Să nu uităm! Adevărul despre comunism ca miza a alegerilor prezidenţiale

Să nu uităm!

Un Apel din partea lui Sorin Iliesiu

Să nu uităm că România a îndurat cel mai cumplit regim comunist din Europa anilor 1950-1980: teroare, spaimă, frig, foamete, întuneric şi totdată cele mai multe victime faţă de numărul populaţiei şi cea mai înfricoşătoare poliţie politică.

Să nu uităm că România a fost singura ţară în care s-au înregistrat victime la căderea comunismului: nu au fost câteva victime, a fost un genocid deliberat cu 1600 de oameni masacraţi la întâmplare (peste 1400 fiind sacrificaţi de neocomunişti după 22 Decembrie 1989).

Nu ne vine să credem, dar acum, în preajma alegerilor prezidenţiale, la 20 de ani de la căderea acestui cumplit regim comunist, asistăm la un spectacol abject al amneziei, al cinismului, al sfidării memoriei eroilor masacraţi, al amoralităţii, al iresponsabilităţii, al lipsei totale de patriotism şi de demnitate, spectacol al complicităţii în diferite grade la crime neocomuniste, spectacol al dezonoarei absolute  în care candidatul Traian Băsescu este:

-        singurul candidat la Preşedinţia României care promovează adevărul despre crimele comuniste, inclusiv despre genocidul neocomunist din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990;

-        singurul candidat care şi-a asumat reformarea morală a societăţii prin adoptarea legilor şi măsurilor pentru decomunizarea României;

-        singurul candidat care a cerut şi care cere Justiţiei să lupte împotriva corupţiei;

-        singurul candidat care ar putea solicita Justiţiei să cerceteze modul în care s-a reconsolidat oligarhia securisto-comunistă în România şi să verifice corectitudinea privatizărilor făcute de oligarhia securisto-comunistă care a acaparat fraudulos puterea economică în România;

-        singurul candidat care credem că va cere SRI şi SIE să predea către CNSAS cele aproape 97.000 de dosare considerate abuziv “de siguranţă naţională” (2.000.000 de dosare fiind deja predate).

-        singurul candidat care credem că va acţiona pentru condamnarea naţională şi internaţională a Pactului Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop) şi a consecinţelor lui, ca ilegitime şi criminale;

Să nu uităm că Preşedintele Băsescu a condamnat regimul comunist ca ilegitim şi criminal la cererea fermă şi argumentată a societăţii civile. Până în acel moment, nici un preşedinte al României nu a răspuns vreunui apel al societăţii civile. Apelul meu, lansat la GDS în 10 martie 2006, a fost semnat de peste 700 de personalităţi (reprezentând elita culturii române începând cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca), de peste 40 de organizaţii civice şi sindicale reprezentând peste un milion de sindicalişti.

Prin actul condamnării comunismului din 18 decembrie 2006 – unic în istorie – Preşedintele Băsescu şi-a asigurat două locuri privilegiate: unul în rai pentru condamnarea demonului comunist care a stabilit recordul mondial al criminalităţii şi unul în istoria reformării României.

Condamnarea oficială a fost făcută în baza unui Raport Final edificator şi substanţial, elaborat de Comisia Tismăneanu, operă colectivă asumată de toţi membrii comisiei (în număr de 39). Excepţionalul raport de condamnare a constituit o premieră mondială, “un miracol şi o enigmă”, un document exemplar pentru viitoarea condamnare internaţională a crimelor comunismului.

Raportul asumat de Preşedintele Băsescu are nu numai virtuţi congnitive, ci şi terapeutice. Terapia vindecării de sechelele cancerului comunist constă în măsurile şi legile decomunizării propuse de autori şi asumate de şeful statului.

Să nu uităm că actul din 18 Decembrie 2006 al Preşedintelui Băsescu a însemnat un moment de răscruce: începutul renaşterii morale a României şi totodată cel mai important eveniment din istoria noastră postcomunistă alături de aderarea la NATO şi integrarea in UE.

Să nu uităm nici faptul că Preşedintele Băsescu a fost suspendat la iniţiativa predecesorului său Ion Iliescu, implicat în crimele comuniste ale reprimării studenţilor protestatari din 1956-57 şi a celor din 1968, precum şi – Doamne Dumnezeule! – în masacrul neocomunist din 22-27 decembrie 1989 şi în fratricidul neocomunist din 13-15 iunie 1990.

Cum a fost posibil ca poporul român să aleagă de trei ori un asemenea preşedinte?

Răspunsul poate fi aflat citind manualele diversiunii fără Dumnezeu studiate în tinereţe la Moscova de cel care va deveni „blestemul şi nenorocirea României postcomuniste”. Aceste diversiuni cu efect de genocid la propriu şi la figurat au fost puse în aplicare începând din seara zilei de 22 Decembrie 1989 când a început o terifiantă tragedie naţională care ar trebui încheiată definitiv acum, după 20 de ani de dezonoare în care un miraculos act de onoare a fost condamnarea comunismului prăbuşit prin masacru şi salvat prin genocid de vedeta acestui ticălos şi însângerat „bal mascat” în care poporul nostru a fost jertfit fără vreo remuşcare.

