS intrucat ar fi “de siguranta nationala”, despre amintire, adevar, mistificare si uitare. Despre persistenta suspiciunii in climatul public, mostenire otravita a dictaturii comuniste.  Despre abjectia delatorilor si despre curajul celor care au infruntat sistemul. 

Sa spun ca (si)  in virtutea biografiei sale, Piotr cunoaste in chip exceptional istoria Europei de Est (tatal sau, Aleksander Smolar, a fost unul dintre liderii revoltei studentesti de la Universitatea din Varsovia din martie 1968, a fost inchis, apoi a emigrat in Franta unde s-a afirmat ca unul dintre cei mai avizati analisti ai Estului european). La Bucuresti, ziaristul francez a stat de vorba cu Alexandru Gussi, consilier prezidential si politolog specializat in chestiunea memoriei comunismului, cu scriitorul si profesorul Stelian Tanase, cu istoricul Marius Oprea, presedintele IICCR, cu Germina Nagat, directoarea departamentului de investigatii din CNSAS, cu Dorin Dobrincu, director general al Arhivelor Nationale, cu George Maior, directorul SRI. Un articol onest, informat si necesar despre dilemele si imperativul confruntarii cu trecutul traumatic.  Citind acest articol, dar si meditand asupra atacurilor ignobile impotriva demersului intiat de Traian Basescu, mi-au revenit in minte cuvintele lui Traian Ungureanu despre activitatea Comisiei Prezidentiale pe care am condus-o: “Unii dintre noi am crezut ca e vorba de autopsia cadavrului politic al comunismului romanesc. A fost de fapt o vivisectie”.

http://www.lemonde.fr/archives/article/2009/10/31/roumanie-le-poison-dans-les-veines_1261107_0_1.html

La Princeton, despre naruirea comunismului si onoarea sovietologiei

O discutie fascinanta s-a purtat ieri (24 octombrie) la conferinta de la Princeton, in legatura cu destinul politic si statutul epistemic (“production of knowledge“) a ceea ce s-a numit sovietologie. Nu a fost vorba in aceasta directie istorico-politologica de o naratiune dominanta (presupus partizana), menita sa justifice fobiile “complexului militar-industrial”.  Cunoscutul critic cultural Paul Berman, autorul volumului Terror and Liberalism (tradus in romaneste la Curtea Veche in colectia “Constelatii”)  a avansat ipoteze extrem de incitante pe acest subiect. Departe de a fi fost produsul exclusiv al Razboiului Rece, cum se afirma adeseori, sovietologia  a demarat de fapt inca din anii ‘20. Cunoasterea fenomenului sovietic ca expresie a noului sistem care a fost totalitarismul s-a datorat, in mare masura, emigrantilor politici din Rusia (anarhisti, socialist-revolutionari si mensevici), apropiati de sindicatele americane si de formatiunile stangii anticomuniste. Berman a amintit rolul unei publicatii precum The New Leader.

In interventia mea am reamintit contributiile clarificatoare (stiintific si moral) ale unor Boris Nikolaevski, Robert Conquest, Boris Souvarine, Aleksandr Dallin, Adam Ulam, Henry Roberts, Leonard Shapiro, Raymond Aron, Zbigniew Brzezinski, Richard Pipes, Martin Malia. Cand a scris Originile totalitarismului, Hannah Arendt s-a documentat din aceste opere analitice.  Nu mai putin importante au fost marturiile unor Arthur Koestler, Viktor Kravcenko, Jan Valtin, Whittaker Chambers, despre care a scris o carte superba, aparuta in 2009,  John Fleming, profesor la Princeton, cu titlul The Anticommunist Manifestos. As mai spune ca volumele de istorie rusa scrise de un Orlando Figes combina traditia sovietologica si directia de analiza a subiectivitatii in anii dictaturilor comuniste. Cat priveste ceea ce s-a numit “scoala revizionista”, am amintit ca istorica Lynne Viola,profesoara la University of Toronto, a publicat recent u volum cu titlul The Unknown Gulag, despre stramutarile fortate de populatie din perioada colectivizarii staliniste. Un titlu de negandit in anii 70.  Arhivele comunismului, indiferent de tara, au confirmat intuitiile sovietologiei, au probat defintiv, dincolo de orice indoiaala rationala, ca sistemele leniniste au fost intemeiate pe constrangere, violenta si minciuna.

