Deşi nu este, repet, la modul obligatoriu şi evident, aşa ceva, deşi în profunzime este, cartea, apărută în 2014 la editura Curtea veche din Bucureşti izbuteşte să fie exact ceea ce autorii ei- Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan- au plănuit să fie. O “surprindere a articulaţiilor cultului celui ce a ajuns să fie divinizat drept corifeul ştiinţei şi învingătorul în toate bătăliile militare.” Adică “genialissimul generalissim.” (…)

Cartea începe cu un dialog plin de substanţă între cei doi autori (Un dialog transatlantic despre Stalin, stalinism, România, Polonia şi multe altele), dialog care aminteşte de convorbirile purtate mai demult de acelaşi Vladimir Tismăneanu cu Mircea Mihăieş şi reunite în cărţi a căror împlinire finală e reprezentată de tomul O tranziţie mai lungă decât veacul (Editura Curtea veche, Bucureşti, 2011) şi continuă cu utile şi incitante contribuţii individuale. Semnalez acum doar câteva care pe mine m-au interesat cu deosebire. Esenţa sistemului comunist, Liturghii bolşevice (o analiză exemplară a obsedantului curs scurt), textele despre Beria, Jdanov şi Iakovlev, Opiul intelectualilor, Înălţimile suverane (un foarte bun text despre Hannah Arendt), Stalinism pentru eternitate, dintre cele datorate lui Vladimir Tismăneanu. Mic bilanţ- 60 de ani de poststalinism, Nowa Huta sau despre oraşe născute din imaginarul stalinist, Jan Pallach, simbolul unei eliberări cu efect prelungit, Arendt şi acţiunea politică, Umanism şi teroare: Maurice Merleau-Ponty, Mituri fondatoare sub lupă, dintre cele scrise de Marius Stan.”

Fragment din recenzia semnata de criticul Mircea Morariu aparuta in ziarul “Adevarul”:

http://adevarul.ro/cultura/carti/efectul-stalin-1_53bfcfcc0d133766a8542d17/index.html

Articolul de mai sus mi-a readus in memorie o tema pe care am discutat-o cu prietenul meu, pianistul si eseistul Andrei Vieru. E vorba de legenda admiratiei lui Stalin pentru marea pianista Maria Iudina si mai ales pentru interpretarea ei a “Concertului 23″ de Mozart. O legenda nascuta, se pare, din evenimente reale. O inregistrare nocturna, doar pentru uzul dictatorului. Concertul lui Potemkin. Panica, spaima, groaza. Trebuia sa fie plasmuit in cateva ore un disc. Doar Maria Iudina ramanea calma, gratie credintei ei in Cel de Sus, stiind ca fiecare sunet este poate suspinul unei victime din Gulag. Ce va fi simtit monstrul, mancatorul de oameni, “plaiesul urcat in Kremlin” cum l-a numit Osip Mandelstam intr-un poem care l-a costat viata, ascultand sublima muzica intr-o interpretare geniala? Andrei discuta acest subiect (fantasma artistului se intalneste virtual cu dictatorul) in superba sa carte “Eloge de la vanite” aparuta la editura Grasset in 2013. Eseul se intituleaza “Staline et la musique” (pp. 261-263). Versurile lui Mandelstam sunt motto-ul cartii pe care am scris-o impreuna cu Marius Stan.

http://www.crossroadsculturalcenter.org/events/2011/9/17/maria-yudina-the-pianist-who-moved-stalin.html