19 noiembrie 2008

Sorin Ilieşiu – vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului

http://www.libertates.com/en/articles/40-appeal-for-the-condemnation-of-the-criminality-and-illegittimacy-of-communism.html

Despre unicameral si alte dezbateri ratate (un articol de Dragos Paul Aligica)

Excelenta analiza lui Dragos Paul Aligica pe tema sterilitatii vociferante care domina, din pacate, spatiul confruntarilor publice din Romania zilelor noastre. Se reproseaza unui “grup” ca ar detine (ori ca ar incerca sa instaureze) un fel de monopol asupra sferei publice. Este vorba in realitate de absenta unor alternative coerente la ceea ce se ofera, pe linia proiectului politic al lui Traian Basescu, drept strategii menite sa scoata tara ceea ce putem numi sistemul Iliescu.  Un sistem controlat de clanuri, clici si mafii in care bunurile publice sunt alocate in functie de egoiste interese oligarhic-clientelare. Un sistem care dispretuieste decenta, perpetueza duplicitatea demagogica si goleste de continut institutiile procedural-democratice.

http://www.revista22.ro/articol-6986.html

Doua decenii de la caderea Zidului Rusinii: Conferinta internationala la Washington

Maine, chiar in ziua aniversarii sfarsitului Zidului Rusinii, moment simbolic suprem al incheierii ciclului istoric inaugurat de Primul Razboi Mondial si revolutia bolsevica, incepe o conferinta internationala despre dramaticul, formidabilul, incredibilul, incandescentul an revolutionar 1989 si consecintele sale.  O inlantuire de evenimente care au marcat o generatie. Unul din acele puncte nodale ale istoriei, pe drept cuvant numit de Papa Ioan Paul al II-lea annus mirabilis.

Cum scrie The Economist in editorialul sau din 7 noiembrie 2009:

“The destruction of the Iron Curtain on November 9th 1989 is still the most remarkable political event of most people’s lifetimes: It set free millions of individuals and it borught to an end a global conflict that threatened nuclear annihilation.  For liberals in the West, it still stands as a reminder both of what has been won since and what it is still worth fighting for.”

Iata mai jos anuntul Institutului Cultural Roman, principalul sustinator al acestui proiect intelectual realizat in colaborare cu University of Maryland, Woodrow Wilson International Center for Scholars, Georgetown University si Ambasada Romaniei de laWashington.  Este a treia conferinta menita sa construiasca punti intre intelectualii din Romania ori originari din Romania (istorici, filosofi,  specialisti in drepturile omului si retorica, politologi, scriitori, jurnalisti) si colegii lor din Occident.  Prima conferinta din aceasta serie a avut loc in 2007 pe tema stalinizarii Europei de Est si Centrale.  Volumul nascut din acel eveniment a aparut luna aceasta la Central European University Press si va fi oficial lansat la Boston, la conventia anula a organizatiei academice American Association for the Advancement of Slavic Studies sambata, 14 noiembrie.

“În zilele de 9 şi 10 noiembrie 2009, Institutul Cultural Român şi profesorul Vladimir Tismaneanu, directorul Center for the Study of Post-Communist Societies (University of Maryland-College Park), în colaborare cu Woodrow Wilson International Center for Scholars, Edmund Walsh School of Foreign Service (Georgetown University) şi Ambasada României în S.U.A., vor organiza conferinţa “The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History”. Acest eveniment este al treilea dintr-o serie de conferinţe organizate de instituţiile amintite mai sus începând cu anul 2007. Prima s-a numit ”Stalinism Revisited: The Establishment of Communist Regimes in East-Central Europe and the Dynamics of the Soviet Bloc” (Washington D.C., 29-30 noiembrie 2007), iar a doua “Promises of 1968: Crisis, Illusions and Utopia” (Washington D.C.,6-7 noiembrie 2008).

Evenimentul din acest an are ca obiectiv analiza naturii, semnificaţiilor şi consecinţelor revoluţiilor din anul 1989 atât într-un cadru european cât şi global. Organizatorii doresc să ofere o privire de ansamblu interdisciplinară şi complexă a acestui moment de turnură al istoriei contemporane. Dispariţia regimurilor comuniste în Europa Răsăriteană şi idealurile politice propuse de tumultul anului 1989 au provocat o reconsiderare a semnificaţiei unor concepte esenţiale pentru lumea în care trăim: democraţie, liberalism, societate civilă, egalitarianism, naţionalism, şi, de ce nu, chiar acela de revoluţie.”

Lista participantilor:

Dr. C.D.Mote – President, University of Maryland – College Park

State of Maryland Senator Jim Rosapepe – Former U.S. Ambassador to Romania

H.E. Adrian Vieriţă  -Ambassador of Romania to the U.S.A.