Am afirmat ca intre Cold Warriors si fellow travellers, adevarul istoric a fost de partea celor dintai. Lucrul acesta reiese dintr-un volum in onoarea lui Robert Conquest, editat de Paul Hollander, despre care am scris o recenzie ce va apare in numarul pe luna octombrie al revistei Society. Sovietologia a studiat patologiile interne ale sistemului comunist si a spulberat iluziile privind pseudo-legitimitatea acestuia.  Mai trebuie spus ca nu a existat un front, un bloc sovietologic. S-au exprimat voci si pareri diverse, dar nu s-au facut concesii la capitolul recunoasterii violentei intrinseci a bolsevismului, in oricare din ipostazele sale.  Sovietologia a anticipat prabusirea din 1989-1991.

Voi reveni cu impresii de la aceasta conferinta de o impresionanta calitate a dezbaterilor, cu lucrari subsantiale scrise de cercetatori tineri, cu comentarii profunde venind de la senior scholars.  Un film despre demonstratia din Piata Tienanmen si masacrul ordonat de birocratia comunista a fost de asemenea un prilej de a reconsidera semnificatiile dramatice ale anului revolutionar 1989. Tot in interventia mea, in cadrul panelului despre idealurile revolutiilor din 1989, m-am referit la filmul lui Corneliu Porumboiu “A fost/n-a fost”, la ambiguitatile halucinante ale unei revolutii soldate cu atiatia morti, dar si cu o guvernare neo-nomenklaturista de un cinism nepereche. Un film examinat ca emblematic petnru priceperea a ce s-a petrecut in 1989 in cartea lui Stephen Kotkin, The Uncivil Society. Un film despre care profesorul Kotkin imi spunea la la Princeton ca il considera o mini-capodopera.

Dupa 20 de ani: La Princeton, despre revolutiile din 1989

22-24 octombrie: Princeton University, Conferinta despre anul revolutionar 1989 (”The Global 1989: A New Generation”) . Participa Adam Michnik, Stephen Kotkin, Jan T. Gross, Breyten Breytenbach, Istvan Rev, Klaus Leggewie,Sean Wilentz, Vladimir Tismaneanu, Stanley D. Katz, Martin Butora, Caterina Preda, Paul Berman, Mark Kramer si multi altii, profesori, jurnalisti, doctoranzi, participanti la evenimentele care au marcat decisiv istoria contemporana.

http://www.princeton.edu/cch/events/conferences/

In New York Review of Books, prima parte a unui eseu de Timothy Garton Ash intitulat “1989!”. Cunoscutul istoric britanic insista asupra naturii multicauzale a ceea ce s-a intamplat in acel an extraordinar si polemizeaza cu teza noi lucrari a lui Stephen Kotkin (in colaborare cu Jan T. Gross), Uncivil Society (Modern Library, 2009). Am examinat cartea lui Kotkin (co-organizator al conferintei de la Princeton, autorul influentei carti Magnetic Mountain), impreuna cu alte volume despre 1989 (discutate si de Garton Ash) in eseul “They wanted to be free” care va apare saptamana viitoare in Times Literary Supplement. Chiar daca exista o doza de exagerare la Kotkin atunci cand respinge  paradigma societatii civile in explicarea colapsului (cu exceptia Poloniei), cred ca este vorba de un efort intelectual extrem de patrunzator, captivant si menit sa deschida noi directii de interpretare.  Iar analiza cazului romanesc este cat se poate de profunda.