Vladimir Tismaneanu – Director, Center for the Study of Post-Communist Societies, Professor, Department of Government and Politics, University of Maryland

Horia-Roman Patapievici  -President, Romanian Cultural Institute

Charles Gati – Adjunct Professor of Russian and Eurasian Studies, School of Advanced International Studies/Johns Hopkins University

Agnes Heller – Hannah Arendt Professor of Philosophy and Political Science at the New School in New York

Gale Stokes – Mary Gibbs Jones Professor Emeritus of History, Rice University

Jeffrey Isaac – James H. Rudy Professor of Political Science and Director of the Indiana Democracy Consortium at Indiana University

A.Ross Johnson – former director of Radio Free Europe and senior scholar at the Woodrow Wilson International Center for Scholars

Jeffrey Herf – teaches Modern European and German political and intellectual history at the University of Maryland in College Park

Konrad Jarausch – Lurcy Professor of European Civilization at the University of North Carolina at Chapel Hill

James McAdams – William M. Scholl Professor of International Affairs and Director of Nanovic Institute for European Studies University of Notre Dame

Karol Soltan – Associate Professor of Government and Politics at the University of Maryland in College Park

Victor Zaslavsky – Professor of Political Sociology and the Director of the Transition Studies Center at the Free International University for Social Sciences, Guido Carli, Rome

Charles King – Professor of International Affairs and Government at Georgetown University

Vladislav Zubok – Professor, Department of History at Temple University, Philadelphia

Tom Gallagher – Professor of Ethnic Conflict and Peace at University of Bradford

Thomas Blanton – Director of the National Security Archive at George Washington University

Mills Kelly – Associate Director or the Center for History and New Media at George Mason University

Nick Miller – professor of history and chair of the department of history at Boise State University

Bradley Abrams – President of the Czechoslovak Studies Association

Emil Hurezeanu – former director of the Romanian department of Radio Free Europe

Catalin Avramescu – Assistant Professor in the Department of Political Science, University of Bucharest

Ioan T. Morar – Romanian journalist and civil society activist

Iulia Motoc – member of the United Nations Human Rights Committee and she teaches at the University of Bucharest

Noemi Marin – Director of Peace Studies Program, and Associate Professor of Communication at Florida Atlantic University

Lavinia Stan – Associate Professor at the Political Science Department of St. Francis Xavier University

Cornel Ban – fellow at the Watson Institute for International Studies, Brown University

Bogdan Iacob – PhD student, Central European University

 

Basarabia civica si alegerile prezidentiale din Romania

Ma bucur sa postez linkul la editorialul lui George Scarlat  pe siteul Vocea Basarabiei (are si file audio). . Este o abordare inedita a semnificatiei voturilor din Basarabia in alegerile prezidentiale din Romania.

Mi se pare importanta si necesara sublinierea transanta de catre dl Scarlat a angajamentului  presedintelui Traian Basescu in favoarea asteptarilor, dorintelor si sperantelor romanilor din Basarabia.  In 2010 se vor comemora 70 de ani de la sfartecarea teritoriului national romanesc in urma acordurilor secrete dintre Stalin si Hitler. Este important ca basarabenii sa stie ca la Bucuresti nu sunt nici uitati, nici abandonati.

http://www.voceabasarabiei.net/index.php/stiri/editorial/5374-audio-george-scarlatcandidatul-basarabenilor

TLS: “They wanted to be free” (despre anul 1989)

October 28, 2009

This week’s TLS (Times Literary Supplement)
A note from the Editor

The anniversary of the annus mirabilis 1989 has encouraged inevitable analysis of why the Berlin Wall came down, why no one quite anticipated it and how much any single individual can in decent truth be praised or blamed. Vladimir Tismaneanu reviews a wide range of books that offer explanation, praising Victor Sebestyen for his “vivid portrait” of the Stalinist leaders of the time, detailing the “frantic womanizing” of East Germany’s Erich Honecker, the “pathological vanity” of Romania’s Nicolae Ceausescu and “the narrow-minded slyness” of the Bulgarian Todor Zhivkov. Did Mikhail Gorbachev make a decisive difference? The historian Constantine Pleshakov is dismissive of the Soviet reformer. Our reviewer concludes that he “dramatically altered the rules of the game”.

If the leaders of Eastern Europe were variously engaged in the run-up to their year of trial, those of 1914 shared a common pursuit, shooting birds from the sky. Miranda Carter has written a triple biography of George V, Wilhelm II and Nicholas II, stressing their shared mediocrity and passions. Nicholas is judged just about the worst of the three. Philipp Blom praises Carter’s “insistent gaze into characters that might have sprung from an imagination as merciless as Flaubert’s and as absurd as Gogol’s”.

With men like these, what role has there ever been for diplomats? Sir Jeremy Greenstock, UK ambassador to the UN during the Iraq war of 2003, has been prevented so far from publishing his own book of praise and blame for Blair, Bush and Saddam. This week he considers his former colleague Sir Ivor Roberts’s new edition of Satow’s Diplomatic Practice, a “treasure” for separating the calls of “duty from stupidity” and understanding how matters ought to be handled by men of reason.

This is also the issue of the TLS in which we review a selection of journals more specialized than our own. The “Golombok Rust Inventory of Marital State” is, it seems, a critical tool for subscribers to the Journal of Sex and Marital Therapy.

Peter Stothard

PS Voi posta in curand eseul-recenzie pe website-ul meu:

www.tismaneanu.com

 

Impotriva abjectiei: Solidaritate, omenie, moderatie (un eseu de Ioan Stanomir)

Despre solidaritate, omenie şi cetate

de Ioan Stanomir

Fără a exagera, sentimentul dominant în spaţiul public  românesc este unul în care abjecţia se întâlneşte cu isteria. Mai  mult decât oricare instanţe, televiziunile de ştiri sunt responsabile  pentru impunerea unui cod de conduită în economia căruia  iresponsabilitatea intelectuală este întrecută doar de apetenţa gregară  pentru beţia de cuvinte. Dincolo de reperele istorice pe care le-aş  putea invoca, ceea ce se întâmpă, în România anului de graţie  2009, nu are corespondent în istoria noastră modernă: de  această dată, suveranitatea mediatică este omnipotentă,  ambiţia ei ultimă fiind aceea de a uzurpa rolul naţiunii înseşi.

S-a scris, memorabil, despre abjecta campanie iniţiată de Realitatea  TV. În joc nu este numai confiscarea/ mutilarea unor valori, ci şi articularea unei viziuni politice graţie căreia presa este asimilată naţiunii, aceasta din urmă fiind eliminată, entuziast, redusă fiind la postura de telespectator lobotomizat. Imaginea ştirilor şi dezbaterilor TV este una profetică: în condiţiile unei demobilizări politice evidente, televiziunea de ştiri devine, în cheie grotescă, un “amic al poporului”, o voce ce pare să vorbească în numele său.

Dar această voce nu este în fapt decât un ultim avatar  dintr-o  serie  istorică, definită prin încercarea de a domestici/ castra democraţia autohtonă. Între bâtele din iunie 1990 şi virulenţa  moderatorilor TV, diferenţa este de instrument, iar nu de substanţă intelectuală. Violenţa verbală ţine locul celei fizice, doar în măsura în care anestezierea naţiunii este mai lesnicioasă şi eficientă decât anihilarea opoziţiei. Obsesia antiprezidenţială evocă, cum s-a spus, campaniile începutului de an 1990:duşmanii naţiunii sunt indicaţi, iar liniştea se cere protejată, cu orice preţ.

În acest context isteroid şi laş, generator de demisii morale, solidaritatea umană şi intelectuală  este parte din gramatica moderaţiei. Simplul act de a refuza invitaţia la trivialitate şi sperjur devine o manifestare a curajului etic.  Nobleţea este pusă la încercare în aceste vremuri,căci fiecare atac îndreptat împotriva unui prieten este şi o tentativă de a activa un vechi instinct al replierii şi retragerii. Ca şi cum spaţiul public ar  fi contaminat în totalitate de acest morb al vulgarităţii agresive.

Iată de ce lectura blogului tău, dragă Vladimir, îmi aminteşte de  misiunea pe care istoria, inclementă, a încredinţat-o exilului democratic şi figurilor sale. Atunci când România captivă devenea un obiect inform, modelat de teroare, Mihail Fărcăşanu, Monica Lovinescu sau Virgil Ierunca  redescopereau virtutea trării în adevăr. Cedării, ei îi opunea un sens , stenic, al încrederii în fibra etică a naţiunii noastre, trădărilor le răspundea viziunea unei Românii severe, a spiritului şi fermităţii morale. Peste decenii, această flacără a libertăţii arde din nou în paginile blogului tău, acolo unde  întâlnirea dintre moderaţie, memorie şi ethosul democratic anunţă naşterea unui nou patriotism viitor. Insultele, insinuările, calomniile nu sunt decât note de subsol : ceea ce contează, acum, este preţuirea solidarităţii fără de care omenescul se pierde, strivit în strânsoarea ucigaşă a rătăcirii morale.

Paginile de aici sunt o prelungire a pedagogiei libertare cu care te-ai confundat, în anii de după 1990. Vocea  colectivă care se articulează, acum, în jurul tău, este cea pe care o vom asocia României viitoare. Singurătatea, izolarea, demonizarea sunt parte din preţul pe care este nevoie să îl plătim istoriei. Indiferent de victorie sau de înfrângere, solidaritatea moderaţilor şi prietenilor libertăţii este cărămida pe care se ridică un patriotism sincer şi vizionar. Căci, în cele din urmă,  blogul tău este un laborator de idei şi un baraj ridicat în faţa uitării.