Articolul lui Garton Ash poate fi accesat la:

www.nybooks.com

Kandinsky la New York: O expozitie magnifica, intalniri cu Andrei si Valery Oisteanu

La sfarsitul saptamanii trecute, am fost la New York pentru doua zile. Am participat, vineri 9 octombrie, la Institutul Cultural Roman, la o masa rotunda prilejuita de aparitia excelentei lucrari a lui Andrei Oisteanu, Inventing the Jew : Antisemitic Stereotypes in Romanian and Other East-Central European Cultures (University of Nebraska Press, 2009, traducere in engleza de Mirela Adascalitiei, prefata de Moshe Idel). In sala in care se aflau peste 80 de persoane, au luat cuvantul, comentand bogatia documentara si profunzimea interpretativa a cartii, Randolph Braham (distinguished professor of political science, CUNY), Moshe Idel (Hebrew University, anul acesta Fellow la New York University, unul dintre cei mai respectati specialisti in gandirea religioasa iudaica), Vladimir Tismaneanu si autorul cartii.

Recenzia mea la volumul lui Andrei Oisteanu a aparut intr-o versiune mai scurta in Times Literary Supplement si va fi publicata in extenso intr-o revista academica americana si in revista 22. Sa spun in treacat ca foarte curand va apare in TLS recenzia mea la cartea Martei Petreu despre relatia dintre Mihail Sebastian si Nae Ionescu. Dezbaterea de la ICR New York s-a caracterizat prin impecabilul profesionalism al organizarii si inalta calitate a interventiilor (intrebari, comentarii). Am intalnit printre participanti vechi cunostinte bucurestene, medici, istorici de arta, filologi, arhitecti, oameni cu cariere impresionante la New York, Philadelphia etc, precum si multi  doctoranzi originari din tara. Erau prezenti si numerosi americani fara radacini romanesti dar interesati de subiect, limba utilizata fiind in chip normal engleza.

Sambata trecuta am avut bucuria sa vizitez retrospectiva Vasily Kandinsky de la Muzeul Guggenheim. Am petrecut acolo cateva ceasuri de neuitat in compania lui Andrei Oisteanu si a prietenului nostru comun Stefan Benedict.  Am vazut panze de Kandinsky pe care le stiam de la Munchen, altele de la MOMA, multe pe care le cunoasteam doar din albume. Intregul Muzeu Guggenheim este in aceste saptamani un spatiu Kandinsky. Am fost din adolescenta atras de expresionism, de culorile magice ale artistilor grupati in Der Blaue Reiter. L-am iubit, il iubesc si acum pe Franz Marc. Cartea lui Kandinsky despre spiritualitate in arta (1913) a fost una din lecturile mele formative. Dezagregarea formelor traditionale si reconstructia lor intr-un alt univers vizual si metafizic au facut din Kandinsky, ca si din Paul Klee, unul dintre marii deschizatori de drumuri ai artei moderne.

In dupa-amiaza aceleiasi zile ne-am intalnit cu poetul si eseistul Valery Oisteanu si sotia sa Ruth la ei acasa, in East Village. O conversatie fabulos-arborescenta, eruditie, umor irezistibil, dar si un fel de tristete, de Weltschmerz, pentru valorile disparute ale unei Europe distrusa de comunism si fascism. Il cunosc pe Valery de ani de zile (de prin 1966, poate mai devreme, a fost coleg de clasa in liceu cu sora mea Rodica), si il consider drept unul dintre cei mai rafinati si avizati specialisti in avangarda secolului XX, de la cubism si expresionism la expresionismul abstract, de la dadaism si suprarealism la experimentele cele mai recente.  Am vorbit pe larg despre expozitia Entartete Kunst (Arta degenerata) organizata de Hitler si Goebbels in 1937 pentru “a demasca” modernismul artistic.  O expozitie in care picturile lui Kandinsky erau stigmatizate precum acelea ale altor genii ale artei secolului XX. Tot asa cum erau arta moderna fusese excomunicata de comisarii bolsevici ai “iluminarii maselor”.