Miraculosul an 1989: Exit, voce si colapsul RDG

Invaluite ani de zile in falsa glorie a unei propagande desantate, bazate pe duplicitate, teroare, conformism si frica, dictaturile comuniste s-au prabusit asemeni unor castele din carti de joc.  Acum doua decenii, pe 7 octombrie 1989, in Berlinul de Est, avea loc parada militara menita sa salute, cu martiala pompa, ziua de nastere a ceea ce s-a numit “Republica Democrata Germana”. Fondata din ordinul lui Stalin la 7 octombrie 1949, in zona sovietica de ocupatie, die sogennnante DDR a fost o constructie artificiala, intemeiata pe mitul comunist despre “primul stat german al muncitorilor si taranilor” A fost de fapt o sinistra dictatura birocratica, un despotism totalitar in care Partidul Comunist (SED) si-a exercitat puterea inainte de toate prin utilizarea politiei secrete, terifianta Stasi. Oricine a vazut filmul The Lives of the Others stie despre ce vorbesc.  Miscarile protestatare din RDG, adesori sustinute de Bisericile catolica si luterana,  s-au configurat ca actiuni de rezistenta civica inspirate de ethosul luptei anti-autoritare, de constiinta culpei tacerii generatiei care nu si-a ridicat glasul imptriva nazismului.  Victoria Solidaritatii in alegerile din Polonia si formarea guvernului Mazowiecki au catalizat aceste forme de contastatie. Disidenta est-germana s-a transformat in opozitie. 

Albert Hirschman, marele ganditor social american, a scris la inceputul anilor 90 un articol celebru in revista World Politics cu titlul “Exit, Voice, and the End of the GDR”, aplicand categoriile propuse de el intr-o carte extrem de influenta. Exitul s-a realizat prin exodul populatiei din Germania de Est. In august 1961, Zidul Berlinului (numit, pe buna dreptate, al Rusinii) a fost inaltat pentru a impiedica cetetenii est germani sa voteze cu picioarele. A fost simbolul cel mai socant, cel mai dezgustator si cel mai palpabil al Razboiului Rece, in chiar inima Europei Centrale.

Anul revolutionar 1989 a radicalizat miscarile contestare nascute la baza (grassroots). Intre acestea, miscarile pacifiste si ecologiste independente din RDG. Societatea civila era numele si esenta ideii care a torpilat ordinea totalitara. Vocea, puterea celor fara de putere (despre care Vaclav Havel a scris un eseu nemuritor) a inceput sa fie auzita tot mai rasunator. In vara acelui an miraculos, prin Ungaria, s-a produs un nou exod. In loc de a impiedica tranzitul in masa al turistilor est germani catre Austria, cum le-ar fi impus-o “internationalismul socialist”, autoritatile de la Budapesta, primind semnalul verde al Kremlinului, l-au favorizat. Honecker si camarila sa erau sa faca apoplexie. S-au plans lui Gorbaciov, insa fara nici un rezultat. La sesiunea Pactului de la Varsovia desfasurata la Bucuresti (iulie 1989), liderul est german lesina si era dus de urgenta la Spitalul Elias. A doua zi era transportat cu avionul catre Berlinul de Est unde avea sa fie diagnosticat cu cancer. A ramas in toate acele luni (si mai tarziu, pana la moarte) un stalinist infocat, s-a opus oricarei reforme. Aparenta era a unui militant auster, de-a dreptul spartan: in fapt, era un afemeiat inrait, un personaj avid de functii, medalii si onoruri.  Mana sa dreapta era criminalul Erich Mielke, seful Stasi, cel care isi incepuse cariera ca bataus de strada implicat in cateva omoruri si care, in Spania Razboiului Civil, se specializase in lichidarea fizica a militantilor anti-stalinisti (anarhisti si trotkisti).  Fara reticente si fara scrupule, Honecker a ordonat arestari, batai, represiuni. Pentru el, timpurile lui Brejnev reprezentasera paradisul. A ramas de pomina scabrosul sarut dintre cei doi tirani. Liberalizarea gorbaciovista era neindoios, pentru Honecker, ca si pentru Ceausescu, o tradare a sacrelor principii bolsevice, o impardonabila blasfemie.

 

La 7 octombrie, Honecker, Ceausescu, Jakes, Jivkov si alti potentati anti-reformisti au fost martorii unei noi explozii a vocii populare: tinerii din FDJ (Freie Deutsche Jugent), UTC-ul est german, au scandat, in locul lozincilor oficiale, cuvintele: “Gorbaciov, salveaza-ne!”  Prezent acolo, Gorbaciov a urmarit atent ce se intampla. A rostit faimoasele cuvinte” “Viata ii pedepseste pe cei care resping schimbarea”. In acele saptamani, s-a nascut, s-a afirmat  noua viziune: Wir sind das Volk. (noi suntem poporul). Combinatia revolutionara dintre exit si voce  a accelerat colapsul RDG, l-a facut iminent si inevitabil.

Pentru Ceausescu ceea ce a vazut la Berlin a fost un avertisment greu de ignorat, o indicatie ca nu putea astepta nici un fel de sprijin din partea lui Gorbaciov. Dimpotriva, liderul sovietic il detesta cu pasiune pe cel pe care il numea, in conversatiile cu consilierii sai, “Fuhrerul roman”.  Pe 16 octombrie, Honecker era debarcat in urma unei conspiratii la varf. Urmasul sau, o alegere total neinspirata, a fost Egon Krenz, el insusi compromis ca fost supervizor al Stasi din partea Biroului Politic. Intre timp avusesra loc noi demonstratii la Berlin, Leipzig, Dresda, Rostock, urmate de sute de arestari.

Intro- carte recenta, pe care o recomand calduros si asupra careia voi reveni, ziarisul britanic Victor Sebestyen exploreaza declinul Blocului Sovietic si momentele-cheie ale prabusirii fortaretei socialismului militarist numita RDG. Cartea se intituleaza Revolution 1989: The Fall of the Soviet Empire si a aparut anul acesta la editura londoneza Weidenfeld and Nicolson. Extrem de bine documentaa (desi exista si mici, inerente inadvertente), o propun aici drept cartea saptamanii. Volumul contine capitole extrem de percutante despre Romania lui Ceausescu si finalul comunismului dinastic.

 

Krenz nu a rezistat mult in functie: pe cat de vanitos, pe atat de inept, a comis gafa dupa gafa. Pe data de 9 noiembrie, fara ca macar Krenz sa stie ce se petrece, liderul organizatiei de partid din Berlinul de Est, Gunther Schabowski, a anuntat, intr-o conferinta de presa intrata in istorie, libertatea imediata de circulatie pentru cetatenii RDG. In cateva ceasuri, zeci de mii de berlinezi au luat cu asalt punctele de frontiera, inclusiv Checkpoint Charlie. La ora 10 si 45 de minute p.m.,  se petrecea minunea: se dansa, se fraterniza, se bea sampanie pe Zid.  Se terminase cosmarul, incepea sarbatoarea. Desi era noapte, cetatenii RDG puteau simti ceea ce il facuse pe Hegel candva sa asemuiasca debutul Revolutiei Franceze cu “un superb rasarit de soare”. Era clar ca se apropia clipa recastigarii suveranitatii politice.  Iar justificarile pentru existenta RDG devenisera caduce, penibile, de un infinit ridicol.

Batalii pierdute, batalii castigate: Angelo Mitchievici despre Emil Constantinescu, Traian Basescu, intelectuali si speranta anticomunista

Ii sunt indatorat lui Angelo Mitchievici pentru excelentele sale contributii pe acest blog de idei. Impreuna cu Paul Cernat, Ion Manolescu si Ioan Stanomir, Angelo a publicat lucruri esentiale pentru intelegerea fenomenului comunist romanesc. Textul sau despre Dinu Sararu, unul dintre scriitorii oficiali ai national-stalinismului, din vol. III al Explorarilor in comunismul romanesc (Polirom, 2008), este exemplar prin rigoare conceptuala si finete analitica.  Citesc intodeauna cu pasiune cronicile sale cinematografice publicate saptamanal in Romania Literara.  Am citit cu entuziasm volumul colectiv scris impreuna cu prietenii amintiti, O lume disparuta, patru istorii personale despre viata in comunism, urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (Polirom, 2004).  Mai nou, volumul de proza Cinema a aparut la Polirom, in 2009, cu prefata lui Paul Cernat.  A scris lucruri remarcabile despre Mateiu Caragiale, decadentism, literatura de tip fellow travellers. Pe aceasta din urma tema, a iluziilor celor care s-au inchinat mitului sovietic, a scris o carte care va apare anul viitor.  Ceea ce este admirabil in cazul analizelor lui Angelo Mitchievici (literare, dar si politico-intelectuale) este o luciditate calma, absenta partizanatului reductionist, refuzul simplificarilor grabite. Dar si o privire demna, o verticalitate neostentativa si deloc stridenta, un angajament moral franc si ireductibil. (VT)

Marile speranţe

de Angelo Mitchievici

„To understand the history of Poland is to believe in miracles.”, aşa începe unul dintre cele mai pătrunzătoare eseuri pe care le-am citit despre momentele care urmează unei revoluţii, un eseu de Adam Michnik, „Independence Reborn and the Demons of the Velvet Revolution”.  Cred că mulţi dintre noi am văzut în revoluţia română un fel de miracol, aşa cum alţi câţiva mai lucizi ca să nu spun lipsiţi de scrupule au văzut o oportunitate ca oricare alta, ce-i drept una mare. Nu am fost pregătiţi pentru acest eveniment, niciuna din experienţele noastre anterioare într-un regim totalitar nu a fost de ajutor, ele reclamua obedienţa ca mască a contractului social şi manifestarea discretă a dezacordului în spaţiul privat. Adam Michnik, ale cărui Scrisori din închisoare oferă un adevărat manual al rezistenţei în faţa unui regim totalitar, subliniază faptul că orice revoluţie este concepută drept eternă. Şi comuniştii nu numai revoluţionarii decembrişti au întâmpinat acelaşi gen de dificultăţi de a menţine tonusul revoluţionar, dificultăţi cu atât mai mari cu cât constituiau suportul ideologic, politic al sistemului. Nu de o revoluţie în adevăratul sens al cuvântului era vorba, ci de o lovitură de stat, întărită prin falsificarea rezultatului alegerilor din 1946. Dacă Gheorghe Gheorghiu-Dej a avut avantajul de oferi noutatea absolută a unui regim consolidat cu mituri fondatoare şi confruntat cu mitice adversităţi imperialiste, Ceauşescu a încercat din răsputeri să menţină tonusul revoluţionar cu mult după ce acesta expiase, printr-o excelentă lovitură de imagine când a condamnat intervenţia trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia. Cu toate acestea, acest spirit revoluţionar în care probabil că Ceauşescu însuşi a crezut a dispărut complet lăsând locul apatiei şi disperării în ultimele deceni de comunism. Invocarea inamicului imperialist at the gates era o marotă care nu mai sensibiliza pe nimeni, revoluţia socialistă o glumă proastă, oponenţii declaraţi ai regimului foarte puţini. De aceea, decembrie 1989 a reprezentat un şoc nu doar pentru lumea liberă, ci şi pentru românii înşişi. Nu ştiu cum a fost posibil ca mămăliga să facă explozie, dar explozia ei a măturat sistemul ca şi când n-ar fi fost.