Iata mai jos linkul la articolul sau despre expozitia Kandinsky aparut in revista new-yorkeza Brooklyn Rail.

http://www.brooklynrail.org/2009/10/artseen/vasily-kandinsky

Recidiva bolsevica a lui Ion Iliescu si replica mea. Victoria lui Doru Maries, a societatii civile.

Sunt la Washington, e soare, e Columbus Day, ma pregatesc sa scriu o mega-recenzie pentru TLS despre noile carti aparute pe tema 1989. Primesc, in zori de zi, un telefon de la Mediafax. “Ion Iliescu a numit Raportul Final o facatura nefericita”. Ma frec la ochi, incerc sa incheg cateva idei coerente. Le dictez. Raspunsul meu a aparut pe site-ul Mediafax.

E de-acum dupa-amiaza. Primesc, de la Sorin Iliesiu, urmatorul Comunicat de Presa despre cele 70 de zile care au invins cei 70 de ani. Ieri, Ana Blandiana si Romulus Rusan si-au exprimat public deplina solidaritate cu cererile lui Doru Maries:

La aceasta ora, Teodor Maries este internat la Urgenta, la Spitalul Universitar, intr-o stare foarte grava.

Dupa 70 de zile de greva a foamei, eroicul sacrificiu al lui Doru Maries, s-a realizat cea mai mare victorie din justitia romana in ultimii 70 de ani.

Desovietizarea Parchetului general

După 70 de ani, s-a spart embargoul din parchetele sovietizate, datorita acţiunii solidare a lui Teodor Mărieş – care a intrat azi intr-a 70-a zi de grevă a foamei – si a Asociatiei 21 Decembrie 1989, sprijiniţi de 36 de organizatii
civice si sindicale, precum si de cateva personalitati exceptionale. De maine, procurorii nu vor mai putea ascunde părţilor probele aflate la dosar. În orice dosar, nu doar în dosarul revoluţiei. Astazi, la orele 16, Parchetul a inceput predarea dosarului revolutiei catre reclamantii la CEDO, Teodor Mărieş si Asociatia 21 Decembrie 1989, cu
exceptia asa-ziselor dosare secretizate care vor fi predate peste cateva zile.

Intre timp, iata ce posteaza Cristi Patrasconiu pe blogul sau:

“Eu cred (Ion Iliescu dixit) ca asa-zisul Raport de condamnare a comunismului este o facatura nefericita. El ignora tocmai momentul cel mai semnificativ – cel al condamnarii reale de catre intregul popor si al inlaturarii prin cea mai radicala miscare populara a dictaturii comuniste: Revolutia Romana, care este expediata in acest raport in cateva pagini.

Hotnews: Potrivit lui Iliescu, Raportul de condamnare a comunismului evita sa mentioneze principalul document programatic al Revolutiei Romane, respectiv Comunicatul catre tara al CFSN, dar, in schimb, recomanda “fara jena” drept document al Revolutiei o Proclamatie din martie 1990, care reprezinta un document “eminamente electoral” si care nu are nimic de-a face cu Proclamatia adoptata de timisoreni in 21 decembrie 1989.”

Dar daca va urma? Si daca se va spune inca o data si mai apasat ceea dl Iliescu refuza sa spuna – ca, impreuna cu tovarasii sai, au furat Revolutia si si-au batut joc de mortii din decembrie 1989, coordonind o politica a amneziei deliberate? Daca, totusi, se vor redeschide cumva dosarele mineriadelor?

Citatele de mai sus, acolo unde se aude vocea lui Ion Iliescu, pot fi trecute, desigur, la categoria “nistoresturi”…