Liga Pro Europa: sustinere pentru Doru Maries, protest impotriva reabilitarii gen. Stefan Gusa

Am primit din partea doamnei Smaranda Enache urmatorul mesaj.   Ocupati cu tensiunile politice, cu caderile si formarile de guverne, cu tranzactiile vizibile si mai putin vizibile, riscam sa uitam ca Doru Maries a intrat in a 60-a zi de greva a foamei. Ignoram ca se incearca reabilitarea unor personaje implicate direct in represiunea de la Timisoara (si nu numai) din decembrie 1989 careia i-au cazut victime atatea sute de oameni nevinovati. 

 

Buna ziua,
Liga pro Europa sustine protestul lui Doru Maries.
Va rog totodata sa sprijiniti actiunea societatii civile din Targu-Mures, care se opune amplasarii unei statui a generalului Stefan Gusa.
Atasez comunicatul de presa al Ligii Pro Europa.
Cu gratitudine, Smaranda Enache

Conferinţă de presă 23 septembrie 2009

Reabilitarea Generalului Ştefan Guşă – un gest cinic şi duplicitar

    Liga Pro Europa protestează împotriva reabilitării Generalului Ştefan Guşă şi solicită renunţarea la proiectul de amplasare a statuii acestuia în Tîrgu-Mureş.

    Urmare a solicitării adresate de Fundaţia „General Ştefan Guşă” primarului municipiului Tîrgu-Mureş prin care se solicita aprobarea amplasării unui bust pentru comemorarea Generalului Ştefan Guşă, Consiliul Local al Municipiului Tîrgu-Mureş a aprobat în unanimitate în şedinţa din 10 septembrie proiectul privind amplasarea bustului generalului Ştefan Guşă pe aleea pietonală din Bulevardul Cetăţii.

    Conform expunerii de motive a primarului municipiului Tîrgu-Mureş (11700/03.09.2009), „bustul va fi amplasat pe un soclu care va fi ridicat pe locul actualului soclu situat pe aleea pietonală în zona fostei Divizii de Tancuri, soclu al cărui scop era acela de comemorare a mareşalului Ion Antonescu şi nevalorificat ca atare.
    De asemenea se doreşte reamenajarea spaţiului public şi denumirea cu caracter simbolic Piaţa sau Parcul «General Ştefan Guşă» marcată prin 2-3 plăcuţe indicatoare.
    Bustul va fi realizat din bronz pe un soclu special executat în Italia şi va fi donat municipiului Tîrgu-Mureş.”
    Tot din expunerea de motive reiese că această hotărîre are la bază faptul că „numele generalului Ştefan Guşă se leagă de oraşul Tîrgu-Mureş prin activitatea sa de Şef de Stat Major şi comandant al Diviziei de Tancuri din localitate, fiind desemnat cetăţean de frunte al acestui oraş”.
    Liga Pro Europa consideră ca inacceptabilă reabilitarea Generalului Ştefan Guşă, participant direct la reprimarea Revoluţiei din decembrie 1989 la Timişoara în care s-a tras împotriva demonstranţilor anticomunişti neînarmaţi, fără necesitate militară. De altfel, Generalul Ştefan Guşă a făcut parte din lotul Stănculescu-Chiţac,  împotriva sa începîndu-se urmărirea penală.
    Liga Pro Europa consideră revoltător gestul de reabilitare a Generalului Ştefan Guşă în chiar anul aniversării a două decenii de la Revoluţia Română. Este intolerabilă duplicitatea de a comemora la un loc victimele şi călăii !
    Amplasarea bustului generalului în imediata apropiere a unei unităţi militare a Armatei Române constituie un atentat la onoarea armatei care este astfel prezentată ca moştenitoare directă a sistemului de valori ceauşiste.
    Campania de reabilitare a Generalului Ştefan Guşă este instrumentată de Fundaţia „General Ştefan Guşă” în spatele căreia se află cercurile de influenţă oculte legate de persoana lui Iosif Constantin Drăgan, figură emblematică a relaţiilor de influenţă dintre Securitatea comunistă şi unele centre ale exilului românesc.
    Nu în ultimul rînd, Liga Pro Europa consideră că iniţiativa a primarului PD-L dr. Dorin Florea de reabilitare a Generalului Ştefan Guşă, după ce ani de zile susţinuse reabilitarea mareşulului Ion Antonescu, este încă o dovadă de duplicitate a actualei puteri.
 