Condamnarea comunismului: ce s-a facut, ce nu s-a facut si cine este responsabil

Se publica tot felul de speculatii despre faptul ca activitatea Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste nu ar fi fost decat praf in ochi, un exercitiu de imagine, ca Presedintele tarii nu s-a implicat de fapt in implementarea recomandarilor Comisiei. Ceea ce este fals. Depun marturie publica pentru faptul ca interventia lui Traian Basescu a facut posibila deschiderea Arhivelor Nationale pentru membrii si expertii Comisiei. Tot Traian Basescu l-a sustinut constant pe dl Dorin Dobrincu in eforturile de a democratiza Arhivele Nationale.  Nu este nimic encomiastic in ceea ce afirm aici, ci un simplu adevar factual.  Presedintele, in virtutea prevederilor constitutionale, nu are drept de initiativa legislativa.  In schimb, poate merita sa ne amintim ca, pe vremea cand era Presedintele Camerei Deputatilor, dl Bogdan Olteanu nu a facut nimic pentru a promova proiectul Legiii Lustratiei (desi promisese reprezntantilor societatii civle ca va actiona in acest sens).  Nici guvernul Tariceanu, nici guvernul Boc nu au facut ceea ce se putea face fara probleme: instituirea prin ordonanta guvernamentala, a zilei de comemorare a victimelor comunismului. CPCADCR si IICCR au propus acest lucru. Din pacate, nu a fost vazut ca o prioritate (este o recomandare explicita din Raport).  Pensiile securistilor sunt un alt subiect semnificativ, dar iarasi, ele nu vor fi reconsideratate prin interventia sefului statului, ci prin dezbaterea/adoptarea unei legi care sa priveasca aceasta tema.  Cat priveste un Muzeu al Dictaturii, sa spun doar ca in Biroul Camerei Deputatilor a existat rezistenta fata de insasi ideea, propusa de Adminstratia Prezidentiala, a unei expozitii pe tema propagandei totalitare si a mitologiei Omului Nou in sediul Parlamentului. Intre altii, din cate cunosc, s-a opus dl Adrian Nastase…

Iata replica domnilor Dorin Dobrincu si Cristian Vasile data unui articol din ceea ce eu numesc ex-Cotidianul. Poate ma insel, dar acest text nu a fost publicat in acel ziar, desi a fost trimis directorului (Cornel Nistorescu). A aparut in revista 22 si il reiau aici.

Recomandarile Raportului Final al CPADCR

de Dorin Dobrincu & Cristian Vasile

(Text aparut in revista 22)

La 25 septembrie 2009, domnul Cristian Oprea a publicat în ziarul Cotidianul articolul “Condamnarea comunismului în era Băsescu. Torţionarii comunişti şi securişti, condamnaţi la bunăstare pe viaţă”. Ne exprimăm surprinderea faţă de maniera în care sunt prezentate responsabilităţile privind aplicarea recomandărilor Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (CPADCR). Din titlu şi din modul în care îşi construieşte demonstraţia domnul Oprea reiese că responsabilitatea neaplicării unora dintre recomandări revine preşedintelui României. Ceea ce este pur şi simplu fals. În respectul faptelor, trebuie amintit că preşedintele României a condamnat regimul comunist din România la 18 decembrie 2006. Preşedintele i-a omagiat pe cei care au rezistat şi au suferit de pe urma regimului comunist.

Printre consecinţele condamnării comunismului se număra desecretizarea arhivelor Securităţii, la CNSAS fiind predate nu mai puţin de două milioane de dosare, la intervenţia directă a CSAT. Directorul general al Arhivelor Naţionale, fost expert al CPADCR, a iniţiat, cu sprijinul ministrului Cristian David, o reformă radicală a instituţiei, ceea ce a permis cercetătorilor accesul liber, total şi egal la numeroasele documente ale comunismului românesc.

Între realizările importante merită amintite publicarea Raportului final la Editura Humanitas; apariţia unui manual (O istorie a comunismului din România, la Editura Polirom, deja în două ediţii, rezultat al colaborării dintre IICCR România şi CPCADCR); începerea editării unor volume de documente (primul a şi apărut sub titlul Istoria comunismului din România. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej la Editura Humanitas).

Este regretabilă ignorarea faptului că multe dintre recomandările Raportului final nu puteau fi puse în practică de către Administraţia Prezidenţială, sarcina implementării lor revenind altor instituţii ale statului, în principal parlamentului.

* coordonatori ai CPCADCR