În timp ce preşedintele României condamnă comunismul şi sprijină, la solicitarea organizaţiilor revoluţionarilor, rezolvarea „dosarelor Revoluţiei”, inclusiv repunerea în funcţie a procurorului Dan Voinea, un reprezentant al aceleiaşi familii politice cauţionează moral şi chiar iniţiază cultul public al unui general care a participat direct la represiunea comunistă împotriva luptătorilor pentru libertate din decembrie 1989.

    Liga Pro Europa solicită public primarului municipiului Tîrgu-Mureş dr. Dorin Florea şi Consiliului Local al municipiului Tîrgu-Mureş să iniţieze de îndată anularea hotărîrii privind amplasarea bustului Generalului Ştefan Guşă în Tîrgu-Mureş.
    Liga Pro Europa solicită prefectului judeţului Mureş să intreprindă demersurile necesare anulării hotărîrii CL Tîrgu-Mureş privind amplasarea bustului Generalului Ştefan Guşă la Tîrgu-Mureş.

Smaranda Enache
Copreşedinta Ligii Pro Europa

Injurii si mistificari: George Arun despre campionii denigrarii

Apostolii denigrării

 de George Arun

 

Deutsche Welle, 2 septembrie 2009

În ultimul timp s-au înteţit atacurile virulente în presă la adresa aşa-numiţilor „intelectuali ai lui Băsescu”. Acesta e un semn sigur că ne apropiem de o campanie electorală pentru alegerea preşedintelui în care injuriile şi mistificările nu vor avea limite.

Agenţii discreditării şi ai împroşcării cu noroi îşi fac conştiincios temele. Modelul Vadim, care ne-a arătat de-a lungul anilor că din atîtea şi atîtea mistificări grosolane ceva tot rămîne în memoria publică, este urmat şi de alţi provocatori. Figuri anonime sau altele scoase de la naftalină încearcă să devină cît mai vizibile exclusiv prin agresivitatea limbajului şi varietatea insultelor. Cum poţi să răspunzi unor astfel de oameni, cum poţi să porţi un dialog cu aceşti apostoli ai invectivelor?

Exemplul cel mai apropiat în care un intelectual public este pus la zid de către agenţii discreditării este cel al politologului Vladimir Tismăneanu.  Ţinta atacului este evidentă, şi anume calitatea lui Vladimir Tismăneanu de preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. Raportul întocmit de comisie şi prezentat de preşedintele Traian Băsescu în parlament în decembrie 2006 a stîrnit valuri de furie printre foştii activişti şi servitori ai regimului comunist, citaţi în raport.

De la publicarea Raportului şi asumarea sa de către preşedinte, Vladimir Tismăneanu a început să fie tot mai mult luat în seamă, altfel spus, agenţii discreditării au fost tot mai activi în a-l pune la zid. Nu activitatea sa profesională a contat, nu cărţile sale au însemnat ceva pentru detractorii săi, ci faptul că a fost preşedintele comisiei prezidenţiale despre care am vorbit. În felul acesta Vladimir Tismăneanu a intrat şi el în rîndul „intelectualilor lui Băsescu”. De altfel, după părerea mea, „Raportul Tismăneanu” nici nu va mai fi o armă eficientă pe care preşedintele Băsescu să o folosească în campania electorală.

Desigur că raportul privind dictatura comunistă este perfectibil, însă e de neînţeles că în aproape trei ani de cînd a fost prezentat în parlament el nu a provocat o dezbatere serioasă în rîndul intelectualilor şi al oamenilor politici.  Cultura noastră nu are în general exerciţiul nuanţelor, al dezbaterii de idei. Nu critica, ci criticismul ne caracterizează, iar acest lucru ascunde în el şi faptul că nu avem nici cea mai mică deschidere pentru investigarea trecutului. Altfel spus, pentru aflarea şi asumarea adevărului, începînd cu adevărul despre noi înşine.

Revenind la „intelectualii lui Băsescu”, cred că cel mai periculos mesaj pe care îl transmit opiniei publice apostolii denigrării este următorul: cine intră în arena publică, cine ia atitudine faţă de tarele societăţii româneşti e clar că are un scop ascuns, că urmăreşte să obţină o funcţie în structurile puterii. Iar judecăţile acestea morale sînt făcute de pe poziţia celor cu misiuni bine stabilite şi bine plătite. În plus, resentimentele funciare pe care aceştia le au nu fac decît să îi sprijine în tot ceea ce fac.

Şi din această cauză noi nu avem o cultură închegată, i-aş spune un „cîmp cultural fertil”. Pentru că resentimentul şi ura omoară, ca o otravă înceată, tot ce e omenesc în aceia pe care îi numim îndeobşte oameni.